CINE ERAU MAGII ?
Magii erau preotii cei mari si cei mai invatati ai mezilor,
persilor si babilonienilor, asa cum sunt si Patriarhii in biserica crestina,
dar apartineau unor popoare care nu-l cunosteau pe Dumnezeu. Acesti magi
invatati, astronomi si astrologi, ai acestor tari, se ocupau numai cu stiinta
si citirea in stele. Magii acestia dupa mai multi istorici, erau pagani
idolatrii, dupa altii, Iudei din cei risipiti in toata lumea, sau probabil
niste prozeliti, fiindca stiau profetiile ce vorbeau despre Mesia si despre
ivirea unei stele minunate, care va vesti nasterea Lui. Mai tarziu s-a admis de
unii, ca Magii erau niste “ Crai, Vievozi, Regi, Imparati, fiindca au adus
daruri imparatesti, Pruncului-Imparat si Dumnezeu-Cuvantul. Apusenii prin
legendele lor posterioare, ne-au comunicat ca cei trei magi se numeau :
Melhior, Baltazar si Gaspar.( Desigur ca in afara de cei trei Magi exista si al
patrulea, pe nume Artaban, care nu a reusit sa ajunga la timp si sa-i
intalneasca pe primii trei.)
Ei ii socotesc Regi sau Imparati si-i serbeaza pe toti trei in
ziua de 6 ianuarie, cand noi Ortodoxii serbam Botezul Domnului. Cantecele de
stea, Vicleimul, Irozii, etc. amintesc si Neamului nostru romanesc, despre cei
trei Crai de la Rasarit. Dupa mai multi istorici vechi, Magii nu erau imparati
dar erau sfatutorii Imparatilor in Media, Persia si Babilon, aducatori de
jertfe, talmacitori de vise, prooroci, dregatori, suprem caluzitori. Se
ocupau cu astrologia si medicina, si erau de foarte mare cinste.
Psalmistul spune ’’ Ïmparatii Tarsisului, arabilor, daruri vor aduce.” asa cum
a dorit Dumnezeu, Tatal nostru.
Artaban : In stravechiul oras Surat, astazi situat in Gujarati,
India, de pe tarmul roditor al fluviului Tapi or Tapti, la 180 de mile
distantat de Mombay, vietuia pe atunci un tanar bogat, pe numele de Artaban.
Avea fata de o frumusete stranie, iar ochii vii si scanteietori tradau o adanca
bunatate de suflet si o minte inteleapta. Culoarea inchisa a pielii, ce
imprastia un miros delicat de ambra, avea o stralucire de abanos lustruit.
Peste fruntea lui larga, cadeau in doua parti undele linistite ale parului ca o
inoptare. Omul acesta se credea ca suferea foarte mult. Paloarea lui de fildes
silea sa se faca presupunerea aceasta. De altfel se stie ca numai oamenii care
sufera in tacere, sunt palizi. Este intotdeauna o legatura tainica si stransa
intre culoarea palida si suferinta. Artaban facuse in tinerete multe calatorii
prin cele mai indepartate Tari ale Rasaritului. Era cunoscut de oameni invatati,
de poeti, de profesori, de intemeietori de religii. Sub farmecul aducerii
aminte, ii rasari fara de veste in fata imaginea celor trei prieteni ai lui, cu
care studiase odinioara impreuna, la vestitele scolii de la Delhi,
Gaspar, Melhior si Baltazar. Nimic nu i-ar fi putut desparti unul de altul.
Baltazar, care intelegea si limba evreiasca, le citea ceasuri intregi din
Profeti, din Psalmii lui David, si din Cantarea Cantarilor lui Solomon. Din
aceste proorocii ei pricepusera ca nu peste mult timp trebuia sa se nasca
Mesia, care avea sa intemeieze o Religie noua si adevarata, iar venirea S-a va
trebui sa fie precedata de o vedenie cereasca, neobisnuit de mareata, steaua
calauzitoare, in care Arhanghelul Gavril, prin puterea lui Dumnezeu se
prefacuse in stea luminoasa pentru a calauzii pe Magi sa mearga si sa-l
cinsteasca cu daruri imparatesti pe Mantuitorul lumii, Domnul Isus Cristos si
pe Preacurata Maica Fecioara, Maria.
Dupa ce pusesera juramantul, primii trei plecase fiecare in
tinutul lor , iar la Surat ramase-se doar Artaban, urmand ca la aparitia Stelei
Calauzitoare sa se intalneasca toti patru la Damasc si sa plece impreuna cu
daruri la Mantuitorul, nou nascut. Acum Steaua Calauzitoare deja aparuse pe
cer, Artaban acum intelese ca a venit timpul sa plece. Multa lume, adulti si
copii erau entuziasmati de aparitia acelei stele stralucitoare care intrecea
luminozitatea lunii si a stelelor in timpul noptii. Artaban i-si vandu a doua
zi palatele si gradinile, unui prieten bogat din India, si dupa ce-si ascunse
banii in chimir pleca in graba la Calcuta, unde cu bani sai reusii sa cumpere
trei pietre scumpe de la un negustor de nestemate si anume, un turcoaz, un opal
si un rubin de o marime neobisnuita. Cu restul de bani ce-i mai ramase-se isi
intocmi o caravana de mai multe Camile, din cativa Arabi, care aveau sa-l
insoteasca si din cele trebuincioase pentru o calatorie atat de lunga.
Cand fu gata cu toate, el o porni la drum in graba cea mare,
pentru a nu pierde ceasul intalnirii, hotarat cu cei trei prieteni ai sai Magi,
la Damasc. Dupa ce platii calauzilor de desparti de ei si merse mai departe
spre Damasc, dar intr-o padure, intalnii un om lungit in marginea drumului si
dupa o strasnica lupta sufleteasca se hotari sa ramana langa bolnav, ca
sa-l ingrijasca.
“ Tu Insu-ti esti Iubirea” se gandi Artaban chemandu-si in
minte Chipul senin a lui Mesia “ fara de milostenie nu poate nimeni sa-ti
slujasca “. A trecut multa vreme pana ce bolnavul sa simtit mai intremat si
gata de a-si continua drumul mai departe. Artaban a intels ca prietenii lui
plecase, si la sfatul bolnavului, pleca si el la Damasc.
I-si intocomii si o noua caravana si pleca spre Betleem, dar cand
ajunse la poarta cetatii, cazu in genunchi si saruta pietrele zidurilor
invechite, inima ii batea puternic, iar cand ajunse in Oras , o priveliste
ingrozitoare ii sfasia inima, oriunde i-si arunca ochii nu vedea de cat copii
ucisi. Si afla de la o femeie ca pricina macelului era cauzata de Irod care se
temea de nasterea lui Mesia si poruncise sa fie ucisi toti copii de la doi ani
mai in jos. Din groaza mortii, fugise si Maria impreuna cu Isus si Iosif,
caruia ingerul lui Dumnezeu i se aratase in vis , vestindu-l sa fuga in Egipt.
Stapana casei unde se adapostise Artaban, avea un copil mic. O ceata de ostasi
in frunte cu comandantul lor, navali fara de veste, in curte, pentru a omori
copilul. Femeia cazu in genunchi inaintea lui Artaban si-l ruga din tot
sufletul sa-i mantuiasca odorul de la moarte. Fara a sta mult pe ganduri,
Artaban scoase din buzunar a doua piatra pretioasa si o dadu Comandantului, cu
rugamintea sa lase copilul in viata. Soldatii se indepartara crutand viata
pruncului nevinovat. Bucuria femeii fu deosebit de mare, nu stia cum sa-i
multumeasca binefacatorului ei. Artaban o ruga , insfarsit sa-l duca si sa-i
arate Pestera unde se nascuse Mesia. Ajungand acolo, el o gasi goala , trista
si tacuta. Numai din departare se desprindeau tipetele copiilor si ale mamelor
din Betleem. Artaban culesese pe drum un manunchi de flori frumoase si inainte
de a iesii din Pestera, le puse in ieslea unde fusese culcat Mantuitorul.
Tot ce mai avea acum la sine, era numai o singura piatra scumpa,
ramasa din cele trei, adica rubinul. Cu el in buzunar a cutreierat multe tari,
pentru ca sa-l gaseasca pe Imparatul adevarului, dar pretutindeni a gasit numai
durere, necazuri si suferinte. Artaban a stat in ajutorul fiecaruia, impartind
unuia mangaiere, altuia bani, si altora sfaturi binevoitoare. In felul acesta
au trecut mai bine de 30 de ani. Aflandu-se in drum spre Ierusalim, Artaban
auzi odata vorbindu-se in Nazaret despre Mesia. Isus Hristos, era in clipa
aceia tocamai la Ierusalim, in capitala Iudeei. “ Trebuie sa fie El “ se gandea
neobositul Mag, " Ma voi duce sa ma inchin lui si ca un semn al iubirii
mele, ii voi darui piatra ce a mai ramas” El se pregatiti cu cea mai mare
iuteala de drum si o porni spre Iudeea. Avu de mers multa cale printre
dealurile pline de flori salbatice si de maslini. Trecea prin lanuri de
orz
si de grau inverzite; aerul proaspat al campiilor deschise, il
intinerea si ii iutea piciorul. Cat de fericit se va simti el in fata
Mantuitorului. Oare Mesia il va primi bucuros si il va binecuvanta ? Cu cata
bucurie se va intoarce in tara sa indepartata, pentru a-i purta vestea Lui pana
la marginea Pamantului. O alta credinta, religia muncii si a faptei cinstite,
va fi solia pretioasa pe care o va duce cu sine in tainicul Rasarit, pe tarmul
raului Ganges…
Peste cateva zile de mers ajunse pe Muntele Maslinilor, intrand in
oras pe poarta de miazanoapte. Intra la intamplare , intr-o biserica, unde gasi
un om batran care se ruga, ii vorbi astfel : Cunosti pe Mesia ? zise Artaban. ,
Spune-mi te rog unde se odihneste piciorul lui, ca sa ma duc la El sa ma rog.
Batranul il privii cu jale si ii raspunse : se vede treaba cu ca tu nu
esti din partile acestea. “ Pe Mesia nu l-a priceput lumea, straine “ El a a
facut multe minuni, eu insumi am fost vindecat cu puterea cuvantului Sau, la
lacul Vitezda.
Fariseii si carturarii insa L-au urat. Hai te rog spune-mi unde se
afla acum Isus ? Ca sa ma duc sa-L vad., se ruga Artaban. Ochii batranului se
umplura de lacrimi, iar glasul incepu sa-i tremure. “ Pe Mesia il rastignesc in
clipa aceasta ostasii, la porunca Arhiereilor. Si eu ma rugam acum pentru
usurarea suferintelor Sale, ca El m-a vindecat. Golgota se cheama locul unde I
se va inalta crucea. Ia-o la dreapta pe ulita aceasta inainte si ea te va
scoate tocmai la locul piezarii “Artaban pleca in fuga mare spre locul acela
trist al rastignirii, ajunse la margine orasului. Aici fara veste ostasii ii
inchisesera drumul tocmai cand sa iasa din oras, pentru a urca pe Golgota. Un
grup de legionari duceau cu ei o copila frumoasa si tanara, poate nu avea nici
18 ani, parea ca o floare alba de crin, in mainile necioplite ale oamenilor
stapanirii. Cum il zari pe Artaban, se repezi spre el si incepu sa-l roage cu
ochii scaldati in lacrimi, sa o salveze, spunandu-i ; nu ma lasa sa sufar
nevinovata, pentru datoriile Tatalui meu. Artaban se induiosa adanc . Dumnezeul
meu zise el tu nu ai lipsa nici de prinosul meu, nici de aur, sunt sigur ca Tu
mi-ai trimis in cale aceasta nefericita. Faca -se deci voia Ta. El scoase
din buzunar ultima piatra scumpa, o darui Copilei care i-si plati datoriile. In
clipa aceia s-a cutremurat Pamantul, soarele s-a intunecat, si casele au
inceput sa se clatine si sa se darame. Mormintele se desfacura si aruncara pe
mortii lor. Mesia I-si dadea sufletul in clipa aceia, rastignit pe cruce.
Deodata o caramida se rupse din zidul unei case inalte, cazu si strivi pe
Artaban , sub lovitura ei groaznica. Murind in acea clipa a vietii sale, el
zari ca in vis pe mult cautatul Imparat al Adevarului, care ii soptea parca
aceste cuvinte : Adevar, adevar , zic tie, tot ce ai facut pentru unul dintre
acesti frati mai mici ai Mei, Mie Mi-ai facut. Artaban a inchis ochii pentru
totdeauna bucuradu-se ca a vazut pe Mesia si intelegand ca darurile lui au fost
primite. Amin. -------------------------------
NOTA : Acest articol a fost scris de Constantin ( Costel ) Calin,
cu extrase din “ Viata Maicii Domnului “ scris de Protos, Nicodim Mandita, in
speranta ca cititori de origine romana sau din straini care pot intelege
romaneste sa se poate bucura de binefacerile Internetului. Domnul fie laudat.
Amin.
No comments:
Post a Comment