The wonders of the Mother of God."Minunile Maicii Domnului - preot Nicodim Mandita (1889-1975)"

Minunile Maicii Domnului, preot Nicodim Măndiţă (1889-1975) Maica Domnului Kazanskaia. Se tipăreşte cu binecuvântarea Preasfmţitului GALACTION, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului Editura Agapis, 2007 Indemnăm pe toţi, cei care au primit ajutor sau vindecare de la Maica Domnului, să nu tăinuiască minunile ei ci, spre slava lui Dumnezeu, să o consemneze în scris şi să trimită pe adresa de email: editura.agapis@gmail.com, spre publicare în cărţile cu minuni ale Maicii Domnului care vor mai fi editate. Să nu uităm de Sfinţii noi Mucenici Mărturisitori ai închisorilor comuniste române. Realizat cu ABBYY FineReader 1 1 si ABBYY PDF Transf ormer 3 5 Descarcă PDF: https://archive.org/details/MinunileMaiciiDomnului-PreotNicodimMandital ^ 1 975 CUPRINS Precuvântare 17 Minunile Maicii Domnului în profeţiile Vechiului Testament 21 MINUNEA 1 - Făgăduinţa Răscumpărătorului 21 MINUNEA 2 - Scara la ceruri 22 MINUNEA 3 - Rugul aprins nu se mistuia 23 MINUNEA 4 - Marea a rămas neumblată şi Fecioara nestricată 23 MINUNEA 5 - Maica Domnului preînchipuită prin toiagul lui Aaron 25 MINUNEA 6 - Maică pururea Fecioară 26 MINUNEA 7 - Unii păgâni se închinau Maicii pururea Fecioară 27 MINUNEA 8 - Poarta închisa a Răsăritului 28 Minunile despre zămislirea şi naşterea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea fecioarei Măria 29 MINUNEA 9 - Sfinţii Părinţi loachim şi Ana 29 MINUNEA 10 - întristarea Sfinţilor Părinţi loachim şi Ana 29 MINUNEA 11 - Rugăciunea Sfintei Ana 30 MINUNEA 12 - Rugăciunea şi postul dreptului loachim 31 MINUNEA 13 - Zămislirea şi naşterea Preasfintei şi pururea Fecioarei Măria 32 MINUNEA 14 - Punerea numelui Preasfintei Fecioare 32 MINUNEA 15 - însemnatatea şi taina numelui „Măria" 33 MINUNEA 16 - însemnatatea literei „M" 33 2. MINUNEA 17 - însemnatatea literei „A" 34 MINUNEA 18 - însemnatatea literei „R" 34 MINUNEA 19 - însemnatatea literei „1" 35 MINUNEA 20 - însemnatatea literei „A" 35 MINUNEA 21 - Intrarea în biserică a Preasfintei Fecioare 36 MINUNEA 22 - Primirea ei de către Proorocul Zaharia 36 MINUNEA 23 - Introducerea Preasfintei Fecioarei în Sfânta Sfintelor 37 MINUNEA 24 - Petrecerea la Templul Sfânt a Preasfintei Fecioarei Măria 37 MINUNEA 25 - O descoperire minunată 38 MINUNEA 26 - Părăsirea Templului 39 MINUNEA 27 - Alegerea logodnicului Preasfintei Fecioare 39 MINUNEA 28 - Buna- Vestire 40 MINUNEA 29 - Preasfânta Fecioară Măria în vizită la Elisabeta 41 MINUNEA 30 - losif, logodnicul, tulburat de gânduri necredincioase 42 MINUNEA 31 - Preasfânta Fecioară învinuita 42 MINUNEA 32 - Naşterea Domnului 43 MINUNEA 33 - îngerul Domnului se arată păstorilor 44 MINUNEA 34 - întâmpinarea Domnului 45 MINUNEA 35 - Taina făgăduinţei bătrânului Simeon 46 MINUNEA 36 - Sabia îndurerarilor 47 MINUNEA 37 - Maica Domnului şi Magii 48 MINUNEA 38 - Uciderea pruncilor 49 MINUNEA 39 - Fuga în Egipt 49 MINUNEA 40 - lisus la 12 ani la Ierusalim 50 MINUNEA 41 - Maica Sfântă cu Fiul ei la nunta din Cana 50 MINUNEA 42 - Maica Preacurată si fraţii Domnului 5 1 MINUNEA 43 - Maica Precistă urmează Fiului său până la moarte 52 MINUNEA 44 - Maica Preasfântă cu sfintele femei la moartea Fiului său 52 MINUNEA 45 - Maica Preasfântă şi cu mironosiţele la pogorârea de pe Cruce a Domnului 53 MINUNEA 46 - Maica Preacurată şi cu mironosiţele la îngroparea Domnului 54 MINUNEA 47 - Bucuria Maicii Sfinte la învierea Fiului său 54 MINUNEA 48 - Duhul Sfânt S-a pogorât şi peste Maica Domnului 55 MINUNEA 49 - Maica Domnului a făcut apostolat 56 Minunile Maicii Domnului la adormirea ei 58 3. MINUNEA 50 - îngerul aduce vestea Adormirii 58 MINUNEA 51 - îngerii cu stâlpări de finic 58 MINUNEA 52 - Certarea şi miluirea iudeilor necredincioşi la Adormirea Maicii Domnului 59 MINUNEA 53 - Arătarea Maicii Domnului după Adormirea sa 61 Minunile Maicii Domnului prin numele ei Măria 63 MINUNEA 54 - Chipul şi numele Maicii Domnului nescris de mână omenească 63 MINUNEA 55 - Bucură- te, Mărie 64 MINUNEA 56 - Cum a cinstit Maica Domnului pe cel care i-a cinstit numele 64 MINUNEA 57 - Cinstind numele Maicii Domnului, s-a convertit la creştinism 65 MINUNEA 58 - Numele Măria vestit de o sibilă 66 MINUNEA 59 - O proorocie veche despre Maica Domnului 66 MINUNEA 60 - Numele pururea Fecioarei Măria pierde şi izgoneşte pe draci 67 MINUNEA 61 - Numele Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu alungă pe dracul prefăcut în înger luminos 68 MINUNEA 62 - Numele Maicii Domnului a risipit nălucirea drăcească 70 MINUNEA 63 - Chemând numele Maicii Domnului, a scăpat de arderea focului 70 MINUNEA 64 - Cu numele lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului, Cuviosul Petru alungă pe diavoli 71 MINUNEA 65 - Numele Maicii Domnului izgoneşte pe diavolii care se arătau în chip de jivine .... 72 MINUNEA 66 - Numele lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului risipesc înselaciunea diavolească ... 73 MINUNEA 67 - Numele Maicii Domnului izgoneşte pe diavolul cu chip de arhanghel 74 Minunile Maicii Domnului făcute cu veşmântul şi brâul ei 76 MINUNEA 68 - Veşmântul Primcului Hristos 76 MINUNEA 69 - Veşmântul Precistei, salvează o cetate 76 MINUNEA 70 - Ţarigradul salvat prin veşmântul Precistei 77 MINUNEA 71 - Maica Precista ne dăruieşte veşmântul său 77 MINUNEA 72 - Precista dăruieşte brâul său lui Toma 78 MINUNEA 73 - Veşmântul Preacuratei Fecioare, Născătoarea de Dumnezeu, din Biserica Vlahernei 78 MINUNEA 74 - Cinstitul brâu al Maici Domnului vindecă pe împarateasa Zoe 81 MINUNEA 75 - Maica Domnului acoperă poporul cu cinstitul său omofor 82 Minunile Maicii Domnului făcute la izvorul ei 83 MINUNEA 76 - Izvorul cel de viaţă primitor, al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu 83 MINUNEA 77 - Leon împaratul vindecat cu apă de la Izvorul Maicii Domnului 85 MINUNEA 78 - Un mort a înviat fiind stropit cu apă de la Izvorul Maicii Domnului 86 4. MINUNEA 79 - Izvorul Maicii Domnului a dezlegat-o de nerodire 88 MINUNEA 80 - Precista salvează biserica izvorului Ei 88 MINUNEA 81 - Mai multe minuni făcute cu apă de la Izvorul Precistei 89 MINUNEA 82 - Minunile de la fântâna numită „Izvorul Doamnei" 90 Minunile Maicii Domnului în oştiri 92 MINUNEA 83 - Maica Domnului ajută în războaie pe voievozii evlavioşi 92 MINUNEA 84 - Recunoştinţa împaratului loan Comnenul 93 MINUNEA 85 - Maica Domnului trimite pe Sfântul Teodor să ajute unui împarat 93 MINUNEA 86 - Hulitorul Maicii Domnului este pedepsit 94 MINUNEA 87 - Maica Domnului pedepseşte pe Apostatul Iulian 94 MINUNEA 88 - Maica Domnului izbăveşte cetatea de împresurarea Perşilor şi Tătarilor 95 MINUNEA 89 - Saracinii biruiţi de Maica Domnului prin grindină de foc 95 MINUNEA 90 - Ştefan, craiul unguresc, ajutat de Maica Domnului 96 MINUNEA 91 - Ostaşul evlavios apărat de Precista 97 MINUNEA 92 - Turcii răuvoitori au fost orbiţi de Precista 97 MINUNEA 93 - Maica Precista scapă din pierzare pe fraţii care se rugau ei cu credinţă 98 MINUNEA 94 - Procesiune glorioasă de război cu Sfânta Cruce, Sfânta icoană şi steaguri 98 MINUNEA 95 - Maica Domnului, prin Sfânta sa icoană ajută pe ruşi în lupta lor cu tătarii 101 Minunile Maicii Domnului cu cei păcătoşi care s-au pocăit 103 MINUNEA 96 - Precista mustră pe o femeie desfrânată 1 03 MINUNEA 97 - Precista face judecată dreaptă 103 MINUNEA 98 - Precista salvează pe un tânăr desfrânat printr-o vedenie înfricosatoare 1 04 MINUNEA 99 - Un prunc înfasat a vorbit despre mijlocirea Precistei pentru noi 105 MINUNEA 100 - Un cămătar salvat prin mijlocirea Precistei 106 MINUNEA 101 - Maica Domnului salvează de la moarte, pe un tânăr nevinovat 107 MINUNEA 102 - împaratul trufaş adus la pocăinţă prin cuvântul Maicii Domnului 108 MINUNEA 103 - Maica Domnului, prin Sfânta sa icoană, cheamă la pocăinţă pe Măria Egipteanca ' 109 MINUNEA 104 - Maica Domnului salvează pe monahul pătimaş 115 MINUNEA 105 - Maica Domnului izbăveşte pe monahul muncit de dracul desfrânării 1 16 MINUNEA 106 - Maica Domnului salvează pe nestorianul care a huUt-o 118 MINUNEA 107 - Maica Domnului salvează pe cel ce s-a lepădat de Hristos prin scrisoare 121 MINUNEA 108 - Maica Domnului primeşte pocăinţa Iui Teofil, cel ce s-a lepădat de Hristos 124 MINUNEA 109 - Maica Domnului se roagă pentru iertarea unui ostaş desfrânat 130 5. MINUNEA 110 - Maica Domnului salvează de la moarte pe femeia amestecătoare de sânge şi ucigaşă 132 MINUNEA 111 - Maica Domnului salvează pe cel dăruit diavolului de mama lui, de Ia zămislire 136 MINUNEA 112 - Vătaful de tâlhari prin pocăinţă a câştigat mila Maicii Domnului 138 MINUNEA 113 - Rugându-se zilnic către Maica Domnului, tâlharul scapă de a fi ucis de diavolul 141 Minunile Maicii Domnului despre salvarea unora la judecată şi din iad 143 MINUNEA 114 - Strigând către Maica Domnului, a scăpat de judecată şi de iad 143 MINUNEA 115 - Maica Domnului scoate din iad pe ucenicul Cuviosului Pavel 145 MINUNEA 116 - Maica Domnului adeseori a scăpat şi scapă omenirea din prăpădul cel mare .... 147 Minunile Maicii Domnului cu pedepsirea hulitorilor 150 MINUNEA 117 - Un hulitor al Maicii Domnului pedepsit cu jalnică moarte 150 MINUNEA 118 - Hulitorul Maicii Domnului, ucis prin judecata de sus 151 MINUNEA 119 - Hulitorul laudei Maicii Domnului, mâncat de crocodil 152 MINUNEA 120 - Batjocoritorii Maicii Preciste, pedepsiţi 153 MINUNEA 121 - Maica Domnului îsi întoarce faţa de către creştinul făţarnic 153 MINUNEA 122 - Hulitorul Precistei pedepsit prin luarea mâinilor şi picioarelor 1 54 MINUNEA 123 - Petru Apostolul corectează o carte de cinstire a Maici Domnului 154 MINUNEA 124 - Ostaşul care a numit Sfintele Icoane idoli, pedepsit cu moarte năpraznică 155 MINUNEA 125 - Copronim, hulitorul Maicii Domnului, în pruncie a spurcat apa botezului 155 MINUNEA 126 - Stingând lumânarea aprinsă în cinstea Maicii Domnului, a murit în naştere 156 MINUNEA 127 - Maica Domnului vesteşte moartea lui Leon 156 MINUNEA 128 - Ostaşul hulitor al icoanei Precistei, omorât de o ghiulea de tun 157 MINUNEA 129 - Defăimând pe Maica Domnului, o femeie eretică a ars de vie 157 MINUNEA 130 - împaratul Copronim pedepsit pentru hulirea Maicii Domnului 158 MINUNEA 131 - Jefuitorii de biserici, certaţi şi miluiţi de Precista, dar nepocăindu-se au fost arşi de vii 158 MINUNEA 132 - Profanatorul icoanei Maicii Domnului, pedepsit după măsura răutăţii sale 159 MINUNEA 133 - Bolnavul necredincios a murit, iar doi credincioşi s-au însanatosit 160 MINUNEA 134 - In ochi a împuns icoana Maicii Domnului, fără de ochi a rămas profanatorul ... 160 MINUNEA 135 - Cel ce ajurat în biserica Precistei, a murit, cu capul sfărâmat de o piatră 161 MINUNEA 136 - Răpind coroana Maicii Domnului, a fost pedepsit cu bubă rea 161 MINUNEA 137 - Pedeapsa unui măscărici care hulea pe Maica Domnului 1 62 MINUNEA 138 - Pedeapsa lui Nestorie, hulitorul Maicii Domnului 163 6. MINUNEA 139 - Cât de urât a fost lui Dumnezeu eresul şi hulele lui Nestorie 164 Minunile Maicii Domnului cu cei curaţi şi nevinovaţi 166 MINUNEA 140 - Trăind în feciorie, la sfârşit li s-a arătat Maica Domnului 166 MINUNEA 141 - Făgăduind să trăiască în feciorie, s-a făcut sănătos 1 66 MINUNEA 142 - O călugăriţă căzută în puţ, salvată de Maica Domnului 1 67 MINUNEA 143 - Maica Domnului îsi descoperă o icoană a ei, printr-o fecioară 167 MINUNEA 144 - Doi miri hotărându-se a trăi în feciorie, au văzut slava cerească 168 MINUNEA 145 - Maica Domnului dezleagă pe doi preoţi, arătând astfel credinţa cea adevărată. 169 MINUNEA 146 - Născând Preasfânta Fecioară Măria, s-au prăbuşit idolii 169 MINUNEA 147 - Iustina se păzeşte curată, cu ajutorul Maicii Domnului 170 MINUNEA 148 - Maica Domnului salvează din foc pe copilul de evreu 170 MINUNEA 149 - Cu ajutorul Domnului Hristos şi al Maicii Sale putem scăpa de păcat 171 MINUNEA 150 - Maica Domnului vindecă mâinile tăiate, ale nevinovatei împaratese a Franţei .. 172 MINUNEA 151 - A preferat să-şi scoată ochii, decât să-şi piardă curăţenia şi fecioria 179 MINUNEA 152 - A găsit de cuviinţă să-şi taie buzele şi nasul, decât să-şi piardă fecioria 184 MINUNEA 153 - Maica Domnului încununeaza din cer pe două fecioare curate, clevetite de lumea rea 187 MINUNEA 154 - Biruind războiul curviei de cinci ori, de cinci ori s-a încununat 1 89 MINUNEA 155 - Maica Domnului salvează de la înec pe o femeie care a născut un prunc negru 190 MINUNEA 156 - Maica Domnului salvează pe un tânăr nevinovat, din primejdie de moarte 193 MINUNEA 157 - Zidind o biserică în cinstea Maicii Domnului, au primit ca răsplătire un prunc minunat 197 MINUNEA 158 - Maica Domnului salvând din mare pe nepotul împaratului, scapă şi pe cei năpăstuiţi 198 MINUNEA 159 - Maica Domnului împaca pe robii săi iubiţi. Chirii al Alexandriei şi loan Gură de Aur 198 MINUNEA 160 - Maica Domnului cheamă la sine pe Muza fecioara, suflet curat şi nevinovat 201 MINUNEA 161 - Maica Domnului cheamă la împaratia Mirelui ceresc, pe buna şi blânda fecioară Evpraxia 202 MINUNEA 162 - Cerând ajutorul Maicii Domnului, o fecioară îndupleca pe mirele ei a trăi în feciorie 204 Minunile Maicii Domnului făcute cu cei care se roagă ei 206 MINUNEA 163 - Maica Domnului asculta antifoanele care i se cântau în biserică în cinstea ei 206 MINUNEA 164 - îngerii cântau laude în cinstea Maicii lui Dumnezeu, împreuna cu oamenii 207 7 MINUNEA 165 - In timp ce prin cântări o lăudăm pe pământ, Preasfânta Maică, în cer, se roagă pentru noi 207 MINUNEA 166 - O fetiţă infirmă se roagă Maicii Domnului care, arătându-i-se, o vindecă 208 MINUNEA 167 - Rugându-se şi aducând un dar Maicii Domnului, s-au izbăvit de ciumă 208 MINUNEA 168 - Cele şapte mângâieri pământeşti şi şapte mângâieri cereşti ale Maicii Domnului 209 MINUNEA 169 - Prin rugăciunile Ei, Maica Domnului îndeparteaza pe îngerul pedepsitor 210 MINUNEA 170 - Rugându-se Maicii Domnului la plecarea în călătorie, la întoarcere găsea candela nestinsă 211 MINUNEA 171 - Maica Domnului, rugându-se Fiului Său, mijloceşte pentru iertarea lui Daniil, cel care s-a pus chezaş pentru Evloghie pietrarul 213 MINUNEA 172 - Maica Domnului încurajeaza şi ajută pe domniţa căzută în năpăstuire 218 Maica Domnului s-a arătat celor care se rugau ei cu credinţă 220 MINUNEA 173 - Maica Domnului s-a arătat îmbracata în veşmânt luminos, scris peste tot cu rugăciunile creştinului 220 MINUNEA 174 - Maica Domnului se arată Episcopului stând în scaunul Arhieresc 220 MINUNEA 175 - Maica Domnului a poruncit să pună Episcop în cetate pe binecredinciosul Ieronim 221 MINUNEA 176 - Maica Domnului îi dă un veşmânt preţios Episcopului Bonit 221 MINUNEA 177 - Maica Precista salvează din înec o femeie săracă care a născut 222 MINUNEA 178 - Craiul Ştefan rugându-se Precistei, repauzează de ziua Adormirii ei 223 MINUNEA 179 - Maica Domnului se arătă celui ce citea cu evlavie Paraclisul Ei 223 MINUNEA 180 - Hristos Dumnezeu şi Maica Sa îi arată multe taine Crăiesei credincioase 224 MINUNEA 181 - Maica Domnului i-a arătat femeii evlavioase, ziua sfârşitului ei 224 MINUNEA 182 - Rugată fiind. Maica Domnului se arată şi salvează corabia primejduită de furtună 225 MINUNEA 183 - Creştinul evlavios rugându-se Maicii Domnului, 1-a salvat din mare şi 1-a dus pe un câmp verde 225 MINUNEA 184 - Oportuna, la moarte, vede pe Maica Domnului căreia îi încredinteaza pe surori ' 226 MINUNEA 185 - Maica Precista se arată Episcopului şi-i vesteşte ziua trecerii din viaţă 227 MINUNEA 186 - Hristos şi Maica Sa, s-au arătat credinciosului înainte de a muri 227 MINUNEA 187 - Maica Domnului se arată fecioarei Agata şi-i vindecă degetul tăiat prin ispită .. 228 MINUNEA 188 - Maica Domnului izbăveşte de tâlhari pe un evreu care apoi primeşte Botezul .. 228 8. MINUNEA 189 - Maica Domnului se arată şi vindecă limba unui creştin, tăiată de eretici 229 MINUNEA 190 - Printr-o vedenie înfricosata. Maica Domnului salvează pe călugărul Teofan din rătăcire 230 MINUNEA 191 - Maica Domnului opreşte o femeie eretică să intre şi să se închine la Sfântul Mormânt 231 MINUNEA 192 - Mântuitorul Hristos şi Maica Sa îi întorc Sfântului Nicolae Sfânta Evanghelie şi Omoforul 231 MINUNEA 193 - Maica Precista s-a arătat unei fecioare scârbită din cauza ereticilor 232 MINUNEA 194 - Călugăriţa care a iubit pe Maica Domnului a fost condusă la cer de cete îngeresti ' 233 MINUNEA 195 - într-o biserică închinata Maicii Domnului, de Buna Vestire a strălucit o lumină cerească 234 MINUNEA 196 - Maica Domnului îndeamna la pocăinţă pe călugărul care a făcut mult bine bisericii Sale 234 MINUNEA 197 - Când în biserici oamenii se lenevesc a slăvi pe Dumnezeu, atunci îngerii le iau locul 235 MINUNEA 198 - Maica Domnului cheamă pe un creştin să slujească la biserica Sa 236 MINUNEA 199 - Maica Domnului respinge trupul unei creştine care a fost îngropata în biserică 236 MINUNEA 200 - Maica Domnului se arată în biserică ţinând în braţe pe Dumnezeiescul Prunc ..237 MINUNEA 201 - Maica Domnului se arată şi mângâie pe Sfântul Apostol lacob 238 MINUNEA 202 - Un creştin din Roma vede pe Maica Domnului stând lângă tronul Fiului său ... 238 MINUNEA 203 - Călugăriţa Atanasia, fiind departe de biserica Precistei, dorind-o, a văzu t-o în răpire 239 MINUNEA 204 - Un creştin vede pe Maica Domnului într-un car de aur 239 MINUNEA 205 - Prin porunca Maicii Domnului, stâlpii unei biserici au fost ridicaţi de copii 240 MINUNEA 206 - Dăruind Maicii Domnului bogăţia trecătoare. Maica Domnului le-a dăruit bogăţie veşnică 240 MINUNEA 207 - Maica Domnului trimite semn, zăpadă în timpul verii, pe locul viitoarei sale biserici 241 MINUNEA 208 - Maica Domnului descoperă şi lui Liberiu, papa Romei, voia şi dorinţa Sa 241 MINUNEA 209 - Rugându-se Maicii Domnului, au dobândit fiu binecuvântat care a pătimit pentru credinţă 242 MINUNEA 210 - Maica Domnului, arătându-se prin tabloul judecăţii, atrage la pocăinţă pe un tânăr 243 MINUNEA 211 - Maica Precista promite slavă veşnică celor ce se nevoiesc în bine 244 9. MINUNEA 212 - Maica Domnului îndeamna pe Avva Evstratie la nevoinţă şi osteneală cu smerită întelepciune 244 MINUNEA 213 - Maica Domnului, arătându-se, s-a imprimat urma paşilor ei în stâncă 245 MINUNEA 214 - Maica Domnului se arată cu fată mânioasă, ieromonahului loanichie 245 MINUNEA 215 - Maica Domnului mijloceşte pentru neamul omenesc 246 MINUNEA 216 - Prin arătare cerească, a fost chemat la călugărie şi arhierie 247 MINUNEA 217 - Pentru viata lui îmbunatatita, a fost chemat la Preoţie de Maica Domnului 247 MINUNEA 218 - Maica Domnului sfătuieşte pe Sfântul Vasile să se înfrâneze de la orice băutură 248 MINUNEA 219 - Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat aievea Sfântului Serghie, mângâindu-1 248 MINUNEA 220 - Maica Domnului salvează prin Sfânta icoană pe pictorul care era să se prăbuşească 250 MINUNEA 221 - Maica Domnului îsi apără biserica şi icoana Sa de profanatorii cruciaţi 251 MINUNEA 222 - Maica Domnului se arată şi vesteşte moartea profanatorului Sfintei sale icoane 25 1 MINUNEA 223 - Maica Domnului îndeamna pe loan Cucuzel a-i cânta laude, şi-i dăruieşte un ban de aur 252 MINUNEA 224 - Maica Domnului împartasea cu pâine cerească şi le ştergea sudoarea ostenitorilor 256 MINUNEA 225 - Fraţii certaţi, împacati de Maica Domnului 258 MINUNEA 226 - O picătură de Sânge Dumnezeiesc acoperă toate păcatele oamenilor 259 MINUNEA 227 - Maica Domnului rugată fiind, ajută celui îndoielnic să înteleaga Taina Sfintei Liturghii 261 MINUNEA 228 - O fecioară, rugându-se Maicii Domnului, a văzut pe Hristos în rai slujind Sfânta Liturghie 264 MINUNEA 229 - Rugând pe Maica Domnului, o fecioară vede şi ţine în braţe pe Domnul, ca pe un copil de trei ani 266 MINUNEA 230 - Clericul ce avea mare dragoste spre Maica Domnului, rugând-o, i-a văzut negrăita-i frumuseţe 268 MINUNEA 231 - Un creştin care iubea cu dor sfânt pe Maica Domnului a avut o vedenie minunată dar şi înfricosata 270 MINUNEA 232 - Maica Domnului cinsteşte prin prezenţa Ei pe văduva care se împartasea 274 MINUNEA 233 - Maica Domnului îi descoperă Cuvioasei Marta, mama Sfântului Simeon, fericirea cea veşnică 275 10. MINUNEA 234 - Maica Domnului se arată şi dăruieşte rodnicie părinţilor sterpi care o rugau .... 279 MINUNEA 235 - Prin rugăciuni fierbinţi către Maica Domnului, o mamă a dobândit un fiu binecuvântat 280 MINUNEA 236 - Cerându-i ajutorul. Maica Domnului se arată şi vorbeşte Cuviosului Serghie ... 283 Maica Domnului dă întelepciune celor care se roagă ei 286 MINUNEA 237 - Maica Domnului dăruieşte întelepciune unui copil nepriceput, care ajunge Episcop 286 MINUNEA 238 - Maica Domnului răsplăteşte cu darul cântării pe Roman, pentru dragostea şi evlavia lui 289 MINUNEA 239 - Maica Precista dăruieşte călugărului bolnav, întelepciunea cerută 290 MINUNEA 240 - Prunca, îndata după naştere, preamărea pe Maica Precista 290 MINUNEA 241 - Maica Precista ajuta pe Sfântul Grigore al Neocezareei, să cunoască adâncul credinţei 291 MINUNEA 242 - Maica Precista a încredintat pe îndoielnic care-i adevărata credinţă 292 MINUNEA 243 - Cel simplu, cu mintea rostind rugăciunea „Bucură-te Mărie", proslăvit după moarte 292 MINUNEA 244 - Maica Domnului întelepteste pe cel ce din simplitate se îndoia de fecioria Ei.... 294 Minunile Maicii Domnului făcute celor bolnavi 296 MINUNEA 245 - Bogatul a scăpat de boală, numai după ce a întors satul răpit 296 MINUNEA 246 - Copilul bubos s-a vindecat prin Maica Domnului 297 MINUNEA 247 - Creştinul hagiu vindecat de Maica Precista 298 MINUNEA 248 - Maica Precista vindecă un morar de lâncezie 299 MINUNEA 249 - Maica Precista izbăveşte pe un copil, viitor Episcop, de o groaznică vedenie .... 299 MINUNEA 250 - Necinstitorul sărbătorii trăznit... apoi vindecat de Maica Domnului prin sfântul Ipolit 300 MINUNEA 251 - Maica Domnului a vindecat pe Episcopul care se ruga Ei 301 MINUNEA 252 - Maica Precista se ruga lui Hristos să ia bolile de pe oameni 301 MINUNEA 253 - Maica Precista vindecă de boală pe un paşă turcesc 302 MINUNEA 254 - Maica Domnului vindecă o fecioară de boala ciumei 302 MINUNEA 255 - Maica Domnului scapă de moarte pe Episcopul Teodor otrăvit de vrăjmaşi 303 MINUNEA 256 - Pentru un păcat al neascultării. Preacurata nu a luat pe preot la cer 303 MINUNEA 257 - Maica Domnului, arătându-se în slavă cerească, izbăveşte de nebunie şi converteşte pe un tătar 304 11. MINUNEA 258 - Un orb, chemând numele Maicii Domnului, îsi recapătă vederea şi ruşinează pe evrei 305 MINUNEA 259 - O fecioară vătămată de farmece, se vindecă rugându-se la icoana Maicii Domnului 306 MINUNEA 260 - Cu ajutorul Maicii Domnului s-au izbăvit de ciumă 306 MINUNEA 261 - Nizor tâlharul atras la pocăinţă printr-o minune făcută în biserica Maicii Domnului 307 MINUNEA 262 - O fecioară jucând s-a îndracit, salvată într-o biserică a Maicii Domnului 307 MINUNEA 263 - Maica Domnului vindecă mâna tăiată de iconoclaşti, a Sfântului loan Damaschin 308 MINUNEA 264 - Bătrânul bolnav, însanatosit de Maica Domnului, era ca un tânăr 313 MINUNEA 265 - Maica Domnului vindecă pe un ostaş căzut de la optsprezece stânjeni 3 14 MINUNEA 266 - Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, prin Sfânta sa icoană, a risipit boala ciumei 316 MINUNEA 267 - Maica Precista a depărtat ciuma dintre călugării credincioşi 317 MINUNEA 268 - Prin rugăciune către Maica Domnului, şi-a scăpat soţul de boală 318 MINUNEA 269 - Maica Domnului vindecă pe o femeie care suferea de zgârcirea mâinii şi piciorului 319 MINUNEA 270 - Maica Precista vindecă o femeie surdo-mută 320 MINUNEA 271 - Maica Precista vindecă un cazac de o boală foarte grea 321 MINUNEA 272 - Orbul şi-a căpătat vederea prin Maica Precista 321 MINUNEA 273 - Maica Domnului vindecă mâna ruptă a cazacului zaporojean 322 MINUNEA 274 - Maica Domnului fiind rugată, vindecă un orb din naştere 323 MINUNEA 275 - Un creştin pedepsit pentru o mică hulă, miluit şi vindecat de Maica lui Dumnezeu '. 325 MINUNEA 276 - Minunile făcute de Maica lui Dumnezeu în biserica Sa cea din Neoriu 326 MINUNEA 277 - Maica Domnului vindecă pe o fecioară îndracita, prin Sfânta sa icoană 329 MINUNEA 278 - Cu ajutorul Maicii Domnului şi-a recăpătat vederea pierdută 329 MINUNEA 279 - Două femei îndracite, vindecate prin citirea Paraclisului Maicii Domnului 330 MINUNEA 280 - Un îndracit vindecat la Pecersca, de către Maica Domnului 330 MINUNEA 281 - Maica Domnului vindecă pe un creştin care avea dureri de cap şi de picioare... 331 MINUNEA 282 - Chemând pe Maica Domnului în ajutor, o femeie naşte fără nici o durere 332 MINUNEA 283 - Maica Domnului vindecă pe un boier bolnav, prin apa sfinţită dată de Cuviosul Chiril 332 12. Minunile Maicii Domnului făcute cu cei morţi 334 MINUNEA 284 - Maica pururea Fecioară, prezentă la mormintele creştinilor curaţi 334 MINUNEA 285 - Creştinul mort nespovedit, cerea Preot să se spovedească 335 MINUNEA 286 - Diaconul ajutat de Maica Domnului să se pocăiască 336 MINUNEA 287 - Maica Precista văzută lângă patul unei văduve care zăcea greu 336 MINUNEA 288 - Ostaşul mort în război şi-a păstrat graiul, până ce şi-a spovedit păcatele 337 MINUNEA 289 - Un copilandru este readus la viaţă de Maica Domnului, pentru a face pocăinţă 337 MINUNEA 290 - Maica Domnului poartă grijă de un prunc ce a supt un an la pieptul mamei moarte 338 MINUNEA 291 - Un boier din Roma salvat de la înec de către Maica Domnului 341 MINUNEA 292 - Un tânăr fiind ucis de zavistnicii iudei, a fost înviat de Maica Domnului 343 MINUNEA 293 - Maica Domnului înviaza o femeie, pentru a-şi spovedi păcatul ascuns 344 MINUNEA 294 - Clericul desfrânat care s-a înecat, înviat de Maica Domnului 347 MINUNEA 295 - Maica Domnului salvează pe femeia evlavioasă din năpăstuirea uciderii de prunc 349 MINUNEA 296 - Copilul iudeului omorât de tatăl său, a fost înviat de Maica lui Dumnezeu 351 MINUNEA 297 - Maica Domnului salvează sufletul unei fecioare pentru a cărei frumuseţe, doi tineri mor în duel 353 MINUNEA 298 - Cuviosul Atanasie înviind, a îndemnat la pocăinţă şi dragoste către Maica Domnului 354 MINUNEA 299 - Maica Domnului a înviat pe cel care o iubea 355 MINUNEA 300 - Mortul înviat prin rugăciune şi făgăduinţă făcută către Maica Domnului 356 Maica Domnului salvează pe cei din primejdii 357 MINUNEA 301 - Maica Domnului salvează din foc pe copilul de evreu care s-a împartasit cu dumnezeieştile Taine 357 MINUNEA 302 - O mamă încredintându-şi copilul spre pază Maicii Domnului, ea îl păzeşte nevătămat de foc 358 MINUNEA 303 - Salvat de Maica Domnului din noianul mării 359 MINUNEA 304 - Maica Domnului a izbăvit copilul din apele râului 360 MINUNEA 305 - Maica Domnului a izbăvit din legături vremelnice şi veşnice pe iudeul care a crezut în Hristos 362 MINUNEA 306 - Prin ajutorul Maicii Domnului s-au izbăvit de furtună 364 MINUNEA 307 - Doi copii au rămas vii sub dărâmături, protejaţi de Maica Domnului 365 MINUNEA 308 - Rugăciunea către Maica Precista 1-a salvat din robie şi înec 366 13. MINUNEA 309 - Maica Precista a scăpat fecioara de învinuirea de farmece şi de moarte 367 MINUNEA 310 - Episcopul, rugându-se către icoana Maicii Domnului, a scăpat un om de la moarte 368 MINUNEA 311 - Maica Domnului scapă pe creştinul evlavios de ucigaşul ascuns în biserică 369 MINUNEA 312 - Prin rugăciuni către Maica Domnului, au scăpat de o jivină care omora oameni369 MINUNEA 313 - Rugându-se Maicii Preacurate, s-a salvat din tină şi moarte 370 MINUNEA 314 - Prăznuindu-se „Adormirea Maicii Domnului", a încetat boala ciumei în Ţarigrad ' 370 MINUNEA 315 - Vrând să şteargă chipul Venerei, a fost vătămat de diavolul, vindecat cu darul Maicii Preacurate 371 MINUNEA 316 - Mergând la vânătoare, în zi de sărbătoare, a fost pedepsit, salvat de Maica Domnului 372 MINUNEA 317 - O imagine a judecării sufletelor în care Maica Preasfântă se arată şi Maică a Milostivirii 373 MINUNEA 318 - Lepădând călugăria, a fost luat de draci şi călugării nelucrători primejduiţi, scăpaţi de Preacurata 373 MINUNEA 319 - Chemând în ajutor pe Dumnezeu şi pe Preacurata Maică, scapă din legături şi se vindecă de răni 374 MINUNEA 320 - O fecioară, fiind ispitită de diavolul, cheamă într-ajutor pe Maica Domnului şi scapă 375 MINUNEA 321 - Spini, ciulini şi curse sunt cei răi pentru credincioşi, dar Maica Domnului îi salvează 376 MINUNEA 322 - Cuviosul Teodor fiind otrăvit, este salvat de Maica Domnului 377 MINUNEA 323 - Maica Domnului salvează din robia turcilor pe cei doi fii ai unei mame văduvă 378 Minunile Maicii Domnului în apărarea cetăţilor ortodoxe, bisericilor şi mănăstirilor 381 MINUNEA 324 - Icoana Maicii Domnului opreşte pe domnul saracinilor de a intra în cetate 381 MINUNEA 325 - Maica Domnului salvează cetatea Ţarigrad de împresurarea perşilor 382 MINUNEA 326 - Icoana Maicii Preacurate purtată pe ziduri, apără cetatea Novgorodului de duşmani 382 MINUNEA 327 - Icoana lui Hristos, veşmântul Precistei şi lemnul Crucii apără Ţarigradul de perşi şi tătari 384 MINUNEA 328 - Prin rugăciuni cu lacrimi către Maica Domnului, Moscova şi toată Rusia scapă de turci şi tătari 385 14. MINUNEA 329 - Maica Domnului izbăveşte cetatea Ustiog de pieire, pentru rugăciunile Sfântului Procopie 386 MINUNEA 330 - Părinţii Cuviosului Nectarie, ajutaţi de Maica Domnului, scapă de pericolul robiei ' ' 390 MINUNEA 331 - Maica Domnului păzeşte biserica Sa, de tâlharii care vroiau să o prade 391 MINUNEA 332 - Maica Domnului izgoneşte, prin Sfânta sa icoană, pe năvălitorii agareni din pământul Rusiei 392 Maica Domnului poartă grijă de mănăstiri şi de personalul lor 395 MINUNEA 333 - Maica Domnului izvorăşte apă din piatră, umple jitniţele cu grâu şi vasele cu vin şi untdelemn 395 MINUNEA 334 - O mănăstire ajungând în mare lipsă de hrană, a fost ajutată cu preaslăvire de Maica lui Dumnezeu 400 MINUNEA 335 - Nişte ostaşi, strigând către Maica Domnului, au scăpat de primejdia furtunii ... 401 MINUNEA 336 - Cuviosul Chirii, având mare dragoste şi evlavie către Maica Domului, este ajutat în chip minunat 402 MINUNEA 337 - Maica Domului împarte daruri celor ce se osteneau a cânta şi priveghea în biserică 409 MINUNEA 338 - Maica Domnului ceartă aspru pe ucenicul care se bizuia pe cei trei galbeni, uitând de ajutorul Ei 410 MINUNEA 339 - Cuviosul Antonie Romanul, povăţuit de Maica Domnului, călătoreşte pe mare stând pe o stâncă 411 MINUNEA 340 - Minunata descoperire care s-a făcut pentru zidirea bisericii Maicii Domnului din Pecersca 413 MINUNEA 341 - Maica Domnului în persoană, trimite meşteri zidari din Constantinopol, să zidească biserica Pecerscăi 415 MINUNEA 342 - Cum s-a aflat locul unde s-a zidit biserica din Pecersca şi minunile care s-au făcut aici 418 MINUNEA 343 - Minunile care s-au făcut la zugrăvirea bisericii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu din Pecersca 420 MINUNEA 344 - La Pecersca, Maica Domnului îsi zugrăveşte singură chipul şi Duhul Sfânt se arătă în chip de porumbel 421 MINUNEA 345 - Minunile care s-au făcut la sfinţirea bisericii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, din Pecersca 423 15. MINUNEA 346 - Maica Domnului izbăveşte de farmece pe o monahie din mănăstirea Cuvioasei Irina 426 MINUNEA 347 - Doi fraţi care zideau o biserică, primesc ajutor din partea Maicii Domnului pentru terminarea ei 429 MINUNEA 348 - Maica Domnului acoperă stâlpul Cuviosului Lazăr şi-i dăruieşte înca cincisprezece ani de viaţă 431 MINUNEA 349 - Maica Domnului cheamă pe Cuviosul Maxim în Athos unde i se arată, îl mângâie şi-1 apără de diavoli 433 Minunile Maicii Domnului prin sfintele icoane 436 MINUNEA 350 - Minunile făcute de Maica Domnului prin sfânta icoană „portăriţa" 436 MINUNEA 351 - Icoana Maicii Domnului dată pe apă nu s-a stricat 445 MINUNEA 352 - Cel care a lovit în sfânta icoană, s-a prăbuşit la pământ şi a murit 445 MINUNEA 353 - O icoană a Maicii Domnului fiind lovită, a curs sânge, cu care mulţi bolnavi s-au vindecat 446 MINUNEA 354 - Maica Precistă salvează din pierzare pe fiul mamei credincioase 447 MINUNEA 355 - Femeia, călcându-şi făgăduinţa, şi-a reluat boala 447 MINUNEA 356 - Icoana Maicii Domnului ascunsă într-un chiparos, s-a arătat oamenilor înconjurata de lumină 448 MINUNEA 357 - Prin rugăciuni la icoana Mântuitorului Hristos şi a Maicii Sale, şi-a redobândit sănătatea 448 MINUNEA 358 - Sfânta icoană a Maicii Domnului 1-a făcut cunoscut oamenilor pe Sfântul Alexie 449 MINUNEA 359 - Un credincios află icoana Maicii Precista în locul în care i-a fost vestit 450 MINUNEA 360 - Icoana Maicii Precistei se arăta: galbenă, neagră şi luminoasă 450 MINUNEA 361 - Icoana Maicii Precistei s-a arătat luminând într-un copac 451 MINUNEA 362 - Icoana Maicii Precistei nu s-a ars în foc 451 MINUNEA 363 - Icoana Maicii Precistei răspândea în juru-i raze ca de soare 452 MINUNEA 364 - Un om a văzut ieşind lumină de la sfânta icoană a Maicii Precistei şi a auzit cântare îngereasca 453 MINUNEA 365 - Tătarii care au rănit icoana Maicii Precistei au fost pedepsiţi pe loc 453 MINUNEA 366 - Un arab săgetând icoana Maicii Precista, a picurat sânge din ea. Pedepsit cu moartea 454 MINUNEA 367 - Icoane ale Maicii Domnului au lăcrimat 454 MINUNEA 368 - Chipul Domnului lisus Hristos şi al Maicii Lui închipuit pe o piatră scumpă.... 455 16. MINUNEA 369 - Credinţa şi rugăciunea Preotului evlavios a înviat pe cel mort 456 MINUNEA 370 - Icoana Maicii Domnului izbăveşte pe tătari de vătămarea balaurilor 457 MINUNEA 371 - împaratul Teofil iconoclastul, sărutând icoana Maicii Domnului, primeşte vindecare şi iertare 458 MINUNEA 372 - O femeie oarbă, închinându-se icoanei Maicii Domnului, a dobândit vederea... 460 MINUNEA 373 - Mântuitorul Hristos îndeamna pe un credincios a căuta icoana Preacuratei Sale Maici 460 MINUNEA 374 - O icoană a Maicii Domnului strălucea ca un stâlp de foc 461 MINUNEA 375 - Dorind să zugrăvească chipul Maicii Domnului, s-a făcut de mână îngereasca . 461 MINUNEA 376 - Dobitoacele necuvântătoare se cucernicesc în faţa icoanei Precistei, închipuita pe o piatră 462 MINUNEA 377 - In Florenţa, o icoană a Bunei Vestiri a Maicii Domnului, s-a închipuit de înger. 463 MINUNEA 378 - Icoana Maicii Domnului fiind lovită, a curs sânge 464 MINUNEA 379 - Despre ioana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, numită Odigitria 464 MINUNEA 380 - Despre icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, numită Românca 469 MINUNEA 381 - Minunata apariţie a unei icoanei a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în pământul Rusiei 476 MINUNEA 382 - Minunile făcute la Tihfini, prin sfânta icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu 478 Icoana Maicii Domnului din Tihfini (sau Tihvin, sau Tikhvin) - Rusia 481 MINUNEA 383 - Maica Domnului s-a arătat eclesiarhului, care a vestit despre sfinţirea bisericii din Tihfini '. 483 MINUNEA 384 - Sfânta icoană din Tihfini şi Crucea făcută din ramură de brad, de două ori scapă nearse 485 MINUNEA 385 - Minunea care s-a făcut Ia Tihfini, când s-a zidit biserica de piatră 486 MINUNEA 386 - Un monah, făgăduind că va merge să se închine la icoana Maicii lui Dumnezeu, s- a vindecat pe loc 487 MINUNEA 387 - Un buchet de minuni, din cele multe, neştiute sau uitate, făcute prin sfânta icoană din Tihfini 489 MINUNEA 388 - Maica Domnului, prin icoana sa din Tihfini apără mănăstirea şi pe cei închisi în ea, de duşmani 495 MINUNEA 389 - Mănăstirea Maicii Domnului, Tihfini, trece prin foc, spre curăţirea de întinaciuni şi pedepsire 500 17. MINUNEA 390 - De unde a venit în pământul Rusiei, la Tihfini, icoana făcătoare de minuni a Maicii lui Dumnezeu 501 MINUNEA 391 - Sfânta icoană a Maicii Domnului şi cinstita Cruce aduc biruinţe strălucite împaratilor creştini 503 MINUNEA 392 - Jurând în faţa icoanei Maicii Preacurate, a fost silit să mărturisească, fără de voie, adevărul 505 MINUNEA 393 - Pentru sfinţenia şi nevinovăţia Cuviosului Alipie zugravul, şapte icoane se zugrăvesc singure 507 MINUNEA 394 - Cuviosul Alipie apropiindu-se de moarte, un înger îi zugrăveşte icoana Adormirii Maicii Domnului 510 MINUNEA 395 - îndracitul trimis de cuviosul Lavrentie la biserica Maicii Domnului din Pecersca, se vindecă 513 MINUNEA 396 - Arătarea icoanei făcătoare de minuni, Tolgsca, a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu 515 MINUNEA 397 - Din chipul Preasfintei Născătoare şi a Pruncului lisus, din Tolgsca, a izvorât mir vindecător 518 MINUNEA 398 - Un copil mort, fiind adus în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Tolga, a înviat 519 MINUNEA 399 - Arzând biserica din Tolga, icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu a scăpat nevătămată 520 MINUNEA 400 - Despre icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ce se numeşte Gruzinsca 521 MINUNEA 401 - Maica Donmului mijloceşte către Fiul său pentru fecioara Ecaterina, spre a şi-o logodi mireasă 524 MINUNEA 402 - Un tânăr bolnav şi-a pierdut un picior, dar strigând către icoana Maicii Domnului, i-a crescut la loc 528 MINUNEA 403 - Arhanghelul Gavriil învata pe un călugăr cântarea Axionului Maicii Domnului .529 MINUNEA 404 - Minunea zugrăvirii icoanei Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, Prodromiţa 531 MINUNEA 405 - Sfânta icoană Prodromiţa este înzestrata cu darul facerii de minuni 534 MINUNEA 406 - Minunatele vindecări care au izvorât de la icoana Prodromiţa 535 MINUNEA 407 - O evreică chemând în ajutor Sfânta icoană Prodromiţa, scapă de la moarte şi se botează 536 MINUNEA 408 - Minunile făcute de Sfânta icoană a Maicii Domnului, în drum spre Sfântul Munte 538 MINUNEA 409 - Minunile icoanei Maicii Domnului Prodromiţa, după ce a ajuns în Sfântul Munte .540 18. MINUNEA 410 - Un frate, închinându-se la icoana Prodromiţa, s-a făcut sănătos, apoi a adormit cu pace 541 MINUNEA 411 - Sfânta icoană Prodromiţa vindecă pe un călugăr surd şi pe un meşter stăpânit de duhul cel rău 542 MINUNEA 412 - Maica Domnului poartă grijă de peşte pentru ziua prăznuirii icoanei sale, Prodromiţa 543 MINUNEA 413 - Trăsăturile feţei celei nefăcute de mână a Maicii Domnului de pe Sfânta icoană Prodromiţa 544 MINUNEA 414 - Povestire despre icoana Maicii Domnului cea nefăcută de mână, din Mănăstirea Cosfinita 546 Minuni săvârşite de Maica Domnului în zilele noastre 550 MINUNEA 415 - Strigând către Maica Domnului în timpul căderii, este salvat de la moarte 550 MINUNEA 416 - Maica Domnului ajută celor condamnaţi pe nedrept 551 MINUNEA 417 - Cum a vindecat Maica Domnului o femeie grav bolnavă 551 MINUNEA 418 - Prin rugăciunile mamei şi ale Maicii Domnului, fiul necredincios se întoarce Ia pocăinţă 553 MINUNEA 419 - Maica Domnului este grabnic ajutătoare 554 MINUNEA 420 - Folosul Paraclisului Maicii Domnului 555 MINUNEA 421 - Paraclisul Maicii Domnului izbăveşte pe om de primejdia morţii 556 MINUNEA 422 - Cum a izbăvit Maica Domnului o mamă de la moarte 557 MINUNEA 423 - O creştină înviata de Maica Domnului spre a-şi mărturisi păcatele 558 MINUNEA 424 - O femeie, punând toată nădejdea spre Dumnezeu şi Maica Domnului, a născut cu bine 559 MINUNEA 425 - Maica Domnului avertizează pe cei ce trăiesc necununaţi 560 MINUNEA 426 - O femeie silită de bărbat să avorteze, rugându-se Maicii Domnului, are o vedenie înfricosata 561 MINUNEA 427 - O femeie sectantă care a ars icoana Maicii Domnului, a murit arsă de foc 564 MINUNEA 428 - Hulitorul Maicii Domnului şi distrugătorul icoanei Sale a fost pedepsit năpraznic 565 MINUNEA 429 - Cum a izbăvit Maica Domnului de ispită pe monahul Ilarion 566 MINUNEA 430 - Cum a vindecat Maica Domnului pe monahul Ilarion 567 MINUNEA 431 - Maica Domnului ajută în ceasul morţii pe cei cu inimă curată 568 MINUNEA 432 - Maica Domnului izbăveşte pe copii de primejdii şi de moarte 569 19. MINUNEA 433 - Minunile icoanei Maicii Domnului numită Evanghelistria, din insula Tinos 570 MINUNEA 434 - Maica Domnului împlineste legământul sfânt a unei copile care dorea să meargă la mănăstire 580 MINUNEA 435 - Minunea de la şcoala primară din satul Saravali-Patra, Grecia 586 Precuvântare Nicodim Măndiţă Cu ajutorul şi binecuvântarea Domnului Dumnezeului nostru, Cel preamărit pururea în cer şi pe pământ: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, ne silim a aduna şi a da poporului nostru ortodox cartea aceasta cu „Minunile Maicii Domnului nostru lisus Hristos, Dumnezeu-Omul". Primele istorisiri ale Minunilor Maicii Domnului se înfiripeaza odată cu apariţia creştinismului. Lângă cultul şi adorarea Domnului nostru lisus Hristos, Dumnezeu-Omul, s-a născut şi cultul supravenerării Preasfmtei pururea Fecioarei Măria, care s-a învrednicit a deveni, a fi şi a rămâne Maica lui Hristos-Dumnezeu. După feluritele hule ale ereticilor, în frunte cu patriarhul Nestorie, că Măria a născut pe Hristos- Omul, şi - după hotărârea Sfântului Sinod din Efes (431) prezidat de Sfântul Chirii - ereticii nestorieni au fost anatematizaţi, iar în Biserică s-a statornicit formula: „Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Măria", evlavia adunărilor creştine pentru Maica Domnului a crescut uimitor. Minunile făcute de dânsa s-au povestit şi răspândit prin multe ţinuturi. Scriitori de seamă au adunat acele istorisiri în cărţi şi le-au semănat în lumea mare. Astfel de colecţii s-au aflat prin secolul 10, chiar şi în al 7-lea după Hristos, sub numirea de „Legenda aurea" şi „Carmen aura cum". Minunile Maicii Domnului, în număr de şaizeci şi nouă, s-au adunat şi tipărit în Veneţia în anul 1641-1642 dimpreună cu „Carte foarte folositoare de suflet", „Mântuirea păcătoşilor", în prima jumătate a secolului 18, de marele dascăl Agapie Criteanul, vieţuitor în Sfântul Munte Athos, care a lăsat şi alte scrieri de mare însemnatate. Minunile Maicii Domnului formau partea a treia în cartea: „Mântuirea păcătoşilor", în care era scrisă şi tipărită adeseori. La noi, românii, s-a tipărit o ediţie a Minunilor Maicii Domnului în a doua jumătate a secolului 18 (după menţionarea istoricului Şubter) din care nu s-au aflat exemplare nici pe la particulari, nici la Academia Română. Astfel n-avem siguranţă că publicaţia de care scrie Şubter, nu erau cele peste 400 minuni adunate de ieromonahul loanichie Glavatovschi după un manuscris din 1696, şi tipărite după 225 ani (anul 1921). Tipărirea Minunilor Maicii Domnului s-a făcut în mai multe ediţii, începând cu secolul 19. Ieromonahul protosinghel Rafail din Râmnicu- Vâlcea, traduce din greceşte în româneşte şi tipăreşte la Craiova cele „69 Minuni ale Maicii Domnului" în anul 1820, la tipografia Dumitru Mihăilă. După 21 de ani (1847), arhimandritul Neonil, stareţul mănăstirii Neamţul şi Secu, văzând epuizarea cărţilor cu „Minunile Maicii Domnului", folosul şi luminarea multor creştini, prin citirea şi povestirea lor în adunări, a retipărit această carte, după ce a îndreptat multe greşeU, în anul 1847. Paharnicul Geanolu (cunoscut sub numele de „Lesviodax") a tipărit în anul 1852 o colecţie de povestiri, cu titlul: „Minunile Maicii Domnului" făcute la izvorul ei. Aceasta n-a avut nici un răsunet, din cauza traducerii foarte încâlcite. Mai târziu cu vreo 30 de ani (1877), hbrăria Steinberg din Bucureşti, va retipări „Minunile Maicii Domnului" după retipăritura protosinghelului Rafail. La fel se va retipări iarăşi în anii: 1892, 1921, dar cu foarte multe greşeh. Piosul creştin lorgu Dumitrescu, din comuna Răcari, judeţul Dâmboviţa, după sfatul P.S. arhiereu Nifon, Vicarul Sfintei Mitropolii a Bucureştiului, a retipărit „Minunile Maicii Domnului" în 1890, după tipăritura stareţului Neonil. O altă lucrare cu Minunile Maicii Domnului prin sfânta icoană de la Prodrom, săvârşite în vremuri apropiate de noi, a ieşit de sub tipar în anul 1902. Aceste minuni sunt cu totul altele, nu din cele 69 tipărite de Agapie, nici din cele 400 de L Glavatovschi. Minunile Maicii Domnului, acestea de care vorbim şi alte multele 20. (presărate prin cărţile bisericeşti), deşi sunt redate sub diferite forme, au într-însele acelaşi scop: luminarea şi mântuirea sufletelor. Mai târziu, în anul 1924, Mănăstirea Neamţului tipăreşte iarăşi „Minunile Maicii Domnului" şi o pune la îndemâna binecredincioşilor creştini pentru a se folosi de ea. Minunile Maicii Domnului s-au citit şi se citesc mult de poporul nostru român, după care mulţi au devenit mai luminaţi, mai blânzi, mai ataşaţi binelui obştesc, fii mai buni ai Bisericii lui Dumnezeu, cetăţeni mai devotaţi ai patriei pământeşti şi cereşti. Cartea aceasta este un minunat dascăl, care edifică pe cititorii atenţi, îi clarifică în mai multe nelămuriri, îi îndruma minunat, pentru a deveni mai buni, mai devotaţi binelui, stele călăuzitoare pe calea vieţii şi a mântuirii. In lumina citirii şi istorisirii acestor minuni, mulţi necredincioşi disperaţi şi urători ai binelui, îmbratiseaza credinţa vie, speranţa, dragostea Sfântă, cei mândri îmbratiseaza smerenia, hulitorii slavoslavia, zgârciţii mila, necuraţii curăţia, mânioşii blândeţea, zavistnicii bunătatea, lenevoşii hărnicia, lacomii cumpătarea, sufletul întristat îsi află imediat felurite pilde de mângâiere şi încurajare sufletească. Când un bolnav greu, în agonia morţii, aude de un doctor iscusit care-1 poate vindeca, sau câte un om copleşit de păcate, lepădat de societate, aude de un duhovnic iscusit, care a îndreptat şi însanatosit pe mulţi sufleteşte, sacrifică tot ce are, pentru a scăpa de pierzare, se veseleşte şi saltă, bucurându-se. Tot astfel şi voi, ortodocşilor, păstori şi păstoriţi, care aveţi vreo boală trupească sau sufletească, bucuraţi-vă, prăznuiţi şi săltaţi, vesehndu-vă că am aflat un foarte minunat doctor, care vindecă fară de arginţi, toate neputinţele şi bolile trupeşti şi sufleteşti. Vreţi să ştiţi cine este acest minunat şi milostiv doctor, mare şi vestit? Este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Măria. Aceasta este nădejdea tuturor ortodocşilor, limanul celor înviforati, izbăvirea celor robiţi, încurajarea celor scârbiţi, mângâierea celor ce plâng, ridicarea slăbănogilor, nădejdea celor disperaţi, mântuirea desăvârşită a celor căzuţi şi a lipsiţilor. Aceasta este Maica Domnului, cea mai cinstită şi mai Sfântă decât toate creaturile din toată lumea, împarateasa îngerilor şi Mama cea mai bună a tuturor creştinilor. Voiţi să ştiţi ce mare bine a făcut, acest minunat doctor, lumii suferinde şi necăjite? Ascultaţi: Aceasta pe mulţi ologi şi mulţimi de slăbănogi a vindecat, pe mulţi morţi i-a înviat, pe mulţi întemnitati i-a slobozit, pe mulţi torturaţi de multe boli i-a însanatosit, pe mulţi de felurite duhuri rele i-a scăpat, pe mulţi prin spovedanie şi pocăinţă, de grele păcate (Matei 3, 8; Luca 7, 36- 50; 19, 1-10; loan 5, 1-14; 8, 2-11) i-a uşurat, cu darul Fiului Ei preaiubit. Văzând cu ochii sufleteşti noianul binefacerilor făcute de-a lungul vremurilor de Maica Domnului şi pe de altă parte, mulţimea suferinţelor omeneşti, alcătuim din cele 69, din cele 400 şi alte multe minunii ce le putem afla şi culege de prin felurite cărţi bisericeşti, lucrarea de faţă, pentru folosul trupesc şi sufletesc al tuturor celor care o vor citi şi folosi cu evlavie. Noi ne vom duce de aici mai devreme sau mai târziu, dar dacă reuşim să lăsăm urmaşilor cât mai multe cărţi sfinte, le lăsăm o zestre de mare valoare pentru ei şi pentru cei care vor veni după ei. Mântuitorul nostru Hristos, Dumnezeu-Omul (care cu cinci pâini, a săturat 5000 de bărbaţi, plus femeile şi copiii, după care au luat 12 coşuri pline cu farâmituri, aşijderea cu şapte pâini a săturat 4000 de bărbaţi, plus femeile şi copiii, după care a mai luat şapte coşuri pline de farâmituri) să dea bogăţie de har cărţii acesteia şi felurite binefaceri pentru folosirea celor ce o vor citi cu credinţă bună, încredere tare şi dragoste sfântă. Harul Domnului nostru lisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împartasirea Sfântului Duh, să fie cu noi toţi. Amin (2 Corinteni 13, 13). Minunile Maicii Domnului în profeţiile Vechiului Testament 21. MINUNEA 1 - Făgăduinţa Răscumpărătorului După căderea în greşeală a protopărinţilor noştri, Adam şi Eva, Dumnezeu văzându-i groaznic de înfricosati, îndurerati şi ruşinaţi, le-a făgăduit pe universalul Răscumpărător. A blestemat pe şarpe, zicând: „Pentru că ai făcut aceasta (amăgind pe Eva şi pe Adam), blestemat să fii tu între toate animalele şi fiarele câmpului, pe pământ să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele tale". Apoi, încurajând pe protopărinţii noştri, a hotărât şarpelui-diavol: „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îti va zdrobi capul; iar tu îi vei întepa călcâiul ei" (Facerea 3, 14-15). Prin aceste cuvinte. Domnul Dumnezeu a spus lui Adam şi Evei că din sămânţa lor se va naşte Preacurata pururea Fecioară Măria, pierzătoarea blestemului lor. Apoi, prin Preasfânta Fecioară Măria se va naşte Hristos Dumnezeu-Omul care, cu jertfa Sa de pe Cruce, îi va răscumpăra pe ei şi tot neamul omenesc din robia vrăjmaşului. Acest Mântuitor şi Răscumpărător îi va scoate din legăturile iadului. El le va reda iarăşi Raiului, şi îi va învrednici Cereştilor locaşuri; iar satanicescul cap al şarpelui-diavol îl va călca şi-1 va zdrobi pentru totdeauna. Aceasta a fost făgăduinţa adevărată despre Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Măria, despre Fiul lui Dumnezeu care avea să se zămislească de la Duhul Sfânt, să se întrupeze în pântecele ei pururea fecioresc, să nască şi să sfărâme capul şarpelui-diavol. Stabilirea aducerilor de jertfe animalice, preînchipuiau junghierea universalului Miel al lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii (loan 1, 29; Ieşirea 12, 3; Isaia 53, 7-1 1). MINUNEA 2 - Scara la ceruri Patriarhul lacob a pornit într-o călătorie, pe un drum de 60 km spre Mesopotamia. Intr-o seară, fiind obosit de mers, s-a culcat şi a adormit cu capul pe o piatră de Jertfelnic. Atunci a văzut în vis o scară mare sprijinită pe pământ, iar vârful îi atingea cerul. îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea. Deasupra capului scării se arăta Domnul Dumnezeu, care i-a vorbi şi 1-a binecuvântat (Facerea 28, 11-15). Scara întarita între cer şi pământ, preînchipuia întruparea Domnului nostru lisus Hristos ca Om din pururea Fecioara Măria. Cel ce vorbea şi binecuvânta de deasupra scării era Dumnezeu întrupat. Care a fost pe pământ cu trupul, în ceruri cu Dumnezeirea şi împarateste pururea cu Tatăl şi cu Duhul. îngerii care se suiau şi se coborau pe scară, preînchipuiau pe îngerii trupeşti care, după proslăvirea, înaltarea la ceruri a lui Hristos şi şederea Lui de-a dreapta Tatălui, se suiau cu duhul la Dumnezeu Tatăl şi coborau la pământeni cu binecuvântări divine. Scara aceasta văzută de lacob era o icoană a mai înaintei închipuiri a întruparii lui Hristos Mântuitorul şi a naşterii Sale din Preasfânta Fecioară Măria. Acesta, ieşind din seminţia lui lacob, avea a se pogorî ca pe nişte trepte din strămoşescul neam începând de la Adam şi continuând până la losif logodnicul şi Maica Preacurată. Biserica lui Dumnezeu de pretutindeni, cunoscând acestea, o laudă pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Măria, cântând şi zicând: Bucură-te, scara cerului pe care s-a pogorât Dumnezeu. Bucură-te, podul care trece pe cei de pe pământ la cer. Bucură-te, ceea ce ai împreunat fecioria cu naşterea. Bucură-te, ceea ce din fecioare, numai tu singură una ai fost bună hrănitoare de Prunc. Bucură-te, Maică pururea Fecioară. MINUNEA 3 - Rugul aprins nu se mistuia Intr-o zi, Moise păştea oile socrului său lotor pe lângă muntele Horeb. Acolo i s-a arătat lui îngerul Domnului într-o mare pară de foc ieşind dintr-un rug, care ardea şi nu se mistuia. Moise s-a apropiat îndata să vadă mai de-aproape minunea aceea. Atunci Domnul a strigat pe Moise din mijlocul rugului care ardea, dar nu se mistuia: „Moise, Moise! Nu te apropia. Dezleagă-ţi încaltamintele de la picioarele tale, căci locul pe care stai este sfânt. Eu sunt Domnul Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui lacob". Moise şi-a acoperit faţa, ferindu-se a privi înainte drept la Dumnezeu (Ieşirea 3; 4). Rugul acesta, care ardea în flăcări mari, fară a se mistui, era o minunată preînchipuire a Preasfmtei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Măria, care a 22. purtat în pântecele ei pe Hristos-Dumnezeu-Omul, care-I foc mistuitor, fară a se arde sau mistui. Aceasta ne-o adevereşte şi Sfânta Biserică Ortodoxă, zicând: „Trecut-a umbra legii vechi şi darul a venit. Precum rugul n-a ars, fiind aprins, aşa Fecioara a născut şi Fecioară a rămas. In locul stâlpului de foc, a răsărit Soarele Dreptăţii; în locul lui Moise, Hristos - mântuirea sufletelor noastre" (Penticostar 83). MINUNEA 4 - Marea a rămas neumblată şi Fecioara nestricată Auzind Faraon că mulţimea israeliţilor a plecat din Egipt, i-a părut foarte rău că i-a lăsat. îndata şi-a adunat 600 de care alese pentru război şi toată călărimea egipteană, şi s-a luat după israeliţi să-i aducă înapoi. El i-a ajuns la ţărmul Mării Roşii. Israelitenii, văzându-se urmăriţi, s-au înspaimântat groaznic. Moise îi încuraja mereu, zicând: „îndrazniti, staţi liniştiţi şi veţi vedea mântuirea Domnului Dumnezeu, pe care o va face nouă astăzi. Egiptenii aceştia pe care i-aţi văzut astăzi, nu-i veţi mai vedea în veci... Domnul va duce război pentru voi cu oştirea egipteană şi voi veţi fi în linişte". Acestea zicând Moise, s-a depărtat puţin de tabără, şi s-a închinat lui Dumnezeu să-i ajute. Apoi s-a apropiat de mare şi a lovit-o cu toiagul său. Apa s-a desfăcut în două, de sus până jos în adâncurile ei, formând într-o parte şi în alta doi pereţi uriaşi de apă. Israelitenii au trecut prin ea ca pe uscat de cealaltă parte. Faraon cu oastea lui i-a urmărit. Pe când însa erau în mijlocul mării. Domnul a poruncit lui Moise: ,Jntinde mâna ta cu toiagul spre mare ca să se aşeze apele la locul lor şi să-i acopere pe egipteni". Moise a făcut aşa, a lovit din nou cu toiagul în mare, apele mari s-au împreunat la locul lor, şi au acoperit cele 600 care de război ale lui Faraon, călărimea şi toată oastea lui. Faraon cu toată oştirea lui putemică, s-au înecat în fundul mării şi aşa au pierit cu toţii. Israeliţii de pe ţărm au văzut pe egipteni morţi pe lângă malurile mării. Israelitenii au văzut puterea cea mare a lui Dumnezeu, s-au temut de Domnul, s-au încrezut în El şi în sluga Sa, Moise (Ieşirea 14; 15). Aici, Marea Roşie preînchipuia pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Măria, prin care a trecut, zămislit, întrupat şi născut Hristos, Dumnezeu- Omul. Poporul israelit care a trecut prin marea neumblată, după care apele ei despărţite s- au împreunat iarăşi la loc, preînchipuia pe Măria pururea Fecioară care înainte de naştere a fost Fecioară, în naştere Fecioară şi după naştere a rămas iarăşi Fecioară. Aceasta ne adevereşte şi Biserica lui Dumnezeu, zicând: „In Marea Roşie, chipul Maicii celei neispitite de nuntă, s-a scris oarecând. Acolo Moise - despărţitor al apei; iar aici Gavriil - slujitor al minunii. Atunci adâncul 1-a trecut pedestru, neudat, Israil; iar acum pe Hristos L-a născut fară sămânţă. Fecioara. Marea, după trecerea lui Israil a rămas neumblată; iar cea fără prihană, după naşterea lui Hristos a rămas nestricată" (Penticostar 33). MINUNEA 5 - Maica Domnului preînchipuită prin toiagul lui Aaron După răzvrătirea lui Core, Datan şi Aviron cu 250 căpitani cu familiile, casele şi vitele lor, după care au fost arşi şi mistuiţi de un foc mare ieşit de la Domnul; aşijderea după răscoala celor 147.000 de oameni pe care i-au ars focul. Domnul Dumnezeu adevereşte preoţia lui Aaron printr-o mare şi minunată minune. Domnul Dumnezeu a poruncit lui Moise: „Ia, de la cei 12 mai-mari ai fiilor lui Israil, douăsprezece toiege, câte un toiag de la fiecare seminţie şi trib al lui Israil. Scrie pe fiecare toiag numele tribului; iar pe toiagul lui Levi scrie Aaron. Toiegele acestea le vei pune în cortul mărturiei, înaintea chivotului Sfânt, unde Eu mă arăt ţie. Şi va fi când toiagul bărbatului pe care îl voi alege va odrăsli. Astfel voi potoli cârtirea israelitenilor care cârtesc împotriva voastră". Moise ascultând, a făcut drept aşa. A luat câte un toiag de la fiecare seminţie de trib, adică 12 toiege, le-a pus în cortul adunării, înaintea Domnului. A doua zi, Moise cu Aaron şi 1 1 căpetenii ale poporului au intrat în cortul sfânt. Acolo toţi văd plini de mirare toiagul lui Aaron, din casa lui Levi, înverzit, odrăslit, înmugurit, înflorit şi rodit. Făcuse migdale. Moise a luat toate toiegele căpeteniilor lui Israiel şi a dat fiecărei căpetenii toiagul său. După aceea. Domnul a zis lui Moise: „Ia toiagul lui Aaron şi pune -l înaintea chivotului Sfânt spre păstrare ca semn pentru fiii neascultători, spre a conteni a mai cârti asupra Mea, ca să nu moară". Moise şi Aaron au făcut aşa cum le-a poruncit Domnul... (Numerii 17). Mare şi minunată a fost minunea săvârşită de Domnul cu toiagul lui Aaron; dar mai mare, nespus de mare şi preaminunată a fost minunea zămislirii, întruparii şi naşterii Pruncului Hristos Dumnezeu-Omul din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Măria. 23. MINUNEA 6 - Maică pururea Fecioară : împaratul Ahaz cu tot Ierusalimul şi ludeea, era în mare strâmtoare şi primejduire. împaratul Rezin al Sirienilor, însotit de Pecub, împaratul lui Israel, se suise să cuprindă Ierusalimul. Vestea aceasta s-a răspândit ca fulgerul în tot Ierusalimul şi în toată ludeea. Inima împaratului, a căpeteniilor şi a poporului, tremura de spaimă în acea zi, precum tremură frunzele şi crengile copacilor pădurii din pricina vânturilor. Atunci Domnul Dumnezeu, văzând acestea, i-a poruncit Proorocului Său, Isaia, zicând: „Ieşi în întâmpinarea lui Ahaz şi-i spune: „Ia aminte, fii liniştit şi nu te teme. Inima ta să nu slăbească, din pricina acelor tăciuni care fumegă... Ceea ce vor ei, nu va fi şi nu se va împlini". După aceste cuvinte încurajatoare. Proorocul îi zise iarăşi: „Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău, în adâncurile iadului, sau în înaltimile cerurilor". Ahaz, nedumerit, răspunse: „Nu voi cere şi nu voi ispiti pe Domnul. Atunci Isaia îi vorbi profetic: , Ascultă casa lui David! Oare puţin e pentru voi că obosiţi poporul şi daţi de lucru Domnului Dumnezeului nostru? Deci, însusi Domnul vă va da un semn: Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu, şi-I vor pune numele Emanoil" (Isaia 7, 1-14). Această adevărată prezicere profetică o adevereşte şi Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, zicând: „Naşterea lui lisus Hristos aşa a fost: Măria, Mama Lui, fiind logodită cu losif, mai nainte de a fi ei împreuna, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. losif, bărbatul ei, fiind om drept şi nevrând să o vădească, şi-a pus în minte să o lase în ascuns. Acestea cugetând el, îngerul Domnului i se arătă, în vis, zicându-i: „losife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Măria, femeia ta, pentru că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte fiu şi va chema numele Lui lisus, căci El va mântui poporul său de păcate. Acestea toate s-au făcut, ca să se pHnească ceea ce s-a zis de Domnul prin Proorocul, care zice: „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu, şi i se va pune numele Emanoil, care înseamna: „Cu noi este Dumnezeu". losif, sculându-se din somn, a făcut cum i-a poruncit îngerul Domnului. A luat pe femeia sa. Dar n-a cunoscut-o, până ce ea a născut pe Fiul său, Cel întâi născut, şi I-a pus numele lisus... (Matei 1, 18-25). Acestea ştiindu-le Biserica lui Hristos Dumnezeu, de pretutindenea, laudă minunea aceasta a Maicii pururea Fecioarei, zicând: „Fecioară ai fost mai-nainte de naştere, întru naştere ai fost Fecioară, şi după Naşterea (Unicului tău Fiu) iarăşi ai rămas Fecioară..." (Paraclisul al 2-lea al Maicii Domnului, Cântarea 7). MINUNEA 7 - Unii păgâni se închinau Maicii pururea Fecioară Proorocul Ieremia, după moartea lui Godolien, s-a dus în Egipt şi a spus egiptenilor cum că idolii lor au să cadă şi au să se sfărâme când va naşte Fecioara Prunc. Pentru aceasta, popii egiptenilor au făcut un chip de fecioară ţinând pruncul în braţe, şi se rugau ei. După aceea, împaratul Egiptului, Ptolemeu a întrebat pe popii egipteni, ce înseamna chipul acela? Iar ei au răspuns că moşii lor au luat această învatatura de la Ieremia Proorocul lui Dumnezeu. Pentru aceea Dumnezeu a mărit pe Preacurata Fecioară între păgâni, care înca nu cunoşteau pe Dumnezeu, deoarece acestea se petreceau înainte de venirea ei pe pământ. MINUNEA 8 - Poarta închisa a Răsăritului Uşa încuiata, văzută de lezechiel, arată luminat pe Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Măria. „Bărbatul acela luminat, m-a dus - zice el - la uşa (poarta) cea de afară a Bisericii care căuta spre răsărit, şi aceasta era încuiata. Atunci mi-a zis Domnul: „Uşa aceasta va fi încuiata şi nu se va deschide şi nimeni nu va trece printr-însa, căci Domnul Dumnezeu va trece printr-însa şi ea va fi încuiata" (lezechiel 44, 1-2). Uşa aceasta nedeschisă şi încuiata, prin care nimeni n-a trecut fară numai Domnul Dumnezeu, arată pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioria Sa, care n-a ştiut de bărbat, dar prin pogorârea Duhului Sfânt şi umbrirea puterii Tatălui Ceresc, a conceput pe Dumnezeu-Cuvântul şi L-a născut fără nici o stricăciune, rămânând astfel: Fecioară în 24. zămislire. Fecioară în naştere şi Fecioară după naştere. Uşa aceasta încuiata arată luminat pururea-fecioria Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu. Acestea ştiindu-le noi, lăudăm pe Maica Sfântă şi pururea Fecioara Măria, zicând: „Bucură-te, Uşa Domnului cea neumblată; Bucură-te, Uşa Tainei celei cinstite; Bucură-te, deschiderea uşilor Raiului; Bucură-te, Maică pururea Fecioară". Minunile despre zămislirea şi naşterea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Măria MINUNEA 9 - Sfinţii Părinţi loachim şi Ana Sfântul şi dreptul loachim, tatăl Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, a fost din seminţia patriarhului Iuda şi a marelui prooroc împarat David, prin Natan proorocul şi seminţia acestuia. Sfânta Ana a fost fiica preotului Aaron, fratele lui Moise, din seminţia patriarhului Levi. Ei duceau o viaţă curată, sfântă şi duhovnicească, fiind plini de fapte bune, milostenii şi binefaceri. Iubeau pe Dumnezeu din toată fiinţa lor, împlinind cu căldură şi cucemicie toate bunele rânduieli prescrise în Legea Sfântă. MINUNEA 10 - întristarea Sfinţilor Părinţi loachim şi Ana Cu toate că erau bineplăcuţi lui Dumnezeu, pentru credinţa şi faptele lor cele bune, totuşi, ei treceau printr-o mare încercare şi aveau o mare mâhnire, pentru faptul că ajunseseră în pragul bătrâneţii şi nu aveau nici un fiu sau fiică, fiind sterpi. Pentru aceasta ei înaltau neîncetat rugăciuni la Dumnezeu şi aduceau jertfe la Templul din IerusaHm, ca Dumnezeu să se milostivească spre dânşii şi să-i binecuvinteze prin dezlegarea stârpiciunii. Dar, cererea lor întârzia să fie împlinita. Văzând că rugăciunile, postul şi milosteniile lor nu au fost ascultate şi primite de Dumnezeu, Sfinţii Părinţi loachim şi Ana s-au hotărât să facă rugăciuni şi mai stăruitoare, cu post foarte aspru, iar pentru aceasta s-au hotărât să se retragă în locuri tăinuite, şi acolo să se roage, până ce Dumnezeu va auzi rugăciunea lor. MINUNEA 11 - Rugăciunea Sfintei Ana Mergând într-un loc tăinuit. Sfânta Ana s-a rugat lui Dumnezeu cu tânguire şi cu lacrimi fierbinţi, rostind următoarele: „Doamne Dumnezeule Atotţiitorule, Cel ce numai cu cuvântul Tău ai făcut cerul şi pământul cu toate cele ce sunt într-însele; Dumnezeule, Cel ce ai zis făpturilor Tale să crească şi să se înmulteasca. Tu cel ce ai binecuvântat pe Sarra, soţia lui Avraam, şi la bătrâneţile ei a născut pe Isaac, şi ai dăruit Anei, ce era stearpă, pe Samuil Proorocul şi alţi copii, dă-mi şi mie roadă pântecelui meu, şi nu mă lăsa să rămân pururea de ocară şi urgie oamenilor. Adonai, Doamne Savaot, Tu care ştii ocara nerodirii mele, dezleagă-mi durerea inimii mele, deschide pântecele meu, şi pe cea neroditoare arată-o roditoare cu Atotputernicia Ta... Şi orice voi naşte: fecior ori fecioară, o voi închina Sfinţiei Tale cu toată inima, dăruindu-o Bisericii Tale pentru a-ţi sluji pururea acolo". Acestea şi multe altele grăindu-le dreapta Ana cu mare tânguire, i s-a arătat îngerul Domnului, zicându-i: „Ano! Ano! S-a auzit rugăciunea ta. Suspinurile tale au străbătut norii şi treptele cerurilor; iar lacrimile tale fierbinţi au ajuns înaintea lui Dumnezeu. Iată, tu vei zămisli şi vei naşte o Fiică, cea preabinecuvântată. Pentru aceasta se vor binecuvânta toate seminţiile pământului şi printr-însa se va dărui mântuire lumii. Numele fiicei acesteia ce o vei zămisli şi naşte, va fi „Măria". MINUNEA 12 - Rugăciunea şi postul dreptului loachim Dreptul loachim, ajungând sus pe munte, a petrecut acolo în plângere mare şi post 40 de zile, fară a gusta măcar pâine. „Nu voi lua - zicea el, tânguindu-se - în gura mea hrană, nici mă voi înapoia la casa mea, până ce nu mă va auzi şi cerceta pe mine Domnul Dumnezeul lui Israil". După ce şi-a înaltat sufletul său pe aripile rugăciunilor fierbinţi şi a postului adevărat, rugându-se mai aprins decât soţia sa, i s-a arătat şi lui acolo, în pustietatea aceea. Arhanghelul Gavriil, zicându-i: „Bucură-te loachime şi te veseleşte, eu sunt trimis a-ţi aduce pace şi mângâiere. Eu sunt îngerul lui Dumnezeu şi am venit să-ţi vestesc bucurie mare. Femeia ta. Ana, va zămisli şi va naşte o fecioară. Aceasta va fi cea mai aleasă dintre toate fecioarele şi femeile pământului, ea va zămisli... şi va naşte pe împaratul universal al lumii, pe Fiul celui viu, pe Dumnezeu-Cuvântul. De acum lasă scârba ta şi părăseşte amărăciunea sufletului tău, căci a auzit Dumnezeu rugăciunea ta. încrede-te în cuvântul meu şi mulţumeşte lui Dumnezeu. Spre încredintare temeinică acesta să-ţi fie ţie semnul adevăratei şi bunei-vestiri: Mergi în Ierusalim la Biserica Domnului; acolo vei afla la porţile cele de aur, pe soţia ta Ana, căreia aceiaşi i s- a vestit ca şi ţie". Acestea zicând, îngerul Domnului s-a făcut nevăzut dinaintea ochilor lui. 31 25. MINUNEA 13 - Zămislirea şi naşterea Preasf intei şi pururea Fecioarei Măria în vremea aceea, după descoperirea îngerului lui Dumnezeu, Sfânta şi dreapta Ana a zămislit pe Preasfânta şi pururea Fecioara Măria, în nouă zile ale lunii decembrie. Lucrul acesta i-a umplut de negrăita bucurie pe Sfinţii Părinţi loachim şi Ana, pentru care slăveau neîncetat pe Dumnezeu. Iar după nouă luni şi anume la 8 septembrie. Sfânta Ana a născut pe fiica cea Preacurată şi binecuvântată, pe Preasfânta Fecioară Măria, pe începatoarea şi mijlocitoarea mântuirii oamenilor. Naşterea ei a umplut de bucurie pe părinţii săi, loachim şi Ana, cerul şi pământul şi pe toată lumea. MINUNEA 14 - Punerea numelui Preasf intei Fecioare A opta zi de la naştere, după datina evreilor. Sfinţii Părinţi loachim şi Ana, au chemat acasă pe preoţii Bisericii. După ce i-au ospătat, ei au binecuvântat pe drepţii părinţi şi pe Preasfânta Pruncă, căreia i-au pus numele Măria, aşa cum mai-nainte le vestise lor îngerul Domnului. 32 MINUNEA 15 - însemnatatea şi taina numelui „Măria" Numirea aceasta de „Măria", care s-a dat Preasfmtei Născătoare de Dumnezeu, cuprinde în sine un adânc înteles, pentru ceea ce avea să devină mai târziu. Tâlcuirea numelui „Măria" înseamna: „împarateasa" şi „Comoara Darurilor". Deasemenea, fiecare literă a cuvântului Măria, reprezintă iniţialele a cinci femei dintre cele mai vestite şi minunate ale Vechiului Testament (Didahii, Ilie Miniat). MINUNEA 16 - însemnatatea literei „M" Litera „M" ne reaminteşte de „Măria", sora lui Moise şi Aaron, care avea, strălucind în sine, două daruri măreţe: fecioria şi proorocia. Aceste daruri sunt şi rămân pururea în Dumnezeiasca fiică; „Fecioria": „Cum va fi mie aceasta (zămislirea de fiu), de vreme ce eu nu ştiu de bărbat" şi „Proorocia": Iată, mă vor ferici toate neamurile..." (Luca 1,27-55) 33 MINUNEA 17 - însemnatatea literei „M' Litera „A", ne reaminteşte de Abigail, soţia bogătaşului Nabal care, smerindu-se prin aducerea de multe daruri de hrană, lui David şi oamenilor lui, după moartea soţului său a devenit împarateasa (1 Regi 25). Preasfânta Fecioară Măria prin smerenie s-a mărit, şi se laudă prin slava acestei minunate virtuţi, zicând: „Că a căutat spre smerenia roabei Sale" (Luca 1, 48). MINUNEA 18 - însemnatatea literei „R'' Litera „R" face amintire de Rahila, soţia patriarhului lacob, care era vestită prin frumuseţea ei în vremurile patriarhale (Facerea 29, 18). Preasfânta Fecioară Măria are întruchipata în fiinţa Sa frumuseţea superioară tuturor frumuseţilor creaturilor cereşti şi pământeşti. Aceasta o adevereşte însusi Sfântul Arhanghel, zicând: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de daruri" (Luca 1, 28). 34 MINUNEA 19 - însemnatatea literei „r Litera „I" ne reaminteşte de ludita cea credincioasă şi virtuoasă, care s-a mărit de tot neamul său, căci a omorât pe Olofem şi astfel i-a scăpat pe israeliţi de vrăjmaşii lor (ludita capitolele 4-16). Preasfânta şi Pururea Fecioară Măria, prin naşterea şi jertfa Fiului Său, a Domnului nostru lisus Hristos, a înfrânt şi a zdrobit capul lui Olofem cel spiritual, eliberând întreg neamul omenesc de sub tirania şi robia lui. Această biruinţă asupra vrăjmaşului a rostit-o prin cântări de laudă lui Dumnezeu, astfel: „Că mi-a făcut mie mărire Cel puternic, şi Sfânt este Numele Lui. Mila Lui este în neam şi în neam spre cei ce se tem de Dânsul. Făcut-a tărie cu braţul Său Domnul, risipit-a pe cei mândri cu cugetul inimii lor. Pogorât-a pe cei putemici de pe scaune şi a înaltat pe cei smeriţi. Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi; iar pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi" (Luca 1, 49- 53). MINUNEA 20 - însemnatatea literei „A" Litera „A" de la sfârşitul numelui „Măria" ne reaminteşte de Ana cea stearpă, care, suferind cu răbdare toate jignirile şi dosădirile cauzate de nenaşterea de fii, prin credinţă nezdruncinată, însotita de post neîntrerupt şi rugăciuni fierbinţi, a atras asupra ei binecuvântarea lui Dumnezeu prin dezlegarea stârpiciunii, devenind mama marelui prooroc Samuil, şi a altor fii şi fiice. Preasfânta Fecioară Măria în suflet, în trup şi în nume, arată clar că întruneste în fiinţa sa aleasă, toate frumuseţile şi Darurile minunate cu care Dumnezeu a înzestrat lumea cerească şi lumea pământească.35 26. MINUNEA 21 - Intrarea în biserică a Preasfintei Fecioare La împlinirea vârstei de trei ani, Sfinţii Părinţi loachim şi Ana, aduc la templu pe fiica lor ca să o închine lui Dumnezeu, după făgăduinţa dată. In acel moment, Preasfânta Pruncă a urcat cu grăbire, singură, cele 15 trepte de la intrarea Templului, neoprindu-se până sus, lucrul acesta uimind pe toată lumea. MINUNEA 22 - Primirea ei de către Proorocul Zaharia Arhiereu al anului aceluia era Proorocul Zaharia, tatăl Sfântului loan Botezătorul, care, văzând pe Preasfânta Fecioară Măria, a recunoscut-o că Ea este cea care va deveni Maica Fiului lui Dumnezeu, şi pe care a primit-o cu următoarele cuvinte: „Vino, împlinirea proorociei mele! Vino, împlinirea făgăduinţelor Domnului! Vino, pecetea aşezământului Lui! Vino, împlinirea Tainelor Lui! Vino, oglinda tuturor proorocilor! Vino, înnoirea celor învechite! Vino, lumina celor ce zac în întuneric şi în umbra morţii! Vino, Dar Nou şi prea Dumnezeiesc, de intră cu bucurie în Biserica Domnului tău; acum într-aceasta de jos; iar puţin mai pe urmă, în cea de sus şi neapropiată". 36 MINUNEA 23 - Introducerea Preasfintei Fecioarei în Sfânta Sfintelor în Altarul Templului Sfânt, numit Sfânta Sfintelor, nu avea voie să intre nimeni, niciodată, decât Arhiereul o singură dată în an, şi atunci cu pregătiri speciale şi într-un nor de fiim de tămâie. îndrazneala de a călca acest aşezământ se pedepsea cu moartea de însusi Dumnezeu. Arhiereul Zaharia, după ce a primit pe Preasfânta Pruncă Măria, din îndemn Dumnezeiesc, a mers cu Ea şi a introdus-o în Sfânta Sfintelor, spre uimirea tuturor celor care erau de faţă. MINUNEA 24 - Petrecerea la Templul Sfânt a Preasfintei Fecioarei Măria Fiind adusă la Templu, Preasfânta Fecioară a petrecut aici 12 ani, fiind rânduită să locuiască la chiliile destinate pentru fecioare, unde a învatat să lucreze, în timpul liber, îmbracaminte şi veşminte preoţeşti şi arhiereşti. Aici primeau şi porţia de hrană ce se cuvenea fiecăreia. Preasfânta Fecioară Măria însa, tot timpul rânduit pentru rugăciune şi citirea Sfintelor Scripturi, îl petrecea numai în Sfânta Sfintelor, unde i se arătau îngerii, cu care vorbea, şi de la care primea în fiecare zi spre seară, hrană îngereasca. 37 MINUNEA 25 - O descoperire minunată Odinioară, Preasfânta Fecioară Măria citind în cartea Proorocului Isaia, a ajuns la locul care zice: „Iată, Fecioara în pântece va avea şi va naşte Fiu şi vor chema Numele lui „Emanoil" (cu noi Dumnezeu) (Isaia 7, 14). Atunci, aprinzându-se de focul sfânt al dragostei de Dumnezeu, s-a oprit din citit şi aruncându-se cu faţa la pământ s-a rugat cu lacrimi fierbinţi, zicând: „Doamne Dumnezeul cerului şi al pământului, ce fericită şi mult slăvită va fi fecioara aceea care se va învrednici de acest Mare Dar. Cât de slăvit va fi numele acelei Fecioare -Maică a lui Dumnezeu! O, Doamne! Cât de fericită m- aş simţi, dacă m-ai învrednici şi pe mine să fiu măcar cea mai umilă slujnică a acelei Fecioare preaslăvite! Oare când va veni acea vreme preaslăvită şi binecuvântată, în care Ziditorul meu va coborî pe treptele cerului şi va veni pe pământ, spre a se întrupa şi naşte din Fecioara aceea preaslăvită? Ajunge-voi eu oare acele zile fericite ca să văd pe acel Fiu al lui Dumnezeu, întrupat Om pentru mântuirea noastră? O, vreme binecuvântată de Dumnezeu pentru mântuirea noastră, apropie-te degrabă, căci tare doresc a te vedea!". Atunci i s-a arătat o lumină mare şi din mijlocul ei a auzit un glas, zicând: „Tu vei naşte pe Fiul Meu, pentru aceea alţii vor sluji ţie, fiindcă tu, iubindu-Mă pe Mine, ai dorit să slujeşti altora". Aceasta a destăinuit-o preasfânta Fecioara Măria, Elisabetei, după Buna- Vestire (Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925) 38 MINUNEA 26 - Părăsirea Templului După împlinirea a 12 ani de petrecere în Biserica lui Dumnezeu, Preasfintei Fecioare, împreuna cu celelalte fecioare de vârsta Ei, i se cere să părăsească Templul pentru a se căsători. Preasfânta Fecioară le face cunoscut Preoţilor că ea nu poate să se căsătorească, fiindcă mai-nainte de naştere a fost închinata lui Dumnezeu de părinţii săi, de asemeni şi ea a făgăduit lui Dumnezeu că va trăi toată viaţa în feciorie curată şi sfântă. Arhiereul şi Preoţii fiind puşi la mare încurcatura, neştiind ce să facă, se roagă lui Dumnezeu la Chivotul Sfânt, şi H se răspunde de la Domnul ca să caute un bărbat vrednic, căruia să-i încredinteze pe Sfânta Fecioară, sub rânduiala şi chipul însotirii (prin logodire) pentru păzirea fecioriei. 27. MINUNEA 27 - Alegerea logodnicului Preasfintei Fecioare Pentru aflarea unui astfel de bărbat vrednic, demn şi de încredere, drept şi temător de Dumnezeu, Sfatul Domnului a rânduit ca din casa şi seminţia lui David să aleagă 12 bărbaţi fară femei. Să li se ia toiegele acestora şi să le pună în Sfântul Altar, şi bărbatul al cărui toiag va înverzi, acela este ales pentru a i se da Fecioara în pază. Arhiereul Zaharia alegând 12 bărbaţi printre care era şi losif, bărbat drept şi temător de Dumnezeu, bătrân (la 84 de ani), le-a luat toiegele şi le-a dus în Sfântul Altar, rostind: „Arată, Doamne, pe bărbatul vrednic, căruia se cuvine a logodi pe Fecioara". A doua zi scoţând toiegele din Sfântul Altar în prezenţa celor 12 bărbaţi, au găsit toiagul lui losif înverzit, în care timp şi o porumbiţă albă zburând de sus în jos s-a aşezat pe toiagul 39 înverzit. Atunci Fecioara, care acum era şi orfană de amândoi părinţii, s-a încredintat spre pază, prin logodire, bătrânului losif, care a dus-o la casa sa din Nazaret. MINUNEA 28 - Buna-Vestire Pe când Sfânta Fecioară se afla în casa logodnicului său, bătrânul losif, iar Elisabeta, mama Sfântului loan Botezătorul se afla însarcinata în luna a şasea, a fost trimis de la Dumnezeu Arhanghelul Gavriil către dânsa cu următoarea veste bună: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de Dar, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei". Iar ea, văzându-1, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: „Ce fel de închinaciune poate să fie aceasta?". Şi îngerul i-a zis: „Nu te teme Mărie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele lui, lisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui preaînalt se va chema, şi Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul lui David, părintele Său, şi va împarati peste casa lui lacob în veci şi împaratia lui nu va avea sfârşit". Şi a zis Măria către înger: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?". Şi răspunzând, îngerul i-a zis: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea celui Preaînalt te va umbri, pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine. Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă, căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă". Şi a zis Măria: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!". Şi îngerul a plecat de la ea (Luca 1, 26-38). 40 MINUNEA 29 - Preasfânta Fecioară Măria în vizită la Elisabeta Şi în acele zile, sculându-se Măria, s-a dus în grabă în ţinutul muntos, într-o cetate a seminţiei lui Iuda. Şi a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat pe Elisabeta. Iar când a auzit Elisabeta salutarea Măriei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt, şi cu glas mare a strigat şi a zis: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Că iată cum a venit la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu. Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul". Şi a zis Măria: „Măreşte sufletul meu pe Domnul, şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui. Şi mila Lui în neam şi în neam, spre cei ce se tem de El. Făcut-a tărie cu braţul Său, risipit a pe cei mândri în cugetul inimii lor, coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înaltat pe cei smeriţi. Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară, deşerţi. A sprijinit pe Israel, slujitorul Său, şi şi-a adus aminte de mila Sa. Precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui, în veac". Şi a rămas Măria împreuna cu ea ca la trei luni; şi s-a înapoiat la casa sa (Luca 1, 39-56). 41 MINUNEA 30 - losif, logodnicul, tulburat de gânduri necredincioase Preasfânta Fecioara Măria, întorcându-se acasă după trei luni, de la Elisabeta, bătrânul losif a observat că este însarcinata, şi a început să fie chinuit de gânduri necredincioase şi necuvioase, asupra ei. Dar el „drept fiind şi nevrând să o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: „losife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Măria, logodnica ta, pentru că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele lui: lisus, căci El va mântui poporul său de păcate. Acestea toate s-au făcut ca să se plinească ceea ce s-a zis prin proorocul care zice: „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi va chema numele lui Emanoil, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu". Deşteptându-se din somn, losif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa" (Matei 1, 19-24). MINUNEA 31 - Preasfânta Fecioară învinuita Ajungând vestea la Templul Sfânt, cum că Fecioara Măria, cea care făgăduise că îsi va păzi până la moarte fecioria, şi care pentru aceasta a fost încredintata bătrânului losif, şi-a călcat făgăduinţa, au fost chemaţi amândoi la judecată în faţa Soborului Judecătoresc. Convingându-se că cele auzite sunt confirmate de ceea ce se vede, 28. judecătorii au certat pe Preasfânta Fecioară Măria şi pe losif logodnicul, considerând că s-au făcut vinovaţi înaintea lui Dumnezeu şi a Bisericii, prin călcarea făgăduinţei. La aceste învinuiri. Preasfânta Fecioară a răspuns, plângând: „Viu este Domnul Dumnezeul meu, căci sunt Fecioară curată şi de bărbat nu ştiu". De asemeni şi bătrânul losif cu tot 42 dreptul dezvinovăţindu-se, a răspuns: „Viu este Domnul Dumnezeu, că eu sunt cu totul curat, neatins şi nevinovat despre toate cele ce se aud şi se văd la logodnica mea Măria". Atunci Arhiereul văzând că tăgăduiesc a recunoaşte vinovăţia lor, a hotărât să le dea să bea apa certării, sperând că după aceea se va vădi vinovăţia lor. Dar ei bând apa certării, precum era prescris în lege, nu au păţit nimic. Atunci Arhiereul şi Soborul mirându-se şi minunându-se de cele văzute, cum că vinovaţi fiind, nu au păţit nimic rău, i-au slobozit, zicând: „Deoarece Domnul Dumnezeu n-a arătat păcatul vostru, mergeţi în pace la casa voastră" (Numeri 5, 11- 31). MINUNEA 32 - Naşterea Domnului In zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August, ca să se înscrie toată lumea, fiecare în cetatea sa. Atunci au plecat şi losif împreuna cu Preasfânta Fecioară Măria, din Nazaret, în Betleemul Iudeii ca să se înscrie acolo. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca să nască, şi a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut şi L-a înfasat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc pentru ei, în casa de oaspeţi (Luca 2, 1-7). Pentru că zămislirea a fost de la Duhul Sfânt, naşterea a fost fară de durere şi fară pierderea fecioriei. 43 MINUNEA 33 - îngerul Domnului se arată păstorilor în acea vreme, în ţinutul acela erau păstori stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricosat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un Prunc înfasat, culcat în iesle". Şi deodată s-a văzut, împreuna cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!". Iar după ce îngerii au plecat de la ei la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: „Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni 1-a făcut cunoscut". Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Măria şi pe losif şi pe Prunc, culcat în iesle. Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Iar Măria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa. Şi s-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră, precum li se spusese" (Luca 2, 8-20). 44 MINUNEA 34 - întâmpinarea Domnului La opt zile, după obiceiul evreiesc, Pruncul a fost tăiat împrejur şi i s-a pus numele lisus, aşa cum a vestit îngerul Domnului. După aceea la 40 de zile. Pruncul a fost adus la Templul din Ierusalim pentru a fi închinat Domnului ca întâi-născut. Şi în acel timp, iată, era un om în Ierusalim, anume Simeon. Omul acela era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Dumnezeu, şi Duhul Sfânt era într-însul. Şi îi era făgăduit de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea, până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Acesta a venit în Biserică. Şi când au adus părinţii pe lisus Pruncul să facă ei după obiceiul legii pentru Dânsul, el L-a luat în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu, zicând: ,Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne, după Cuvântul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor. Lumină spre luminarea tuturor neamurilor şi slavă poporului Tău Israel" (Luca 2, 25-32). 45 MINUNEA 35 - Taina făgăduinţei bătrânului Simeon Ptolomeu, împaratul Egiptului, vrând a-şi face renume nemuritor prin construirea unui grajd de cristal, filozofii săi l-au sfătuit ca în locul acelui grajd stricăcios, să tălmăcească din cărţile evreieşti: Legea lui Moise şi proorociile, care sunt veşnice, împaratul s-a învoit bucuros şi a adus cărţile sfinte şi 70 de bărbaţi, cărturari întelepti, din Israel, între care era şi dreptul Simeon. Ptolomeu le-a dat 70 de case, băgând în fiecare casă câte un învatat elin, ca să lucreze la tălmăcirea cărţilor sfinte, din limba evreiască, în limba elină, fară a se vedea unii cu alţii până la terminare. După ce au isprăvit, împaratul dându-le bani şi daruri multe, le-a îngaduit a se duce în Palestina. Mergând ei pe cale, se întrebau unii pe alţii despre ce au văzut şi cunoscut în Scripturile pe care le-a tălmăcit şi scris. Unii spuneau unele, alţii altele. Dreptul Simeon le-a spus: „Eu am aflat în cartea Proorocului Isaia un loc unde zicea: 29. „Iată, Fecioara în pântece va avea şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanoil". Eu însa m-am îndoit, cum poate zămisli şi naşte o fecioară neştiind de bărbat? Am vrut să rad cu cuţitaşul cuvintele acelea prooroceşti, dar îngerul Domnului mi s-a arătat şi m-a împiedicat a le rade şi, ţinându-mă de mână, mi-a zis: „Simeoane, nu fii necredincios faţă de cele scrise, a căror împlinire o vei vedea. Tu nu vei muri până ce nu vei vedea pe Hristosul Domnului, care se va naşte din Fecioara aceasta proorocită". îngerul s-a făcut nevăzut. înca îndoindu-mă şi pricindu-mă cu adevărul acesta proorocesc, o palmă nevăzută (Daniel 5) mă loveşte peste obraz, şi am auzit pe cineva, zicându-mi: „Pentru că n-ai crezut Scripturii, nu vei gusta moartea până nu vei vedea şi lua în braţe pe Hristosul Domnului". Si iată că am fost silit a lăsa să se scrie, asa cum l-am aflat, acest cuvânt proorocesc. Eu însa tot mă îndoiesc de cuvântul acesta...". Mergând ei cu toţii înainte pe cale şi trecând pe marginea unei ape mari, dreptul Simeon şi-a scos inelul din deget şi aruncându-1 cât a putut mai departe în largul 46 mării a zis: „De va fi adevărat că o Fecioară fară de bărbat va zămisli, întrupa şi naşte prunc, să mai vină iarăşi inelul acesta în mâna mea". Călătorind ei înainte, foarte mult, când s-a înserat au aflat pe marginea apei aceleia, nişte pescari vânzând peşte. Toţi dascălii aceia şi-au cumpărat peşte pentru gătit, aşijderea şi Simeon. Spintecându-şi şi el peştele cumpărat, a aflat inelul său în interiorul peştelui. Aceasta văzând-o el, s-a spăimântat şi, povestind cu de-amănuntul toate, a crezut din toată inima şi cu tot sufletul, cuvintele prooroceşti. Trecând peste vârsta vieţii sale, gârbovit de mulţimea celor 360 de ani, venea des înaintea Domnului şi sta mult în Biserică, rugându-se lui Dumnezeu ca să miluiască lumea, izbăvind-o de tirania vicleanului diavol. Vedeţi? Măcar că-1 certase cu palma aceea nevăzută, el totuşi, nu s-a depărtat de Sfânta Biserică; ci întotdeauna venea şi se ruga cu credincioşie pioasă lui Dumnezeu, aşteptând cu ardoare mângâierea lui Israel prin împlinirea acelei proorociri. MINUNEA 36 - Sabia îndurerarilor Iar losif şi mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Şi i-a binecuvântat Simeon şi a zis către Măria, mama Lui: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri, şi prin sufletul Tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi" (Luca 2, 33-35). Această proorocie a săbiei care-i va străpunge inima, s-a împlinit în mod deosebit, în timpul când Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Măria a văzut patima, răstignirea, moartea şi îngroparea Preadulcelui său Fiu, Domnul nostru lisus Hristos. 47 MINUNEA 37 - Maica Domnului şi Magii După naşterea Pruncului lisus, pe cer, deasupra peşterii, s-a arătat o stea strălucitoare care lumina şi ziua, arătând locul unde S-a născut Mesia. Această stea a fost văzută şi în ţările păgâne dinspre răsărit. Cei trei Magi din acele părţi, cunoscând şi întelegând că această stea minunată vesteşte naşterea unui mare împarat. Izbăvitorul lumii. Mesia cel vestit de Prooroci, pregătindu-se de drum şi luând cu ei daruri scumpe, pornesc într-o lungă şi anevoioasă călătorie, pentru a afla şi a se închina acestui Prunc minunat. Ajungând la Ierusalim, ei au întrebat: „Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinam Lui". Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul cu el. Şi, adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, i-a întrebat: „Unde este să se nască Hristos?". Iar ei i-au zis: In Betleemul Iudeii, căci aşa este scris de proorocul: „Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul meu Israel". Atunci Irod a chemat în ascuns pe Magi şi a aflat de la ei lămurit, în ce vreme s-a arătat steaua. Şi, trimiţându-i la Betleem, le-a zis: „Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui". Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi stătea deasupra, unde era Pruncul. Şi, văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie foarte mare. Şi, intrând în casă, au văzut pe Prunc împreuna cu Măria, mama Lui şi, căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înstiintare în vis să nu se mai întoarca la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor (Matei 2, 2-12). 48 MINUNEA 38 - Uciderea pruncilor Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la Magi. Atunci s-a împlinit cuvântul spus de la Ieremia Proorocul: „Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahila plângea pe fii săi şi nu voia să se mângâie, pentru că nu mai sunt" (Matei 2, 16-18). 30. MINUNEA 39 - Fuga în Egipt După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui losif, zicând: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fiigi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă". Şi losif sculându-se, a luat noaptea Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod; ca să se împlineasca cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu". După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui losif, în Egipt, şi i-a zis: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Lsrael, căci au murit cei care căutau să ia viaţa Pruncului". losif sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel. Şi, auzind că domneşte Arhelau în ludeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă în vis, s-a dus în părţile GaHleii. Şi a venit şi a locuit în oraşul Nazaret, ca să se împlineasca ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema (Matei 2, 13-15, 19-23). 49 MINUNEA 40 - lisus la 12 ani la Ierusalim Părinţii Lui, în fiecare an, se duceau la sărbătoarea Paştilor, la Ierusalim. Iar când a fost El de 12 ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii. Şi sfârşindu-se zilele, pe când se întorceau ei. Copilul lisus a rămas în Ierusalim şi părinţii Lui nu ştiau. Şi socotind că este împreuna cu tovarăşii lor de drum, au venit cale de o zi, căutându-L printre rude şi printre cunoscuţi. Şi negăsindu-L, s-au întors la Ierusalim, căutându-L. Iar după trei zile L-au aflat în Templu, şezând în mijlocul învatatorilor, ascultându-i şi întrebându-i. Şi toţi care îl auzeau, se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui. Şi, văzându-L, rămaseră uimiţi, iar mama Lui a zis către El: „Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl Tău şi eu Te căutam îngrijorati". Şi El a zis către ei: „De ce era să Mă căutaţi? Oare nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?". Dar ei n-au înteles cuvântul pe care Le-a spus lor. Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus. Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte. Şi lisus sporea cu întelepciunea şi cu vârsta, şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni (Luca 2, 41-52). MINUNEA 41 - Maica Sfântă cu Fiul ei la nunta din Cana Făcându-se nuntă în Cana Galileii, era şi mama lui lisus acolo. Şi a fost chemat si lisus si ucenicii Săi la nuntă. Si sfârsindu-se vinul, a zis mama lui lisus către El: „Nu mai au vin". A zis către ea lisus: „Ce este Mie şi ţie, femeie? înca n-a venit ceasul Meu". Mama Lui a zis celor ce slujeau: „Faceţi orice vă va spune". Şi erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea Iudeilor, care luau câte două sau trei vedre. Zis- a lor lisus: „Umpleţi vasele cu apă". Şi le-au umplut până sus. Şi le-a zis lor: „Scoateţi acum şi aduceţi nunului". Iar ei i-au dus. Şi când nunul a gustat apa care se făcuse vin şi nu ştia de unde este, ci numai slujitorii care scoaseră apa ştiau, a chemat nunul pe mire şi i-a zis: „Orice om pune întâi vinul cel bun, şi când se ameţesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum". Acest început al minunilor 1-a făcut lisus în Cana Galileii şi şi-a arătat slava Sa; şi ucenicii Săi au crezut în El (loan 2, 1-11). 50 MINUNEA 42 - Maica Preacurată si fraţii Domnului Maica Domnului, văzând răutatea şi ura cărturarilor şi fariseilor, era copleşită de iubire şi de îngrijorare pentru soarta iubitului său Fiu, lisus Hristos. Fraţii Domnului, care se numeau: lacob, Simeon, Iuda şi losif logodnicul, născuţi din căsătoria cu Salomia, fiica lui Agheu, fratele lui Zaharia Preotul, nu vedeau cu ochi buni activitatea şi minunile Domnului lisus Hristos. De aceea, considerând că a depăşit limita, stăruiesc pe lângă Maica Domnului, şi vin împreuna spre a încerca să-L convingă ca El să-şi schimbe comportarea. Şi înca vorbind El mulţimilor, iată mama şi fraţii Lui stăteau afară, căutând să vorbească cu el. Cineva i-a zis: „Iată mama şi fraţii Tăi stau afară, căutând să-ţi vorbească. Iar El i-a zis: „Cine este mama mea şi cine sunt fraţii Mei?". Şi întinzând mâna către ucenicii Săi, a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei. Căci oricine va face voia Tatălui Meu celui din ceruri, acela îmi este frate şi soră şi mamă" (Matei 12, 46-50). Domnul cunoscând mai-nainte gândurile şi intenţiile cu care ei au venit, mai- nainte de a încerca, le-a dat următorul răspuns: „Cine face voia Tatălui Meu celui din ceruri, îmi este frate şi soră şi mamă, iar cine nu face voia Lui, cu nimic nu se foloseşte de această caUtate" (vezi Tâlcuirea lui Teofilact, şi Vieţile sfinţilor la 19 iunie). 51 MINUNEA 43 - Maica Precistă urmează Fiului său până la moarte Maica Sfântă auzind şi văzând pe căpeteniile Iudeilor făcând sfat să-L piardă, şi când îl aude chiar pe însusi Fiul ei iubit prevestindu-şi moartea Sa, se umple de mai multă îngrijorare. Aceasta o silea a merge după el şi a face tot ce-i stă în putinţă spre a nu-L lăsa să cadă în mâinile mânjite de sânge ale căpeteniilor poporului său. Sabia prezisă de dreptul Simeon începe, încet dar dureros, să-i străpungă inima ei, cea plină de 31. negrăită iubire. MINUNEA 44 - Maica Preasfântă cu sfintele femei la moartea Fiului său Maica Domnului a reprezentat cel mai sublim dar pe care 1-a putut oferi omenirea lui Dumnezeu şi prin care Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu S-a pogorât la noi, şi S-a făcut Om, iar Ea a devenit Născătoare de Dumnezeu, rămânând pururea Fecioară. Dar pentru această cinste şi plinătate a darurilor de care s-a bucurat Maica Preasfântă, a trebuit să treacă prin cea mai cumplită şi arzătoare durere, pe care a putut să încerce şi să guste vreo fiinţă omenească, în existenţa sa. Datorită iubirii şi sensibilităţii sale fecioreşti, şi de Maică totodată, a simţit şi a trăit întrega suferinţă a scumpului său Fiu, pe tot parcursul calvarului şi al răstignirii pe Cruce, până în clipa când a încredintat-o protecţiei şi purtării de grijă a ucenicului Său iubit, feciorelnicului loan. Dar în aceste clipe atât de grele pentru Maica Preasfântă, de nepreţuită valoare a fost prezenţa şi dragostea femeilor mironosiţe, care au sprijinit-o şi mângâiat-o neîncetat. 52 MINUNEA 45 - Maica Preasfântă şi cu mironosiţele la pogorârea de pe Cruce a Domnului După ce Mântuitorul şi-a dat duhul pe Cruce, Vineri la ceasul al nouălea, losif din Arimateia, a mers şi a cerut de la Pilat trupul Domnului spre îngropare. Pilat i-a aprobat cu uşurinţă şi, întorcându-se pe Golgota, ajutat de Nicodim şi de alţi credincioşi, împreuna cu sfintele femei, au coborât cu grijă trupul Domnului de pe Cruce. Pregătirea s-a făcut în mare grabă, căci ziua era pe sfârşite şi a doua zi erau Paştile, care interziceau orice lucru după apusul soarelui. In acest timp. Maica Preacurată primind şi sărutând pe Preadulcele său Fiu, vărsa pâraie de lacrimi, tânguindu-se astfel: „Vai mie, Preadulcele meu Fiu, lisuse, cum mă voi atinge de Trupul Tău cel nestricăcios? Şi cu ce mâini Te voi pune în mormânt? Fiul meu iubit! O nădejde şi o viaţă Te aveam pe Tine, Stăpâne, şi acum, vai mie. Lumina mea, că mă văd lipsită de Tine. Vai mie. Fiul meu! Dureri şi necazuri covârşitoare m-au aflat, văzându-Te mort pe Tine, Care ai înviat pe cei morţi! Aş fi vrut mai bine să mor eu înaintea Ta! Vai mie, dulcele meu Fiu! Căci rău mi se răneşte inima şi toate cele dinăuntru meu, pentru că nu Te mai pot vedea aşa mort. Acum când Te văd pe Tine, blândule Fiu, bunule Dumnezeu şi milostive Doamne, fară mărire, fără suflare şi fară de chip, mă mir, plâng şi mă tânguiesc, ţinându-Te aşa, cum n-am gândit niciodată să Te văd! Vai mie. Fiul meu şi Dumnezeule, pentru ce ai apus de la ochii mei?". Acestea şi altele multe zicea Maica Sfântă, plângând cu amar. 53 MINUNEA 46 - Maica Preacurată şi cu mironosiţele la îngroparea Domnului După ce au făcut pregătirea impusă de lege şi de respectul şi dragostea ce-o aveau cu toţii faţă de Domnul, vărsând lacrimi din destul, au ridicat şi condus trupul neînsufleţit, spre o grădină apropiată, unde se afla un mormânt nou, ce aparţinea lui losif, şi care 1-a dăruit pentru îngroparea Domnului. După ce L-au aşezat aici cu grijă şi cu nespusă dragoste şi întristare, cu greu s-au despărţit de El. Au prăvălit o piatră mare peste uşa mormântului, iar cărturarii şi fariseii, de frică să nu fie fiirat Trupul Domnului din mormânt, au sigilat intrarea şi au pus de pază o sută de ostaşi. MINUNEA 47 - Bucuria Maicii Sfinte la învierea Fiului său După aceste trei zile de cumplită suferinţă pentru Maica Preasfântă, iată că în zorii zilei a treia. Fiul său Preaiubit, Domnul nostru lisus Hristos, înviaza din morţi, şi iese afară din mormânt fără să dea piatra la o parte, sau să strice sigiliul precum, când a venit în lume, născându-se din Preacurata Sa Maică, i-a păzit nestricată fecioria. In acel timp. Măria Magdalena, Măria, mama lui lacob, şi Salomia, au cumpărat miresme, şi veneau ca să-1 ungă (Marcu 16, 1). „Dar iată s-a făcut cutremur mare, căci îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Şi înfatisarea lui era ca fulgerul şi îmbracamintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat străjerii şi s-au făcut ca morţii. Iar îngerul răspunzând, a zis femeilor: „Nu vă temeţi, pentru că ştiu că pe Hristos Cel răstignit II căutaţi. Nu este aici; 54 căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut. Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo îl veţi vedea. Iată, v-am spus vouă". Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui. Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată lisus le-a întâmpinat, zicând; „Bucuraţi-vă!". Iar ele apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I S-au închinat. Atunci lisus le-a zis: „Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei ca să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea" (Matei 28, 1-10). Vestea învierii Domnului, adusă de femeile mironosiţe, a umplut de o negrăită bucurie pe Maica Preacurată. 32. MINUNEA 48 - Duhul Sfânt S-a pogorât şi peste Maica Domnului Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, împreuna cu Sfinţii Apostoli şi cu ceilalţi fraţi, au luat parte la înaltarea Domnului, pe muntele Eleonului, unde li s-au arătat doi îngeri îmbracati în haine albe, care le-au zis: „Bărbaţi gahleeni, de ce staţi privind la cer? Acest lisus, care S-a înaltat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer". Atunci ei s-au întors la Ierusahm... şi când au intrat, s-au suit în camera de sus, unde locuiau: Petru şi loan şi lacob, şi Andrei, Filip şi Toma, Vartolomeu şi Matei, lacob al lui Alfeu şi Simon Zelotul şi Iuda al lui lacob. Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreuna cu femeile şi cu Măria, mama lui lisus, şi cu fraţii Lui" (Faptele Apostolilor 1, 11-14). în dimineaţa duminicii, când s-au împlinit 50 de zile de la învierea Domnului şi zece zile de la înaltarea Sa, Maica Domnului era împreuna cu Sfinţii Apostoli şi mulţi credincioşi, în aceeaşi casă unde s-a făcut Cina cea de Taină, atunci deodată, din cer, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi (Faptele ApostoHlor 2, 1-4).55 MINUNEA 49 - Maica Domnului a făcut apostolat Sfinţii Apostoli au lucrat în Ierusahm vreo 12 ani, având în mijlocul lor şi în sfatul lor pe Preacurata Maică. Pentru împlinirea poruncii Mântuitorului: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la toată zidirea". Sfinţii Apostoli adunaţi în sobor, dimpreună cu Preacurata Maică, au tras la sorţi, pentru a vedea ce laturi ale lumii le va rândui Domnul fiecăruia, să propovăduiască Sf. EvangheHe. Ei i-a căzut Ivirul sau Georgia. Dar, primind mai apoi vestire de la îngerul Domnului, i-a făcut cunoscut, că această latură rămâne sub protecţia Ei, dar voia lui Dumnezeu este să meargă să lumineze mai întâi altă latură a pământului. Lazăr cel mort şi înviat a patra zi de Domnul, fiind urmărit de vrăjmaşii Domnului spre a fi omorât, a fugit în Cipru. Pavel şi Vamava având mare dragoste, şi dorind să o mai vadă pe Maica Domnului, Lazăr i-a scris şi a rugat-o să vină Dânsa la Cipru, căci el nu putea să vină din cauza celor ce-1 urau de moarte. Maica Preasfântă i-a răspuns că va veni, dar să-i trimită o corabie, lucru pe care Lazăr 1-a şi făcut. Pregătindu-se de plecare şi luând şi pe Sf. loan Evanghelistul, şi alţi ucenici credincioşi împreuna cu sine, au plecat spre Cipru, călătorind în linişte. Dar după un timp oarecare, prin voia lui Dumnezeu, s-a pornit o furtună puternică care i-a înspaimântat pe toţi, şi care furtună a abătut corabia, peste voia lor, spre poalele muntelui Ascalon, adică Athosul de astăzi. 56 Acest munte era plin de capişti idoleşti, având pe cea mai mare înaltime, capiştea idolului Apolon. Diavolii care locuiau în acest idol, făceau tot felul de năluciri, care păreau minuni, pentru a însela poporul, şi vesteau ghicitoreşte multe lucruri ce se întâmplau în viitor. Pe măsură ce corabia se apropia de ţărmuri, diavolii care locuiau în idoli au început să cunoască şi să simtă apropierea Maicii lui Dumnezeu de aceste locuri, şi izgonirea şi pedepsirea lor, pentru care ei au început, de năprasnă, să răcnească înfiorator. Diavolul cel mare care locuia în idolul Apolon, fiind silit de Dumnezeu, a strigat în gura mare cu glas omenesc: „Oamenilor! Popoarelor! Bătrâni, bărbaţi şi copii! Alergaţi la limanul lui Climent şi primiţi pe Măria, Maica Marelui împarat lisus Hristos, Dumnezeu-Cuvântul". Astfel, demonii care erau în idoli, fiind siliţi de puterea lui Dumnezeu, contrar voinţei lor, mărturiseau adevărul înaintea lumii. După cuvintele acestea ale demonilor, idolul Apolon s-a rupt din înaltimea locului său, şi cu diavolul cel mare ce locuia într-însul, dimpreună cu o coamă de piatră din munte, s-au prăbuşit în mare. Poporul, auzind şi văzând acestea, a venit la ţărmul mării şi aici a întâmpinat pe Maica Domnului, căreia cu toţii i s-au închinat, şi au rugat-o să le spună despre Fiul său, şi despre răscumpărarea neamului omenesc ce s-a făcut prin El. Atunci, Maica Precista povestindu-le cu multă dragoste toate cu deamănuntul, au crezut cu toţii în răscumpărarea şi iertarea ce ne-a fost adusă prin Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru lisus Hristos, şi s-au botezat cu toţii în numele: Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh, punându-le păstor sufletesc pe unul din ucenicii care se aflau cu Dânsa pe corabie. Iar la despărţire. Maica Preasfântă a rostit cu faţă luminată aceste cuvinte: „Darul lui Dumnezeu să fie peste locul acesta şi asupra celor ce vor vieţui aici cu credinţă, cu evlavie şi cu dragoste, păzind poruncile Fiului şi Dumnezeului meu. Şi toate cele trebuincioase vieţii pământeşti le vor avea cu îndestulare şi puţine osteneh, vieţuitorii pioşi ai acestui loc; viaţă cerească li se va dărui şi mila Fiului nu se va ridica de la dânşii până la sfârşitul veacurilor. Locului acestuia Eu îi voi fi apărătoare şi fierbinte mijlocitoare pentru dânsul către Dumnezeu, şi pentru cei ce vor petrece aici după voia şi plăcerea Fiului meu, Hristos Dumnezeu- Cuvântul" (Proschi. al sfântului Munte Athos, ediţia 1856, Bucureşti). 57 Minunile Maicii Domnului la adormirea ei MINUNEA 50 - îngerul aduce vestea Adormirii 33. Intr-o zi. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu era tristă, pentru că nu mai vedea pe Hristos Fiul său, şi plângea cu dor ca să poată vedea faţa Lui. într-acel ceas i s-a arătat îngerul într-o lumină mare şi i-a zis: „De astăzi în trei zile vei fi luată din trup, căci Fiul tău te aşteaptă cu dor, pe tine Maica Lui" (44, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 58. MINUNEA 51 - îngerii cu stâlpări de f inie Când a venit vremea să moară Precista, s-au arătat îngerii cu stâlpări de fmic pe care le-au adus din Rai. Precista a poruncit ca acele stâlpări să se poarte la îngropare înaintea ei, întrucât stâlparea înflorita însemna încoronarea fecioarei (45, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 58 MINUNEA 52 - Certarea şi miluirea iudeilor necredincioşi la Adormirea Maicii Domnului In vremea în care a voit Domnul nostru lisus Hristos să mute din lumea aceasta pe Maica Sa cea cu totul Preasfântă, la viaţa cea cerească şi preafericită, ca să împarateasca cu Dânsul veşnic după cum i se cuvenea, a poruncit ca să se adune Apostolii - din toată lumea de pe unde erau risipiţi, propovăduind cuvântul cel de mântuire - în satul Ghetsimani, unde era Preasfânta, ca s-o înmormânteze. Atunci dar, cu Dumnezeiasca voie şi chemare, i-au răpit norii şi s-au aflat toţi într-un minut de ceas înaintea pururea Fecioarei care, văzându-i pe dânşii, s-a bucurat foarte. Şi a spus lor cum că s-a apropiat vremea ca să se ducă, să se veselească cu Fiul ei şi Stăpânul. Şi, după ce a grăit câte a avut de grăit, sfatuindu-i şi învatându-i, i-a mângâiat, după cum se vede la povestirea cea pentru adormirea ei, aşezându-se cu trupul ei cel preaslăvit şi cu totul preacinstit pe patul de moarte, i-a binecuvântat pe dânşii şi şi-a dat preasfântul ei suflet în mâinile cele preacurate ale veşnicului Dumnezeu. Atunci, după porunca ei. Apostolii au luat acel preasfânt pat şi, mergând cu bună rânduială şi evlavie, cântau într-un glas cântarea cea de ieşire. De asemenea şi sflnţii îngeri împreuna o petreceau pe Doamna şi împarateasa lor, şi cântau nevăzut, şi o lăudau minunat cu glasuri preadulci, care se auzeau în văzduh. Iar iudeii cei zavistnici şi necredincioşi, arătând ca întotdeauna urâciunea pe care au avut-o către Domnul şi răutatea lor, s-au pornit asupra patului pe care se purta trupul cel începator de viaţă al Născătoarei de Dumnezeu, gândind în mintea lor să-1 arunce la pământ şi să necinstească lăcaşul cel cu totul cinstit şi dumnezeiesc. Dar îndata i-a ajuns dumnezeiasca osândă pe îndraznetii aceia căci, când s-au apropiat, au orbit cu toţii, iar unul dintre dânşii, mai obraznic, a îndraznit cu neruşinare, nepriceputul, de a apucat acel sfinţit pat, vrând să-1 arunce jos de pe umerii Apostolilor. însa sfinţii îngeri n- au suferit ca să se facă o ocară ca aceasta cortului celui împaratesc, ci au pedepsit cu dreptate neruşinarea şi obrăznicia lui, tăindu-i nevăzut mâinile, care au rămas spânzurate de pat, în privirea preaînfricoşată şi jalnică a tuturor celor de faţă. Iar cel ce a pătimit aceasta, plângea tânguindu-se cu amar. Petru, ca un următor al învatatorului său, s-a milostivit şi s-a întristat pentru lacrimile acestuia şi, apropiindu-se, i-a zis lui: „Crede cu toată inima ta, că aceasta este cu adevărat Maica Fiului lui Dumnezeu, Care S-a născut dintr-însa &ă de sămânţă, şi atunci vei cunoaşte puterea ei, ca să-ţi iei iarăşi mâinile tale". Iar el cu lacrimi a strigat, zicând: „Cred, Doamna mea, şi mărturisesc căci cu adevărat şi fară de stricăciune ai născut pe Stăpânul şi Mântuitorul meu lisus Hristos, Fiul adevăratului Dumnezeu şi Părintelui". Atunci, sfinţitul Petru 1-a apropiat la mâinile cele tăiate şi, punându-le pe dânsele la locurile lor, s-au lipit mai presus de fire, după cum şi mai înainte cu minune au fost tăiate şi toţi au slăvit pe Dumnezeu şi pe Preacurata Stăpână. Iar ceilalţi care au orbit, auzind de minunea aceasta mare, deşi erau aspri şi vârtoşi la inimă, însa ca să-şi ia vederile au mărturisit cu lacrimi păcatul lor, şi au crezut în Domnul. După care Petru a zis lor: Apropiaţi-vă şi voi cu ochii voştri de haina ei, şi ca o Maică a milei se va milostivi ca să vă vindece. După ce au făcut aşa, şi ei de asemenea au văzut. Şi cine va putea povesti slava pe care au dat-o lui Dumnezeu, mulţumirea către Fecioară? Toţi o lăudau, până ce au ajuns în Ghetsimani şi, îngropând trupul cel preacurat, au rămas acolo trei zile auzind laudele îngeresti. Până ce s-a luat trupul său şi s-a înaltat la ceruri şi a şezut de-a drepta Fiului Ei şi Mântuitorului nostru. Şi, să nu i se pară cuiva de mirare, cum că trupul acela primitor de Dumnezeu a murit şi a fost pus în mormânt, căci dacă Fiul ei a primit a se îngropa, cum să nu pătimească asemenea şi Preasfânta lui Maică? Cu cuviinţă era dar să intre şi ea în mormânt, şi de acolo să se ducă în Rai, pentru ca să credem şi noi cum că din pământ 34. avem să ne sculăm când va veni Domnul. Dar pe când noi intrăm în mormânt spre dezlegarea trupului şi spre stricăciune, pentru ca să se dezrădăcineze păcatul din el, trupul cel preacurat şi Sfânt al Fecioarei, ca unul ce a fost din zămislire sfinţit de Duhul Sfânt, nimic n-a pătimit în mormânt, ci îndata s-a ridicat de Fiul ei la ceruri şi împarateste cu Dânsul veşnic, în slava aceea negrăită şi netâlcuită veselie de care, o! de ne-am învrednici şi noi nevrednicii, pentru sfintele ei rugăciuni. Amin (1, Minunile Maicii Domnului, Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 59 MINUNEA 53 - Arătarea Maicii Domnului după Adormirea sa După învierea lui Hristos şi după ce s-a înaltat la cer şi s-a pogorât Duhul Sfânt, până s-au împartit Apostolii la propovăduire, erau toţi dimpreună într-un gând. Când stăteau la prânz, lăsau un loc de stat şi puneau acolo o pernă, şi pe pemă puneau o parte din acea pâine, întru cinstea lui Hristos. Apoi, sculându-se de la masă, luau acea parte de pâine, pe care o puneau în cinstea lui Hristos - şi o ridicau în sus şi mulţumeau, zicând: „Slavă ţie Dumnezeul nostru, slavă ţie. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh", iar în locul acelor cuvinte, până la înaltarea lui Hristos, ei ziceau: „Hristos a înviat", iar după înaltarea lui Hristos, ziceau numele Sfintei Treimi, adică: „în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh", apoi: „Doamne fisuse Hristoase, ajută-ne nouă". Acest lucru îl făcea Apostolii şi când erau laolaltă şi îndeosebi fiecare dintre dânşii, până la adormirea Maicii Domnului. Iar când s-au adunat Apostolii pe nori la îngroparea Precistei, după îngroparea ei, a treia zi, sculându-se la prânz, după prăznuire, au înaltat partea de pâine în cinstea lui Hristos, după obicei, zicând: „Mare este". In acea vreme. Maica Domnului s-a arătat în nor, cu o ceată de îngeri luminaţi, şi le-a zis lor: „Bucuraţi-vă, căci eu sunt cu voi în toate zilele". 61 Acum Apostolii, în locul cuvintelor ce ziceau de obicei: „Doamne lisuse Hristoase", au strigat: „Preasfântă Născătoare a lui Dumnezeu, ajută-ne nouă". După aceea au mers la morm&itul ei şi nu au mai aflat-o pe dânsa în mormânt, şi aşa au crezut că s-a sculat şi ea din morţi a treia zi, ca şi Fiul ei, şi că este luată la Cer şi cu trupul şi cu sufletul (53, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 62 Minunile Maicii Domnului prin numele ei Măria MINUNEA 54 - Chipul şi numele Maicii Domnului nescris de mână omenească Eneea, bolnavul olog pe care 1-a tămăduit Petru Apostolul, în cetatea Lidiei, zicându-i: „Eneea, te tămăduieşte Hristos", a zidit o biserică în cinstea Maicii Domnului, în apropiere de cetatea Lidiei, pe care biserică căutau să o ia, atât evreii cât şi păgânii. Evreii căutând să facă o biserică Dumnezeului celui de sus; iar păgânii s-o facă capişte idolească. Pentru aceste certuri, s-au pârât la domnul ţinutului acestuia, care domn a dat poruncă: Cum ca să stea acea biserică trei zile încuiata şi pecetluită, şi de se va arăta vreun semn, în oricare din cele trei legi: creştinească, evreiască şi păgânească, a acelor să fie biserica. Peste trei zile, domnul ţinutului aceluia împreuna cu creştinii, cu evreii şi cu păgânii, au intrat în biserică, şi au văzut pe un perete, zugrăvit cu puterea lui Dumnezeu, iar nu cu mână de om, chipul Maicii Domnului, într-un veşmânt de atlas alb. Deasupra chipului erau scrise şi slovele: „Măria, Mama lui Hristos, împaratul Nazaretului". Domnul ţinutului, văzând această minune, a lăsat pe păgâni şi pe evrei ruşinaţi, şi a dat biserica s-o stăpânească creştinii (53, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 63 MINUNEA 55 - Bucură-te, Mărie Un om, care se chema loan, se ruga pururea cu multă evlavie către Maica Domnului, zicând: „Bucură-te, Mărie", căci acest sărac şi nepriceput, numai atât ştia. Când a murit a crescut din gura lui un trandafir şi era scris în floare cu slove de aur aceste cuvinte: „Bucură-te, Mărie" (54, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 56 - Cum a cinstit Maica Domnului pe cel care i-a cinstit numele In cetatea Artesauza, în ţara Niderlandei, un călugăr avea evlavie foarte mare către Maica Domnului şi făcea mare cinstire numelui Măria. In fiecare zi când se ruga citea psalmi, care începeau cu slovele care sunt în numele Măria. Astfel întâi citea un psalm, care să înceapa cu slova M, apoi citea alt psalm, care începea cu slova A, apoi citea un psalm cu slova R, altul cu slova I, apoi altul cu slova A. Acel călugăr, care se chema loţian, a murit în anii de la Hristos, 1179, noaptea, în ajunul Sfântului Andrei. Din gura lui a crescut un trandafir şi era într-însul slova M, din ochiul lui drept a crescut alt trandafir şi era scrisă slova A, din ochiul cel stâng a crescut alt trandafir şi era scrisă într-însul slova R, din urechea dreaptă şi stângă au crescut alţi doi trandafiri şi într-însii slovele I şi A, făcând toate împreuna cuvântul Măria. 64 35. într-acea vreme, călugării au făcut ştire Episcopului întru a cărui ascultare era el. Episcopul, dimpreună cu ceata bisericească, au dat mare cinste şi au făcut litie la acel trup. Trandafirul din gură l-au luat, l-au pus în vasul de grijanie şi a rânduit să se păstreze la Altar. Acel trandafir nu s-a veştejit niciodată; iar ceilalţi îndata ce au fost ridicaţi s-au uscat. Trupul acestui călugăr, luându-1 Episcopul, 1-a îngropat în biserică, care era sfinţită Maicii Domnului; iar pentru pomenire tot el a scris acest lucru pe o tablă, pe care a dat-o să se păstreze în visteria bisericii (55, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 57 - Cinstind numele Maicii Domnului, s-a convertit la creştinism O evreică numită Rahila, asculta cu mare dor şi dragoste când cineva pomenea cuvântul Măria, pentru numele Precistei, şi aşa a venit la credinţa creştinească. Părinţii fetei dacă au înteles că ea vrea să se facă creştină, au gândit să o trimită undeva departe, ca să-şi părăsească gândul. Dar odată dormind, i s-a arătat Maica Domnului în veşmânt alb şi i-a zis: „Scoală-te Ecaterino, căci ai de făcut o cale îndelungata". Deşteptându-se Rahila, s-a strecurat încetinel şi a mers la Preotul, care a dus-o la mănăstire, unde a botezat-o şi i-a dat numele Ecaterina, după cum a numit-o Maica Domnului (57, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia, 1925). 65 MINUNEA 58 - Numele Măria vestit de o sibilă Numele de Măria dat Precistei 1-a arătat Dumnezeu oamenilor înca înainte de venirea ei pe pământ. Sibila Herestria, cu îndreptarea lui Dumnezeu, a zis în versurile sale aceste cuvinte: „Din pântecele Fecioarei Măria a răsărit lumină nouă" (58, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 59 - O proorocie veche despre Maica Domnului In Ţarigrad s-a aflat un mormânt de piatră şi într-însul un om mort, care ţinea în mână un pahar de aur, pe care era scris: „Hristos se va naşte din Fecioara Măria". Acel trup mort era al unui oarecare prooroc, care a trăit înainte de venirea Mântuitorului Hristos, care cu insuflarea Duhului Sfânt a scris acele cuvinte (59, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 66 MINUNEA 60 - Numele pururea Fecioarei Măria pierde şi izgoneşte pe draci Intr-un oraş al Coloniei, Vune cu numele, era un Preot care se numea Petru, om desfrânat şi cu rău nărav, care pentru faptele lui cele necinstite şi urâte a fost spânzurat afară de casa lui. Şi o ţiitoare a lui, Aglaida cu numele, s-a înfricosat şi îngrozit atât de mult când l-au spânzurat, încât a lăsat lumea, şi ducându-se într-o mănăstire s-a făcut călugăriţă. După vreo câteva zile, stând ea la fereastra chiliei, a văzut afară, într-un izvor, că stă un drac în chip de tânăr, care a sărit la fereastră ca să o răpească. Iar ea, îngrozita, a căzut înapoi şi, lovindu-se cu capul de pământ, în grabă s-au adunat surorile, şi au ridicat-o ca pe moartă, şi au pus-o pe pat. După o vreme, vindecându-se puţin, a venit iar dracul şi i-a zis: ,Aglaido, preaiubita mea, ce ţi-am făcut de te-ai lepădat de mine? Eu ţi-am săvârşit toate voile tale, şi tu m-ai urât. Intoarce-te la lume şi eu îti voi da ţie de bărbat un boier bogat, ca să te învrednicesc de multe bunătăţi. Să mănânci bucate bune, să bei şi să ai toate voile trupului; să nu şezi aici, nepriceput-o, ca să mori mai înainte de vreme cu atâtea postiri, privegheri şi rele pătimiri". Răspuns-a ea, zicându-i: „Piei de la mine, vrăjmaşule al adevărului, că niciodată nu voi mai face voia ta, ci mai vârtos voi plânge şi mă voi tângui pentru vremea în care, ca o nepricepută ţi-am slujit ţie". Atunci dracul s-a făcut nevăzut, însa după puţină vreme iarăşi a venit şi tot asemenea de mai multe ori îi făcea supărare. Iar călugăriţele au sfatuit-o ca să aibă la chilia ei puţină agheasmă, şi când va veni ispititorul, să o verse asupra lui şi să-1 izgonească cu semnul cinstitei Cruci. Şi aşa a făcut. Când a aruncat agheasmă, vrăjmaşul a fiigit, însa după puţină vreme iarăşi s-a întors. Atunci o soră mai pricepută a sfatuit-o că atunci când va mai vedea pe dracul, să cheme numele Preasfmtei Stăpânei noastre şi să zică închinaciunea îngerului, adică aceasta: „Bucură-te, ceea ce eşti cu dar dăruită. Mărie, 67 Domnul este cu tine", şi celelalte. Acestea zicând Aglaida către dracul, a fugit îndata cu atâta grabă, ca şi cum l-ar fi gonit un fulger sau o văpaie ce l-ar arde, s-a făcut nevăzut şi mai mult n-a îndraznit ca să se apropie de ea, nici să se mai arate cumva. Şi aşa s-a săvârşit Aglaida în mănăstirea aceea cu petrecere plăcută lui Dumnezeu. Câţi aveţi vreo ispită de la vrăjmaşii cei de gând (draci) sau de la cei trupeşti, să ştiţi că altă doctorie nu este mai folositoare, decât numele Ei cel prealăudat şi minunat, chemat fiind cu evlavie şi cu credinţă. Amin (17, Minunile Maicii Domnului, Neamţ, 36. ediţia 1924 şi 1990). MINUNEA 61 - Numele Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu alungă pe dracul prefăcut în înger luminos O călugăriţă oarecare care se afla într-o mănăstire, îndeletnicindu-se în posturi şi în privegheri, de multe ori a înselat-o vicleanul, închipuindu-se în înger de lumină. Şi vorbea cu ea despre felurite lucruri şi-i da răspuns la orice voia să-1 întrebe. Iar părintele cel duhovnicesc al călugăriţei aceleia, întrebând-o odată, la mărturisire, cum petrece cu aşezarea vieţuirii celei călugăreşti, ea a răspuns: „Bine, cu rugăciunea ta, părinte al meu, sfmte". Auzind el răspunsul acesta plin de mândrie, s-a scârbit şi a sfatuit-o să nu mai zică un cuvânt ca acesta, ci, de-ar face toate faptele bune, să se smerească totdeauna şi să zică cum că este păcătoasă, cum şi altele asemenea. Iar aceea a zis: „Să ştii, părinte, că îngerul Domnului vine din cer la mine, şi mă cercetează, de aceea am zis aşa". Insă duhovnicul, aducându-şi aminte de graiul Apostolului, care zice că îngerul întunericului se închipuie în îngerul luminii, i-a răspuns ei zicând: „Când va mai veni îngerul să te cerceteze, zi-i lui să-ţi arate pe Preasfânta Născătoare de 68 Dumnezeu, şi dacă te va asculta, cum vei vedea-o pe dânsa să te închini ei, zicând închinaciunea îngereasca. Şi dacă va sta până ce vei termina rugăciunea. Doamna noastră este, iar dacă se va pierde, să ştii că nălucirea dracului este, şi te-a înselat pentru ca să te arunce în mare prăpastie". Această sfatuire mântuitoare primind călugăriţa, a zis către cel ce socotea a fi înger, cuvintele ce s-au zis mai sus, la care acela a răspuns: ,J)estul este ţie venirea mea de faţă, că nu eşti vrednică să vezi cu ochii tăi trupeşti pe împarateasa a toate". Iar aceea mai mult îl ruga pe el, ca să-i facă darul acesta. Atunci, s-a arătat înaintea ei o fecioară cu chip bun şi finmoasă ca o împarateasa, căreia călugăriţa s-a închinat zicând heretisirea îngereasca. Lisă îndata acea nălucire diavolească, dacă a auzit cuvintele acelea, a pierit ca un fum şi vânt şi s-a prăpădit. Iar călugăriţa a rămas îngrozita, şi a slăbit atâta, încât cu mare osteneală a putut să-şi vină întru aşezarea cea mai dinainte. Când ne-ar veni vreo ispită de la diavol sau de la lume, sau şi de la trup, nu este altă vindecare mai folositoare, decât mierea si nectarul: lisus Hristos si Măria. Si cine le va chema cu credinţă, totdeauna va afla vindecare minunată, de toată ispita şi de toată mâhnirea, după cum mulţi au cunoscut cu adevărat în faptă. Amin (18, Minunile Maicii Domnului, Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 69 MINUNEA 62 - Numele Maicii Domnului a risipit nălucirea drăcească Un începator de eresuri, anume Gherman, era îngropat în Ferara şi ereticii cinsteau oasele lui, ca ale unui om sfânt. Aşijderea era acolo şi oasele altui începator în eresuri anume Ghedeon, îngropat şi cinstit şi el de ai lui. De aceea, judecătorul credinţei creştine, văzând această înselaciune a oamenilor, a poruncit să-i sape pe amândoi şi să-i ardă în foc. Dar s-a făcut un lucru drăcesc! Au început a se purta deasupra focului şi au slobozit din sine oarecare lumină. Poporul văzând acest lucru, voia să-1 ia pe judecător şi să-1 arunce în foc. Preoţii au început a se ruga Maicii Domnului făcând Sfânta Liturghie şi zicând: „Preasfântă Maică, Preasfântă Maică" şi aşa s-au dezlegat meşteşugurile diavolului şi au început duhurile cele rele a striga „ogvidonos", te-am apărat cât am putut, dar pe noi acum ne-a înspaimântat Maica lui Dumnezeu (204, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 63 - Chemând numele Maicii Domnului, a scăpat de arderea focului In ţinutul Coloniei, un om când a îmbatrânit şi-a dat toată averea fmlui său, şi lepădând credinţa cea adevărată, s-a făcut eretic. Judecătorii, aflând de acest lucru, i-au adus lui aminte să se reîntoarcă iarăşi la credinţa ce-o avea, dar el nu a ascultat, şi a hulit şi blestemat. Pentru aceasta, judecătorii l-au osândit la moarte prin ardere cu foc. Feciorului acelui bătrân, văzând aceasta, i s-a făcut milă de tatăl său, şi s-a rugat judecătorilor să-1 ardă pe dânsul în locul lui, care lucru dacă s-a făcut, judecătorii au adus pe fecior să-1 ardă în locul tatălui său. Feciorul cu mare glas a blestemat eresul şi a mărturisit adevărata credinţă, cum că Hristos este Dumnezeul cel adevărat, şi a chemat şi pe Preacurata Fecioară Măria într-ajutor şi pe toţi sfinţii. In acea vreme îndata a răzbit din foc o săgeată de foc, pe care au văzut-o toţi oamenii, care au fost acolo, şi a lovit pe bătrânul acela şi 1-a ars de tot. Văzând această minune, judecătorii aceia au slobozit pe fml acelui om, şi au lăudat credinţa şi dragostea lui (206, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 70 MINUNEA 64 - Cu numele lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului, Cuviosul Petru alungă pe diavoli Cuviosul Petru (Atonitul) sălăşluindu-se într-o peşteră, se ruga lui Dumnezeu ziua şi noaptea; şi astfel a petrecut două săptămâni, negustând nici un fel de hrană. Diavolul, neputând suferi o astfel de răbdare pustnicească, şi-a adunat toate oştile sale, înarmate ca de război, cu săbii, cu suliţe şi cu arcuri cu săgeţi. Intrând ei în peştera aceea, 37. au început să strige cu glasuri înfricosatoare şi cu răcnete mari iuţindu-se, încercând prin acestea să izgonească de acolo pe Cuviosul Petru. Şi se vedea cum unii diavoli îsi întindeau arcurile şi slobozeau săgeţi asupra lui, alţii îsi scoteau săbiile ameninţându-1 cu tăierea, alţii îsi îndreptau suliţele spre a-1 împunge, iar alţii, prăvăleau pietre mari de pe înaltimi, încât pământul se cutremura, şi peştera sta gata să se prăbuşească. Cuviosul văzând toate acestea, nu mai avea speranţă că va mai scăpa cu viaţă, şi se întarea grăind întru sine: Dacă astfel va voi Dumnezeu, voi muri în această peşteră. Apoi, ridicându-şi ochii în sus şi mâinile la rugăciune, a strigat cu glas mare zicând: „Preasfântă Născătoare, de Dumnezeu şi pururea Fecioară Măria, ajută robului Tău". Când au auzit diavolii numele Preasfmtei Născătoare de Dumnezeu, pentru ei nume înfricosator şi de spaimă, iar pentru noi dulce şi preadorit, îndata s-au stins cu sunet. Cuviosul chemând însa şi numele Domnului nostru lisus Hristos, striga cu glas mare: „Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul meu, nu mă lăsa pe mine". Atuncii diavolii, ca izgoniţi de bici şi de praştie, s- au risipit, şi nu s-au mai auzit glasurile lor diavoleşti, până la o vreme (Vieţile Sfinţilor, 12 iunie). 71 MINUNEA 65 - Numele Maicii Domnului izgoneşte pe diavolii care se arătau în chip de jivine Trecând 50 de zile, de la cea dintâi năvălire tâlhărească, diavoHi au venit iarăşi cu şi mai multă putere, înarmati în chipul cel dintâi, împotriva nebiruitului ostaş al lui Hristos, ponand contra lui toate fiarele şi pe toate vietăţile târâtoare cumplite. Unele se târau pe lângă picioarele Sfântului, altele şuierau cu glas înfricosator, altele căscau gura vrând să-1 înghita de viu, iar altele i se repezeau spre faţă. Acea vedere era înfricosata şi groaznică din toate părţile. Dar cuviosul Petru, însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci şi chemând numele Mântuitorului Hristos Dumnezeu, şi al Preacuratei lui Maici, iarăşi a făcut zadamică toată puterea diavoHlor, pe care i-a izgonit departe de la sine, săltând şi veselindu-se întru Dumnezeu, Mântuitorul său (Vieţile Sfinţilor, 12 iunie). 72 MINUNEA 66 - Numele lui Dumnezeu şi al Maicii Domnului risipesc înselaciunea diavolească Trecând un an de pustnicie şi de ispitiri şi luptări cu diavolii, Cuviosul Petru a fost pus la o nouă încercare plină de viclenie. Diavolul, luând chipul uneia din slugile sale care îi slujea lui când era (Petru) voievod în lume şi alergând cu osârdie, a căzut la picioarele Cuviosului, închinându-se lui şi cu lacrimi zicându-i astfel: ,Jim auzit, stăpâne al nostru, că ai fost prins în război, dus în Samara, şi închis într-o temniţă întunecata. Iar Dumnezeu, cu rugăciunile Sfântului nostru Părinte Nicolae, te -a izbăvit pe tine de acolo, şi te-a adus în pământul grecesc. Drept aceea, toţi cei ce suntem în casa ta, te-am căutat pretutindenea. Plângând şi tânguindu-ne, am străbătut multe cetăţi şi sate, întrebând de tine. Dar neputând să te aflăm, şi nici să auzim unde eşti, ne-am rugat cu lacrimi către Sfântul Nicolae, ca să ne descopere nouă, unde este şi în ce loc petrece vistieria noastră cea ascunsă. Sfântul Nicolae n-a trecut cu vederea rugăciunea noastră şi ne-a arătat nouă toate cele despre tine şi ne-am bucurat foarte mult. Eu ajungând înainte de toţi, am alergat la tine, stăpânul meu; te rog, ca sculându-te de aici să mergi la casa ta, ca să te vadă toţi cei ce te doresc, şi să se bucure de faţa ta. Făcând astfel, se va preamări întru tine Dumnezeu, Cel ce Te-a izbăvit printr-o minune ca aceasta, din robie şi din legături. Pentru liniştire să nu te mâhneşti, căci şi acolo sunt mănăstiri şi locuri liniştite de sihăstrie, şi unde îti va plăcea ţie, acolo îti vei alege un locaş spre liniştea ta. Singur să socoteşti aceasta cu adevărat: Ce iubeşte Dumnezeu mai mult, din aceste două lucruri? Sihăstria pustiei, în care unii sălăşluindu-se, în crăpături de pietre şi în munţi, se folosesc numai pe sine? Sau folosul ce se face multora, de către un bărbat plăcut şi insuflat de Dumnezeu, care prin învatatura sa pe mulţi îi întoarce la Dumnezeu, povăţuindu-i la calea mântuirii? Cu adevărat, a doua este mai bună, mărturisind în Sfânta Scriptură despre aceasta, însusi Dumnezeu: „Cel ce va scoate - zice - om cinstit din cel nevrednic, va fi ca gura mea". Şi să ştii, că mulţi din cetatea noastră sunt rătăciţi şi cufundaţi în întuneric de patimi, şi au trebuinţă de unul care poate a-i povăţui pe dânşii la pocăinţă. Prea multă răsplătire de la Dumnezeu te aşteaptă, stăpânul meu, dacă venind îi vei întoarce pe ei la Dumnezeu. Şi pe noi, slugile tale, care te iubim din toată inima, pentru ce ne treci aşa de mult cu vederea, abătându-te, şi ascunzându-te de noi, în pustiul acesta?". Acestea cu lacrimi grăindu-le diavolul câtăva vreme, a început sfântul a se tulbura puţin, şi lăcrimând a zis către el: „La acest loc, nu m-a adus pe mine, nici înger, nici om, ci numai singur Dumnezeu, şi Preacurata Născătoare de Dumnezeu, şi de nu va fi voia şi porunca lor, ca să ies de aici, apoi nu voi ieşi". Diavolul, dacă a auzit pomenindu-se numele lui Dumnezeu şi al Născătoarei de Dumnezeu, îndata s-a stins; iar Sfântul s-a minunat de meşteşugirea cea diavolească, şi însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci a tăcut, ridicându-şi mintea sa către Dumnezeu (Vieţile Sfinţilor, 12 iunie). 73 MINUNEA 67 - Numele Maicii Domnului izgoneşte pe diavolul cu chip de arhanghel După ce au trecut şapte ani, vrăjmaşul cel viclean, diavolul, s-a închipuit în înger de lumină, având în mâini o sabie ascuţită şi, stând înaintea peşterii, a strigat: „Petre, rob al lui Hristos, ieşi la mine, că-ţi voi spune ţie cuvinte bune". Iar Sfântul a 38. grăit: „Cine eşti tu, cel ce vrei să-mi spui cuvinte bune?". Iar vicleanul înselator a zis: „Eu sunt arhanghelul Domnului trimis la tine, întareste-te şi îmbarbateaza-te, bucură-te şi te veseleşte, că ţi s-a gătit scaun slăvit şi cunună neveştejită de la Dumnezeu. Acum lăsând locul acesta, să te duci în lume spre întarirea şi folosul multora, că şi izvorul cel din apropiere de tine s-a uscat de dumnezeiasca poruncă, pentru ca fiarele cele ce năvălesc 74 asupra ta, să moară de sete". Acestea le-a zis vicleanul vrăjmaş, trimiţând mai înainte pe alt diavol, ca să oprească la timp curgerea apei. Dar cuviosul Petru fiind smerit, a răspuns astfel, împotriva cuvintelor înselatoare ale diavolului: „Cine sunt eu, oare, ca arhanghelul Domnului să vină la mine, cel ce mă asemăn cu un câine netrebnic". „Nu te mira de aceasta, robule al lui Dumnezeu, pentru că tu ai covârşit pe Moise şi pe Ilie, pe Daniel şi pe Iov; ai covârşit pe Moise şi pe Ilie cu povestirea, pe Daniel cu învingerea fiarelor şi târâtoarelor, cărora le-ai astupat gura, iar pe Iov l-ai covârşit cu răbdarea ta, şi pentru aceea te vei numi mare la ceruri. Acum, sculându-te şi văzând lipsirea apei, degrab să pleci de aici şi să te duci în mănăstirile cele ce sunt mai aproape de lume. Eu voi fi cu tine şi voi mântui pe mulţi prin tine, zice Domnul Atotţiitorul". Atunci Sfântul a răspuns diavolului, zicând: „Să şti că de nu va veni aici ajutătoarea mea cea întru toate. Născătoarea de Dumnezeu, şi vrednicul ajutător întru primejdiile mele. Arhiereul Nicolae, nu mă voi depărta de aici". Diavolul, cum a auzit pomenirea numelui Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Măria, şi al Sfântului Nicolae, îndata a pierit (Vieţile Sfinţilor, 12 iunie). 75 Minunile Maicii Domnului făcute cu veşmântul si brâul ei MINUNEA 68 - Veşmântul Pruncului Hristos Când era Hristos Prunc mititel, Precista i-a ţesut lui hăinuţe şi 1-a îmbracat pe Dânsul. După aceea crescând El, a crescut şi hăinuţa. De acel veşmânt aminteşte Sfântul EvangheHst loan, zicând: „Dar cămaşa era fară cusătură, de sus ţesută în întregime" (loan 19, 23) (60, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 69 - Veşmântul Precistei, salvează o cetate Când a mers Atila cu oştile sale sub zidurile unei cetăţi franţuzeşti, ce se chema Gamutium, cetăţenii au scos veşmântul Precistei deasupra zidurilor în loc de steag, şi aşa au orbit toţi necredincioşii şi au fugit de sub cetate (61, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 76 MINUNEA 70 - Ţarigradul salvat prin veşmântul Precistei Doi domni ruşi, care se numeau Oscolov şi Dior, mai înainte până a nu fi Rusia botezată, au adunat oşti mari şi s-au dus pe Marea Neagră până la Ţarigrad (Constantinopol), cu vasele înconjurându-1 şi bătându-1. Atunci Serghie Patriarhul, văzând primejdia, a luat veşmântul Precistei, care era acolo şi 1-a suit pe ziduri. îndata vasele cu oamenii s-au înecat, scăpând numai cei doi domni, Oscolov şi Dior cu puţini ostaşi, care s-au întors la moşia lor (62, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 71 - Maica Precista ne dăruieşte veşmântul său A treia zi după adormirea Precistei şi după preaslăvita Sa îngropare. Apostolii au deschis mormântul pentru Apostolul Toma, căci el nu fusese la îngroparea Presfmţiei sale, iar dacă au deschis mormântul, l-au aflat deşert. într-însul se afla veşmântul Precistei, lăsat pentru mângâierea credincioşilor (63, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 77 MINUNEA 72 - Precista dăruieşte brâul său lui Toma A treia zi după adormirea sa, Precista a dat brâul său lui Toma Apostolul, când a întâmpinat-o el în văzduh, ducându-o doi îngeri la Cer. Era un semn pentru Toma Apostolul, care nu a fost la îngroparea Precistei şi predicând cuvântul lui Dumnezeu în India, şi tocmai a treia zi după Adormirea Sfinţiei Sale, 1-a adus şi pe dânsul un nor lângă ceilalţi Apostoli. Tocmai în aceea vreme, a întâlnit Precista pe Toma în văzduh şi i-a dat brâul (64, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 73 - Veşmântul Preacuratei Fecioare, Născătoarea de Dumnezeu, din Biserica Vlahernei In zilele drept-credinciosului împarat Leon cel Mare (456-474) erau în Constantinopol doi bărbaţi cinstiţi, din rândul senatorilor, anume Galvie şi Candid, fraţi după trup. Şi sfatuindu-se între ei, au cerut împaratului învoirea de a merge la Ierusalim, să se închine Sfintelor locuri. Primind învoirea, au purces la drum. Ajungând ei în Palestina, au mers în Galileea, vrând să vadă Nazaretul şi casa Preacuratei Fecioare, în care, după bună-vestirea Arhanghelului şi prin venirea Duhului Sfânt, s-a zămislit 39. Dumnezeu-Cuvântul cel negrăit. Umblând ei şi ostenindu-se, s-au odihnit peste noapte, într-un sat din apropiere. Acolo, după purtarea de grijă, au găzduit la casa unei femei văduve, bătrână de ani şi cinstită prin viaţa ei curată. Pe când cinau ei, au văzut o altă cameră deosebită, în care erau multe lumânări aprinse şi, de unde, arzând tămâie, ieşea o mireasmă de arome, căci acolo era ascuns cinstitul veşmânt al Maicii lui Dumnezeu şi, 78 zăceau acolo mulţi bolnavi. Şi se minunau senatorii de acel lucru neobişnuit, şi socotind că acolo se păstrează ceva scump, din Legea Veche, au rugat pe cinstita femeie să cineze cu ei, în vreme ce o întrebau. Iar ea, la început tăinuia, zicând: ,Jată, cinstiţi bărbaţi, toţi bolnavii aceştia aşteaptă tămăduire şi toate bolile nevindecate, aici cu înlesnire se tămăduiesc". Iar senatorii auzind acestea, au început cu şi mai mare stăruinţă, a o întreba: „Oare, pentru ce pricină, s-a dăruit locului acestuia un dar şi o putere de facere de minuni ca aceasta?". Iar ea înca tăinuind adevărul, a zis: „Se povesteşte, în neamul nostru, că unuia din părinţii noştri, i s-a arătat Dumnezeu în acest loc şi de atunci, locul acesta s-a umplut de darul lui Dumnezeu şi se fac minuni". Iar ei luând aminte la cuvintele femeii, inimile lor s-au aprins, ca odinioară inimile lui Luca şi Cleopa, şi au grăit către dânsa: „Te rugăm, pe Dumnezeul cel viu, să ne spui adevărul". Femeia rugată fiind, a grăit către dânşii: „O, Bărbaţi aleşi, nimeni, pâiă astăzi, n-a ştiut această taină Dumnezeiască, pe care mă siliţi să v-o spun. Dar, de vreme ce vă văd drept-credincioşi, vă spun vouă această taină, nădăjduind că o veţi păzi, nespunând la nimeni. Aici este ascuns de mine, veşmântul Preacuratei Fecioare Măria. Căci, pe când s-a mutat ea la cele cereşti, în ziua îngroparii Sale, uneia din strămoaşele mele i s-a dat acest veşmânt după hotărârea Preacuratei însasi. Iar ea luând veşmântul, îl păzea pe el cu cinste, în toate zilele vieţii sale. Şi murind ea, 1-a încredintat unei fecioare din neamul său, poruncindu-i cu jurământ, ca şi fecioria să-şi păzească, în cinstea pururea Fecioarei Măria, Născătoarea de Dumnezeu. Şi aşa din fecioară în fecioară, anii trecând, acest sfânt veşmânt a ajuns în mâinile mele. Iar de vreme ce nu se mai află nici o fecioară în neamul meu, căreia să-i încredintez această taină v-o spun vouă, ca să ştiţi, pentru care pricină se fac aici minuni". Ei făgăduind să păstreze taina, au rugat pe bătrâna să le îngaduie a priveghea cu rugăciuni, toată noaptea, lângă sfântul veşmânt. Şi, pe când se rugau ei cu lacrimi, către Născătoarea de Dumnezeu, făcând multe metanii, cu lumini şi cu arome, le-a venit gândul ca să dăruiască aceea comoară împaratului lor din Constantinopol. Şi, luminându- se de ziuă şi mulţumind femeii, au dat îmbelsugata milostenie şi s-au dus în cale, spre Ierusalim, făgăduind să vină iarăşi pe acolo, când se vor întoarce în ţara lor. 79 Au ajuns cu bine la Ierusalim şi au îngenuncheat la toate locurile sfinţite de Mâtuitorul, apoi au luat drumul întoarcerii. Poposind iarăşi la bătrâna aceea, au petrecut noaptea lângă racla sfântului veşmânt. Iar la plecare, cu învoirea bătrânei, care nu mai avea în neamul ei nici o fecioară, căreia să-i lase această moştenire, au luat cu ei sfântul veşmânt, lăsând multe daruri. Purtându-i de grijă, au mers până la cetatea împarateasca a Constantinopolului. Acolo au înstiintat pe marele împarat Leon şi împarateasa Verina, asemenea şi pe Ghenadie patriarhul, înaintea cărora, descoperind cinstita raclă, au văzut sfântul veşmânt, umplându-se ei de negrăită bucurie. Luându-1, l-au dus cu mare cinste în Biserica Vlahemei şi au hotărât ca în fiecare an să se prăznuiască punerea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în acea biserică, în ziua a doua a lunii lui iuhe, în cinstea şi slava Fecioarei Măria şi a celui dintr-însa, Hristos Dumnezeul nostru. Cel slăvit, împreuna cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, în veci. Amin. (Proloage la 2 iulie) 80 MINUNEA 74 - Cinstitul brâu al Maici Domnului vindecă pe împarateasa Zoe Cinstitul brâu al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, a fost adus de la Ierusalim la Constantinopol, aşazat într-o raclă de aur, cu pecetluire împarateasca, şi a fost pus în biserica pe care drept-credinciosul împarat Teodosie cel Tânăr o zidise, cu hramul Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, la locul ce se numea Halcopratia, adică târgul de aramă. După mulţi ani, pe vremea împaratiei lui Leon cel întelept (886-912) soţia acestuia, Zoe împararateasa, era supărată de duhul cel necurat, iar împaratul şi rudeniile lui erau în mare mâhnire şi se făceau multe rugăciuni către Dumnezeu, pentru împarateasa care pătimea. Şi i s-a arătat ei o dumnezeiască vedenie, spunându-i că dacă se va pune pe dânsa brâul Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, va lua tămăduire. Impărăteasa a spus acest vis bărbatului său, împaratul Leon, iar el a rugat îndata pe patriarh pentru aceasta. Dezlegând pecetea, au deschis racla şi s-a aflat întreg, cinstitul brâu al Preacuratei, întru nimic vătămat de trecerea vremii. Şi 1-a sărutat pe el cu evlavie. Iar când patriarhul 1-a întins deasupra împaratesei, aceasta îndata a scăpat de chinuirea diavolească şi a câştigat tămăduire desăvârşită de boala ei. Atunci toţi cu bucurie au preamărit pe Hristos Dumnezeu şi pe preacurata Maica lui, cântând cântări de mulţumire. Iar cinstitul brâu, fiind pus în aceeaşi raclă de aur, a fost pecetluit cu pecete împarateasca şi s-a aşezat zi de prăznuire în cinstea Binecuvântatei Născătoarei de Dumnezeu, spre aducere aminte a minunii ce s-a făcut atunci prin Sfântul său brâu, cu darul Preacuratei şi cu milostivirea Celui ce S-a născut dintr-însa, a lui Hristos, Dumnezeul nostru (Proloage 31 august). 81 40. MINUNEA 75 - Maica Domnului acoperă poporul cu cinstitul său omof or în zilele împaratului Leon cel întelept (886-912), în Constantinopol, spre duminică, facându-se priveghere de toată noaptea în cinstita biserică a Vlahemei, întru slava Preasfmtei Născătoare de Dumnezeu, la întâia zi a lunii octombrie şi de faţă stând mulţimea poporului, fiind ca la patru ceasuri din noapte. Sfântul Andrei, împreuna cu ucenicul său, fericitul Epifanie, şi-au ridicat ochii în sus şi au văzut pe împarateasa cerului, pe acoperitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se. Şi era ea strălucind de lumină ca soarele şi acoperind poporul cu cinstitul ei omofor, împreuna cu oşti cereşti şi cu mulţimea de sfmţi, care în haine albe şi cu cucernicie stăteau împrejurul ei, dintre care doi erau mai aleşi: Sfântul loan Inaintemergătorul şi Sfântul Evanghelist loan. Pe aceasta văzându-o Sfântul Andrei, a zis către ucenicul său, fericitul Epifanie: „Oare, vezi frate pe împarateasa şi Doamna tuturor care se roagă pentru toată lumea?". Iar el a zis: „O văd, Sfmte Părinte, şi mă înspaimântez că o văd acoperind pe oamenii ce sunt în biserică, cu cinstitul ei omofor, ce străluceşte mai mult decât soarele". Şi s-au auzit graiurile cele cu umilinţă ale rugăciunii ei către preaiubitul ei Fiu şi Dumnezeul nostru lisus Hristos: „împarate ceresc primeşte pe omul cel ce te slăveşte pe tine şi cheamă în tot locul Preasfânt numele tău. Şi acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfinţeşte şi proslăveşte pe cei ce te proslăvesc pe Tine şi rugăciunile celor ce cu dragoste mă cinstesc pe mine. Maica ta, şi făgăduinţele primeşte -le toate şi din toate nevoile şi răutăţile îi izbăveşte". Nădăjduindu-ne Stăpână, spre milostivele tale cuvinte pe care le-ai zis către Fiul Tău, am voit să nu rămână fară praznic sfântul tău acopermânt, o Preabună, ci precum tu ai voit a-ţi descoperi cinstitul praznic al Acoperământului tău, o, întru tot milostivă, împodobeste-1. Ca şi cei ce te proslăvesc pe tine să se veselească, văzând numitele tale praznice mult strălucind; şi acolo pe poporul cel ce era în biserică cu milostivire l-ai acoperit, aşa ne acoperă şi pe noi păcătoşii robii tăi, cu acoperământul aripilor tale. Fecioară, Acoperitoarea noastră. Preasfântă Maică, surpând sfaturile şi gândurile celor ce cugetă rele asupra noastră. Şi în ziua încercarilor noastre să ne acoperi pe noi, iar mai ales în ziua cea rea, când sufletul se va despărţi de trup, de faţă să stai nouă într-ajutor şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer, şi în ziua înfricosatei judecăţi să ne acoperi pe noi sub oblăduirea Acoperământului Tău. Cu ale căreia preaputernice şi bineprimite rugăciuni şi cu ale tuturor sfinţilor Tăi, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. 82 Minunile Maicii Domnului făcute la izvorul ei MINUNEA 76 - Izvorul cel de viaţă primitor, al Preasf intei Născătoarei de Dumnezeu Se vede în penticostar, în vinerea cea dintâi, că era în Ţarigrad un ostaş, om îmbunatatit şi foarte milostiv, cu numele Leon, şi cu prenumele MacheHe, care pentru bunătatea lui 1-a învrednicit Dumnezeu, mai pe urmă, de s-a făcut împarat. Pe când era înca ostaş, s-a aflat într-o pădure deasă, aproape de cetate, şi acolo a văzut un orb, care din cauza călătoriei şi a arşiţei, era foarte însetat. Pentru aceasta Leon s-a întristat şi îl trăgea de mână ca să-1 ducă mai înainte, nu cumva va afla apă să-1 aline. Dar după ce au mers puţină depărtare de loc, orbul a căzut, de sete neputând să umble mai mult. Leon a căutat multe ceasuri prin pădure apă şi n-a aflat, de care lucru 83 s-a întristat foarte mult, temându-se ca nu cumva să moară orbul din împutinarea lui. Pe când cerceta în părţile cele mai dinlăuntru ale pădurii deodată a auzit un glas, zicându-i: „O, Leone! Nu te scârbi, căci apa este aproape de tine şi luând, adapă pe orb. Apoi să-i speli şi ochii lui cu dânsa, ca să cunoşti puterea mea. Iar tu să ştii că vei ajunge împarat şi atunci să-ţi aduci aminte şi să-mi faci aici o biserică, să locuiesc într-însa, şi să vină aici câţi au trebuinţă de ajutorul meu, ca să afle mântuirea sufletului şi a trupului". Leon auzind acestea, cu totul îngrozit, s-a bucurat, căci a aflat trei daruri, în loc de unul, pe care îl căuta. Ducându-se înca trei paşi înainte, a aflat apă într-un lac, şi a simţit în sine multă veselie şi putere. Luând din apa aceea, a adus orbului care şi-a venit în fire. Apoi a spălat ochii lui, după porunca Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, şi îndata a văzut cel ce mai înainte era fără vedere, şi s-a umplut de atâta bucurie, pe cât poate fiecare să o înteleaga. După puţină vreme, Leon s-a suit la vrednicia împarateasca, şi a zidit o biserică, în locul în care a aflat apa cea vindecătoare, în numele Preasfintei Fecioarei Măria, şi a numit acea biserică cu numele de Izvorul cel primitor de viaţă, fiindcă apa aceea era dăruire de la Izvorul cel adevărat al vieţii, adică de la împarateasa cea atotputernică. Si nu numai această facere de minune a săvârşit, ci si altele nenumărate, care covârşesc la număr stelele cerului. împarateasa cea atotputernică, prin apa aceea purtătoare de viaţă, a vindecat multe feluri de boli, ca: durerile de piept, încuierile udului, patimile funiceilor, curgerile de sânge, frigurile, lepra, lingoarea, fierbinţehle, albeaţa ochilor, zgârcirile vinelor, şi în fiecare zi vindecă pe cei ce pătimesc. De asemeni şi morţi 41. a înviat, după cum vom arăta mai jos, întru slava Dumnezeului nostru. Care negrăit dintru dânsa S-a născut, căruia I se cuvine toată cinstea şi închinaciunea în veci. Amin (5, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 84 MINUNEA 77 - Leon împaratul vindecat cu apă de la Izvorul Maicii Domnului Impăratul Leon cel preaînţelept avea o soţie foarte bună şi sfântă, cu numele Teofana, care mai pe urmă s-a sfinţit pentru faptele ei cele bune, după cum se vede în Sinaxar, în 16 zile ale lui Decembrie. Mai înainte de a se săvârşi Sfânta, a venit asupra împaratului mare boală şi durere nevindecată, care se zice piatră, că se formează oarecare pietre la rinichi, ce astupă drumul udului şi nu poate să mai iasă, pentru care pricină mulţi au pierit. Astfel chinuindu-se Leon, s-au adunat toţi doctorii şi nu puteau să-1 vindece. In săptămâna brânzei, atât de mult l-au apucat durerile, încât doctorii au hotărât că moare, şi au făcut pregătirile de moarte. Atunci, fericita împarateasa, văzând că nici un doctor pământesc nu poate să-1 vindece, a alergat la cel Ceresc. Intrând în cămara cea împarateasca şi căzând înaintea sfmtei icoane a Maicii lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu lacrimi fierbinţi se ruga ca să-i dăruiască puţină viaţă bărbatului ei, până ce va veni în vârstă Constantin fiul lor, ca să nu se primejduiască împaratia. Făcând dar rugăciune împarateasa cetăţii şi rugând pe Stăpâna cerului şi a tot pământul, a auzit un glas ce i-a zis: „Nu te întrista, Teofana, că astăzi vine buruiana cea vindecătoare, ca să vindece pe bărbatul tău". Sfânta, auzind acestea, s-a bucurat foarte mult şi, alergând către cel bolnav, 1- a văzut cum că era în ceasul cel mai de pe urmă, ca să-şi dea sufletul, şi doctorii au făcut sfat ca să-1 spintece. Dar ea le-a zis lor că vine degrabă alt doctor să-1 vindece, şi după multe ceasuri, când socoteau cu toţii că a murit, văd că vine degrabă o călugăriţă, Agati cu numele, care era la biserica Preasfmtei Născătoare de Dumnezeu cea din Hrisopighi, ţinând un vas cu apă din aceea vindecătoare. Apropiindu-se, a zis către împarateasa acestea: „Astăzi când m-am sculat de dimineaţă şi împodobeam biserica Preasfintei, 85 Născătoarei de Dumnezeu, am auzit un glas, zicăndu-mi: ,Agati, ia degrab puţină apă din izvorul meu, ca să duci împaratului să bea, ca să se vindece el şi să înceteze şi durerea Teofanei, iubitei mele, care cu lacrimi strigă către mine". împarateasa i-a dat îndata apa celui bolnav şi îndata, o! Grabnică izbăvire! Cum a băut-o, s-a vindecat desăvârşit şi atâta putere a luat, încât s-a sculat din pat sănătos, ca şi cum n-ar fi avut nici o boală. Minunea aceasta a înspaimântat pe toţi, iar împaratul a poruncit de a făcut praznic de veselie întru aducerea aminte a acestei faceri de bine şi mulţumire a Preaslăvitei Stăpânei noastre şi a Celui ce s-a născut din ea negrăit. Căruia I se cuvine slava în veci. Amin (6, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). MINUNEA 78 - Un mort a înviat fiind stropit cu apă de la Izvorul Maicii Domnului De asemenea, se citeşte în Penticostar, în Vinerea cea luminată, cum că un om bogat din Tesalonic, s-a pornit cu multă evlavie, ca să se ducă la biserica cea mai sus zisă, a Izvorului cel primitor de viaţă, ca să se închine, auzind despre videcările cele minunate pe care le făcea Stăpâna cea atoputemică cu apa aceea, din care dorea să bea şi el, spre sfinţirea sufletului său. Luând mult argint şi aur pentru cheltuială şi pentru ca să dea la biserică, s-a urcat într-o corabie dar, pe când înota, i-a venit o boală grea, de unde cunoscând cum că are să moară, a zis corăbierului: „Socotesc cum că n-am fost vrednic să mă închin bisericii Născătoarei de Dumnezeu, nici să beau din apa aceea preasfmţită şi fiindcă păcatele mele m-au împiedicat de a mă duce viu, te jur pe tine cu numele Stăpânei, Născătoarei de Dumnezeu, să nu mă arunci în mare, ci să mă pui într-o ladă şi să mă duci 86 la acea Sfântă Biserică, ca să mă îngropi acolo. Făcând aşa, vei avea ajutătoare pe Preasfânta Maică. Insă îti las ţie din banii mei o sută de galbeni, iar pe ceilalţi să-i dai la biserica aceea, pentru pomenirea sufletului meu". Acestea zicând cel bolnav, corăbierul i s-a jurat că va împlini voia lui şi atunci şi-a dat duhul. Corăbierul i-a păstrat trupul şi după trei zile ajungânt la Ţarigrad şi scoţând pe cel mort, a chemat preoţii ca să-i cânte slujba înmormântarii, după rânduială şi să-1 îngroape la biserica cea zisă mai sus, a Preasfmtei Fecioare Măria. Şi după ce au cântat slujba, un preot a cerut ca să se deschidă sicriul, pentru că i s-a părut că nu miroase ca morţii. Deschizându-1, au aruncat deasupra lui ţărână în semnul Crucii, după obicei, zicând: „Ţărână luând, m-ai plăzmuit pe mine şi ai pus întru mine suflare de viaţă şi celelalte". După aceasta, un tovarăş al corăbiemlui hiând puţină apă din izvorul cel primitor de viaţă şi apropiind-o de cel mort, a zis acestea: „O sărace! Cât dor ai avut ca să bei din apa aceasta, şi nu ai ajuns, ci măcar acum primeşte-o pe dânsa". Aşa zicând, a vărsat apa peste trupul lui şi îndata (o! minunile tale cele mai presus de fire. Stăpână dătătoare de viaţă!) s-a sculat mortul şi a şezut, slăvind pe Domnul şi pe Fericita Fecioară. 42. O, fraţii mei! Câtă înspaimântare socotiţi că au luat cei ce stăteau împrejur, şi mai ales corăbierii, care l-au ştiut că a murit, şi mai mult că trecuseră de atunci patru zile, ca şi odinioară Lazăr cel ce s-a sculat după patru zile? Cei ce ştiau acestea, preamult se minunau. Iar cel mort s-a sculat, a mulţumit din destul Preasfmtei, şi n-a uitat facerea de bine, ci ca un recunoscător a rămas până în sfârşit în biserica ei, slujind cu toată osârdia, facându-se călugăr evlavios şi îmbunatatit. Veneau mulţi însa din diferite locuri de-1 întrebau pentru iad, dar el nimic n-a răspuns pentru ceva, după cum şi pe Lazăr. Trăind viaţă minunată şi cu bună plăcere de Dumnezeu, 20 de ani după ce a înviat, s-a odihnit întru Domnul, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin (7, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 87 MINUNEA 79 - Izvorul Maicii Domnului a dezlegat-o de nerodire Impărăteasa Elena, fiind neroditoare, s-a dus la izvor şi s-a rugat Precistei, şi îndata a dobândit milă de la Ea, şi a născut pe Constantin, care mai târziu a ajuns împarat (74, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 80 - Precista salvează biserica izvorului Ei Dacă au trecut mulţi ani, biserica Izvorului Precistei era să se prăbuşească, căci se înmultise apa şi fugise pământul dedesubt. într-acea vreme s-a arătat Precista şi a ţinut biserica proptind-o, până s-a depărtat toată mulţimea de oameni de la biserică (76, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 88 MINUNEA 81 - Mai multe minuni făcute cu apă de la Izvorul Precistei Leon cel întelept, împaratul grecesc, s-a îmbolnavit de piatră, iar împarateasa Teofana, s-a îmbolnavit foarte greu de lingoare; iar dacă s-au adus la izvorul Precistei, s- au izbăvit amândoi de boală, vindecându-se. Ştefan, patriarhul Ţarigradului, fratele acelui Leon întelept, s-a îmbolnavit de umflătură. Ducându-se la izvorul Precistei, s-a tămăduit. Lui loan, patriarhul IerusaHmului, i s-a stricat auzul şi dacă s-a udat cu apă de la izvorul Precistei, i-a venit auzul la loc. Terasie Patrichie, mama lui Magistrina şi fiul lui, se îmbolnavisera de boli foarte cumpHte. Terasie şi mama lui s-au îmbolnavit de lingoare, iar fml lui Terasie de împietrire la inimă şi de opritul udului. Aşijderea şi o femeie din acel loc, ce se chema Zizina, se îmbolnavise de amorţire. Toţi s-au tămăduit cu apa din izvorul Precistei. Roman, împaratul grecesc, care era din Lapapos şi se chema Lapapin, era cuprins de o boală foarte cumplită; i se dezlega şi i se strângea stomacul. S-a tămăduit cu apă de la izvorul Precistei. Ion Baran era cuprins de o boală mare, numită boala apei şi s-a tămăduit cu apă de la izvorul Precistei. Lui Marcu, călugărul, îi era obrazul umflat şi s-a tămăduit de acea boală cu apă din izvorul Precistei. Manarie, călugărul, se îmbolnavise de piatră. El s-a tămăduit de acea boală tot cu apă din izvorul Precistei (77-86, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 89 MINUNEA 82 - Minunile de la fântâna numită „Izvorul Doamnei" In vestita cetate a Cretei, aproape de satul Trapsanon, este o biserică a Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, dinaintea căreia, la o distanţă ca de două aruncături de piatră, se află o fântână adâncă, ca de patru stânjeni. Ea este numită „Izvorul Doamnei", pentru că are multă apă şi curge fără încetare, încât îndestuleaza tot satul, măcar că sunt mulţi oameni în el şi cea mai mare parte olari, iar altă apă acolo prin apropiere nu se găseşte. Şi adapă toate vitele lor dintr-însa şi se servesc şi ei la toate treburile lor. Şi de multe ori, seara, scot toată apa afară, iar a doua zi o găsesc plină. La acea fântână, se face o preaslăvită minune prin darul şi puterea Preasfmtei, pentru care o şi numesc „Izvorul cel care azvârle afară". Căci fiind asemenea cu suprafaţa pământului, de multe ori se întâmpla să cadă cineva înauntru (bărbaţi sau femei, pentru că se îmbulzesc care mai de care să ia mai întâi) şi atunci îndata se înmulteste apa, crescând până la marginea fântânii, şi-1 aruncă pe om afară viu şi nevătămat. Şi ori de câte ori au zidit această fântână mai sus de cât pământul, s-a surpat singură. Iar această minune nu s-a făcut numai o dată sau de două ori, ci de multe şi nenumărate ori şi până în ziua de astăzi se face, cum mărturisesc toţi cei care cu ochii lor au văzut. Despre aceasta şi eu însumi (zice scriitorul acestei minuni) multă îndoiala având, nu ca şi cum nu ar putea să facă Preasfânta asemenea minuni mari, ci pentru că astăzi s-a împutinat evlavia şi credinţa oamenilor, am întrebat pe unul din cei care spuneau că au văzut şi l-au jurat cu afurisenie cum că drept este şi cu adevărat. Şi nu numai pe poporul cel de obşte, ci şi pe însusi preaînaltul domn al 43. oraşului. Andrei Comarie, învatat foarte în limba latinească şi grecească, la care eu am fost grămătic (secretar) doi ani, l-am întrebat dacă s-a întâmplat vreodată să cadă cineva în fântână când a fost el prin acel sat, şi el mi-a răspuns zicând:„Frate, nu este cu cuviinţă 90 să te îndoiesti de puterea cea mare a pururea Fecioarei Măria, Maica lui Dumnezeu, ci trebuie să crezi cu tărie, cum că toate le poate câte voieşte". Când am auzit şi eu întâia dată de minunea care mă întrebi nu am crezut-o, însa odată, când mă aflam la acel sat, am poruncit oamenilor mei să-mi vestească îndata ce va cădea cineva înauntru şi aşa s-a întâmplat, că într-o zi a căzut o femeie. Alergând cu grăbire am auzit şi am văzut de departe cum a aruncat-o apa afară tocmai în ceasul când apunea soarele, atunci când toată apa era scoasă şi iarăşi s-a umplut fântâna şi a rămas plină până sus. Atunci am plâns de bucurie şi, intrând în sfânta biserică, am cerut iertare de la Preasfânta, pentru puţina mea credinţă cea mai dinainte. Iar un doctor mi-a spus că nu numai apa izvorului aceluia are puterea aceasta; că sunt şi alte ape în multe locuri şi au darul vindecării de felurite boli şi neputinţe, dar nu au puterea izvorului ce s-a arătat mai sus (68, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 91 Minunile Maicii Domnului în oştiri MINUNEA 83 - Maica Domnului ajută în războaie pe voievozii evlavioşi Narcis, vizirul grecesc, era foarte evlavios către Maica Precista. Cu ajutorul ei a biruit pe Etatel, craiul Goţilor, ucigându-1 şi sfarâmându-i oastea. Aceasta s-a făcut, căci s-a arătat lui Precista şi i-a spus vremea când va lovi vrăjmaşul. Artur, craiul Angliei, când mergea cu oastea, purta înainte un semn de aur pe care era zugrăvit chipul Precistei şi, cu ajutorul ei la oaste, totdeauna biruia pe vrăjmaşi. Pelaghie, craiul Spaniei, ascunzându-se în munţi din calea saracinilor, s-a dat în seama Precistei, care 1-a apărat, căci dacă au început saracinii a arunca cu pietre în prăpastie, unde se ascunsese Palaghie, pietrele, cu puterea Preacuratei Fecioare, se întorceau înapoi şi-i ucideau pe ei. Teodor, fratele lui Eraclie, împaratul grecilor, când s-a bătut cu perşii. Preacurata Fecioară a făcut mare dezastru perşilor. Pentru rugăciunile Sfinţiei sale, a căzut asupra necredincioşilor grindină foarte mare şi a ucis multă oaste dintr-însii. Şi aşa Teodor, cu ajutorul Precistei, a bătut pe Perşi (84; 87; 89; 92, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 92 MINUNEA 84 - Recunoştinţa împaratului loan Comnenul loan Comnenul, împaratul grecilor, a biruit la apa Dunării pe tătari care, trecând, prădaseră ţara sârbească. împaratul avea cu sine icoanele Precistei şi se ruga Sfinţiei sale să le fie într-ajutor. Când împaratul s-a întors în Ţarigrad, a făcut mare cinste Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, căci a făcut un rădvan (trăsură) de aur, 1-a împodobit cu pietre scumpe şi a pus într-însul chipul Precistei. Apoi, la rădvan a înhamat şase cai albi şi împaratul mergea umil pe jos, cu Crucea în mână, iar boierii şi oamenii săi de casă, erau însirati de jur-împrejurul rădvanului şi astfel au venit până la Sfânta Sofia. In acest chip împaratul loan Comnenul a mulţumit lui Dumnezeu şi Precistei înaintea tuturor oamenilor (88, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 85 - Maica Domnului trimite pe Sfântul Teodor să ajute unui împarat loan Zimiska, împaratul grecilor, odată când avea să se bată cu tătarii, mai înainte de a pomi cu oastea din Ţarigrad, a văzut în vis pe Precista care a zis către un ostaş: „Teodore, loan al meu şi al tău se află îngrijorat. Du-te degrab şi să-i fii lui într- ajutor". Iar când s-a bătut Zimiska cu tătarii, s-a arătat venind de sus un ostaş pe un cal alb, care a bătut oastea tătarilor. Ei, amestecându-se cu tătarii, le spărgeau hoardele şi-i nimicea, şi aşa loan Zimiska, cu ajutorul Precistei şi a Sfântului Teodor, a biruit pe tătari (90, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 93 MINUNEA 86 - Hulitorul Maicii Domnului este pedepsit Vasile, împaratul grecilor, a trimis pe Andrei, voievodul din Tars, asupra saracinilor. Domnul saracinilor, ca să-şi bată joc de creştini, a scris lui Andrei şapte cărţi cu batjocuri, având aceste cuvinte: „Voi vedea eu, când voi veni la tine cu oastea mea, dacă vă va folosi cu ceva Feciorul Măriei". Andrei voievodul, luând cartea aceea, a atâmat-o dinaintea icoanei Precistei, şi a zis aceste cuvinte: „Maica lui Dumnezeu, se cade oare ca Fiul tău să primească nişte batjocuri ca acestea, de la nişte păgâni trufaşi?" După aceea. Andrei voievodul, lovind pe acel hulitor, 1-a ucis şi i-a tăiat toată oastea (91, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 44. MINUNEA 87 - Maica Domnului pedepseşte pe Apostatul Iulian în vremea când Iulian Apostatul a vrut să tragă în înselaciune pe creştini, atunci Precista i-a apărat pe dânşii de acei vrăjmaşi. In acel timp. Sfântul Vasile a văzut pe Maica Domnului şezând pe un scaun între mai mulţi îngeri şi, poruncind Sfântului Mercurie, 1-a ucis pe Iulian nevăzut, în timp ce se lupta cu perşii, printr-o săgeată ce 1-a lovit, după care a dispărut şi nu s-a mai văzut (93, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 94 MINUNEA 88 - Maica Domnului izbăveşte cetatea de împresurarea Perşilor şi Tătarilor In vremea lui Ieraclie, împaratul grecilor, Sarvar, voievodul perşilor şi hanul tătarilor, au venit cu oştile pe mare şi pe uscat până sub Ţarigrad şi îl băteau. într-acea vreme, toţi oamenii s-au rugat Maicii Domnului. Luând icoana lui Hristos cea nefacută de mână omenească şi veşmântul Precistei, de asemeni şi lemnul Făcătoarei de viaţă Crucii Domnului, au făcut litie pe zidurile cetăţii, rugându-se lui Dumnezeu să le ajute. Atunci, Precista de la icoana din biserica Vlahemei, a pornit în mare, valuri năvalnice, încât a înecat în mare corăbiile cu aceşti păgâni. Tot atunci, cu ajutorul Sfinţiei sale, oştile greceşti, care erau lângă biserica sa, ce se chema Peghia, au ucis pe mulţi tătari. Hanul s-a speriat atât de mult, încât nu mai ştia ce să facă. Acest lucru a fost în zilele lui EracHe împaratul (125, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 89 - Saracinii biruiţi de Maica Domnului prin grindină de foc In vremea lui Constantin Bărbosul, împaratul grecilor, saracinii au venit şi au bătut Ţarigradul. In acea vreme, clerul şi oamenii din cetate au luat lemnul Crucii Domnului si icoana Precistei şi au umblat cu litie pe zidurile cetăţii, rugându-se lui Dumnezeu şi Precistei să-i apere. S-au petrecut în acea vreme multe semne şi fapte minunate. 95 Astfel saracinii nu puteau să înainteze deloc spre cetate. Un saracin care mergea călare între alţii şi ura biserica Sfintei Sofii, a căzut şi a murit. Hogea al lor suindu-se într-un turn înalt şi strigând spurcata lor rugăciune, a căzut şi şi-a lepădat spurcatul său suflet, încât saracinii de mare necaz ce a venit asupra lor, au fiigit din Ţarigrad şi se duceau pe marea Egee. Atunci s-a slobozit din cer grindină de foc pe mare. Marea a început a fierbe de grindina care era de foc. Smoala de pe corăbiile saracinilor s- a topit şi toţi s-au înecat în mare. Acestea s-au făcut pentru rugăciunile Maicii Domnului (126, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 90 - Ştefan, craiul unguresc, ajutat de Maica Domnului Ştefan era un om cu multă evlavie către Precista. El a zidit în numele Ei o biserică frumoasă în cetatea Belgrad, pe care a împodobit-o cu aur şi pietre scumpe. Mai apoi când a vrut Conrad, împaratul Romei, să vină cu oştile sale în ţara ungurească, craiul Ştefan s-a rugat Precistei să-1 mântuiască pe dânsul şi ţara lui de acei neprieteni. Cu ajutorul Precistei, îndata au venit cărţi de la împaratul către voievozi, să se întoarca cu oştile acasă şi să nu mai meargă în ţara ungurească. Văzând împaratul lucrul acesta, s-a mirat, căci el nu scrisese de nici o pace la voievozi, dar s-a potolit. Ştefan craiul a mulţumit lui Dumnezeu şi Precistei (133, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 96 MINUNEA 91 - Ostaşul evlavios apărat de Precista In ţara Albigeţiei, un ostaş ce se chema Antonie, se ruga Precistei în toate zilele. Odată, pe când mergea la oaste ca să se lupte cu duşmanii săi, şi era în mare îngrijorare, a văzut cum cădea grindină de foc din cer şi-i ucidea pe ei; iar alteori apăreau lângă dânsul roate de ostaşi viteji, îmbracati în zale, care îl apărau pe dânsul de vrăjmaşii lui (139, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 92 - Turcii răuvoitori au fost orbiţi de Precista Un om ce se chema Didacus, din Arabia, călătorea pe mare, din Candia spre o cetate ce se numea Valenţia, în ţara Spaniei. In aceea vreme, turcii au năvălit peste aceea corabie şi voiau să jefuiască pe toţi oamenii. Didacus, căzând într-o preimejdie ca aceasta, şi având mare evlavie către Precista, a început a se ruga Sfinţiei sale cu toată inima să-1 ajute şi să nu-1 lase în calea pieirii. Cu ajutorul Preacuratei Fecioare, Stăpâna lumii, deodată turcii orbiră şi Didacus a scăpat din robie, ajungând cu bine în ţara sa. Lucrul acesta s-a întâmplat în anul 1660 după Hristos (140, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 97 MINUNEA 93 - Maica Precista scapă din pierzare pe fraţii care se rugau ei cu credinţă In ţinutul Romei erau doi fraţi, care se numeau: Horaţie şi Muţie. Aceşti fraţi se închinau totdeauna Maicii Precistei, zicând: „Sub milostivirea ta scăpăm Născătoare de 45. Dumnezeu. Rugăciunile noastre nu le trece cu vederea în necazuri; ci din primejdii ne izbăveşte pe noi, una curată, una binecuvântată...! (Troparul Vecerniei). Odinioară, nişte vrăjmaşi ai lor, le-a săpat casa la temelie, şi le-a pus: praf de puşcă, cu piatră de pucioasă, ca prin explozie să le arunce casa în aer şi să-i omoare. Maica Precista văzând răutatea acelor potrivnici şi necredincioşia acestora, i- a mântuit pe ei din moarte. Praful de puşcă cu piatra de pucioasă, pe care-1 puseseră duşmanii aceia sub casă, explodând, a aruncat în lături numai puţine pietre; iar casa a rămas întreaga, în bună pace (127, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 94 - Procesiune glorioasă de război cu Sfânta Cruce, Sfânta icoană şi steaguri Marele domn al rusiei. Andrei Gheorghievici, avea un obicei ca acesta: când mergea la război împotriva vrăjmaşilor, lua cu sine în mijlocul oştilor sale. Cinstita icoană a Preasfmtei Născătoare de Dumnezeu, care pe Pruncul cel mai-nainte de veci, pe Hristos Mântuitorul nostru în mâini îl ţine, împreuna cu cinstita Cruce a Domnului, pe 98 care doi preoţi îmbracati în veşminte sfinţite o purtau în cetele oştirii aceluia, şi ieşea la război cu multă vărsare de lacrimi către Hristos Dumnezeu, şi către Preacurata Maică a lui Dumnezeu, apoi se împartasea cu dumnezeieştile taine ale Trupului şi Sângelui Domnului Hristos. Cu nişte arme nebiruite ca acestea se înarma mai mult, decât cu săbiile şi cu suliţele, şi mai mult se nădăjduia spre ajutorul Celui Preaînalt, decât spre vitejia şi puterea oştii sale. El ştia bine cuvântul lui David, că: ,JSru întru puterea calului va voi, nici în pulpele bărbatului bine va plăcea. Bine va voi Domnul întru cei ce se tem de Dânsul, şi întru cei ce nădăjduiesc spre mila Lui". Acest binecredincios domn înca şi pe ostaşii săi îi îndemna spre rugăciuni, pe de-o parte prin chipul cucemiciei sale şi al evlaviei în rugăciuni, iar pe de altă parte prin poruncă, pentru că toţi căzând în genunchi înaintea icoanei Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, şi a Cinstitei Cruci, cu lacrimi se rugau, cerând ajutorul. Marele domn privind spre Sfânta icoană, se ruga grăind astfel: „O! Stăpână, Ceea ce ai născut pe Hristos Dumnezeul nostru, tot cel ce nădăjduieşte spre tine nu va pieri, şi eu robul tău, după Dumnezeu, te am pe tine zid şi acoperământ, şi Crucea Fiului tău armă asupra vrăjmaşilor, de amândouă părţile ascuţită, roagă pe Mântuitorul lumii, pe care ca Prunc L-ai ţinut pe mâini, ca puterea crucii să fie ca un foc, arzând feţele potrivnicilor, celor ce doresc război cu noi. Mijlocirea şi folosirea ta cea prea-putemică, să ne ajute nouă, şi să calce pe vrăjmăşii noştri". După multe rugăciuni, sărutând Sfânta icoană şi cinstita Cruce, toţi mergeau cu îndrazneala asupra vrăjmaşilor lor, şi le ajuta lor Domnul cu puterea Crucii şi a Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, prin rugăciunile sale cele înaltate către Dumnezeu pentru dânşii. Un obicei ca acesta având totdeauna acest mare domn, cu o rânduială ca aceasta a ieşit cu oastea sa şi asupra bulgarilor (precum de demult Marele împarat Constantin, purtând înainte semnul Crucii) şi mergând la câmp, s-au bătut cu oastea lor, şi biruindu-i pe ei, au fugit după dânşii, şi a luat patru cetăţi ale lor, iar a cincea, Brehimul, de la râul Camii. Când s-a întors de la tăierea păgânilor, la cortul său, au văzut ieşind din Sfânta icoană a Mântuitorului, şi din a Maicii Domnului, o strălucire 99 prealuminoasă asemenea focului, ce se revărsa peste toate cetele de ostaşi. Această minune s-a petrecut, în prima zi a lunii lui august. Asemenea şi Manuil, împaratul grecilor, cel ce a ieşit cu oastea sa asupra saracinilor, a văzut în aceeaşi zi o minune asemănătoare, adică raze de foc ieşind şi acoperind cu lumină toate cetele, din Sfânta icoană a Mântuitorului şi a Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu pe care împreuna cu cinstita cruce, le aveau în mijlocul oştirilor. Şi a biruit în acea zi puterea saracinilor. După aceea, înstiintându-se unul pe altul, prin scrisorile lor, despre biruinţa lor, câştigată cu ajutorul lui Dumnezeu, şi despre strălucirea cea minunată pe care au văzut-o ieşind din chipul Mântuitorului şi al Preacuratei lui Maici, au proslăvit pe Dumnezeu. Apoi sfatuindu-se cu cei mai mari arhierei ai lor, au rânduit să se facă prăznuire în această zi dintâi a lui august, dând mulţumită Mântuitorului şi Preacuratei Maicii sale. De asemeni, şi întru pomenirea puterii Cinstitei Cruci, prin care înarmati fiind preoţii, cu mâinile lor au biruit pe vrăjmaşi, au poruncit ca să se scoată Cinstita Cruce din Sfântul Altar, şi să o pună pe ea în mijlocul bisericii, ca să se închine ei toate popoarele creştineşti, şi cu dragoste să o sărute, proslăvind pe Hristos Domnul, Cel ce a fost răstignit pe dânsa. Să prăznuim, fraţilor, lăudând şi mulţumind preamilostivului Dumnezeu, şi Mântuitorului nostru lisus Hristos şi Preacuratei Maicii Sale, Stăpânei noastre, preabinecuvântatei şi pururea Fecioarei Măria, cu Cinstita Cruce, cu bună cucemicie şi cu dumnezeiască plăcere să o cinstim şi să o prăznuim. Pace şi dragoste între noi având, cu milostenia să mângâiem pe cei săraci, depărtându-ne de toate lucrurile cele rele. La frica şi dragostea lui Dumnezeu să luăm aminte, că aşa plăcând Lui să ne învrednicim prăznuirii celei veşnice împreuna cu toţi sfinţii. Iar în ziua aceea, în care se va arăta semnul Fiului Omului pe cer. Cinstita Cruce a lui Hristos, care va merge cu mare strălucire făcătoare de bucurie înaintea Celui ce va să vină cu slavă şi cu putere multă, ca 46. Judecător al viilor şi al celor morţi, să ne treacă şi pe noi de partea cea de-a dreapta. Iar după săvârşirea judecăţii, când cinstita Cruce va merge înaintea tuturor cetelor Sfinţilor, 100 povăţuindu-i pe ei la împaratia Cerurilor, spre a prăznui în vecii nesfârşiţi, să ne numere şi să ne facă şi nouă parte cu ei, preamilostivul nostru Mântuitor lisus Hristos, cu rugăciunile Preacuratei Fecioarei Măria, Născătoarea de Dumnezeu. Amin (Vieţile Sfinţilor, 1 august) MINUNEA 95 - Maica Domnului, prin Sfânta sa icoană ajută pe ruşi în lupta lor cu tătarii Temerile, împaratul tătarilor, a vrut să meargă în Rusia mare, să o prade. In acea vreme, preoţii au adus la Moscova Sfânta icoană a Maicii Domnului, de la Vladimir. In întâmpinarea ei a ieşit Preasfinţitul Mitropolit, cu tot soborul rânduielii duhovniceşti şi cu mulţime de popor. Când au văzut Sfânta icoană, au căzut cu toţii la pământ şi s-au închinat ca însasi Maicii lui Dumnezeu, Ceea ce venise la dânşii, şi cu negrăită bucurie au primit-o, şi multe lacrimi vărsau privind spre dânsa, rugându-se ca să se izbăvească de năvălirea păgânilor. Şi nu le-au fost în zadar rugăciunile lor, cele cu dinadinsul făcute, căci în aceeaşi zi în care s-a dus în Moscova, cinstita icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, păgânul împarat îngrozindu-se de o vedenie înfricosata pe care a avut în vis, s-a tulburat şi a fligit înapoi cu toată puterea sa, nefiind alungat de nimeni. Vedenia ce a avut-o a fost aşa: se făcea înaintea sa un munte preaînalt, pe al cărui vârf mergeau arhiereii împotriva lui, având toiege de aur în mâini şi îngrozindu-1 pe el. Iar deasupra arhiereilor, în văzduh, au văzut o strălucire neobişnuită şi o împarateasa stând în mijloc, în slavă negrăită, îmbracata în haine de porfiră, înconjurata cu raze ca de fulger şi strălucind mai mult decât soarele. împrejurul ei era mulţime nenumărată de 101 ostaşi înarmati, slujindu-i şi pregătindu-se ca de război. împarateasa îsi avea mâinile sale întinse în sus, ca o rugătoare fierbinte către Dumnezeu. Apoi a văzut-o pe ea cum îl înfricosa cu groază, ca să se ducă din hotarele pământului Rusiei, ca şi cum poruncind ostaşilor săi ca să se pomească asupra lui. De acea înfricosata vedenie s-a cutremurat păgânul împarat, şi sărind de pe pat, a răcnit înfricosat: „Oh, vai mie, ce este această vedenie înfricosata?". Tremura şi se temea suspinând, şi era în mare nepricepere. După un ceas, venindu-şi în sine, a chemat pe domnii şi voievozii lui, şi a început a le spune lor ceea ce văzuse, înca tremurând de frică. Aceia auzind ceea ce li se spunea, şi văzând pe împaratul lor tremurând, s-au înspaimântat şi ei asemenea, şi ziceau unul către altul: „Ce să fie aceasta?". Unii au zis: „împarateasa ce s-a văzut, este Maica Dumnezeului creştinesc, lisus Hristos, şi se cunoaşte că voieşte să apere pe Creştini; pentru că Aceea le este lor Ajutătoare şi Purtătoare de grijă". Temerile a zis: „Dacă Creştinii au o Ajutătoare ca Aceasta, apoi în zadar ne-am pornit noi asupra lor şi fară de spor ne ostenim. Căci de ar trimite asupra noastră măcar pe unul din cei ce stau înaintea Ei, atunci, pe noi pe toţi ne va birui, şi nici loc nu vom putea afla unde să frigim". Şi aşa, păgânul împarat s-a întors înapoi cu toată oştirea lui, frigind cu ruşine. Părându-li-se păgânilor, cum că ar fiigi în urma lor multe cete de ostaşi din pământul Rusiei, erau cuprinşi de frică mare, încât, unul pe altul se călcau, şi îsi aruncau armele şi prăzile lor. Şi aşa au câştigat cei drept-credincioşi biruinţa asupra vrăjmaşilor, fară de război şi fară de sânge, cu rugăciunile Preacuratei Fecioarei Născătoarei de Dumnezeu, căreia şi Celui Născut dintru Dânsa, Hristos Dumnezeu, să-I fie de la noi cinste, mulţumire şi închinaciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. 102 Minunile Maicii Domnului cu cei păcătoşi care s-au pocăit MINUNEA 96 - Precista mustră pe o femeie desfrânată In cetatea Florenţei era o desfrânată vestită, cu numele Benedicta. Acesteia i s-a arătat o dată Precista şi i-a zis: „Socoteşte fiică, şi să ştii cu adevărat acest lucru, că mulţi oameni, care au greşit cu mult mai puţin decât tine, iar alţi dintr-însii înca nici un păcat de moarte n-au făcut, şi totuşi sunt osândiţi la iad şi se vor munci în veci. Cu atât mai mult tu, de nu te ve îndrepta prin pocăinţă". Acestea auzind Benedicta, s-a speriat şi şi-a îndreptat viaţa (95, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 97 - Precista face judecată dreaptă Zenon, împaratul grecesc, petrecea viaţa sa în multă slobozenie şi veselie. Odinioară, a luat o fată a unei femei văduve, ca să desfrâneze cu dânsa. Atunci aceea femeie s-a rugat lui Dumnezeu şi Precistei, să-i scape fata de necinstire, iar peste împarat să aducă supărare, pedepsindu-1. Precista, arătându-se acelei femei, i-a zis: „Am împiedicat pe Zenon să-ţi necinstească fata, pe care a dus-o în casa sa, dar nu am adus supărare asupra lui şi a casei sale, deoarece Zenon şi cu mama lui, aduc multe milostenii săracilor, în fiecare zi" (99, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 103 47. MINUNEA 98 - Precista salvează pe un tânăr desfrânat printr-o vedenie înfricosatoare Un tânăr oarecare din Bononia petrecea în multe răutăţi, ducând o viaţă de slobozenie şi zburdălnicie. Odinioară a avut o vedenie care 1-a înspaimântat foarte mult: I se părea lui, ca şi cum ar fi fost într-un loc necunoscut, într-o câmpie mare, în care a apărut o dihanie foarte straşnică, care venea asupra lui. Tânărul, fugind dinaintea acesteia pe acea câmpie, a văzut în depărtare o casă. Aleargă într-acolo ca să scape de primejdie, dar casa era încuiata. A început atunci a bate în uşă, rugându-se să-i descuie, ca să intre înauntru şi să scape. Insă i s-a răspuns astfel: „Eu sunt bunătatea care locuiesc aici, iar tu eşti rău şi nu poţi ca să locuieşti aici". Tânărul auzind aceste cuvinte, s-a întristat foarte mult şi a fiigit mai departe. întâlnind mai încolo o altă casă, a mers la aceea şi a început a bate la uşă şi a se ruga să-i deschidă, ca să intre înauntru. Stăpâna casei care vieţuia acolo îi răspunse lui: „Eu sunt dreptatea şi locuiesc aici. Aceasta este casa mea, şi nu te voi primi oaspete pe tine, căci dreptatea nu apără pe cel ce naşte nedreptate". Tânărul a fugit şi de acolo apoi, văzând altă casă, a început a se ruga cu glas tare să-1 lase în casă, pentru a scăpa de acea arătare şi frică, care îl cuprinse. Din casă însa îi răspunse: „Eu sunt pacea şi locuiesc aici, tu nu ai pace cu mine, nici odihnă, ci numai oameni cu voie bună, căci eu pururea gândesc la pace şi nu la altă amestecătură. Iţi voi da ţie un sfat bun şi de folos. Mai încolo de mine vieţuieşte sora mea, care ştie să dea sfat celor supăraţi; du-te la dânsa şi o ascultă cum te va povăţui şi învata". S-a dus tânărul la dânsa şi bătând la uşă, i-a răspuns lui: „Eu sunt mila care locuiesc aici; iar ţie de-ţi este voia să te izbăveşti din această nevoie, mergi, de te închina Precistei, şi te roagă. Ea te va ascunde dinaintea acestei arătări straşnice, căci după cum corabia lui Noe a primit vietăţile cele curate şi cele necurate aşa şi Precista, ca un izvor de milostenie, pe nici unul nu-1 trece cu 104 vederea". El s-a rugat atunci Precistei şi vedenia cea groaznică s-a stins (100, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 99 - Un prunc înfasat a vorbit despre mijlocirea Precistei pentru noi Odinioară a fost în ţara Italiei un cutremur de pământ atât de puternic încât casele, turnurile şi zidurile cetăţilor au căzut şi au ucis foarte mulţi oameni. In acel timp, s-au arătat pe cer multe semne înfricosatoare. Oşti de foc mergeau de la miazănoapte la răsărit şi de la răsărit la apus. Oamenii văzând nişte lucruri groaznice ca acestea, socoteau că s-a apropiat sfârşitul lumii şi că vine înfricosata judecată a lui Dumnezeu. Dar într- acea vreme într-o cetate ce se chema Cremon, un prunc mic, înfasat, ce se afla înca culcat în leagăn, prin rânduiala lui Dumnezeu, a început a grăi cu cuvinte, rostind următoarele: „Am văzut pe Precista stând înaintea lui Hristos, Fiul său. Ea se roagă lui Dumnezeu să nu piardă lumea". După aceea, pruncul acela iar a tăcut şi n-a mai grăit până când a sosit vremea să grăiască de obicei pruncii (101, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 105 MINUNEA 100 - Un cămătar salvat prin mijlocirea Precistei In Italia trăia un cămătar, care se chema lacob, care adunase multe bogăţii din camătă. Acesta odinioară rugându-se Precistei, înaintea icoanei ei, a auzit un glas, zicându-i: „lacobe, lacobe. Dă-mi mie şi Fiului meu o sumă ca acea, care obişnuieşti a lua de la datornicii tăi". Auzind lacob glasul acela, s-a întors şi a dat ce era adunat din camătă. După aceea, mai târziu, când s-a îmbolnavit şi era să moară, a văzut cum Sfântul Arhanghel Mihail punea într-o cumpănă faptele lui cele bune. lacob s-a speriat foarte mult de acest lucru şi s-a rugat Precistei. Atunci s-a arătat Precista şi a pus şi rugăciunile cu care el s-a rugat către dânsa. După aceea, cumpăna cea cu fapte bune, a biruit cumpăna cea cu fapte rele a diavolilor (102, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 106 MINUNEA 101 - Maica Domnului salvează de la moarte, pe un tânăr nevinovat In ţara Spaniei, un om cu femeia sa şi cu un fecior al lor tinerel, dar îmbunatatit cu viaţa, au mers la o cetate care se chema Compostela, ca să se închine acolo la mormântul Sfântului lacob Apostolul, feciorul lui Zevedeu. Mergând ei şi ostenindu-se de cale, s-au abătut printr-o cetate care le era în cale, ca să se odihnească peste noapte într-o casă. Stăpânul casei aceleia avea o fată de vârstă apropiată care, văzând pe tânărul fecior, şi râvnind la frumuseţea lui, la îndemnat la fapte de ruşine. Dar el, având frica lui Dumnezeu, a respins-o pe ea. Fata mâniindu-se şi vrând să se răzbune pe dânsul, a pus în desagii lui, fără ştirea tatălui său şi a mamei sale, un lucru oarecare de valoare, din casă. A doua zi sculându-se şi pregătindu-se de plecare, fata a început să strige, că străinii aceia i-au fiirat oarecare lucru. Auzind acestea tatăl fetei, a trimis slugile şi au întors pe străini din cale. Aflând în desagii tânărului lucrul dispărut, 1-a dat pe mâna judecătorului, care a poruncit să fie executat prin spânzurătoare. Părinţii plângând cu durere pentru fiul lor, şi- au continuat drumul spre Compostela. După ce s-au închinat la mormântul Sfântului Apostol lacob, ei s-au întors iarăşi prin cetatea unde spânzuraseră fără de vină pe fiul lor. 48. Mergând mama lui la dânsul plângând, tânărul pe care îl credeau mort, a zis către dânsa: „Nu mai plânge Maica mea. Eu sunt viu, căci Maica Domnului şi Sfântul Apostol lacob, nu m-au lăsat pe mine să mor, şi m-au ţinut viu. Acum du-te la judecătorul care m-a condamnat la moarte, nefiind vinovat şi spune -i lui că sunt viu pentru dreptatea şi nevinovăţia mea. Să poruncească să mă ia de pe lemn şi să mă dea ţie". Mama lui spunând aceasta judecătorului, acesta a poruncit de 1-a luat îndata de pe lemn şi 1-a dat părinţilor săi viu şi sănătos (10, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 107 MINUNEA 102 - împaratul trufaş adus la pocăinţă prin cuvântul Maicii Domnului Un împarat plin de trufie, a poruncit să fie şterse din Sfânta Evanghelie, acele cuvinte pe care Maica Domnului le-a rostit către Elisabeta: „Coborî-ta pe cei puternici de pe tronuri şi a înaltat pe cei smeriţi" (Luca 1, 52), socotind că pe dânsul nu-1 va surpa nimeni din scaun. După aceea, mergând să facă baie într-un loc, în timp ce se afla în apă dezbrăcat, hainele fiind pe mal, vine un înger al lui Dumnezeu, care luând chipul împaratului şi îmbracându-se cu hainele lui, a plecat cu slugile împaratului la palat, şi s-a urcat pe tron. împaratul ieşind din apă şi negăsindu-şi hainele lui, s-a îmbracat în nişte zdrenţe de cerşător care i-au fost lăsate în loc şi a plecat spre palatul său împaratesc. Ajungând aici, a început a se mânia şi a striga că el este împaratul, şi că va pedepsi pe cei ce şi-au bătut joc de dânsul. Dar slugile necunoscându-1, şi crezându-1 că este nebun, râdeau şi îsi băteau joc de un asemenea stăpân. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu lovian împaratul, pe care la fel 1-a umilit Dumnezeu. Impăratul văzând acestea, şi-a adus aminte de trufia sa şi şi-a plâns păcatul său, căindu-se pentru ceea ce a vrut să facă. După această umilire, îngerul-împarat 1-a chemat la sine, i-a dat hainele înapoi şi 1-a sfătuit ca de aici înainte să nu se mai trufească. După aceea, aşezându-1 în scaunul său împaratesc, s-a făcut nevăzut (356, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 108 MINUNEA 103 - Maica Domnului, prin Sfânta sa icoană, cheamă la pocăinţă pe Măria Egipteanca Intr-una din mănăstirile de pe malul Iordanului, trăia un cuvios părinte, anume Zosima, un om foarte îmbunatatit cu viaţa şi desăvârşit în nevoinţa pustnicească. Intr-un an sosind Sfântul şi Marele Post al Paştelui, luând puţină hrană uscată, şi având numai îmbracamintea de pe sine, a trecut râul Iordan şi s-a cufundat în adâncul pustiei, dorind să petreacă această sfântă perioadă în rugăciune curată şi linişte desăvârşită. De asemeni dorea să întâlneasca în aceste pustietăţi, vreun rob al lui Dumnezeu, mult mai îmbunatatit decât dânsul, de la care să învete desăvârşirea vieţii pustniceşti. Dumnezeu văzând râvna şi dragostea lui, îi împlineste această dorinţă bună, într-un chip minunat. După o călătorie în pustie, de 12 zile, a văzut în depărtare o umbră de om, care era fară îmbracaminte pe sine, având părul capului alb ca lâna şi scurt până la grumaji. La început, crezând că este nălucire diavolească, s-a însemnat cu semnul Sfmtei Cruci, dar mai apoi s-a convins, spre marea lui bucurie, că este un rob al lui Dumnezeu. Cuviosul Zosima privind spre miazăzi, s-a îndreptat spre acea fiinţă, dar care întelegând ce are de gând, a început să fugă de el. Atunci Cuviosul a început să fugă şi el, şi alergând mai repede a început să se apropie de acea persoană necunoscută. Când glasul i se putea auzi, a început a striga, implorând pe acea persoană să se oprească spre a vorbi cu el. Atunci, într-adevăr s-a oprit la rugămintea lui, şi s-a adresat cu următoarele cuvinte: „Awa Zosima, iartă-mă pentru Domnul, că nu pot să mă arăt ţie, căci sunt femeie goală, precum mă vezi, şi ruşinea trupească îmi este neacoperită. Dacă voieşti să-mi dai mie, femeii celei păcătoase, rugăciunea şi binecuvântarea ta, aruncă-mi o haină cu care să-mi acopăr goliciunea şi apoi, întorcându-mă către tine, voi primi binecuvântarea ta". Cuviosul Zosima auzind că este chemat pe nume, a fost cuprins de frică şi spaimă mare, dându-şi seama că se află în faţa unei persoane văzătoare cu duhul. 109 Dezbrăcându-şi o haină veche şi ruptă, ce o avea pe deasupra, i-a aruncat-o, şi întorcându-se, ea şi-a acoperit goliciuneaa. Apoi apropiindu-se puţin de Zosima, a zis către el: ,J'entru ce ai voit, părinte Zosima, a vedea pe o femeie păcătoasă, sau ce voieşti să înveti şi să auzi de la mine, de te-ai sârguit a suferi atâta osteneală de drum?". Dar el aruncându-se cu faţa la pământ, cerea binecuvâitarea de la Cuvioasa. Amândoi fiind la pământ, cereau binecuvântare unul de la altul. Petrecând mai multă vreme în aceea stare de umilinţă cucernică, femeia a zis către Zosima: ,J'ărinte Zosima, ţie ţi se cade să mă binecuvintezi şi să faci rugăciune, pentru că eşti cinstit cu vrednicia preoţiei, şi stând de mulţi ani înaintea Sfântului Altar, aduci Domnului darurile Dumnezeieştilor Taine". Aceste cuvinte au pornit pe Cuviosul Zosima spre mai mare frică care, tremurând, suspina, udându-şi faţa sa cu lacrimi. însa a grăit către dânsa cu multă linişte şi aşezată răsuflare: „O, Maică duhovnicească! Tu te-ai apropiat de Dumnezeu mai mult decât mine, prin omorârea şi înstrainarea faţă de lume. Şi aceasta o arată Dumnezeiasca dăruire care îti este dată ţie mai mult decât altor oameni, căci m-ai chemat pe nume, şi m-ai numit preot, pe mine care niciodată nu m-ai văzut; drept aceea, tu însuti să mă 49. binecuvintezi pentru Domnul şi să faci rugăciune pentru mine". Văzând sârguinţa şi dragostea bătrânului. Cuvioasa a zis: „Bine este cuvântat Dumnezeu, cel ce voieşte mântuirea oamenilor"; iar Zosima a răspuns: „Amin", şi s-au sculat amândoi de la pământ. Apoi a zis către bătrân: ,J'entru ce ai venit la mine păcătoasa, o, omule al lui Dumnezeu, pentru ce ai voit să vezi o femeie goală, care n-are nici o faptă bună? Ori darul Sfântului Duh te-a povăţuit aici, ca să săvârşeşti oarecare slujbă pentru mine, la vremea cea de trebuinţă? Spune-mi cum vieţuiesc acum creştinii, cum sunt împaratii şi cum sunt Sfintele Biserici?". Zosima a răspuns: „Prin rugăciunile voastre cele sfinte. Dumnezeu a dăruit pace Bisericii Sale; primeşte rugămintea mea, a nevrednicului bătrân şi te roagă Domnului pentru toată lumea şi pentru mine păcătosul, ca să nu-mi fie fară de roadă umblarea în această pustietate". Ea a zis atunci către bătrân: „Ţie se cuvine. Părinte Zosima, să te rogi pentru mine şi pentru toţi oamenii, mai ales având preoţeasca hirotonie 110 şi spre aceasta fiind rânduit. însa deoarece suntem datori a face ascultare, ceea ce mi se porunceşte prin tine, voi face". Zicând acestea, s-a întors cu faţa spre răsărit, şi ridicându- şi ochii în sus, şi înaltându-şi mâinile, a început a se ruga în şoaptă, fară ca Zosima să înteleaga vreun cuvânt rostit de dânsa. în acest timp el sta de faţă tremurând, avându-şi privirea îndreptată spre pămâit. Mai apoi ridicându-şi puţin privirea şi uitându-se spre acea cuvioasă femeie, a văzut-o în timp ce se ruga, înaltata de la pământ ca de un cot. Văzând aceasta, Zosima a fost cuprins de mare frică, şi a căzut cu faţa la pământ, udându- se cu lacrimi şi zicând în taină: „Doamne miluieşte". în acest timp a fost cuprins de temerea, ca nu cumva ceea ce vede să fie nălucire şi înselaciune diavolească. Dar acest gând al lui nu s-a putut ascunde de Cuvioasa, care 1-a dojenit cu blândeţe, zicându-i: „Părinte Zosima! Pentru ce te tulbură gândurile, zicându-ţi că sunt nălucire şi duh, iar rugăciunea mea, prefăcătorie? Te rog să fii încredintat cu adevărat, fericite Părinte, că nu sunt duh şi nălucire, ci femeie păcătoasă, cu trup pământesc din praf şi cenuşă, care nu gândesc nimic duhovnicesc. Iţi mărturisesc, cum că din pruncie am fost luminată cu Sfântul Botez". Zicând acestea, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, spre adeverirea celor mărturisite de dânsa. După toate acestea. Cuviosul Zosima a jurat-o pe numele Domnului nostru lisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, Cel ce S-a născut din Sfânta Fecioară Măria, să-şi destăinuie viaţa ei de mai-nainte, precum şi ostenelile şi nevoinţa pustnicească din acea pustie sălbatică, prin care a bineplăcut atât de mult lui Dumnezeu. La rugămintea lui, această Cuvioasă, cu multă greutate şi ruşine, pentru trecutul ei cel nespus de vinovat, a început să-şi povestească propria-i viaţă. Astfel, Cuviosul Zosima a aflat cum că ea s-a născut în ţara Egiptului, într-un sat din apropierea cetăţii Alexandria. La vârsta de 12 ani, părăsindu-şi iubirea şi casa părintească, a plecat la Alexandria unde, întinându-şi fecioria, s-a dedat, timp de 1 7 ani, la o desfrânare ce depăşea orice limită. Iar lucrul acesta îl făcea, nu pentru îmbogatire, ci numai din imboldurile şi instinctul pasiunilor nesăţioase, ce la dânsa se manifestau într-un mod cu totul ieşit din comun. Din această cauză ajunsese la 111 atâta neruşinare, încât, rar de scăpa cineva dintre bărbaţi, nebatjocorit de dânsa. Şi după cum înversunarea şi neruşinarea duc la împietrire şi la netemerea de Dumnezeu şi defăimarea celor Sfinte, şi din acest punct de vedere a depăşit, de asemeni, orice limită. Din cele ce urmează se va vedea, până unde a putut ajunge cu această netemere de Dumnezeu. Intr-o zi de vară, a văzut pe mai mulţi bărbaţi că se îndreptau spre mare. Apropiindu-se ea, a întrebat pe unul dintre ei unde merg şi i s-a răspuns că la Locurile Sfinte de la Ierusalim, pentru prăznuirea înaltarii Sfintei Cruci. Atunci s-a oferit să meargă şi ea cu ei pe corabie, nu pentru închinarea la Sfintele locuri, ci pentru a petrece şi a batjocori pe toţi cei ce vor pleca în acea călătorie pe mare. Când povestea Cuvioasa, Părintelui Zosima de tot ce a făcut pe corabie şi chiar şi la lerusahm, se cutremura de groază, şi considera că spurcă văzduhul, prin rostirea unor cuvinte ce descriu asemenea fapte. Dar mila lui Dumnezeu, care îndelung rabdă şi aşteaptă întoarcerea celui păcătos, îndelung a răbdat şi pe această femeie, fără să o pedepsească, şi a aşteptat şi economisit întoarcerea ei, cu multă bunătate. De ziua praznicului Sfintei înaltari a cinstitei Cruci, a văzut cum foarte de dimineaţă mulţime de oameni alergau într-un gând către Sfânta Biserică, atunci a mers şi dânsa împreuna cu ceilalţi, până în pridvorul bisericii. Apropiindu-se de uşa bisericii, se lupta să intre înauntru, dar o putere nevăzută o împingea înapoi. Toţi oamenii reuşeau să intre înauntru, numai ea rămânea în pridvor, reţinută de o putere dumnezeiască. După ce a încercat de trei sau patru ori să intre, s-a retras într-un colţ, plină de ruşinare şi deznădejde, gândindu-se la cauza pentru care ei nu i s-a dat voie a intra în sfânta biserică şi a vedea cinstitul lemn al Sfintei Cruci. Atunci, darul lui Dumnezeu atingându-se de inima sa şi de ochii minţii sale şi luminându-i, a început să-şi dea seama că pentru grozăvia păcatelor sale, nu i s-a dat voie să intre înauntru. Atunci a început a plânge cu amar, a se tângui şi a bate în piept, scoţând suspinuri din adâncul inimii sale. Mai departe. Cuvioasa povesteşte astfel: pe când plângeam în locul unde mă afiam, am văzut stând 112 50. atârnată sus pe perete, icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi am zis către ea, privindu-o fară de abatere, cu ochii şi cu mintea: „O! Fecioară Stăpână, care ai născut cu trup pe Dumnezeu Cuvântul! Ştiu cu adevărat că nu este cu cuviinţă şi cu plăcere Ţie, ca să privesc eu desfrânata, şi cea atât de necurată, spre Cinstită icoana Ta. Preacurată şi pururea Fecioară Mărie, care ai trupul şi sufletul curat, cu dreptate este ca eu desfrânata şi preanecurata să fiu lepădată de la fecioreasca ta faţă; dar de vreme ce am auzit că Dumnezeu pe care Tu l-ai născut cu trup, pentru aceasta S-a făcut om, ca să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă, ajută-mi mie, care fiind singură n-am de la nimeni ajutor. Porunceşte, ca să-mi fie şi mie neoprită intrarea în Biserică, şi nu mă lipsi a vedea cinstitul lemn al Crucii, pe care Dumnezeul cel născut din tine cu trupul, S-a pironit şi Şi- a vărsat sângele Său pentru a mea izbăvire; porunceşte, o, Stăpână, ca şi mie nevrednicei să mi se deschidă uşa, spre închinarea dumnezeieştii Cruci, şi să-mi fii tu mie mijlocitoare preavrednică de credinţă, către Cel ce S-a născut din tine; căci de acum nu- mi voi mai întina trupul, cu nici un fel de faptă a necuratei desfrânări; iar după ce voi vedea lemnul cel Sfânt al Crucii Fiului Tău, mă voi lepăda cu totul de lume şi de cele din ea, şi îndata voi ieşi, oriunde tu singură mă vei povăţui pe mine, ca o chezăşuitoare a mântuirii mele". După rostirea acestei rugăciuni, ea a putut intra în biserică, fară a mai fi oprită, închinându-se şi sărutând cu frică şi cu cutremur Cinstitul lemn al Sfintei Cruci, vărsând mulţime de lacrimi de pocăinţă. După aceea, întorcându-se înapoi, s-a oprit iarăşi la locul cel dintâi, şi plecându-şi genunchii înaintea icoanei pururea Fecioarei Născătoarei de Dumnezeu, şi închinându-se ei, a rostit din inimă aceste cuvinte: „O! Fecioară pururea fericită. Stăpână de Dumnezeu Născătoare, îti mulţumesc din toată fiinţa, deoarece ai arătat spre mine a ta preabună iubire de oameni şi de nevrednicile mele rugăciuni nu te-ai îngretosat, căci am văzut slava care cu dreptate, cu nevrednicie îmi era mie desfrânatei să o văd. Dau slavă lui Dumnezeu celui ce prin tine primeşte pocăinţa păcătoşilor. Şi ce să gândesc, sau să zic mai mult eu păcătoasa? Acum este vremea. Stăpână, a împlini ceea ce 113 prin mijlocirea ta am făgăduit. Acum povăţuieşte-mă ori unde voieşti şi Tu să-mi fii mie de aici înainte învatatoare spre mântuire, povăţuindu-mă la calea pocăinţei". Acestea grăindu-le, a auzit un glas de departe, strigându-i: ,J)e vei trece Iordanul, vei afla bună odihnă!". Auzind glasul acela, şi crezând cum că a fost pentru sine, căutând spre icoana Preasfîntei Născătoarei de Dumnezeu, cu lacrimi a strigat către dânsa: „Stăpână, Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, nu mă lăsa pe mine păcătoasa". După rostirea acestor cuvinte, a plecat din pridvorul bisericii, cu grabnică alergare. Luând trei pâini cu sine, a trecut Iordanul, s-a afundat în pustia cea mare, unde a petrecut 47 de ani, fară să vadă faţă de om, hrănindu-se cu verdeţurile sărace ale pustiei, şi suferind ispitiri şi lupte cumplite din partea vechilor patimi şi a demonilor cumpliţi şi vicleni. Dar cu darul lui Dumnezeu şi cu ajutorul Maicii Domnului, pe care o chema neîncetat în ajutor, a biruit toate ispitele, săvârşindu-şi cu bine călătoria acestei vieţi. înainte de a-şi da obştescul sfârşit, după 47 de ani. Dumnezeu i-a făcut parte iarăşi de Sfânta împartasanie, prin Cuviosul Zosima, după care s-a săvârşit cu pace la întâi aprilie. După un an de zile. Cuviosul Zosima a găsit pe Cuvioasa răposată, având scrisoare lăsată pe nisip, prin care îl ruga pe el, să o îngroape în acel loc, şi să o pomenească în rugăciuni cu numele Măria. Cuviosul Zosima, spălând pe Cuvioasa Măria cu lacrimi în loc de apă, şi rostind rugăciunile cele cuvenite acestui moment, a dat pământului trupul cel atât de pedepsit, aşezându-1 cu evlavie într-o groapă, ce a fost săpată de un leu trimis de Dumnezeu spre ajutor Cuviosului Zosima. Aceasta a fost viaţa şi petrecerea Cuvioasei Măria Egipteanca, cea care a fost salvată din pierzare prin mijlocirea şi sprijinul Maicii Domnului, care pentru păcatele şi plăcerile tinereţilor, a trebuit să plătească atât de scump în această viaţă, printr-o chinuire şi însingurare asemenea cu moartea, de care însingurare a avut parte şi după moarte, căci chinuitul ei trup a rămas necunoscut şi neştiut de nimeni în pământul uscat al acelui pustiu neumblat (Vieţile Sfinţilor, 1 aprilie). 114 MINUNEA 104 - Maica Domnului salvează pe monahul pătimaş Un monah oarecare era chelar într-o chinovie şi împartea vin fraţilor. El avea multă evlavie către Prestanţa Născătoare de Dumnezeu, nelipsind niciodată de la slujba bisericii, fiind osârdnic la slujbele lui cele sufleteşti, la fel şi la cele trupeşti ale călugărilor. Insă iubea vinul, sărmanul! Şi fiindcă avea slujba aceea, de multe ori bea mai mult de cât alţii. într-una din zile a cinat şi a băut până când s-a îmbatat şi a căzut în aşternutul său. In ceasul Utreniei era adormit, însa auzind toaca s-a sculat cum a putut ca să se ducă la biserică. Pentru că, după cum am zis mai sus, el avea mult dor de cele dumnezeieşti şi nu voia să se lipsească niciodată de adunarea cea de mântuire a fraţilor. Mergând puţină depărtare de loc, cu greu înainta spre biserică, pentru că îl durea capul de beţie, însa pentru dorul pe care îl avea, se ducea înainte. Atunci diavolul, prefacându-se în chipul unui taur, venea înaintea lui şi se arăta cum că vrea să-1 lovească 51. cu coamele, însa monahul nu s-a speriat şi facându-şi cruce, vrăjmaşul s-a depărtat puţin. Şi iarăşi închipuindu-se, s-a făcut câine negru şi-1 împiedica, să nu meargă mai departe, dar el facându-şi cruce ca şi mai înainte, se ducea. Iar când a ajuns la poarta bisericii, s-a făcut dracul leu preaînfricoşat şi s-a pornit asupra lui să-1 rupă. Atunci, arătându-se o femeie preafrumoasă a izgonit pe dracul, mustrându-1 pe dânsul cu îngrozire, cum de a îndraznit să facă rău robului ei. Apoi, apucând pe monah de mână, 1-a dus la chiHa lui, zicându-i: „Păzeşte-te de acum înainte să nu te mai îmbeti, dacă doreşti să te mântuieşti; mărturiseşte-ţi păcatul acesta la cutare duhovnic şi să faci canonul care ţi-1 va da". Iar monahul a întrebat-o pe dânsa, cine este, de a făcut atâta bunătate cu el? Iar ea a răspuns: „Eu sunt Maica lui lisus Hristos!". Acestea auzindu-le el, a căzut la pământ cu frică multă, ca să i se închine, dar ea s-a făcut nevăzută. A plâns de bucurie şi s-a aflat în ceasul acela sănătos şi nevătămat de beţie. Mărturisindu-se cu sârguinţă şi cu dinadinsul, după porunca cea dumnezeiască, a păzit canonul şi s-a depărtat de vin, după cum se cade să facă fiecare creştin care se biruieşte de această patimă. Şi care nu se va mărturisi cu de-amănuntul, să ştie că se va munci. Toţi sunt datori să se păzească de multă băutură, ca de mare desfrânare. Deschide-ţi ochii voştri, cei ce iubiţi beţia şi vă siliţi ca să vă depărtaţi de ea, pentru ca să nu vă lipsiţi de veşnica veselie şi îndulcire. Pe care, dea Dumnezeu, ca noi toţi să o dobândim, pentru rugăciunile cele bine primite ale pururea Fecioarei Măria, Născătoarea de Dumnezeu. Amin (45, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 115 MINUNEA 105 - Maica Domnului izbăveşte pe monahul muncit de dracul desfrânării Un monah oarecare se liniştea în muntele Eleonului. El avea o icoană preafrumoasă a Născătoarei de Dumnezeu, în chilia lui, la care avea multă evlavie. Şi i se ruga în fiecare zi, cerând ca să-1 izbăvească de dracul curviei. El avea atâta război de la această patimă, că nu-1 lăsa nici ziua, nici noaptea şi îl avea atât de biruit, încât se primejduia să cadă şi în faptă. îndata ce se aprindea în inima lui văpaia aceea vătămătoare de suflet a spurcatei pofte, alerga la sfânta icoană şi, rugându-se cu lacrimi, se prăpădea sminteala trupului. Deşi bine vedea vrăjmaşul, cum cu ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, fratele se izbăvea, el nu înceta, ci totdeauna îl ispitea. Şi într-o zi stând afară din chilie, i-au venit iarăşi viclenele gânduri. Vrând să alerge către rugăciune după obişnuinţa lui, a văzut cu ochii arătat pe diavolul, căruia îi zise: „Până când, vrăjmaşule al adevărului, vrei să mă ispiteşti? Nu ai cunoscut socoteala mea, cum că nu mă supun? Pentru ce în zadar mă munceşti?". Şi a răspuns lui diavolul: 116 „Eu pe mulţi alţii mai îmbunatatiti decât tine am biruit, şi voiesc să te fac şi pe tine să te biruieşti mai pe urmă, căci nu mă lenevesc, nici altă slujbă decât aceasta nu am. Insă dacă vei face ceea ce îti voi zice ţie, voi înceta să te mai supăr". Iar acela a zis: „Ce voieşti să fac?". Răspuns-a lui dracul: „Cu înlesnire şi puţin lucru este ceea ce îti cer ţie. Dar fa jurământ, cum că nu vei mărturisi altcuiva, şi îti voi spune". Iar pustnicul, ca un om neînvăţat şi fără de răutate ce era, pentru dorul ca să se izbăvească de acest fel de război, s-ajurat ca să nu spună altcuiva. I-a zis lui vicleanul şarpe: „Să nu te mai închini de acum icoanei pe care o ai în chilia ta; scoate-o pe dânsa afară din chihe, şi eu de acum nu te voi mai supăra". Iar monahul a zis: „Mâine îti voi da răspuns pentru aceasta". După care dracul, facându-se nevăzut, monahul se sfărâma cu gândurile, neştiind ce să facă din două. Şi avea mare necaz şi scârbă, dar mai ales pentru că s-ajurat ca să nu mărturisească nimănui. Căci diavolul cel preaviclean s-a silit să-i încuie uşa, ca să nu întrebe pe vreun dascăl care să-1 învete despre greşeala cea mai mică, sau cea mai mare dintre ele. Insă în ziua aceea a venit în munte Avva Teodor Eliotul, care era iscusit în Sfintele Scripturi şi deprins în faptele bune, din ispitele dracilor, şi câţi îl întrebau luau mare folos sufletesc. Şi ducându-se şi monahul cel înselat, i-a vestit lui pricina; iar Avva 1-a canonisit greu pentru jurământ, apoi i-a zis lui: ştii cum că vrăjmaşul nu scoate vreodată pe cineva din păcat mare ca să-1 arunce în cel mic, ci totdeauna în mai mare primejdie-1 prăpăstuieşte? Care mai mare fărădelege este, decât ca să nu te închini Stăpânei celei Prealăudate? Mai mic păcat este să curveşti de mii de ori, decât să te lepezi de Născătoarea de Dumnezeu cea pururea Fecioară. Şi să nu asculţi de acum mai mult pe vicleanul diavol, ci o roagă pe Dânsa şi Ea îti va ajuta, ca să-1 ruşinezi pe el. După aceea plecând pustnicul de la Awa şi ajungând la chilie, 1-a întâmpinat dracul, zicându-i: „O! Bătrânule rău, oare nu te-ai jurat mie ca să nu spui nimănui orice îti voi zice ţie? Să ştii că pentru călcarea de jurământ ai să te munceşti, şi eu nu voi înceta până în sfârşit a te ispiti". Iar călugărul a răspuns: „Vrăjmaşule al binelui, şi preaînrăutăţitule, ori curvar de voi fi, ori jurător strâmb, nu mă vei judeca tu, ci numai Dumnezeu şi Stăpânul, Fiul pururea Fecioarei, de care zici să mă lepăd. Insă eu nu te voi asculta. Şi acum poţi să faci cu mine ce vrei; dar El îmi va ajuta şi mă va izbăvi de ispitele şi cursele tale". Atunci dracul s-a făcut nevăzut, iar monahul făcând o iconiţă mică, după chipul icoanei Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu pe care o avea în chilie, o purta cu el totdeauna. Şi de atunci n-a mai putut să-1 supere vicleanul, ci a petrecut toată viaţa lui cu fapte bune, şi s-a învrednicit fericirii celei cereşti, pe care să dea Bunul Dumnezeu ca şi noi toţi să 52. dobândim, cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru lisus Hristos, Căruia I Se cuvine slava în veci. Amin (16, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990).117 MINUNEA 106 - Maica Domnului salvează pe nestorianul care a hulit-o In vremurile de demult, în părţile Siriei vieţuiau mulţi pustnici, pentru că fiind locul călduros, puteau să postească, petrecând în neagoniseală şi foarte multă strâmtoare. Pe vremea aceea era, între alţii, un pustnic îmbunatatit şi scump cu viaţa, Partenie cu numele, care avea obişnuinţă să se ducă de multe ori în muntele Sinai şi să se închine Sfântului Rug, aducându-şi aminte de minunea care s-a făcut acolo, în chipul pururea Fecioarei Măria. S-a dus înca şi până la Marea Roşie, cântând troparul lui loan Damaschin: „In Marea Roşie, chipul Fecioarei celei neispitite de nuntă s-a scris oarecând", şi celelalte. Ducându-se de mai multe ori acolo, odată a văzut un mort care zăcea pe malul mării; şi milostivindu-se de jalnica lui înfatisare, a făcut rugăciune preafierbinte, cu lacrimi, către Domnul, ca să-i ajute mortului aceluia, prin rugăciunile Preasfmtei Stăpânei 118 noastre Născătoarei de Dumnezeu. Pe când se ruga, deodată a văzut pe mort că s-a sculat şi s-a închinat, zicând: „Mulţumescu-ţi ţie, sfmte al lui Dumnezeu, că evlavia ta cea multă şi dragostea pe care o ai către Domnul, şi către pururea Fecioara, Maica Lui, nu o foloseşti numai pentru tine, ci şi pe mulţi alţii ai slobozit de moartea cea sufletească, după cum şi pe mine nevrednicul". Auzind acestea Partenie, i-a răspuns: „Te jur pe tine cu numele aceleia care este Doamna lumii, să-mi spui cine eşti şi ce folos ai aflat?". Iar acela a răspuns: ,Jlobule al lui Dumnezeu, cu cuviinţă este ca să se propovăduiască în toată lumea lucrul acesta minunat, şi mai ales facerea de minune a pururea Fecioarei Măria, adevărata Maică a lui Dumnezeu. Şi acum ascultă: Eu am fost rătăcit de eresul preapăgânului Nestorie şi când auzeam că se pomenea numele Doamnei de Dumnezeu Născătoare, mă mâniam, şi împotrivindu-mă ziceam că era o mare fărădelege ca să se zică unei femei. Născătoare de Dumnezeu. Odată am plecat pe mare la Ierusalim, şi în corabia în care eram, s-a întâmplat un om evlavios care auzind că sunt nestorian mă sfătuia să las eresul. Iar eu mă împotriveam lui, vrând să dovedesc cu adevărată socoteala mea; şi aşa vorbeam mult cu dânsul, împotrivindu-mă până într-atâta, încât era să ne înjunghiem de atâta ceartă, şi însisi corăbierii s-au tulburat din cauza noastră. Ei mai întâi ne-au despărţit de vreo două- trei ori, dar mai pe urmă, văzând că nu mai avem pace, nici mergere bună împreuna, ne- au lăsat ca doară ne vom omorî, ca să nu le mai facem o supărare ca aceasta. Luptându-ne aşa, am căzut amândoi în noian, şi ajungând la fund, am văzut o femeie slăvită şi purtătoare de lumină, care 1-a luat pe acela de mână, zicându-i: „Fiindcă eşti prietenul meu, deoarece te-ai luptat pentru mine, eu nu te las să te îneci, ci du-te ca să te închini mormântului Fiului meu, după dorirea ta, şi la trei ani să vii la împaratia Lui cea Cerească". Acestea zicând şi ţinându-1 de mână, 1-a scos la pământul cel uscat, căci marea trăgându-se înapoi s-a despărţit în două părţi, şi nu s-a apropiat de ei. După care Stăpâna a zis către mine: „Iar tu, nebunule, du-te în munca cea veşnică, unde este dascălul tău, satana, să te pedepseşti cu Nestorie, începatorul eresului, şi cu alţii care nu 119 mărturisesc pe adevărata Născătoare de Dumnezeu şi sunt luptători ai dumnezeieştii întrupari a Fiului meu". Zicând acestea, 1-a luat pe acela şi nu ştiu ce s-a făcut cu el; socotesc, după cum a zis, să-1 fi dus la Ierusalim, iar pe mine m-a acoperit marea, îndata după ce a plecat Fecioara. Şi dracii cei întunecati luând ticălosul meu suflet l-au dus la locul cel de muncă în care am văzut mulţime mare de oameni care, muncindu-se cumplit, blestema pe Nestorie, care era pricina muncii lor. Acolo mă chinuiam şi eu până în ceasul în care mi s-a arătat Femeia aceea preaslăvită şi mi-a zis: „Ieşi de aici, pentru rugăciunile robului meu Partenie, şi spune-i lui să nu mai facă niciodată rugăciune pentru vrăjmaşii mei. Iar tu propovăduieşte pretutindenea munca pe care o suferă nestorienii". Acestea auzindu-le, mi s-a întors duhul meu în trup. Acum îti mulţumesc ţie, Sfmte al lui Dumnezeu, şi mă rog ţie să mă miruieşti, că mă lepăd de spurcatul eres al nestorienilor, şi mărturisesc pe pururea Fecioara Măria, adevărată Născătoare de Dumnezeu, rugându-mă milostivirii ei să mă primească, pentru rugăciunile robului ei, ca să-i slujesc toată viaţa mea, deşi sunt netrebnic". Auzind acestea. Cuviosul Patenie s-a bucurat foarte mult şi ducându-se amândoi la Ierusahm, au aflat pe creştinul cel drept-credincios mai sus amintit; şi plecând împreuna în pustie, au slujit câteşitrei Domnului până la sfârşitul vieţii lor, petrecând în sfinţenie. Şi aşa s-au învrednicit de fericirea cea veşnică, pe care şi noi toţi s-o dobândim! Amin (19, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 120 MINUNEA 107 - Maica Domnului salvează pe cel ce s-a lepădat de Hristos prin scrisoare 53. In părţile Italiei era un boier oarecare, cu numele Carol, care cheltuia averea sa pentru desfătări, îndulciri, şi desfrânări trupeşti; şi, în puţină vreme sărăcind şi nemaiavând de cheltuială ca să petreacă în galantomie şi cu răsfaţare ca mai-nainte, s-a întristat şi amărât până într-atât încât zicea, ca un deznădăjduit, cuvinte de hulă. Iar într-una din zile s-a dus într-o pădure să afle vreun vrăjitor, pe care să-1 întrebe dacă nu ar putea diavolul să-1 îmbogateasca. Umblând, 1-a întâmpinat pe el diavolul în chip de ostaş, şi i-a zis lui: „Eu sunt acela pe care îl cauţi. Dacă vei primi să- mi faci zapis scris cu sângele tău, cum că te împreunezi cu mine, şi te lepezi de credinţa ta, eu îti voi da toate bunătăţile lumii acestea, şi îti voi face toate voile tale, şi vei avea atâta mulţumire încât nu va fi altul asemenea ţie". Ticălosul acela, îmbatat de dorul iubirii de deşertăciuni, a primit ca un deznădăjduit ce era şi a scris cele împotriva botezului, adică s-a lepădat de Hristos şi s-a împreunat cu diavolul, care i-a şi dat desfătări şi bunătăţi vremelnice, după cum i s-a făgăduit. Şi lua parte la toate petrecerile lui, mergând după el în chipul ostaşului şi săvârşind toate poftele lui. Iar odată, trecând ticălosul acela pe lângă o biserică, şi întorcând ochii către ea, a văzut icoana Născătoarei de Dumnezeu. Şi aducându-şi aminte de fărădelegile lui, a suspinat cu amar şi 1-a durut inima lui. Atunci diavolul, lovindu-1 cu un toiag, atât de tare încât s-a înnegrit camea lui, i-a zis: „Păzeşte- te de-acum înainte, să nu mai îndraznesti ca să priveşti la icoana Fecioarei Măria, pentru că ea mi-a făcut mie multe pagube, şi pe mulţi i-a luat din mâinile mele, căci dacă te voi mai prinde vreodată că întorci ochii către dânsa, îti voi da aspră moarte, păgubindu-te de bunătăţile vieţii celei de acum, iar sufletul tău îl voi lua cu mine în munca cea veşnică". Acestea auzindu-le ticălosul, a rămas foarte întristat, nu atât pentru rănile trupului, cât pentru moartea sufletului. Şi socotind cum ar face ca să scape de robia 121 aceasta, zicea în gândul său: vrăjmaşul singur a mărturisit, cum că Preasfânta Fecioară a luat pe mulţi din mâinile lui; poate se va milostivi şi spre mine darul ei, ca o Maică a lui Dumnezeu Celui întru tot milostiv. Acestea le gândea el, iar vrăjmaşul, necunoscând cele ascunse ale inimii lui, 1-a trecut pe lângă altă biserică, pentru ca să vadă dacă îi ascultă porunca. Şi acela văzând uşa deschisă, a alergat cu sârguinţă şi intrând înauntru a căzut la pământ înaintea preacinstitei icoane a Maicii lui Dumnezeu, bătându-şi pieptul şi strigând acestea din adâncul inimii, cu suspinuri şi cu lacrimi fierbinţi: „Stăpână şi Doamnă a lumii! Apucă înainte şi mă izbăveşte din mâinile diavolului. Multă este puterea ta, împarateasa a toate, arat-o şi spre mine cel de trei ori ticălos; Mare este milostivirea Ta, milostiveşte-te şi spre mine cel nevrednic. Nemăsurată este mila Ta, miluieşte-mă şi pe mine, ticălosul". Acestea şi altele multe zicând, vrăjmaşul de mânie făcea multă tulburare, afară din biserică. însa după o bucată de vreme a strigat, zicând: „Eu mă duc, necredinciosule, pentru că mă goneşte puterea Fecioarei, dar păstrez zapisul tău, şi atunci când Fiul ei va face judecată ca să judece lumea, ca un drept judecător, te va da pe tine în mâinile mele, fiindcă de bună voie te-ai lepădat de credinţa ta". Acestea zicând vicleanul, a pierit, iar Carol cu mai multe lacrimi şi mai cu dinadinsul se ruga către milostiva Maică a Preamilostivului Dumnezeu, cerând milostivire şi iertare. Aşadar, au urmat trei zile plângând cu amar, din inimă, şi zicând cuvinte atât de dureroase şi cu aşa plângere, încât parcă şi pietrele lăcrimau. Şi aşa, de multă osteneală şi de bătăile în piept pe c^e le suferise, a obosit. Şi puţin adormind, a văzut în vis pe Preasfânta care i-a zis lui: „Tu te-ai lepădat de Fiul meu, ce voieşti dar acum aici, în casa mea?". Iar el i-a răspuns cu smerită vorbire şi cu lacrimi, zicând: „O! Preaslăvită Maică a milostivirii, pentru cine S-a răstignit Fiul tău cel cu totul milostiv şi cu totul îndurat? Pentru cei drepţi sau pentru cei păcătoşi? Iar eu, deşi mare fărădelege am făcut, însa tâlharul, desfi^ânata, desfrânatul şi alţii mulţi mă îndeamna să îndraznesc, pe care pentru nemărginita lui milostivire i-a miluit. Care nu Te-au avut pe 122 Tine solitoare şi mijlocitoare Maica lui cea preadulce, şi totuşi nu le-ai încuiat lor milostivirile cele iubitoare de oameni. Şi pe mine, care am îndrazneala Ta, oare mă va primi? Milostiveşte-te spre mine. Stăpâna mea, că toate le poţi câte le voieşti şi orice vei cere de la Fiul şi Dumnezeul tău primeşti negreşit, fiindcă te-a făcut pe tine mijlocitoare a păcătoşilor". Atunci Stăpâna i-a zis: „Fiindcă ai urât fărădelegea ta şi te căleşti din toată inima, te primesc pe tine şi te întorc la Fiul meu. Dar să nu te arăţi nemulţumitor pentru darul acesta aşa de mare, ci să faci lucruri vrednice de pocăinţă". Iar acela mulţumindu-i cu prisosinţă, a răspuns: „Stăpâna mea şi Doamnă slăvită, toate îti sunt cu putinţă ţie; fa-mi mie şi darul acesta spre încredintarea iertării mele: Porunceşte să-mi întoarca vrăjmaşul zapisul acela viclean, cel scris cu mâna mea, ca să nu mă înfricoseze, cum că vrea să-1 aducă la ziua Judecăţii, Dreptului Judecător. Cunosc cum că nimic nu este cu neputinţa la tine, ca o Maică a Atotputernicului Dumnezeu, poţi să iei şi scrisoarea aceea cu totul nebunească, pentru ca să se smerească desăvârşit vicleanul şi să nu aibă nici o nădejde asupra mea". Răspuns-a lui Stăpâna: „Intru slava Fiului şi Dumnezeului meu, facă-se ţie şi aceasta". Acestea zicând, i s-a părut lui cum că a auzit în văzduh glasuri, zicând: „O! Stăpână, ca o Maică a dreptăţii ce eşti, să nu 54. faci nedreptatea aceasta, ca să iei pe acela care a mărturisit cu zapisul lui cum că este al meu". Iar ea a zis: „Vrăjmaşule al adevărului, totdeauna eşti mincinos, însa acum ai spus adevărul, cum că sunt Maica dreptăţii şi pentru aceasta voi face dreaptă judecată, luând zidirea Fiului meu din mâinile tale, căci cu nedreptate este ca să o stăpâneşti tu, cel străin". Aceste auzind Carol, s-a umplut de bucurie şi veselie, din care pricină deşteptându-se, a văzut cu mirare cum că n-a fost vis, ci se afla în mâinile lui zapisul cel scris de el. Câtă veselie socotiţi că a fost în ziua aceea, nu numai pentru el, ci şi pentru toţi aceia care au auzit şi văzut zapisul acela. Toţi s-au minunat de nemărginita milă a Stăpânului şi de puterea cea neasemănată a prealăudatei Fecioare. 123 Vestea aceasta s-a dus în multe cetăţi şi oraşe. Şi după ce a auzit şi Preasflnţitul Leon, care în vremea aceea era Arhiepiscop în Roma, a trimis oameni de au adus pe Carol. Şi văzând scrisoarea aceea, a poruncit să se facă în biserica de obşte, slujbă spre mare mulţumire Maicii lui Dumnezeu. Şi au săvârşit praznic cu mare veselie şi mulţi care trăiau în felurite fărădelegi şi în desfrânări erau afundaţi, s-au pocăit din tot sufletul, nădăjduind cum că prin rugăciunile Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu vor dobândi iertarea păcatelor. Iar Carol, facându-se călugăr, a făcut roade vrednice de pocăinţă după cum i-a poruncit Doamna noastră, şi prin darul ei s-a învrednicit de cereasca fericire. Pe care, să dea Dumnezeu, ca noi toţi să o dobândim prin rugăciunile Ei şi ale tuturor Sfinţilor. Amin (23, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). MINUNEA 108 - Maica Domnului primeşte pocăinţa Iui Teof il, cel ce s-a lepădat de Hristos Pe la anul 537, după venirea cea în trup a Domnului nostru lisus Hristos, se afla în Eparhia CiHciei un episcop, iconom al episcopului Cetăţii Adâncilor, Teofil cu numele. El era om cinstitor de Dumnezeu, cu fapte bune şi care avea bună cunoştinţă în slujba sa, chivemisind treburile bisericeşti cu atâta dragoste de Dumnezeu, încât toţi erau mulţumiţi. Iar după ce a murit Episcopul, a alergat tot poporul la Mitropolit, cerându-i să le hirotonisească pe Teofil, care era bărbat vrednic şi cu fapte bune, după cum am arătat. Acesta însa ca un om smerit ce era, auzind de cererea poporului, n-a voit să primească nicidecum. Atunci Mitropolitul, văzând hotărârea lui cea nestrămutată, a 124 hirotonit pe un altul, căruia i-a zis să-1 iubească pe Teofil şi să-1 aibă tot pe el ca epitrop. Şi a petrecut Teofil astfel în slujba sa multă vreme, cu fapte bune şi frumoase. Insă vrăjmaşul adevărului zavistuind fapta lui cea bună, a uneltit să-1 arunce într-o mare prăpastie, după cum i-a şi făcut; căci lucrând cu meşteşugurile lui, a zavistuit prin oarecare oameni cu rele năravuri până într-atât asupra lui, încât noul Episcop 1-a urât foarte şi în cele din urmă 1-a izgonit pe nedrept din dregătoria pe care o avea în biserică, punând pe altul în locul lui. Nedreptatea aceasta la început a răbdat-o Teofil şi nu s-a supărat, dar mai pe urmă diavolul 1-a adus într-o stare de grozavă amărăciune, întarâtare şi mânie, aducându-i aminte de dregătoria în care a fost şi din care a fost scos pe nedrept de către nerecunoscătorul Episcop, care ocupa acest loc de mare demnitate, numai datorită faptului că el - Teofil - nu voise să-1 primească. Acestea, cum şi multe altele punându-le vrăjmaşul în mintea lui Teofil, i-a dat aşa de mare război încât 1-a biruit, înduplecându-1 să facă Episcopului o vrăjitorie, ca să-1 primească iar în slujba lui cea de dinainte. Fiind în acea ţară un oarecare vrăjitor mare, s-a dus Teofil la dânsul şi arătându-i scopul lui, 1-a întrebat dacă ar putea să-1 ajute. Iar acela i-a răspuns: „Eu aş putea să te pun iarăşi în boieria pe care ai avut-o; ba pot face ca să ai înca şi mai multă cinste decât înainte, dacă te vei închina învatatorului meu şi vei face orice îti va zice el. Şi mai ales să te păzeşti ca de foc să nu faci Cruce, orice vei vedea, că atunci în zadar va fi toată osteneala mea". Teofil, fiind biruit de mânie, a primit ca un ticălos. Urcându-se într- un loc pustiu, vrăjitorul a început a face vrăjile lui, strigând pe draci, care îndata s-au adunat, mulţime nenumărată. Şi venind mai-marele lor a stat în mijloc cu multă îngâmfare. Atunci a zis vrăjitorul către Teofil: „Inchină-te domnului nostru". Şi închinându-se el, a zis vrăjitorul către diavol: „Stăpâne al nostru, omul acesta a fost dat afară din slujba lui de către Episcopul său şi l-am adus la tine ca să-1 ajuţi". Diavolul a răspuns: „Dacă se va lepăda de Hristos şi se va face rob al meu, voi face ca să fie primit 125 iarăşi în slujba lui şi să aibă mult mai mare cinste şi desfătare decât mai-nainte, căci tu cunoşti puterea mea. Dar pentru aceasta trebuie să-mi facă scrisoare cu mâna sa, cum că se leapădă de Fiul Măriei şi să iscălească pentru ca să nu mă batjocorească mai pe urmă". Atunci Teofil, îngâmfat de slava deşartă a lumii acesteia, sau mai bine zis, îndemnat de acel duh începator al mândriei, a primit şi, ca un fară de minte, a scris că se leapădă de Mântuitorul şi se împreuneaza cu diavolul. Şi iscălind scrisoarea, a dat-o vrăjmaşului, care 1-a îmbratisat şi 1-a sărutat, zicându-i: „De acum vei cunoaşte puterea mea". Şi zicând acestea, s-a fâcut nevăzut cu toate duhurile rele. 55. A doua zi, chemându-1 Episcopul la sine, 1-a pus iconom şi cerându-i iertare pentru necinstea ce i s-a făcut, i s-a închinat facându-i metanie până la pământ, încât s-au minunat toţi cei ce erau de faţă. însa aceasta s-a făcut prin lucrarea diavolului care, duc&idu-se noaptea la Episcop, 1-a îngrozit şi 1-a ameninţat până într-atât, încât de frică a primit ca să facă a sa voie! înaltându-se Teofil la o cinste mai mare decât înainte, nu mai era smerit ca atunci, ci foarte mândru. Şi se temeau toţi de el, şi-1 respectau, iar mai mult decât toţi îl cinstea Episcopul. Şi venea vrăjitorul acela deseori la el de-1 sfătuia ca să păzească făgăduinţa ce a făcut aceluia care i-a dat cinstea; şi nici să nu-i treacă cumva prin minte ca să se lepede de el şi să se facă astfel nemulţumitor către binefăcătorul său. Iar el, ca un stricat de minte, întâi i-a mulţumit pentru sfaturile date, dar mai pe urmă, venindu-şi în sine şi socotind adâncul pierzării în care s-a cufundat, a început a-1 urî. Şi aducându-şi aminte de munca cea veşnică, zicea întru sine acestea: Vai mie! Cum m-am rătăcit, ticălosul, şi ca un nebun m-am făcut rob al diavolului, pentru cinstea aceasta vremelnică! N-am putut suferi lipsa dregătoriei în care am fost, dar oare cum nu am socotit paguba fericirii celei veşnice de care m-am lipsit - şi nu m-am gândit la înfricosata Judecată a împaratului Ceresc, Care mă va arunca în focul cel veşnic. O! nebunia mea! Şi cine nu mă va plânge pe mine cel prea fară de minte! 126 Acestea gândind, se tânguia ziua şi noaptea şi ca un nevrednic se temea să facă rugăciune, ci numai plângea cu amar, zicând: „Vai ţie, ticălosule Teofile! Cum ai înnebunit de te-ai lepădat de Stăpânul şi Ziditorul tău? Cine mai poate acum să ia zapisul cel scris de mâna mea din ghearele diavolului? Vai mie, ticălosul! Mai bine s-ar fi despicat pământul ca să mă înghita, sau să fi căzut văpaie de foc din cer ca să mă ardă, decât să mă lepăd de Ziditorul şi Mântuitorul meu! Acestea şi mai multe altele zicând, i-a venit puţină îndrazneala şi nădejde din dumnezeiasca milă şi, ducându-se la o biserică a Preasfîntei Născătoare de Dumnezeu, a căzut înaintea icoanei sale plângând cu amar şi suspinând din adâncul inimii. Mărturisindu-şi cu glas mare fărădelegea lui, se ruga şi zicea că nu se va ridica de la pământ până ce nu va vedea un mic semn de milostivire de la Maica milei. A petrecut 40 de zile acolo, rugându-se, cu ajutorul Preasfîntei care 1-a împuternicit de a putut posti atâta vreme, şi pe diavoli nu i-a lăsat ca să-i facă vreo supărare. Şi după 40 de zile, adormind puţin, a văzut în vis pe Doamna lumii, scăparea păcătoşilor şi izvorul milei, care i-a zis lui: „Tu te-ai lepădat de Fiul Meu, cum dar să mă rog eu pentru tine?". Iar acela cu lacrimi i-a răspuns: „Doamnă şi Stăpână, Mântuitoarea lumii! Cunosc cum că mare este fărădelegea mea; am greşit Stăpânului meu, însa cunosc şi milostivirea Lui cea nemărginită şi nemăsurata iubire de oameni; căci pentru păcătoşi a pătimit şi pe tâlhari şi pe vameşi i-a mântuit. Şi măcar că fărădelegea mea este mai mare şi mai grea decât a tuturor, totuşi la acoperământul şi ajutorul Tău alerg şi în noianul milostivirii Atotînduratului Fiului tău arunc deznădăjduirea sufletului meu, nădăjduind să aflu puţină milostivire. Cred cu tărie că mica mea pocăinţă şi marele tău ajutor vor îndupleca nemărginita milă a Făcătorului şi Mântuitorului meu. Rogu-te dar. Stăpâna mea, chezaşa celor ce se pocăiesc, fa-mi parte de o mică mângâiere, nu te îngretosa de mine cel desfrânat, nici nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine cel întinat. Mă făgăduiesc ţie. Doamna mea, cum că prin pocăinţa mea cea bună, să amărăsc pe diavolul cel pe care 1- am veselit cu făgăduinţa şi împreunarea mea cea fară de pricepere şi nebunească, şi după 127 cum am supărat pe sfinţii îngeri, iarăşi să-i veselesc cu lucrurile pocăinţei mele, care deşi nu va ajunge ca să fie atât de mare cât este fărădelegea mea, ceea ce va lipsi - va împlini milostivirea Preabunului Stăpân, Care pentru păcătoşi şi-a vărsat sângele Său cel preascump. Şi de Acela de Care, ca un nebun, m-am lepădat, pe Acela din toată inima II mărturisesc şi II cred Dumnezeul şi Mântuitorul lumii, fiind gata să-mi vărs sângele meu pentru dragostea Lui, ca să se încredinteze de mărturisirea mea. Pe vrăjmaşul îl anatematizez şi hulesc şi mă lepăd de el, iar pe Tine, cinstită împarateasa a întregii zidiri. Te cinstesc, mă închin şi mă rog Ţie, să-mi dai ajutorul Tău". Acestea zicând, i-a răspuns Stăpâna: „Fiindcă iarăşi, din tot sufletul, mărturiseşti Dumnezeu adevărat pe Fiul meu, voi face rugăciune pentru tine, ca să-ţi primească pocăinţa". Şi îndata deşteptându-se Teofil, din dumnezeiasca milă i-a venit îndrazneala şi nădejde de mântuirea lui, şi vărsând lacrimi peste lacrimi, după trei zile, iar a văzut pe Stăpâna, care cu strălucită şi senină faţă i-a zis lui: „Bucură-te, că Fiul meu a primit pocăinţa ta şi îti iartă fărădelegea; sârguieşte-te până la sfârşitul vieţii tale ca să dai lupta şi nevoinţa cea cuviincioasă, şi să-ţi aduci aminte totdeauna de o facere de bine ca aceasta". Iar Teofil, mulţumind, a răspuns: „Deoarece mi-ai luat întristarea cea nemăsurată, rogu-mă Ţie, atotputernică Stăpână, fa ca să-mi iau înapoi de la diavolul, zapisul meu cel nebunesc, spre încredintarea iertării mele. Pentru că acest zapis mă întristeaza şi mă necăjeşte când îmi aduc aminte că se află în ghearele vicleanului vrăjmaş şi cu totul mă împutinez la suflet". Răspunsu-i-a lui Preacurata: „Teme-te de Dumnezeu, căci scris este: „Voia celor ce se tem de El va face". 56. Trezindu-se plin de bucurie Teofil şi rugându-se înca trei zile ca şi mai înainte, i s-a arătat din nou Prelăudata în vedenie, zicându-i: „Pentru ca să te încredintezi cum că ţi-a primit Domnul pocăinţa ta şi te-a izbăvit din robia diavolului, primeşte şi zapisul cel scris cu însati mâna ta". După care îndata deşteptându-se a văzut că zapisul cel scris şi iscăht de el, era în mâinile lui! 128 Şi cine va putea povesti oare bucuria şi veselia de care s-a umplut? Slăvind pe Dumnezeu şi mulţumind Preacuratei Fecioare, a propovăduit tuturor mila Ei cea nemărginită şi puterea cea neasemănată. De aceasta înstiintându-se Episcopul şi toţi ai cetăţii, au slăvit pe Dumnezeu, Cel ce a făcut o minune ca aceasta. Iar Teofil, urând toate voile trupului şi lepădându-se de toată slava cea deşartă şi cinstea cea vremelnică, a murit desăvârşit pentru lume şi a slujit bisericii aceleia a Preasfîntei Născătoarei de Dumnezeu toată viaţa lui, cu multă sârguinţă şi smerenie. Mutându-se din această viaţă, şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu şi a fost îngropat în biserică, chiar înaintea icoanei preasfmte a Preacuratei Fecioare, în locul unde a făcut mărturisirea păcatului său. Şi pentru marea lui nevoinţă şi pocăinţă, cum şi pentru faptele lui bune pe care le-a săvârşit, bună mireasmă a izvorât din trupul lui şi multe minuni s-au săvârşit întru slava lui Dumnezeu şi a Maicii Lui de către cinstitele lui moaşte. Acestă mărturisire a fost scrisă de un ucenic al lui Teofil, Eftihian cu numele, care la toate cele arătate mai sus a fost de faţă şi a mărturisit pentru ca să ştim, noi păcătoşii, cât poate Stăpâna îngerilor, folositoarea şi mijlocitoarea noastră. Pentru ale cărei rugăciuni, o, de ne-am învrednici fericirii celei cereşti. Amin (24, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 129 MINUNEA 109 - Maica Domnului se roagă pentru iertarea unui ostaş desfrânat Era odată un ostaş cu viaţă foarte stricată şi plină cu tot felul de păcate; iar mai ales în desfrânare era vestit. Şi având el o soţie îmbunatatita şi cu frică de Dumnezeu, de multe ori îl sfătuia ca să se lase şi să se pocăiască de păcatele lui. înduplecându-1 pe dânsul buna lui soţie, postea cele 14 zile de la începutul lunii august în cinstea Preasfmtei, cum şi toate ajunurile praznicelor ei, nemâncând în aceste zile decât apă şi pâine, şi numai o singură dată, tocmai după al nouălea ceas. Şi nu numai la această faptă bună 1-a povăţuit pe dânsul, ci şi la sfânta rugăciune, căci luând buna obişnuinţă a sta de multe ori înaintea icoanei Preasfmtei, zicea cu evlavie închinaciunea îngerului, cum şi alte rugăciuni pe care le ştia. Itr-o zi, intrând în biserică şi rugându-se înaintea unei icoane pe care zugravii o numesc Eliusa, adică Milostiva (în care Preasfânta ţine pe Domnul ca pe un prunc în braţele sale), a văzut o preaslăvită minune pe care i-a arătat-o Cel Mult-milostiv, ca să se umilească inima lui şi să urască păcatele sale, după cum s-a şi făcut. Căci uitându-se la Pruncul Cel Atotstăpânitor, a văzut că era rănit peste tot corpul şi din răni curgea sânge proaspăt, ca şi cum rănile ar fi fost făcute chiar în ceasul acela. Şi umilindu-se el cu inima de acea jalnică priveHşte, a plâns cu amar; şi rugându-se Preasfmtei, a zis acestea din tot sufletul: „Preadulcea mea Doamnă şi Stăpână! Milostiveşte-te spre mine cel necredincios şi ca o mijlocitoare a păcătoşilor ce eşti, mijloceşte către Domnul să mă ierte şi pe mine păcătosul". Atunci a auzit un glas din icoană zicând: „Voi, păcătoşilor, cu gura îmi ziceţi Maica milostivirii, iar cu fărădelegile voastre mă faceţi Maică a întristarii şi a mâhnirii". Iar el , auzind aceste cuvinte, a căzut cu faţa la pământ şi tânguindu-se, zicea: „Nu te mânia Stăpână, pe mine cel ticălos, ci ca o mijlocitoare şi ajutătoare a păcătoşilor, roagă-te pentru mine, căci mult poate 130 rugăciunea Ta către Stăpânul". Astfel rugându-se ostaşul şi stând cu faţa la pământ, pentru că nu îndraznea să ridice ochii săi, a auzit pe Preasfânta zicând către Domnul: „Fiul meu Preaiubit, miluieşte pentru dragostea mea pe păcătosul acesta, care cade cu lacrimi şi-şi mărturiseşte păcatele sale". Iar Stăpânul i-a răspuns: „Să nu mă superi pentru acesta o! Maică, pentru că nu este vrednic de iertare". Preasfânta a zis: „Fiul meu preadulce, adu-ţi aminte de dragostea mea de Maică, cu care Te-am hrănit şi Te-am alăptat şi lasă-i acestuia fărădelegile lui". Răspuns-a El, zicând: „Pe bună dreptate, o! Maică, nu pot să te ascult". Zis-a din nou Stăpâna: , J^Iu-ţi cer să-1 judeci după dreptate, ci după milostivirea cea nemărginită, fiindcă toţi mă numesc Maica milostivirii". Răspuns-a iarăşi Hristos: „Să nu te osteneşti, căci nu Te ascult pe Tine pentru acesta; adu-ţi aminte că şi Eu m-am rugat Tatălui Meu de trei ori, în vremea patimii, că de este cu putinţă să se mântuiască omenirea într-alt chip, să nu primesc moarte, şi nu M-a ascultat". Când a văzut Stăpâna cea mult milostivă că mulţimea fărădelegilor ostaşului aceluia oprea mila lui Dumnezeu, a plecat genunchii şi creştetul său cel preacurat ca să I se închine, pentru ca să silească - cu chipul acesta al smereniei - milostivirile Iubitorului de oameni spre milă, după cum s-a şi întâmplat, căci văzând-o că s-a aplecat ca să I se închine n-a lăsat-o, ci i-a zis El: „Fiindcă în lege este scris, să cinstească fiecare pe tatăl şi pe maica sa, nu-ţi voi trece cu vederea cererea Ta". Apoi a zis: „Să fie iertate fărădelegile lui şi ca semn al dragostei să se apropie să-mi sărute rănile Mele". Şi ridicându-se el spre a face aceasta, o! Minune! îndata ce săruta o rană, se vindeca şi alte iarăşi asemenea, până 57. ce le-a sărutat pe toate şi toate desăvârşit s-au vindecat. Incredinţându-se de iertarea sa, mulţumind Domnului şi pururea Fecioarei Maicii Sale, s-a dus la casa sa şi vestind soţiei sale toate cele întâmplate, a înapoiat tuturor toate cele luate cu nedreptate şi a dat multă milostenie. Apoi sfatuindu-se cu soţia sa, prin bună învoiala s-au călugărit amândoi, femeia ducându-se într-o mănăstire de fecioare, iar el într-o mănăstire de bărbaţi, în care era viaţă de obşte. Şi s-a săvârşit, cu fapte bune, întru lisus Hristos - Domnul nostru, Căruia I se cuvine slavă în veci. Amin (35, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 131 MINUNEA 110 - Maica Domnului salvează de la moarte pe femeia amestecătoare de sânge şi ucigaşă In Roma era un boier de bun neam şi îmbunatatit care, socotind cum că viaţa aceasta vremelnică trece ca un vis, a hotărât să se depărteze de lume pentru ca să-şi caute de mântuirea sufletului său. Invoindu-se cu soţia sa şi cerându-i iertare, i-a lăsat singurul copil (parte bărbătească) pe care îl făcuse cu dânsa şi s-a dus într-altă parte, într-un loc liniştit. Şi acolo, trăind cu dragoste şi cu frică de Dumnezeu, s-a săvârşit în pace, mutându-se la cereştile lăcaşuri. Iar femeia rămânând în casă numai cu copilul, îl iubea peste fire, ţinându-1 în braţe mai toată ziua şi toată noaptea şi într-una îl dezmierda si îl săruta. Şi nu numai cât a fost mic a făcut ea asemenea, ci şi după ce se făcuse mare, bărbat desăvârşit, ca o maică neînţeleaptă, dormea împreuna cu dânsul, ca pe vremea când era copil mic şi nu se gândea, nefericita, ce alunecare mare putea să-i vină printr-însul. Din neluarea aminte a ei, cum şi din îndemnarea diavolului, a căzut în păcat cu dânsul, ticăloasa, iar când a cunoscut că a rămas însarcinata de fiul ei, a ajuns într-aşa stare de mâhnire, că voia să se omoare. însa gândind la mila cea nemărginită a lui Dumnezeu, n-a căzut în deznădăjduire, ci a alergat deodată la Domnul cel preaîndurat. Şi din acel ceas n-a mai făcut nimic în casă, ci toată vremea a petrecut-o cu posturi, cu milostenii, cu rugăciuni şi cu lacrimi din tot sufletul.132 Iar după ce a venit vremea naşterii, ducându-se într-un loc ascuns al casei sale a născut, şi ca să nu se afle ruşinea, a aruncat pruncul într-un loc plin de necurăţenii unde a murit. Şi nu s-a auzit nimic o bucată de vreme despre acest fapt. Insă începatorul răutăţii nu s-a săturat cu cele ce îi făcuse ei până atunci, ci s-a hotărât ca s-o ruşineze şi înaintea oamenilor şi mai mult să o necăjească, pentru ca astfel din multă mâhnire să moară nepocăită. Prefacându-se, preaînrăutăţitul, cum că ar fi duhovnic întelept, înainte văzător al inimilor omeneşti, învata pe popor. Şi pentru ca să se creadă cuvintele lui, a descoperit multe omoruri şi furturi, cum şi alte fărădelegi, încât îl avea la evlavie şi ţinea la el nu numai poporul cel de obşte, ci şi boierii şi chiar judecătorii cetăţii. Iar într-o zi, a zis el către aceştia: „Preacinstiţi boieri! Eu vreau să vă povestesc astăzi, mari şi înfricosate lucruri şi mai ales despre o păgânească faptă fără de lege şi cu totul necuviincioasă, care s-a făcut în cetate, atât de grozavă, încât mă minunez cum de n-a aruncat Dumnezeu foc ca să ardă toată Roma, după cum odinioară Sodoma şi Gomora, pentru că aici s-a făptuit mai mare şi mai urâtă păgânătate, decât cele ce s-au făcut acolo. Aflaţi dar, că cutare femeie (şi i-a zis pe nume), care pentru făţărnicia şi evlavia ei cea mincinoasă o socotiţi ca pe o sfântă, a păcătuit cu fiul ei, a făcut un copil şi apoi 1-a omorât, pentru ca să nu se mai audă de o faptă ca aceasta". Acestea auzind, cei ce erau de faţă n-au crezut, ci s-au împotrivit, zicând că spune minciuni, pentru că femeia aceea ar fi un suflet foarte bun şi cu frică de Dumnezeu, pe care tot poporul o ştia şi se cucemicea de ea. Atunci vrăjmaşul, dovedind învinuirea cu jurământ, a zis: „Puneţi să se facă un foc aici şi aduceţi pe femeie aici să ne întrebam amândoi, şi care se va găsi mincinos din noi doi, să fie ars de viu". Judecătorii chemând de faţă pe cea învinuita, i-au zis: „Doamnă, ştii că proorocul acesta pe care 1-a trimis Dumnezeu în acestă vreme pentru mântuirea noastră, te învinovateste cum că ai făcut cutare faptă. Dacă ai greşit, mărturiseşte-o, iar dacă nu, dovedeşte-1 pe dânsul ca pe un pârâş mincinos".133 Iar femeia, luminată fiind de Dumnezeu, a răspuns: „Preaînţelepţi judecători, daţi-mi un termen de câteva zile, spre a putea răspunde la o învinuire ca aceasta; căci zice înteleptul Solomon: „Să nu răspundă cineva degrabă la mare întrebare, ci mai întâi bine de tot să se gândească şi apoi să dea răspunsul cel care se cuvine". Acestea zicând, i-au dat un termen de opt zile. Ieşind de la judecată, s-a dus la casa ei; şi neavând la oameni nădejde, ci numai la Dumnezeu, a plâns cu amar. Apoi, ducându-se la Arhiereul de atunci. Lucian cu numele, a căzut la picioarele lui, mărturisindu-şi păcatul său cu atâta zdrobire de inimă şi cu atâtea lacrimi, încât s-a minunat Arhiereul şi i-a zis: „îndrazneste fiică, spre mult Induratul şi Milostivul Dumnezeu, căci mai mare este milostivirea Lui, decât toate fărădelegile tale; că el n-a urât pe Pavel prigonitorul, nici pe Petru, cel care s-a lepădat de El. Şi nu numai că i-a iertat, dar şi cei mai întâi stătători ai Apostohlor i-a aşezat. Roagă- te dar, cu lacrimi, Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, căci Ea este nădejdea cea mai 58. temeinică a celor deznădăjduiţi şi a tuturor păcătoşilor mijlocitoare şi fiindcă termenul de judecată este scurt, nu-ţi dau alt canon decât să te rogi neîncetat cu zdrobire de inimă şi cu lacrimi şi cu rugăciunea să fie iertarea fărădelegilor tale". Din nişte cuvinte ca acestea îmbarbatându-se ea, cu o mare nădejde în Dumnezeu şi în Preacurata Maica Lui, s-a întors la casa sa. Inchizându-se într-o cămăruţă deosebită - plângând toată săptămâna, nemângâiată şi bătându-şi pieptul, ochii şi mâinile le ţinea înaltate către cer, iar inima către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, rugându-se ei ca să o izbăvească de primejdia cu care era ameninţată şi să nu fie ruşinată în faţa judecătorilor şi a întregii cetăţi. Şi fiindcă se ruga din toată inima, cu credinţă şi cu lacrimi fierbinţi, a auzit-o îndata Ajutătoarea cea grabnică a celor ce în primejdii sunt fară de ajutor. Când a venit ziua hotărâtă şi a plecat, mergând cu slujnicele şi cu rudeniile sale la divan, însasi Stăpâna cea Atotputernică a însotit-o pe ea şi împreuna cu dânsa a călătorit, până la privehştea aceea. Iar începându-se judecata, au zis judecătorii către cel 134 pe care îl socoteau a fi cleric (adică diavolul): ,Jată, părinte duhovnice şi învatatorule, femeia pe care ai clevetit-o, zicând despre ea că ar fi făcut acele ruşinoase şi nelegiuite fapte. Dovedeşte-o şi o înfiimta pe dânsa faţă către faţă, ca astfel să fie condamnată la moarte prin arderea cu foc, după cum singur ai cerut şi aşa s-a hotărât. Iar dacă te vei arăta pârâş mincinos - după lege - să primeşti tu asemenea pedeapsă". însa clericul uitându-se lung la femeie, se mira, şi nu putea să vorbească nicidecum. Atunci i-au zis judecătorii: „Ce stai aşa nedumerindu-te şi de ce-ţi este frică şi nu o învinovatesti pe dânsa după cum făceai mai-nainte?". Răspuns-a duhovnicul: „Această femeie nu este amestecătoarea de sânge şi ucigătoarea de fiu pe care am învinovatit-o, ci una dintre cele mai îmbunatatite şi sfinte cu viaţa din fiicele Ierusahmului. Şi mă tem să o spun cine este şi nu pot să o mărturisesc, căci Măria aproape de dânsa este şi o acoperă şi o păzeşte pe ea, încât nici nu mai este cum a fost înainte, ci alta asemenea ei, însa cu totul schimbată". Şi aşa, mincinosul fară să vrea a spus adevărul, căci în acel ceas femeia nu mai era păcătoasă ca mai înainte, ci prin sfinţita pocăinţă se schimbase cu dumnezeiasca schimbare a dreptei celui Preaînalt. Acestea auzindu-le ei, s-au însemnat cu semnul Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci; din care pricină, neputând blestematul suferi puterea ei, s-a făcut ca un fum şi a pierit din mijlocul lor. Atunci, cei ce erau de faţă, minunându- se, au slăvit pe Dumnezeu şi din acel timp au respectat-o mai mult şi au avut către dânsa mai mare evlavie. Iar ea, mulţumind Făcătoarei de bine după cum se cuvenea, tot restul vieţii sale şi 1-a petrecut cu fapte bune şi plăcute lui Dumnezeu, spre ruşinarea urătorului de bine şi întru slava Celui cu totul Preaîndurat. Amin (39, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 135 MINUNEA 111 - Maica Domnului salvează pe cel dăruit diavolului de mama lui, de la zămislire Un oarecare bărbat cu femeia lui, amândoi temători de Dumnezeu, făceau multe milostenii şi alte fapte bune. Trăind ei mulţi ani împreuna, s-au învoit să se depărteze de împreunarea cea trupească; şi aşa au trăit ei multă vreme ca nişte fraţi, iar nu ca cei însurati. însa vrăjmaşul păzirii curăţiei, a zavistuit fapta lor cea bună, şi într-o zi, în Sâmbăta cea Mare, a luptat şi a ispitit pe bărbat până la atâta, că n-a mai putut să sufere şi a căzut cu femeia în păcat fară voia ei care, ocărându-1 mult şi mustrându-1, i-a adus aminte de ziua cea vrednică de cinste. Insă el n-a luat în seamă mustrarea, ci se aprindea de patimă. Atunci femeia a zis cu mânie: „Fiindcă nu ai evlavie, nebunule, spre învierea Domnului cea slăvită, rog pe Dumnezeu ca orice se va naşte din noi în această noapte, să fie dat diavolului". în ceasul când ca o neînţeleaptă a zis cuvântul acesta, a zămislit un copil, parte bărbătească care pe cât se mărea, cu atât se arăta tot mai mult dăruit cu dar şi aşa frumos, încât mult se bucurau rudeniile văzându-1. Iar când a ajuns la vârsta de 12 ani, venind diavolul, a zis către mama lui: „După trei ani, vin să-mi iau darul pe care mi l-ai făgăduit". Auzind acestea, ticăloasa s-a umplut de mâhnire şi durere cu inima, şi în fiecare zi plângea nemângâiată, mai ales când se uita la fiul său. Iar acesta, pentru că nu ştia pricina, mirându-se de ea, o întreba zicând: „Rogu-te maică, spune -mi mie, pentru ce toţi prietenii mei şi rudeniile când mă văd se bucură şi numai tu, văzându-mă, lăcrimezi?". Atunci aceea i-a spus lui tot adevărul. Iar tânărul, mâhnindu-se foarte şi fiindu-i frică să nu pătimească ceva rău de la diavolul cel ucigător de oameni, a fugit într- o noapte de acasă şi ducându-se la Ierusalim, s-a mărturisit Patriarhului, care 1-a trimis la un duhovnic vestit, om cu sfinţită viaţă, care se hrănea din mâna îngerului, care în fiecare zi îi aducea câte o pâine minunată. Iar când mergea cineva la el ca să-1 vadă, îngerul îi 136 aducea câte două pâini, după cum a fâcut şi în ziua aceea. Venind tânărul cu scrisoarea de la Patriarhul, după ce pustnicul a citit-o, i-a zis: „Să chemăm, fiul meu, pe Stăpâna cea fără prihană, care are multă putere asupra dracilor, pentru că ea de multe ori i-a ruşinat şi a pierdut cu totul puterea lor şi multe suflete a scăpat din mâinile lor, izbăvindu-le din munca cea veşnică". 59. Aşa zicând, 1-a sfătuit să se roage cu multe lacrimi şi cu evlavie, ţinându-1 în chilia sa, până în ziua Sfintelor Paşti, când se împlineau trei ani din ziua în care diavolul vorbise cu maica lui. Iar în acea zi, slujind Sfântul Dumnezeiasca Liturghie, tânărul sta în Altar, înaintea Sfintei Mese, cu fizică şi cu multă groază. Voind să iasă Preotul cu Sfintele Daruri la cântarea Heruvicului, a intrat diavolul şi răpind pe tânărul, 1-a dus în muncă împreuna cu trupul. Atunci Cuviosul, auzind strigătele tânărului, s-a mâhnit foarte şi punând Sfintele pe Sfânta Masă s-a rugat cu lacrimi, făcând rugăciune către Stăpânul şi către pururea Fecioara, Maica Lui, ca să nu lase nepedepsită o îndrazneala şi o neruşinare ca aceasta a diavolului, ci să ia pe tânăr din ghiarele lui, să-1 întoarca întreg şi sănătos şi să-1 ruşineze pe cel de trei ori blestemat, pentru că 1-a răpit pe el de la Sfântul Jertfelnic. Astfel rugându-se Cuviosul, a citit apoi rânduiala Sfintei Liturghii ca să nu o lase nesăvârşită. Pe când zicea rugăciunea aceasta: „Şi pentru ca să fie celor ce se vor împartasi spre trezirea sufletului şi spre iertarea păcatelor şi celelalte (adică după ce a săvârşit cele Sfinte), când a strigat, zicând: „Mai ales, pentru Preasfânta, Preacurata..." O! Nebiruită putere a Fecio^ei! S-a aflat cel răpit lângă Sfântul Jertfelnic şi a strigat, zicând: „Mare este numele Sfintei Treimi!". Iar după ce s-a săvârşit Sfânta Liturghie, împartasindu-se tânărul, 1-a întrebat Cuviosul unde a fost şi ce a pătimit. Atunci el i-a spus că după ce 1-a răpit diavolul, 1-a aruncat într-un loc întunecos, cu miros greu de nesuferit, unde se munceau negrăit nenumăratele suflete ale păcătoşilor. Insă îndata venind Stăpâna cea prealăudată, 1-a scos 137 din acel loc de groaznică chinuire şi 1-a adus în biserică. Şi a slăvit Sfântul pe Domnul şi pe Preasfânta şi pururea Fecioara Măria, şi a mulţumit pentru că i-a ascultat rugăciunea. După aceea, tânărul ducându-se la Patriarh a fost binecuvântat de el şi apoi s- a întors la părinţii şi rudeniile lui, care socotind că 1-a luat diavolul, plângeau pierderea lui. Dar văzându-1 pe el când nu mai aveau nici o nădejde, fiecare poate să înteleaga de câtă bucurie şi veseHe s-au umplut şi câte rugăciuni de mulţumire au înaltat către Stăpânul Hristos şi către Maica Lui cea Prealăudată. Pentru ale cărei rugăciuni, o! de am dobândi şi noi fericirea cerească. Amin (40, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). MINUNEA 112 - Vătaful de tâlhari prin pocăinţă a câştigat mila Maicii Domnului Chesarie scrie în cartea sa numită a Dialogurilor cum că în oraşul Trenta din Italia era un vătaf de tâlhari vestit, care stătea cu oarecare tovarăşi într-o pădure, aproape de oraş şi dezbrăca pe toţi câţi ar fi trecut pe lângă locul acela, iar pe unii desăvârşit îi ucidea. Din iconomia lui Dumnezeu, a trecut pe acolo şi un duhovnic, pe care văzându-1 tâlharul şi socotind că ar fi avut bani, a trimis pe slujitorul lui ca să-1 aducă. Iar duhovnicul, ca un om întelept ce era, înfatisându-se, a vânat pe tâlharul acela cu cuvinte frumoase, aducându-i aminte de munca cea veşnică, şi atât 1-a umilit, încât a primit să i se mărturisească lui. Dar după ce a auzit toată spovedania lui, doctorul cel cunoscător de suflete a văzut cum că era nevoie de multă iscusinţă pentru a-1 putea întoarce la calea cea bună, pe un înrautatit ca acela. Nu 1-a canonisit să lase hoţia desăvârşit, ştiind că nu-i va 138 da ascultare, ci i-a zis: „Să te fagăduieşti, fiul meu, ca de acum înainte să păzeşti două zile în săptămână, miercurea şi vinerea, să nu faci rău nimănui şi să posteşti aceste zile întru amintirea şi cinstirea mântuitoarelor patimi ale Stăpânului Hristos, Care S-a răstignit pentru păcatele noastre; tot asemenea şi pentru dragostea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu să te înfi-ânezi în toate praznicile Ei, să nu păgubeşti pe cineva în aceste zile. Şi dacă vei face aşa, nădăjduiesc la milostivirea Ei şi mă pun chezaş că te vei mântui prin înfrânarea aceasta". Iar tâlharul, umilindu-se cu inima, s-a făgăduit fară de îndoire a păzi acest canon, şi i-a zis lui: „Mulţumescu-ţi, părinte al meu, că m-ai povăţuit la pocăinţă şi sunt gata pentru dragostea Stăpânului Hristos şi a Preacuratei Maicii Lui să păzesc zilele în care mi-ai zis să nu mănânc nimic, nici să fac rău cuiva, nici arme să iau în mâini, măcar de-ar veni şi cel mai mare vrăjmaş al meu ca să mă omoare". Aşadar, după ce s-a făgăduit, a păzit canonul neclintit. Şi nu numai că n-a făcut nici un rău în acele zile, ci chiar dacă tovarăşii lui ar fi prins pe vreun călător, el îl scăpa pe acela nesupărat din mâinile lor. Intr-unul din praznicile Preasfintei, umblând prin pădure dezarmat, după cuvântul duhovnicului, l-au înconjurat nişte ostaşi trimişi de comandantul cetăţii, ca să-1 prindă. Iar el, cu toate că ar fi putut să se împotriveasca, ca un voinic ce era, să ia o sabie de la unul din ai lor şi să omoare pe mulţi din ei, sau măcar să fugă ca să nu-1 lege, a stat ca un miel şi l-au dus la comandant, care a dat asupra lui hotărârea să-1 omoare. In urmă însa, cugetând că ar fi păcat să moară un astfel de bărbat voinic şi fimnos, i-a părut rău de el. Trimiţând să-1 cheme la sine, i-a zis lui: „Iţi dăruiesc viaţa ta, dacă te juri să nu ataci niciodată pe cineva dintre locuitorii cetăţii mele, şi mai ales dacă te fagăduieşti să ne ajuţi în război cu vrăjmaşii care ar veni asupra noastră". Iar el a răspuns: „Iţi mulţumesc pentru 60. dragostea ta, însa eu de viaţă n-am trebuinţă, căci am săvârşit multe păcate şi doresc mai bine să mor vremelnic - cum au murit alţii de mâna mea - decât să mă muncesc fară de 139 sfârşit. Te rog numai, dacă voieşti, dă-mi vreme de câteva zile, ca să-mi plâng fărădelegile pe care ca un ticălos le-am făcut". Primind îngaduire de opt zile, s-a mărturisit de toate păcatele lui, cu multă zdrobire de inimă şi cu multe lacrimi; şi toţi au slăvit pe Dumnezeu care i-a dat un dar ca acesta de mult preţ. Iar de aceasta, o! Ascultătorilor, s-a învrednicit prin rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, fiindcă a avut atâta evlavie către dânsa, încât pentru dragostea Ei s-a dat de bunăvoie la moarte. Şi nu numai acest dar i-a făcut lui Prealăudata, ci înca şi altul mai minunat, despre care vom vorbi mai jos ca să înteleaga fiecare păcătos ce mare putere are Ea şi cât de folositoare este pocăinţa. După ce a căutat îngaduire de la comandant, în acele opt zile a plâns neîncetat, apoi ducându-se de bună voie la locul osândei, s-a iertat cu tot poporul, după rânduială şi, rugându-se, cu bucurie şi-a plecat capul de i l-au tăiat, îngropându-1 pe dânsul în locul destinat pentru cei osândiţi. Iar în miezul nopţii, a văzut oarecine lumini care veniseră din cer la mormântul lui şi cinci fecioare finmoase ca fulgerul, l-au scos din mormânt şi l-au luat sus pe un pat acoperit cu o plapumă ţesută din aur, preafrumoasă. Şi patru din acele fecioare l-au ridicat, iar a cincea care se arăta ca o împarateasa, mergea în urma lor cu o făclie prealuminoasă. Ajungând la poarta cetăţii, străjerii s-au temut, socotind că este nălucire ceea ce vedeau. Atunci fecioarele, lăsând patul pe pământ. Doamna lor a zis străjerilor: „Duceţi-vă de spuneţi Episcopului, că Maica lui Hristos a poruncit să îngroape pe omul acesta cu evlavie în loc cinstit". Arhiereul fiind vestit dimineaţa de străjeri, s-a dus la poarta cetăţii cu tot poporul şi văzând moaştele acoperite cu plapuma aceea de porfiră, neasemănat de frumoasă, cum ei nu mai văzuseră, s-au înspaimântat, iar mai ales dacă au văzut ei şi capul la trup lipit, au crezut toate cele spuse de străjeri. Au îngropat acel fericit trup nu ca pe al unui tâUiar osândit, ci ca pe al unui mucenic, cu toată cucemicia şi evlavia întru mărirea lui Dumnezeu celui Atotmilostiv şi a Prealăudatei şi Preanevinovatei Maicii Lui, 140 pentru ale cărei rugăciuni să ne învrednicim şi noi a dobândi fericirea cerească. Amin (5 1 , Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). MINUNEA 113 - Rugându-se zilnic către Maica Domnului, tâlharul scapă de a fi ucis de diavolul Intre celelalte minuni ale Maicii Domnului este şi această istorisire folositoare de suflet pe care o scriem lângă cea de mai sus, pentru ca să vadă cei ce se lenevesc la rugăciunile lor, ca să se păzească şi să fugă de trândăvie şi de nebăgare de seamă, ca de o neiertată greşeală de moarte şi stricătoare de suflet. Pentru că orice păcat ar face cineva, nu trebuie să se deznădăjduiască şi să se lepede de a se ruga, după cum zic oarecare nebuni, care spun că, dacă omul este nevrednic, nu trebuie să se roage, pentru ca să nu întarâte pe Dumnezeu spre mai multă mânie. Când faci desfrânare, nerecunoscătorule, nu te temi, nici te ruşinezi, iar ca să citeşti rânduiala Utreniei, Ceasurile şi alte rugăciuni, te ruşinezi. Aceasta nu este evlavie, ci deznădăjduire. într-adevăr, se cuvine când stai în biserică înaintea sfintelor icoane, sau spre răsărit, dacă nu eşti în biserică, să te rogi nu cu neruşinare şi fară de frică, ci cu smerenie, cu umilinţă şi cu zdrobire de inimă, cu frică şi cu cutremur, gândindu-te la mărirea lui Dumnezeu şi nevrednicia ta; să plângi păcatul tău şi să te rogi Preasfintei ca să-ţi ajute să te întorci la pocăinţă. Şi acum, ascultă: Aproape de un drum împaratesc, locuia într-un turn, un ostaş, om tare şi puternic, împreuna cu alţi tâlhari asemenea lui şi pe câţi treceau pe acolo, îi dezbrăcau şi le luau tot ce aveau, însa avea şi o obişnuinţă bună, ca să se roage în fiecare zi către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, zicând de multe ori închinaciunea îngerului. 141 Itr-una din zile, trecând prin părţile acelea un duhovnic, om sfânt cu viaţa şi înainte-văzător, slujitorii ostaşului, ca nişte fiare neîmblânzite, l-au dezbrăcat şi i-au luat tot ce avea. Atunci el i-a rugat, ca să-1 ducă la mai-marele lor, că are să-i vorbească un cuvânt. Ducându-1 la acela, i-a zis lui Preotul: ,Adună pe toţi tovarăşii tăi, că vreau să vă vorbesc câteva cuvinte spre folosul vostru". Iar acela a poruncit şi s-au adunat. I-a zis lui Awa: „Mai este unul, porunceşte să vie şi acela". Iar cei care s-au adunat, au văzut că lipseşte sluga vătafului lor, care îi gătea bucate, îl servea şi în fiecare seară îi făcea patul. L-au strigat şi pe acela, care a venit mai mult fară voia lui, care văzând pe duhovnic, întorcea ochii în altă parte şi de frică tremura tot, făcând oarecare semne şi chipuri, ca ale celor îndraciti şi nu îndraznea să se apropie. Atunci i-a zis lui Preotul: „Te jur pe tine, cu numele Domnului nostru lisus Hristos, mărturiseşte -te cine eşti şi ce voieşti să faci aici stăpânului tău?". Iar acela a răspuns: „Eu nu sunt om, ci diavol, trimis de mai- marele nostru ca să pândesc pe omul acesta şi să iau aminte cu tot dinadinsul, dacă va trece vreo zi în care să nu facă rugăciune către Fecioara Măria, ca să-1 omor şi să iau sufletul lui în munca iadului, pentru fărădelegile lui; şi iată, astăzi am 14 ani, de când îl slujesc pentru pricina aceasta, şi n-a trecut nici o zi în care să nu facă rugăciune. Pentru 61. că în fiecare zi stă mult timp, cu evlavie rugându-se Fecioarei Măria, a cărei putere mă împiedica să-1 omor". Ascultând acestea Awa, i-a zis lui: „Cu numele Domnului nostru lisus Hristos, îti poruncesc ţie să te faci nevăzut şi să nu mai faci niciodată vreun rău cuiva, din acei ce cheamă numele Născătoarei de Dumnezeu!". Şi aşa diavolul îndata a pierit. Iar ostaşul, căzând la picioarele Cuviosului, i-a mulţumit pentru acestă facere de bine, după cum se cădea. Mărturisindu-şi pe faţă păcatele lui, a plecat de acolo facându-se monah şi, vieţuind cu fapte bune, s-a săvârşit cu pace (56, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 142 Minunile Maicii Domnului despre salvarea unora la judecată şi din iad MINUNEA 114 - Strigând către Maica Domnului, a scăpat de judecată şi de iad Pe vremea împaratului Constantin cel Mare, era un croitor anume loan, cunoscut împaratului. Acesta, având o viaţă înrautatita, petrecere anticreştinească, trăia în necinste şi în plăcerile păcătoase ale trupului, nesocotind muncile cele veşnice, care aşteaptă pe cei ce păcătuiesc. Milostivul şi mult induratul Dumnezeu, Care pe toate le iconomiseşte spre folosul fiecăruia, vrând a-i îndrepta vieţuirea lui după învataturile Sale Dumnezeieşti, i-a arătat o vedenie înfricosata. Intr-o noapte, i s-a arătat în vis că a săvârşit de cusut o haină, pe care a dus-o la împarat. Acolo în palat vorbea cu împaratul şi se bucura. Deodată vede că împaratul a scos sabia din teacă, 1-a apucat cu cealaltă mână de perii capului şi i-a tăiat, zicându-i: „Când va tăia sabia perii tăi, atunci va să taie şi capul tău". Şi aşa s-a şi făcut. Atunci din frica cea mare, când i-a tăiat sabia grumazul lui, s-a deşteptat îngrozit. După trezirea din somn, văzând că a fost numai un vis, nu o realitate, a zis: „Mulţumescu-ţi ţie, visule, că nevoia cea îngrozitoare pe care am văzut-o, mi-ai arătat-o numai în nălucire, iar nu şi cu fapta". Şi iată, aşa a rămas acel creştin numai cu numele, tot neîndreptat, socotind vedenia aceea întru nimic. După aceea a venit peste creştinul acela păcătos, cu necredinţa, cu viaţa şi petrecere anticreştinească, o boală foarte grea. Atunci milostivul Dumnezeu i-a arătat iarăşi o vedenie, nu vis ca mai-nainte, că sta înaintea unui divan de judecată. Vedea înca şi un împarat înfricosator, şezând pe scaun şi îmbracat totodată cu podoabă împarateasca 143 şi arhierească. Şi de-a dreapta şi de-a stânga lui şedeau oarecare bărbaţi cu sfinţită cuviinţă şi cucernicie, iar el, loan, sta mai jos decât aceia; de-a dreapta împaratului vedea nişte tineri fiumoşi, iar de-a stânga lui vedea că stă cineva mai smerit. înapoia împaratului vedea o prăpastie foarte întunecata şi adâncă, încât numai din vedere pricinuia nespusă frică şi durere mare. în vreme ce el sta cu frică şi cu cutremur mare, i-a zis lui împaratul: „O, tânărule, oare ştii cine sunt Eu?". Iar loan i-a răspuns: „Ştiu, Stăpâne, că Tu eşti Cel ce Te-ai întrupat. Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu, precum dumnezeieştile noastre Scripturi glăsuiesc". Iar împaratul a zis către dânsul: „Şi dacă tu, din Scripturi Mă cunoşti, apoi cunoşti şi pe cei ce stau împreuna cu Mine. Cum ai uitat îngrozirea aceea pe care ţi-a facut-o împaratul Constantin, cu câţiva ani mai înainte? Sau, nu întelegi ceea ce-ţi spun?". Iar loan i-a răspuns: „înteleg, Stăpâne, şi groaza aceea o am înca în inima mea". Şi a zis împaratul: „Dacă rămăşiţele groazei aceleia le ai înca în inimă, cum stăruieşti în răutăţi? Invaţă-te din cercare, prin tine însuti, că Eu eram Cel ce ţi-am dat ţie groaza aceea, şi nu Constantin". Şi acestea zicându-le împaratul, numai cu un semn a poruncit celor Ce-1 înconjurau, ca să-1 arunce pe loan în prăpastia ce se vedea în spatele tronului împaratesc, îndata ce au început tinerii să-1 împinga în prăpastie pe loan, fară milă, îndata acesta cheamă în ajutor pe Născătoarea de Dumnezeu, că i s-a părut lui că a văzut-o şi pe dânsa acolo în mijloc. Şi după aceasta, a auzit pe împaratul zicând: „Lăsaţi-1 pe el să plece, pentru rugăciunile Maicii Mele". Până aici este ceea ce a văzut loan. Iar el, înspaimântându-se şi venindu-şi în fire, s-a dus la un monah cucemic şi i-a povestit lui întâmplarea. Iar monahul i-a zis: „Dă slavă lui Dumnezeu, frate, că te-ai învrednicit să iei asemenea învatatura, de aceea deşteaptă-te, iubitule, ca nu cumva să pătimeşti şi tu cele întâmplate aceluia, despre care îti voi povesti acum: Un vis asemenea cu al tău, a zis monahul, a văzut şi un alt om aievea. Căci, acesta aflându-se la judecătoriile împaratesti şi văzând pe un anume Gheorghe, care cu silnicie era dus legat, să fie aruncat într-o grozavă prăpastie, cu totul s-a înspaimântat. Având îndrazneala către 144 împaratul, el a oprit pe cei ce îl duceau pe osândit la prăpastie şi-i ruga pe ei să-1 lase, dându-le lor chezăşie că în 20 de zile se va îndrepta. Gheorghe a fost slobozit, prin astfel de chezăşie şi de ajutor. După aceea, cel ce a văzut acestea şi a înteles ce însemneaza ele, s-a dus şi i-a descoperit lui Gheorghe, cel osândit la prăpastie, că îi era prieten şi cunoscut. Iar Gheorghe auzindu-le acestea, ca pe nimic le-a socotit. Aşadar a rămas ticălosul neîndreptat. Iar după ce au trecut acele 20 de zile, Gheorghe a fost răpit din viaţa aceasta şi s-a dus ca să plătească făgăduita datorie". 62. Acestea le-a povestit spre învatatura, monahul acela către loan, iar loan auzindu-le şi având în mintea sa înca vii, îngrozirile pe care le-a văzut, şi-a mărturisit fără ruşine toate păcatele sale, şi, schimbându-şi în mai bine viaţa, a trăit mulţi ani, plăcând lui Dumnezeu, şi aşa s-a dus la cereştile locaşuri (Proloage 23 noiembrie). MINUNEA 115 - Maica Domnului scoate din iad pe ucenicul Cuviosului Pavel Acest preafericit Părinte Sfânt ne istoriseşte acestea, zicând: „Am avut un ucenic foarte leneş, care mai cădea şi în alte păcate felurite, fară ca eu să ştiu. După ce a murit, mă rugam la Dumnezeu şi Maicii Domnului, să-mi descopere în ce loc se află. Rugându-mă eu aşa fierbinte multe zile, am văzut în vedenie pe ucenic ţinându-se de doi oarecare. Nefericitul ucenic era ca o piatră sau cărămidă, de la cap până la picioare, neavând nici cum vreo lucrare, a sufletului sau a trupului. Aceasta văzând-o eu, m-am mâhnit mult. îndata mi-am adus aminte de cuvintele Stăpâneşti, când a poruncit să-i lege mâinile şi picioarele aceluia care nu avea haină de nuntă şi să-1 arunce în întunericul cel mai dinafară. Venindu-mi în sine din uimire, am început să mă mâhnesc mult şi să mă 145 amărăsc. Dădeam milostenie, făceam Liturghii, rugam ziua şi noaptea pe Preaputemica împarateasa şi pe iubitorul de oameni Dumnezeu ca să-1 miluiască. Am postit de multe ori, cu toate bătrâneţele mele. După multe zile, văd pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Măria, zicându-mi: „Ce ai. Pavele, de te mâhneşti?" Eu i- am răspuns: „Pentru fratele. Stăpâna mea, căci l-am văzut muncindu-se". Ea mi-a zis: „Nu mai rugat ca să ţi-1 arăt? Iată am ascultat rugăciunea ta". Eu am răspuns: „Aşa este. Doamna mea, dar nu vreau să-1 văd şi să mă mâhnesc". Atunci mi-a zis iarăşi prealăudata: „Du-te dar şi pentru ostenehle tale, smerenia, lacrimile şi dragostea ta, am să ţi-1 arăt iarăşi, ca să te veseleşti". Trecând o zi, văd pe fratele venind către mine, cu totul vesel şi plin de bucurie. El îmi zise plin de bucurie: „Rugăciunile tale. Părinte, au mijlocit către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (că mult te iubeşte) şi a rugat pe Mântuitorul şi m-a dezlegat din legăturile vrăjmaşului, în care eram legat mai înainte". Acestea zicându-mi, văd şi pe Preasfânta, zicând către mine: „Te-ai încredintat acum, rugătorule, pentru fiul tău?". Eu am zis: „Aşa, Stăpână! Foarte mulţumesc iubirii Tale de oameni". Atunci iarăşi mi-a zis: ,J)u-te, dar adu-ţi aminte totdeauna de fratele tău, în rugăciunile tale, milostenii şi aduceri (de jertfe) făcând, că foarte mult foloseşte pe mort milostenia şi aducerea (de jertfa la St Altar) cu credinţă" (Mântuirea Păcătoşilor). 146 MINUNEA 116 - Maica Domnului adeseori a scăpat şi scapă omenirea din prăpădul cel mare In cartea „Livada florilor" p. III, cap. 8, ni se istoriseşte că era un duhovnic cu viaţă sfântă, curat în vieţuire şi îmbunatatit în fapte şi luminarea sufletelor. Acest preot-duhovnic, când săvârşea Dumnezeiasca Liturghie, se învrednicea a vedea îngeri şi descoperiri cereşti. Mai pe urmă, aproape de sfârşitul vieţii sale, s-a învrednicit de acestă minunată şi înfricosata descoperire, pe care o scriem aici mai jos, spre încredintarea şi aducerea aminte a noastră a tuturor, de apropiata Judecată universală, cu groaza ei cea mare şi cu răsplătirea faptelor bune sau rele, pe vecie... Acest preot-duhovnic a văzut cu duhul pe Domnul nostru lisus Hristos, şezând pe scaunul măririi Sale. De-a dreapta Lui se afla Prealăudata Stăpână, Maica pururea Fecioară, iar de jur-împrejurul lor, se afla, stând, toată oastea cerească, care aştepta porunca Stăpânului. Atunci, Domnul a poruncit unui înger putemic să trâmbiţeze din trâmbiţa cea înfricosata şi mare pe care o ţinea în mâna sa. Când îngerul a trâmbiţat, a ieşit un sunet aşa de puternic, încât s-a cutremurat toată lumea ca o frunză de copac când o bate vântul. După puţină vreme. Domnul a făcut un semn aceluiaşi înger putemic, să trâmbiţeze a doua oară. Atunci Maica lui lisus Hristos, cunoscând că după a treia trâmbiţare, va fi sfârşitul a toata lumea, S-a sculat de pe scaunul Ei împaratesc, în mijlocul tăcerii şi evlaviei tuturor Sfinţilor, a venit înaintea Dreptului Judecător şi a căzut la picioarele Lui. Acolo a început a I se ruga cu mare sârguinţă, spre a îndupleca marea Lui bunătate şi milostivire, să-i mai îngaduie pe păcătoşi pentru a se reculege, a face roade vrednice de pocăinţă, spre a scăpa de muncile iadului şi a intra în fericirea cea veşnică. Domnul atunci i-a răspuns zicând: „Ştii, o. Maica Mea Preaiubită, câte fărădelegi a săvârşit lumea aceasta nemulţumitoare? Ştii oare câte nelegiuiri săvârşeşte 147 zilnic? Aşadar, pe bună dreptate, nu se poate şi nu se cade să o mai miluiesc vreodată, lată cum, nu numai bărbaţii mireni şi femeile, ci şi Clericii şi Monahii, Mă răstignesc şi Mă însuliteaza cu păcatele lor, pângărind cu desăvârşire Sfinţitul Chip şi îngereasca vieţuire, prin desfrânările lor". Atunci Preasfânta Stăpână, a început cu mai multă înfocare a-L ruga pe El, zicând: „Fiul Meu Cel Preadulce, ascultă-mă pe mine, pentru milostivirile îndurarilor Tale şi pentru preacuratele Tale Patimi, pe care le-ai răbdat pentru mântuirea celor păcătoşi". lisus i-a răspuns îndata şi i-a zis: „Ştiu, o. Maica Mea, că de multe ori până acum, ai îmblinzit dreapta Mea mânie, cu rugăciunile şi cererile tale şi nu mai lăsat să fac 63. Judecata care se cuvenea. Oamenii însa, nicidecum nu s-au făcut mai buni şi nici nu s-au lepădat de răutăţile şi vicleşugurile lor cele mai înainte, ba înca s-au făcut şi mai răi, luând în bătaie de joc Crucea şi Patima Mea. Stăpânitorii şi boierii jefuiesc cu neruşinare poporul cel supus şi muncitor. Ei pângăresc Sfintele porunci cu petrecerile lor păgâneşti şi desfi-ânate. Poporul cel de obşte, de asemenea leapădă şi defaimă poruncile Mele, săvârşind voile lor trupeşti: petreceri anticreştineşti, jocuri, beţii, curvii, ucideri, nedreptăţi şi alte păcate neruşinate şi aducătoare de moarte". Preasfânta Stăpână, a zis iarăşi: „Toate acestea sunt adevărate, Preadulcele meu Fiu... Mă rog însa Ţie, pentru nemărginita Ta milostivire, trimite oamenilor Lumina Darului Tău, ca să-şi cunoască păcatele lor şi, întorcându-se, să primească iertare. Aşa, mult milostive Doamne, ascultă-mă pe mine şi primeşte cererea aceasta, nu pentru că h se cuvine lor, căci nevrednici sunt totdeauna de milă şi de iertare, ci, pentru dragostea mea şi a tuturor sfinţilor acestora, care şi-au vărsat sângele pentru numele Tău şi au murit în felurite chinuri, defăimând toate desfătările lumii, pentru a câştiga dragostea Ta!... Mult- milostive Stăpâne, ascultă rugăciunea noastră". Atunci, toţi Sfinţii s-au închinat cu Preasfânta Maică şi pururea Fecioară Măria, Dreptului Judecător, ca să facă milă cu oamenii, să le mai dea timp pentru pregătirea lor sufletească. Dreptul Judecător, Cel Preaîndurat, înduplecându-se de 148 rugăciunile Preacuratei Maicii Sale şi ale tuturor Sfinţilor Săi, a răspuns cu luminată şi senină faţă: „M-ai biruit, Maica Mea, cu rugăciunea ta cea milostivitoare şi ai îmblânzit dreapta Mea mânie. Aşadar, să se facă voia ta... Şi voi, fi^aţii şi prietenii Mei, cu rugăciunile voastre, aţi schimbat mânia Mea în milă. Aşadar, voi trimite iarăşi în lume învatatori şi propovăduitori, ca să îndrepteze pe cei ce păcătuiesc". Acestea zicâid Stăpânul, a luat sfârşit vedenia. Preotul-Duhovnic mai sus arătat, a istorisit-o părinţilor şi fi-aţilor, cei împreuna cu el vieţuitori în mănăstire, cu scopul de a-şi îndrepta fiecare viaţa sa, pentru a se mântui de iad şi a se învrednici odihnei, bucuriei şi fericirii veşnice în împaratia lui Dumnezeu. Pentru a-i încredinta că această vedenie a fost adevărată, a spus părinţilor şi fraţilor - fiecăruia deosebite greşeli, păcate ale lor ascunse, pe care i le arătase şi le descoperise Domnul, pentru a-i povăţui duhovniceşte şi a-i îndrepta pe calea vieţii şi a mântuirii. După ce Cuviosul a spus acestea vieţuitorilor din Mănăstire şi altor binecredincioşi de prin împrejurimi, care veneau la dânsul pentru a auzi cuvânt de mântuire, şi-a dat sufletul său în mâna lui Dumnezeu (69, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 149 Minunile Maicii Domnului cu pedepsirea hulitorilor MINUNEA 117 - Un hulitor al Maicii Domnului pedepsit cu jalnică moarte In Saxonia era un om cu viaţa foarte înrautatita şi răzvrătită, iar mai ales spre a huli cele sfmte era pornit şi foarte obişnuit, nebunul. Şi la orice pricină, oricât de mică, zicea cuvinte grele de hulă ticălosul, fară mustrare de cuget sau frică de păcat. Intr-o zi, jucând cărţile, a pierdut toţi banii săi şi, mâniindu-se, a început cu gura lui cea diavolească a huli după obişnuinţa lui, zicând cuvinte atât de urâte asupra lui Hristos, încât cei ce stăteau de faţă, şi-au astupat urechile şi au fiigit, ca să nu le mai audă. Dar preaînrăutăţitul acela a început să hulească şi pe Născătoarea de Dumnezeu cea Preanevinovată şi Prealăudată, zicând şi asupra Ei cuvinte înfricosate şi necuvioase, pe care însa nu le-a suferit Dumnezeu cel Atotputernic şi Fiul Ei, ci le-a pedepsit nevăzut cu sabia dreptăţii chiar în acel ceas, căci căzând la pământ, striga acestea cu mare jale: „Răul pe care l-am pătimit, cine m-a omorât pe mine, cel de trei ori ticălos?". Aşa zicând, şi-a dat sufletul pe care i l-au luat demonii întru adâncul iadului, iar trupul lui din care curgea sânge necontenit, dezbrăcându-1 cei ce erau de faţă, l-au aflat despicat de la piept până la buric, ca şi cum ar fi fost spintecat cu o mare sabie, şi se vedeau toate măruntaiele lui! Adunându-se oameni nenumăraţi ca să vadă o asemenea priveUşte jalnică, a alergat şi un prieten al lui ca să-1 vadă şi în drumul lui 1-a întâmpinat ca o umbră de om care i-a zis: „Eu sunt prietenul tău care am murit acum de curând şi mi- a poruncit Dreptul Judecător să-ţi spun aceste cuvinte ca să audă toţi hulitorii şi să se pocăiască, pentru ca să nu pătimească mai cumplită pedeapsă. Şi să ştii că Stăpânul 150 Hristos, cel îndelung-răbdător şi mult-milostiv, rabdă cu minunată nepomenire de rău pe aceia care II ocărăsc şi II batjocoresc şi fac alte multe fărădelegi. Insă pe cei preaîndrăzneţi şi preaobraznici, care îndraznesc să batjocorească pe Preacinstita şi Preacurata Maica Lui, nu suferă nicidecum neruşinarea lor, ci le dă lor, de pe acuma, arvuna muncii celei nesfârşite, după cum am primit-o şi eu ticălosul, prietenul tău". Acestea zicând sufletul, s-a făcut nevăzut. Iar acela, ducându-se unde zăcea mortul, a crezut celor spuse şi le-a propovăduit tuturor, şi s-a înfricosat tot poporul şi s-a îngrozit. Şi de atunci n-a mai îndraznit nimeni să deschidă gura asupra Maicii lui Dumnezeu, 64. aducându-şi toţi aminte de aceea înfricosata şi dreaptă izbândire. Amin (52, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). MINUNEA 118 - Hulitorul Maicii Domnului, ucis prin judecata de sus Un oarecare Teodorit, evreu necredincios, era de meserie corăbier. Iar pe fiul său Ilie, ca pe un urâtor de oameni şi de Hristos ce era, 1-a făcut supraveghetor peste lucrarea creştinilor care erau supuşi lui. In ziua unui praznic al Preaslăvitei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei, când era ceasul mergerii la Sfânta biserică, toţi lucrătorii aceluia rugau pe fiul lui Teodorit, ca să le dea drumul să se ducă spre a lua parte la dumnezeiasca Liturghie. Iar acela n-a voit, ci a început a-i înjura şi a batjocori pe Prealăudata Născătoare de Dumnezeu, numindu-o pe dânsa Născătoare de om şi alte multe ocări zicându-i. Insă mai mult s-a lăudat întru răutate, cel ce se socotea atotputernic, căci chiar în ceasul acela când zoreau toţi şi lucrau la facerea de corăbii, a căzut catargul cel mare şi din toată mulţimea poporului ce lucra acolo, pe nimeni n-a ucis, nici n-a rănit, ci numai 151 pe acel cumplit vrăjmaş şi potrivnic al Preasfmtei, Născătoarei de Dumnezeu. Fiind groaznic lovit, chiar în capul cu care a gândit şi peste gura cu care a hulit, creierii lui risipindu-se, a căzut mort, ticălosul. Iar poporul mergând la Biserică şi îndoit praznic serbând cu bucurie, a strigat cu mare glas: „Mare este Dumnezeul credinţei creştinilor, căci a dat batjocoritorului şi huHtorului de Dumnezeu, dreaptă şi înfricosata răsplătire gurii şi limbii lui celei spurcate" (53, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). MINUNEA 119 - Hulitorul laudei Maicii Domnului, mâncat de crocodil Intr-o cetate din India, care se chema Antipol, era obiceiul a se cânta în cinstea Maicii Domnului: „Bucură-te împarateasa". Odată, indienii din acel ţinut se scăldau într-un râu ca să se mai răcorească de căldura mare care îi copleşea. Pe când se scăldau ei, deodată au auzit trăgând clopotele la cântarea înaltata Maicii Domnului: „Bucură-te împarateasa". Indienii auzind, de acolo de unde erau, cântarea în cinstea Maicii Domnului, însotita de sunetul clopotelor, au ieşit din apă, s-au îmbracat repede şi s-au dus la biserică. In acel timp unul dintre indieni, desigur mai îndaratnic, a rămas în apă şi a început a-şi bate joc de cei ce mergeau la biserică, zicându-le: „Să-mi aduceţi şi mie, oarece de acolo". In acel moment, venind la el un crocodil 1-a sfârtecat şi mâncat (138, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 152 MINUNEA 120 - Batjocoritorii Maicii Preciste, pedepsiţi Un evreu şi-a bătut joc de o icoană a Precistei, pictată pe pânză de aur, din Roma. Pentru aceea, a înlemnit de nu putea să se mişte din loc, ci numai stătea neclintit ca un lemn. Deasemeni, într-acea vreme, o evreică s-a chinuit de ochi, căci şi ea a râs de acea icoană a Maicii Domnului. Acestea s-au întâmplat în vremea lui Adrian, al şaselea papă al Romei (1519-1522) (189, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 121 - Maica Domnului îsi întoarce fata de către creştinul făţarnic Un om ce se numea Anatolie, de loc din Antichia, înaintea oamenilor se lăuda cu numele de creştin, iar cu lucru făcea fapte de păgân. Pentru aceasta, oamenii dovedind lucrul acesta şi găsindu-1 vinovat, l-au băgat la închisoare. Acolo fiind, se ruga Maicii Domnului, înaintea icoanei ei, ca să-1 scoată pe el din acea legătură. Datorită faptelor lui, icoana Precistei însa întorcea faţa de către dânsul, iar ostaşii, care erau acolo de străjuiau, se înspaimântara şi au spus lucrul acesta oamenilor stăpânirii. Auzind despre acestea Tiberie, împaratul grec, a poruncit de a adus pe Anatolie la Ţarigrad, şi acolo judecându-1 1-a condamnat la moarte (209, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 153 MINUNEA 122 - Hulitorul Precistei pedepsit prin luarea mâinilor şi picioarelor Faian, un eretic care locuia în cetatea Soarelui, hulea pe Precista, nevrând să o cinstească. Prin rânduiala lui Dumnezeu, de trei ori i s-a vestit acestui eretic să nu mai facă acest lucru, dar el n-a ascultat. Odinioară, dormind el la amiază, i s-a arătat lui o vedenie groaznică, după care deşteptându-se, a văzut că i s-au luat lui mâinile şi picioarele (220, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 123 - Petru Apostolul corectează o carte de cinstire a Maici Domnului Sfinţitul Leon, scriind o carte către Sfântul Flavian, Patriarhul Ţarigradului, împotriva spurcaţilor eretici, care huleau pe Maica Domnului şi ziceau că nu este Născătoare de Dumnezeu, a pus cartea aceea deasupra mormântului Sfântului Apostol 65. Petru, apoi s-a rugat lui ca să îndrepteze cartea în ce va fi greşit, sau va fi scris rău, sau nu va fi scris deajuns. Peste 14 zile i s-a arătat lui Leon, Apostolul Petru, şi i-a zis: ,J^m citit şi am îndreptaf . Luând cartea de la Sfântul Apostol Petru şi deschizindu-o a afiat îndreptarile făcute de mâna lui (221, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 154 MINUNEA 124 - Ostaşul care a numit Sfintele Icoane idoli, pedepsit cu moarte năpraznică Constantin Copronim, luptătorul împotriva sfintelor icoane, văzând pe un ostaş al său, care se numea Ştefan Armeanul, cum că se închina icoanei lui Hristos şi a Maicii Precistei, i-a zis cu mânie: „Oare şi tu te închini idolilor?". Ostaşul înspaimântându-se, a răspuns împaratului: „Nu, căci eu mă scârbesc cu totul de acelea". Ca drept mulţumire, împaratul Constantin Copronim, 1-a făcut pe dânsul sutaş. Iar pe nemulţumitorul şi apostatul ostaş care a numit chipul Domnului Hristos şi al Stăpânei Născătoare de Dumnezeu, idoli, şi nu vroia să se închine înaintea lor, cu toate că primiseră multe binefaceri, 1-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, după răutatea faptelor sale. Căci într-o zi, ieşind din palatul împaratesc, şi urcându-se pe cal, acesta 1-a trântit la pământ şi 1-a sfărâmat cu picioarele (222, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 125 - Copronim, hulitorul Maicii Domnului, în pruncie a spurcat apa botezului Constantin Copronim, în timp ce se boteza şi-a spurcat apa botezului, pentru aceea s-a numit Copronim (Cufuritul). Acest lucru a fost ca semn ce prevestea că el va fi duşman al Credinţei creştineşti; că va huli pe Hristos Fiul lui Dumnezeu şi pe Preacurata lui Maică, cu cuvintele sale cele blasfemitoare. Acest lucru s-a împlinit atunci când, ajungând împarat, nu vroia să recunoască şi numească pe Hristos, Dumnezeu şi pe 155 Preacurata lui Maică: Născătoare de Dumnezeu (223, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 126 - Stingând lumânarea aprinsă în cinstea Maicii Domnului, a murit în naştere In ţara Olandei, o femeie năştea pruncul cu foarte mare durere. Pentru aceasta, o altă femeie a poruncit să se aprindă o lumânare în cinstea Maicii Domnului, ca să i se faca uşuare în naşterea sa. Dar aceea femeie, fiind adăpată cu învataturi eretice, n-a vrut să cinstească pe Maica Domnului şi a poruncit să stingă lumânarea, care era aprinsă în cinstea Născătoarei de Dumnezeu. Ca drept urmare, femeia eretică a murit în naştere (224, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 127 - Maica Domnului vesteşte moartea lui Leon Când Leon Armeanul muncea şi ucidea pe creştini, pentru cinstirea Sfintelor icoane, i s-a arătat în vis mamei lui. Preacurata Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu, care i-a proorocit că fiul ei va fi pedepsit cu moartea, lucru care s-a şi împlinit (225, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 156 MINUNEA 128 - Ostaşul hulitor al icoanei Precistei, omorât de o ghiulea de tun Olimverie, mergând cu ostile în Belgia, a ajuns la o cetate ce se chema Gali, în care se afla o icoană vestită, a Precistei. Un ostaş din oastea lui, care se chema loan Rizelman, a hulit această icoană a Maicii Domnului, fagăduindu-se cu gura sa, că va duce această icoană la Bruxel şi o va arde cu foc în târg, dar o, minune! Pentru aceste cuvinte nesocotite, o ghiulea de tun, slobozită, nu se ştie de cine, din cetate, 1-a lovit şi i-a luat viaţa (228, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 129 - Defăimând pe Maica Domnului, o femeie eretică a ars de vie In ţara Niflantiei, într-o cetate care se chema Diripta, o femeie eretică a poruncit slujnicei sale să-i gătească baia, iar slujnica a zis: „Să lăsăm, doamnă, până mâine; astăzi este praznic mare al Precistei, Maica lui Dumnezeu". Dar eretica a răspuns: „Ce tot îmi aduci aminte de Măria, căci ea a fost o femeie cum sunt şi eu, cu nimic nu este mai mare". Slujnica să nu supere pe stăpâna sa, a îndeplinit porunca ei, dar îndata s-a aprins baia şi a ars dimpreună cu două case (229, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 157 MINUNEA 130 - împaratul Copronim pedepsit pentru hulirea Maicii Domnului Constantin Copronim nu vroia să cinstească pe Maica Domnului şi o hulea zicând că este femeie, ca toate femeile. Pentru acest lucru a fost pedepsit cu o boală, care se chema cărbune. El, mai înainte de moarte, a strigat: „De viu sunt dat în munca iadului" (230, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 131 - Jefuitorii de biserici, certaţi şi miluiţi de Precista, dar nepocăindu-se au fost arşi de vii Unsprezece tâlhari venind la biserica Cupiaticilor şi vrând să o prade, căutau pentru aceasta vreme cu bun prilej. Intr-o noapte, venind paracHsierul la biserică pentru a 66. lua o carte, în timp ce el încerca să descuie uşa cu cheia, au năvălit tâlharii asupra lui, şi ridicând securea voiau să-1 omoare. în acea clipă li s-au luat mâinile, nemaiavând nici o putere în ele. Palamarul putând să intre în biserică, şi-a luat cartea de care avea nevoie şi s-a dus la chilia sa nevătămat. Tâlharii retrăgându-se într-o latură a bisericii, se rugau lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, să le dea sănătate şi putere în mâini, aşa precum au fost şi mai-nainte. Ei se făgăduiau că de se vor însanatosi, se vor pocăi, dând multe milostenii şi rugându-se cu credinţă lui Dumnezeu şi Maicii Domnului. Făcând această rugăciune şi făgăduinţă, li s-a arătat lor Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, şi i-a dojenit pe ei zicând: „Pentru aceste fapte rele ce aţi vrut să faceţi, jefuind biserica şi omorând pe sluga mea, v-aţi făcut vinovaţi de pedeapsa ce a-ţi primit-o. Dar văzând întoarcerea inimilor 158 voastre şi făgăduinţa ce a-ţi facut-o de a vă pocăi, dând milostenie şi rugându-vă Fiului meu şi mie, vă dau vouă mâinile, să fie ca şi mai-nainte, dar vă poruncesc vouă să vă îndreptati, respectându-vă făgăduinţa, căci de nu, va fi şi mai rău de voi". După aceste cuvinte, tâlharii si-au recăpătat puterea în mâini şi au plecat sănătoşi la casele lor. în timp de trei ani ei nu s-au pocăit şi au prădat din nou o biserică din Moldova. Acolo ei au fost prinşi şi condamnaţi să fie arşi de vii. Atunci ei au mărturisit şi de minunea ce s-a făcut cu ei la Cupiatici (343, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 132 - Profanatorul icoanei Maicii Domnului, pedepsit după măsura răutăţii sale In mănăstirea Cupiatici, trăia un călugăr care se chema Veniamin. Acesta, îndemnat de gândul cel rău, a scobit în icoana Maicii Domnului pentru a vedea dacă nu cumva îmbracamintea ei nu este făcută din metale scumpe? După această faptă, pentru care nu s-a căit, s-a dus la Pinsok şi de acolo a răscumpărat pe un condamnat la moarte. Luându-1 în carul său, alături de sine, se ducea cu el la Podleasa. Omul acela răufăcător, fără de nici o pricină, a luat pe Veniamin călugărul, făcătorul său de bine, care 1-a scăpat de la moarte şi 1-a scobit şi sfâşiat, precum a făcut şi el Sfintei icoane (344, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 159 MINUNEA 133 - Bolnavul necredincios a murit, iar doi credincioşi s-au însanatosit 9 Pe un om care trăia în satul Stavca, din ţinutul Nevscului, Dumnezeu 1-a certat pe el şi toată casa lui, cu o boală grea. Femeia acelui om, rugându-se cu credinţă Maicii Domnului, în camera ei, i s-a arătat ei Preacurata şi i-a zis: „De este voia bărbatului tău să se facă sănătos, împreuna cu toţi ai casei, să meargă să se închine la icoana mea de la mănăstirea Cupiatici şi să se spovedească". Femeia a spus bărbatului său acestea, dar n-a vrut să creadă, ba a şi dojenit-o. Din pricina aceasta, boala 1-a cuprins şi mai tare, încât 1-a dus la moarte; iar ceilalţi din casă, câţi au fost bolnavi, s-au făcut sănătoşi după aceea (35, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 134 - în ochi a împuns icoana Maicii Domnului, fără de ochi a rămas profanatorul Un păzitor de vite din Cipru, fiind in Ţarigrad, a mers la o biserică a Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, unde a văzut icoana Preacuratei Fecioare. Privind spre ea, a zis cu dispreţ: „Dar aceasta ce face aici?". în acel timp, având în mâini o strămurare cu bold, a împuns ochiul Ei cel drept de pe sfânta icoană. Dar nici păzitorul de vite nu a scăpat nevătămat şi nepedepsit din biserică: Rupându-se capătul boldului de la acea strămurare, prin minune a zburat înapoi şi s-a înfipt, în ochiul drept a păzitorului de 160 vite, în care a împuns sfânta icoană, care scurgându-se, a rămas orb (360, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 135 - Cel ce a jurat în biserica Precistei, a murit, cu capul sfărâmat de o piatră In cetatea Forum, este o biserică a Maicii Domnului în care, odinioară, un om s-ajurat rău şi strâmb. Din această pricină, căzând pe spate, şi-a sfărâmat capul, lovindu- se de o lespede de piatră, încât abia mai avea viaţă în sine. Deoarece toţi câţi au jurat strâmb în acea biserică a Precistei de la Forum, au murit înainte de a se împlini un an, a recunoscut şi el că a jurat strâmb, după care a murit îndata. Despre aceasta scrie Sfântul Grigore, Episcopul de la Forum, aşa precum a văzut el însusi (363, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 136 - Răpind coroana Maicii Domnului, a fost pedepsit cu bubă rea Leon Armeanul, împaratul grecesc, a luat odinioară din biserica Sfintei Sofii, o coroană scumpă, împodobita cu diamante şi alte pietre scumpe, pe care o adusese dar Maicii Domnului, împaratul Mavrichie. Punând pe cap această coroană, Leon împaratul. îndata i-au ieşit pe capul lui nişte bube ce se cheamă carbuncul (406, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 161 MINUNEA 137 - Pedeapsa unui măscărici care hulea pe Maica Domnului 67. In ţara Libiei este o cetate care se numeşte Iliopoli, în care trăia un măscărici cu numele Gaian. Acela îsi bătea joc şi defăima pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, la toate jocurile lui. Atunci i s-a arătat lui Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu şi i-a grăit: „Ce rău am făcut ţie, de mă defăimezi şi mă vorbeşti de rău pe Mine, în faţa mulţimii poporului". Acela sculându-se din somn, a rămas neîndreptat; ci şi mai mult o defăima. Intr-una din zile, iarăşi s-a arătat lui Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu, vestindu-i lui şi zicând: „Nu pe mine mă vatămi grăind aşa, ci pe sufletul tău". Insă acela înca mai rău o defăima. Apoi, a treia oară s-a arătat lui Maica Domnului, asemenea grăindu-i şi sfatuindu-1. De vreme ce nu s-a îndreptat pe sine, ci mai vârtos în joc o defăima, într-una din zile, dormind el la amiază, s-a arătat lui Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu şi nimic nu i-a zis, ci numai cu precuratele sale degete, a însemnat amândouă mâinile şi picioarele lui. El îndata s-a deşteptat, avându-şi mâinile şi picioarele paralizate. Astfel le mărturisea ticălosul tuturor, hulitor numindu-se pe sine. Atunci recunoştea că pentru reaua lui defăimare pătimea unele ca acestea, că prin iubirea de oameni de multe ori a fost învatat, dar nu s-a îndreptat pe sine (Proloage 15 mai). 162 MINUNEA 138 - Pedeapsa lui Nestorie, hulitorul Maicii Domnului Rău-credinciosul Nestorie, după ce a fost adus din Antiohia la Constantinopol şi ales patriarh, după Sesinie, la început se arăta pe dinafară drept-credincios şi nu zicea nimic împotriva dreptei credinţe; însa în inima sa, ticălosul, era eretic, numind pe Stăpânul Hristos numai om, nu şi Dumnezeu; iar pe Născătoarea de Dumnezeu, numind- o, nu Născătoare de Dumnezeu, ci Născătoare de Hristos. Ereticul Nestorie n-a putut să ascundă mult timp în inima sa otrava eresului său şi, fiind patriarh, a început a învata pe popor aceste hule, contra lui Hristos şi contra Născătoarei de Dumnezeu, zicând: „Eu nu voi numi Dumnezeu pe acela care s-a zămislit în pântece de femeie, şi a aşteptat un număr de zile şi de luni, până să se nască; nici voi numi Născătoare de Dumnezeu pe femeia care a născut om cu trup, din firea sa... Care va numi pe Măria, Născătoare de Dumnezeu, să fie anatema". Rostind aceste hule, s-a făcut mare tulburare şi dezbinare în popor. Mai pe urmă de toate, eresul lui Nestorie crescând din zi în zi tot mai mult, dezbinarea Bisericii sporea din ce în ce în mai rău, mulţi episcopi stricându-se din vătămarea eresului acestuia, drept-crediniosul împarat, Teodosie cel tânăr, văzând acestea, vrând să îndrepteze aceste sminteH şi să cureţe Biserica lui Hristos, şi grâul dreptei credinţe de mărăcinii şi neghinele rătăcirii lui Nestorie, a poruncit ca să se adune în Efes la anul 43 1, al treilea Sobor de a-toată lumea. S-au adunat din toată lumea 200 şi mai bine de Episcopi; iar câţi nu puteau să meargă în persoană, pentru vreo împiedicare de nevoie, aceştia şi-au trimis delegaţii lor. Fericitul Chirii, conducând lucrările acestui Sinod de a-toată lumea, a propovăduit şi învatat împreuna cu ceilalţi Sfinţi Părinţi, următoarele: „Domnul nostru lisus Hristos este unul după Ipostas, Dumnezeu adevărat şi om adevărat; iar Preacurata Fecioară Măria, care L-a născut pe El cu trup, este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu". 163 Pentru aceea s-a făcut mare bucurie la toţi credincioşii, şi tot poporul cetăţii Efesului, bătea din palme şi striga într-un glas: „Nu este mare Artemida Efesenilor, după cum s-a scris de demult; ci este mai mare Preasfânta Fecioară Măria, Născătoarea de Dumnezeu". Iar pe Nestorie, Părinţii acestui Sinod l-au anatemizat şi caterisit, ca pe un eretic şi hulitor. Dar fiindcă el nici aşa nu se liniştea, ci propovăduia eresul lui mai departe, pentru aceea l-au surghiunit în Tason - apoi în Oasinul Arabici, care pe turceşte i se zice Iprim. Blestematul Nestorie aflându-se acolo, şi-a luat dumnezeieştile pedepse. Limba lui cea hulitoare a putrezit şi a fost mâncată de viermi, deasemeni a putrezit şi tot trupul lui. Iar în Tebaida de sus, ticălosul Nestorie, a pătimit moarte înfricosata şi dureroasă, asemenea lui Arie. Căci pe când avea ieşire afară, a început a vorbi contra lui Hristos şi contra Născătoarei de Dumnezeu. Pentru aceasta, îngerul Domnului 1-a lovit, şi s-au vărsat toate măruntaiele lui, tocmai în ceasul necurăţeniei, şi acolo şi-a dat sufletul, acel om rău. O necinste şi o pedeapsă a luat ereticul Nestorie, cel de un gând cu Iudeii (Vieţile Sfinţilor, 9 iunie). MINUNEA 139 - Cât de urât a fost lui Dumnezeu eresul şi hulele lui Nestorie Pentru ca să înteleaga fiecare, cât de urât a fost Maicii lui Dumnezeu eresul lui Nestorie, să ascultăm povestirea părinţilor Limonarului - Sofronie şi loan, care scriu următoarele: ,yAm mers la părintele Chirii, Preotul lavrei Calamonului, care este lângă Iordan, şi ne-a spus nouă acestea: într-una din zile am văzut în somn pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cu faţă luminată, îmbracata cu haină roşie, şi împreuna cu dânsa doi bărbaţi cu sfinţită cuviinţă, care stau afară de chilia mea. Eu am cunoscut că 164 este Stăpâna de Dumnezeu Născătoare, iar acei doi bărbaţi care erau împreuna cu dânsa, erau Sfântul loan Cuvântătorul de Dumnezeu şi Sfântul loan Botezătorul. De aceea am ieşit din chilia mea şi, închinându-mă Născătoarei de Dumnezeu, am rugat-o pe ea să intre înauntru, ca să-mi binecuvinteze chilia. Dar Născătoarea de Dumnezeu n-a voit 68. nicidecum, şi fiindcă eu am rugat-o cu stăruinţă, zicând: „Să nu se întoarca robul tău ruşinat şi decimat de la tine", şi altele asemenea. Ea căutând spre mine, mi-a răspuns: „Cum mă rogi să intru în chilia ta, când tu ai pe vrăjmaşul meu într-însa". Acestea zicând, s-a făcut nevăzută; iar eu deşteptându-mă, am început a plânge şi a mă mâhni, pentru cuvântul acesta al Născătoarei de Dumnezeu. Nefiind altcineva în chilia mea, afară de mine singur, mă gândeam, că nu cumva să fi greşit cu vreun lucru oarecare, sau cu gândul către Născătoarea de Dumnezeu, aceea s-a întors de la mine; însa nu găseam nimic cu care să-i fi greşit cu ceva. Aflându-mă în mare nedumerire şi mâhnire, am luat o carte ca să citesc şi să mă mângâi, în supărarea aceea. Acea carte era a lui Isihie, Preotul bisericii Ierusahmului, pe care o cerusem odată de la dânsul. Citind în ea, am aflat la sfârşitul cărţii două cuvinte hulitoare ale rău-credinciosului Nestorie, de unde am cunoscut că el este vrăjmaşul Născătoarei de Dumnezeu; pe acela îl aveam în chilia mea. Atunci, am dat cartea înapoi, la acela care mi-o dăduse, zicându-i: „Frate, ia-ţi cartea ta înapoi, căci dintr-însa mai mult m-am păgubit, decât m-am folosit". Iar acela întrebându-mă şi aflând cauza acelei pagube, fiindcă i-am povestit vedenia, s-a umplut de râvnă dumnezeiască şi îndata a tăiat din carte acele cuvinte hulitoare şi le-a ars cu foc, ca să nu se mai afle în chilia lui vrăjmaşul Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu. 165 Minunile Maicii Domnului cu cei curaţi si nevinovaţi 5 5 5 MINUNEA 140 - Trăind în feciorie, la sfârşit li s-a arătat Maica Domnului Salomeea, crăiasa ungurească, împreuna cu Caliman, bărbatul ei, au trăit toată viaţa lor în feciorie; iar la sfârşitul vieţii li s-a arătat lor Maica Domnului, aşa că la moartea lor erau foarte veseli (109, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 141 - Făgăduind să trăiască în feciorie, s-a făcut sănătos Andrei din Trapezunda, îmbolnavindu-se foarte rău, s-a făgăduit Maicii Domnului să vieţuiască pururea în feciorie. Şi aşa îndata s-a sculat din boala de care era cuprins şi s-a făcut sănătos. După aceea răbdând multe munci, pe când îl băteau cu bice şi-i rupeau camea cu unghii de fier, apoi legându-1 cu lanţuri şi băgându-1 în temniţă, el chemând numele Maicii Domnului, a scăpat de acele munci şi s-a făcut sănătos în chip minunat (105, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 166 MINUNEA 142 - O călugăriţă căzută în puţ, salvată de Maica Domnului O fecioară călugăriţă, care se chema Margareta, a căzut într-un puţ şi a rămas acolo o noapte. A doua zi surorile ei, călugăriţele, au aflat-o şi scoţând-o, au întrebat-o, cum de a putut scăpa cu viaţă? Iar ea a răspuns: „O femeie foarte de cinste, m-a mântuit de moarte". Acea femeie a fost Maica Domnului (106, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 143 - Maica Domnului îsi descoperă o icoană a ei, printr-o fecioară Pe vremea când cetatea Kazanului se afla sub stăpânirea marelui domn al Moscovei, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat în vis unei fecioare şi i-a spus cum că are un chip al Ei îngropat, şi anume unde este îngropat. Când s-a dezgropat acea icoană din pământ, s-a aflat nestricată şi s-au făcut multe şi mari minuni (40, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 167 MINUNEA 144 - Doi miri hotărându-se a trăi în feciorie, au văzut slava cerească lulan Atiochianul, neputând înfrânge voia părinţilor săi, s-a însurat, luându-şi de soţie pe o fecioară ce se numea Vasilisia. După nuntă, când au mers să se culce în cămara cea de nuntă, amândoi au făcut legământ ca până la moarte să trăiască în feciorie, în acel moment, cutremurându-se temeliile casei, deodată s-a arătat o lumina mare şi în mijlocul ei, împaratul Slavei, Hristos, având împrejurul Său o mare mulţime de oameni şi îngeri, îmbracati în veşminte albe, iar de altă parte s-a arătat Preasfânta Fecioară Măria, Maica lui Dumnezeu, înconjurata de o mare mulţime de fecioare. împaratul Slavei i-a zis: „Ai biruit, luliane!". Iar Maica Domnului i-a zis: „Blagoslovită Vasilisia, voi nu aţi luat aminte la sfaturile păgubitoare ale lumii". Iulian a mai văzut o carte cu slove de aur, în care era scris: „Iulian, care pentru dragostea Mea şi-a bătut joc de plăcerile lumii, se cade să fie cinstit în rând cu Sfinţii, iar Vasilisia, care s-a unit cu dânsul întru inimă curată, să fie în ceata fecioarelor, în mijlocul cărora se veseleşte preabinecuvântata Fecioara Măria, Maica Mea" (111, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 168 MINUNEA 145 - Maica Domnului dezleagă pe doi preoţi, arătând asif el credinţa cea adevărată 69. In ţara Indiei este un ostrov care se numeşte Cuba. Acolo, odinioară s-au adunat indienii şi au început a se certa între ei pentru icoana Maicii Domnului. Unii ziceau că e mai de cinste sfânta icoană a Macii Domnului, iar alţii ziceau că sunt mai de cinste idolii Indiei. Dar au căzut la întelegere între dânşii, ca într-o parte să lege cu mâinile la spate, doi Preoţi în numele Măriei, Maica lui Dumnezeu, iar de altă parte alţi doi popi în numele idolilor. Apoi, cărora dintre ei li se vor dezlega mâinile singure, a acelora să le fie biruinţa, şi aceea este credinţa cea adevărată. Dacă au făcut acest lucru, peste puţin mâinile Preoţilor creştini s-au dezlegat şi domnul Indiei a strigat cu glas mare: „Bucură-te Mărie!". într-acea clipă mulţi indieni au văzut o Doamnă plină de demnitate, cum dezlega pe cei doi Preoţi, care erau legaţi în numale Ei. Această minune văzând-o indienii, au crezut în Hristos (185, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 146 - Născând Preasfânta Fecioară Măria, s-au prăbuşit idolii Mai înainte de Naşterea lui Hristos, Romul împaratul a ridicat în Roma un idol, dedesubtul căruia a pus următoarea inscripţie: „Nu va cădea până ce nu va naşte Fecioara". Aşa a şi fost, căci idolii au căzut îndata ce a născut Preasfânta Fecioară pe Hristos (186, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 169 MINUNEA 147 - Iustina se păzeşte curată, cu ajutorul Maicii Domnului O fecioară, care se numea Iustina, s-a izbăvit de răutăţile unui vrăjitor care se numea Ciprian, cu ajutorul Maicii Domnului, prin rugăciunile înaltate către Dânsa, întrucât Ciprian voia, ca prin meşteşugul şi farmecele lui, să o facă a renunţa la a-şi păzi fecioria. Dar n-a reuşit, fiind ajutată de Preasfânta Fecioara Măria, căreia i-a cerut ajutorul (177, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 148 - Maica Domnului salvează din foc pe copilul de evreu Un copil de evreu, din Ţarigrad, venind cu copiii creştinilor la biserică, s-a împartasit cu dânşii, luând Trupul şi Sângele lui Hristos. întorcându-se acasă, i-a spus tatălui său despre aceasta, iar tatăl său fiind evreu necredincios, s-a mâniat pe fiul său foarte tare şi, apucându-1, 1-a aruncat într-un cuptor cu foc, căci era sticlar de meserie. A treia zi, mama lui sculându-se din somn, a mers la uşa cuptorului şi uitându-se înauntru a văzut pe fiul ei, stând viu şi nevătămat. întrebându-1 cum de n-a ars în foc, el a răspuns: „A venit la mine o Doamnă, care mi-a răcorit cuptorul şi mi-a adus de mâncare tocmai când era timpul de stat la masă". Acea Doamnă a fost Maica Preacurată (188, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 170 MINUNEA 149 - Cu ajutorul Domnului Hristos şi al Maicii Sale putem scăpa de păcat Fericitul Augustin, într-o scriere a sa (Sermo. 28 de verbis Apost.), ne relatează despre păcat, următoarele: „Păcătosul, ce e drept, merge pe picioarele sale, mişcă din mâini, vede cu ochii, aude cu urechile, grăieşte cu gura, toate membrele sale le mişcă, facându-şi datoria. Crezi tu, creştine, că un păcătos trăieşte? Da, însa trăieşte numai cu trupul, sufletul său e mort. Partea cea mai aleasă a sa, e moartă. Locuinţa e vie, însa locuitorul e mort". In vremea Revoluţiei Franceze, unii din condamnaţii la moarte pentru credinţă, erau legaţi cot la cot, gură la gură, nas la nas, cu cadavre omeneşti, aproape descompuse, intrate în putrefacţie, împutite. Era foarte îngrozitor, pentru bietul osândit, să stea aşa strâns-legat, lângă un cadavru putred. Aşa soartă au cei plini de păcate de moarte. Ei sunt osândiţi groaznic, a trăi fiecare lângă sufletul său descompus, putrezind de mulţimea păcatelor grele. Cei care aleargă la ajutorul Domnului nostru lisus Hristos, Dumnezeu-Omul şi la Maica Sa Preacurată şi pun început bun, se mântuiesc de această groaznică moarte sufletească. 171 MINUNEA 150 - Maica Domnului vindecă mâinile tăiate, ale nevinovatei împaratese a Franţei In Franţa era un împarat văduv de întâia soţie, cu care făcuse o fetiţă preafrumoasă, pe care a numit-o Măria. Mai pe urmă, el a făcut a doua nuntă şi a luat o femeie mai frumoasă, cum nu se afla în părţile acelea, dar care, pe cât era de frumoasa la trup, pe atât de grozavă la suflet. Şi mai ales era stăpânită de atâta zavistie, încât nici într- un chip nu vroia să audă cum că ar fi fost alta cândva, mai frumoasă decât ea. Văzând pe fiica cea întâi născută, cum că avea frumuseţe minunată, a zămislit în inima ei pe diavolul ucigător de oameni şi căuta împrejurari potrivite ca să o omoare, din zavistie, pe fecioara cea nevinovată, pentru ca să nu se facă mai frumoasă decât ea. Intr-0 zi oarecare, împaratul s-a dus într-o ţară îndepartata, pentru anumite trebuinţe ale împaratiei. In acel timp, zavistnica împarateasa şi-a pus în minte să 70. săvârşească planul ei infernal, să ucidă pe fiica împaratului. în acel scop criminal, ea a vorbit cu un rob al ei credincios. Având mare îndrazneala şi încredere în el, i-a zis: „Un lucru voiesc să-mi faci în ascuns, aşa fel ca nimeni să nu ştie şi eu îti voi da multe daruri, cu care să devii cel întâi în palatele împaratesti". Acel om împaratesc a făgăduit cu jurământ că va face orice îi va porunci. Atunci împarateasa i-a zis: „Femeia dintâi pe care a avut-o împaratul, a făcut fiica aceasta, dar nu cu el; ci cu oarecare om cu nărav rău. Fata aceasta născută din preacurvie, face lucruri necuviincioase, pline de ruşine. Şi dacă va trăi mai mult astfel, are să se umple palatul împaratesc de ruşine. Te rog, ia-o dimineaţă şi spunei că te duci cu ea prin grădini să o plimbi. Apoi când îti va veni mai bine, omoar-o în locul cel mai pustiu. Acolo ascunde -o bine, să nu audă cineva de aceasta. Ca drept semn al nemincinoasei mărturii, să-i tai mâinile ei şi să mi le aduci". 172 Servitorul acela a făgăduit că-i va împlini dorinţa ei. In acel scop criminal, s-a pregătit de cu seară, dimpreună cu o rudenie a lui şi prieten credincios. S-au pus toate la cale. Sculându-se la miezul nopţii, a deşteptat împarateasa pe fecioară şi i-a zis: „Măria mea, du-te cu oamenii aceştia în cutare loc, în care vin şi eu curând, ca să ne plimbăm". Aşa au luat pe biata fecioară din palatul împaratesc şi au dus-o într-un loc îndepartat şi pustiu. Fecioara, fiind din fire înteleapta, le-a înteles vicleşugul criminal. îndata şi-a ridicat ochii către cer şi s-a rugat cu lacrimi, zicând: „Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, altă nădejde şi ajutor nu am, fără numai Darul Tău. Tu răsplăteşti celor ce mă vrăjmăşuiesc şi mă nedreptăţesc pe mine". Slugile apropiindu-se de ea, o încurajau, zicând: ,Jn[u plânge şi nu te teme că vei pătimi ceva de la noi". Fecioara privindu-i drept în ochi le-a zis: „Pentru ce minţiţi? Maica mea cea vitregă m-a înselat pe mine şi m-a dat în mâinile voastre, ca să mă omorâţi! Dar nădăjduiesc spre Nădejdea celor deznădăjduiţi, că are să vă răsplătească fărădelegea voastră. Ce voiţi de acum înainte? Locul este pustiu! Faceţi porunca doamnei voastre. Numai vă rog, să nu mă ucideţi fară de veste, ci mărturisiţi ceea ce voiţi să faceţi, ca să-mi dau prin rugăciune sufletul meu la Dumnezeu". Slugile văzând că cunoaşte ceea ce vor ei să-i facă, i-au zis: „Bine că ai cunoscut ceea ce are să urmeze. Iată, aşa ne-a poruncit împarateasa. Şi noi i-am făgăduit că te vom omorî". Fecioara auzind acestea, le-a zis lor: „Dar, oare, voi nu vă temeţi de Dumnezeu, de voiţi să mă ucideţi cu nedreptate? Oare nu ştiţi că Dumnezeu, ca drept judecător ce este, nu lasă ascunsă şi nepedepsită o faptă ca aceasta? El va izbândi asupra voastră şi împietritei aceleia, pentru că eu nu v-am nedreptăţit vreodată cu ceva. Aşadar, dacă voiţi să vă lăsaţi de o fărădelege ca aceasta, lăsaţi-mă pe mine în locul acesta pustiu, şi spuneţi ei, cum că m-aţi omorât. Aici nu este nimenea ca să mă caute cu cele trebuincioase şi voi muri de foame; iar voi nu vă veţi pângări mâinile voastre într-acest fel de spurcată ucidere". Acestea şi multe altele zicându-le ea cu lacrimi, le-a părut rău pentru dânsa şi i-au zis: „Nouă ne pare rău pentru tine şi te lăsăm vie, dar aceea ne-a zis 173 să-i ducem mâinile tale ca să se încredinteze de moartea ta şi dacă nu vom împlini cuvântul ei, ne va face rău. Şi chiar dacă te vom lăsa vie, fiarele te vor mânca". Fecioara le-a răspuns: „Amară-mi este şi o moarte şi alta; cu toate acestea voi avea puţină mângâire, cum că m-au mâncat fiarele şi nu oamenii şi veţi fi nevinovaţi voi, de fărădelegea aceasta. Faceţi aşa pentru numele Preasfmtei, care a născut pe adevăratul Dumnezeu şi Judecătorul tuturor, ca să nu mă ucideţi. Fiindcă ziceţi, cum că v-aţi făgăduit ei ca să-i duceţi mâinile mele, tăiaţi-le, ca să le vadă şi să se bucure şi pe mine lăsaţi-mă aici să mor de durere". Ei au primit să o lase vie. Atunci sărmana, pentru ca să scape de moarte, a pus mâinile ei pe o cracă şi i le-a tăiat din încheieturi cu un chip îndemânatic şi le-au dus la împarateasa, care le-au dat daruri şi dăruiri nenumărate. Sărmana fecioară, a rămas într-o durere şi chinuire neasemănată. Ea nu avea altă mângâiere la durerile cele prea usturătoare, decât numele Preasfmtei, a cărei ajutor îl chema cu lacrimi şi cu credinţă. Pentru aceasta nu s-a lipsit de cerere, ci cu ocrotirea preabunului Dumnezeu, a dobândit ajutor într-acest chip. Un tânăr de bun neam, fiul unui domn bogat, vâna într-acele părţi şi, cu povăţuirea lui Dumnezeu, s-a dus aproape de pădurea aceea, unde auzind plânsul cel nemângâiat, au căutat până ce au aflat-o. Şi minunându-se de primejdie şi de frumuseţea ei, a întrebat-o să-i spună pricina, iar ea n-a răspuns nimic, numai plângea cerând ajutor. Domnul acela a zis slugilor: „Vreme nu este ca s-o întrebam, ci fiindcă Dumnezeu ne-a povăţuit aici pentru ea, luaţi-o binişor ca s-o ducem în oraşul nostru". Aşa făcând, au ajutat-o cu sârguinţă, cu buruieni şi cu felurite doctorii, de i-au încetat desăvârşit durerile. Şi se minunau toţi ai palatului de întelepciunea pe care o avea şi de frumuseţea ei. O întrebau pe ea de multe ori, a cui fiică este şi pentru ce i-au tăiat mâinile ei, şi n-a vrut să spună. Dar pentru bunele ei obiceiuri şi pentru faţa ei cea de bun neam şi fimnoasă, a iubit-o tânărul din toata inima lui şi a zis ducelui într-o zi: „Părintele meu, cunosc cum că mă iubeşti şi te rog să-mi faci darul acesta: Noi suntem bogaţi şi nu aveam trebuinţă de lucruri. Când voieşte cel bogat să se însoare, trebuie să nu caute alta fară numai femeia să-i placă. Acestea voiesc şi eu să-mi 174 71. facă stăpânirea ta, ca să iau pe fecioara pe care am aflat-o în pustie şi n-am trebuinţă pentru slujirea mâinilor ei". Tatăl a răspuns: „Noi putem să luăm o fiică a unui domn asemenea nouă, şi tu voieşti să o iei pe aceasta? Nu este atât că este fară mâini, pe cât că nu o ştim dacă nu este copil al vreunui ţăran prost şi ne va fi ruşine nouă". Iar acela a zis: „Părintele meu, aceasta nu poate să fie, căci frumuseţea, cunoştinţa, învatatura şi rânduielile ei o mărturisesc din sânge împaratesc. Şi dacă ar fi copil al unui om mic, eu o voiesc, şi dacă nu o voi lua pe dânsa, întru adevăr îti spun, alta nu iau şi voi petrece viaţa mea cu tristeţe neasemănată". Văzând ducele dorul tânărului, s-a înduplecat, şi au făcut nuntă cu bucurii preabogate. Iar împaratul, tatăl ei, era în durere nemângâiată, neştiind unde să fie fiica lui, pentru că împarateasa i-a spus cum că a fugit pe ascuns într-o noapte, şi nu ştie ce s-a făcut. Şi plângea nemângâiat, având prepus către împarateasa, dar nu i-a arătat bănuiala lui până ce va cunoaşte adevărul. A trimis oameni în diferite locuri ca să cerceteze, a scris şi a poruncit să se adune domnii şi boierii împaratiei lui, să facă alergare de cai, pentru ca să ia puţină bucurie, ca să nu-1 omoare durerea. S-a dus vestea aceasta si în locul unde era fiica lui. Şi vrând ducele să încalece, nu 1-a lăsat fiul lui, ci i-a zis: , Părintele meu, nu este cu cuviinţă să te osteneşti atâta călătorie, fiind bătrân; odihneşte-te, şi eu mă voi duce în locul tău, iubeşte pe soţia mea ca şi pe mine, şi dacă va naşte mai înainte de a mă întoarce eu, poartă grijă de ea". Ducându-se, a făcut cu dumnezeiască putere atâtea fapte vitejeşti şi lupte eroice la acea alergare de cai, încât toţi vorbeau de dânsul, lăudându-1 şi fericindul. Iar împarateasa cea vicleană 1-a poftit şi, chemând pe sluga lui, 1-a întrebat de unde este domnul lui, dacă are femeie şi altele asemenea. Iar sluga i-a spus ei toate cu de- amănuntul, cum că au aflat-o într-o pădure deasă una fară mâini, că au luat-o şi celelalte. Mai pe urmă i-a spus ei cum că întru acel ceas a venit de la tatăl lui scrisoare, cum că femeia sa a născut doi copii parte bărbătească şi ca să nu aibă vreun gând rău. Atunci vicleana aceea a zămislit durere şi a născut fărădelege, a dăruit cu daruri multe pe omul acela şi 1-a rugat când va scrie domnul lui ducelui, să-1 aducă acolo pe ducătorul de 175 scrisoare ca să-i poruncească şi ea ceva, iar acela s-a făgăduit să o facă. Şi după ce a scris tânărul răspuns tatălui său, ca sa aibă grijă de femeie şi altele asemenea, pecetluind scrisoarea, a trimis-o prin sluga aceea. Iar acesta, necunoscând vicleana meşteşugire, s-a dus la împarateasa, care 1-a ospătat cu multă îndestulare. Şi luând scrisoarea pe ascuns, a scris acestea: ,Părititele meu, cunoaşte că această noră a ta, este fiica unui om fâcător rele şi pentru răutăţile ei i s- au tăiat mâinile. Şi copiii nu sunt ai mei; mă rog ţie, cum vei citi scrisoarea mea, să o omori cu copii ei; şi până nu voi auzi de moartea ei, nu vin acolo". Şi această vicleană scrisoare a dat-o vipera aducătorului, de a dus-o ducelui care, văzând cele scrise, s-a întristat şi nu se dumirea ce să facă în această împrejurare. Aşa gândind, s-a sfătuit cu o slugă credincioasă, cum ar face. Iar acela i-a zis lui: „Să nu faci o fărădelege ca aceasta, ca să o omori, ci dă-mi-o mie, ca să o duc în locul în care am aflat-o, să o las acolo şi Dumnezeu o va chivernisi cum va voi. Iar pe urmă mă voi duce să spun domnului meu, cum că am făcut ce ne-a scris. Cuvântul acesta a plăcut ducelui. Luând sluga pe Măria şi copiii ei, a lăsat-o pe dânsa în pustie şi s-a dus ca să afle pe bărbatul ei. Iar săraca şi sărmana aceea a rămas în locul acela neumblat, cu multă durere şi întristare nemângâiată, aşteptând moartea. Plângând dar şi tânguindu-se, a văzut o potecă şi luând copiii în braţele sale, după cum putea, umbla împrejur pe drumul acela, până ce a ajuns la o peşteră, în care locuia un pustnic. Acesta văzând-o pe dânsa, a socotit cum că ar fi o nălucire a vrăjmaşului, dar când a auzit patimile ei, s-a întristat şi lăsând-o pe dânsa în peşteră, s-a dus în alt loc. Şi în fiecare zi aduna rădăcinile şi buruienile care mânca el şi îi aducea şi ei de o hrănea cu acelea, sau mai bine să zic, cu dumnezeiasca putere. Au trecut aşa multe zile, până ce s-a întors bărbatul ei în ţara lui şi înstiintându-se de cele făcute, a plâns cu amar. Apoi, luând slugile, a zis: „Să mergem să căutăm locul acela, şi nădăjduiesc către Preacurata Născătoare de Dumnezeu, pe care săraca o chema în ajutor totdeauna că, după cum întâi i-a ajutat, şi acum va fi având-o în 176 pază". In acea noapte s-a arătat Preasfânta în somn Măriei, şi i-a zis: „Mâine vine credinciosul tău bărbat ca să te ia; şi mai multă muncă şi durere nu se va mai apropia de tine de acum înainte. Iar pentru răbdarea ta şi pentru credinţa pe care o ai către Mine, că mă strigi întru ajutor la patimile tale, să înceteze durerile şi întristarile tale, şi să se întoarca întru bucurie". Măria a răspuns Preacuratei: „Iţi mulţumesc şi mă închin ţie. Doamna mea, pentru că nu mă laşi. Dar cum să văd desăvârşită bucurie, până mă aflu fără de mâini? însa nu mă deznădăjduiesc, păcătoasa, şi îndraznesc la mila Ta, să-mi dai şi mai mult ajutor". Acestea zicând cu chip smerit, a auzit pe împarateasa îngerilor, că îi zicea ei: „la-ţi mâinile tale, cu darul Fiului Meu şi Dumnezeu. Căci cei ce mă iubesc pe mine şi nădăjduiesc sub acoperământul Meu, nu se vor lipsi de tot binele". Acestea zicând, s-a aflat femeia vindecată, pentru care de bucurie deşteptându-se, a văzut că era vedenia adevărată. Cine ar putea să spună veseha pe care a luat-o şi mulţumirile pe care le-a făcut către Preasfânta? Căci toată noaptea aceea a petrecut-o în rugăciune şi în 72. plecarea genunchilor, zicând heretisirea îngerului, după cum avea totdeauna obişnuinţa să zică, cu evlavie şi cu umilinţă. Iar după ce s-a făcut ziuă, a auzit glasuri de oameni. Şi ieşind afară a văzut pe bărbatul ei, care, aflând-o, a plâns de bucurie. Şi a spus lui facerea de minune, arătându-i mâinile ei, pe care văzându-le el, s-a înspaimântat. Şi slăvind pe Făcătoarea de bine, s-a întors în oraş, unde a poruncit să se prăznuiască Preasfânta Născătoare de Dumnezeu opt zile cu veselie. Şi câţi au auzit de această minune, s-au înspaimânat. După aceea cercetând ducele despre acea scrisoare vicleană, cine a scris-o, ca să-i omoare, i-a zis lui Măria: „Până acum am ascuns şi nu am vrut ca să arăt cine sunt, dar fiindcă este voia lui Dumnezeu, vă spun: să ştiţi că eu sunt fiică a împaratului vostru şi câte am primit, mi le-a făcut împarateasa. Insă Maica sărmanilor, împarateasa cea cerească, m-a izbăvit de toate durerile. Nu v-am spus mai înainte, pentru ca să nu mă vadă pe mine tatăl meu şi să moară de durere. Dar acum, fiindcă mi-a făcut atâta milostivire Maica milostivirii, trimiteţi scrisoare până ce ne gătim şi noi să ne ducem". 177 Acestea auzindu-le ducele, care avea supărare că nu ştia pe tatăl ei, a luat multă veselie, împreuna cu toţi ai palatului. Iar mai ales bărbatul ei a înaltat mâinile către cer, zicând: „Binecuvântat este Dumnezeu, care m-a învrednicit sa iau de soţie pe Doamna mea!". Atunci i s-au închinat ei toţi ca unei împaratesc şi trimiţând scrisoare tatălui ei, s-au pornit a treia zi la drum. Ajungând în Franţa, i-a întâmpinat pe dânşii împaratul care, alergând, a căzut pe grumazul ei, sărutând-o cu lacrimi. Blestemata lui femeie însa s-a ascuns, pentru ca să nu o afle împaratul, dar el a cercetat cu de-amănuntul până ce a găsit-o şi aprinzând foc mare în mijlocul cetăţii, au ars-o de tot, încât nici os n-a mai rămas. Iar a doua zi a încoronat pe ginerele său ca împarat. Şi venind ducele la bucuria fiului său, cum şi toate rudeniile şi prietenii lui, au săvârşit praznic de bucurie şi veselie, pururea Fecioarei Născătoarei de Dumnezeu. Zidind înca şi o biserică slăvită în numele Ei, prăznuia toate praznicile Ei; iar mai ales în ziua în care a vindecat mâinile împaratesei, făcea multe milostenii săracilor, cum şi multe alte faceri de bine, aducându-şi aminte totdeauna, de prea marea facere de bine pe care i-a facut-o Preacurata. Şi mai mult decât alte fapte bune, făcea multă milostenie. Nu se ostenea niciodată a da milostenie celor ce aveau trebuinţă, nici lăsa o slujnică a lor ca să dea cele ce erau de trebuinţă celor săraci, ci ea singură cu mâinile sale dădea, zicând: „Fiindcă mâinile acestea nu sunt ale mele, ci ale împaratesei celei cereşti, pe care pentru multa ei milostivire mi le-a dăruit, nu este de cuviinţă să se lenevească cândva la facerea de bine a robilor ei şi la milosteniile săracilor. Iar mai ales că şi bunătăţile acestea nu sunt ale mele, ci daruri ale lui Hristos, Preabunul Stăpân, trebuie să le împart la ficaţii mei cu îndestulare". Aşadar, împarateasa cea bine cunoscătoare şi recunoscătoare, s-a bucurat multă vreme de împaratia cea pământească şi, sfârşindu-se cu pace, s-a dus la împaratia cea cerească, pe care să dea Dumnezeu ca noi toţi să o dobândim. Amin (11, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 178 MINUNEA 151 - A preferat să-şi scoată ochii, decât să-şi piardă curăţenia şi fecioria La început, când Britania, adică Anglia, a primit credinţa în Hristos, erau acolo mulţi oameni evlavioşi şi îmbunatatiti; şi mulţi bogaţi nu-şi măritau pe fiicele lor ci, cheltuind multă bogăţie, zideau mănăstiri şi le aşezau pe dânsele acolo, de petreceau călugăreşte. In vremea aceea era un boier iubitor de fapte bune, care avea o fiică de 12 ani, preafrumoasă. Măria cu numele şi vrând să o facă călugăriţă, a întrebat-o, pentru ca să-i vadă şi a ei cugetare şi voinţă. I-a zis ei: „Dacă aş mai fi avut o copilă, aş fi dorit să o dau într-o mănăstire, împreuna cu jumătate din averea mea. Stăpânului Hristos, iar pe cealaltă să o mărit. Dar fiindcă te am numai pe tine, îmi pare rău şi nu ştiu ce să fac din două. Insă mie mi se pare că este mai bine ca frumuseţea aceasta, pe care ţi-a dat-o preabunul Dumnezeu, să o afieroseşti Lui, decât să o strice vreun om. Si de vei face sfatul meu, te vei cinsti de oameni în această lume şi în ceruri de Dumnezeu". Răspuns-a lui fecioara: „Inţelepţeşte ai judecat, o, părinte al meu. Şi eu am socotit, mai bine să iau pe Mântuitorul de Mire al meu, decât vreun boier mare şi nevrednic". Atunci tatăl ei i-a mulţumit din tot sufletul şi în scurt timp a dus-o într-o mănăstire de fecioare, unde erau şi alte călugăriţe. Şi cheltuind toată averea lui, a zidit o biserică, unde ea petrecea călugăreşte, cu fapte bune, cu alte călugăriţe. Aduceau înca şi alţi boieri pe fiicele lor în mănăstire, de şedeau până să vină la vârsta cea după lege, când le întrebau ce vor să facă. Şi unele doreau viaţa monahicească şi se tundeau în monahism, iar altele cu mai puţină evlavie, se măritau. In acel timp era un domnitor care stăpânea ţara aceea, Ricardie cu numele, cu viaţă destrăbălată şi neînfrânată, care avea o fiică orfană de mamă, pe care a adus-o şi el în mănăstirea cea amintită. Iar stareţa a primit-o cu bucurie şi pentru ca să cinstească pe domn, a poruncit de au venit toate surorile ca să-1 heretisească. Intre ele era şi Măria, cea 179 zisă mai sus, care văzând împodobirea domnului, zicea în mintea ei: „Dumnezeul meu, oare să aibă acest om atâta slavă şi întru împaratia Ta?". Iar acela dacă a văzut-o că se uită la el, şi-a rănit inima de finmuseţea ei, socotind că şi ea tot cu acest fel de socoteală îl 73. privise. S-a rănit de un dor nevindecat, însa atunci n-a descoperit la arătare dorinţa lui din cauza celorlalte care erau de faţă. Dar după ce s-a dus la palatul său, a vestit stareţei ca să-i trimită pe Măria în acea seară, şi să ştie cum că şi ea deasemenea îl iubeşte. Iar stareţa s-a întristat foarte şi i-a trimis răspuns, să nu facă ruşine mănăstirii; ba înca, trebuia, dacă ar fi auzit cum că altul voieşte să facă un lucru necuviincios ca acesta, să-1 pedepsească pe acela, ca un domn al cetăţii ce este. Şi multe alte cuvinte plăcute lui Dumnezeu i-a răspuns, însa acela, ca un întunecat la minte de patima curviei, nici într-un chip n-a luat aminte la acestea ci i-a poruncit a doua oară, ca negreşit să o trimită, că îi pofteşte foarte mult ochii ei, care i-au rănit inima, când căuta la el. Şi să i-o trimită cu hotărâre, sau se va duce singur şi o va lua cu sila, făcând o mare ruşine şi pagubă mănăstirii. Intre acestea, a întrebat stareţa pe Măria, mai înainte de a ajunge al doilea vestitor, şi i-a zis: „Tatăl tău te-a afierosit aici lui Dumnezeu şi pururea Fecioarei Măria, Maica Sa, cu toată bogăţia lui, şi a murit cu multă bucurie, văzând că ai sporit în poruncile Domnului. Şi în urma mea alta nu se va face stareţă, numai tu, pentru fapta cea bună, şi pentru bogăţia ta; mă mir dar, cum ai făcut greşeala aceasta, ca să cauţi la domnitorul, care m-a vestit să te trimit la el şi nu ştiu ce să fac". Iar ea a răspuns: „Maica mea, cu alt gând am căutat eu la el, însa socoteala lui a fost vicleană, gândind la lucrul cel necuviincios. Când va trimite a doua oară vreun om, să mă laşi ca să-i dau eu răspunsul, ca să cunoşti cât dor am ca să păzesc fecioria mea". Răspuns-a ei stareţa: „Vezi să nu zici vreun cuvânt aspru, să se mânie şi să strice mănăstirea". Iară ea a zis: „Mă duc la biserică să mă rog Stăpânei, să mă lumineze ca să-i dau răspunsul cel cuviincios, şi însasi pururea Fecioara, mă va păzi pe mine şi mănăstirea". 180 A alergat dar, la ajutorul cel de sus şi se ruga cu lacrimi înaintea icoanei Maicii lui Dumnezeu, să o izbăvească de întinaciunea trupului. După un ceas a venit omul şi i-a zis stareţei cuvântul cel mai sus amintit, la care ea a răspuns: „Nu se cuvine ca eu să trimit pe cineva la păcat, ci zi ei şi dacă va voi, îti va urma ţie". S-au dus la biserică şi i-a zis ei cel trimis: ,J)oamna mea, domnul nostru a văzut frumuseţea ta şi s-a rănit atât de mult la inimă, de vederea ochilor tăi, celor preadulci, că nu află vindecare, dacă nu vei veni să te vadă; dar de bunăvoie, ca să te facă soţia lui, să fii foarte mult cinstită, şi să te slăveşti întru această lume; iar dacă nu vei veni de voie, te va lua cu sila, ca să te ruşineze în toată Britania". Iar ea a răspuns: „Du-te afară din biserică şi aşteaptă, şi peste puţină vreme îti voi da aceea ca doreşte domnul tău". Atunci acela a ieşit bucurându-se, socotind că s-a înduplecat dorinţei domnului său. Asemenea şi stareţa a socotit cum că s-a biruit de vrăjmaşul şi foarte s-a întristat. Insă evlavioasa mireasă a lui Hristos, ducându-se, a stat înaintea Preasfmtei, zicând acestea cu lacrimi: „Stăpâna mea, bine îmi este să am ochi, ca să văd Sfânta icoana Ta, dar fiindcă aceştia m-au împiedicat pe mine văzând pe pângăritul, mai bine să-i scot pe ei, decât să-mi întinez fecioria mea şi voi vedea eu darul meu cu ochii sufletului meu. lartă-mă. Doamna mea, şi să nu mi se socotească întru păcat operaţia aceasta, că de nevoie o fac. Şi din două rele ce-mi stau înainte, mai bine este a alege răul cel mai mic". Acestea zicând (o! bărbăţie şi vitejie!) şi-a scos amândoi ochii cu un cuţit, şi i-a pus într-un vas. Apoi a strigat pe omul cel trimis şi i-a zis: ,J^iindcă ochii aceştia au greşit domnului tău, de l-au rănit, iată cu dreptate i-am pedepsit. Şi dacă după cum ai zis pot să-1 mângâie, mergi şi îi dă pe dânşii, ca să ia dintru ei toată veseha şi bucuria". Iar acela îngrozit, a luat ochii şi i-a dus domnului său, spunându-i cuvintele acestea, care văzându-i pe dânşii, s-a înspaimântat, schimbându-se cu dumnezeiască schimbare, şi minunându-se de fapta bună a fecioarei aceleia, şi-a schimbat dragostea cea trupească, întru evlavia duhului. A plâns cu amar, a urât din inimă fărădelegile lui, şi umilindu-se la suflet, a adus ochii la mănăstire, de i-a pus înaintea Sfintei icoane a Maicii lui Dumnezeu şi pe oarba acolo aproape să stea. Şi adunând pe toate surorile, le-a zis lor: 181 „Cădeţi toate la rugăciune, cu lacrimi rugându-vă stăpânului Hristos celui Atotputernic, şi Preasfmtei Fecioare Maicii Lui, ca să facă milă cu sora aceasta binecuvântată, şi să o vindece pe ea, şi dacă vom avea credinţă fierbinte, ne va auzi Stăpânul; numai să nu aveţi necredinţă în inimile voastre, nici să vă îndoiti cât de puţin; că cele ce sunt cu neputinţă la oameni, cu putinţă sunt la Dumnezeu, care face voia celor ce se tem de El. Şi vă rog pe voi, să nu îndrazneasca vreuna să se scoale de la pământ, până ce voi săvârşi şi eu rugăciunea mea". Aşa zicând, a pus cenuşă, nevrednicul, pe capul lui şi căzând jos la pământ, cu capul descoperit şi cu multă smerenie, se ruga cu multe lacrimi şi tânguiri: „Doamna şi Stăpâna îngerilor. Maica Atotputemicului Dumnezeu, nu sunt vrednic să văd Sfânta icoana Ta, nici să deschid gura mea cea preapângărită ca să te rog; că nu am lăsat nici un păcat pe care să nu-1 fi făcut. Intinat-am sufletul şi trupul meu şi tot pământul. Insă fiindcă Domnul lisus Hristos S-a întrupat pentru păcătoşi, şi n-a lepădat pe desMnate, pe tâlhari şi pe vameşi, ci i-a primit pe toţi, şi la Dumnezeiasca lui înaltare de la noi, te-a lăsat pe tine mijlocitoare a păcătoşilor, pe tine te pun chezaşă. Stăpâna mea, către Fiul tău cel milostiv, ca să mă întorc de la calea cea rea a fărădelegilor, şi prin pocăinţă să-mi spăl noroiul sufletului meu, numai să audă darul tău rugăciunile sfinţitei stareţe şi a toatei sfinţite-i frăţimi, ca să dai iarăşi ochii sfintei roabei acesteia, căreia eu 74. nepriceputul i-am fost pricina de i-a scos. Şi aşa aceasta să se izbăvească de trupeasca nevedere, şi luând lumina cea preadorită, să slujească bisericii tale, ca şi mai înainte, iar eu, nevrednicul robul tău, să mă slobozesc de robia cea cumplită a celui viclean, care mă trage legat, nevăzut, cu lanţ de fier". Acestea şi altele multe zicea cu lacrimi domnitorul, iar călugăriţele de asemenea se rugară toată ziua aceea. Şi fiindcă se rugau cu credinţă şi cererea le era binecuvântată şi sfântă, pentru dragostea cea frăţească, s-a auzit degrabă rugăciunea lor. La ceasul vecerniei a strălucit toată biserica, şi s-a auzit un glas, zicând: „la-ţi lumina ta, cu darul Celui născut al meu". Atunci călugăriţa, căutând în sus, a văzut pe Stăpâna cea 182 Atotputernică, stând înauntru Jertfelnicului, şi i-a zis ei: ,JV[ăresc numele tău. Doamna mea, şi slăvesc darul tău". Iar domnitorul şi toate surorile, după ce au auzit glasul, s-au sculat, dar pe Preasfânta n-au văzut-o. însa văzând că era vindecată, ceea ce mai înainte era fară ochi, au slăvit pe Stăpâna cea Atotputemică şi i-au mulţumit, făcând priveghere de toată noaptea. Apoi domnitorul a dat mănăstirii multe daruri şi căindu-se de păcatele lui, după făgăduinţă, nu s-a întinat mai mult, ci a petrecut viaţă cu fapte bune. Iar preacinstita Măria s-a făcut minunată foarte în lumea aceasta, pentru marea întelepciune şi păzirea fecioriei ei. Şi toate surorile au cinstit-o mult pentru facerea de minune cea zisă mai sus şi pentru petrecerea ei cea cu fapte bune. Iar după sfârşitul stareţei, cu sfat de obşte au ales- o pe dânsa care, cu plăcere de Dumnezeu păstorind Sfânta mănăstire, s-a dus întru împaratia cea cerească. Pe care să dea Dumnezeu ca noi toţi să o dobândim, cu darul şi cu iubirea de oameni, a Domnului nostru lisus Hristos, căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinaciunea, împreuna cu cel fară de început al lui Părinte, şi cu Preasfântul şi de o fiinţă Duh, în veci. Amin (12, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 183 MINUNEA 152 - A găsit de cuviinţă să-şi taie buzele şi nasul, decât să-şi piardă fecioria Oarecare fecioară cu numele Efimia, fiică a unui boier bogat, a afierosit fecioria ei Preanevinovatei Maicii lui Dumnezeu, din tânără vârstă şi petrecând minunat şi cu fapte bune, niciodată n-a lipsit de la biserică în duminici. Praznice împaratesti şi în sărbători. Toţi se minunau văzând atâta evlavie la o tânără atât de crudă, foarte frumoasă cu trupul şi cu bun chip. Iar pe cât creştea vârsta trupului, pe atâta se înmultea şi evlavia sufletului. De aceea, vicleanul drac nemaiputând suferi vieţuirea ei curată, cinstită, sfântă, a zavistuit foarte mult asupra păzirii fecioriei acesteia. El a rănit către dragostea ei un boier preabogat, care a cerut-o de la tatăl său de soţie. Tatăl fecioarei s-a bucurat ca să facă ginere pe un om ca acesta. El i-a făgăduit că i-o va da. Insă mireasa lui Hristos, cea fară de prihană, s-a împotrivit voii părinteşti, zicând că nu ar fi cu dreptate, nici cu cuviinţă ca să mintă pururea Fecioarei, Născătoarei de Dumnezeu, căreia i-a făgăduit fecioria ei, şi să iubească mai mult pe un nevrednic şi pământesc, decât pe mirele cel preavrednic şi ceresc. Ci tatăl ei s-a mâniat şi i-a zis: „Rudenia lui este mare, şi tu nu eşti vrednică să iei de bărbat pe un boier atât de bogat şi de bun neam. Cu hotărâre voiesc ca să faci voia mea, sau te pedepsesc prea aspru". Fecioara cea de bun neam, văzând socoteala tatălui său cea nestrămutată şi primejdia fecioriei ei, a intrat în Dumnezeiasca biserică şi, rugându-se cu lacrimi, cerea de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ca să-i ajute la această nevoie, să nu-şi întineze trupul său. După ce s-a rugat multe ceasuri, socotea întru sineşi aceasta: „Fiindcă frumuseţea trupului meu este pricina ca să mint cerescului Mire, şi să mă pângăresc de om nevrednic, mai bine este să mă lipsesc de ea, nefiindu-mi folositoare şi să mă fac grozavă cu chipul şi urâtă, numai să-mi păzesc curăţenia sufletului, pe care mai vârtos şi mai mult o doreşte Domnul, decât frumuseţea cea stricăcioasă". Acestea cugetând şi înfierbântându-se de Dumnezeiescul dor al păzirii 184 fecioriei ei, şi-a tăiat nasul şi buzele. De îndrazneala aceasta auzind şi văzând-o tatăl ei, s- a mâniat atâta, încât a vrut s-o omoare, însa pentru ca să nu-i dea numai o durere, dacă îi va taia capul ei, a lăsat-o pe dânsa vie, ca să-i dea muncă pe fiecare zi. După ce a bătut-o cât a vrut, a chemat un lucrător de pământ, pe care îl avea în ţarinile lui, foarte aspru şi fără omenie, căruia i-a dat-o ca să o aibă ca pe o roabă, să-i facă cele mai grele şi mai defăimate slujbe şi lucruri ale ţarinii lui şi să o bată fară de milostivire, când nu-i va face ascultare. El s-a jurat aceluia că dacă va auzi că s-a umilit în vreo zi spre ea şi îi va face bine, sau se va arăta milostiv cât de puţin către dânsa, îi va tăia capul lui. Ţăranul, luându-o pe dânsa, o necăjea şi o bătea fără de milostivire, pentru că din fire era crud şi fără de omenie. Mai mult, pentru frica tatălui ei, a pus-o la cele mai grele slujbe. Fecioara cea de bun neam, răbda cu vitejie toate scârbele, mulţumind Domnului, Care a învrednicit-o ca să se pedepsească pentru dragostea Lui. Pe când voia să o bată nemilostivul acela, ea se ducea într-un loc ascuns, şi se ruga multe ceasuri cu lacrimi către Domnul, cerând de la Dânsul, ca să-i dea până la sfârşit răbdare şi putere. Cele mai multe nopţi le petrecea în metanii şi rugăciuni, când avea vreme. Robia aceasta cumplită şi aspră, a răbdat-o purtătoarea de chinuri şi Muceniţa păzirii fecioriei ei, nu zece zile, sau o sută, ci şapte ani întregi. Oricare o vedea din cei ce o ştiau mai dinainte, câtă frumuseţe avea şi în ce fel s-a făcut din osteneli, din scârbe şi 75. din munci, nu era cu putinţă ca să nu-1 doară inima şi să nu lăcrimeze de nefericirea ei. Intr-o noapte în care era ajunul Naşterii lui Hristos, pe când cina barbarul acela, Efimia s- a dus pe ascuns la grajd ca să se roage, cugetând la întruparea Domnului nostru. Care a primit să se facă om pentru mântuirea noastră. Ţăranul văzând că lipseşte fecioara, a luat un toiag şi a alergat ca să o bată, după cum avea obişnuinţă. Alergând către grajd, a văzut de departe o lumină mare şi s-a temut, socotind cum că ar fi foc şi că arde casa. Apropindu-se, a văzut ceea ce nu era vrednic să vadă, adică pe împarateasa cea cerească cu mulţime de sfinţi îngeri, care mângâiau pe Efimia, zicând: „Rabdă cu tărie fiica mea preaiubită, căci pentru scârba aceasta vremelnică, pe care o pătimeşti pentru dragostea 185 Fiului meu, vei dobândi în împaratia Lui slavă veşnică şi neveştejită cunună. Şi ca semn pentru cununa slavei celei mari, căreia ai să te învrednicesti de la Mirele tău Cel Ceresc, de acum să fii vindecată la mădularele cele tăiate, cu puterea Fiului Meu". Acestea văzându-le ţăranul acela, s-a înfricosat şi, strigând pe toţi casnicii săi, au văzut pe Stăpâna cea fără de prihană, cu ceata ei cea cerească, şi pe fecioara cu buzele şi cu nasul, după cum a fost mai înainte. Toţi au căzut la pământ, neputând să vadă atâta lumină. După un ceas sculându-se, au văzut numai pe Efimia singură, rugându-se şi strălucind. Acestea văzându-le ţăranul acela, a trimis cuvânt la tatăl ei, să vină grabnic la fiica lui. Acela a venit îndata. Văzând pe fiica lui vindecată, s-a înspaimântat şi, mulţumind Domnului, a cerut iertare de la dânsa, pentru necunoştinţa lui cea mai dinainte. Apoi cheltuind aur mult, a zidit în locul grajdului acela o mănăstire preafrumoasă şi acolo a lăsat-o pe dânsa, să slujească Mirelui ei Celui Ceresc. Acolo îsi petrecea ea viaţa, în fapte bune şi a adunat pe multe altele. Astfel, bine şi minunat petrecând în toate poruncile Domnului, cu plăcere de Dumnezeu păstorind turma cea sfântă, lăsând cele vremelnice, s-a dus la împaratia cea nesfârşită, pe care să dea Dumnezeu să o dobândim noi toţi. Amin (13, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 186 MINUNEA 153 - Maica Domnului încununeaza din cer pe două fecioare curate, clevetite de lumea rea O femeie creştină de bun neam, foarte îmbunatatita, avea două fiice foarte frumoase. Ea le sfătuia să-i urmeze ei la petrecerea cea după Dumnezeu, şi mai ales la multa evlavie pe care o avea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. După moartea bărbatului ei, a sărăcit aşa de mult, încât nu avea cu ce să-şi mărite fetele ei. Astfel se amăra temându-se, ca nu cumva să-şi vândă cinstea lor, din pricina sărăciei. Având ea multă credinţă către Dumnezeu, s-a dus cu dânsele la biserică. Acolo, stând înaintea Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, s-a rugat zicând cu lacrimi: „Stăpâna îngerilor. Maica sărmanilor şi ajutătoarea săracilor, în îngrijirea şi sub acoperământul tău dau din tot sufeltul meu pe aceste două sărmane, ca să le chivemiseşti; pentru că nu pot eu să le păzesc fără de paguba sufletului şi a trupului, din cauza sărăciei şi neajungerii mele. Tu, cu mai-nainte şi Dumnezeiasca ta purtare de grijă, după nemărginita ta milostivire, să le acoperi şi să le păzeşti, ca să nu-şi întineze fecioria lor". Acestea zicând mama cea evlavioasă, a apucat mâinile fiicelor ei şi le-a apropiat de sfânta icoană, spre semn de legătură, ca să fie Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, mama lor, din ceasul acela, şi ea mai mult nu. Aceasta făcând, s-au întors la casa lor. Când s-au apropiat de uşă, iată un tânăr, în chipul fulgerului, care ţinând o pungă plină de arginţi, i-a zis ei: „împarateasa cea cerească îti trimite banii aceştia, ca să chivemiseşti fiicele tale". Luând banii, acela s-a suit la ceruri. Femeia a căzut cu faţa la pământ, mulţumind cu lacrimi Făcătoarei de bine, celei bogat dăruitoare, pentru grabnicul ajutor şi grabnica sprijinire. Apoi, cheltuind, le-a îmbracat pe dânsele şi le-a cumpărat cele de nevoie ale vieţii lor. Vecinii cei răi, ştiind sărăcia lor cea dinainte, le grăiau rău şi le huleau pe dânsele cu nedreptate şi cu ruşine, osândindu-le şi zicând cum că maica lor le-a vândut cinstea lor, vreunuia din cei bogaţi şi a luat bani. Clevetirea aceasta cumplită. 187 auzindu-0 evlavioasa femeie, socotească fiecare câtă scârbă şi necaz a suferit! Şi pe cât timpul trecea, pe atâta şi osândirea creştea, încât s-a înstiintat de aceasta toată cetatea. Biata mamă, neputând să mai sufere ponegririle oamenilor, a zis fiicelor sale: ,J)uceţi-vă la Maica voastră cea milostivă, şi vă rugaţi bunătăţii ei cu lacrimi şi cu inima smerită, ca să vă ajute să vă izbăviţi de gurile oamenilor şi dacă cu neîndoită credinţă vă veţi ruga, vă va auzi pe voi Maica induratului Dumnezeu, Cea mult-milostivă, după cum şi mai-nainte ne-a auzit şi ajutat". Fecioarele ascultând învatatura macii lor, s-au dus la Dumnezeiasca biserică, şi au făcut după cum le-a învatat. După ce s-au rugat destul, vărsând lacrimi cu credinţă fierbinte, s-au întors la casa lor, nădăjduind la împarateasa cea Puternică, cum că le va trimite ajutor din cer, precum s-a şi făcut. împarateasa, hrănitoarea săracilor, primind smerita rugăciune şi lacrimile nevinovatelor tinere, le-a ascultat pe dânsele şi cu minune le-a ajutat într-acest chip: La un mare praznic, la care era adunat tot poporul cetăţii în Mitropolie, şi dădea învatatura un Duhovnic, era şi femeia cea mai sus amintită, cu fetele ei. Pe la mijlocul învataturii Duhovnicului care se ostenea cu bună chibzuială a învata şi lumina adunarea credincioşilor din Biserică, au văzut toţi un înger preafinmos, că a intrat pe o fereastră, ţinând în mâini două cununi frumoase şi minunate, alcătuite din fiori din trandafir alb şi din alte flori bine mirositoare. El a zis către cele două copile 76. aceste cuvinte în auzul tuturor: „Aceste două cununi de flori albe, vi le-a trimis din ceruri, împarateasa, pentru semnul fecioriei voastre". Acestea zicând, a pus pe capetele lor cununile şi îndata s-a făcut nevăzut. Câtă vesehe socotiţi o! ascultătorilor, că au luat fecioarele şi câtă înspaimâitare, cei ce stăteau împrejur? A rămas învatatura neisprăvită. Arhiereul şi boierii au alergat să sărute cununile cele cereşti şi în scurt tot poporul se întrecea, cine să cinstească pe fecioare mai mult. Mai pe urmă le-au petrecut până la casa lor. Ele însa nu s-au mândrit în deşert pentru această cinste ce li s-a făcut; ci cu multă smerenie au mulţumit împaratesei celei vrednice de cinste. Arhiereul şi cei mai mari boieri au cheltuit avere nenumărată, zidind două mănăstiri preafinmoase în numele Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu. Apoi au hotărât pe o fecioară stareţă într-o 188 mănăstire şi pe alta, în cealaltă mănăstire. Acolo ele petreceau cu aşa fapte bune şi viaţă minunată încât multe fecioare de bun neam ale boierilor, nu numai din acea cetate, ci şi din alte cetăţi, auzind de vestea cea bună şi de petrecerea cea plăcută lui Dumnezeu, au lăsat bogăţia cea curgătoare precum şi slava cea deşartă, si au venit la ascultarea lor. Şi atâta au crescut aceste două mănăstiri, avându-le toţi în mare evlavie încât cineva socotea o mare fericire dacă s-ar fi învrednicit să se numere împreuna cu această tagmă binecuvântată. Cele două minunate proiestoase s-au săvârşit în sfinţenie şi sfintele lor moaşte bine au mirosit, iar fericitele lor suflete, s-au dus în împaratia cea cerească, pe care să dea Dumnezeu ca şi noi toţi să o dobândim. Amin (14, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). MINUNEA 154 - Biruind războiul curviei de cinci ori, de cinci ori s-a încununat Doi fraţi au fost trimişi de la mănăstire, la ascultare. Ei călătoreau împreuna, rugându-se fiecare lui Dumnezeu. Ajungând la locul destinat, s-au apucat de lucru. Asupra unuia dintre ei, s-a ridicat război de la diavolul, de cinci ori, ca să păcătuiască. El, sculându-se, făcea rugăciune, şi nu s-a lăsat biruit de gânduri, dar a fost supărat tare de patimă. Intorcându-se către Părintele lor duhovnicesc, faţa fratelui aceluia era tulburată. Fiind întrebat despre cauza tulburării, acela a pus metanie şi a răspuns: „Roagă-te, Părinte, pentru mine, căci am căzut în curvie". Apoi i-a povestit, cum a fost luptat de gânduri. Bătrânul fiind văzător cu mintea, vedea pe capul ucenicului său, cinci cununi. Cunoscându-i lupta şi biruinţa lui asupra patimii şi a diavolului, care o ridicase asupra lui,189 i-a zis: „îndrazneste fiule, că nu te -ai biruit; ci, mai vârtos, ai biruit cu aceea împotrivire, căci n-ai săvârşit păcatul". Fratele prin credinţa în Dumnezeu şi evlavia pe care o avea către Maica Domnului, a fost ajutat să biruiască de cinci ori ispita diavolească şi, astfel, s-a încununat de cinci ori, cu darul lui Dumnezeu. Orice patimă sau ispită diavolească biruită de noi cu ajutorul lui Dumnezeu şi osârdia noastră bine chibzuită, este o cunună strălucită, cu care ne încununam de sus. MINUNEA 155 - Maica Domnului salvează de la înec pe o femeie care a născut un prunc negru Peste marele râu Naris, care trece prin mijlocul oraşului Narani, s-a ridicat un mare şi frumos pod, râul fiind foarte lat şi adânc. în acest oraş era un boier bogat, care avea multe slugi şi mai mulţi robi; şi între aceştia se afla şi un arap, pe care îl iubea mult boierul, pentru că îi făcea multe slujbe. întâmplându-se să nască soţia boierului, a făcut copil negru ca cerneala; aşa de negru, încât era aproape ca şi arapul. Iar din ce cauză, nimeni nu ştia, căci femeia era curată, se păzea de astfel de fapte şi pe alt bărbat nu cunoştea, în afară de soţul ei. Şi, mai ales, avea mare evlavie către Preasfânta, pentru care o iubea Stăpâna şi o învrednicea de multe haruri, între care a fost şi aceasta, pe care mai jos îl vom scrie. Toţi cei ce vedeau pe copil, nu numai străini, ci chiar şi boierul, socoteau cum că 1-a făcut cu arapul, din care pricină avea mare supărare boierul, şi-i era ruşine de oameni. Pentru că toţi, în toate părţile, numai de aceasta vorbeau, şi de multe ori îl biruia supărarea, până într-atât, încât cugeta să omoare pruncul, pe arapul şi pe soţia sa. Insă 190 Preasfânta îi dădea răbdare, pentru că cunoştea curăţia acelei nevinovate femei. Şi, facându-se femeia sănătoasă, boierul ca să scape de ocara oamenilor, i-a zis: „O! femeie rea! la-ţi copilul cel de pripas, pe care l-ai născut în desMnare, fugi degrabă din casa mea şi du-te în locul unde să nu te vadă ochii mei, pentru ca nu cumva să mă mânii vreodată şi să te omor". Acestea zicând, a apucat-o de cosiţe (părul capului) şi a dat-o afară din casă, împreuna cu pruncul. Plângând ea şi tânguindu-se, s-a dus la un unchi al său, socotind că o va primi la casa sa, ca una ce era din sângele lui, dar şi acela a alungat-o cu multe ocări şi defăimări. Şi aşa au făcut toate rudeniile ei, socotind toţi cum că în adevăr cu arapul a făcut copilul. Văzând că toate rudele ei au ocărât-o şi au alungat-o, s-a întristat şi deznădăjduit până într-atât, încât, ca o ticăloasă, îsi puse în gând să se omoare cu pruncul, nemaiputând să sufere ocara oamenilor. Acestea cugetând, a intrat într-o biserică a Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu şi, căzând înaintea icoanei ei, a plâns atât de mult, încât a udat pardoseala bisericii, zicând: ,J'readulcea mea Doamnă şi Stăpână! Nu pot să mai 77. sufăr defăimarea şi ocara oamenilor; mă rog milostivirii tale să nu laşi sufletul meu să se muncească, pentru moartea cea de bună voie, pe care eu acum mă duc să o primesc". Şi după ce a plâns multă vreme, s-a dus în târg şi ajungând aproape de râu a strigat cu mare glas în auzul tuturor: „Asculta-ţi-mă pentru numele lui Dumnezeu!". Toţi au stat locului, ca să audă ce vrea să spună. Şi a zis ea: „Născătoarea de Dumnezeu şi Stăpâna, să arate vreun semn la aceia care mă clevetesc cu nedreptate, că eu nu am să mai fac decât aceasta". Şi sfârşind aceste cuvinte, s-a aruncat în râu, împreuna cu pruncul. Iar bărbatul ei şi oarecare din rudenii, care s-au întâmplat acolo în târg, s-au întristat de moartea ei. Şi ducându-se în biserică se rugau, cerând de la Dumnezeu ca să nu-i pedepsească pentru pricina aceasta, deoarece ei nu ştiau dacă a fost vinovată sau nu, ci numai copilul, prin culoarea pielei, ar fi mărturisit pe tatăl său. 191 Astfel, pe când se rugau ei, au auzit afară glasuri de popor, lăudând cu mare strigare pe Domnul, care scăpase pe femeie din râu, sănătoasă, împreuna cu pruncul, care acum era alb şi foarte fiumos. îndata alergând la dânsa şi bărbatul ei înspaimântat, a îmbratisat-o plângând; şi cerând iertare pentru asprimea cu care s-a purtat faţă de dânsa, săruta pruncul, lăudând pe Domnul, Care n-a lăsat să moară nevinovata femeie, învinuita pe nedreptate. Apoi întrebându-o cum s-a făcut minunea, ea a răspuns: „Când am văzut că m-aţi ocărât toţi şi m-aţi izgonit, din preamărea supărare şi amărăciune, am pus în gând să mă omor; însa mai întâi, intrând în biserică, am căzut şi m-am rugat Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, pe care în urmă am văzut-o în fundul râului unde m-am aruncat, care mi-a zis mie: „Să nu te întristezi, căci eu nu te las să te îneci". Atunci am văzut că apa a stat despărţită în două părţi şi nu s-a apropiat de mine. Iar eu am spus: „Dar pentru ce să voiesc viaţă. Stăpâna mea? Ca să am supărări, ocări şi munci?". Preasfânta mi-a zis: ,jKltă femeie mai slăvită decât tine să nu fie în oraşul vostru, nici alt copil mai fiumos decât al tău". Acestea zicând, m-a luat de mână cu copilul şi aducându-mă pe pod, mi-a zis: „Fiindcă bărbatul vrea semn ca să creadă că al lui este copilul, să se facă mai alb decât toţi pruncii cetăţii voastre". Şi îndata după ce a zis acestea. Preasfânta s-a înaltat la ceruri, iar pruncul, prin minune, s-a schimbat cu fhimuseţea aceasta". Auzind şi văzând cei ce stăteau de faţă o minune ca aceasta, au slăvit pe Dumnezeu şi pe Stăpâna pururea Fecioară. Iar pe femeie o ruga să-i ierte clevetirea cea nedreaptă, şi mai ales bărbatul său, care o ruga să se întoarca la casa lui. Insă ea a zis: „Se cuvine să slăvesc pe Dumnezeu şi pe Stăpâna mai mult, pentru că acum te-ai încredintat că mi-a scăpat viaţa mea. De acum înainte nu se cade să mai slujesc casei tale, arătându- mă astfel nemulţumitoare către Făcătoarea de bine, care mi-a făcut acest minunat dar. Tu m-ai urât şi m-ai izgonit, iar Ei i-a fost milă de mine şi nu m-a lăsat ca să pier cu trupul şi cu sufletul". Apoi s-a dus la mănăstire de fecioare şi s-a făcut călugăriţă. 192 Şi trăind viaţă îmbunatatita şi minunată, s-a învrednicit de împaratia cerurilor, pe care să dea Dumnezeu ca noi toţi să o dobândim. Amin (26, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). MINUNEA 156 - Maica Domnului salvează pe un tânăr nevinovat, din primejdie de moarte In zilele împaratului Teodosie cel Mare, era în Constantinopol un oarecare Iulian, îmbunatatit cu viaţa, care avea un singur fiu, cu numele Teofil. Acest Iulian în tinereţile lui a fost foarte bogat, iar la bătrâneţe sărăcind desăvârşit şi neavând nici cele mai de nevoie ale trupului, a zis fiului său: „Fiul meu, iată, după cum vezi, eu sunt neputincios şi aşa de sărac, încât nu am cu ce să-mi trăiesc viaţa. Te rog şi eu, să-mi împlinesti o dorinţă a mea, ca eu smeritul să mă mântuiesc la bătrâneţele mele; iar tu să te învrednicesti de cereasca fericire, pentru ascultarea cea către părintele tău". Atunci, feciorul i-a răspuns: „Spune-mi tată orice pofteşti şi eu te voi asculta la lucrurile cele cuviincioase". Bătrânul i-a zis: „Fericitul Avraam avea un fiu din făgăduinţă, pe care ducându-1 în munte să-1 junghie şi să-1 ardă spre jertfa, acela nu a fugit, el înca şi lemnele cu bucurie le ducea, cu osârdie urmând tatălui său. Şi nu numai acesta, ci şi alţii mulţi au ascultat pe părinţii lor. Aşa să faci şi tu acum, fătul meu preaiubit: ascultă porunca mea şi nădăjduiesc la Dumnezeul cel iubitor de oameni, că nu te vei mâhni de aceasta". Atunci a zis Teofil: „Oare, voieşti şi tu ca să mă omori?". Răspuns-a tatăl său: „Să mă ferească Bunul Dumnezeu, fiule, de o fărădelege ca aceasta. Eu doresc numai o voie să-mi faci: Să primeşti ca să te vând ca pe un rob al meu, pentru ca să am cu ce trăi la bătrâneţile mele şi să nu umblu cerând ca un sărac şi lipsit. 193 Milostivul Dumnezeu va face milă cu tine pentru bunătatea aceasta, şi-ţi va da bogăţie nenumărată în această lume, iar în cealaltă, va aşeza sufletul tău spre odihnă, în sânul lui Avraam. Dar o poruncă am să-ţi dau, pe care s-o păzeşti, până în ceasul morţii tale: De te va trimite stăpânul tău la vreun lucru sau la vreo slujbă oarecare, să-ţi aduci aminte ca să te duci întotdeauna mai întâi la Sfânta Liturghie, când este vremea ei, şi numai după sfârşitul serviciului sfânt să te îndrepti spre slujba ta. De asemenea, să te sârguieşti să ai 78. cătrea Preasfânta Fecioară multă evlavie. Dacă vei fâce aşa, te va izbăvi Domnul de o mare şi năpraznică primejdie". Fiul a răspuns: „Părintele meu, fâ cu mine cum îti este voia ta". A doua zi a vândut luhan pe fiul său Teofil, la un boier. Patriciu al palatului, cu numele Constantin, care a iubit mult pe tânăr, pentru supunerea, ascultarea şi frumoasa lui întelepciune, pentru smerenia şi păzirea curăţie sale, pentru frumuseţea feţei lui, cum şi pentru învatatura şi cunoştinţele pe care le avea. II lua la plimbare cu el, oriunde se ducea, cum şi la masă pentru ca să-1 slujească cu sârguinţă. Intr-una din zile ducându-se boierul la palatul împaratesc, a uitat samandrionul, adică buchelarul în care avea poruncile; şi a trimis înapoi acasă pe Teofil, în grabă ca să-1 aducă. Tânărul alergând acasă, a intrat în camera Patriciului fâră nici o teamă şi a luat buchelarul. în ceasul acela s-a întâmplat că femeia Patriciului şezând în pat, păcătuia cu un rob al ei. Tofil din preamulta grăbire, nu s-a uitat spre ei şi şi-a căutat de drumul lui. Ticăloşii aceia care păcătuiau, temându-se că el va spune domnului său, au plăsmuit asupa lui viclenie şi mărturii mincinoase. Venind patriciul, i-a zis lui femeia: „De asta ai cumpărat pe robul acesta, ca să vină la mine în pat şi să mă silească la păcat, neruşinatul? Căci dacă n-aş fi strigat şi n-ar fi venit cutare ca să mă scape, îmi pângărea cinstea, prea îndraznetul acesta. Ce, sunt de neam prost şi nefericit ca să mă dispreţuieşti aşa? Mă jur pe rugăciunea părinţilor mei şi pe mântuirea sufletului meu, că de nu voi 194 vedea mâine capul îndraznetului şi obraznicului rob tăiat, nu mai stau nici un ceas în casa ta, ci mă despart de tine şi-mi iau zestrea mea". Patriciul, auzind acestea, s-a mâniat foarte mult asupa robului şi a făgăduit cu hotărâre să-i facă voia ei. A doua zi, întâlnindu-se la palat cu Eparhul, i-a zis: „Mâine de dimineaţă am să-ţi trimit pe un rob al meu, căruia ai să-i tai capul, să-1 pui într-o bucată de pânză, să-1 pecetluieşti şi să mi-1 trimiţi". Eparhul i-a răspuns: „Eu nu pot să fac judecată fară dovadă; dacă însa mărturisesc de el trei oameni în scris, cum că este vinovat de moarte, îl omor". Atunci Patriciul a spus înainte a trei martori, cum că a cumpărat un rob tânăr, care a vrut să necinstească cu sila pe soţia lui şi a scris hotărâre de moarte chiar cu mâna sa. După aceea, Eparhul a primit să-1 omoare. Când s-a făcut ziuă, a chemat pe nevinovatul acela şi i-a zis lui: „Du-te la Eparhul şi-i spune cum că-1 heretisesc şi să-mi trimită răspunsul". Robul cel bun plecând, a trecut pe lângă o biserică a Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, în care se slujea şi aducându-şi aminte de porunca părintească, a intrat înauntru tocmai când se citea Apostolul şi a rămăs în biserică până la sfârşit. în timpul acesta, robul cel cu adevătat vinovat, văzând că Eparhul întârzie de a trimite capul, a zis Patriciului: „Să mă duc eu să- 1 aduc, dacă porunciţi". Patriciul a zis: „Du-te". Atunci el alergând cu grăbire, ca şi cum s-ar fi dus să primească o comoară de mult preţ, a ajuns la casa Eparhului şi intrând înauntru, 1-a heretisit (salutat) pe el în numele Patriciului. Atunci un gealat cu sabia ascuţită ce sta ascuns, i-a tăiat îndata capul lui, pe care punându-1 într-un lighean şi spălându-1, 1-a împachetat. Tocmai când voia să-1 pecetluiască, săvârşindu-se Sfânta Liturghie la biserica aceea, a sosit şi robul cel credincios şi fară de vicleşug, heretisând pe Eparhul, a primit pachetul cu capul pecetluit fară să ştie ce este înauntru. Ajungând acasă la Patriciu şi văzându-1 pe el, toţi s-au minunat, mai ales doamna lui, pentru că ştia că 1-a trimis să-i taie capul, iar el s-a întors sănătos. întrebându-1 pe dânsul ce a adus, el a 195 răspuns zicând: ,J)upă cum mi-aţi poruncit, stăpâne al meu, m-am dus şi, heretisând pe Eparhul, îndata mi-a dat lucrul acesta să ţi-1 aduc; eu însa nu ştiu ce este înauntru". Atunci ea luând pachetul şi despecetluindu-1, a aflat capul robului necredincios, pentru care îngrozindu-se foarte, a rămas fară grai multă vreme, preapăcătoasa. Apoi venind în starea cea mai dinainte, a înteles judecata lui Dumnezeu cea dreaptă. Şi fîindu-i fiică să nu pătimească şi ea asemenea, ca o pricinuitoarea a răutăţii aceleia, a plâns din toată inima şi a spus soţului ei cu îndrazneala, fărădelegea ei, zicând: „Domnul meu! Eu ticăloasa şi nefericita sunt pricinuitoarea răului acestuia şi mă tem să nu pătimesc după faptele mele, căci nu este lucru ascuns (după cum zice glasul Domnului) care să nu se vădească. Iată, azi se împlinesc trei ani şi jumătate, de când eu păcătuiesc cu robul cel omorât, înselându-te, fără ca tu să fi ştiut aceasta. Insă robul acesta tânăr, este curat despre mine, că nici un păcat n-a făcut şi cu nedeptate l-am învinovatit, ticăloasa de mine. Pentru aceasta. Dumnezeu cel drept, care iubeşte dreptatea, a răsplătit fiecăruia după lucrurile lui. Te rog, iartă-mă pe mine, domnul meu, pentru îndurarile lui Dumnezeu şi mă făgăduiesc ca de azi înainte să nu-ţi mai greşesc ţie". Acestea zicând, toţi s-au înfi-icoşat şi s-au înspaimântat, mărind pe Domnul cel iubitor de oameni, care niciodată nu trece cu vederea pe cel ce face voia Lui. Atunci Patriciul întrebând şi cercetând pe tânărul să-i spună viaţa şi faptele lui cele dinaite, el a mărturisit totul, arătându-i bunul neam din care se trage, sărăcia în care tatăl său a ajuns la bătrâneţe, ascultatea pe care i-a facut-o, primind să fie vândut lui 79. ca un rob, spre a avea cu ce-1 întretine, porunca pe care i-a dat-o să se ducă la Sfânta Liturghie şi celelalte. Patriciul auzind acestea, din acel ceas nu 1-a mai ţinut pe dânsul ca rob, ci ca pe un adevărat fiu al lui, mâncând împreuna cu dânsul şi petrecând împreuna. Şi nu numai de această cinste s-a învrednicit Teofîl, ci ca şi moştenitor a fost făcut de boierul acela, peste toată avuţia lui. Pentru aceasta şi noi, iubiţilor, să ne temem de judecata lui Dumnezeu. Să ne ducem totdeauna la Biserică şi să stăm cu frică şi cu cutremur până la sfârşitul Sfintei 196 Liturghii, ca şi cum am vedea cu ochii pe Stăpânul Hristos, Cel care ne va judeca pe noi în ziua cea înfricosata a învierii celei de obşte. Să nu ieşim afară din biserică înainte de terminarea slujbei şi mai ales să nu îndrazneasca nimeni a vorbi înauntru, pentru că cel ce iese afară din biserică în timpul slujbei, fară de mare nevoie, se aseamănă cu Iuda, cel ce s-a sculat de la Cina cea de Taină şi, ducându-se, a vândut pe Domnul nostru lisus Hristos (65, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). MINUNEA 157 - Zidind o biserică în cinstea Maicii Domnului, au primit ca răsplătire un prunc minunat Vasile şi Evdochia, petrecând în viaţă de căsnicie, au zidit o biserică foarte scumpă în cinstea Preacuratei Fecioare. Maica Domnului le-a dăruit un fm cu mare sfinţire care, facându-se mărişor, nu vorbea cu nici o femeie, nefiind maica sa de faţă. Pentru această curăţie, după moartea lui, trupul şi hainele lui, înca multă vreme au stat întregi şi nu au putrezit, care lucru văzând mama sa, a pus trupul lui într-un sicriu de aur şi îl ţinea ca un lucru de mare preţ. Mai târziu l-au pus în biserica care era zidită de dânşii, în cinstea Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu (281, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 197 MINUNEA 158 - Maica Domnului salvând din mare pe nepotul împaratului, scapă şi pe cei năpăstuiţi O slugă a Oblaţilor a mers cu corabia la Ţarigrad, la împaratul Teodosie, venind de la Roma. In aceiaşi corabie mergea şi un fecior al unui frate al lui Teodosie, care din cauza unui vânt mare a căzut din corabie şi s-a înecat. Venind corăbieri la Ţarigrad, a dat lui Teodosie împaratul cărţile de la fratele său. Ei au spus ce li s-a întâmplat pe mare. Dar împaratul auzind cum toţi au sosit sănătoşi şi numai fiul fratelui său a pierit, a poruncit să-i închida pe toţi în pivniţă şi să-i bage în obezi. Maica Domnului însa a scos pe nepotul lui Teodosie din mare şi 1-a pus într-un caic cu care a venit la Ţarigrad, la împaratul, şi astfel a scos pe cei nevinovaţi din temniţă (395, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 159 - Maica Domnului împaca pe robii săi iubiţi. Chiril al Alexandriei si loan Gură de Aur Sfântul acesta. Chiril, om fiind, măcar că era atât de înaintat în sfinţenie, avea şi oarecare patimă omenească, dar a îndreptat-o pe aceasta în chip minunat. Ascultaţi care era patima şi îndreptarea ei: Marele Chirii, fiind rudenie şi nepot patriarhului Teofil, vrăjmaşul Sfântului loan Hrisostom, şi crezând ca adevărate toate mincinoasele învinuiri pe care le grăia unchiul său Teofil contra Sfântului loan Hrisostom, nu din răutate, ci din prea mare încredre în unchiul său, fericitul Chirii se pornise şi el asupra sfinţitului şi dumnezeiescului Hrisostom, având mânie asupra lui, nu numai când acesta trăia, ci şi 198 după moartea lui. Pentru aceasta, nu voia nici să-1 pomenească în pomelnicele celorlalţi Patriarhi, precum era şi este obiceiul. Apotic, atunci Patriarh al Constantinopolului, a scris către fericitul Chirii scrisoare, arătând că şi el a fost o vreme vrăjmaşul lui Hrisostom, dar, mai pe urmă, cunoscând nevinovăţia şi curăţia acelui bărbat Sfânt, s-a pocăit de greşeala lui şi a pomenit numele lui Hrisostom împreuna cu ceilalţi Sfmţi, şi-1 sfătuia frăţeşte pe Sf Chirii, să scrie numele lui Hrisostom în pomelnice şi să-1 pomenească. Insă Chirii nu-1 asculta, nevoind să defaime sinodul ţinut împotriva lui Hrisostom, pe vremea unchiului său Teofil. A mai scris către Chirii Patriarhul şi Sfântul Isidor Pelusiotul, ca unul ce-i era rudenie şi mai bătrân cu vârsta, sfatuindu-1 că nu se cuvine a judeca pe cineva din oameni, până nu va cerceta el singur, amănunţit, pricina şi greşeala omului aceluia. înca şi altă epistolă a mai scris Sfântul Isidor către Chirii, în care zicea: „Mă numeşti că sunt părintele tău şi mă tem de osândă. Ascultă-mă pe mine, să nu te osândeşti şi tu de Dreptul Judecător, Cel ce nu caută la faţă. Leapădă-ţi mânia asupra celui mort şi nu tulbura Biserica celor vii, pricinuindu-i nelinişte. Citind scrisorile Sfântului Isidor, a început Sfântul Chirii a se îndrepta şi a-şi cunoaşte greşeala. Dar s-a îndreptat desăvârşit, având un vis ca acesta: I s-a arătat Sfântului că se afla într-un loc de negrăită frumuseţe şi bucurie. Vedea acolo pe Avraam, Isaac şi lacov şi Sfinţi mulţi din Legea Veche şi din cea Nouă a Evangheliei. Şi a văzut în acel loc o biserică luminată, de neîntrecută frumuseţe, iar înauntru popor mult, care cânta o dulce cântare. Şi, intrând Sfântul în biserică, s-a umplut cu totul de bucurie şi de dulceaţă în inima sa, că vedea pe Doamna noastră. Născătoarea de Dumnezeu, de îngeri mulţi înconjurata şi strălucind de negrăită slavă. Mai vedea acolo şi pe Sfântul loan Hrisostom, stând aproape de Născătoarea de Dumnezeu, cu mare cinste şi strălucind cu 80. minunată lumină, ca un înger al lui Dumnezeu, şi ţinând în mâini cartea învataturilor sale. 199 Şi mai erau şi alţi bărbaţi slăviţi, mulţime, care stăteau cu dânsul ca nişte slujitori, înarmati toţi, ca şi când aveau de dat o luptă oarecare. Dorea fericitul Chiril să se închine Stăpânei, Născătoare de Dumnezeu, şi pornind, a alergat spre ea ca să-i facă închinaciune, dar îndata Sfântul loan, împreuna cu purtătorii săi de suliţi, au alergat cu mânie împotriva lui şi nu numai că 1-a oprit de a se apropia de Maica Domnului, dar şi din biserica aceea l-au izgonit. Şi cum sta Sfântul Chirii, frământând întru sine mânia sa contra Sfântului loan Hrisostom, care-1 izgonise din biserică, iată, a auzit pe Stăpâna noastră. Născătoarea de Dumnezeu, mijlocind către Sfântul loan, ca să-1 ierte şi să nu-1 gonească din biserica aceea, zicând: „Iartă pe Chirii, a zis Preasfânta către loan, că din necunoştinţă a luat pornirea lui cea rea împotriva ta şi vei vedea, când îsi va da seama, că din neşthnţă a ajuns la acea pornire rea". Dar loan se arăta că nu primea să-1 ierte. Atunci, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a zis către Sfântul loan: „Pentru dragostea mea, iartă-1 căci mult s-a nevoit pentru cinstirea mea, ruşinând şi înfruntând pe Nestorie, ocărâtorul meu, iar pe mine. Născătoare de Dumnezeu propovăduindu-mă oamenilor. Iartă-1, căci mult s-a ostenit pentru mine". Acestea auzindu-le Hrisostom de la Maica Domnului, îndata s-a îmblânzit şi, chemându-1 înauntru, a îmbratisat pe Chirii, ca un prieten pe prietenul său, şi cu dragoste îl săruta. Şi astfel s-au împacat şi s-au împrietenit amândoi Sfinţii în visul acela, prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu. Sfântul Chirii, deşteptându-se şi socotind în amănunt acest vis, s-a pocăit mult şi singur se certa pe sine, pentru o patimă deşartă şi nesocotită împotriva unui bărbat sfânt şi bineplăcut lui Dumnezeu. Şi, adunând îndata pe toţi Episcopii Egiptului, a făcut mare sărbătoare lui Hrisostom, a scris numele lui în diptice şi-1 pomenea împreuna cu Sfinţii cei mari şi în fiecare an îl fericea pe el cu cuvinte de laudă. Şi aşa S-a ridicat pata aceasta de pe sfinţenia Sfântului Chirii (Proloage 18 ianuarie). 200 MINUNEA 160 - Maica Domnului cheamă la sine pe Muza fecioara, suflet curat şi nevinovat Sfântul Grigore Dialogul, papa Romei, zicea către arhidiaconul său. Petru: „Prov, robul lui Dumnezeu, mi-a spus mie, despre sora lui Muza că, copilă fiind, într-o noapte i s-a arătat ei în vis Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioara Măria, căreia îi urmau nişte fecioare de o vârstă cu Muza: „Oare voieşti ca împreuna cu aceste fecioare să vieţuieşti şi să-mi urmezi mie?". Muza a răspuns: „Voiesc, Doamnă". Şi i-a poruncit Stăpâna ca de acum să lase jocurile copilăreşti şi să fie cuminte, pentru că la 30 de zile ea va veni şi o va aşeza cu fecioarele acelea. Muza deşteptându-se, şi-a schimbat obiceiul din ceasul acela şi şi-a lepădat toată mintea copilărească. Părinţii ei minunându- se şi întrebându-o pe ea despre acel vis, ea le-a răspuns că a văzut pe Preacurata Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu şi a luat o poruncă de la ea, de ziua în care o să se ducă şi o să se aşeze cu fecioarele cele ce îi urmau ei. Sosind ziua a 25-a, Muza a fost cuprinsă de friguri, iar la 30 de zile, când s-a apropiat ceasul de a merge la aceea care i s-a arătat în vis, iarăşi a văzut pe Preacurata, venind la ea, cu fecioarele acelea. Atunci, ea a început a zice, cu glas lin, către cea care o chema pe ea: „Iată vin. Doamnă, iată vin". Şi cu acest cuvânt şi-a dat sufletul în mâinile Preasfmtei Născătoare de Dumnezeu şi sufletul ei, ieşind din trupul cel fecioresc, s-a sălăşluit cu sfintele fecioare. Dumnezeului nostru, slavă" (Proloage 16 mai). 201 MINUNEA 161 - Maica Domnului cheamă la împaratia Mirelui ceresc, pe buna şi blânda fecioară Evpraxia. Când s-a apropiat vremea fericitului sfârşit al Sfintei Evpraxia, egumenei i s- a arătat în vis descoperire de la Dumnezeu, că mireasa lui Hristos în curând se va chema în cămara cea cerească. Ea s-a tulburat foarte mult de vedenia aceea, fiindu-i jale pentru plecarea de la dânsele, a iubitei lor Evpraxia. Pentru aceea, ea a început a plânge, şi n-a voit să spună nici uneia acea vedenie. Bătrânele văzându-o pe ea mâhnită şi plângând neîncetat, nu îndrazneau să o întrebe pe dânsa pentru ce plânge aşa. Apoi şi ele singure, umplându-se de mâhnire pentru întristarea ei, s-au apropiat de dânsa, grăind: „Doamnă şi maica noastră, spune -ne nouă, pentru care pricină eşti în astfel de întristare? Pentru că şi inimile noastre s-au îndurerat, văzându-te pe tine suspinând". Egumena a zis: „Nu mă siliţi, căci am să vă spun până mâine". Bătrânele au zis către dânsa: „Maica noastră, viu este Domnul, de nu ne vei spune, cu mare mâhnire vei răni sufletele noastre". Egumena a zis: „Nu voiam să vă spun până mâine dimineaţă, dar de vreme ce mă siliţi să vă spun, ascultaţi: Evpraxia ne lasă pe noi, căci mâine se va duce din viaţa aceasta; dar nici una din voi să nu-i spuneţi despre aceasta, ca să nu ştie această taină şi să se tulbure, până ce va veni ceasul ei". Egumena spunând acestea, surorile au plâns mult, ştiindu-o că este mult plăcută lui Dumnezeu şi adevărată roabă şi mireasă a lui Hristos; socoteau că le este o mare pagubă a se lipsi de dânsa. Plângând ele, una din surori auzind plânsul bătrânelor şi înstiintându-se de pricina plângerii, a alergat la brutărie, şi a aflat pe Evpraxia, împreuna cu lulia, 81. ostenindu-se la coacerea pâinii. A zis către Evpraxia: „Doamnă, să ştii că pentru tine plânge egumena şi bătrânele!". Evpraxia şi lulia, s-au mirat de cuvântul acesta, şi stăteau tăcând. Apoi lulia a zis către Evpraxia: „Oare nu acela ce a fost altădată mire al tău, a rugat pe împaratul, ca să te ia pe tine cu sila din mănăstire şi pentru aceasta se întristeaza202 Doamna egumenă şi bătrânele?". Sfânta a răspuns: „Viu este Domnul meu lisus Hristos, că de s-ar aduna toate împaratiile pământului, nu vor putea să mă silească pe mine, ca eu să las pe Hristos, mirele meu; însa doamna mea lulia, du-te şi află pentru ce este plânsul acela, pentru că sufletul meu s-a tulburat foarte mult". lulia ducându-se, a stat lângă uşă şi a ascultat cele ce ele vorbeau. Egumena spunea bătrânelor de aceea vedenie, astfel: „Am văzut pe doi bărbaţi cinstiţi, îmbracati luminos, intrând în mănăstire şi zicându-mi: lasă pe Evpraxia, căci îi trebuie împaratului. Iar eu îndata luându-o pe dânsa, am plecat. Când am sosit la nişte porţi minunate, ale căror frumuseţi nu le pot spune, acelea s-au deschis singure, am intrat înauntru şi am văzut nişte palate nefacute de mână, pline de slavă nespusă, şi un scaun înalt pe care şedea un împarat prealuminos; eu n-am putut să intru înauntru, iar pe Evpraxia luându-o, au dus-o la împaratul. Ea căzând înaintea Lui, I s-a închinat şi a sărutat preacuratele Lui picioare. Am văzut acolo întuneric, apoi strălucire de îngeri şi o mulţime de sfmţi, toţi stând şi privind Ia Evpraxia. După aceasta am văzut pe Maica lui Dumnezeu, pe Preacurata Fecioară Măria, Stăpâna noastră, care luând pe Evpraxia, i-a arătat o cămară preafrumoasă şi o cunună pregătită, strălucind cu slavă şi cu cinste, şi am auzit un glas zicând către dânsa: ,3vpraxia, iată răsplătirea şi odihna ta; acum du-te, iar după zece zile să vii, ca să te saturi de toate acestea întru nesfârşiţii veci". Această vedenie a spus-o egumena bătrânelor, vărsând lacrimi din ochi, şi le-a zis: „lată acum este a zecea zi de când am văzut această vedenie, şi mâine dimineaţă Evpraxia va muri". Cu mare greutate, lulia i-a făcut cunoscută acea descoperire despre moartea ei. Auzind această veste. Cuvioasa Evpraxia a început a plânge cu mare îndurerare, cerând de la Dumnezeu timp de pocăinţă. Dar sfârţitul ei a sosit, şi după puţină zăcere, s-a despărţit de surorile ei iubite, care au plâns-o cu adâncă durere, şi de egumena ei scumpă către care a rostit ultimile cuvinte: „Maica mea, roagă-te pentru mine, că mare osteneală este sufletului meu în ceasul acesta" (Vieţile Sfinţilor 25 iulie). 203 MINUNEA 162 - Cerând ajutorul Maicii Domnului, o fecioară îndupleca pe mirele ei a trăi în feciorie. Pe vremea împaratilor Onoriu şi Arcadie, omul lui Dumnezeu (+411), mulţi bărbaţi şi femei în Roma s-au îndemnat după pilda acestuia, de au păzit fecioria şi curăţia. Intre altele, era acolo şi o fecioară cu bun chip, de foarte bun neam, foarte frumoasă la trup, iar la suflet şi mai frumoasă. Pe aceasta au măritat-o părinţii, fără de voia ei şi a luat un bărbat de bun neam şi dregător mare. Şi sfârşind nunta, după rânduiala lumii, mireasa însa nu avea mintea nicidecum la aceste deşertăciuni pământeşti, la care se afla fară voia ei, ci se gândea numai la cele cereşti, dorind să fie şi să rămână totdeauna mireasa împaratului Ceresc. Seara, când i-au dus la cămara cea de mire şi au rămas singuri amândoi, a căzut fecioara la rugăciune înaintea unei icoane, rugându-se în linişte, cu lacrimi, la pururea Fecioara Măria, ca să-i ajute să-şi păzească fecioria ei nestricată. S-a rugat două ceasuri, udând pământul de atâtea lacrimi, câte a vărsat. Iar mirele se minuna şi a întrebat-o pe dânsa de pricina acestui plâns. Iar aceasta i-a spus: „Plâng, fratele meu preaiubit, că am rugat pe pururea Fecioara, Născătoare de Dumnezeu, să nu cunosc mire vremelnic, afară de stăpânul cel Ceresc, pe fml ei şi Mântuitorul meu. Şi acum m-au măritat părinţii mei cu sila, fară de voia mea şi se va mânia Domnul şi Stăpâna şi ne vor pierde din lume şi se vor osândi chiar sufletele noastre veşnic". Iar tânărul se străduia să-i schimbe gândul şi i-a adus mărturii multe, că şi nunta cinstită este, şi primită înaintea Domnului, şi mulţi dintre cei însurati au bineplăcut lui Dumnezeu şi s-au sfinţit. Insă, fecioara cea cu gând viteaz, iarăşi s-a împotrivit, lăudând fecioria cu pilde, şi mai vrednice de crezare şi, mai ales, cu pilda Stăpânului Hristos Care pentru lauda fecioriei S- a născut din pururea Fecioara Măria. Pe scurt, a zis atâtea cuvinte, lăudând fecioria, încât, ajutându-i dumnezeiescul dar, a biruit pe tânărul, care a primit să petreacă în păzirea fecioriei neîntinaţi, sub chipul însotirii. Şi aşa au petrecut, în această dragoste frăţească şi unire nestricată, mulţi ani, făcând milostenii, posturi şi alte fapte bune, ca nişte prieteni iubiţi ai lui Hristos. 204 Şi atât au bineplăcut lui Dumnezeu, încât toţi locuitorii din cetate îi cinsteau, văzând minunata lor petrecere, că niciodată, ei nu au lipsit de la vreo priveghere şi slujire duhovnicească. Mai târziu, Stăpânul Hristos a chemat la cetatea cea cerească pe mireasa lui cea fără de prihană, ca să-şi primească răsplata ostenehlor ei. Când îi cântau preoţii slujba cea de îngropare, după rânduiala morţilor, bărbatul ei apropiindu-se, cu lacrimi a sărutat- o pe dânsa şi, ridicându-şi ochii şi mâinile la cer, a zis acestea, în auzul tuturor: „Mulţumesc ţie. Doamne lisuse Hristoase, pentru preaiubitoarea de feciorie pe care mi-ai dat-o ca soţie, mireasa cea neîntinată şi comoara cea nefurată, pe care ţi-o dau astăzi, fără de prihană şi cu totul curată, aşa cum mi-ai dat-o pe dânsa". 82. Acestea zicând, a deschis ochii fecioara şi, puţin zâmbind, i-a zis lui: „Pentru ce, preaiubitul meu mire, ai descoperit mai înainte de vreme, cea ce nimeni nu te-a întrebat pe tine?". Iar cei ce stăteau împrejur, auzind acest cuvânt, au slăvit pe Dumnezeu, Cel ce face asemenea minuni. După puţine zile, a murit şi bărbatul ei şi l-au îngropat rudeniile ei în mormântul lor, care era la altă biserică, departe de mormântul fecioarei, soţia sa. însa după puţină vreme, vrând să-1 scoată de acolo ca să-1 pună într-un mormânt nou pe care îl zidiseră, nu l-au găsit în mormânt. Mult mirându-se rudeniile lui de aceasta, deschizând mormântul fecioarei, l-au aflat acolo spre mărturie, că după cum au fost în viaţa aceasta uniţi în dragoste frăţească şi păzitoare de curăţenie, se cuvenea ca şi trupurile lor să fie nedespărţite, după cum şi sufletele lor se află întru împaratia cerească. Şi auzindu-se vestea aceasta în toată Roma, s-au înspaimântat toţi cu bucurie mare, pentru că, în adevăr, faptă mare şi vrednică de laudă au săvârşit, pururea fericiţii şi pomeniţii aceia, învingând firea omenească şi defăimând desfătările cele ademenitoare ale trupului. Iar acum în locul celor stricăcioase, în împreunarea cea nestricată se bucură 205 şi se veselesc de frumuseţile Raiului cele nestricăcioase şi veşnice, întru împaratia Domnului nostru lisus Hristos, Căruia I se cuvine slava şi stăpânirea în veci. Amin (50, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). Minunile Maicii Domnului făcute cu cei care se roagă ei MINUNEA 163 - Maica Domnului asculta antif oanele care i se cântau în biserică în cinstea ei O femeie evlavioasă, care se chema Măria din Tarascon, fiind într-o cetate, care se chema muntele Pesulanului, a mers la biserică să se roage lui Dumnezeu. Când a început să se roage lui Dumnezeu în aceea biserică, tocmai se cântau antifoanele Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu. In acea clipă i s-a arătat ei Maica lui Dumnezeu, şi a văzut-o ascultând antifoanele până la sfârşit, după care faptă, iar s-a înaltat la cer (112, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 206 MINUNEA 164 - îngerii cântau laude în cinstea Maicii lui Dumnezeu, împreuna cu oamenii Era în Franţa o cetate care se chema Svesion. De ziua Adormirii Maicii Domnului, călugării făceau utrenia într-un munte din apropierea acelei cetăţi, unde vieţuise mai înainte un sihastru. In acel timp, oamenii au auzit cum îngerii cântau foarte frumos antifoanele închinate spre lauda Preasfmtei Fecioare Măria, Născătoarea de Dumnezeu (113, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 165 - în timp ce prin cântări o lăudăm pe pământ. Preasfânta Maică, în cer, se roagă pentru noi In Marsilia a fost o femeie evlavioasă, care mergea la biserică să cânte la Sfânta Slujbă. Când a început în biserică a se cânta antifoanele spre lauda Preasfmtei Născătoare de Dumnezeu, femeia aceea a văzut pe Preacurata Fecioară stând înaintea lui Hristos, Fiul său, şi căzând înaintea Lui, se ruga pentru oameni (114, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 207 MINUNEA 166 - O fetiţă infirmă se roagă Maicii Domnului care, arătându-i-se, o vindecă Intr-0 cetate, care se chema Ancona, era o fetiţă infirmă, bolnavă de picioare. Inchinându-se Maicii Domnului, s-a rugat ei din toată inima s-o tămăduiască. Şi, arătându-i-se, a tămăduit-o pe ea (115, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 167 - Rugându-se şi aducând un dar Maicii Domnului, s-au izbăvit de ciumă Cândva, o cetate ce se chema Evorul, a fost cumplit bântuită de ciumă încât aproape se pustiiseră din cauza mulţimii de oameni care muriseră. Un meşter din acea cetate a făcut un chivot de argint după închipuirea cetăţii pe care, aducându-1 la biserică, 1-a dăruit Maicii Domnului. Căzând la pământ şi rugându-se Preasfinţiei sale din toată inima, ca în loc de argint să le dăruiască lor sănătate şi să-i izbăvească de ciumă, într- adevăr după aceea s-a izbăvit cetatea de ciumă (116, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 208 MINUNEA 168 - Cele şapte mângâieri pământeşti şi şapte mângâieri cereşti ale Maicii Domnului Toma, Arhiepiscopul Cantuarului, în fiecare zi rugându-se Maicii Domnului, pomenea de cele şapte mângâieri pe care le-a avut ea pe pământ. Bucuria întâia a avut-o când a conceput (zămislit) pe Fiul lui Dumnezeu. A doua mângâiere a avut-o când L-a purtat în pântecele său. A treia bucurie a avut-o când L-a născut pe Hristos. A patra bucurie a avut-o când s-au închinat ei craii de la răsărit. A cincea, când a aflat pe Hristos peste trei zile în biserică. 83. A şasea când s-a sculat Hristos din morţi şi s-a înaltat la Cer. A şaptea, când s-a pogorât Duhul Sfânt peste Apostoli. Fericind el pe Preacurata în acest chip pururea, i s-a arătat lui odinioară şi i-a zis: „Primesc cu mulţumire rugăciunea ta, cu care faci pomenire de mângâierile mele, pe care le-am avut pe pământ. Mie îmi este voia să mă fericeşti şi să pomeneşti bucuriile mele, pe care le am acum în cer. Orice om credincios care va face acest lucru, la vremea morţii lui, îi voi acoperi sufletul şi-1 voi mântui, căci voi sta înaintea Fiului meu şi mă voi ruga pentru dânsul". Atunci Toma, Arhiepiscopul, a spus: „O! Preaslăvită împarateasa, spune-mi, care sunt bucuriile tale din cer, cu care să fericim pe tine?". Iar Preasfânta i-a spus lui acele şapte bucurii, pe care Sfinţia sa le are în cer, zicând: întâia bucurie în cer o am că întrec pe îngeri cu fecioria şi pe Sfinţi cu vrednicia. A doua bucurie în Cer o am pentru acea că eu fac pace în lume. A treia bucurie o am în Cer pentru că pe mine mă ascultă toţi cetăţenii cerului. A patra bucurie în cer o am pentru că eu pot la Fiul meu orice voi vrea. 209 A cincea bucurie în cer o am că m-am învrednicit să stau mai aproape de Sfânta Treime. A şasea bucurie în Cer o am că eu sunt mama oamenilor supăraţi şi oropsiţi, care aleargă către mine. A şaptea veselie pe care o am în Cer este că bucuria mea în veci nu se sfârşeşte (118, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 169 - Prin rugăciunile Ei, Maica Domnului îndeparteaza pe îngerul pedepsitor Odinioară, Roma era bântuită de o cumplită molimă de ciumă. Romanii s-au rugat Maicii lui Dumnezeu, să le vină în ajutor şi să-i izbăvească de aceea moarte îngrozitoare şi au purtat icoana ei împrejurul cetăţii. în acea vreme, pe zidul cel vechi al lui Adrian împaratul, s-a văzut un tânăr voinic, foarte luminos, băgând sabia în teacă, care peste tot era udă de sânge. Acela a fost un înger în chip de ostaş care, pentru rugăciunile poporului făcute către Maica Preacurată, a contenit a mai omorî pe oameni cu ciumă. Aceasta a arătat-o prin băgarea săbiei în teacă (124, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925) 210 MINUNEA 170 - Rugându-se Maicii Domnului la plecarea în călătorie, la întoarcere găsea candela nestinsă Ne-a spus nouă (lui loan şi lui Sofronie) Awa Dionisie, preaiubitul şi păzitorul de vase al bisericii din Ascalon, despre loan Sihastrul, zicând: „Mare era bărbatul acela pentru veacul cel de acum, prin viaţa lui, şi lui Dumnezeu foarte plăcut. Şi vieţuia în hotarele satului Sehustra, care era departe de Ierusalim, ca la 20 de stadii. Şi avea stareţul în peştera sa icoana Preacuratei, Stăpânei noastre. Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Măria, ţinând în braţe pe Pruncul Cel mai înainte de veci, pe Hristos, Dumnezeul nostru. Şi stareţul acesta, când vroia să se ducă undeva, ori în pustie departe, ori la Ierusalim, ca să se închine cinstitei Cruci şi la mormântul lui Hristos şi să cerceteze locurile Sfinte, sau la muntele Sinaiului, ca să se roage, sau la Sfinţii Mucenici ale căror moaşte se aflau departe de Ierusalim, căci îi plăcea stareţului să dea cinstire sfinţilor. Mergând uneori în Efes, la mormântul Sfântului Evanghelist loan, uneori la Sfântul Teodor, în Evhaita, iar uneori la Sfânta Tecla, în Seleucia Isauriei, alteori la Sfântul Serghie, în Sarafas, uneori la unul, iar alteori la alt sfânt. Oricând se ducea, îsi pregătea în peştera sa candela, înaintea chipului Preacuratei Născătoare de Dumnezeu şi o aprindea, precum îi era obiceiul. Apoi, stând la rugăciune, se ruga lui Dumnezeu ca să-i îndrepteze paşii pe calea cea bună şi, privind icoana Născătoarei de Dumnezeu, grăia: „Preacurată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, pentru că plec în călătorie îndepartata, întru care multe zile am să zăbovesc. Tu singură să ai grijă de candela Ta şi nestinsă să o păzeşti până ce mă voi întoarce, după a mea rugăciune. Căci eu având ajutorul Tău, împreuna-călător cu mine, mă duc pe drumul meu, la care m-am gândit". Acestea zicându-le către sfânta icoană, se ducea pe drumul său şi zăbovea uneori o lună, alteori două şi trei, iar alteori cinci sau şase. Şi, întorcându-se, afla întotdeauna candela pHnă, arzând precum o lăsase şi niciodată n-a aflat-o pe ea stinsă. 211 Şi înca ne-a spus nouă Dionisie, Preotul, că acest părinte loan, umblând odată în hoterele satului aceluia, unde era peştera lui, a întâlnit un leu mare, mergând în calea lui, la un loc strâmt, între două şiruri de spini, cu care locuitorii îsi îngradeau ţarinile lor. Şi atât de strâmtă era calea aceea, încât abia putea să treacă printre acei spini, un om mergând pe jos şi nepurtând nimic cu el. Şi, când amândoi s-au apropiat unul de altul, stareţul nu-i da cale liberă leului, nici leul nu putea să se întoarca din cale, din cauza strâmtorii locului şi nici să treacă ei unul pe lângă altul nu era cu putinţă. Şi leul văzând pe plăcutul lui Dumnezeu că nicidecum nu vrea să se întoarca, ci să treacă pe calea ce era înainte, a stat de-a stânga stareţului, pe picioarele cele din spate şi pe gardul acela, cu greutatea trupului său, lărgindu-1 puţin. Şi a făcut Sfântului cale liberă şi a trecut pe lângă leu, atingându-se cu spatele lui de pieptul lui. 84. La acest avvă loan a venit un frate şi văzând că în peştera lui nu se afla nimic, i-a grăit lui: „Cum petreci aici, awa, neavând cele de trebuinţă pentru viaţă?". Bătrânul i- a răspuns: „Fiule, peştera aceasta este neguţătorie duhovnicească; dă şi ia. Dă lucru de mână şi ia cele trebuincioase". Şi aşa, acest plăcut al lui Dumnezeu Părinte, vieţuind în pustniceştile sale nevoinţe şi osteneli ani îndestulati, s-a dus la Domnul şi s-a numărat în ceata Sfinţilor, celor ce stau înaintea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, Unuia în Treime, Dumnezeului nostru. Căruia I se cuvine slavă, în veci. Amin (Proloage 19 iunie). 212 MINUNEA 171 - Maica Domnului, mgându-se Fiului Său, mijloceşte pentru iertarea lui Daniil, cel care s-a pus chezaş pentru Evloghie pietrarul. Awa Daniil, preotul Schitului, ne-a povestit nouă, zicând: „Când eram mai tânăr, am mers la Tebaida şi m-am pogorât la un oraş să-mi vând lucrul mâinilor mele. Şi era acolo un om cu numele Evloghie, care avea meşteşugul pietrăriei şi care, lucrând până seara, nu gusta nimic toată ziua. Iar după ce se însera, mergea prin tot oraşul şi pe câţi străini afla, îi ducea în casa sa şi, spălându-le picioarele cu mâinile sale, îi hrănea pe ei, iar din farămiturile ce rămâneau, mânca el, iar ce mai prisosea le arunca la câini. Suindu- mă ca să-mi vând lucrul mâinilor mele în oraşul acela, am înserat. Şi Evloghie m-a luat şi pe mine, împreuna cu alţi străini în casa sa, şi după obicei, ne-a spălat picioarele şi ne-a ospătat pe noi; şi aceasta de multe ori mi-a făcut şi mie, şi altor fraţi care erau cu mine. Eu, văzându-i bunătăţile lui, m-am minunat şi am început a posti câte o săptămână, rugându-mă lui Dumnezeu pentru dânsul, ca să-i dăruiască Dumnezeu multă avere, să poată hrăni şi mai mulţi străini. Postind trei săptămâni şi mai mult, am slăbit de post, încât abia mai trăiam, şi iată, am văzut pe Cineva, cu sfântă cuviinţă, venind către mine şi zicându-mi: „Ce este. Părinte Daniile?". Iar eu am zis către Dânsul: ,Am făgăduit lui Dumnezeu să nu gust pâine, până ce mă va auzi, pentru Evloghie, săpătorul de piatră, să-i dea lui bogăţie, ca şi pe mai mulţi străini să-i odihnească". Şi mi-a zis mie: „Nu este de trebuinţă, căci bine îi este lui precum se află acum". Iar eu am zis: „Nu, Doamne, ci să-i dai lui, ca toţi să proslăvească numele Tău cel Sfânt". Şi mi-a răspuns mie iarăşi: „Eu ţi-am spus ţie, că bine se află. Insă, de voieşti să-i dau lui, te faci chezaş pentru sufletul lui, cum că se va mântui, dacă îi voi da lui mai multă avere?". Iar eu am zis către Dânsul: „Din mâinile mele să ceri sufletul lui". Şi acestea zicând, m-am aflat stând ca la Sfânta înviere şi am văzut pe tânăr, cu sfântă cuviinţă, şezând pe piatra cea Sfântă, iar Evloghie 213 sta de-a dreapta Lui. Apoi, a trimis la mine Tânărul acela pe unul din cei ce stăteau înaintea Lui şi mi-a zis mie: „Oare, tu eşti cel ce te-ai pus chezaş pentru Evloghie?". Cei ce stăteau de faţă au zis: ,Aşa, Stăpâne, acesta este". Şi iarăşi mi-a zis mie: „Chezăşia de la tine o voi cere". Eu am zis: ,Aşa, Stăpâne, de la mine, numai să-i înmultesti lui averea". Am văzut îndata pe doi voinici băgând în sânul lui Evloghie aur mult şi, cu cât aceia îi dădeau, cu atât sânul lui mai încapator se făcea. Iar după ce m-am sculat din somn, am cunoscut că mi s-a ascultat rugăciunea şi am proslăvit pe Dumnezeu. Iar Evloghie, ieşind după obiceiul său la lucru, a lovit într- o piatră şi a auzit un sunet şi iarăşi a lovit şi a aflat o ferestruică. A lovit a treia oară din nou, şi a găsit-o plină cu aur. Şi înspaimântându-se, se întreba: „Ce să fac, nu ştiu? De-i voi lua pe aceştia în casa mea, va auzi stăpânul şi-i va lua pe ei, iar eu voi cădea în ispită. Dar eu îi voi lua pe aceştia şi îi voi pune unde nu ştie nimeni şi, cumpărând dobitoace, voi zice că pentru cărat piatra le-am luat pe ele". Părăsindu-şi lucrul cel bun, pe care îl făcea în toate zilele cu străinii, a intrat într-o corabie şi s-a dus la Constantinopol. Iar în acea vreme împaratea Iustin, unchiul lui Justinian. Şi dând aur mult împaratului şi dregătorilor lui, ei l-au pus pe el dregător al cetăţii. Şi şi-a cumpărat case mari, care până în ziua de astăzi se numesc „ale egipteanului". Iar după doi ani am văzut în vis pe Tânărul acela cu sfânta cuviinţă, iarăşi la sfânta înviere stând pe sfânta piatră. Şi aducându-mi aminte de Evloghie, am zis în sinea mea: „Oare unde este Evloghie?". Şi după aceea am văzut pe Evloghie, izgonit de la faţa Tânărului şi târât de un arap. Deşteptându-mă din somn, am cunoscut ce însemneaza visul şi am zis întru sinemi: „Vai mie, păcătosului, ce am făcut? Mi-am pierdut sufletul meu". Sculându-mă, m-am dus în oraşul acela, unde mai înainte fusese Evloghie tăietor de piatră, facându-mă a-mi vinde lucrul mâinilor mele şi aşteptam să vină Evloghie şi să mă ia, după obicei, în casa lui, însa n-a fost cine să mă ia, după care m-am rugat de o bătrână, zicând: „Rugu-mă ţie, maică, să-mi aduci mie puţină pâine, ca să 214 mănânc, ca n-am mâncat astăzi". Iar ea, degrabă ducându-se mi-a adus pâine şi fiertură, şi şezând aproape de mine, a început a-mi grăi mie cuvinte duhovniceşti şi folositoare: „Nu- ţi este ţie de folos, ca să umbli prin lume. Oare nu şti că viaţa călugărească de linişte are trebuinţă?", înca şi alte multe cuvinte folositoare mi-a grăit mie. Iar eu am zis: „Dar cum mă sfatuieşti să fac? Căci lucrul mâinilor mele am venit să-1 vând". Iar ea mi-a răspuns mie: „Măcar că şi lucrul mâinilor îl vinzi, să nu zăboveşti aşa noaptea prin oraş". Iar eu am zis: „Cu adevărat aşa este". Şi iarăşi am întrebat-o pe ea: „Spune-mi maică, nu cumva este în oraşul acesta vreun om temător de Dumnezeu şi primitor de străini?". Iar ea mi-a 85. zis: ,J'ărinte şi stăpâne, am avut aici pe un tânăr, tăietor de piatră, care făcea multă milă cu străinii, dar Dumnezeu văzându-i fapta lui cea bună, i-a dat lui dar, că am auzit de dânsul că acum este senator în Constantinopol". Auzind acestea, am zis în sinemi: „Eu am făcut uciderea aceasta". Intrând într-o corabie, am mers la Constantinopol şi întrebând şi găsind casa lui Evloghie, şedeam lângă poartă, vrând să-1 văd pe el când va ieşi. Iată l-am văzut pe el ieşind cu multă mândrie, înconjurat de oameni mulţi şi am strigat: „Miluieşte-mă că am să-ţi grăiesc ceva în taină". Iar el n-a voit nici măcar să se uite la mine, iar slugile lui au voit chiar să mă bată. Dar eu la alt loc ieşindu-i înainte, iarăşi am strigat. Iar el a poruncit ca să mă bată înca şi mai mult. Şi aşa am stat patru săptămâni înaintea uşilor casei lui, înviforându-mă de zăpadă şi de ploaie, şi tot n-am putut să vorbesc cu el. Atunci supărându-mă, m-am dus la biserică şi m-am aruncat înaintea chipului Domnului nostru lisus Hristos, cu lacrimi, şi mă rugam zicând: „Doamne iartă-mă de chezăşia omului acestuia, iar de nu, atunci şi eu rămân în lume". Acestea zicându-le în cugetul meu, îndata am adormit şi iată, a început un sunet mare şi se auzea că vine împarateasa şi înaintea Ei şi în preajma Ei, mergeau mulţime de mii de oameni. Iar eu am strigat zicând: „Miluieşte- mă, Stăpână". Iar Ea, stând, mi-a zis: „Ce voieşti?". Eu i-am zis Ei: „Pe Evloghie prefectul, l-am luat în chezăşie şi te rog să porunceşti să fiu slobozit de chezăşia aceasta". Iar Ea mi-a răspuns mie: „în lucrul acesta Eu n-am nici un amestec, ci, precum şti, aşa să- 215 ţi împlinesti chezăşia ta". Şi deşteptându-mă, am zis în sinea mea: „Măcar de-mi va fi mie să mor, dar nu mă voi depărta de ia porţile lui Evloghie, până nu voi vorbi cu el". Şi am mers iarăşi înaintea porţii lui şi când voia să iasă el, iar am strigat. Alergând una din slugile lui cu un băţ, atâta bătaie mi-a dat, încât mi-a fărâmat tot trupul meu. Atunci mâhnindu-mă, am zis în sinea mea: „Mă voi duce la Schit şi, de va voi Dumnezeu, îl va mântui pe Evloghie, cu judecăţile pe care Le ştie". Ducându-mă să caut o corabie, care să meargă la Alexandria, am aflat. Şi cum am intrat să mergem cu corabia, îndata, de mâhnire şi de bătăi, am căzut ca un mort şi am adormit. Şi m-am văzut pe mine în vis, că eram la Sfânta Piatră a cinstitului mormânt. Şi Tânărul acela căuta spre mine cu mânie, încât de frică m-am cutremurat, ca o frunză şi nu puteam nici să-mi deschid nici gura mea, căci mi se împietrise inima din mine. Şi mi-a zis: „Dar nu te duci ca să-ţi împlinesti chezăşia ta?". Atunci a poruncit la doi din cei ce stăteau de faţă ca, legându- mă, să mă spânzure, apoi m-au bătut destul şi mi-au zis: „Să nu începi nici un lucru mai presus de măsura ta şi să nu te cerţi cu Dumnezeu". Şi înca fiind spânzurat, iată s-a auzit un glas zicând: „Vine împarateasa". Şi văzându-o pe ea, am luat îndrazneala şi am zis către dânsa cu glas Un: ,JVIiluieşte-mă, Stăpână a lumii". Iar ea mi-a zis: „Ce voieşti?". Şi eu am zis: „Pentru chezăşia lui Evloghie sunt spânzurat aici". Şi mi-a zis: ,Jată, eu mă voi ruga pentru tine!" Apoi am văzut că a mers şi a sărutat picioarele Tânărului aceluia. După aceea, Tânărul mi-a zis: „De acum să nu mai faci un lucru ca acesta". Eu am zis: „Nu, Stăpâne. Eu m-am rugat la început pentru dânsul, ca mai mare să fie, dar am greşit. Stăpâne iartă-mă". Apoi a poruncit ca să mă slobozească şi mi-a zis: „Să mergi la chiha ta, căci Eu iarăşi voi aduce pe Evloghie la rânduiala lui cea dintâi; tu nu te mai îngriji de aceasta". După aceea, îndata deşteptându-mă, m-am bucurat foarte tare, izbăvindu-mă de o chezăşie ca aceasta şi am mulţumit lui Dumnezeu şi Stăpânei, celei cu totul fară de prihană. 216 După trei luni, am auzit că a murit Iustin împaratul şi în locul lui s-a făcut altul împarat şi a început prigoană asupra stăpânitorilor, şi pe dregătorii cei mari i-au ucis şi le-au luat averile. Asemenea au făcut şi lui Evloghie, iar el însusi a fugit din Constantinopol şi a poruncit împaratul, ca ori unde l-ar afla, să-1 ucidă. Evloghie s-a dus la locul său cel dintâi şi şi-a schimbat hainele sale, ca şi mai înainte când era sărac. Şi s-au adunat locuitorii oraşului aceluia, ca să-1 vadă pe el, şi-i ziceau lui: ,J^m auzit de tine că ai fost dregător mare". Iar el le răspundea: ,J)e m-ar fi pus pe mine dregător, nu m-aţi fi văzut aici, ci alt egiptean este acela de care aţi auzit, eu am fost şi m-am închinat la Sfintele Locruri, la Ierusalim". Venindu-şi în sine, zicea: „Smeritule Evloghie, acum du-te, ia-ţi uneletele tale şi mergi de lucrează, pentru că aici nu este Constantinopolul, ca nu cumva şi capul tău să-1 pierzi". Apoi luâidu-şi uneltele sale, a ieşit la piatra de mai înainte, unde aflase comoara aceea, socotind că va mai afla şi alta şi lovind în piatră până la al şaselea ceas, n- a aflat nimic. Atunci, a început să-şi aducă aminte de hrana şi de dulceaţa mâncărilor pe care le avea în palate şi de amăgirea mândriei lumii acesteia şi iarăşi zicea către sine: „Scoală-te de lucrează, pentru că aici este Egiptul". Apoi, puţin câte puţin, 1-a îndreptat pe el Mântuitorul şi Preasfanata noastră Stăpână la rânduiala lui cea dintâi. Şi facându-se seară, iată Evloghie a venit, chemând pe străini la găzduire. Şi văzându-1 pe el, am suspinat şi, lăcrimând, am zis către Dumnezeu: „Cât s-au mărit lucrurile tale. Doamne, toate cu întelepciune le-ai făcut. Cu adevărat. Tu, Doamne, faci săraci şi îmbogatesti, smereşti şi înalti şi judecăţile Tale sunt nepătrunse". Luându-mă şi pe mine cu alţi săraci, ne-a dus la casa lui, spălându-ne picioarele şi ne-a pus la masa. 86. După ce am mâncat noi, luându-1 de o parte, i-am zis lui: „Cum te afli, filate Evloghie?". Iar el a zis: „Roagă-te pentru mine, Awo, căci sunt sărac, neavând nimic". Iar eu am zis către el: „O, de n-ai fi avut nici acestea pe care le ai!". Iar el a zis: ,J'entru ce Awo? Oare te-am smintit cândva cu ceva?". Atunci i-am povestit lui toate cele ce s-au 217 petrecut. Şi plângând îndeajuns, a zis: „Roagă-te avvo, ca să-mi trimită Dumnezeu cele de trebuinţă, căci de acum mă îndrept". Iar eu am zis: „Cu adevărat, fmle, să nu nădăjduieşti să ţi se încredinteze altceva de la Hristos, cât vei fi în lumea ceasta, afară de plata ostenelii tale". Urându-i cele bune, m-am întors şi a rămas Evloghie aşa, săpând în piatră şi primind pe străini, până la sfârşitul zilelor sale. Şi ajungând la o 100 de ani nu s- a lăsat de această lucrare, şi îi dăruia Dumnezeu putere până când s-a împlinit călătoria vieţii. Să ne minunăm de iubirea de oameni a lui Dumnezeu care, după ce 1-a înaltat pentru puţină vreme atât de mult, apoi iarăşi 1-a smerit pe el, pentru a-i fi de folos. Să ne rugăm şi să ne smerim în frica Domnului nostru lisus Hristos, că doar vom afla milă la înfricosatorul Lui scaun, pentru rugăciunile Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Măria şi ale tuturor Sfinţilor Lui (Proloage 27 martie). MINUNEA 172 - Maica Domnului încurajeaza şi ajută pe domniţa căzută în năpăstuite Fiica lui Genoviev, domnul Brabanţiei, era foarte evlavioasă şi avea mare evlavie către Maica Domnului. Căsătorindu-se cu contele Siegiried (c. 731), avea o mare supărare, deoarece nu năştea fii. Rugându-se Maicii Domnului cu credinţă, i-a ascultat rugăciunea şi, spre marea ei bucurie, a rămas însarcinata. In acest timp Siegfried soţul ei, care era voievod, a plecat cu oastea la război, lăsând în locul său ca administrator, pe un slujitor al său care se numea Galion, om destoinic şi viteaz. Acesta, după plecarea lui Siegfried, s-a sârguit foarte mult să ademenească şi corupă spre a păcătui cu dânsul, pe stăpâna lui, aducând vestea prin cărţi scrise cu vicleşug, cum că domnul a murit în război. 218 Doamna însa nicicum nu s-a învoit la acest lucru. Iar dacă a venit Siegfried de la război, Galion slujitorul lui i-a spus că în casa lui toate au mers bine, numai că soţia lui este întinata cu desfrânarea. Bărbatul ei mâniindu-se foarte, a poruncit slugilor s-o înece cu pruncul împreuna, căci zicea că nu este născut cu dânsul. Slugile însa luând-o, nu au înecat-o, ci au dus-o într-o pustie şi au lăsat-o acolo. Ea rămânând şi umblând prin pustiu, s-a arătat ei Maica Domnului şi a mângâiat-o, ajutând-o în multe nevoi pe ea şi pe pruncul ei. După şase ani, bărbatul ei Siegfried, care aflase de nedreptatea ce i se făcuse Genovievei, i-a părut rău, căindu-se foarte mult. într-o zi mergând la vânătoare în acea pustie, a aflat acolo pe doamna sa, dar ea nu a vrut să vieţuiască cu dânsul până când el nu va zidi o biserică în acel loc în care i s-a arătat ei Maica Domnului şi a mângâiat-o în scârba ei. Şi aşa, domnul ei a zidit îndata o frumoasă biserică în acel loc, pe care a sfmţit- o Episcopul (119, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925).219 Maica Domnului s-a arătat celor care se rugau ei cu credinţă MINUNEA 173 - Maica Domnului s-a arătat îmbracata în veşmânt luminos, scris peste tot cu rugăciunile creştinului In cetatea Colonia Agripinei, era un cetăţean binecredincios. Acesta mergând la biserică şi venind acasă, întotdeauna se ruga Maicii Domnului, zicând către dânsa cuvintele îngerului: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har. Domnul este cu Tine, Binecuvântată eşti tu între femei" (Luca 1, 28). După trecerea din viaţă a acestui binecredincios creştin. Maica Domnului s-a arătat unei nepoate a lui, îmbracata într-un veşmânt foarte luminos. Pe acel veşmânt şi pe încaltamintea Ei erau scrise cuvintele: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har. Domnul este cu Tine" (128, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 174 - Maica Domnului se arată Episcopului stând în scaunul Arhieresc Alfons, Episcopul Toletanului, era foarte evlavios către Maica Precista. Odinioară mergând el la biserică, în timpul Utreniei, a văzut pe Maica Precista stând în scaunul Arhieresc. Pe când el o privea cu evlavie şi multă smerenie. Maica Precista i-a dat lui atunci un felon, adică o sfită preoţească (129, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 220 MINUNEA 175 - Maica Domnului a poruncit să pună Episcop în cetate pe binecredinciosul Ieronim In cetatea Romei era un om care se numea Ieronim. Acesta avea mare evlavie către Maica Domnului. Dacă a murit Episcopul locului aceluia, poporul dimpreună cu soborul bisericesc postea şi se ruga lui Dumnezeu ca să le arate cine ar putea să le fie Episcop. Atunci Preacurata s-a arătat unui om şi i-a zis: „Mergi şi zi oamenilor să aleagă şi să pună Episcop, în cetatea aceasta, pe Ieronim, sluga mea". Oamenii au făcut aşa după cum le -a poruncit Maica Domnului (130, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor 87. Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 176 - Maica Domnului îi dă un veşmânt preţios Episcopului Bonit Bonit, Episcopul Vserinului, era un om cu foarte multă evlavie către Maica Precista. Odinioară, mergând la biserica Sfântului Mihail, după ce au ieşit toţi ceilalţi oameni din biserică, el înca a mai rămas rugându-se Maicii Preacurate. Atunci Preasfânta Fecioară Măria a venit cu o ceată mare de îngeri luminaţi, din înaltimi, şi i-a dat lui un veşmânt foarte scump, care s-a păstrat în acea biserică. Nici un om nu putea să cunoască materia şi cum este făcută ţesătura lui (131, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 221 MINUNEA 177 - Maica Precista salvează din înec o femeie săracă care a născut In largul oceanului este un ostrov care se cheamă Tumva. In acel ostrov era o biserică, zidită în cinstea Sfântului Arhanghel Mihail. La prăznuirea hramului acestei mănăstiri, se aduna mult popor, de prin multe părţi. In acea vreme, la un praznic, au merse pe mare mulţi oameni şi femei. între ele era şi o femeie săracă, însarcinata, care era aproape să nască. Deodată s-a stârnit o furtună mare. Oamenii, înspaimântându-se cumplit, s-au coborât în bărci şi s-au îndreptat spre ostrov, lăsând pe acea femeie în mijlocul valurilor. Fiind învaluita de mare primejdie, plângea şi se ruga lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi Sfântului Arhanghel Mihail să o scape din primejdie. In acel moment i s-a arătat ei Maica Precista, care a scos-o din valurile mării şi a dus-o într-un loc fără de grijă, unde a născut un prunc. După ce s-a aşezat marea, femeia văzându-se scoasă pe mal, a spus oamenilor toate. A spus cum n-a lăsat-o Maica Precista să se înece în mare; ci, ca o milostivă, a mântuit-o de la moarte (132, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 222 MINUNEA 178 - Craiul Ştefan rugându-se Precistei, repauzează de ziua Adormirii ei Ştefan, Craiul unguresc, era greu bolnav. Atunci sosind praznicul Adormirii Maicii Domnului, s-a rugat Domnului Dumnezeu şi Preacuratei Sale Maici, să-i ia sufletul în aceeaşi zi. îndata ce şi-a împlinit rugăciunea lui, făcută în duh şi adevăr (loan 4, 21-24), Dumnezeu i-a luat sufletul chiar în aceeaşi zi a praznicului luminat al Adormirii Maicii Domnului. Acest lucru minunat s-a făcut cu ajutorul Maicii Domnului (134, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 179 - Maica Domnului se arătă celui ce citea cu evlavie Paraclisul Ei In Rusia cea mică, în ţinutul HaHciului, Marcoş Landinski a văzut în vis pe Maica Precista şezând pe un scaun foarte frumos, înconjurata de îngeri şi unele suflete ale drepţilor. Acolo a văzut şi pe fratele lui mai mare, Gheorghe, care murise, căruia Maica Domnului i-a zis: „Eu m-am arătat fratelui tău celui mai mic, pentru că citeşte către Mine, cu credinţă şi evlavie, în toate zilele, din tinereţile lui. Paraclisul meu". După aceea, el s-a făcut călugăr, luându-şi numele de Macarie. Şi în călugărie ca şi în mirenie, el citea zilnic Paraclisul Maicii Domnului, încât îl ştia pe de rost (135, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 223 MINUNEA 180 - Hristos Dumnezeu şi Maica Sa îi arată multe taine Crăiesei credincioase Ioana, Crăiasa franceză, era foarte evlavioasă către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Măria. Ea cugeta totdeauna la binecuvântarea Maicii Domnului. Pentru aceea, Hristos Dumnezeu-Omul şi Preacurata Lui Maică, i-au arătat şi descoperit multe taine (136, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 181 - Maica Domnului i-a arătat femeii evlavioase, ziua sfârşitului ei O creştină din Egia, pe nume Măria, era foarte evlavioasă către Maica Domnului. Fiind departe de moşia sa, totdeauna se ruga mergând la o biserică, care era zidită în cinstea Precistei. Acolo se ruga ea cu osârdie Maicii lui Dumnezeu. Pentru acea credincioşie şi osteneală în rugăciuni şi în vieţuirea creştinească. Maica pururea Fecioară i-a descoperit, mai înainte de vreme, ziua şi ceasul morţii ei. Mai înainte de a se îmbolnavi, pe când se pregătea de moarte, a zis slujnicei sale, pe care o chema Clementina: „Clementino, am auzit că voi merge în Sfânta Sfinţilor" (137, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 224 MINUNEA 182 - Rugată fiind. Maica Domnului se arată şi salvează corabia primejduită de furtună Un bun creştin care se chema Petru, din Alaba, călătorea cu corabia pe mare mergând spre Olanda, la o cetate numită Ruan. Pe când călătorea astfel pe mare, deodată s-a ridicat o furtună groaznică, încât toţi se speriaseră şi credeau că nu vor mai scăpa cu viaţă. Atunci, acel bun creştin. Petru, a zis tuturor celor din corabie: „Să ne rugăm cu toţii Maicii Preacurate, să ne vină acum în ajutor". Şi aşa, după cuvântul lui, au început a se 88. ruga din toată inima, cu lacrimi fierbinţi. Domnului Dumnezeu şi Maicii Sale. In acel timp, s-a arătat înaintea corăbiei, pe mare, o Fecioară foarte frumoasă şi luminoasă, cu nişte faruri aprinse, luminătoare. îndata după acea arătare minunată, furtuna s-a potolit şi marea s-a liniştit (141, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 183 - Creştinul evlavios rugându-se Maicii Domnului, 1-a salvat din mare şi 1-a dus pe un câmp verde Un galion levanticesc mergea din Lizutania în Spania. Pe când înainta pe mare, s-a dezlănţuit cu mare fiirie o furtună, care a făcut ca vasul să se spargă. Atunci, toţi oamenii care erau într-însul s-au înecat în adâncul mării. Din acel groaznic naufragiu, n-a scăpat decât numai un singur tânăr, care se numea Petru Mendes. Numai acesta a rămas viu şi sănătos. 225 Acest tânăr, creştin binecredincios, în timpul groaznicei furtuni şi a naufragiului, s-a rugat din toată inima Maicii Precistei cu lacrimi fierbinţi şi i s-a închinat cu adâncă smerenie. Maica Preacurată 1-a salvat şi cu ajutorul ei, tânărul Petru, s-a văzut aruncat afară din marea înfuriata, pe un câmp verde (142, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 184 - Oportuna, la moarte, vede pe Maica Domnului căreia îi încredinteaza pe surori O călugăriţă, care se numea Oportuna, era stareţă peste mai multe maici şi surori. Când era pe patul de moarte, a adunat în jurul ei toate monahiile şi surorile. Preoţii şi soborul au făcut rugăciuni înaintea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului şi a tuturor Sfinţilor şi îngerilor, ca sufletul ei să meargă de pe pământ la cer. In acel timp. Oportuna, privind spre uşă, a zis: „Iată vine Doamna mea, Preabinecuvântata Fecioara Măria, Maica Domnului nostru lisus Hristos, Dumnezeu- Omul. Preasfinţia Sa să vă păzească". Acestea zicând, a repauzat în Domnul (156, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 226 MINUNEA 185 - Maica Precista se arată Episcopului şi-i vesteşte ziua trecerii din viată Arnolf, Episcopul Zvezionului, avea ctitor, patron al vieţii sale, pe Maica pururea Fecioara Măria. El se ostenea a-şi împlini îndatoririle sale de păstor al turmei cuvântătoare, ostenindu-se cu toată buna chibzuială a-i trage pe toţi la bunavieţuire şi veşnica fericire. Ajungând către sfârşitul vieţii sale, s-a îmbolnavit. Atunci i s-a arătat Sfântul Apostol Petru, care i-a spus că-i sunt iertate toate păcatele. După aceea i s-a arătat Sfântul Arhanghel Mihail, care s-a făgăduit că după moarte îl va duce într-un loc fară de griji. Mai pe urmă i s-a arătat Maica Precista care i-a spus că în ziua Praznicului Adormirii Ei i se va sfârşi viaţa lui. Şi drept aşa a fost (161, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 186 - Hristos şi Maica Sa, s-au arătat credinciosului înainte de a muri Un creştin evlavios, Nicolae din Pabutin, mai înainte de a muri, s-a îmbolnavit greu. Atunci, el văzându-se aproape de a trece în veşnicie, a cântat cu foarte mare veseHe cuvintele Psalmistului David: „Ruptu-s-a legăturile mele". Credincioşii din jurul lui văzându-1 veseUndu-se şi cântând aşa, l-au întrebat: „Pentru ce te-ai veselit şi te veseleşti aşa?". El le-a răspuns: „Eu m-am veselit şi mă veselesc aşa, pentru că mi s-a arătat Hristos Domnul şi Preacurata Maica Lui, pururea 227 Fecioara Măria şi mi au zis: „Slugă bună şi credincioasă, intră în bucuria Domnului tău" (164, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 187 - Maica Domnului se arată fecioarei Agata şi-i vindecă degetul tăiat prin ispită Sfânta Agata fecioara, şezând pe laviţă, voia să taie cu cuţitul brânză pentru un sărac. Duhul cel rău însa a împins-o de pe laviţă, a căzut jos şi şi-a tăiat un deget cu cuţitul. Atunci s-a arătat ei Precista, care i-a pus degetul la loc, a tămăduit-o şi i-a zis: „Fiica mea, nu te teme de diavolul; Unul-Născut Fiul meu te va izbăvi de toată grija şi nevoia, ori de câte ori el va vrea să-ţi facă rău (237, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 188 - Maica Domnului izbăveşte de tâlhari pe un evreu care apoi primeşte Botezul Odinioară, în ţara Angliei, în cetatea Londrei, trăia un evreu care, călătorind într-o altă cetate, ce se chema Uvington, a căzut pe cale între tâlhari, care l-au bătut şi i- au luat tot, apoi legându-1, l-au lăsat într-o casă pustie. Evreul a adormit, dar atunci i s-a arătat lui Maica Domnului şi, dezlegându-1, 1-a liberat. Când s-a deşteptat, a văzut pe Precista aievea şi a întrebat-o: „Cine eşti tu. Doamnă?". Ea i-a spus: „Eu sunt Măria, 228 căreia tu şi poporul tău vă puneţi împotriva. Eu am venit aici ca să-ţi fac bine pentru rău". 89. 89. După aceea, acel evreu, trecând printr-o cetate ce se chema Vaha, s-a botezat şi i-au pus numele loan (187, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 189 - Maica Domnului se arată şi vindecă limba unui creştin, tăiată de eretici Odinioară, doi fraţi mergând pe cale, au aflat o biserică pustie. Intrând în acea biserică, au început a se ruga Maicii Domnului. Tocmai în acel timp i-au aflat pe dânşii aici ereticii dintr-o localitate numită Albighena care, intrând în biserică, i-au scos afară şi unuia dintre dânşii i-a tăiat limba, tocmai din rădăcină. Celălalt frate, care era şi preot, 1-a dus pe cel rănit până la Clunian (mănăstirea Clun) şi 1-a încredintat călugărilor din acea mănăstire care, văzându-1 rănit pentru cinstirea Maicii Domnului, l-au primit cu toată dragostea şi voia bună. Intr-o noapte, fiind adunaţi toţi călugării la slujba Utreniei, au rânduit să fie adus şi cel cu limba tăiată, la biserică. Astfel fiind adunaţi cu toţii, s-au rugat cu mare credinţă, cu multă evlavie şi cu belşug de lacrimi către Preasfânta Maică a Domnului nostru lisus Hristos, să facă milă şi să vindece pe cel care pentru dragostea şi evlavia cea către dânsa şi-a jertfit limba ce i-a fost tăiată de hulitorii eretici. După această rugăciune stăruitoare. Maica Milostivirii s-a arătat aievea, şi cu multă bunătate a dăruit vindecare şi grai celui rănit. Făcându-se această minune, cel tămăduit a început cu mare glas să aducă mulţumiri şi laude Maicii Domnului, strigând cu mare glas: „Bucură-te, ceea ce eşti plină 229 de har, Domnul este cu tine" (206, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 190 - Printr-o vedenie înfricosata. Maica Domnului salvează pe călugărul Teofan din rătăcire Awa Chiriac, locuia nu departe de Iordan. Odinioară a venit la dânsul un călugăr, pe nume Teofan, care era adăpat cu eresul lui Nestorie ereticul, care hulea pe Maica Precista, zicând că nu este Născătoare de Dumnezeu. Sfântul Chiriac s-a rugat lui Dumnezeu şi Maicii Preacurate, să i se arate lui Teofan credinţa cea adevărată. A doua zi, în al noulea ceas, i s-a arătat lui Teofan un om foarte straşnic la vedere, care i-a zis lui: „Vino şi vezi care este adevărul", şi luându-1 pe dânsul 1-a dus într-un loc foarte groaznic, întunecos şi împutit, din care ieşea un foc mare în care a văzut pe Nestorie ereticul, duşmanul Maicii Domnului, pe Eutih şi Apolinarie, pe Diodor şi Arie şi pe alţi eretici şi a auzit glas de la acel om straşnic, care a rostit următoarele: , Acesta este locul cel gătit ereticilor şi hulitorilor Maicii Domnului nostru lisus Hristos". Din acea vedenie înfricosata, Teofan înspaimântându-se, s-a întors la dreapta credinţă Ortodoxă (207, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 230 MINUNEA 191 - Maica Domnului opreşte o femeie eretică să intre şi să se închine la Sfântul Mormânt O femeie eretică, ce se chema Cosmiana, a venit odinioară în Ierusalim, să se închine noaptea la Mormântul Domnului nostru lisus Hristos. Dacă s-a apropiat de uşile bisericii, s-a arătat ei Maica Preasfântă, însotita de mai multe fecioare şi nu i-a dat voie să intre în biserică, zicând către dânsa: „Cum cutezi tu să intri aici, nefiind dintr-ale noastre". Ea a început a se ruga să o lase să intre, dar Maica Precista i-a zis: „Crede-mă femeie, că nu vei putea intra aici, fară numai dacă te vei însoti cu noi în aceeaşi credinţă". Cozmiana, auzind aceste cuvinte rostite de Maica Domnului, mergând a primit dreapta credinţă, după care s-a cuminecat cu Trupul şi Sângele lui lisus Hristos. Apoi a mers de s- a închinat mormântului lui Hristos, ne mai fiind împiedicata de a intra în biserică (219, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 192 - Mântuitorul Hristos şi Maica Sa îi întorc Sfântului Nicolae Sfânta Evanghelie şi Omoforul La Soborul din Niceea (anul 325), Sfântul Nicolae, cuprins de râvnă Dumnezeiască, a lovit pe Arie peste obraz cu palma, pentru aceea că el hulea pe Hristos, zicând că este făptură, nu Dumnezeu, şi pe Maica Sa pe care o numea născătoare de om şi nu Născătoare de Dumnezeu, după adevăr. Sfinţii Părinţi, pentru acea lovitură, au vrut să- 1 lepede pe Sfântul Nicolae din rânduiala Arhierească, pentru care a fost băgat în temniţă. Dar i s-a arătat lui Domnul nostru lisus Hristos şi Maica Sa Preacurată, care i-au restituit 231 Sfânta Evanghelie şi Omo forul arhieresc. Văzând Sfinţii Părinţi această minune, nu l-au mai depus din treapta arhieriei pe Sfântul Nicolae, care s-a bucurat de multă cinstire din partea tuturor (226, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 193 - Maica Precista s-a arătat unei fecioare scârbită din cauza ereticilor O fecioară, care se numea Lusgarta, era foarte mâhnită din cauza ereticilor. Pentru dragostea şi râvna ei, i s-a arătat Maica Precista, pentru a o mângâia pe dânsa. Atunci fecioara i-a arătat Maicii Preasfmte pricina mâhnirii sale, zicând: „Iar au început 90. ereticii şi creştinii cei răi de a răstigni a doua oară pe Fiul lui Dumnezeu, neaducându-i cinstea care se cuvine" (227, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 232 MINUNEA 194 - Călugăriţa care a iubit pe Maica Domnului a fost condusă la cer de cete îngeresti O călugăriţă, care se chema Romula, locuia lângă o biserică închinata Maicii Domnului, căreia îi slujea cu toată dragostea fiinţei sale. Pentru aceea a dobândit multă milă şi dar de la Sfinţia Sa. Când era aproape să moară, a chemat pe stareţa ei, care se numea Redempta. Peste noapte ea a vegheat, împreuna cu alte călugăriţe, la căpătâiul Romulei. In acea vreme, fiind miezul nopţii, s-a coborât din cer o lumină mare care a umplut de strălucire chiHa aceea şi pe dânsele le-a înspaimântat foarte. Romula văzând aceasta, a zis către stareţa sa: „Nu te teme maică, eu în curând voi muri". După aceea, lumina s-a înaltat, rămânând în chilie un miros de bună mireasmă. A patra noapte, Romula iar a chemat pe stareţa sa şi pe duhovnicul său, de la care a primit Sfânta împartasanie. în acea vreme, în uliţa dinaintea casei ei, s-au arătat două cete de îngeri de lumină. Unii rosteau Psalmi, iar ceilalţi cântau o cântare ca aceasta: „Romula a murit şi îngerii cântând îi duc sufletul ei la cer". După aceea, îngerii s-au înaltat la cer împreuna cu sufletul ei. Când îngerii nu s-au mai văzut, nici cântarea nu s-a mai auzit şi nici buna mireasmă nu s-a mai simţit (275, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 233 MINUNEA 195 - într-o biserică închinata Maicii Domnului, de Buna Vestire a strălucit o lumină cerească In Rusia cea Mică, în ţinutul Libovului, în mănăstirea Crehlinului, la Praznicul Bunei Vestiri în biserică s-a aprins singură o lumină mare. Acea biserică avea hramul Acoperământului Preacuratei Fecioare Născătoare de Dumnezeu (283, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 196 - Maica Domnului îndeamna la pocăinţă pe călugărul care a făcut mult bine bisericii Sale Sfântul Ierasm, călugărul de la Pecersca, a avut multe comori moştenite de la părinţii săi, pe care le-a dat bisericii Maicii Domnului. După aceea, cu îndemnarea vrăjmaşului sufletesc, a început a petrece viaţă necuvioasă, lenevindu-se la rugăciune, la post şi la alte bunătăţi sufleteşti. In acea vreme îmbolnavindu-se, era aproape să moară. Atunci i s-a arătat lui Maica Precista, ţinând în braţe pe Hristos ca Prunc şi i-a zis lui: „Ierasme, fiindcă tu ai împodobit biserica mea cu icoane, eu înca voi cere Fiului meu ca să te primească şi să vieţuieşti în împaratia Lui, numai scoală-te din starea în care te afli şi te pocăieşte de păcatele tale, facându-te schimnic, căci peste trei zile te voi lua la mine". Auzind acestea, Ierasm şi-a mărturisit păcatele sale în faţa tuturor fraţilor călugări, părându-i rău de tot ce a făcut. A treia zi, după făgăduinţa Maicii lui Dumnezeu, a plecat din această viaţă, urcându-se la cer, pentru a intra în locaşul cel de veci (314, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 234 MINUNEA 197 - Când în biserici oamenii se lenevesc a slăvi pe Dumnezeu, atunci îngerii le iau locul In vremea lui Eliseu Pletenschi, arhimandritul Pecerscăi, fiind ger foarte mare, Părinţii din această mănăstire s-au hotărât să facă sfintele slujbe în biserica Sfinţilor Apostoli, care era mai mică şi mai călduroasă; iar biserica cea mare, care era închinata Maicii Domnului, au lăsat-o fară slujbă. In vremea aceea. Părinţii fiind adunaţi cu toţii în biserica cea mică, în acelaş timp şi în biserica cea mare a început a se face slujbă, cu toate că dintre Părinţi nimeni nu era aici, fiind încuiata. S-au văzut şi lumini aprinse şi se auzeau cântări frumoase, lăudând pe Dumnezeu şi pe Preacurata Lui Maică. Şi toţi Părinţii minunându-se, se întrebau: Cine sunt cei ce cântă? Şi răspunsul l-au găsit singuri: ori erau Sfinţii, ale căror moaşte se aflau în biserică, sau erau îngerii lui Dumnezeu? Arhimandritul şi fraţii auzind şi văzând acest lucru, au început de acum înainte a face slujbă în biserica cea mare şi aşa o fac până în ziua de astăzi, nemaibăgând în seamă frigul iernii (333, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 235 MINUNEA 198 - Maica Domnului cheamă pe un creştin să slujească la biserica Sa loan Străinul, cum este numit, a înoptat în Cupiatici. In vis i s-a arătat lui Maica Precista şi i-a zis să locuiască lângă biserica Sfinţiei Sale. El deşteptându-se din somn, a renunţat la calea lui în care mergea şi s-a aşezat să locuiască lângă biserica Sfinţiei Sale. Aici el a îndeplinit slujba de paraclisier, biserica afiându-se în acel timp sub îngrijirea unui preot de mir (341, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 91. MINUNEA 199 - Maica Domnului respinge trupul unei creştine care a fost îngropata în biserică Pe când acest loan, amintit mai sus, era paraclisier la acea biserică a Precistei, a murit o doamnă care a locuit în acele părţi. Mai înainte de a muri, acea doamnă a poruncit să fie îngropata în biserică, în apropiere de icoana Maicii Domnului. într-o noapte, pe când acest paraclisier citea rugăciuni în biserică, i s-a arătat lui Maica Domnului şi i-a poruncit să meargă la preot şi să-i spună să nu îngroape trupul acelei doamne în biserică. Preotul, după porunca Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, n-a dat voie să îngroape trupul acelei doamne în biserică, dar feciorul doamnei neascultând de preot şi înfricosându-1, au îngropat pe mama lor înaintea icoanei Maicii Preacurate. A doua zi la Utrenie, venind în biserică, au aflat trupul acelei doamne scos afară din mormânt, zăcând deasupra pământului. Preotul speriat a îngropat iarăşi trupul ei. în 236 noaptea ce a unnat, s-a arătat iarăşi Maica Precista paraclisierului şi i-a zis: „De vreme ce voi nu ascultaţi porunca, eu voi lua darul meu de a tămădui oamenii, din această biserică, până când nu se va alege nimic de trupul acesta, care va pieri cu sunet; apoi voi aduce alţi lucrători la această biserică" (342, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 200 - Maica Domnului se arată în biserică ţinând în braţe pe Dumnezeiescul Prunc In mănăstirea Cluniaţilor, dintre toate Praznicile, cel mai cinstit, mai mult decât celelalte, era Praznicul Naşterii lui Hristos. Odinioară fiind Praznicul acesta, un călugăr îmbunatatit a văzut pe Maica Precista ţinând în braţe pe Hristos ca Prunc, iar împrejurul ei o mulţime de îngeri (353, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 237 MINUNEA 201 - Maica Domnului se arată şi mângâie pe Sfântul Apostol lacob lacob Apostolul, feciorul lui Zevedeu, când era în Spania într-o cetate care se chema Cezar Augusta, era foarte scârbit că nu întorsese mai mulţi oameni la credinţa creştină, ci numai nouă. Atunci Maica Precista s-a arătat Apostolului şi, mângâindu-1, i-a zis: „Intru această viaţă n-ai ucenici mulţi, dar după moarte vei avea mai mulţi" (354, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 202 - Un creştin din Roma vede pe Maica Domnului stând lângă tronul Fiului său Odinioară, paznicul bisericii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din Roma s-a rugat lui Dumnezeu şi tuturor Sfinţilor Lui pentru ajutor. Atunci, fiind treaz, s-a aflat întru răpire şi a văzut pe Hristos, împaratul Slavei, şezând pe scaun înalt; iar împrejurul Lui se afla mulţime de îngeri. După aceea venind împarateasa Cerului, Maica lui Hristos, având pe cap cunună strălucitoare, flind însotita de multe fecioare, a aşezat-o împaratul Hristos lângă Sine. Apoi a venit Sfântul loan Botezătorul cu Patriarhii şi Proorocii; după aceea au venit Apostolii; apoi mucenicii şi drepţii care, căzând, s-au închinat lui Hristos. Atunci un înger a zis către paznic: , Aceştia toţi pentru aceea au venit la Hristos, ca să-I mulţumească pentru cinstea ce H s-a dat lor într-această zi şi să-L roage pentru toată lumea" (357, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 238 MINUNEA 203 - Călugăriţa Atanasia, fiind departe de biserica Precistei, dorind-o, a văzut-o în răpire Atanasia, călugăriţă din ostrovul Eghina, a zidit o biserică în cinstea Maicii Precistei. Odinioară venind la Ţarigrad pentru un lucru de mare nevoie, a zăbovit acolo şase ani. După această zăbavă, i s-a aprins inima de dor pentru biserica Precistei şi plângea cu amar pentru atâta depărtare de biserica sa în care se îndulcea şi se mângâia sufleteşte. In acel timp, aflându-se în răpire, a văzut biserica Precistei cu uşile deschise şi un glas din cer s-a auzit, zicându-i: „Intră aici". După aceasta, plecând din Ţarigrad, s-a întors la biserica sa, pe care o dorea nespus de mult (364, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 204 - Un creştin vede pe Maica Domnului într-un car de aur Un om din cetatea Florenţei, care se chema Filip, s-a dus odată la biserica Bunei Vestiri a Maicii Domnului. Intru acea zi tocmai se citea din cartea Faptelor Apostolilor, aceste cuvinte: „Filipe, apropie-te şi te alipeşte de carul acesta" (Faptele Apostolilor 8, 29). El, auzind aceste cuvinte, şi-a pierdut cunoştinţa şi fiind răpit a văzut înaintea lui un car de aur la care era înjugata o oaie şi un leu; iar înauntrul carului şedea Maica Domnului (365, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925).239 MINUNEA 205 - Prin porunca Maicii Domnului, stâlpii unei biserici au fost ridicaţi de copii Sfântul împarat Constantin cel Mare a zidit o biserică în cinstea Preacuratei 92. Fecioare Măria. El a adus la acea biserică nişte stâlpi foarte mari şi grei, pe care mai mulţi oameni împreuna nu puteau nici măcar să-i mişte, dar să-i mai şi aşeze unde trebuia! In acea vreme. Maica Precista s-a arătat unui zidar şi i-a zis: „Ia pruncii din şcoală ca să ridici stâlpii cu ei". Zidarul, ascultând de cuvântul Maicii Domnului, a chemat copiii de la şcoală. Astfel, copiii venind şi încercând să ridice, stâlpii s-au făcut uşori şi apucându-i i-au aşezat pe fiecare la locul unde trebuia (370, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 206 - Dăruind Maicii Domnului bogăţia trecătoare. Maica Domnului le-a dăruit bogăţie veşnică Un cetăţean din Roma, pe nume loan Patrichie, neavând copii cu femeia sa, a dăruit toate avuţiile sale Preacuratei Fecioare Măria, zidind o biserică în numele Preasfinţiei Sale. Trăind în continuare o viaţă cucernică şi plină de fapte bune, mai înainte de moartea lor li s-a arătat Maica Precista şi le-a zis: „Voi m-aţi făcut pe mine moştenitoare peste avuţiile voastre cele pământeşti. Eu, mai bune şi veşnice bogăţii voi cere pentru voi de la Fiul meu. Acum mergeţi, căci mâine vă vor duce pe voi îngerii, la mai bune şi frumoase case" (372, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 240 MINUNEA 207 - Maica Domnului trimite semn, zăpadă în timpul verii, pe locul viitoarei sale biserici Acelaşi loan Patrichie cu femeia sa, pe când se aflau în viaţă, s-au rugat Maicii Precistei ca să le arate ce să facă cu avuţia lor. După îndelungate şi calde rugăciuni adresate către Maica Preacurată, într-o vreme foarte călduroasă, peste Muntele Exevinelui care se afla în interiorul zidurilor cetăţii, a început a cădea zăpadă atât de abundent, încât s-a acoperit cu troiene. In noaptea următoare, lui loan Patrichie şi femeii lui, s-a arătat Maica Precista care i-a îndemnat, pentru rugăciunea şi dragostea lor, să zidească o biserică în cinstea Sfmţiei Sale, în acel loc în care vor afla zăpada, adică în munte. Mergând, ei au spus această vedenie lui Liberiu, papa Romei (352-366), de la care primind binecuvântare, au zidit în acel loc, o minunată biserică închinata Preasfmtei şi pururea Fecioarei Măria, Maica lui Dumnezeu (373, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 208 - Maica Domnului descoperă şi lui Liberiu, papa Romei, voia şi dorinţa Sa In acea noapte în care Maica Domnului s-a arătat lui loan Patrichie şi soţiei sale, în acelaşi timp i s-a arătat şi lui Liberiu, papa Romei, spunându-i că acolo unde a căzut zăpada este locul dorit şi ales de Dânsa unde să i se zidească o biserică. Auzind acestea de la Maica Domnului, Liberiu, însotit de sobor mare de preoţi şi de mulţime de oameni, a mers la locul arătat şi făcând Htanie, a sfmţit locul unde s-a ridicat apoi acea 241 biserică dorită de Dânsa. Pentru zidirea acestei biserici, loan Patrichie şi-a cheltuit toată averea sa, care, isprăvindu-se, a fost sfinţită punându-i-se hramul Sfânta Măria cea Mare (374, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 209 - Rugându-se Maicii Domnului, au dobândit fiu binecuvântat care a pătimit pentru credinţă Sfântul mucenic Ştefan, numit cel tânăr (764), care a pătimit pentru cinstirea Sfintelor icoane, sub împaratul iconoclast Constantin Copronim, s-a născut la anul 714 în cetatea Constantinopolului, din părinţi drept-credincioşi, bogaţi în averi, dar mai bogaţi în virtuţi. Mai înainte de a se naşte el, părinţii lui erau foarte întristati pentru că nu năşteau fii. Pentru aceasta, ei s-au rugat foarte mult Maicii Domnului, în biserica din Vlaheme, să le dăruiască lor odraslă. Ei au făgăduit că orice vor avea, fiu sau fiică, îl vor închina slujirii lui Dumnezeu. Odinioară rugându-se lui Dumnezeu şi Maicii Sale, noaptea, i s-a arătat în vis Maica Precista înconjurata de multă lumină, care i-a zis: „Mergi cu pace căci vei naşte fiu, după rugăciunea ta". Aflându-se în acel timp în biserica din Vlaheme, deşteptându-se din acea uşoară aţipire, s-a dus fericită la casa sa, şi în scurt timp a zămisHt în pântece fiu, care la timpul cuvenit născându-se, din Sfântul Botez i-au pus numele Ştefan. Acesta facându-se mare, după făgăduinţa părinţilor, şi-a închinat viaţă lui Dumnezeu întru petrecere călugărească şi la timpul cuvenit şi-a vărsat şi sângele pentru apărarea dreptei- credinţe şi a sfintelor icoane (379Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 242 MINUNEA 210 - Maica Domnului, arătându-se prin tabloul judecăţii, atrage la pocăinţă pe un tânăr Fericitul Dositei şi-a petrecut primii ani ai vieţii sale într-un chip cu totul lumesc şi într-o ignoranţă profundă de adevărurile creştinismului. Fiindcă auzise vorbindu-se mult despre Ierusalim, a călătorit acolo numai de plăcere. Dar milostivirea lui Dumnezeu îl aştepta acolo. Ea (milostivirea) s-a servit spre a-1 îndupleca la pocăinţă, 93. de un tablou ce reprezenta judecata şi muncile iadului, zugrăvit pe un perete al unei biserici din Ghetsimani. In timp ce el privea şi se mira de cele văzute, deodată a apărut o Femeie îmbracata în veşminte scumpe care, stând lângă dânsul, a început a-1 învata, cu blândeţe, ce muncă primesc oamenii, pentru fiecare păcat pe care îl fac. Dositei a zis către Dânsa: „Scumpă Doamnă, dar cine ar vrea să se izbăvească de aceste munci, ce să facă?". La care Dânsa i-a răspuns: „Posteşte, roagă-te, fa binele cât poţi şi te vei izbăvi de munci", şi acestea zicând, s-a făcut nevăzută. Această Doamnă a fost Preabinecuvântata Fecioară Măria, Maica lui Dumnezeu. Dositei luând aceste cuvinte în inima lui, şi-a îndreptat viaţa, a intrat în monahism, urcând cu mare nevoinţă pe treptele sfinţeniei, izbăvindu-şi sufletul de muncile iadului, aşa cum 1-a îndemnat Preasfânta Maică (380, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 243 MINUNEA 211 - Maica Precista promite slavă veşnică celor ce se nevoiesc în bine Awa Evstratie de la Gemrod, fiind în biserică cu toţi călugării, la slujba Utreniei, pe când se rugau lui Dumnezeu, li s-a arătat lor Maica Precista care a pogorât asupra lor o coroană cu lănţişor de aur. Pe coroană erau scrise aceste cuvinte: „Milui-te- voi, o. Preacuvioase!". După aceea, Precista a zis cu glas tare: „Precum sunt eu acum în slavă, aşa veţi fi cu mine în veci" (381, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 212 - Maica Domnului îndeamna pe Awa Evstratie la nevoinţă şi osteneală cu smerită întelepciune Odinioară, Awa Estratie s-a văzut în vis, ca şi cum ar fi fost rugându-se la Betleem. Aici i s-a arătat lui Maica Precista, îmbracata în veşmânt de atlas şi zicându-i: „Cei ce s-au lepădat de lume pentru împaratia lui Dumnezeu, cu nevoinţă, cu osteneală şi cu smerită întelepciune, întru tăcere se cade lor să slujească lui Dumnezeu, pentru ca la vedere să primească bucuriile lui Dumnezeu" (384, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 244 MINUNEA 213 - Maica Domnului, arătându-se, s-a imprimat urma paşilor ei în stâncă Un om smerit, pe nume loan cel desculţ, din satul Pogai, a văzut o dată pe Maica Precista stând pe o stâncă, iar în apropierea ei se afla şi un pustnic care locuia într- o chilie săpată în acea stâncă. Acel pustnic a spus lui loan desculţul şi copiilor care păşteau oile în acel munte, cum Preasfânta Născătoare de Dumnezeu stând pe acea stâncă, au rămas imprimate în piatră urmele paşilor sfinţiei sale, în care întotdeauna se află apă curată, cu care apă se tămăduiesc tot felul de boli. Pe această stâncă s-a zidit o biserică albă, iar lângă biserică este o mănăstire mare înconjurata peste tot cu ziduri, care se cheamă „Pogaia Volischi", în ţara căzăcească, la Volischi, satul Pogaiul (390, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 214 - Maica Domnului se arată cu fată mânioasă, ieromonahului loanichie Ieromonahul loanichie, într-o joi noaptea spre vineri, a văzut în vis pe Maica Precista, îmbracata cu veşminte negre, apoi a auzit glasul ei rostind, astfel: „îngerul a zis către mine, şi voi cânta cu bucurie minunile Ei". Auzind acestea, loanichie a căzut cu fruntea la pământ şi plângând a zis: „Doamna mea, milostiveşte-te spre mine ticălosul şi păcătosul". Acestea zicând, s-a deşteptat. Altădată, pe când locuia în Liov, într-o vineri dimineaţă, în ceasul al treilea din zi, a avut o altă vedenie; se făcea că se află într-o biserică, în care icoana Preacuratei Fecioare Măria căuta asupra lui cu ochi mânioşi. Mai pe urmă chipul Precistei a început a se mişca şi, ridicându-se Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, a zburat de la perete ca o pasăre asupra lui loanichie, iar el de frică a căzut cu faţa la pământ, înaintea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi zăcea cu mâinile cruciş. Apoi, de spaimă, loanichie a strigat cu glas aşa de mare, încât s-a deşteptat pe sine însusi şi s-a pomenit cuprins de mare frică şi cutremur (393, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925).245 MINUNEA 215 - Maica Domnului mijloceşte pentru neamul omenesc In ţara rusească, în cetatea Rohatchi, un preot călugăr, pe nume Isaia, a văzut în vis pe Precista stând pe nori şi cu lacrimi rugându-se Fiului său pentru neamul omenesc; iar Arhanghelul Gavriil ţinea un pahar în mâna sa şi în pahar erau adunate lacrimile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Tot în acel timp a văzut cerul deschis, iar în cer şedea Hristos pe scaunul Său, apoi s-a auzit glas de la Hristos, zicând către Maica Sa: „Auzită este rugăciunea Ta, Maica Mea" (396, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 246 MINUNEA 216 - Prin arătare cerească, a fost chemat la călugărie şi arhierie în ţara rusească, în ţinutul Livovului, aflându-se la moşia sa în Dinchila, Adam Jelivorschi a văzut în vis cerul deschis şi în cer lumină mare; iar în acea lumină a văzut pe Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; iar de-a dreapta a văzut pe Maica Precista. 94. După acea vedere, Adam Jelivorschi s-a făcut călugăr şi, pentru viaţa lui îmbunatatita, a fost ales episcop al Azovului şi s-a numit Atanasie (405, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 217 - Pentru viata lui îmbunatatita, a fost chemat la Preoţie de Maica Domnului Andrei, mai pe urmă episcop al Fezulanului, din tinereţile lui petrecea o viaţă plină de fapte bune. Pentru lucrul acesta, a fost chemat la preoţie. Când a slujit pentru prima dată Sfânta Liturghie, i s-a arătat lui Maica Domnului cu o ceată mare de îngeri şi i-a zis: „Sluga mea eşti tu, eu te-am ales pe tine spre preoţie şi prin tine mă voi slăvi eu". Acestea zicând, s-a făcut nevăzută. Cele zise de Maica Domnului s-au împlinit întocmai (408, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 247 MINUNEA 218 - Maica Domnului sfătuieşte pe Sfântul Vasile să se înfrâneze de la orice băutură Odinioară, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, arătându-se Sfântului Vasile cel Mare, i-a zis: „De-ţi este voia să-ţi fiu prieten şi să-ţi fiu ajutătoare în toate nevoile tale, ascultându-te pe tine ori de câte ori te vei ruga, lasă-te de băutura vinului şi de toată băutura şi aşa mă vei avea pe mine grabnic ajutătoare". Sfântul Vasile, primind această poruncă de la Maica Precista, n-a mai băut vin şi nici o altă băutură, până la moartea sa. Şi aşa s-a făcut prieten Maicii Domnului şi a primit ajutor de la Dânsa în multe nevoi şi trebuinţe (410, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 219 - Preasfânta Născătoare de Dumnezeu s-a arătat aievea Sfântului Serghie, mângâindu-1 Preafericitul Părinte, stând oarecând noaptea la obişnuita sa pravilă înaintea Sfintei icoane a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu şi adeseori căutând la Dânsa, zicea: „Preacurată Maica Hristosului meu. Apărătoarea şi tare ajutătoarea neamului omenesc, fi nouă nevrednicilor mijlocitoare, pururea rugându-te Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, ca să caute spre locul acesta sfânt, care este întemeiat spre lauda şi cinstea Sfânt numelui Lui în veci. Pe tine Maica dulcelui meu Hristos, ca pe ceea ce ai câştigat multă îndrazneala către Dânsul, rugătoare te punem înainte noi robii Tăi, căci tu eşti tuturor nădejde de mântuire şi adăpostire". 248 Aşa se ruga şi canonul cel de mulţumită, adică Acatistul Preacuratei cântându-1, a şezut puţin să se odihnească. Iar ucenicului său, care se numea Mihail, i-a zis: „Fiule, fii treaz şi priveghează, de vreme ce o cercetare minunată şi de spaimă ni se va face nouă în ceasul acesta". Acestea grăind el, îndata s-a auzit un glas care a zis: „Iată, Preacurata vine", iar sfântul auzind acestea, degrabă s-a sculat vrând să iasă din chilie şi iată o lumină mare, strălucind mai mult decât soarele, a luminat pe Sfântul. Atunci îndata a văzut pe Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu însotita de doi Apostoli, Petru şi loan, care întru negrăită lumină strălucea. Cum a văzut-o Sfântul, a căzut cu faţa la pământ, neputând suferi acea lumină preastrălucitoare. Atunci Preacurata cu ale sale mâini s-a atins de Sfântul, zicându-i: te spăimânta alesul meu, iată am venit să te cercetez, căci s-a auzit rugăciunea ta pentru ucenicii tăi, pentru care tu te rogi. Şi pentru locaşul tău să nu te mai mâhneşti, căci de acum cu toate va fi îndestulat, nu numai cât vei fi tu în viaţa aceasta, ci şi după ducerea ta către Domnul, nedepărtată voi fi de la locaşul tău, dându-i cele de trebuinţă nelipsit, păzindu-1 şi acoperindu-1. Acestea zicând, s-a făcut nevăzută. Iară Sfântul, ca întru uimirea minţii aflându-se, de frică şi de cutremur era cuprins. După puţin timp venindu-şi în sine, a aflat pe ucenicul său, ca un mort zăcând de frică şi 1-a ridicat, iar el a început a se arunca la picioarele Stareţului, zicându-i: „Spune-mi, Părinte, pentru Domnul, ce era această vedenie minunată şi strălucită, de vreme ce puţin a fost de nu s-a despărţit duhul meu de trupeasca legătură". Iar Sfântul se bucura cu sufletul şi strălucea faţa lui de acea negrăită bucurie şi nu putea nimic altceva să grăiască, fără numai aceasta: „Aşteaptă, fiule, fiindcă duhul meu tremură întru mine de această vedenie minunată". Şi minunându-se, stătea tăcând. Apoi, după puţină vreme, a zis ucenicului său: „Fiule, cheamă la mine pe Isaac şi pe Simeon". Şi venind ei, le-au spus toate pe rând, cum a văzut pe Preacurata Născătoarea de Dumnezeu cu Apostolii şi ce i-a zis lui. Acestea auzind ei, se umpleau de bucurie şi de veselie şi toţi împreuna au cântat Parachsul Maicii Domnului. Apoi Sfântul a petrecut toată noaptea aceea fară de somn. socotind cu mintea pentru milostiva cercetare a Stăpânei celei Preacurate, căreia fie prea- cinstirea în vecii vecilor. Amin 249 MINUNEA 220 - Maica Domnului salvează prin Sfânta icoană pe pictorul care era să se prăbuşească In ţara Flandrei, un pictor evlavios picta icoana Maicii Precistei, pe cât putea mai frumos; iar pe căpetenia diavolilor, cum putea mai urât. Odinioară i s-a arătat lui duhul cel necurat şi s-a lăudat, cu mare mânie, că-1 va pedepsi de va mai zugrăvi chipul lui atât de urât. Pictorul din acel ceas şi mai mult s-a îndemnat a supăra pe duhul cel rău prin acest lucru. Intr-una din zile, pe când picta la lucrarea unei biserici şi se afla sus pe schelă, avea de executat chipul Maicii Domnului cu Dumnezeiescul Prunc în braţe. El 95. lucra cu multă râvnă şi dragoste, căutând să redea Chipului Sfânt cele mai nobile şi plăcute trăsături; iar pe mai-marele diavoHlor din contră, 1-a pictat cât s-a putut mai monstruos, sub picioarele Sfinţiei Sale. Pe când lucra la terminarea acestei icoane, aflându-se sus pe schelă, deodată, din ispită diavolească, s-a pomit în biserică un vifor mare, care i-a surpat toată schelăria de sub el, fiind în pericol să se prăbuşească. Văzând pericolul în care se află, mai înainte de a cădea, a strigat cu glas mare către Maica Domnului să-1 salveze. în acea clipă, chipul Ei din icoană a întins mâna şi 1-a susţinut pe pictor, până ce oamenii au venit în ajutorul lui. Astfel, intervenind grabnic. Maica Domnului salvează de la moarte sigură pe robul Ei care, ca drept mulţumire, a lucrat cu şi mai multă dragoste şi râvnă la împodobirea bisericii cu Chipuri Sfinte (235, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 250 MINUNEA 221 - Maica Domnului îsi apără biserica şi icoana Sa de profanatorii cruciaţi Pe vremea când cruciaţii au cucerit cetatea Tâmovei, din Bulgaria, prădând-o şi arzând-o, o ceată dintre ei a intrat şi într-o biserică care era închinata Maicii Domnului. Aici, pe un loc mai înalt se afla icoana Maicii Preacurate, având pe cap cunună împarateasca. Unul dintre cruciaţi întinzându-şi arcul său, a vrut să arunce săgeata în chipul Maicii Domnului de pe icoană. Dar mai înainte de a slobozi el săgeata, arcul lui s- a frânt în mai multe bucăţele, care au lovit pe mai mulţi dintre ei. Văzând ei lucrul acesta, s-au căit de fapta lor, aducându-şi aminte că şi ei sunt creştini, dar care au făcut o faptă pe care şi păgânii se tem să o facă. Speriaţi de aceasta, au lăsat biserica Precistei în pace neluând nimic, ba înca au dat şi de la sine multe daruri. (Reamintire de la acţiunea cruciaţilor în lupta cu loaniţiu, împaratul româno-bulgar) (239, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 222 - Maica Domnului se arată şi vesteşte moartea profanatorului Sfintei sale icoane Un om, care se chema Constantin, a aruncat în chipul Maicii Precistei cu o piatră pe care, doborându-1, 1-a sfărâmat şi călcat cu picioarele. După această faptă cumplită, noaptea i s-a arătat lui în vis Maica Domnului, care i-a zis: „Ştiu ce rău mare ai făcut, dar acel rău pe care l-ai făcut Chipului meu, se va întoarce asupra capului tău". Tocmai în acea noapte a năvăUt o oaste de saracini şi unul dintre ei, fiind în şanţ, a luat o piatră şi a aruncat cu ea în Constantin. Lovitura a fost atât de puternică, încât i-a sfărâmat faţa şi capul, din care cauză căzând a murit pe loc. Astfel s-a împlinit cuvântul Maicii Domnului care-i prevestea pieirea şi vrăjmaşul Ei şi-a primit răsplata cuvenită (240, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 251 MINUNEA 223 - Maica Domnului îndeamna pe loan Cucuzel a-i cânta laude, şi-i dăruieşte un ban de aur In marea şi întâia cetate a lui lustinian, numită Dirahion, era un tânăr orfan de tată, pe care mama lui, ca o femeie drept-credincioasă şi iubitoare de Dumnezeu ce era, 1- a dat să învete Sfintele Cărţi. Şi era el foarte deştept cu mintea; dar mai ales fiind un bun şi înzestrat cântăreţ, toţi îl lăudau, zicându-i: „Cucuzel" (cel cu glas îngeresc). In vremea aceea, după cum era obişnuinţă pe la curţile împaratesti totdeauna, ca să caute pe tinerii cei mai bine grăitori şi cu voce frumoasă, aflând şi pe Cucuzel, l-au trimis la şcoala împarateasca, să învete ştiinţa cea muzicească (adică Psaltichia) până ce se va face desăvârşit întru dânsa. El, ca unul ce era din fire isteţ la minte şi întelept, în puţină vreme a învatat toată ştiinţa, pentru care lucru împaratul iubindu-1 foarte mult, voia să-1 însoare şi să-i dea bogate daruri. După o vreme însa văzând el că toţi boierii îl respectau, ca şi împaratul care îi arăta o deosebită dragoste pentru cântarea lui cea cu mult meşteşug muzicesc executată şi pentru glasul lui cel minunat, se întrista foarte, temându-se ca nu cumva pentru slava aceea vremelnică să se păgubească de bucuria cea cerească. Acestea gândind el, căuta vreme cu prilej ca să se ducă din lume. în zilele acelea s-a întâmplat că a venit la curtea împarateasca cu oarecare treburi, egumenul Lavrei celei mari din Sfântul Munte al Athonului, pe care cu bine 252 desăvârşindu-le, s-a întors la mănăstirea sa. Cu acea ocazie, văzând Cucuzel buna podoabă duhovnicească a egumenului, cum şi viaţa sa cea îngereasca, a lepădat hainele sale cele de mătase, s-a îmbracat în haine de păr şi luând în mâini toiag de lucrător, s-a dus la Sfântul Munte. Ajungând la Lavră, 1-a întrebat portarul de unde este, ce caută şi ce fel de ştiinţă are? Iar el a răspuns: „Sunt cioban de meserie şi doresc să mă fac monah!". De aceasta înstiintându-se prin portar egumenul, s-a bucurat, căci avea nevoie de asemenea om. Şi cercetându-1 pe el călugării, în scurtă vreme l-au făcut monah şi a fost trimis prin pustie (în munţi) ca să pască ţapii. Găsind Cucuzel liniştea pe care demult o dorea, a primit cu bucurie şi făcea ascultarea aceasta fară de lenevire şi rugându-se neîncetat lui Dumnezeu. Iar împaratul supărându-se foarte mult pentru lipsa lui, a trimis oameni ca să-1 caute prin toate locurile, cetăţile, pustiile şi mănăstirile. Şi ducâidu-se trimişii şi la Athos, au cercetat prin toate părţile, dar nu l-au putut cunoaşte, fiind îmbracat cu haine vechi şi 96. uzate. într-una din zile, păscând Cucuzel caprele pe vârful unui munte înalt, s-a uitat într- o parte şi în alta, ca să se încredinteze dacă nu este cineva prin apropiere, şi nevăzând pe nimeni a început a cânta cu mult meşteşug o dulce cântare alcătuită şi cu multă umilinţă. Un pustnic oarecare însa, care locuia într-o peşteră din apropiere, auzind acea cântare, s-a mirat foarte mult şi ieşind din peşteră a văzut o priveUşte nemaiînchipuită: un cioban cântând, iar caprele uitându-se la dânsul, stând locului, nepăscând şi ascultând, ca şi cum s-ar fi înspaimântat şi bucurat totodată, de acea cântare îngereasca şi nu omenească. Acestea văzându-le pustnicul, s-a coborât la Lavră şi a vestit egumenului, care îndata trimiţând după el, l-au adus şi întrebându-1, i-a zis: „Te jur pe tine cu numele lui Dumnezeu, să-mi spui adevărul; tu eşti loan Cucuzel, cel aşa de mult căutat de împaratul?". Iar el, căzând la picioarele egumenului, cu lacrimi în ochi a răspuns: „Eu sunt, păcătosul şi nevrednicul rob al Sfinţiei tale. Insă mă rog foarte, ca să mă laşi tot în această ascultare pe care mi-ai dat-o de la început, ca să pasc caprele; şi să nu audă împaratul că sunt aici, căci mă va lua cu sila de la acest liman al mântuirii". Egumenul i-a răspuns: „Să nu te îngrijesti de acestea, o, fiul meu, numai să faci ascultare; vei rămâne la chilia ce îti voi da aici în mănăstire, iar eu mă voi duce la împaratul să-1 rog să te ierte".253 Şi ducându-se egumenul la curtea împarateasca, a căzut la picioarele împaratului, zicând: „Mă smeresc şi mă rog stăpânirii şi împaratiei tale, stăpâne, să-mi dăruieşti un om pentru sufleteasca lui mâhnire; şi dacă te va fi supărat cu ceva, eu mă rog să-1 ierţi". Iar împaratul întrebând de numele acelui om, egumenul i-a răspuns: „Dacă nu- mi vei da în scris milostivirea, nu ţi-1 pot spune". împaratul poruncind să i se facă scrisoare după cum i se cerea, a iscăht-o. Atunci egumenul a început a-i povesti despre monahul Cucuzel cu de-amănuntul toate. Şi auzind împaratul, pe cât s-a bucurat, pe atât s-a şi întristat. Adică s-a bucurat când a auzit că a fost atât de evlavios încât a îmbracat „chipul îngeresc", urând toată desfătarea trupească şi lumească şi s-a întristat că a dat înscris darul lui şi acum nu mai putea să-1 tăgăduiască. însa egumenul a îmblânzit cu cuvinte mângâietoare inima lui, apoi, mulţumindu-i şi luându-şi ziuă bună, s-a dus la mănăstirea lui şi a povestit tuturor fraţilor cele făcute. A rămas minunatul loan nesupărat de împaratul cel pământesc şi a slujit numai Celui ceresc, cântându-L şi lăudându-L pe Dânsul fără lenevire, în fiecare zi. După cele arătate mai sus, luând el binecuvântare de la proiestosul, a zidit o chilie şi o biserică în cinstea Sfinţilor Arhangheli, în afară de curtea mănăstirii, pentru ca să aibă unde se linişti în cele şase zile ale săptămânii. Iar duminicile şi în celelalte sărbători nu lipsea de la strana dreaptă a bisericii celei mari, ci cânta totdeauna lui Dumnezeu, cu dragoste şi cu umilinţă. Odată, în sâmbăta Acatistului, cântând el singur cu multă sârguinţă stihirile şi canonul Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei după obicei şi de osteneală adormind puţin, stând în picioare în strana sa, i s-a arătat Preacurata, care i-a zis: „Bucură-te, Ioane, fiul meu; cântă-mi mie totdeauna, şi nu te voi uita pe tine". Şi zicând acestea, i-a dat un galben de aur. Iar îndata deşteptându-se din somn, a aflat în mâna sa cea dreaptă, banul cel de aur. Pentru care umplându-se de multă veselie, cu lacrimi de bucurie a mulţumit şi 254 a binecuvântat pe Maica lui Dumnezeu, iar galbenul acela 1-a dăruit bisericii, în care se săvârşeau asemenea mari minuni. Din acel timp n-a lipsit niciodată din strana cea dreapta, cântând cu osârdie şi binecuvântând fară şovăire pe Domnul. Pentru aceasta, de multă osteneală i-a putrezit un picior şi curgea din el o materie rău mirositoare. Insă Stăpâna cea Atotputernică 1-a vindecat, ca şi pe loan Damaschin, căci arătându-i-se lui i-a zis: „Fii de acum sănătos", îndata a primit vindecare desăvârşită; de care, mulţumind Maicii lui Dumnezeu, a trăit în deplină sănătate până la sfârşit, în posturi, privegheri şi fapte bune, vieţuind mai ales întru multă smerenie. Invrednicindu-se şi de darul de a-şi cunoaşte mai dinainte sfârşitul, a chemat la sine pe toţi fraţii şi, rugându-se pentru ei, le-a poruncit să-1 îngroape în casa Sfinţilor Arhangheh, cea zidită de el. Şi aşa s-a mutat în pace, odihnindu-se în lisus Hristos Domnul nostru. Căruia I se cuvine toată slava, în veci. Amin (20, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 255 MINUNEA 224 - Maica Domnului împartasea cu pâine cerească şi le ştergea sudoarea ostenitorilor Pe vremea Sfântului Sava, fiind în Lavra lui mulţi călugări îmbunatatiti, care slujeau Domnului, s-a dus şi un boier, om bogat şi de neam ales, ca să se facă monah, pe care Sfântul 1-a primit cu bucurie. Şi fiindcă nu era învatat cu osteneala, îl chivernisea, nelăsându-1 să se ducă cu ceilalţi fraţi la lucrările cele grele ale pământului, unde se lucra până la al nouălea ceas, când veneau, citeau slujba de obşte şi tocmai după vecernie mâncau - o dată în zi - după rânduiala vieţii celei monahiceşti. Fiindcă acestea nu le putea face acel nou începator, i-a poruncit să se nevoiască în mănăstire, după putere şi să postească în fiecare zi până ce se adună fraţii, ca să mănânce împreuna cu dânşii după rânduială. însa el nici măcar porunca aceasta nu o păzea, ci mânca în chilia sa, fel de fel 97. de mâncăruri pe care i le aduceau rudeniile lui. Aceasta deşi o ştia Sfântul, totuşi ca unui nou-începator, ca să nu se tulbure, nu-i zicea nimic, ci numai ruga pe Dumnezeu ca să-1 îndrepteze. Sosind praznicul Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, cel din ziua de 15 a lunii august, în dimineaţa cea de dinaintea prăznuirii, a spus Sfântul fraţilor care trebuiau să plece la ascultare, la munca câmpului, să se întoarca la mănăstire în ceasul al nouălea, pentru ca să cânte vecernia. Iar noului începator de asemenea i-a spus să se ducă la vecernie în biserică, după ce toţi părinţii şi fraţii vor fi adunaţi şi să cânte; şi ceea ce va vedea şi auzi să-i spună şi lui, în urmă. Astfel s-a şi făcut. După ce s-au adunat părinţii şi fraţii, a văzut noul începator o minunată vedenie, nu în vis dormind, ci în stare trează şi anume: O preafrumoasă femeie stând în mijlocul a doi îngeri, strălucind mai mult decât soarele, şi un înger ţinea în mâini un potir plin cu pâine cerească, iar celălalt o maramă subţire. Iar acea frumoasă femeie, care era Preacurata Stăpână, ţine o linguriţă de aur şi ducându-se pe rând, la fiecare frate, după ce îngerul cu marama ştergea faţa lui de sudoare şi se închina Preasfintei, Ea cu linguriţa dădea fiecăruia pâine cerească, din potir. Acestea văzându-le noul începator şi minunându-se, s-a apropiat voind să se învredniceasca şi el unui asemenea dar. însa nu i s-a împlinit dorinţa, deoarece nici îngerul nu 1-a şters cu marama, nici Preasfânta nu 1-a împartasit, ci i-a zis lui: ,J'âinea aceasta este însusi trupul Fiului Meu şi Dumnezeu şi o primesc numai aceia care se curăţesc în fiecare zi cu post până seara în ceasul acesta. Iar tu care nu posteşti, cum vei putea să te împartasesti cu pâine ca aceasta?". Răspuns-a el, zicând: „Măcar să mă şteargă şi pe mine îngerul cu marama aceea sfinţită". „Dacă voieşti să te şteargă cu marama, să te osteneşti şi tu ca aceştia. Lor li s-a şters sudoarea fiindcă au fost asudaţi de osteneală, dar pe tine de care sudoare să te şteargă?". 256 Acestea auzind el, s-a îngrozit şi alergând la egumenul a zis: „Văzut-a-ţi oare vedenia pe care am văzut-o eu nevrednicul?". Sfântul i-a răspuns: „Aceea ce ai văzut a fost spre îndreptarea ta. Toţi fraţii sunt încredintati că Preasfânta îi sfinţeşte ca să fie vrednici a se împartasi cu Dumnezeieştile Taine la toate Praznicile". Din acea vreme a început a se osteni şi mai mult şi a mânca şi mai puţin. Şi aşa, în fericita ascultare sfârşindu-se, s-a învrednicit de fericirea cea cerească. Amin (25, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 257 MINUNEA 225 - Fraţii certaţi, împacati de Maica Domnului Intr-o chinovie, din îndemnarea diavolului, s-au certat doi fraţi. Unul ca un îmbunatatit şi drept-credincios ce era, îl iertase pe celălalt şi se ruga pentru sufletul lui, pe când acesta se mândrea şi spunând egumenului minciuni, a zis că tovarăşul lui ar fi făcut un păcat de ruşine. De aceasta luând cunoştinţă monahul cel cucemic, s-a mâhnit foarte şi s-a ruşinat, neputând să sufere o clevetire ca aceea. însa neavând în oameni nădejde, ci la Atotputernicul Dumnezeu şi la Preacurata lui Maică, a alergat la darul Lor ca să-i ajute, pentru ca să nu se ruşineze de fraţii săi. Intr-o dimineaţă, când se cânta Utrenia, a văzut pe clevetitorul său stând în strană cu neruşinare, aproape de el, nicidecum căindu-se pentru nedreapta lui clevetire. Atunci fratele fiind biruit de mâhnire, neputând să-1 vadă, a plecat din biserică şi ducându-se într-un Paraclis, a căzut la pământ rugându-se cu lacrimi şi zicând: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, nădejdea celor deznădăjduiţi şi ajutorul celor neajutoraţi, grăbeşte şi mă izbăveşte de clevetirea cea nedreaptă, căci dacă nu va apuca înainte darul tău, nu găsesc alt ajutor". Acestea zicând, a văzut pe Preasfânta că şedea aproape de sfinţita masă, împreuna cu un drept şi încuviintat bărbat. Iar fratele privind la ei cu frică şi cu evlavie, i-a văzut că s-au închinat către răsărit când au cântat cântăreţii: „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh". După care, întorcându-se Stăpâna către dânsul, i-a zis, privind cu faţă lină: „Să nu te mâhneşti mai mult, căci m-am rugat pentru tine Fiului meu şi a luminat pe vrăjmaşul tău, ca să se căiască de păcatul lui, pentru ca să nu se muncească, iar tu ca să te izbăveşti de nedreapta clevetire". Iar el a zis: „Te rog pe tine. Doamna mea, spune-mi cine este sfântul acesta care şade împreuna cu tine şi pentru ce acum vă închinati?". Preasfânta i-a răspuns: „Acesta este loan Evanghelistul, fiul meu cel dăruit de Stăpânul când era pe cruce. Şi să nu te miri că ne -am închinat lui Dumnezeu, pentru că totdeauna când voi oamenii cântaţi aici pe pământ laude şi slavoslovii Sfintei Treimi şi noi cei din împaratia Cerească ne închinam şi împreuna ne bucurăm pentru 258 slava cea care cu cuviinţă şi după datorie se dă Preaslăvitului Dumnezeu; şi ne plecăm cu evlavie capetele, închinându-ne Făcătorului şi Mântuitorului nostru". Acestea zicând, s-a înaltat la ceruri împarateasa a toate, lăsând în urma ei o aşa bună mireasmă, încât toţi s-au minunat. Iar clevetitorul acela, din mirosul acelei bune miresme desăvârşite, umplându- se, a mărturisit înaintea tuturor nedreapta clevetire. Monahul cel cucernic, povestindu-le cu de-amănuntul vedenia şi ducându-se la biserică unde s-a arătat Stăpâna, ieşea înca mireasmă din marmura pe care stătuse cu preacuratele sale picioare; pe care marmură scoţându-o, a păstrat-o şi păzit-o totdeauna ca pe nişte moaşte sfmte, pentru aducerea aminte de minunea pe care a facut-o Preaslăvita Născătoare 98. de Dumnezeu. Pentru ale cărei rugăciuni să dobândim fericirea cerească! Amin (34, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). MINUNEA 226 - O picătură de Sânge Dumnezeiesc acoperă toate păcatele oamenilor Era un monah lenevos şi trândav, care nu păzea făgăduinţele chipului celui îngeresc, ci trăia fară de nici o grijă. Numai o singură faptă bună făcea şi anume: din multa dorire şi evlavie pe care o avea către Preasfânta Fecioară, şedea în fiecare zi înaintea icoanei sale, până ce zicea de o sută de ori rugăciunea cea îngereasca, căci nu ştia carte să citească alte rugăciuni. Aşa trăind el cu lenevire la posturi, la privegheri şi la celelalte rânduieli ale vieţii călugăreşti. Dumnezeul cel preabun, care voieşte ca toţi să se mântuiască, 1-a învrednicit de a văzut o vedenie înfricosata şi groaznică şi anume: cum că ar fi răpit diavolii sufletul lui şi l-ar fi dus înaintea Dreptului Judecător cerând să se facă dreptate şi să-1 dea lor după faptele lui. Iar împaratul ştiind păcatele lui, a zis demonilor: „Duceţi-1 pe dânsul în gheenă, că n-are parte cu Mine, pentru că n-a păzit făgăduinţele Botezului şi ale chipului celui monahicesc". Repezindu-se demonii ca nişte lupi turbaţi ca să-1 ia pe el, îndata s-a sculat de pe scaun Stăpâna şi i-a zis: „Rogu-mă Ţie, Dumnezeul meu, îngaduie-mi să fac şi eu dreptăţile mele pentru acest suflet". Şi scoţând o carte în care erau scrise heretisirile (adică închinaciunea îngerului) pe care le zisese în toată viaţa sa, a poruncit celui ce-1 păzea pe el să pună acea carte într-o parte a cumpenei. Iar în cealaltă punând dracii mai multe cărţi de ale lor, în care erau scrise păcatele monahului, era mai mare greutate în această parte. 259 Atunci Maica cea mult-milostivă a preaînduratului Dumnezeu văzând căci cu chipul acesta nimic nu s-a folosit sufletul acela (pentru că păcatele erau mai multe, iar faptele bune puţine) a zis către Stăpânul: „Adu-Ţi aminte. Preaiubitul meu Fiu, că din trupul meu ai fiinţa Ta cea omenească şi pătimitoare şi-mi dăruieşte o picătură din Sângele Tău cel curat şi preascump pe care L-ai vărsat pentru păcătoşi în vremea patimei celei mântuitoare. Aşa, o! Stăpâne mult-milostive, fîe-Ţi milă de sufletul acesta, pentru că foarte mult mă iubea şi se ruga pentru mine cu dragoste şi cu credinţă". Răspuns-a Stăpânul: „Să ţi se facă voia, o. Maica Mea, căci nu este cuviincios a trece cu vederea nici o cerere a ta. Insă să şti că o picătură a Sângelui Meu acoperă toate fărădelegile lumii". Primindu-şi împarateasa a toate darul cerut şi punându-1 în cumpănă, s-a uşurat partea aceea în care erau cărţile cu mulţimea păcatelor, aşa de mult, încât părea că este o pană sau un pai. Atunci dracii risipindu-se ruşinaţi, au strigat zicând: „Foarte milostivă şi preamilostivă este Stăpâna, către creştini şi de multe ori ne face nedreptate". Iar monahul venindu-şi în fire, a slăvit pe Domnul, mulţumind Maicii Lui, care i-a arătat o vedenie aşa de minunată. Căindu-se, şi-a îndreptat viaţa sa şi a fâcut aşa de multe fapte bune, încât se mirau toţi cei care-1 ştiau cum era mai înainte. Nevoindu-se cu dragoste de Dumnezeu, s-a săvârşit întru lisus Hristos Domnul nostru, căruia I se cuvine cinstea şi închinaciunea în veci. Amin (42, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 260 MINUNEA 227 - Maica Domnului rugată fiind, ajută celui îndoielnic să înteleaga Taina Sfintei Liturghii Era un preot în Alamania, foarte îmbunatatit cu viaţa, care se chema Pelaghie, care avea aşa de mare evlavie şi dragoste către pururea Fecioara Măria, încât nu citea altă Evanghelie sau Apostol când slujea, decât numai din cele ale Preasfmtei. Insă vrăjmaşul celor buni, zavistuind multa lui evlavie, i-a semănat în minte un gând cu totul păgânesc asupra credinţei şi anume că se îndoia de trupul cel stăpânesc al Mântuitorului, zicând acestea în mintea sa: „Cum este cu putinţă să se facă pâinea. Trupul lui Hristos, iar vinul, Sângele Lui?". Şi dacă Fecioara Măria a născut numai un singur Fiu, Care de voie pătimind, S-a îngropat şi numai o dată a înviat, cum poate să se schimbe pâinea în Trupul lui Dumnezeu şi să pătimească patimă în fiecare zi?". De gândurile acestea neliniştindu-se Pelaghie, ca un neînvăţat si neştiutor ce era, avea multă mâhnire. Si neîndrăznind a întreba pe cineva, a alergat către Preasfânta, rugându-se şi zicând: „Stăpână şi Doamnă a lumii, te rog eu nevrednicul robul tău, fa-mi darul acesta ca să cunosc Taina Sfintei Liturghii, cum se schimbă pâinea şi vinul în Trupul şi în Sângele Domnului nostru, pentru că nu pot să înteleg desăvârşit". Şi aşa de mult s-a rugat Pelaghie cu lacrimi, cu post şi cu privegheri, că odată, după ce s-au săvârşit cele sfinte, când a strigat: „Mai ales, pentru Preasfânta, Preacurata", s-a făcut nevăzut Sfântul Trup de pe discul de dinaintea lui. Căutând el încoace şi încolo, crezând că poate să fi căzut pe jos, din neluare-aminte şi din nebăgarea lui de seamă, n-a găsit nimic. Atunci, îngrozit şi îngrijorat foarte, a plâns cu amar, 261 rugându-se aşa: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu! Ştiu că pentru puţina mea credinţă şi pentru îndoirea pe care am avut-o pentru Preasfântul Trup al Stăpânului meu, s-a îngretosat de mine împaratia Lui şi S-a depărtat de la mine ca să nu mă împartasesc cu El, eu cel nevrednic; ci roagă-L pe Dânsul ca să mă ierte ca un milostiv şi ca un nepomenitor de rău, să nu Se mânie pe mine până la sfarşif . 99. Acestea zicând, preotul cel evlavios a văzut înaintea Sfintei Mese pe împarateasa îngerilor cea Preaslăvită, care avea în braţele ei un Prunc mic negrăit de firumos, pe Domnul nostru lisus Hristos şi i-a zis lui: ,Pruncul acesta este Făcătorul şi Ziditorul lumii. Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Om desăvârşit. Pe Acesta L-am zămislit din Duhul Sfânt şi L-am născut fară stricăciune, rămânând Fecioară. Acesta a pătimit şi a murit pe Cruce ca un om, pentru mântuirea lumii şi a înviat şi S-a înaltat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui, ca Unul ce este de o fiinţă cu Dânsul şi împreuna pe scaun şezător, pentru aceasta iarăşi are să vină să judece toată lumea. Acesta şi acum, în fiecare zi, pentru milostivirea Lui şi pentru multa bunătate, se pogoară cu negrăit şi minunat chip în chipul pâinii şi al vinului, pentru multa dragoste pe care o are către voi oamenii şi vi se dă spre mâncare şi băutură şi spre sfinţenia sufletului vostru. Pipăie-L pe El şi fară de fizică îl cearcă, pentru ca să cunoşti cum că este adevărată privirea şi nu nălucire, ci trup adevărat, cu came şi cu sânge, după cum l-am cunoscut. Şi aşa se face şi pâinea şi vinul cu care săvârşiţi Sfânta Liturghie. însa pentru că firea omenească nu poate ca să mănânce came crudă şi să bea sânge, pentru aceasta, prin nepătrunsa Lui întelepciune. Cel întru tot Milostiv şi Atotputernic se schimbă în pâine şi în vin, pentru ca să-L primească fiecare cu dorinţă şi cu dragoste. Impărtăşeşte-te dar cu Dânsul, cu evlavie şi cu credinţă, căci cine se împartaseste cu vrednicie cu El, se face părtaş Dumnezeieştii Lui Slave". Acestea zicând Stăpâna cea mult-lăudată, a pus Dumnezeiescul Prunc pe Sfânta Masă şi închinându-I-se Acestuia cu multă evlavie şi smerenie, s-a făcut nevăzută. 262 Iar preotul, cu frică şi bucurie multă, luând pe acel Dumnezeiesc Prunc şi sărutându-L cu evlavie şi cu smerenie, a cunoscut cum că în adevăr era un Prunc trupesc viu. Atunci L-a pus pe Sfânta Masă, cu multă veselie şi, căzând la pământ, a zis acestea cu lacrimi: „Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai născut din pururea Fecioara Măria şi mulţumesc milostivirii Tale şi Preacuratei Maicii Tale, pentru al cărei dar m-am învrednicit azi, eu nevrednicul, şi mă iartă pe mine pentru necunoştinţa mea cea mai dinainte. Şi după cum m-ai învrednicit şi Te-am văzut pe Tine cu Trup, cum Te-ai născut din Fecioara, aşa iarăşi, pentru rugăciunile Ei mă învredniceste ca să mă împartasesc cu Tine, nu ca şi cu un prunc, ci ca şi cu pâine, după cum şi mai înainte". Aşa rugându-se cu credinţă, s-a ridicat şi a văzut iarăşi Sfânta Pâine, după cum a fost mai înainte şi s-a împartasit veselindu-se. După aceasta, trăind viaţă minunată şi plăcută lui Dumnezeu, s-a dus la împaratia cea cerească. Pe care să dea Dumnezeu să o dobândim noi toţi întru lisus Hristos Domnul nostru. Căruia I se cuvine slava în veci. Amin (43, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 263 MINUNEA 228 - O fecioară, mgându-se Maicii Domnului, a văzut pe Hristos în rai slujind Sfânta Liturghie Intr-un oraş din Franţa - scrie Cezar în Dialogul său, precum şi alţi dascăli - era o fecioară cucernică şi de foarte bun neam, bolnavă şi slăbănoagă, dar foarte îmbunatatita cu viaţa, dar mai ales cu înfrânare, cu răbdare şi cu smerenie. Nu se afla alta asemenea ei. Căci nu mânca altceva decât numai puţine stafide cu apă. Şi niciodată nu se plângea de boala ei, ci mai mult înca se bucura şi slăvea pe Domnul care o pedepsea şi o muncea aici vremelnic, ca să o ferească dincolo veşnic. Numai că pentru atât se amăra şi se mâhnea, că nu putea să se ducă sărbătoarea la biserica Domnului, ca să asculte Sfânta Slujbă. De asta plângea ea de multe ori, mai ales spre praznicile (sărbătorile) cele împaratesti, pentru că ştia de ce mare folos sufletesc se lipseşte. Insă, dacă cu trupul nu se putea duce, cu sufletul, adică cu mintea sa, niciodată n-a lipsit din biserică, ascultând cântarea de Psalmi şi Dumnezeieştile Laude, precum din minunea cea scrisă mai jos se va vedea. Pentru că unii rugându-se în biserică cu limba, păcătuiesc cu mintea şi astfel îsi întineaza cugetul inimii lor. Iar acea pururea pomenită fecioară, neputând ca să fie cu trupul în biserică, era cu mintea, cu sufletul şi cu toată inima ei şi, auzind laudele îngerilor, se veselea. într-o zi, fiind praznicul „întâmpinarii Domnului", în oraşul acela se obişnuia a ieşi cu Sfintele icoane prin târg tot poporul: bărbaţi, femei şi copii, spre slava şi mărirea Preasfmtei. Atunci acea fericită bolnavă, avea supărare nemângâiată că s-au dus toţi la procesiune (litanie), iar ea zăcea. Şi zicea acestea întru sine: toţi creştinii se duc la bucuria Maicii lui Dumnezeu, numai eu, ca o netrebnică şi păcătoasă, nu am parte de mulţumirea aceasta duhovnicească. Acestea şi altele zicând, din dorirea inimii ei s-a aflat într-o astfel de uimire, că luând îngerul sufletul ei i 1-a dus prin rai, unde a văzut o Htanie minunată a tuturor puterilor cereşti şi a fericitelor suflete ale Proorocilor, Apostolilor, 264 Mucenicilor, Ierarhilor, Cuvioşilor, ale feciorelnicilor şi ale celorlalţi Sfinţi, care mergeau doi câte doi, strălucind ca soarele şi ţinând făclii în mâinile lor. Şi i-a dat şi ei îngerul o făclie aprinsă şi mergea cu celelalte fecioare. Atunci a văzut pe Mântuitorul şi împaratul nostru Hristos, ca un Arhiereu desăvârşit, îmbracat în veşminte prealuminate, strălucind mai mult decât soarele, cu coroană împarateasca şi arhierească preastrălucită şi de mult preţ. Iar de-a dreapta Lui stătea împarateasa. Maica Lui cea Preaslăvită şi întru tot cinstită, 100. în haină de aur îmbracata, împodobita. Şi aşa străluceau aceste două feţe împaratesti, că se lumina toată oastea aceea fericită, care într-un glas cânta Troparele şi Antifoanele cele potrivite praznicului, cu un preadulce vers, neasemănat şi negrăit de fiiimos. Ajungând la o mare şi preafrumoasă biserică, au intrat înauntru toate cetele, cântând o cântare preadulce, cu atâta măiestrie alcătuită, încât este cu neputinţă să o spună vreo limbă omenească. Iar după sfârşitul cântării, intrând Stăpânul în Sfântul Altar, a început cu mare glas Dumnezeiasca Liturghie, zicând: „Binecuvântată este împaratia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh" şi celelalte. Iar din afară cântau îngerii, Antifoanele; apoi marele Pavel a citit Apostolul, zicând: „In vremea aceea au suit părinţii pe lisus Pruncul". Apoi, după sfârşitul Liturghiei, şezând lisus pe scaunul Slavei Sale, au venit toţi după rânduială, câte doi şi facându-i Lui metanie până la pământ, sărutau preacuratele Sale picioare, dându-i făcliile pe care le ţineau în mâini. Iar acea evlavioasă fecioară, văzând această vedenie şi cunoscând că trebuia să se întoarca iar pe pământul oamenilor, nu i-a dat Stăpânului facha, ci din evlavie a oprit-o pentru aducerea aminte a acestei privelişti strălucite. După ce i-a făcut metanie ca şi ceilalţi, se grăbea ca să se ducă, însa îngerul nu a lăsat-o, ci i-a zis: „Dă făclia Stăpânului, după cum au făcut şi ceilalţi". Iar ea a zis: „Nu o dau, căci vreau să o am pentru evlavie". Atunci voind îngerul să o ia cu sila din mâinile ei, ea nu voia să i-o dea, ci ţinând-o pe ea, aşa de tare o strângea, încât s-a rupt în 265 două şi a luat fiecare câte o bucată. Şi în cearta aceea, luând sfârşit vedenia cea întru tot strălucită şi înfricosata, i s-a întors sufletul în trup. Şi văzând fecioara în dreapta ei jumătatea cea de făclie, s-a umplut de mare bucurie, mai ales când a văzut minunile preaslăvite ce se săvârşeau de Domnul cu făclia aceea. Că orbii vedeau, ologii umblau şi toate felurile de boli se vindecau. Iar când istorisea fecioara cuiva vedenia cea minunată, o spunea cu atâta dulceaţă şi bucurie sufletească, încât se arăta înger şi nu om. Trăind puţini ani după aceea, ca o fiinţă fară trup, nematerială petrecând, s-a dus ca să dobândească cu adevărat, dulceaţa cea netâlcuită, frumuseţea cea negrăită şi veşnica veselie, de care să ne învrednicim şi noi, prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor Sfinţilor. Amin (48, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). MINUNEA 229 - Rugând pe Maica Domnului, o fecioară vede şi ţine în braţe pe Domnul, ca pe un copil de trei ani O altă fecioară oarecare, de asemenea îmbunatatita şi evlavioasă ca şi cea mai sus zisă, avea mare dorinţă să vadă pe Domnul Prunc mic de trei ani, după cum a fost cu trupul când începea să vorbească. Rugându-se pentru aceasta de multe ori către Domnul, a ascultat-o Cel preaîndurat şi mult milostiv. Intr-o dimineaţă, ducându-se ea la biserică ca să asculte Sfânta Slujbă, după ce s-a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie şi a plecat tot poporul, ea a rămas pentru ca să se roage către Preasfânta cu evlavie şi cu umilinţă până la vremea prânzului, după cum îi era obiceiul, zicând închinaciunea îngerului cum şi alte rugăciuni pe care le mai ştia şi cugetând la Dumnezeieştile Taine, adică la întruparea. Patima şi învierea Domnului. 266 Stând la cântarea aceea Dumnezeiască şi la privirea cerească, a văzut umblând împrejurul Sfintei Mese un copil ca de trei ani, cu chipul negrăit de frumos şi preaslăvit. Iar ea ca o nepricepută a socotit că ar fi fost al unui oarecare boier, care din nebăgare de seamă l-ar fi lăsat să intre în Sfântul Altar. Chemându-L pe Dânsul la sine, L-a mângâiat, şi luându-L şi sărutându-L, L-a ţinut în braţe mai mult timp, pentru că era preafinmos şi se vedea a fi cu dar dăruit, mai mult decât toţi copiii. Şi Întrebându-L pe El al cui ar fi, nu i-a răspuns, ci numai se uita lung la ea cu o privire preadulce şi minunată. Iar ea socotea cum că fiind înca Prunc mic cu vârsta, de aceea nu vorbea. Fecioara având mare dorinţă să-1 facă să vorbească vreun cuvânt, i-a zis lui: „Zi, fiul meu: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har", iar Pruncul a zis acele cuvinte vorbind cu un glas preadulce şi argintiu. Apoi spunându-i mai departe, cuvânt cu cuvânt, închinaciunea îngerului. Dumnezeiescul Prunc a zis după ea cu un preadulce şi finmos grai, până ce a ajuns la aceasta: „Binecuvântat este rodul pântecelui tău", pe care cuvânt lisus cel preablând şi smerit cu inima n-a voit să-1 zică. Iar Fecioara i-a mai zis de vreo două ori, îndemnându-L pe Dânsul să zică şi cuvintele acelea, ca unele ce sunt mai cinstite decât toate altele. Atunci Pruncul, uitându-se lung la dânsa, i-a zis cu o privire hnă şi preamilostivă: „Bucură-te preaiubita Mea fiică, acum ai văzut ceea ce doreai". Acestea zicând Stăpânul, s-a făcut nevăzut. Atunci preabuna fecioară, cunoscând cum că a fost Stăpânul Hristos, s-a rănit cu dragostea Lui şi a mulţumit milostivirii Lui, că a primit cererea ei şi a ascultat-o şi a veselit-o cu Dumnezeiasca Lui venire. Şi aşa de tare a rămas întiparita în mintea ei amintirea acelei veniri a Stăpânului Hristos, încât totdeauna cugeta şi se gândea la El cu atâta dulceaţă şi desfătare, încât rămânea de multe ori în Dumnezeiască uimire. In feciorie şi curăţie petrecând, s-a mutat din viaţa cea vremelnică, 101 ducându-se întru fericirea cea veşnică (49, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 267 MINUNEA 230 - Clericul ce avea mare dragoste spre Maica Domnului, rugând-o, i-a văzut negrăita-i frumuseţe în Paris era odată un cleric îmbunatatit şi întelept, care se îndeletnicea cu scrierea frumoasă. Acest om având multă evlavie către Maica Preacurată, dorea din tot sufletul ca să vadă în această lume, frumuseţea cea preaslăvită a Ei. Având această dorinţă de multă vreme şi pentru aceasta de multe ori rugându-se lui Dumnezeu, 1-a ascultat pe dânsul „Cel ce face voia celor ce se tem de El", căci trimiţând un înger din cer, i-a zis lui: „împarateasa lumii a auzit rugăciunea ta şi m-a trimis ca să-ţi spun ţie să te pregăteşti, căci Duminică în ceasul Utreniei va veni ca să o vezi, însa nu în toată mărirea frumuseţii Ei, ci numai pe cât poate să vadă firea omenească. însa să ştii, că de atâta strălucire, ai să te lipseşti de lumină şi ai să rămâi cu totul orb". Iar el a răspuns: „Cu bucurie şi cu veselie primesc ca să mă păgubesc de lumina cea vremelnică, numai să mă învrednicesc a vedea preafrumoasa şi strălucita faţă a Doamnei şi Stăpânei mele". Şi ducându-se îngerul, a rămas clericul gândindu-se şi socotind, şi din puţina credinţă îndoindu-se, zicea în sine: Cum voi petrece eu toată viaţa mea orb, neputând ca să mai scriu şi nici să fac vreo altă slujbă pentru hrana trupului? De aceea aducându-şi aminte, cugeta să închida un ochi şi numai cu celălalt să se uite la Născătoarea de Dumnezeu, pentru ca să nu rămână orb desăvârşit. Când a sosit ceasul hotărât, a stat de faţă înaintea lui împarateasa a toate, cu atâta strălucire şi frumuseţe, încât limba omenească nu poate ca să o spună nici să o înteleaga. Iar el după ce a privit-o puţin timp numai cu un ochi, bucurându-se cu cutremur de-o slavă ca aceea, nemărginită şi de mare cuviinţă, s-a gândit să deschidă şi celălalt ochi pentru ca să dobândească mai multă veseHe şi bucurie. însa Stăpâna, facându-se nevăzută de ochii lui, s-a înaltat la Ceruri îndata; iar el a rămas numai cu un ochi sănătos (cu cel pe care îl ţinuse închis) iar de cel cu care văzuse strălucirea Preacuratei, a orbit desăvârşit. 268 Atunci dar mâhnindu-se şi imputându-şi pentru puţina sa credinţă, se defâima pe sine, zicând: „Vai mie, nebunului! Cum m-am lipsit de o strălucire slăvită şi cerească desfătare ca aceasta! Pentru ce nu m-am uitat eu cu amândoi ochii şi să fi rămas cu desăvârşire orb, numai să nu mă fi lipsit de o strălucire ca aceasta! O! Dumnezeul meu! Primesc şi sunt gata să mă lipsesc şi de lumina celuilalt ochi, numai învredniceste-mă să mai văd o dată pe Doamna şi Stăpâna mea!". Făcând rugăciune de mai multe ori către Preasfânta Fecioară, cu lacrimi şi cu posturi, ca să se mai arate şi a doua oară, a venit îngerul şi i-a zis: „împarateasa a toate s- a milostivit de nevoinţa şi de lacrimile tale şi a primit ca să vină iar să o vezi, dacă te mulţumeşti să rămâi orb pentru dragostea Ei". El a răspuns zicând: , JnIu am cuvinte ca să- i mulţumesc după cum se cade după darul Ei; mă închin şi o slăvesc pentru aşa de mare facere de bine; şi nu numai de lumina ochilor sunt gata să mă păgubesc, ci şi de mâinile sau picioarele mele şi chiar de viaţa aceasta vremelnică primesc să mă lipsesc, numai să văd pe Doamna mea". Zis-a lui îngerul: „Pentru acestă evlavie a ta, te vei învrednici ca să vezi pe Stăpâna, mâine; şi nu numai că nu te vei lipsi de lumina ochiului sănătos, dar şi pe celălalt îl vei dobândi şi vei vedea cu amândoi ochii curat şi luminat şi se va veseh inima ta". Arătându-se iarăşi Preasfânta, tocmai aşa s-a întâmplat, după cum i-a spus lui îngerul. Şi de lumina aceea nepovestită pe care a văzut-o, a căzut cu faţa la pământ, precum oarecând Apostolii în Tabor. însa, dându-i lui dar pururea Stăpâna şi luminându-i sufletul, când s-a ridicat, s-a aflat cu amândoi ochii nevăzut; şi a mai văzut-o înca multe ceasuri în urmă şi mult s-a veselit. înaltându-se ea la ceruri, el a rămas mulţumindu-i pentru atâta facere de bine. Şi petrecând tot restul vieţii sale în fapte bune, s-a mutat la veşnicile şi fericitele locaşuri cereşti. Pe care să ne învrednicim şi noi a le dobândi, pentru rugăciunile Stăpânei celei prealăudate şi ale tuturor Sfinţilor. Amin (36, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 269 MINUNEA 231 - Un creştin care iubea cu dor sfânt pe Maica Domnului a avut o vedenie minunată dar şi înfricosata Minunată cu adevărat şi vrednică de pomenire este pilda pe care o scrie Episcopul Vichentie în cartea sa numită „Oglinda Năravurilor", zicând următoarele: „Un om însurat, care avea fii şi robi, iar bogăţie din destul, era foarte milostiv şi primitor de străini. Intr-o seară, după ce a stat la masă, fiindu-i somn şi adormind, dimineaţa l-au găsit jos pe pământ ca pe un mort, rece şi fără simţire. Atunci cei din casă ai lui ridicându-1, l-au aşezat în aştemut în pat, i-au făcut şi i-au dat multe feluri de doctorii, ca să se încalzeasca şi să-şi vină iarăşi în fire, însa în zadar s-au ostenit. Iar după mai multe zile, revenind singur la viaţă şi întrebat fiind să spună ce-a păţit de a căzut atâtea zile mort, n-a răspuns nimic, ci numai plângea, nemângâiat. Şi nicidecum nu a vorbit vreun cuvânt despre aceasta în toată viaţa lui, până în ceasul morţii 102. sale, când şi-a cunoscut mai dinainte sfârşitul lui. Atunci, strigând pe fiul său cel mai mare, a zis aceste cuvinte în auzul tuturor: „Iubitul meu fiu! Porunca mea cea mai de pe urmă pe care ţi-o dau ţie, şi-ţi hotărăsc să o păzeşti, este: Ca să ai, pe cât poţi, milă de cei săraci şi de călători; să-i primeşti în casa ta cu toată dragostea şi să le dai toate cele de trebuinţă cu îndestulare; să le slujeşti lor fără de lenevire, aşa după cum m-ai văzut tu pe mine făcând. Căci milostenia către săraci şi primirea de străini este mai bine primită la Dumnezeu, decât toate faptele bune. Şi oricine va păzi aceasta cu sârguinţă, pentru dragostea lui Dumnezeu, va căpăta mare plată în împaratia Lui cea cerească. Iar pentru ca să vă îndemnati toate rudeniile mele la această faptă iubită de Dumnezeu, a facerii de bine şi a milostivirii către cei săraci şi străini, am să vă istoricesc astăzi, în ziua mea cea mai de pe urmă, înfricosata vedenie pe care am văzut-o atunci, când m-aţi găsit în mijlocul casei mele zăcând ca un mort.270 Ştiţi cum înca din copilăria mea aveam multă evlavie către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, şi-i citeam în fiecare zi laude şi rugăciuni, pe cât puteam. Pentru multa dorire şi dragoste ce o aveam către Dânsa, din tot sufletul şi inima mea, m-a învrednicit Stăpânul, prin rugăciunile Ei, de multe daruri şi hărăziri, însa m-am învrednicit de aceasta mai ales, căci aveam mare milostivire şi îndurare către cei săraci şi străini, căci voi cu toţii ştiţi câtă osârdie aveam către primirea de străini, pe fiecare primindu-1 şi dăruind tuturor cu îndestulare cele ce le trebuiau. în noaptea aceea în care am văzut vedenia, am auzit un glas poruncitor, care mă striga pe nume, zicând către mine: „Ridică-te din pat şi urmează mie". Atunci eu ridicându-mă, cel care m-a strigat m- a apucat de mână şi, trăgându-mă cu sârguinţă, m-a dus într-o livadă mare. Iar acolo, povăţuitorul meu facându-se nevăzut, m-a lăsat singur în acel câmp mare, din care pricină eram foarte mâhnit. Stând eu acolo şi neştiind ce să fac, am auzit în urma mea glasuri înfricosate şi mare tulburare şi întorcându-mă am văzut mulţime nenumărată de draci venind asupra mea, ca să mă răpească ca nişte fiare neîmblânzite. Atunci eu văzându-i, am fugit pe cât am putut, cu frică şi cu groază neasemănată, până ce am ajuns la o casă în care am intrat şi am închis uşa. Insă diavolii au stricat-o şi au intrat înauntru ca să mă răpească. Dar ca să întelegeti pricina bine, ascultaţi mai întâi aceasta: sunt trei ani de când am primit aici, în casa mea, pe un străin, în seara Sfintelor Patimi, ca să-1 ospătez totdeauna după obicei. Iar împlinindu-se aceşti trei ani, am găsit alt sărac pe care 1-a întretinut maica-mea după dorinţa pe care i-am arătat-o, ca să primească câte unul şi să-i slujească lui ca unui înger. Iar după puţină vreme, întâmplându-se să mai aducă un frate al meu pe un altul, mult m-am bucurat că m-am învrednicit să primesc în casa mea pe străinii aceia trei, în chipul Sfintei Treimi şi i-am ospătat cu îndestulare, pe cât mi-a fost cu putinţă şi cu faţă veselă. Când au aruncat diavolii uşa jos, după cum am arătat mai sus, şi au intrat la mine, am început să strig către Domnul, ca să-mi ajute, pentru rugăciunile pururea 271 Fecioarei Măria. Atunci am văzut trei bărbaţi finmoşi, care au zis către mine: „Să nu te temi, căci noi am venit ca să-ţi ajutăm". Izgonind ei pe draci, m-au întrebat pe mine dacă- i cunosc. Iar eu am zis: „Nu vă ştiu. Domnii mei". Atunci ei mi au spus: ,^oi suntem acei trei străini pe care i-ai primit în casa ta şi ne-ai ospătat totdeauna cu toată îndestularea, din toată inima şi cu toată dragostea ca şi Avraam şi ne-a trimis Domnul spre ajutorul tău, ca să-ţi răsplătim pentru multa dragoste pe care ai arătat-o către noi şi iată te-am izbăvit din ghearele diavolilor". Acestea zicând, s-au făcut nevăzuţi. Iar eu mulţumind lui Dumnezeu, am mai rămas puţină vreme în casa aceea, temându-mă să ies, ca nu cumva să se întâmple iarăşi să mă ispitească. Apoi, facându-mi semnul Cinstitei Cruci, am ieşit, având nădejdea mea la Domnul. Insă mergând puţin, iarăşi au început a fugi diavolii după mine, strigând: „Să alergăm degrabă, ca să-1 prindem măcar acum, să nu ne scape". Iar eu temându-mă grozav, mai tare fugeam şi strigam: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi mie!". Şi aşa fugind, am ajuns la marginea unui râu de foc, plin de şerpi şi de alte fiare înfricosate ale iadului, care erau afiindate în foc până la gât, stând numai cu capetele afară şi cu gurile căscate, ca şi cum ar fi cerut de mâncare. Iar dracii care mă urmăreau pe marginea râului acestuia, mă strigau ca să mă înfricoseze să cad în el, ameninţându-mă că mă vor arunca cu sila. Atunci eu, uitându-mă împrejur dacă nu ar fi fost alt loc de unde să primesc vreun ajutor, am văzut acolo aproape un podişor mai strâmt decât o palmă şi atât de înalt încât mi se părea că ajungea la cer. Nu ştiam ce să fac din acestea trei: ca să cad în râul acela, mă temeam de foc şi de balauri; ca să mă sui pe podişor, mi se părea lucru foarte greu, ba chiar cu neputinţă; să rămân pe loc, în stăpânirea dracilor, mai rău era; am ales dar să mă sui pe pod mai bine, decât să cad în râu. Şi aşa suindu-mă pe o treaptă, cu multă frică şi cu nespusă groază, înrautatitii diavoli veneau după mine, strigând; iar când am ajuns la vârful podişorului aceluia au sosit şi dracii. Atunci eu am strigat cu lacrimi, zicând: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi mie". îndata s-a aflat acolo, înaintea mea. Maica Milostivirii, 272 împarateasa îngerilor cea iubitoare de milă şi mi-a întins Sfânta ei dreaptă, zicând: „Nu te 103. teme, iubitul meu rob, căci după cum tu ai fost totdeauna prietenul meu, citindu-mi rugăciuni şi laude şi miluind pe săraci - fraţii Fiului şi Stăpânului meu - aşa am venit eu acum, ca să-ţi ajut la nevoia ta". Acestea zicând, pe când mă ţinea de mâna dreaptă, într- un minut m-a adus aici în casa mea, unde m-aţi găsit, rămânând de frică aproape mort, mai multe zile. Fiul meu, păzeşte-te să nu te leneveşti niciodată de la slujirea Atotputemicei Maici a Stăpânului, ci în tot ceasul să-i aduci laude şi să o cinsteşti după cuviinţă, după cum ştii că am făcut şi eu, dacă voieşti să o ai şi tu ajutoare la nevoie. Aceasta este întâia mea poruncă. Iar a doua este pe care ţi-am mai spus-o: „Sileşte-te pe cât poţi, să miluieşti pe cei săraci şi pe străini, dându-le toate cele de trebuinţă, dacă voieşti să dobândeşti în această lume tot binele, iar în cealaltă să moşteneşti împaratia cea cerească". Acestea zicând pururea pomenitul, şi povăţuind şi pe ceilalţi ce erau de faţă să aibă cucemicie şi evlavie către Prealăudata Fecioară şi să ajute pe cei săraci, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu. Iar fiul aducându-şi aminte de părinteştile porunci, a petrecut viaţa sa cu fapte bune, până la sfârşit; şi mutându-se, s-a învrednicit de fericirea cea veşnică. Amin (64, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 273 MINUNEA 232 - Maica Domnului cinsteşte prin prezenţa Ei pe văduva care se împartasea Un preot oarecare care slujea la o enorie, a fost chemat să împartaseasca o femeie săracă şi un boier bogat. Iar el, lăsând pe femeia cea săracă şi văduvă, s-a dus la boierul cel bogat, pe care 1-a împartasit şi 1-a mângâiat, nădăjduind că-i va lăsa lui ceva din averea sa. Atunci venind un alt trimis de la casa văduvei, i-a spus că aceea este aproape să-şi dea sufletul, dar preotul, ca un semeţ şi iubitor de avuţie, nu s-a dus. Insă avea un ierodiacon foarte îmbunatatit şi iubitor de Dumnezeu, care văzând că preotul nu vrea să se ducă, 1-a rugat să-i dea voie să împartaseasca el pe văduva aceea şi preotul a primit. Ducându-se diaconul cu Trupul Domnului la casa văduvei care era săracă şi lipsită de bunătăţile cele vremelnice, însa bogată în fapte bune şi dumnezeiescul dar, a văzut-o că zăcea pe o rogojină şi neavând oameni care să-i stea înainte şi să o caute, ca pe bogatul, stătea deasupra ei Născătoarea de Dumnezeu Măria, cu o ceată de fecioare, care cu basmale albe ştergeau de sudoare faţa bolnavei şi o acopereau. Iar acel sfinţit diacon s-a înspaimântat, mai ales când a văzut pe Stăpâna cum că s-a închinat Trupului celui Stăpânesc. Apoi, ridicându-se, a făcut semn diaconului ca să se apropie să săvârşească Sfânta slujbă. Şi după ce s-a împartasit bolnava, i-au luat sfântul ei suflet sfinţitele fecioare şi s-au dus în ceruri. Pe urmă, ducându-se diaconul la casa bogatului, a văzut pe patul lui nişte câini negri, înconjurându-1 pe dânsul, pe care însa cei ce stăteau de faţă nu-i vedeau, ci numai cel bolnav care striga să-i alunge de acolo ca să nu-i facă supărare. Apoi a văzut un harap cu înfricosata faţă care, băgând pe ascuns în gura bogatului ca un fel de ostie, i-au smuls cu sila ticălosul lui suflet cu multă chinuire şi muncă. Acestea văzându-le diaconul, grozav s-a înfricosat şi a căzut la pământ ca un mort. Atunci a stat înaintea lui Preasfânta, care 1-a ridicat pe dânsul, zicându-i: „Nu te teme, iubitul meu rob, că ţie îti este gătită împaratia cerurilor şi asupra ta nu poate face nimic răutatea dracilor. Numai păzeşte Dumnezeieştile porunci ale Fiului meu fară de lenevire, în toate zilele vieţii tale până vei veni în ceata sfinţilor, ca să te veseleşti cu dânşii fără de sfârşit". 274 Diaconul, mulţumind cu smerenie împaratesei, i s-a închinat până la pământ, după care Ea s-a dus la ceruri. Iar el, împartind la săraci averile sale, s-a făcut sărac pentru Domnul şi petrecând viaţă plăcută lui Dumnezeu s-a dus în împaratia Cerească, pe care să dea Dumnezeu a o dobândi noi toţi. Amin (57, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). MINUNEA 233 - Maica Domnului îi descoperă Cuvioasei Marta, mama Sfântului Simeon, fericirea cea veşnică Pe când Cuviosul Simeon, fiul ei, se nevoia pe stâlp în Muntele Minunat, Cuvioasa Marta a avut o descoperire, cu un an înainte de sfârşitul său. Pe la miezul nopţii, în timp ce îsi făcea fierbinţile ei rugăciuni către Dumnezeu, a căzut într-o mare uimire. I s-a arătat o mare mulţime de îngeri luminaţi, care ţineau în mâini lumânări aprinse şi care, săltând de bucurie, ziceau către dânsa: „După ce va trece acest an, fiind dezlegată din trup, te vom lua la odihna făgăduită ţie de Domnul". Tot aşa i s-a descoperit şi Cuviosului Simeon. Iar unuia dintre fraţi i s-a arătat o vedenie de acest fel: A văzut pe Maica Domnului, pe Preacurata Fecioară Măria, şezând pe un scaun în slavă, iar fericita Marta stătea înaintea ei, ridicându-şi spre dânsa mâinile sale în chipul Crucii, şi prefacându-se într-o Cruce de aur, strălucea cu o lumină asemenea cu razele soarelui; şi astfel se vedea că toată Crucea aceea era luminoasă. 275 Cuviosul Simeon auzind despre această vedenie, a zis: „Acesta este semnul că s-a apropiat fericitul sfârşit al maicii mele". Sfânta Marta, sfârşindu-şi anul cel de pe urmă al vieţii cea plăcută lui Dumnezeu, a mers spre cercetare la Cuviosul Simeon, fiul 104. său, care s-a rugat către dânsa, zicând: „Binecuvântează-mă, maica mea, precum Avraam a binecuvântat pe Isaac". Iar Sfânta a zis: „De aceea am şi venit aici, ca să mă învrednicesc binecuvântării şi rugăciunilor tale; pentru că de acum au mai rămas numai trei luni din viaţa mea. După aceea mă voi duce la Domnul Dumnezeul meu; Acela să-ţi dăruiască ţie darul şi binecuvântarea Sa, ca să-ţi săvârşeşti cu bine alergarea ta cea bine începuta şi să te învredniceasca împaratiei Sale". Acestea grăindu-le, vărsa lacrimi din ochi, iar fi-aţii care erau acolo plângeau; pentru că greu li se părea lor a auzi că după trei luni nu vor mai vedea faţa ei; şi ziceau: „Maică, viu va fi sufietul tău şi va lăuda pe Domnul". Iar ea întarea cuvântul zic&id: „De nu va fi aşa precum v-am spus, apoi, pe mine roaba voastră, să mă socotiţi ca o mincinoasă". Atunci Cuviosul Simeon a zis către dânsa: ,3inecuvântarea ta o cerem noi acum, iar cuvintele tale ne sunt foarte dureroase inimilor noastre". Sfânta a zis: „Binecuvântaţi sunteţi voi Domnului, şi binecuvântaţi sunt cei ce vă binecuvintează pe voi". După aceasta toţi i s-au închinat ei, asemenea şi ea închinându-se lor, s-a întors în Antichia la casa sa. După plecarea ei. Cuviosul chemând a doua zi pe cei mai iscusiţi dintre fraţi, a zis către dânşii: „Cu adevărat, vremea ducerii maicii mele de la cele pământeşti se apropie; pentru că în noaptea trecută am văzut în vedenie un scaun pus înaintea mea şi maica mea şezând pe dânsul, iar noi toţi stăteam împrejurul ei; atunci ea, ca o învatatoare, a zis către noi cuvântul cel dintâi al psalmului: „Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor...". Şi multe alte cuvinte sfătuitoare ne-a zis nouă, ca o maică. Apoi s-a sculat, şi mergând înaintea noastră la biserică, ţinea în mâini o cruce prealuminoasă; iar noi urmam după dânsa cântând Psalmi cu umilinţă". După aceasta, cu câteva zile înaintea sfârşitului său, s-a dus iarăşi la Cuviosul Simeon - pentru sărutarea cea mai de pe urmă - şi i-a spus lui toate Dumnezeieştile descoperiri care i s-au făcut în viaţa sa; asemenea şi lucrurile cele bune, ostenelile şi nevoinţele care se făcuseră în taină, pentru slava numelui lui Dumnezeu; şi a rămas acolo în acea noapte, în care a avut o minunată vedenie cerească. 276 In vis se vedea că este răpită spre înaltimea cerului, unde a văzut nişte palate minunate şi luminoase, a căror frumuseţe nici un cuvânt nu o poate spune. Umblând ea prin acele palate şi minunându-se de zidirea cea nefacută de mână, a văzut pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cu doi îngeri prealuminaţi, care a zis către dânsa: „Ce te minunezi?". Iar ea cu frică şi cu bucurie închinându-se Preasfintei Născătoarei, a răspuns: „Mă minunez Stăpână, căci în tot timpul vieţii mele pe pământ, n-am văzut nişte palate mai minunate ca acestea". Iar Preacurata a zis: „Şi pentru cine socoteşti tu că sunt pregătite ele?". Dânsa a zis: „Nu ştiu. Stăpână". Atunci Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a grăit către dânsa: „Oare nu ştii că pentru tine s-a pregătit această odihnă, pe care a zidit-o fiul tău, şi în care de acum vei petrece în veci?". Aceasta zicând, a poruncit îngerilor de a pus un scaun minunat, apoi a zis către dânsa: „Această slavă ţi se dăruieşte ţie, deoarece ai vieţuit cu dumnezeiască plăcere în frica Domnului". Apoi iarăşi a zis: „Voieşti ca să vezi şi pe cele mai slăvite?". Atunci i-a poruncit ei ca să vină după dânsa; şi suindu-se la cele mai înalte locuri cereşti, i-a arătat ei alte palate mult mai minunate şi mai luminate, fără să semene cu cele dintâi şi care erau pline de slavă cerească, a căror frumuseţe nici mintea omenească nu o poate ajunge, nici gura nu o poate povesti. Atunci Preacurata a zis: „Şi pe aceste palate le-a zidit fiul tău şi a început şi la temelia celui de-al treilea palat". Aceasta zicând-o, a dus-o pe dânsa iarăşi spre răsăritul soarelui şi i-a arătat ei, din înaltime, locuinţele Raiului, şi într-însele mulţime de cete de parte bărbătească şi femeiască veselindu-se, şi i-a zis Stăpâna: „Aceste locuri le-a dăruit Fiul meu celor ce au trăit în curăţenie şi cu dreptate, întru păzirea poruncilor Domnului, acelora celor care au făcut milostenii multe cu osârdie, de aceea singuri de milă s-au învrednicit de la Domnul, pentru că: „Fericiţi sunt cei milostivi, căci aceia se vor milui". Aceasta a fost vedenia 277 Sfintei Marta, pe care a spus-o fiului său. Fiind într-o zi de Duminică, s-a împartasit cu Sfintele Taine ale Trupului şi Sângelui lui Hristos. Faţa ei strălucea de darul lui Dumnezeu fiind luminată şi de negrăita bucurie duhovnicească, prin care se veselea, deoarece era încredintata de sfârşitul călătoriei acestei vieţi şi de mântuirea sufletului său. Apoi a petrecut toată ziua aceea şi noaptea ce-a urmat, o parte în vorbiri de Dumnezeu insuflate, cu preaiubitul şi Cuviosul său fiu, iar altă parte în rugăciuni către Dumnezeu, însotite de multe lacrimi fierbinţi. Iar luni, dând pace şi binecuvântare, apoi sărutarea cea mai de pe urmă fiului său şi tuturor ucenicilor lui, s-a despărţit de dânşii, lăsându-i pe dânşii plângând. Ea s-a dus la un sat care se numea Tivirint, care era departe ca la trei stadii de Muntele cel Minunat, şi unde era biserica Sfântului loan Botezătorul. Ea a vărsat multe lacrimi la acea biserică, şi a început a slăbi cu trupul. Locuitorii acelui sat, care o cinsteau foarte mult, au rugat-o să se odihnească la dânşii de oboseala de care era cuprinsă. S-a odihnit în ziua aceea; iar în noaptea următoare şi mai mult a slăbit cu trupul. Marţi au dus-o cu căruţa la casa ei în Antichia, şi anume în cetăţuia care se numea Dafiie. Miercuri s-a rugat cu căldură lui Dumnezeu, vărsând multe lacrimi şi, având nădejde neîndoită de mântuirea sa, 105. şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, în patru zile ale lunii lui iuhe (Vieţile Sfinţilor 4 iulie). 278 MINUNEA 234 - Maica Domnului se arată şi dăruieşte rodnicie părinţilor sterpi care o rugau Maica Cuviosului Mihail Malein, a fost mulţi ani stearpă, de aceea amândoi părinţii erau în întristare, căci le trece tinereţea şi n-au născut nici un copil, care să le moştenească bogăţia lor. Ei de multe ori mergeau pe la biserici şi se rugau lui Dumnezeu, să le dea fm; dar Dumnezeu nu le-a ascultat rugăciunea lor. Mai pe urmă însa s-au dus la o biserică a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, care este în locul numit Cuna, şi la a cărei icoană, locuitorii aveau mare evlavie. Anastasia şi Evdochim, se rugau să le dea moştenire după dorul şi dragostea lor. Preasfânta Născătoare a ascultat rugăciunea lor, căci s-a arătat Preotului celui de rând al bisericii, cu numele Metodic, ţinând omofor, iar în dreapta sa avea trei mahrame. Ea a poruncit să le dea Anastasiei, cu învoiala ca o basma dintre cele trei, să i se întoarca Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu înapoi, îndata ce Preotul a descoperit Anastasiei vedenia pe care a avut-o, i s-a dezlegat sterpiciunea şi a născut trei fii, după numărul celor trei mahrame pe care i le-a oferit Maica Domnului. Iar mahrama pe care a cerut-o înapoi Maica Domnului, a preînchipuit pe fiul cel întâi născut, căruia părinţii i-au pus din Sfântul Botez numele de Manoil, şi care, prin darul şi dragostea Ei, a îmbratisat viaţa monahicească, ajungând vas ales al lui Dumnezeu (Vieţile Sfinţilor 12 iulie). 279 MINUNEA 235 - Prin rugăciuni fierbinţi către Maica Domnului, o mamă a dobândit un fiu binecuvântat Pe la anul 714 vieţuia în Constantinopol un bărbat pe nume Grigore, împreuna cu soţia sa, Ana. Ei petreceau în frică de Dumnezeu, fiind bogaţi în fapte bune şi trăind cu cinste din lucrul mâinilor lor, din care şi pe cei lipsiţi îi împartaseau cu îndestulare. Trăind în bună întelegere şi pace, li s-au născut lor două fiice, pe care s-au străduit să le crească în dreapta credinţă şi fapte bineplăcute lui Dumnezeu. Dar vremea trecând şi ei văzând că copil de parte bărbătească nu au, s-au aprins de această dorire. Pentru aceasta ei făceau rugăciuni stăruitoare către Dumnezeu. Cu deosebire soţia, care se numea Ana, avea mare dorinţă de a avea un prunc de parte bărbătească, şi care asemenea cu Ana cea de odinioară, cerceta sfintele biserici şi se ruga în ele cu credinţă. Având mare evlavie către Maica Domnului, cerceta bisericile închinate Ei, şi mai cu seamă bisericile din Vlahema. Aici mergând în fiecare zi, era nelipsită de la privegherea cea de toată noaptea spre Vineri, înaltând rugăciuni de cerere şi stând aproape la Sfânta icoană a Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, care era închipuita purtând în braţe pe Fiul şi Dumnezeul nostru, vărsând lacrimi şi grăind unele ca acestea: „Acoperământul celor ce aleargă la tine, de Dumnezeu Născătoare, ancora şi părtinitoarea celor ce te caută pe tine în vremea întristarii. Limanul cel mântuitor al celor afiindaţi în mâhnirile noianului vieţii, şi ajutătoare grabnică, celor ce întru deznădăjduire fiind, pe tine din inimă te cheamă în ajutor. Slava maicilor şi podoaba fecioarelor, ceea ce ai prefăcut osânda strămoaşei Eva, pentru toată partea femeiască, întru îndrazneala înveselitoare, prin naşterea ta cea Dumnezeiască; miluieşte-mă pe mine şi mă auzi, şi rupe legătura ce este întru mine - precum a maicii tale, adică a dreptei Ana când te-a născut pe tine - şi cu solirea ta cea de Maică, arată-mă şi pe mine vrednică a naşte copil de parte bărbătească, pe care din pântecele meu, să-1 închin Fiului Tău şi Dumnezeului nostru". 280 Această rugăciune rostind-o de două şi de trei ori, făcând şi nenumărate plecări de genunchi, obosind, a fost furată puţin de somn. In acel timp, Ajutătoarea cea grabnică a neamului omenesc, ca o Maică Preadulce, a atras mila Fiului său spre femeia aceea, prefacând mâhnirea ei cea mare, în veselie de maică, cu un chip ca acesta: Preacurata Maică, purtând înfatisarea chipului de pe icoană, s-a aflat în ceasul acela lângă femeie, pe care lovind-o uşor în coastă a trezit-o, zicându-i: „Du-te, femeie, bucurându- te, că vei avea fiu, precum ai cerut". Iar ea deşteptându-se, s-a tulburat în sine de vestea ce-a primit, şi sfârşindu-se privegherea, s-a întors acasă cu cântări de laudă, după care la scurt timp a zămislit în pântece. In vremea aceea, cu voia lui Dumnezeu, a fost ales ca Patriarh al Constantinopolului, Gherman Părintele nostru, îndreptatorul dogmelor Bisericii, om cu viaţă sfântă şi plin de Duh Dumnezeiesc. în ziua în care s-a făcut înscaunarea lui, în biserica Sfintei Sofii, a luat parte mulţime nenumărată de oameni; bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni. Printre aceştia se aflau şi robii lui Dumnezeu Grigore cu soţia sa Ana, cea care i se apropiase vremea să nască. Văzând acea mare mulţime de oameni, şi temându-se ca nu cumva din cauza îmbulzehi să lepede pruncul, s-a gândit să se întoarca acasă, dar ajutată şi protejată de soţul ei, a reuşit să pătrundă în sfânta biserică şi să se aşeze aproape de locul pe unde trebuia să treacă Sfântul Gherman. în momentul în care ei l-au văzut. Sfântul Gherman strălucea ca o văpaie de foc, către care Ana cu fizică a strigat: „Binecuvântează preasfinte, pe fiul meu cel din pântece". Sfântul privind spre ea cu ochi prooroceşti, a zis: „Rodul pântecelui tău, după credinţa ta, femeie, să-1 binecuvânteze 106 Domnul, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ale lui Ştefan, întâiul Mucenic". La puţine zile după acest cuvânt proorocesc. Ana a născut prunc de parte bărbătească, pe care la opt zile i-au pus numele Sfântului Mucenic Ştefan, după mai-nainte vestirea Sfântului Gherman. Implinindu-se 40 de zile de la naşterea pruncului, părinţii, luându-1 pe el, au mers la Biserica din Vlaheme, pentru a înalta rugăciuni de mulţumire către Maica Domnului şi de a-i închina Ei darul primit. Ajungând aici, au mers înaintea 281 aceleiaşi icoane a Maicii Domnului, în faţa căreia Ana a primit darul cerut şi căzând în genunchi, cu lacrimi a rostit următoarele: „Bucură-te Preacurată, care mi-ai dezlegat sterpiciunea naşterii de copii, de parte bărbătească. Bucură-te Preacurată, care ai întors mâhnirea mea în bucurie. Bucură-te, grabnică mântuire a celor ce te caută pe tine, pentru că eu ticăloasa căutându-te, te-am aflat pe tine, şi am primit nu numai fiu, ci şi numele lui, prin slujitorul tău şi păstorul nostru". Apoi ridicând mâinile şi lipind pruncul de partea de jos a icoanei Preasfântei Născătoarei de Dumnezeu, a zis: „Primeşte, o! Stăpână, odrasla mijlocirii tale celei de maică, primeşte pe fiul care s-a rânduit mie mai- nainte de zămislire; primeşte, împrumutatoarea noastră, datoria ce ţi se cuvine". Iar bărbatul ei cel iubitor de Dumnezeu, a rămas fară de glas, fiind uimit şi minunându-se, pentru zăbovirea în rugăciune şi pentru vărsarea mulţimii lacrimilor femeii sale. Apoi, Ana arătând către sfânta icoană, a zis către soţul ei: „O, iubitul meu bărbat, aceasta îmi este mie chezăşuitoare, părtinitoare şi ajutătoarea naşterii lui Ştefan". închinându-se până la pământ în faţa sfintei icoane şi mulţumind ajutătoarei tuturor creştinilor, Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, s-au dus la casa lor. Cu adevărat pruncul acesta vestit de Maica Domnului, şi prooroceşte primind numele Sfântului Mucenic Ştefan, mai târziu a devenit un mare mărturisitor şi apărător al cinstirii sfintelor icoane ale Domnului nostru fisus Hristos, ale Preacuratei Sale Maici şi ale plăcuţilor lui Dumnezeu, pentru care a pătimit chinuri cumplite, sfarşindu-se muceniceşte la vârsta de 53 de ani, în luna lui noiembrie, în 28 de zile (Vieţile Sfinţilor 28 noiembrie.) 282 MINUNEA 236 - Cerându-i ajutorul. Maica Domnului se arată şi vorbeşte Cuviosului Serghie Cuviosul Serghie s-a născut în cetatea Rostovului, din părinţi drept- credincioşi, pe nume Kiril şi Măria. El a fost ales de Dumnezeu, din pântecele maicii sale. Odată, pe când maica lui se afla la Sfânta Liturghie, avându-1 pe el în pântece, în timp ce se citea Sfânta EvangheHe, pruncul a vorbit din pântece, fiind auzit de toţi cei din jur. In timpul Heruvicului a vorbit a doua oară, iar când preotul a rostit „Sfintele Sfinţilor", a vorbit a treia oară. Lucrul acesta a umplut de uimire pe mamă şi pe cei din jur. După ce s-a născut. Miercurea şi Vinerea nu sugea niciodată şi nici altfel de hrană nu primea, însemnând mai înainte că va ajunge un mare postitor şi om plăcut lui Dumnezeu. Din Sfântul Botez i s-a pus numele Vartolomeu. înca tânăr fiind, i-au murit amândoi părinţii, după care el, împartind averea la săraci, s-a retras într-un loc singuratic în părţile Radonejscului. Aici, după mai mulţi ani de nevoinţă, a atras un număr foarte mare de fraţi, întemeind o mănăstire pe care a închinat-o Maicii Domnului. Despre viaţa lui îmbunatatita şi despre minunile pe care Dumnezeu le făcea prin el, a ajuns vestea până la Constantinopol, la patriarhul Filoteiu, care i-a scris o frumoasă epistolie. Printre altele, el îl îndemna pe Cuviosul Serghie să pună în mănăstirea lui aşezământul vieţii de obşte, lucru pe care îl face cu toată supunerea. Fiind conştient de sarcina pe care o avea, de a purta grijă de mântuirea celor ce i s-au încredintat lui spre povăţuire, adeseori el se ruga Maicii Domnului, pentru sine şi pentru dânşii. Astfel, stând fericitul Părinte noaptea la obişnuita lui pravilă înaintea icoanei Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, şi adeseori la dânsa căutând, zicea: „Preacurată, Maica Hristosului meu, apărătoare şi tare ajutătoare a neamului omenesc, fii mijlocitoare nouă nevrednicilor, pururea rugându-te Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, ca să caute spre locul acesta sfânt, care este întemeiat spre lauda şi cinstea Preasfântului Său nume. 283 in veci. Pe Tine, Maica Dulcelui meu Hristos, ca pe ceea ce ai câştigat multă îndrazneala către Dânsul, înainte-rugătoare Te punem noi robii Tăi; căci Tu eşti adăpostire şi nădejde de mântuire tuturor celor ce Ţi se roagă cu credinţă". Astfel se ruga, şi după ce a rostit Acatistul Preacuratei Maici, a şezut puţin să se odihnească; iar ucenicului său Mihail, i-a zis: ,J^iule! Fii treaz şi priveghează, de vreme ce o cercetare minunată şi de spaimă o să ni se facă nouă în ceasul acesta". Acestea grăindu-le Cuviosul, îndata s-a auzit un glas, zicând: „Iată, vine Preacurata!". Iar Sfântul auzindu-1, degrab a ieşit din chilie în pridvor, şi iată o lumină mare, strălucind mai mult decât soarele, a luminat pe Sfântul, şi îndata a văzut pe Preacurata cu doi Apostoli, cu Petru şi cu loan, care străluceau, înconjurati de o negrăită lumină. Când a văzut-o Sfântul, a căzut cu faţa la pământ, neputând suferi acea lumină strălucitoare. Atunci, Preacurata cu ale sale mâini s-a atins de Sfântul, zicându-i: „Nu te spăimânta, alesul Meu! Iată am venit să te cercetez; căci s-a auzit rugăciunea ta pentru ucenicii tăi, pentru care tu te rogi. Şi pentru locaşul tău să nu te mai mâhneşti, căci de acum înainte de toate va fi îndestulat, nu numai în timpul vieţii tale, ci şi după ducerea ta către Domnul, nedepărtată voi fi de locaşul tău, dându-i toate cele trebuincioase cu îndestulare, păzindu-1 şi acoperindu-l". Acestea zicând, s-a făcut nevăzută. Iar Sfântul, de 107. frică şi de cutremur mare fiind cuprins, se afla într-o stare de uimire a minţii, dar după puţin timp venindu-şi în fire, a afiat pe ucenicul său, de frică zăcând ca un mort, şi 1-a ridicat; după care el a început a se arunca la picioarele stareţului, zicând: „Te rog, pentru Domnul, Părinte! Spune-mi, cine s-a arătat în această minunată vedenie? Căci puţin a lipsit de nu s-a despărţit duhul meu de trupeasca-mi legătură, din cauza acelei vedenii strălucite?". Iar Sfântul se bucura cu sufletul şi strălucea faţa lui de acea negrăită bucurie, neputând să grăiască mai mult, fară numai atât: „Fiule! Chemă la mine pe Isaac şi pe Simeon". Şi venind ei, le-a spus toate pe rând, cum a văzut pe Preacurata, Născătoarea de Dumnezeu, însotita de cei doi Apostoh, şi ce i-a zis lui. Acestea auzindu-le ei, se umplură de bucurie şi de vesehe, şi toţi împreuna au cântat Parachsul Maicii Domnului; iar Sfântul Serghie, toată noaptea aceea a petrecut-o afară, socotind cu mintea, pentru milostiva cercetare a Stăpânei celei Preacurate. 284 După puţin timp. Cuviosul Serghie a trecut la cele veşnice, fiind proslăvit de Dumnezeu, prin nestricăciunea trupului, ce izvora bună mireasmă şi prin nenumărate faceri de minuni, spre mângâierea celor cuprinşi de suferinţe şi spre slava lui Dumnezeu (Vieţile Sfinţilor 25 septembrie). 285 Maica Domnului dă întelepciune celor care se roagă ei MINUNEA 237 - Maica Domnului dăruieşte întelepciune unui copil nepriceput, care ajunge Episcop In ţara Saxoniei, într-o cetate care se numea Magdenburg, era un copilandru cu numele Odon, care învata la şcoală. Dascălii lui totdeauna îl pedepseau, căci era nechibzuit şi nepriceput din fire. Odată, dascălul său 1-a bătut foarte tare. Odon ieşind de la şcoală, a mers cu alţi copii la biserică, unde şezând cu faţa la pământ s-a rugat Maicii Domnului, ca să-i ajute la învatatura. Seara adormind el, i s-a arătat Maica Precista în vis şi i-a zis: ,Ani auzit rugăciunea ta şi am văzut supărarea ta, iată îti dau nu numai darul ştiinţei, ci înca, după moartea Episcopului, care este acum la biserica slugii Mele, Sfântul Mavrichie, îti dau ţie locul, care rânduială de nu o vei chibzui şi chivemisi bine, vei pieri". Şi zicând aceste cuvinte. Maica Precista s-a făcut nevăzută. A doua zi, Odon mergând la şcoală, s-a arătat atât de ager la minte, încât a întrecut pe toţi ceilalţi copii la învatatura, spre uimirea şi nedumerirea dascălului său. Apoi, învatând mai departe, a devenit un om foarte întelept şi cu comportări alese, atrăgând respectul şi preţuirea cetăţenilor din oraşul său. De aceea mai târziu, repauzând Episcopul Magdenburgului, clerul şi poporul cetăţii au ales în locul lui pe Odon, ca să le fie Episcop, la biserica- catedrală a Sfântului Mavrichie. După ce Odon a luat vrednicia de Episcop, n-a mai petrecut cuviincios, după plăcerea lui Dumnezeu, ca mai înainte. Uitând de darul cel mare pe care 1-a primit de la Dumnezeu, nemulţumitorul nu păzea rânduială şi canonul bisericesc; ci îsi făcea toate voile trupului. Şi ce era mai rău, că îndraznea a sluji fără mustrare de conştiinţă şi hirotonisea pe alţii, fiind desfrânat şi necurat. 286 Dumnezeu însa, aştepta întoarcerea şi îndreptarea lui. îi punea la îndemâna felurite mijloace, pentru a se îndrepta şi mântui. într-o noapte, după o petrecere păcătoasă, a auzit de sus un glas straşnic, zicându-i: „Odoane, Odoane, conteneşte de a mai cădea în păcate", dar el a socotit aceasta a fi o nălucire. Acelaşi glas cu aceleaşi cuvinte i-au fost adresate lui a doua noapte şi a treia noapte, însa el n-a vrut să ia aminte şi să se pocăiască. Dumnezeiasca judecată însa nu a mai răbdat acea neruşinare; ci 1-a pedepsit aspru, spre îngrozirea celor asemenea lui, pentru a nu mai cuteza a se mai atinge de cele Sfmte, sau a le nesocoti. Peste vreo trei luni de la această înstiintare, un Preot s-a închis în biserica Sfântului Mavrichie, pentru a se pregăti (facându-şi pravila) ca să slujească a doua zi. Pe când sta el noaptea la rugăciune în biserică, a venit un v&it vijelios, pe la miezul nopţii, care a stins toate candelele din biserică. Atunci au venit doi tineri străluciţi, care ţineau în mâini două felinare cu lumini. Ei stătură înaintea Altarului: unul de o parte şi altul de cealaltă parte. După aceea veniră alţi tineri străluciţi, unii aştemură două covoare mari înaintea Altarului. Ceilalţi puse pe covoare două Tronuri strălucite, de aur. Acolo a venit Hristos Dumnezeu-Omul, îmbracat în haine arhiereşti, cu coroană împarateasca pe cap, însotit de mulţi îngeri şi de cei 12 Apostoli. Hristos a şezut pe tronul cel preaînalt, iar Apostolii stătură pe 12 scaune de domnie. După aceea a venit şi Maica Domnului cu o mulţime de fecioare. Hristos a poftit-o pe celălalt tron de aur, unde a şezut. Hristos - Dreptul Judecător - stând pe Tronul slavei Sale, a poruncit îngerilor Săi ca să aducă pe Episcopul Odon, legat la mâini şi de picioare, ca pe un osândit. Când a fost adus înaintea Dreptului Judecător, Sfântul Mavrichie, patronul acelui Sfânt lăcaş şi cei împreună ostenitori, venind, se închinara Domnului, zicând: „Judecătorule, preadrepte. Te rugăm, pedepseşte pe acest rău-credincios şi călcător de lege, care nu este păstor ci lup răpitor. Iată, venitul bisericii mele îl cheltuieşte în petrecerile şi voile sale trupeşti". Acestea zicând Sfântul Mavrichie, osânditul cerea vreme ca să se pocăiască. 287 108. Domnul atunci i-a zis: ,Acum când a sosit sfârşitul tău, cauţi vreme să te pocăieşti? Ce ai făcut înainte? Ai avut timp destul pentru îndreptare şi mântuire. De ce l-ai întrebuintat rău?". In acel timp Maica Precista, sculându-se de pe tronul Său, a zis Fiului Ei iubit: „Rogu-mă, Ţie, Dreptule Judecător şi Fiul Meu preadulce, nu milui pe acest nemulţumitor; ci pedepseşte-1 după păcatele lui". Atunci împaratul Slavei, Dreptul Judecător, a poruncit unui înger să-i taie capul. îndata după acestea, tot Soborul acela ceresc dimpreună cu împaratul Slavei, s-a făcut nevăzut. Biserica a rămas în întuneric, ca mai-nainte de vedenie. Preotul încremenit de frică, a căzut la pământ şi zăcea ca un mort. A doua zi după ce s-a luminat de ziuă, l-au găsit înca zăcând pe jos la pământ şi nu putea să se scoale. Mai târziu, venindu-şi în fire, a spus toate câte le văzuse. Clerul şi poporul adunat în biserică, plini de uimire şi groază, ascultară toate acestea. Unii dintre dânşii se duseră în casa arhiereului. Acolo, într-adevăr îl găsiră cu capul tăiat, zăcând într-un lac de sânge şi toţi s-au înspaimântat groaznic. Nefericitul Ierarh a căzut în pedeapsa Domnului care zice: „De va zice sluga aceea rea, în inima sa: Stăpânul meu va întârzia a veni, şi va începe a bate pe tovarăşi şi va mânca şi bea cu beţivii, veni-va Stăpânul slugii aceleia în ziua în care ea nu se aşteaptă şi în ceasul în care nu se gândeşte. El o va tăia din dregătorie şi o va face părtaşă cu făţarnicii: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor" (Matei 24, 48-51). De aici să ia învatatura, pe lângă Păstorii sufleteşti şi părinţii, naşii de botez şi călugării, care-s răspunzători în ziua judecăţii, de fii lor sufleteşti şi trupeşti. 288 MINUNEA 238 - Maica Domnului răsplăteşte cu darul cântării pe Roman, pentru dragostea şi evlavia lui Sfântul Roman cântăreţul, era de loc din Siria, cetatea Emesa. El a fost diacon al bisericii din Berit. In zilele împaratului Atanasie, a mers la Constantinopol şi a rămas la biserica Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, ceea ce se zicea a lui Kir. De multe ori plecând de la chilia lui, se ducea la biserica Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Măria din Vlahema. Acolo petrecea toată noaptea în privegheri, căci era foarte evlavios şi îmbunatatit, rugându-se cu căldură şi smerenie. El avea o foarte mare evlavie către Maica Domnului. Odată la privegherea prăznuirii Naşterii Domnului nostru lisus Hristos, aflându-se în biserica Vlahemei, fiind obosit, a adormit puţin. Atunci, a văzut în vedenie pe Maica Precista ţinând o carte în mână şi îi zise: „Deschide-ţi gura ta şi mănâncă această carte pe care ţi-o dau". Atunci i s-a părut că a deschis gura şi a înghitit cartea aceea. A doua zi, după ce s-a luminat de ziuă, sfântul Roman, înteleptit la minte, s-a suit în amvon şi a început a cânta cu multă evlavie: „Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte". Şi cu atât de multă dulceaţă a cântat, încât s-a cunoscut prea arătat de toţi cei ce l-au ascultat că darul acela al cântării i-a venit lui din cer şi nu de la oameni. Toţi s- au minunat de aceasta. Acest Sfânt cântăreţ înzestrat cu dar de sus, a alcătuit condacele la praznicile Mântuitorului, ale Maicii Domnului şi ale Sfinţilor mari. A alcătuit peste o mie de condace, care se cântă în Biserică (8, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 289 MINUNEA 239 - Maica Precista dăruieşte călugărului bolnav, întelepciunea cerută Odinioară, Gherman Călugărul fiind bolnav, i s-a arătat Maica Precista, spre care avea mare evlavie şi i-a zis: „Ce doreşti? Sănătate sau întelepciune?". Gherman socotind bine, s-a rugat să-i dea întelepciune. Şi întelepciune i-a dat. Prin acea întelepciune dăruită de sus, el a învatat şi ştia bine: eleneşte, latineşte şi evreieşte, încât nu se afla nimeni în acea vreme care să ştie aşa de bine ca el (145, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 240 - Prunca, îndata după naştere, preamărea pe Maica Precista Crăiasa ungurească, Ringala, îndata ce s-a născut, a început a preamări pe Maica Precista, zicând: „Bucură-te, împarateasa Cerească" (146, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 290 MINUNEA 241 - Maica Precista ajuta pe Sfântul Grigore al Neocezareei, să cunoască adâncul credinţei într-o noapte, pe când Sfântul Grigore cugeta adânc asupra tainelor credinţei creştineşti, a venit deodată o strălucire dumnezeiască şi s-a luminat toată casa, mai mult decât dacă ar fi luminat soarele. Atunci a văzut o femeie preaîncuviinţată, frumoasă şi minunată, şi aproape de ea un bătrân preacinstit şi cucernic. Se minuna Grigore şi socotea în mintea lui, cum că această femeie preacinstită ar fi împarateasa îngerilor, dar pe bătrân n-a putut să-1 cunoască cine este, până când Preasfânta nu i-a zis lui: „Ioane, ucenicule al Fiului şi Stăpânului meu şi cela ce eşti numit cu numele preamăririi, arată taina 109. adevăratei credinţe lui Grigore acesta, iubitul rob al învatatorului tău, ca să înteleaga adâncul cuvântării de Dumnezeu, pentru ca să nu-1 biruiască vreun eretic cândva". Acestea auzindu-le Sfântul, a cunoscut cum că a fost loan Evanghelistul, care a venit cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ca să-1 învete mărturisirea cea drept- slăvitoare a credinţei, pentru că în vremea aceea erau mulţi eretici şi cu cuvintele lor cele amăgitoare înselau pe mulţi şi îi trăgeau la dogmele lor cele răzvrătite. Sfântul Grigore a făcut, din acea învatatura, regula cuvântărilor sale. Simbolul acesta 1-a lăsat bisericii sale, care 1-a păstrat cu mare sfinţenie, contra ereziei arienilor şi semiarienilor. In simbolul acesta. Taina Preasflntei Treimi era explicată foarte lămurit (9, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 291 MINUNEA 242 - Maica Precista a încredintat pe îndoielnic care-i adevărata credinţă In Bononia era un copilandru, care se chema Raneff. Acela fiind creştin, a început a se îndoi în credinţa sa. El se tot frământa mereu cu mintea, zicând în sine: „Oare care-i adevărata credinţă? Cea evreiască, cea păgânească, ori cea creştinească?". Şi, mai, mai, voia să lase legea creştinească şi să se ducă la cea evreiască! Atunci i s-a arătat Maica Precista şi 1-a încredintat pe copilandru, că: credinţa creştinească este adevărata credinţă, care foloseşte şi mântuieşte pe cei care o ţin cum se cade. Celelalte credinţe: evreiască şi păgânească, sunt păgubitoare şi primejdioase mântuirii sufletelor (148, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 243 - Cel simplu, cu mintea rostind rugăciunea „Bucură-te Mărie", proslăvit după moarte In cetatea Romei era un om cu numele loan, foarte evlavios şi bogat, dar avea mintea lui atât de greoaie, că nu putea să învete carte nicidecum şi nici măcar o rugăciune pe care să o zică după rânduiala creştinilor. Pentru aceasta s-a dus într-o mănăstire şi, dăruind acolo toate câte erau ale lui, s-a făcut monah pentru ca să-1 învete fraţii carte. Pentru dragostea şi pentru bogăţia pe care o avea, l-au primit cu dragoste şi toţi îi spuneau Psalmi şi rugăciuni, însa el nu putea să învete nimic. 292 Atunci un frate iscusit şi cu fapte bune, citindu-i lui toate rugăciunile, una câte una, 1-a întrebat care din toate i s-a părut mai frumoasă, ca să-1 învete, el a zis că aceea: „Bucură-te Mărie" i-a plăcut mai mult. Punând multă osteneală, după multă vreme a învatat închinaciunea îngereasca, adică aceasta: „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar. Mărie, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti Tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui Tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre". Şi s-a umplut de multă bucurie şi veselie că a învatat această închinaciune îngereasca, încât se părea că a găsit o comoară de mult preţ. Şi în toată vremea alt cuvânt nu zicea, decât numai acesta: ,3ucură-te, ceea ce eşti plină de dar. Mărie". Pentru aceasta toţi fraţii i-au scos poreclă, zicându-i: „Bucură-te Mărie", de care el însa mult se veselea şi totdeauna se ruga către pururea Fecioara, zicând această închinaciune îngereasca cu bucurie şi vesehe neasemănată. Şi aceasta a zis-o pururea pomenitul, până în ceasul în care i-a ieşit fericitul lui suflet. Iar după ce i-au cântat prohodul după rânduială, l-au îngropat într-un loc deosebit, pentru că sfinţitele lui moaşte au răspândit bună mireasmă, care nu s-a împutinat după ce l-au acoperit, ci înca mai mult creştea în fiecare zi. Şi simţeau fraţii un miros de negrăită bună mireasmă. Când i-au făcut pomenirea cea de nouă zile, au văzut o minune preaslăvită şi s-au înspaimântat. Şi anume: a răsărit din mormântul lui un crin preafrumos, şi pe fiecare frunză erau scrise aceste cuvinte cu slove de aur: „Bucură-te, ceea ce eşti phnă de dar. Mărie". Şi buna mireasmă a crinului aceluia nu se asemăna cu nici o floare pământească. Iar egumenul a zis fraţilor: „Iubiţii mei! Din lucrul acesta minunat putem cunoaşte ce mare sfinţenie a avut fericitul acesta şi cât de multă dragoste către Doamna noastră! Cu cuviinţă este să vedem şi rădăcina acestui crin, pentru ca să întelegem cu ce daruri se răsplăteşte acel care iubeşte din toată inima pe pururea Fecioara Măria". Şi săpând mormântul, au văzut cum că crinul a crecut din gura Cuvinciosului şi s-au înspaimântat. Iar poruncind egumenul ca să se desfacă sfintele moaşte, au văzut cum pe inima lui era icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi mult s-au înspaimântat. Luând cu litanie şi cu tămâieri acel sfinţit crin, l-au aşezat la loc de cinste, împreuna cu sfintele moaşte. Şi toţi îl cinsteau şi se cucemiceau de el, pentru dragostea Maicii lui Dumnezeu. Pentru ale cărei rugăciuni, să dea Dumnezeu să ne învrednicim şi noi de fericirea cea cerească. Amin (29, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 293 MINUNEA 244 - Maica Domnului întelepteste pe cel ce din simplitate se îndoia de fecioria Ei După 700 de ani de la întruparea Domnului nostru lisus Hristos, era un pustnic, atenian de neam, întelept în scripturi, dar în fapta bună şi mai întelept, cu numele 110. Eghidie care, după moartea părinţilor săi, împartind la săraci averile sale, a plecat din patria sa. Călătorind el la Ierusalim, după ce s-a închinat Sfintelor Locuri, s-a dus în părţile cele mai dinăuntru. Iar acolo, găsind o peşteră cu un izvor limpede şi cu vreo câţiva copaci, i-a plăcut mult liniştea locului aceluia. Şi rămânând acolo, petrecea pustniceşte, fiind hrănit de o cerboaică, care cu dumnezeiască voie se ducea la el de o mulgea şi cu laptele ei şi cu buruieni se hrănea. Prin apropierea acelui loc, într-o cetate oarecare se afla un dascăl, întru a cărei minte, diavolul cel ucigător de oameni semănase neghina îndoirii despre fecioria Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, căci îsi zicea în mintea lui: Cum poate să fie Maică şi Fecioară? Şi se silea sărmanul dascăl să scoată această drăcească gândire din mintea sa, dar nu izbutea. 294 Auzind că pustnicul cel mai sus zis avea darul lui Dumnezeu şi întelepciunea omenească, s-a dus la dânsul, pentru ca sa vadă, de l-ar putea izbăvi cumva de hula aceea pe care o avea în mintea lui. Iar când era aproape de chilia Awei Eghidie ca la trei stadii (ca din dumnezeiescul dar), a ieşit Cuviosul întru întâmpinarea lui, pentru că a cunoscut venirea dascălului şi gândul inimii lui. Când s-au apropiat unul de altul, dascălul heretisindu-1 (salutându-1) pe sfântul, i-a făcut metanie până la pământ, însa cuviosul, drept răspuns, lovind cu toiagul într-o piatră, a zis cu mare glas: „Fecioară mai înainte de naştere". Şi îndata a răsărit dintr-acea piatră un crin foarte fiumos la vedere, iar la miros cu neasemănată bună mireasmă. Atunci lovind a doua oară în piatră, a zis: „Fecioară în naştere". Şi a răsărit un alt crin asemenea celui de mai înainte. Apoi, lovind a treia oară cu toiagul în piatră şi zicând: „Şi după naştere fecioară a rămas", îndata a răsărit alt crin asemenea preaminunat. După care Cuviosul s-a întors la chilia sa, nemaivorbind nicidecum alt cuvânt. Inspăimântându-se dascălul de o facere de minuni ca aceasta, s-a izbăvit de ispită. Şi a propovăduit tuturor minunea, pentru ca să se proslăvească Preacurata Fecioară, Maica lui Dumnezeu. Pentru ale cărei rugăciuni să dobândim şi noi împaratia Cerului! Amin (41, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 295 Minunile Maicii Domnului făcute celor bolnavi MINUNEA 245 - Bogatul a scăpat de boală, numai după ce a întors satul răpit Odinioară, un om bogat a luat cu sila un sat care era închinat Maicii Domnului. Episcopul Genomenului, Domos, de multe ori i-a adus aminte bogatului să iasă din sat, dar el nu asculta. După aceea l-au apucat pe acel bogat hrăpăreţ nişte friguri, care-1 torturau groaznic. Zăcând el aşa pe pat, unde-1 scuturau frigurile, i s-a arătat într-o noapte Maica Domnului, având în mână un ciocan de fier. Cu acel ciocan 1-a lovit în frunte şi 1-a vătămat. Bogatul, cunoscându-şi păcatul său, a dat înapoi satul acela Episcopului Domos şi pe lângă sat i-a mai dat şi alte multe daruri. Astfel, după ce a înapoiat ceea ce a răpit, bogatul s-a făcut sănătos, prin rugăciunile Maicii Domnului. Dar urmele loviturii din frunte s-a cunoscut până la moarte (150, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 296 MINUNEA 246 - Copilul bubos s-a vindecat prin Maica Domnului Un copil, care se chema Adam, era stricat pe faţă de bube. Bubele acelea răspândeau în jur un miros aşa de urât, încât la şcoală copiii nu puteau să stea pe lângă dânsul. Acest băiat avea multă evlavie către Maica Domnului. Mergând la şcoală, el intra mai întâi în biserică. Acolo se ruga Maicii Domnului, zicând: „Bucută-te ceea ce eşti plină de bucurie. Domnul este cu tine". Aşa făcea el în toate zilele. Intr-0 noapte părându-i-se copilului că a bătut toaca, a venit la biserică pentru a asculta slujba Utreniei. Ajungând aici, a aflat uşa încuiata. După obiceiul lui a îngenunchiat în tinda bisericii şi s-a rugat Maicii Precistei, înainte icoanei Ei de acolo. Când s-a sculat de la rugăciune, a văzut uşile bisericii deschise şi înauntru bisericii lumină mare. îndata intră în biserică să se roage. Acolo a văzut pe Maica Precista, însotita de o mulţime de fecioare. Ea şedea pe un tron strălucit. Văzând băieţaşul venit în biserică pentru a se ruga şi a cere cele de folos, îi zise: „Fiule! Pentru ce nu te îngrijesti ca să-ţi vindeci boala capului tău?". Copilul a răspuns „Doamna mea, mult s-au ostenit părinţii mei, rudeniile şi prietenii mei să mă vindece, dar toate îngrijirile, doctorii şi doctoriile, nu m-au vindecat". Preasfânta Doamnă îi zise: „Mă cunoşti tu pe mine, cine sunt?". Copilul i-a răspuns: „Nu te cunosc. Stăpână!". Doamna i-a zis iarăşi: „Eu sunt Maica lui lisus Hristos. Pentru că ai bună obişnuinţă a te ruga, am venit aici ca să te vindec". Acestea zicând, i-a făcut semn să se apropie. Apoi, punându-şi mâna pe capul lui, a zis: „In numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Să fie sănătos capul tău, şi niciodată să nu- 1 mai doară până la moarte, pentru evlavia ce o ai către mine". 111. După aceea. Maica Domnului, cu fecioarele care o însoteau, s-a înaltat la ceruri. Copilul Adam a rămas acolo în biserică, sănătos. După ce a terminat şcoala, s-a dus la mănăstire şi s-a făcut monah. Acolo a slujit Făcătoarei lui de bine, cu trup şi suflet în toate zilele vieţii sale. După trecerea din viaţa aceasta, sufletul lui a fost dus de îngeri în ceruri, unde pururea preamăreşte pe Domnul Dumnezeu lisus Hristos şi pe Maica Sa 297 Preacurată dimpreună cu ostile îngeresti şi cu toţi Sfinţii în vecii vecilor. Amin (151, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 247 - Creştinul hagiu vindecat de Maica Precista Un creştin din cetatea Monaco fusese la Ierusalim. Pe când se întorcea de acolo la casa sa, s-a îmbolnavit. S-a dus la doctori, a luat doctorii, dar totul a fost în zadar. în acel timp, un om oarecare, creştin evlavios, 1-a învatat să meargă şi să se închine Maicii Precistei, înaintea icoanei Preasfinţiei Sale de la Gali şi astfel s-a folosit. Din acel ceas, bolnavul a început să se roage Maicii Precistei cu multe lacrimi. In acea clipă a văzut pe Maica Precista stând lângă dânsul. Ea ţinea într-o mână pe Pruncul Hristos Dumnezeu-Omul; iar în cealaltă mână o făclie aprinsă. Ea îndata 1-a binecuvântat şi bolnavul s-a vindecat de boala sa. Bolnavul văzându-se vindecat, s-a dus în cetatea Galilor, mulţumind mereu Maicii Precistei pentru vindecare şi pentru sănătatea pe care i- a dat-o (152, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 298 MINUNEA 248 - Maica Precis ta vindecă un morar de lâncezie In satul Lublin, din ţara Niderlandei, era un morar, care căzuse în lincezie. Bietul om se va fi căutat el şi prin babe şi prin doctori, dar zadamic; de boala lui nu putea nicidecum scăpa. Nemaiavând nici o nădejde de izbăvire prin oameni, a alergat la ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Precistei. El a început să se roage zilnic Maicii Precistei să-1 ajute în acea nevoie, a se mântui din acea suferinţă. Mai ales s-a rugat la praznicul Adormirii Maicii Domnului. Intr-o noapte, pe când se ruga, i s-a arătat Maica Precista, însotita de multe fecioare şi i-a zis: „Ţi-am auzit suspinurile tale cele grele şi plângerile amare. Pentru aceea am venit să-ţi dau ajutor. Porunceşte la ai tăi, să te ducă la biserică, la Altarul meu". Morarul, făcând aşa cum 1-a învatat Maica Precista, s-a vindecat de acea boală, devenind iarăşi sănătos (153, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 249 - Maica Precista izbăveşte pe un copil, viitor Episcop, de o groaznică vedenie Eschin, Episcopul Domnului, la vârsta de 12 ani, a fost trimis de părinţii lui la învatatura, în ţara Saxoniei. Ajungând acolo, s-a îmbolnavit foarte greu. In acea vreme, a avut o vedenie în care i s-a părut că cineva 1-a rupt şi 1-a aruncat într-un cuptor de foc, unde a început să ardă. Acolo fiind, a văzut nişte uşi foarte strâmte. Prin acele uşi a fugit foarte repede afară din cuptorul acela înfocat şi a ajuns la un foişor foarte frumos. Acolo a văzut pe Maica Precista şezând pe tronul ei împaratesc. Ea 1-a dojenit şi 1-a gonit. pentru că niciodată nu rostise cu gura sa cântarea îngerilor: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de bucurii, Domnul este cu tine". 299 Copilul s-a rugat şi a făgăduit Maicii Precistei, că-şi va aduce aminte întotdeauna de Dânsa, în rugăciunile sale. Astfel, cu ajutorul Preasfinţiei Sale, s-a mântuit de acea groaznică vedenie şi de boala pe care o avea asupra lui. Trăind o viaţă plină de credinţă şi fapte bune, cu timpul a fost ales Episcop (Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 250 - Necinstitoml sărbătorii trăznit... apoi vindecat de Maica Domnului prin sfântul Ipolit Un creştin uşuratic, anume Petru, a plecat cu plugul în ţarină în sărbătoarea Sfintei Măria Magdalena, la a cărei biserică se prăznuia hramul. Ajuns acolo, s-a apucat de arat, zicând diferite vorbe deşarte. Pe când ara el aşa, cu multă îndaratnicie şi obrăznicie, un fulger puternic s-a coborât din cer şi 1-a trăsnit. Trăsnetul i-a ars plugul, boii şi pe Petru. Pe Petru 1-a ars trăsnetul până la vine şi oase. Necredinciosul Petru, în acea grea boală şi suferinţă, a poruncit să-1 ducă la biserica Sfintei Măria Magdalena, a cărei sărbătoare o necinstise cu aratul lui. Acolo, prin rugăciunile făcute de preoţii bisericii înaintea lui Dumnezeu şi a Sfintei Măria Magdalena, s-a mai potolit focul ce ardea în trupul lui, dar la sănătatea lui cea dinainte tot nu şi-a revenit. Atunci, cei de aproape ai lui s-au sfătuit, să-1 ducă la biserica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Măria, în care se făceau multe minuni. In noaptea ce a urmat după ce 1- au dus pe dânsul în biserică, i s-a arătat lui Maica Precista, împreuna cu Sfântul Ipolit. Dânsa a poruncit Ierarhului Ipolit să-1 tămăduiască pe Petru. După porunca Maicii Domnului, Sfântul Ipolit 1-a tămăduit îndata (155, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 300 MINUNEA 251 - Maica Domnului a vindecat pe Episcopul care se ruga Ei 112. Radvod, Episcopul Trachetenului, totdeauna se ruga Maicii Precistei. Mai pe urmă îmbolnavindu-se greu, i s-a arătat lui Maica Preasfântă şi 1-a tămăduit de boala sa (157, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 252 - Maica Precis ta se ruga lui Hristos să ia bolile de pe oameni In cetatea Svesion din Franţa, un copil de 1 1 ani era ţinut de o boală grea. El se ducea adeseori la biserică împreuna cu părinţii lui, unde se ruga Domnului şi Maicii Lui, ca să capete vindecare. într-o zi de sărbătoare, pe când se ruga împreuna cu clerul şi tot poporul, băiatul a strigat: văzut pe Maica Precista rugându-se Fiului Ei iubit, lisus Hristos Dumnezeu-Omul, ca să ia bolile de pe oameni", pentru că în acea vreme erau multe boli în lume. Hristos ascultând-o, a răspuns: „Maica Mea, fie voia Ta" (158, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 301 MINUNEA 253 - Maica Precista vindecă de boală pe un paşă turcesc Corcatus, paşă turcesc, era cuprins de o boală grea. Ascultând sfatul bun al unui Preot creştin, s-a închinat Maicii Precistei, înaintea icoanei Ei de la biserica Lavrei. După rugăciunea făcută cu credinţă, paşa s-a vindecat de boala, pe care doctorii acelei vremi, n-au putut-o vindeca. Incredinţându-se de sănătatea care venise după rugăciunea făcută, a cunoscut căci cu adevărat. Maica Precista 1-a vindecat (159, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 254 - Maica Domnului vindecă o fecioară de boala ciumei O fecioară creştină, care se numea Colomba, din cetatea Mediolanului, o lovise boala ciumei. Biata fecioară zăcea pe patul ei şi era gata să moară. In acel timp i s- a arătat ei Maica Precista şi a uns-o cu untdelemn din cer. Atunci, îndata s-a vindecat de boala ciumei, sculându-se din patul zăcerii şi facându-se deplin sănătoasă (160, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 302 MINUNEA 255 - Maica Domnului scapă de moarte pe Episcopul Teodor otrăvit de vrăjmaşi Nişte oameni răi, vrând a-1 omorî pe Sfântul Teodor, Episcopul cetăţii Anastasi, i-au dat otravă. îndata după ce a băut otrava, s-a îmbolnavit greu. Era gata, gata să moară. El avea în mare cinste pe Maica Precista, care îi era: ctitoră şi bună ocrotitoare. Văzându-1 în acea mare primejdie, pe cel ce se ruga ei în toată vremea. Maica Precista i s- a arătat şi 1-a izbăvit din acea primejdie de moarte (162, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 256 - Pentru un păcat al neascultării. Preacurata nu a luat pe preot la cer In cetatea Paterbona, din ţara Coloniei, era un preot anume Petru. Acest preot avea în foarte mare evlavie pe Maica Domnului. Odinioară s-a îmbolnavit greu. Era aproape gata să moară. Atunci i s-a arătat Maica Preacurată şi i-a zis: „Ai să mai rămâi înca în trup şi să vieţuieşti pe pământ". Maica Preasfântă nu 1-a luat cu sine la cer, după cum dorea el, pentru că avea în sine un păcat al neascultării (164, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 303 MINUNEA 257 - Maica Domnului, arătându-se în slavă cerească,ii izbăveşte de nebunie şi converteşte pe un tătar Un tătar era cuprins de lingoare şi avea crize foarte mari. Odată adormind toţi cei ce erau cu dânsul, el a fugit în pustii şi a umblat nebun trei zile. A patra zi şi-a venit în fire şi a văzut o lumină mare, sus pe munte. Suind el pe muntele acela, a văzut un împarat minunat şezând într-un scaun de aur, iar de-a dreapta lui a văzut-o pe Precista, înconjurata de lumină nespusă, şezând în scaun tot de aur. Şi era locul acela plin de îngeri, iar feţele lor străluceau ca stelele. îndata a trimis împaratul o slugă de 1-a îmbracat cu o haină (căci era gol) şi 1-a dus la împaratul, care i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul creştinesc, împaratul şi Dumnezeul cel de veci". După aceea un ostaş, călare pe un cal alb, 1-a luat pe dânsul şi 1-a dus în oastea tătarilor. Acolo 1-a însotit trei zile, apoi nu 1-a mai văzut. Tătarul acela a căutat între poporul său doi preoţi creştineşti, şi după porunca lui Hristos, învatând de la dânşii credinţa creştinească, s-a botezat dimpreună cu mai mulţi tătari şi aşa au petrecut viaţă sfântă (200, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 304 MINUNEA 258 - Un orb, chemând numele Maicii Domnului, îsi recapătă vederea şi ruşinează pe evrei In vremea lui Bonifatie, papa Romei, care a cerut de la Foca împaratul, o capişte păgânească ce se chema Panteon şi au închinat-o în cinstea Precistei, a fost în Roma o mare ceartă între creştini şi între evrei, despre întruparea Domnului nostru lisus 113. Hristos. Evreii ziceau că nu poate fi un lucru ca acesta, ca o fecioară să nască, iar creştinii stăruiau în credinţa lor. Era în vremea aceea un orb din naştere, care cu multă întelepciune combătea pe evrei, susţinând întruparea lui Hristos din Preacurata şi pururea Fecioara Măria, Născătoarea de Dumnezeu. Evreii neputând să-i stea împotriva, au început a râde de orb, zicându-i: „Dacă Hristosul tău ar fi Dumnezeu, ţi-ar da şi ţie vederea, orbule!". La care orbul le -a răspuns: „Aşteptaţi până în trei zile, şi veţi vedea prin mine, puterea lui Dumnezeu". Peste trei zile, la praznicul Preasfmtei Născătoare de Dumnezeu, s-au adunat în biserică soborul bisericesc în frunte cu papa Bonifatie, drept-credincioşii creştini din Roma, deasemeni şi un număr mare de evrei, cu care urma să se discute despre întruparea Domnului nostru lisus Hristos. Din porunca lui Bonifatie, în biserică era prezent şi orbul acela. După ce a început Sfânta Liturghie, orbul acela s-a rugat cu credinţă Maicii Domnului, după care a încheiat cu cuvintele: „Bucură-te Preasfântă Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Mărie!". In acel moment i s-au deschis ochii orbului şi vedea. Creştinii văzând această mare minune, au început a striga cu glas mare: „Slavă ţie Dumnezeul nostru, slavă ţie", iar evreii au crezut şi ei în Hristos. Puţini dintre ei, care au rămas în necredinţă, îngrozindu-se au fiigit din Roma (202, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 305 MINUNEA 259 - O fecioară vătămată de farmece, se vindecă rugându-se la icoana Maicii Domnului Varvara, fiind fermecată de nişte oameni răi, nu puteau doctorii în nici un chip să o vindece. Odinioară aflându-se în satul Rostoc, i s-a arătat ei o fecioară de mare cinste, şi i-a zis: „Du-te la catedrala din Măgura, acolo vei afla icoana Precistei ţinând pe Hristos în braţe; cu ajutorul ei vei dobândi sănătatea", apoi a dispărut. Varvara făcând aşa cum i s-a poruncit, adică rugându-se Maicii lui Dumnezeu cu credinţă, s-a vindecat de acea boală (259, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 260 - Cu ajutorul Maicii Domnului s-au izbăvit de ciumă Odinioară, pe timpul Sfântului Grigorie cel Mare, în Roma a bântuit ciuma. De ziua Sfintelor Paşti, Sfântul a poruncit să se scoată icoana Maicii Domnului şi să se facă litanie pe uliţele cetăţii. Făcându-se lucrul acesta, pe unde se purta icoana Precistei, de acolo ieşea ciuma, pentru care oamenii s-au bucurat şi au lăudat pe Dumnezeu mulţumind lui Hristos şi Preacuratei sale Maici. In acel timp s-a auzit din cer un cor îngeresc, cântând cântări de laudă Preacuratei Fecioare, împarateasa cerului, astfel: „Veseleşte-te, Aliluia! Căci acela pe care l-ai purtat. Aliluia, Aliluia, a înviat precum a zis. Aliluia" (265, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 306 MINUNEA 261 - Nizor tâlharul atras la pocăinţă printr-o minune făcută în biserica Maicii Domnului Intr-un ostrov care se chema Păros, un arap, tâlhar de mare, care se chema Nizor, a vrut să ia dintr-o biserică a Precistei, ce se afla în acel ostrov, o piatră frumoasă şi s-o ducă la Crit, să o închine idolilor. Cu voia lui Dumnezeu, aceea piatră a crescut aşa de mare, încât, nu încapea să iasă pe uşi. Iar acel arap mâniindu-se, a poruncit de au tăiat-o în bucăţi şi au dus-o în corabie. Pietrele după ce au fost duse în corabie s-au făcut aşa de grele, încât au cufundat corabia şi s-au înecat cu toţii în mare (274, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 262 - O fecioară jucând s-a îndracit, salvată într-o biserică a Maicii Domnului In ţara Brabanţiei, într-o cetate care se chema Mihlim, o fecioară a jucat multă vreme în ziua duminicii şi ostenindu-se s-a întors acasă. Iată însa că a intrat în ea duhul cel rău şi aşa a muncit-o tare, încât oamenii au căutat să o lege. A doua zi de dimineaţă, au dus-o în biserica Precistei, în care de multe ori se făceau minuni. în aceea biserică, un copil mic, însemnându-o pe fecioară cu Sfânta Cruce, a ieşit dintr-însa duhul cel rău, facându-se în chip de vierme păros. După ce a ieşit pe gură din fecioara aceea, copilul luând viermele cu îndrazneala, acela a pierit dinaintea tuturor oamenilor. Mâna copilului, prin atingerea de viermele acela, s-a făcut neagră; iar dacă au stropit-o cu apă sfinţită, s-a făcut iar cum a fost mai înainte (277, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 307 MINUNEA 263 - Maica Domnului vindecă mâna tăiată de iconoclaşti, a Sfântului loan Damaschin Se vede în viaţa Sfântului loan Damaschin, pe care a scris-o prea înteleptul loan. Patriarhul Antiohiei, cum că în vremea lui, Leon Isaurul era mare prigonitor al icoanelor în Constantinopol şi pe mulţi drept-credincioşi a muncit împaratul cel urător de Hristos, cu multe feluri de munci. Inştiinţându-se de aceasta loan Damaschin, pe care îl 114. avea împaratul Saracinilor ca întâiul sfetnic, scria în fiecare zi scrisori şi le trimitea la Constantinopol, drept-credincioşilor, în care arăta, cu mărturii vrednice de crezut, cum că toţi care nu se închina Sfintelor icoane sunt eretici şi fără de Dumnezeu şi de împaratia lui Hristos străini. Auzind împaratul despre acestea, a cerut să-i dea una dintre scrisorile lui loan, pe care a arătat-o dascălilor, întrebându-i dacă poate cineva dintre dânşii să imite chipul scrisorii. S-a aflat un om foarte iscusit în scrierea frumoasă, care s-a făgăduit împaratului că va face o copie atât de asemănătoare, încât nici loan nu va mai putea-o cunoaşte pe cea scrisă de el. Acestuia a poruncit împaratul cel viclean, de a scris către dânsul o scrisoare, ca şi cum ar fi de la loan, în care zicea acestea: „împarate, întru mulţi ani să trăieşti, închinaciunea cea cuviincioasă împaratiei tale aduc eu robul tău Ion din Damasc şi îti arăt ca să ştii, că cetatea noastră este în vremea aceasta slăbănogită, pentru că lipsesc cei mai mulţi ostaşi ai Agarenilor, fiind plecaţi la război. Şi dacă vei trimite puţină oaste, cu înlesnire o iei, şi îti voi ajuta şi eu, pe cât pot, la o apucare ca aceasta, pentru că în mâinile mele este toată cetatea". 308 Acestea scriindu-le vicleanul împarat, a făcut şi altă scrisoare cu mâna lui, către stăpânitorul Agarenilor, zicând acestea: „Preaiubite şi de bun neam, Voievodule, al cetăţii Damascului, bucură-te! Ştii că nu este nici un lucru mai fericit, mai lăudat, şi lui Dumnezeu plăcut, decât dragostea ca să păzească cineva tocmelile de pace, pentru aceasta nu vreau să stric prietenia pe care o am cu bunul tău neam, cu toate că un prieten al tău adevărat, mă îndeamna şi mă cheamă pe mine la aceasta, şi îmi trimite scrisori de multe ori, ca să vin asupra ta cu război. Iar pentru încredintarea ta îti trimit una din scrisori, pentru ca să cunoşti adevărata prietenie pe care o am eu către tine, şi vicleşugul şi răul nărav al aceluia care a scris-o". Aceste două scrisori le-a trimis pe un serv al său, cel cu numele Leu, dar care avea socotinţă de şarpe, la cel viclean şi barbar, care, văzându-le, s-a mâniat, şi chemând pe loan, i le-a arătat. Iar loan întelegând viclenia împaratului, spunea adevărul, nu numai că nu le-a scris, ci nici în mintea lui nu le-a gândit niciodată. Iar barbarul fiind biruit de mânie, n-a crezut dezvinovăţirea lui loan, nici soroc nu i-a dat, ca să arate adevărul, ci a poruncit să-i taie mâna lui. S-a tăiat dreapta aceea, care mustra pe cei ce urăsc pe Domnul, şi în loc să se vopsească cu cemeală ca mai înainte, s-a vopsit cu al său sânge, şi după ce au tăiat-o, au spânzurat-o în târg, ca să o vadă toţi oamenii. După ce a trecut ziua, a trimis loan mijlocitor, rugându-se tiranului ca să-i dea mâna ca s-o îngroape, ca să-i mai uşureze durerea lui, iar acela a primit şi i-a dat-o. loan luându-o pe dânsa şi intrând în casa sa, a căzut la pământ, cu faţa în jos înaintea sfintei icoane a Maicii Domnului, zicând acestea cu lacrimi şi cu credinţă: „Stăpână Preasfântă Maică, ceea ce ai născut pe Dumnezeul meu, pentru dumnezeieştile icoane dreapta mea s-a tăiat. Cunoşti bine pricina pentru care s-a nebunit Leon; apucă dar, înainte, ca o grabnică ce eşti, şi-mi vindecă mâna mea; dreapta celui înalt. Care s-a întrupat din Tine, multe puteri face prin mijlocirea Ta; aşa şi acum, pe dreapta mea 309 aceasta să o vindece, pentru rugăciunile tale, pentru ca să poată scrie dulci şi întocmite cântări, care se cuvin să se aducă ţie. Născătoare de Dumnezeu şi Celui ce S-a născut din tine şi, totodată, ajutătoare să se facă dreptei credinţe". Acestea zicând loan cu lacrimi, a adormit, şi a văzut icoana pururea Fecioarei, care i-a zis lui, cu privire blândă: „Vezi, sănătoasă s-a făcut mâna ta, şi să nu-ţi pese mai mult pentru aceasta, ci fa-o pe dânsa trestie a scriitorului degrabă, după cum te- ai făgăduit mie acum". Deşteptându-se şi văzând mâna lui vindecată şi lipită la locul ei, s- a bucurat cu duhul pentru Dumnezeu şi pentru Maica lui, căci a făcut cu dânsul mărire cel puternic. Toată noaptea a cântat veselindu-se, aducând mulţumire lui Dumnezeu, şi zicând: „Mâna Ta cea dreaptă. Doamne, s-a proslăvit întru tărie", „Dreapta Ta a vindecat pe dreapta mea cea tăiată, şi pentru aceasta va sfărâma pe vrăjmaşii care nu cinstesc preacinstită icoana Ta, şi a aceleia ce te-a născut pe Tine, şi prin mâna mea va zdrobi pe necinstitorii de icoane, cei potrivnici mulţimii slavei tale". A petrecut astfel toată noaptea, veselindu-se şi cântând laude pururea Fecioarei Măria, Maicii lui Dumnezeu. Iar când s-a făcut ziuă şi au văzut vecinii lucrul cel minunat, au vestit în toată cetatea. Insă oarecare oameni urători de Hristos au zavistuit, şi ducându-se au spus stăpânitorului, cum că nu s-a tăiat mâna lui loan, ci oarecărui rob al lui, dându-i arginţi nenumăraţi. Iar stăpânitorul a poruncit ca să vină loan, să vadă mâinile lui, şi venind i-a arătat mâna cea tăiată, care avea un semn roşu împrejur, pe care 1-a iconomisit Stăpâna Preasfântă, pentru nemincinoasa mărturie a tăierii. I-a zis barbarul: „Care doctor te-a vindecat şi ce fel de doctorii ai pus?". Iar loan cu mare şi strălucit glas s-a făcut propovăduitor minunii, zicând: „Domnul, meu m-a vindecat. Doctorul cel Atotputernic, care are deopotrivă puterea, după voire". Iar stăpânitorul a răspuns: „lartă-mă, omule, că după cum se vede eşti nevinovat; nu ai greşit la pricina aceasta, şi cu nedreptate te-am osândit. Să ai dar cinstea cea dintâi, ca să fii întâiul meu sfetnic, şi mă făgăduiesc ţie, ca să nu fac nimic fară de sfatul şi voia ta". Iar loan a căzut la picioarele lui, rugându-se să-1 115. ierte să se ducă să slujească Făcătoarei de bine, după cum I-a poruncit. 310 Şi după ce s-a pricit mult, stăpânitorul s-a învoit şi i-a dat voie şi iertare să se ducă unde voieşte. loan mulţumindu-i, s-a dus şi împartind săracilor averea sa şi slobozind pe robii săi, s-a dus la mănăstirea Sfântului Sava unde, facându-se călugăr, a intrat în ascultare la un bătrân aspru, care i-a poruncit să-şi taie desăvârşit voia lui, după rânduiala vieţuirii călugăreşti, ca să nu facă niciodată nimic, &ă de învoire şi blagoslovenie şi să nu cânte nicidecum vreun Tropar. Dar într-una din zile, un frate al mănăstirii, a rugat pe loan ca să-i alcătuiască vreun Tropar de umilinţă, potrivit pentru vremea morţii, ca să ia puţină mângâiere, pentru că adormise fratele său cel după trup. loan se temea să nu se supere bătrânul său; însa s-a biruit de multa rugăminte a fratelui, şi scriind troparul acesta: „Toate sunt deşertăciuni cele omeneşti...", îl cânta cu preafrumos glas, în care timp sosind bătrânul de afară, şi auzind acel glas de preaumilitoare cântare, s-a scârbit şi a izgonit pe Sfântul, ca pe un neascultător. Iar el căzând la picioarele bătrânului, îsi cerea iertare, dar acela nicidecum nu se pleca, însa pentru multa rugăminte a proiestoşilor, s-a înduplecat iarăşi ca să-1 primească, numai să se învoiasca să cureţe ieşitorile şi să slujească pe călugări. Iar el a primit, cunoscând folosul ascultării. Bătrânul văzându-1 pe dânsul că ascultă, 1-a primit iarăşi, poruncindu-i să păzească tăcerea, precum a făcut şi mai înainte. După puţine zile, s-a arătat Preasfânta bătrânului în somn, zicându-i: „Pentru ce ai închis un izvor minunat ca acesta, care varsă afară, cu atâta dulceaţă, destule pâraie de apă a odihnei sufletelor, mai mult decât cel ce a izvorât cu dumnezeiască minune, din piatră în pustie? Lasă izvorul ca să adape toată lumea, să acopere mările eresurilor şi să le mute spre dulceaţa minunată. Acesta are să covârşească alăuta cea proorocească a lui David, şi Psaltirea, cântând cântări noi. Domnului, şi cântări pline de minunată dulceaţă, mai presus decât cântarea lui Moise şi a Mariamei. Faţă de asemănarea alăutei lui cea dulce cântătoare şi minunată, au să se socotească un basm netrebnic cântările cele fără de folos ale lui Orfeus. Acesta va cânta cântarea cea duhovnicească şi cerească. Acesta va urma cântările cele heruvimiceşti. Acesta va croi drept dogmele credinţei şi va da la iveală răzvrătirea şi strâmbarea a tot eresul". 311 Când s-a deşteptat bătrânul, care a avut vedenia aceasta, şi i s-au descoperit cele negrăite, a zis către Sfântul acestea: „O! fiule al ascultării lui Hristos, deschide gura ta; nu în pilde, ci în adevăr, nu în ghicituri, ci în dogme. Grăieşte pe care Duhul Sfânt le-a scris în inima ta; suie-te în Muntele Sinaiului cel al vedeniilor şi al descoperirilor lui Dumnezeu, fiindcă te-ai smerit pe sineţi până în sfârşit; acum dar, suie-te în muntele bisericii, şi propovăduieşte, binevestind Ierusahmului; întru tărie înalta glasul tău, căci preaslăvite lucruri mi s-au grăit mie, pentru tine, de la Maica lui Dumnezeu, şi mă iartă pe mine pentru câte ţi-am, greşit, căci din necunoştinţa mea te-am împiedicat". Atunci loan făcând început cântărilor celor ca mierea curgătoare, lumina bisericile atât de mult, încât oricine auzea cuvintele şi alcătuirile lui, putea să le înteleaga şi să se folosească. întru acest chip vieţuind Sfântul, într-o petrecere îmbunatatita şi preaminunată, şi multe scrieri asupra luptătorilor de icoane scriind, şi canoane preafrumoase şi dulci la cântare alcătuind, cum şi alte cuvinte la praznice, spre lauda şi mărirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, s-a odihnit întru Domnul, căruia I Se cuvine slava şi stăpânirea, în veci. Amin (10, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 312 MINUNEA 264 - Bătrânul bolnav, însanatosit de Maica Domnului, era ca un tânăr Pe vremea când Britania era drept-credincioasă, se afla într-o chinovie un preacuvios monah, care avea multă evlavie către Preasfânta Fecioară. Aşa de mult o cinstea el, că dacă s-ar fi întâmplat să audă numai de numele ei cel prealăudat, adică dacă ar fi zis cineva „Măria", ori „Născătoare de Dumnezeu", sau chiar el singur citind undeva asemenea cuvinte, îsi pleca genunchii şi făcea închinaciune până la pământ. Aşa a făcut şi făcea acel credincios şi îmbuntatit monah, prieten al Preasfmtei Fecioare, Maica lui Dumnezeu, în toată viaţa lui. Ajungând la adânci bătrâneţi, s-a îmbolnavit. El slăbise aşa de mult, că nu putea să se mai ridice din aştemutul său. Egumenul, văzându-1 aşa, i-a dat de ascultare un ucenic, ca să-i gătească cele spre trebuinţă. Odată s-a întâmplat că ucenicul nu era acasă; iar bătrânul avea nevoie să se scoale din pat. Făcându-şi obişnuita lui rugăciune, a încercat de mai multe ori să se ridice, dar n-a putut. Atunci îndreptându-şi ochii către icoana Preasfmtei, a lăcrimat şi a zis către dânsa cu credinţă: „Preadulcea mea Stăpână, ajută-mi mie!". Şi îndata s-a aflat în faţa lui împarateasa a toate, care i-a zis: „Pentru multa ta evlavie şi pentru dragostea pe care o ai pentru mine, iată, îti adaug înca 30 de ani de viaţă în această lume, şi-ţi dăruiesc să ai putere ca pe timpul când erai tânăr, de 30 de ani. Aceasta o fac că-mi place vieţuirea ta şi pentru că cinsteşti aşa de mult numele meu". Aceasta zicând Preasfânta, s-a înaltat la ceruri. Monahul, din acel ceas, s-a făcut sănătos şi putemic cu trupul. Toţi fraţii văzându-1 mergând cu veselie şi auzind de minunea făcută cu dânsul, s-au spăimântat şi au prins multă evlavie către el, monahul cel 116. smerit şi întelept, aducându-şi totdeauna aminte de Făcătoarea lui de bine, o lăuda necontenit şi o slăvea cu posturi, rugăciuni, privegheri şi cu alte faceri de bine, până când s-a odihnit întru lisus Hristos, Domnul nostru, căruia I Se cuvine slava şi stăpânirea în veci. Amin (33, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 313 MINUNEA 265 - Maica Domnului vindecă pe un ostaş căzut de la optsprezece stânjeni In cetatea Cretei este o icoană făcătoare de minuni a Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, în Mitropolia Sfântului Apostol Tit. Prin acea Sfântă icoană s-au făcut mari minuni, nu numai în vremea cea de demult, ci şi în toate zilele, până în ziua de astăzi. Multe minuni însa se săvârşesc după credinţa fiecăruia. Pe mulţi care zăceau de multă vreme în boli i-a vindecat, pe slăbănogi i-a ridicat, pe ologi i-a făcut să umble şi alte multe feluri de boli a tămăduit. Foarte multe minuni s-au făcut cu acea Sfântă icoană, căreia i se zice: „Doamna cea din mijlocul bisericii lui Tit". Pe acea Sfântă icoană o scot cu litanie (procesiune) în ziua a treia a fiecărei săptămâni, adică marţea, umind-o Protopopul şi Protopsaltul cetăţii, cum şi toţi preoţii, cu tot poporul şi mai ales mulţime mare de femei. Ducându-se la biserica Sfântului Marcu, fac slujbă cu multă evlavie, după care se duc şi slujesc la mai multe biserici, după cum este orânduit după cel mai mare. Din aceasta poate să înteleaga fiecare câte minuni săvârşeşte Dumnezeu cel Atotputernic prin această Sfântă icoană, cu ocazia acestor procesiuni! Din cele multe, să spunem o minune care s-a făcut acum de curând, în vremurile mai apropiate. In anul 1599, în luna lui aprilie, într-o noapte a căzut un ostaş de pe zidurile bisericii Sfântului Petru, unde făcea de pază, după rânduiala stabilită în toate cetăţile Cretei. Ostaşul acela (pe care îl chema loan) avea mare evlavie către Preasfânta şi se ducea de multe ori de se închina în biserica mai sus zisă, a Sfântului Tit, după ce scăpa de la slujba cea împarateasca. 314 Intr-o noapte, umblând după obicei, de-a lungul zidurilor, a căzut de la înaltime de 18 stânjeni (circa 20 de metri). Jos, unde a căzut, fiind numai pietre aspre şi colţuroase, i s-au zdrobit toate oasele, încât era o jalnică privelişte pentru cei cel vedeau, căci nu putea să vorbească şi să se mişte. Dimineaţa, ridicându-1 pe el, l-au dus la bolniţa acelei biserici, pentru ca să-1 îngroape, când îsi va da sufletul. Nimeni nu credea că va mai trăi măcar un ceas. Pentru aceea, nici doctor n-au adus. A doua zi, începând să vorbească puţin, a zis unui prieten al lui, ca să ia dintr- o pungă a lui în care se aflau câţiva bani şi să-i dea unui Preot, să slujească la icoana Preasfintei Fecioare Măria, care se afla în biserica Sfântului Tit. După Liturghie, l-au dus şi pe el în acea biserică, unde l-au lăsat toată ziua, zăcând înaintea Sfintei icoane. După aceea, facându-se seară şi venind Eclesiarhul să încuie uşile bisericii, după obicei (ca să nu intre cineva să fure Sfintele vase), l-au ridicat pe el şi l-au scos, lăsându-1 afară. Acolo, afară de biserică, a zăcut el toată noaptea, rugându-se Preasfintei cu lacrimi şi cu credinţă, ca să-1 facă sănătos. Pe la miezul nopţii, adormind puţin, a văzut în vedenie pe Preasfânta Fecioară, care i-a zis: „Slăveşte pe Dumnezeu căci, iată, te-ai făcut sănătos". Atunci, deşteptându-se, îndata s-a ridicat desăvârşit sănătos şi umbla, ca şi cum n-ar fi avut niciodată vreo boală. Până dimineaţa într-una s-a rugat, slăvind pe Dumnezeu, şi mulţumind Preamilostivei Maicii Lui. Dimineaţa, văzându-1 Eclesiarhul s-a spăimântat şi a vestit această minune Mitropohtului. Ierarhul, auzind acestea, a chemat pe cei care l-au dus pe ostaş în biserică, abia viu, ca să mărturisească pricina. încredintându-se de cele auzite de la dânşii, despre tot adevărul, a scris aceasă minune, ca să rămână spre aducere aminte, pentru generaţiile viitoare. Apoi, a poruncit să scoată Sfânta icoană, făcând procesiune în jurul cetăţii. Atunci s-a adunat popor mult, urmând de aproape pe cel vindecat, care propovăduia cu mare glas, minunea pururea Fecioarei Măria. Atunci s-a slujit Litie, care a durat trei zile. 315. Dar nu numai minunea aceasta a săvârşit cea pururea Fericită, ci şi altele nenumărate, pe care le ştiu toate satele şi oraşele Handacului. Şi nu numai cu cei dinăuntrul cetăţii face minuni, ci şi cu cei dinafară, pentru ca oricare bolnav ar merge la Sfânta icoană şi, rugându-se cu credinţă înaintea ei, ar chema în ajutor pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, se vindecă de orice boală ar fi cuprins, mergând acasă sănătos. Pentru ale cărei rugăciuni, să dea Domnul să ne învrednicim şi noi de fericirea cea cerească. Amin (67, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). MINUNEA 266 - Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, prin Sfânta sa icoană, a risipit boala ciumei In anul 510 după naşterea lui Hristos, a fost o mare boală de ciumă şi lingoare (tifos), în Roma. Din această cauză, mureau în fiecare zi câte 2000 de oameni. în acea vreme, fiind Papă al Romei, Marele Grigorie Dialogul, a poruncit să se scoată prin oraş, icoana Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Măria, cea zugrăvită de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, să facă Litanie şi rugăciune către Domnul, ca să înceteze moartea. După ce s-a dus Arhiereul, însotit de popor cu Sfânta icoană, rugându-se Maicii mult milostive şi cu totul îndurata, ca să îmblânzeasca pe Stăpânul, să înceteze 117. urgia şi dreapta lui mânie, priveau cu toţii, că pe unde treceau, pierea mirosul greu al văzduhului şi se pierdea, ca un nor pe care l-ar goni un vânt puternic, rămânând în urmă văzduhul liniştit, curat şi strălucitor. 316 După ce au înconjurat toată cetatea şi au săvârşit rugăciunile, Sfântul Grigorie a văzut pe un înger stând sus pe tumul care se zice al lui Adrian şi al lui Crischentie, că ştergea o sabie însângerata, după care a pus-o în teacă. Au înteles că pentru rugăciunile Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, a încetat mânia Stăpânului şi urgia. De atunci, tumul acela nu se mai numeşte al lui Adrian sau Crischentie, ci al Voievodului Mihail, întm a cămi cinste s-a zidit cu multă cheltuială şi o biserică, spre aducere aminte a acelei faceri de minuni a Maicii lui Dumnezeu. Pentm ale cărei mgăciuni să ne izbăvim şi noi de moartea cea veşnică a muncii. Amin (45, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). MINUNEA 267 - Maica Precista a depărtat ciuma dintre călugării credincioşi Intr-o mănăstire din ţinutul Haliţului, din ţara msească, s-a ivit o ciumă mare, foarte groaznică, de care au murit foarte mulţi călugări. In acea vreme, ieromonahul Filaret, care mai pe urmă a fost egumen în mănăstire, a văzut pe Maica Precista în ajunul praznicului Naşterii lui Hristos, îmbracata într-un veşmânt preţios. Aşa maiestuos învesmântata, a văzut-o intrând pe poarta mănăstirii şi a mers la biserica care avea hramul Bunei-Vestiri. Maica Preacurata luând înfatisarea egumenului, a zis către Filaret: „De acum înainte nu va mai fi ciumă între voi. Numai socotiţi bine aceasta; să vă îndreptati viaţa călugărească". Aceste cuvinte grăind Maica Precista, s-a dus prin Uşile împărăteşti. Ieromonahul Filaret a spus despre ceea ce a văzut. Ciuma a contenit atunci îndata. In mănăstire n-a mai fost boala ciumei după aceea, căci a dispărut cu totul (291, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925).317 MINUNEA 268 - Prin rugăciune către Maica Domnului, şi-a scăpat soţul de boală Un morar care se chema loan, din satul Glidina, era cuprins de o boală foarte grea. Era în agonia morţii. Trăgea sărmanul să moară. Femeia sa. Ana, neştiind ce să-i mai facă, a alergat înaintea icoanei Maicii Precistei. Acolo, căzând cu faţa la pământ, s-a rugat Maicii Preacurate, să-i dea sănătate bărbatului ei. Ea a făgăduit că, de se va însanatosi soţul ei, va merge cu el la mănăstirea cea mare - Lavra Pecersca - vor citi ParacHsul şi vor da milostenii la săraci, numai să se însanatoseasca. în acel chip rugându- se femeia aceea, bolnavul s-a tămăduit şi s-a făcut sănătos (317, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 318 MINUNEA 269 - Maica Domnului vindecă pe o femeie care suferea de zgârcirea mâinii şi piciorului O femeie care se chema Ecaterina, din satul Azov, avea o mână şi un picior zgârcit. Doctorii s-au ostenit mult cu ea, dar în nici un chip n-au putut să o tămăduiască. Mama ei, Agata, văzând că doctorii nu pot nicicum să o vindece, a luat-o şi a mers cu dânsa la mănăstirea Pecersca. Acolo s-a rugat Domnului Dumnezeu şi Maicii Precistei să o tămăduiască. La sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, a pus-o în car, şi s-a dus cu ea înaintea porţii mănăstirii Pecersca, unde se afla biserica Sfintei Treimi, şi a lăsat-o acolo. Mama sa s-a dus în mănăstire şi a rugat pe ieromonahul Paisie ca să ia pe fata ei şi să o ducă la biserica Sfintei Treimi, ca să o dăruiască pe ea lui Dumnezeu. Aceasta a şi facut- o, precum s-a făgăduit. După aceea mama ei. Agata, a vrut să meargă, să o ducă pe ea în biserică, la vecernie, după porunca eclesiarhului. însa când s-a întors la locul unde a lăsat pe fiica ei, a găsit-o sănătoasă. In timpul când Agata, mama ei, a zăbovit prin mănăstire, Ecaterina, fiica ei, stătea în car şi se ruga Maicii Precistei. Atunci s-a arătat ei Maica Precista, îmbracata într-un veşmânt luminos. Maica Preacurată a luat-o de mâna dreaptă, a ridicat-o şi a pus-o pe picioare. In acel timp, ea s-a făcut perfect sănătoasă (323, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 319 MINUNEA 270 - Maica Precis ta vindecă o femeie surdo-mută O femeie care se chema Tatiana, din cetatea Dimocului, era surdă şi mută. Rudele şi prietenele ei cele mai apropiate au dus-o la mănăstirea Pecersca, pentru a se ruga Maicii Precista, ca să o vindece. Egumenul i-a dat voie să petreacă acolo şi să se roage. Intr-o noapte, în timp ce se odihnea, i s-a arătat Maica Precista şi i-a zis: „Scoală-te, mergi la biserică şi dă laudă lui Dumnezeu". Acestea zicând, s-a făcut nevăzută. Tatiana, sculându-se îndata, a auzit foarte bine şi a început a vorbi, dând slavă lui Dumnezeu cu glas mare. După aceea, femeia vindecată a mers la biserica Precistei şi a mulţumit Preasfinţiei Sale, pentru această minunată facere de bine (325, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 320 118. MINUNEA 271 - Maica Precista vindecă un cazac de o boală foarte grea Un cazac zaporoj, care se chema Marco lanuriov, din cetatea Corsunului, era cuprins de o boală grea. Doctorii nu puteau în nici un chip să-1 vindece. Văzând că slăbeşte tot mereu, îsi aştepta moartea din clipă în clipă. Atunci s-a lăsat cu totul în seama Maicii Precistei, căreia se ruga fierbinte ca să-1 vindece. El a făgăduit că va sluji din acea clipă la mănăstirea Pecersca, şi va face orice i se va porunci, numai să-1 tămăduiască de boala sa, care -l tortura groaznic. Făcând această făgăduinţă, îndata s-a tămăduit de boala sa, însanatosindu-se. Peste două săptămâni, s-a dus la mănăstirea Pecersca, a mulţumit împaratesei cereşti pentru vindecarea sa de boală, şi a împlinit făgăduinţa sa (334, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 272 - Orbul şi-a căpătat vederea prin Maica Precista Mare dar de la Dumnezeu este vederea ochilor, şi mare nefericire este pierderea vederii. Alexandrev Solnischi s-a îmbolnavit de ochi. După câtva timp a pierdut definitiv vederea ochilor. Ani de zile s-a necăjit, trăgând, când pe unul, când pe altul după el, spre a-1 povăţui la feluritele lui trebuinţe. Intr-o zi a praznicului Adormirii Maicii Domnului, a mers la biserică în mănăstirea Pecersca. Acolo s-a rugat Maicii Precistei, înaintea icoanei Ei, cerând să-i dea vederea. Maica Domnului i-a ascultat şi împHnit cererea. Din clipa aceea şi-a recăpătat vederea ca mai înainte (335, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 321 MINUNEA 273 - Maica Domnului vindecă mâna ruptă a cazacului zaporojean Un cazac din Zaporoji, care se chema Onesim Palinciuc, din cetatea Omelnic, a pornit cu oaste multă din Zaporoji, având în frunte pe atamanul Sulim, împotriva cetăţii turceşti, anume Azov. Ei s-au îmbarcat pe caiace şi au pornit pe mare, înconjurând cetatea, pe care au bătut-o foarte tare. Turcii îsi apărau cetatea eroic, trăgând cu tunurile şi cu puştile asupra lor. In acea vreme, Onisim a fost lovit de gloanţe peste mână, pe care i-au zdrobit-o şi mutat-o din încheietura încât, având dureri mari, nu mai avea speranţă de vindecare. Onesim, văzându-se astfel rănit, s-a închinat Maicii Precistei, pe care a rugat- o să-i tămăduiască mâna. El s-a făgăduit că va lucra la mănăstirea Pecersca, orice i se va porunci, numai să i se asculte şi împlineasca rugăciunea. După această făgăduinţă, încalecând pe cal, s-a îndreptat spre Omelnic. Mergând pe cale, cu ajutorul Maicii Domnului, mâna lui Onesim s-a făcut sănătoasă, ca şi mai înainte. După aceea cazacul a mers la mănăstirea Pecersca, mulţumind Maicii lui Dumnezeu şi împHnindu-şi făgăduinţa (326, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 322 MINUNEA 274 - Maica Domnului fiind rugată, vindecă un orb din naştere Un bărbat oarecare cu numele Dideu, care se născuse orb din pântecele maicii sale, era foarte cinstitor de Dumnezeu şi cu fapte bune. Şi atât de mult iubea biserica, încât niciodată nu lipsea de la Utrenie şi Vecemie, cum şi la alte adunări, pentru învatatura care se făcea. Din multa cercetare, s-a făcut foarte învatat, pentru că era din fire foarte priceput şi ascuţit la minte, ajutat fiind de dumnezeiescul dar. De multe ori se confrunta cu ereticii şi cu iudeii, apărând dreapta credinţă şi toţi erau biruiţi de dânsul, neputând să-i stea cineva împotriva. Intr-o zi, purtând o preaînţeleaptă discuţie cu ei, spre apărarea şi lauda pururea Fecioarei Măria, Născătoarea de Dumnezeu, necredincioşii iudei au rămas cu totul ruşinaţi. Dar neputând să-i stea împotriva, l-au ocărât, zicând: „Nu te ruşinezi, orbule şi necunoscătorule, să crezi şi să slujeşti Aceleia, care nu poate să te lumineze? Dacă este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, de ce n-a voit să te vindece ca să nu fii orb, căci ai către Dânsa o evlavie aşa de mare?". Iar acela a răspuns lor: „In cutare zi voi da răspuns vouă la întrebarea aceasta". După care ducându-se la casa lui, a dat multe milostenii şi s-a rugat cu post, trei zile şi trei nopţi, vărsând lacrimi şi având credinţă către Dumnezeu cel Atotputernic şi către slăvită împarateasa Măria, Maica lui lisus Hristos, cerând să-1 lumineze spre mustrarea ereticilor şi a necredincioşilor iudei. Apoi, în ziua cea hotărâtă, adunând pe toţi ereticii, pe iudei şi pe mulţi din creştini, într-o mare şi frumoasă biserică, a stat înaintea icoanei Maicii lui Dumnezeu, zicând aceasta în auzul tuturor: „Stăpână şi Doamnă a toată zidirea, pururea Fecioară, după cum te-ai învrednicit de ai născut fără de stricăciune pe Dumnezeul tuturor, lucru negrăit şi întrutot minunat, care nu s-a mai auzit niciodată asemenea, săvârşeşte şi cu mine o mică facere de minune; dăruieşte-mi lumina ochilor mei. Darul acesta nu-1 cer pentru îndemânarea mea - căci 323 după cum până în acest ceas am purtat cu mulţumire lipsa aceasta, aş fi putut răbda până la sfârşit, fiind ajutat de darul tău - ci pentru ca să creadă cei ce stau de faţă, cum că S-a născut cu adevărat. Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu din fiinţa ta cea Preacurată, în chip negrăit, cum numai El a ştiut, ca să se întoarca lumea la credinţa cea drept-măritoare şi să 119. se propoveduiască minunile tale". Acestea zicând, cu neîndoită credinţă s-au deschis ochii celui ce mai înainte era orb şi a primit lumina cea mult dorită. Şi toţi au slăvit pe Dumnezeu Cel ce face, prin Preacurata Maica Lui, asemenea minuni. Şi mulţi eretici şi iudei s-au botezat în ziua aceea, pe care luându-i în casa sa, cel ce mai-nainte a fost orb, a făcut un ospăţ mare şi masă la săraci şi străini, mulţumind făcătoarei de bine din toată inima sa. Această dragoste şi recunoştinţă, faţă de Preasfânta Năsătoare de Dumnezeu, el a purtat-o în toate zilele vieţii, cu sfinţenie păzind poruncile Domnului. Apropiindu-i-se sfârşitul, s-a mutat la viaţa cea neîmbătrânitoare şi întru tot fericită, pe care, să dea Bunul Dumnezeu să o dobândim şi noi toţi, cu darul şi iubirea Sa de oameni. Amin (61, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 324 MINUNEA 275 - Un creştin pedepsit pentru o mică hulă, miluit şi vindecat de Maica lui Dumnezeu Un om sărac de bunătăţile pământeşti, însa bogat cu prisosinţă în fapte bune, mergând pe drum, din neluare aminte, s-a poticnit, lovindu-se cu piciorul de o piatră, care desculţ fiind, 1-a durut foarte tare. Văicărindu-se de dureri ca un om, a zis către piatră cuvintele acestea: „Obştescul vrăjmaş te-a pus aici în drum, şi nu om". însa îndata ce a zis hula aceasta, 1-a pedepsit Preabunul Dumnezeu într-un chip minunat. I s-a părut săracului aceluia, cum că i-a vărsat cineva o căldare cu apă clocotită pe capul lui şi 1-a luat o aşa durere, încât a rămas orb şi în nesimţire. Ridicându-1 nişte trecători, l-au dus la casa sa, şi a zăcut la pat multă vreme, fiind ţeapăn de la mijloc în jos, iar cealaltă parte a trupului, rănit şi putrezit în aşa chip, încât nu putea cineva să se apropie de el, numai rudeniile lui care-1 îngrijeau. A zăcut el multă vreme chinuindu-se, însa nicidecum nu se plângea, nici a zis vreun cuvânt greu sau fară de cuviinţă către Domnul, ci pururea mulţumea, II lăuda, II mărea, zicând în sine: „Pe care-1 iubeşte Domnul, îl şi pedepseşte" şi altele asemenea, având mare răbdare şi suferinţă multă. Postea, priveghea, se ruga pentru cei ce-1 miluiau şi-i slujeau lui. Domnul văzând minunata lui răbdare, a hotărât să-1 vindece şi vindecarea lui a fost în acest chip: La privegherea Sfintelor Paşti, ducându-se la biserică rudele lui, el a rămas singur acasă şi, auzind toaca ce prevestea bucuria învierii lui Hristos, a plecat capul acel sărac, slăvind şi el pe Dumnezeu după cum putea. Şi aşa rugându-se, a văzut înaintea lui o femeie frumoasă, care i-a zis lui: „Pentru faptele tale bune şi pentru răbdarea ta cea multă. Domnul s-a milostivit şi te-a auzit pe tine. Spune rudeniilor tale să te ducă la biserica Născătoarei de Dumnezeu şi să te aşeze înaintea icoanei Ei şi acolo, făcând rugăciune, vei vedea dumnezeiescul ajutor". 325 Aşa făcând, bolnavul a primit cu darul lui Dumnezeu desăvârşită sănătate şi s-a întors la casa sa, mergând singur pe picioarele lui, bucurându-se, veselindu-se şi mulţumind Domnului şi pururea Fecioarei Măria, Maicii Lui, pentru ale cărei rugăciuni să ne învrednicim şi noi de fericirea cerească. Amin (58, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). MINUNEA 276 - Minunile făcute de Maica lui Dumnezeu în biserica Sa cea din Neoriu Pe vremea bine-credincioşilor împarati, Mihail şi Teodora, a fost în Ţarigrad un patriciu, cu numele Antonie, care avea în casa sa o biserică frumoasă şi slăvită, zidită întru cinstea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, într-un loc ce se numea Neoriu. Pe această biserică, împaratii cei luptători de icoane, au dezgolit-o de toată podoaba şi bunăcuviinţa, după cum au făcut şi cu celelalte biserici: au scos toate icoanele, şi numai cruci închipuiau pe ziduri şi pe lemne, şi li se închinau. Dar când a strălucit din nou dreapta credinţă, patriciul iarăşi a împodobit biserica aceea cu aur şi cu icoane, şi dedesubtul ei a zidit o mică scăldătoare, spre mângâierea şi vindecare celor neputincioşi, închinata tot Preasfmtei Fecioare. Cât timp a trăit acest Patriciu, purta grijă de biserica aceea, cheltuind oricât era nevoie pentru trebuinţă şi întretinerea ei. Şi aşa, sus se săvârşea totdeauna preamărirea lui Dumnezeu, iar dedesubt, în scăldătoarea aceea se făceau minuni cu darul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile pururea Fecioarei Măria, şi mulţi bolnavi ce se chinuiau de felurite boli, se vindecau. Dar după ce a răposat Antonie patriciul, scăldătoarea a rămas fară purtare de grijă, pentru că nepoţii lui nu aveau posibilitate să cheltuiască pentru aducerea apei necesare, de aceea mulţi au început să ia din marmurile ei. Biserica a rămas în seama unui preot evlavios, care slujea cu toată osârdia săptămâna lui, prin care Preasfânta făcea multe minuni, şi către care poporul având mare evlavie, îi dăruiau toate cele spre trebuinţă. 326 După o vreme, vrând împaratul Romano să zidească în palatul său o casă frumoasă, căuta marmuri, şi i s-a spus că în scăldătoarea cea amintită mai sus, sunt marmuri preafrumoase, după cum le poftea. Cugeta să strice scăldătoarea ca să le ia, dar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care locuia în biserica aceea, n-a trecut cu vederea nici a lăsat să-i surpe casa ei, ci s-a arătat noaptea în vedenie lui Nestor (care era zidar, şi 120. îi dăduse voie împaratul să strice scăldătoarea), şi i-a zis lui: „Păzeşte-te, să nu îndraznesti ca să scoţi vreo piatră din casa mea cea din Neoriu. Iar dacă vei îndrazni, vei lua o mare pagubă". Acestea le-a vestit Nestor împaratului care, fiind evlavios şi îmbunatatit, a zis acestea: „Nu vreau ca să am judecată şi vrajbă cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ci mai ales şi casa ei, de a doua oară o voi înoi, oricât ar cere trebuinţa". A poruncit de a prefăcut scăldătoarea mai mare, aducând multă apă, şi s-au spălat într-însa împaratii; Romano, Hristofol şi Constantin. Dându-i şi hrisov ca să aibă biserica aceea atâţia galbeni venit pe fiecare an din cămările împaratesti. Făcea iarăşi minuni nenumărate Născătoarea de Dumnezeu, după cum şi mai-nainte, dintre care să scriem una spre încredintarea altora şi spre nemincinoasa adeverire. O oarecare femeie bogată, avea o boală cumplită, căci se umflase tot trupul ei atât, încât s-a umplut de răni foarte respingătoare şi rău mirositoare, şi simţea o durere neasemănată; cheltuind la doctori toată avuţia ei, nimic nu s-a folosit. Auzind apoi de minunile pe care le fâcea Preasfânta Născătoare de Dumnezeu în Neoriu, s-a dus acolo şi a rămas mai multe zile, dar nu a vindecat-o, căci Domnul voieşte să avem răbdare multă, şi pentru aceea uneori nu ne ascultă îndata când cerem ceva de la dânsul, până ce nu se arată răbdarea şi îngaduinta noastră. Dar după ce a văzut că nu s-a folosit, s-a dus la 327 biserica cea din Vlaheme, şi căzând la pământ se ruga cu lacrimi, zicând acestea: „Miluieşte-mă pe mine, Maica lui Hristos Dumnezeu, că altă nădejde nu am, ticăloasa, numai pe al tău ajutor, şi către tine am scăpare". Acestea le-a rostit de mai multe ori, rugându-se, şi a noua zi a văzut în vis o femeie cu bunăcuviinţă şi cinstită, care îi zicea ei: „Ce ai, o femeie, de nu te linişteşti nicidecum, ci strigi supărându-mă pe mine?". Iar ea a răspuns: „Ştiu, Stăpâna mea, că pentru noi păcătoşii S-a întrupat din tine Fiul lui Dumnezeu, şi S-a făcut om, pentru aceasta am alergat către tine, eu nefericita, ca să mă miluieşti şi să mă vindeci pe mine". Stăpâna i-a zis: ,J)u-te în casa mea din Neoriu şi acolo vei afla vindecarea". După ce s-a deşteptat bolnava, mulţumind lui Dumnezeu, s-a dus iarăşi în biserica cea zisă, şi se ruga Fecioarei ca să împlineasca milostivirea ei pe care i-a fagăduit-o. Adormind, a văzut de asemenea pe Stăpâna cu un bărbat evlavios şi îi zicea lui: „Rupe umflătura bolnavei acesteia". Iar acela a lovit cu toiagul său pântecele ei, şi atunci s-a deşteptat femeia, şi a văzut, cum că vedenia a fost adevărată, pentru că din pântecele ei curgea atâta puroi şi putreziciune rău mirositoare, încât toţi se minunau. A intrat în scăldătoare şi s-a spălat şi aşa a rămas complet sănătoasă, slăvind şi mulţumind împaratesei celei atotputernice, pentru ale cărei rugăciuni s-a învrednicit fericirii celei cereşti (4, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 328 MINUNEA 277 - Maica Domnului vindecă pe o fecioară îndracita, prin Sfânta sa icoană In Anglia, trăia un om anume Roger, care avea o fată, în care intrase duhul cel rău, muncind-o cumplit. El a adus pe fiica lui la o cetate care se chema Ipsis, unde era Sfânta icoană a Maicii Domnului. înaintea acelei Sfmte icoane căzând, Roger a adus pe fata lui. In acel moment a început duhul cel necurat a o munci groaznic, dar fiind silit de Maica Domnului, a ieşit dintr-însa şi s-a tămăduit fecioara aceea (231, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 278 - Cu ajutorul Maicii Domnului şi-a recăpătat vederea pierdută Gheorghe, feciorul lui Simon, nepotul lui Africat, domnul Vareajilor, dobândind mare milă de la Maica Precista şi de la preacuviosul Teodosie, a dăruit mănăstirii Pecersca un lanţ de aur ce cântărea 100 grivne. El a lăsat o scrisoare într-acest chip: „Eu, Gheorghe, fiul lui Simon, slugă a Maicii Precistei, care am primit mare milă de la Sfinţia Sa, pentru rugăciunile Preacuviosului Teodosie, am fost ascultat şi ajutat, căci trei ani n-am văzut nimic; iar când mi s-a arătat Preacurata şi mi-a zis că voi vedea, am văzut. Pentru aceea las această carte (scrisoare) în urma mea, neamului meu, ca să nu se depărteze nimeni de la casa (biserica) Maicii Preacurate (312, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 329 MINUNEA 279 - Două femei îndracite, vindecate prin citirea Paraclisului Maicii Domnului Odinioară, din Rusia cea albă au fost aduse două femei îndracite, una se chema Măria, iar cealaltă Efimia. Ele au fost duse la peştera Preacuviosului Antonie şi le- au legat cu un lanţ de un stâlp. Fiind citit Paraclisul Maicii Domnului de către preoţi, cu ajutorul Preacuratei, s-au vindecat de nebunie din ceasul acela, şi au scăpat de duhul cel rău acele două sărmane femei (337, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 280 - Un îndracit vindecat la Pecersca, de către Maica Domnului Un om, care se chema loan, din satul Zomovicetz, era cuprins de duhul cel rău. In ziua de Adormirea Maicii Domnului a fost adus la mănăstirea Pecersca şi, stând 121. acolo, asculta Sfânta Liturghie. Dar în momentul când preotul a zis: „Mai ales pentru Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita. Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioara Măria", iar satana a răspuns: „Vrednică eşti cu adevărat să te fericim" şi celelalte, în acel ceas, duhul cel rău a aruncat jos pe loan şi a început a striga prin gura lui, în toată biserica: „Preasfântă Fecioară nu mă mai munci, căci eu voi ieşi din el, şi mai mult nu-1 voi mai supăra de acum înainte". Duhul cel rău plecând din el, loan a rămas zăcând jos, ca un mort. După puţin timp s-a sculat singur, fiind deplin sănătos, dând mulţumire din toată inima şi lăudând pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care a făcut această mare milă cu el. După aceea a mai trăit mulţi ani, în sănătate trupească şi mulţumire sufletească, având neţărmuită dragoste către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (338, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 330 MINUNEA 281 - Maica Domnului vindecă pe un creştin care avea dureri de cap şi de picioare Un om care se numea Timotei Nelepcovici, din Gorodişte, era foarte bolnav de cap, având dureri şi la picioare. Având mare evlavie şi dragoste către Maica Domnului, s-a rugat ei pentru vindecarea de boală, postind zece vineri. In cea din urmă vinere de post, având mare durere de cap, a adormit puţin. Atunci i s-a arătat în vis Maica Precista care, atingându-se de capul lui, i-a poruncit să meargă la mănăstirea Cupiatici, unde se afla o icoană a Ei, făcătoare de minuni, şi să se spovedească. Deşteptându-se din somn, n-a mai simţit nici o durere. A doua zi, plin de bucurie, a mers la mănăstirea Cupiatici, s-a spovedit şi a povestit cu mare căldură sufletească, tuturor oamenilor şi călugărilor, despre minunata vindecare dăruită de Maica Milostivirii, după care fericit s-a întors la casa lui (347, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925).331 MINUNEA 282 - Chemând pe Maica Domnului în ajutor, o femeie naşte fără nici o durere O femeie care se numea Măria Mihailova, fiind însarcinata, îsi aştepta ziua când trebuia să nască. Sosind clipa aceea, avea dureri atât de mari, încât neputând să nască, îsi aştepta moartea. Dar alergând la ajutorul Maicii Domnului nostru lisus Hristos, şi rugându-se Ei cu credinţă, i s-a făgăduit că de-i va ajuta să nască, i se va dărui slujirii Ei, într-o mănăstire, punând chezaş pentru aceasta icoana cea făcătoare de minuni a Preasfmtei, din mănăstirea Cupiatici. După această rugăciune şi făgăduinţă, ea a născut fără dureri. După aceea, ridicându-se din slăbiciunea cea firească, luând pruncul în braţe, a mers la mănăstirea Cupiaticilor, închinându-se icoanei Maicii Domnului, şi slujind în toată viaţa ei acelei mănăstiri (348, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 283 - Maica Domnului vindecă pe un boier bolnav, prin apa sfinţită dată de Cuviosul Chirii Un boier, pe nume Roman Alexandrovici, trăind departe de mănăstirea Cuviosului Chirii, nu 1-a văzut niciodată, ci numai a auzit de el. Fiind cuprins de o boală foarte grea, avea frică cumplită de moarte, însa avea mare credinţă şi evlavie către Maica lui Dumnezeu. Intr-o zi, pe când se ruga el ca să-i uşureze boala, i s-a arătat Preacurata Fecioară însotita de Cuviosul Chirii, şi s-a adresat bolnavului, zicându-i: „Trimite la acest stareţ, ca să-ţi dea apă sfinţită, şi gustând din ea te vei face sănătos". 332 îndata după vedenia aceea, bolnavul a trimis pe cineva la Cuviosul Chirii cu rugămintea ca să-i dea apă sfinţită. Aducându-i apa sfinţită, şi gustând din ea, în ceasul acela s-a făcut sănătos. După aceea, sculându-se din pat, s-a dus grabnic la acea mănăstire unde, văzând pe Cuviosul, 1-a cunoscut cum că el este cel ce s-a arătat în vedenie împreuna cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu. Căzând la picioarele lui, i-a dat mulţumire (Vieţile Sfinţilor 9 iulie). 333 Minunile Maicii Domnului făcute cu cei morţi MINUNEA 284 - Maica pururea Fecioară, prezentă la mormintele creştinilor curaţi In cetatea Vovoniei, era o fecioară care avea multă evlavie la Maica Domnului. Ea făcea tot ce putea pentru a fi bine plăcută Maicii Preacurate. într-o noapte s-a închis în odaia sa şi se ruga. Mai târziu a deschis fereastra dinspre cimitir. Privind într-acolo, a văzut o femeie de foarte mare cinste, stând lângă mormântul unui tânăr creştin, care de curând fusese înmormântat acolo. Pe mormânt stătea o porumbiţă albă ca zăpada. Femeia aceea înconjurata de foarte multă lume, a luat porumbiţa şi a pus-o la capul său... Fecioara a întrebat pe acea femeie de mare cinste; „Doamnă, rogu-mă ţie, spune-mi cine eşti?". Doamna i-a răspuns: „Eu sunt Maica lui lisus Hristos, şi am venit aici să iau sufletul acestui tinerel, care a fost mucenic. Află că Eu sunt milostivă către toţi copii şi tinerii care-şi apără zestrea lor duhovnicească. Eu sunt ocrotitoarea celor ce 122. învata cu dor Dumnezeieştile învataturi care luminează şi mântuiesc sufletele, şi a celor ce se păstrează curaţi şi suferă muceniceşte luptând împotriva întunericului, superstiţiilor, petrecerilor păgâneşti şi împotriva duhurilor rele... Toţi aceia care dobândesc învatatura Dumnezeiască, o ţin şi o folosesc spre lauda lui Dumnezeu, aceia vor dobândi mare plată de la Dumnezeu" (165, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 334 MINUNEA 285 - Creştinul mort nespovedit, cerea Preot să se spovedească Doi domni francezi au făcut război între dânşii. Ei s-au bătut vreo doi-trei ani pentru domnia franţuzească, lăsând în urma lor sumedenie de cadavre omeneşti. Odinioară, mergând nişte oameni prin acel câmp unde s-au dat luptele, au văzut o grămadă mare de oase de oameni. Din mijlocul acelor oameni, ei au auzit un glas foarte înspaimântator care se ruga cu glas tare Domnului nostru lisus Hristos şi Maicii Precistei. Oamenii auzind acel glas, s-au apropiat de grămada de oase. Acolo au aflat o căpăţână de om mort, care a zis către dânşii: „Eu sunt creştin. întotdeauna m-am ostenit cu dreaptă socoteală a vieţui creştineşte. Dar ca om vieţuitor în lume, am greşit şi eu, amânând pocăinţa şi spovedania, de pe o zi pe alta. Şi astfel mi s-a întâmplat de am murit aici în oaste, nespovedit de păcatele mele. Pentru aceea Maica lui Dumnezeu, mă apără pe mine de muncile iadului. Ea îmi ţine acum limba mea cea neputrezită, ca să-mi pot spovedi păcatele mele şi să fm slobozit de legătura lor. Chemaţi Preotul ca să-mi asculte mărturisirea şi să-mi dea dezlegare de păcatele mele. Oamenii auzind acestea s-au cutremurat şi, mergând, au chemat îndata un preot. Venind, a ascultat spovedania păcatelor lui, după care dându-i dezlegare, nu s-a mai auzit acel glas care se auzea de la acea căpăţână, a cărei limbă era neputrezită (166, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 335 MINUNEA 286 - Diaconul ajutat de Maica Domnului să se pocăiască In cetatea Verdunului, din Franţa, era un diacon care se numea Adelman. Acesta odinioară adormind, şi nemaimişcând multă vreme, se credea de cei din jurul lui a fi mort cu adevărat. După ce l-au pregătit pentru înmormântare, l-au ridicat de pe pat şi l-au pus în sicriu. Atunci diaconul a început a se mişca şi îndata s-a sculat şi a stat în picioare în mijlocul celor adunaţi în casă. El a spus că a văzut în viaţa viitoare, felurite lucruri de mângâiere şi de muncă. El a mai spus că Maica Domnului s-a rugat pentru dânsul, ca Dumnezeu să-1 mai lase în lume, să se pocăiască (167, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 287 - Maica Precista văzută lângă patul unei văduve care zăcea greu Măria de Egeea a văzut pe Maica Precista lângă o văduvă foarte evlavioasă, care zăcea pe patul suferinţei. După ce a murit văduva aceea, a văzut pe Maica Precista, dimpreună cu multe fecioare, care au format două coruri. Fecioarele lăudau pe Dumnezeu cântând Psalmi, lângă trupul ei mort (169, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 336 MINUNEA 288 - Ostaşul mort în război şi-a păstrat graiul, până ce şi-a spovedit păcatele Un tânăr ostaş, care se numea Daniţel, fiind bun creştin, lăuda şi fericea cu multă evlavie pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Măria. După câtva timp, tânărul a fost luat în război. Acolo i s-a tăiat capul. Deşi decapitat, cu ajutorul Maicii Domnului şi-a păstrat graiul până ce şi-a spovedit toate păcatele înaintea unui Preot duhovnic, care 1-a dezlegat de ele (170, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 289 - Un copilandru este readus la viaţă de Maica Domnului, pentru a face pocăinţă In ţara Angliei era un tinerel, foarte slobod la petreceri anti-creştineşti şi la vieţuirea stricată, însa respectând o pravilă spre Maica Domnului, în toate zilele zicând cu evlavie cântarea îngerilor, în cinstea şi preamărirea Ei. După o vreme, s-a îmbolnavit greu şi a murit. Apoi după o îndelungata vreme a înviat şi a strigat către o femeie, care se afla în apropiere de el: „Cheamă preotul aici cât mai curând". Când preotul a venit, copilandrul a început a zice înaintea tuturor oamenilor, aceste cuvinte: fost răpit şi dus înaintea judecăţii lui Hristos şi duhurile rele mă pârâu pentru trei lucruri, adică pentru trei păcate: a) Păcatul dintâi, că n-am dat Preotului nimic din bunurile mele. b) Al doilea păcat este că am vânat prin păduri care nu erau ale mele. 337 c) Al treilea păcat este că, ducându-mă la vânat, călcam şi stricam grâul oamenilor săraci. 123. MINUNEA 290 - Maica Domnului poartă grijă de un prunc ce a supt un an la pieptul mamei moarte La 15 ani după înaltarea la ceruri a Domnului nostru lisus Hristos, pe timpul când iudeii au ucis cu pietre pe Arhidiaconul Ştefan, întâiul mucenic, şi au gonit pe toţi Apostolii din Ierusalim, cum şi pe alţii care propovăduiau pe Hristos, era un ucenic dintre cei 70, Maxim cu numele, care era în ceata Martei şi a Măriei, după cum Apostolul Petru îi poruncise, ca să nu se despartă de dânsele. Fiindcă fratele lor (Lazăr), fugise la Cipru de frica iudeilor, ca să nu-1 ucidă, iar surorile lui rămăseseră în Ierusalim cu Preasfânta Fecioară, până la mutarea ei. Apoi au vândut toate lucrurile lor, au dat banii săracilor, şi petreceau apostoleşte. Dar iudeii, văzând că propovăduiau cu îndrazneala numele lui Hristos, le-au pus într-o luntre ce nu avea vântrele, nici lopeţi, pentru ca să se înece, şi au slobozit luntrea ca să se ducă unde o va goni vântul. Iar în luntre era Măria, Marta, Maximila, slujnica lor şi Maxim cel zis mai sus, şi un alt oarecare, Kalidonie cu numele, care s-a născut orb, pe care Domnul 1-a vindecat. Aceşti cinci se rugau lui Dumnezeu să-i povăţuiască într-un loc unde va voi darul lui. A cărui putere şi ajutor i-a dus într-o eparhie a Galici, cu mulţime de oameni, ce se numea Marsilia. Ieşind din luntre şi slăvind pe Dumnezeu, s-au dus în târg, crezând că poate le va da cineva milostenie. Dar oamenii cetăţii aceleia, ca nişte închinatori de idoli, nu s-au milostivit spre ei. In cetatea aceea era un domnitor care nu avea fiu, care a văzut în noaptea aceea, în vedenie, o femeie, care îi zicea lui: „Tu dormi odihnindu-te pe pat cu soţia ta, nemilostivule, sătul de toate bunătăţile, şi robii adevăratului Dumnezeu mor de foame. Sculându-te, du-te în târg de dimineaţă, şi ia pe cei cinci străini şi îi odihneşte pe ei în casa ta. Iar de nu mă vei asculta pe mine, vei lua moarte grea şi groaznică". Acestea văzându-le domnitorul şi soţia lui, s- au înfricosat şi i-au luat în casa sa, dându-le lor de toate ce le trebuia. 338 După puţine zile, auzind învatatura Măriei care propovăduia pe Hristos adevărat, povestind facerile de minuni pe care le-a săvârşit, i-au zis ei: „Dacă Hristos pe care îl propovăduieşti Dumnezeu Atotputemic, îmi va da un fiu, de care am dorire, şi eu mă făgăduiesc că mă voi face creştin, şi voi pierde toţi idolii". Ea a răspuns: „Nu numai darul acesta poate Stăpânul Hristos să ţi-1 dea, ci şi altă cerere ce vei cere, numai crede într-însul fară îndoire, şi vei cunoaşte puterea Lui". După puţine zile, soţia lui a zămislit prunc şi îndata s-au botezat toţi cei ai palatului. Şi atâta evlavie a arătat domnitorul şi dor de credinţă, încât a vrut să se ducă la Ierusalim, ca să se închine Sfintelor Locuri. Iar femeia lui, ca o evlavioasă ce era, 1-a rugat cu lacrimi ca să o ia şi pe dânsa, care fară voie a primit să meargă cu dânsul, ca să nu o amărască pe ea. A lăsat epitrop în locul său pe Măria, dându-i ei în scris stăpânire, să surpe toate capiştile idolilor, şi să zidească biserici, şi orice va voi să facă, fară de împiedicare, dându-i cheile cetăţii şi toate avuţiile lui în mâinile ei. Apoi a intrat în corabie cu soţia lui, şi cu alţi oarecare, ca să le slujească. După ce au înotat o zi cu corabia, s-a stârnit un vânt potrivnic, şi au stat multă vreme la un liman, până ce a suflat un vânt potrivit, şi atunci iarăşi au înotat. In timpul acestei călătorii a venit vremea femeii să nască şi a născut un prunc parte bărbătească, cu multă durere şi apoi îndata şi-a dat sufletul său, pentru care boierul acela s-a întristat foarte, însa evlavia lui nicidecum nu s-a împutinat, ca să cârtească împotriva lui Dumnezeu şi să se întoarca înapoi. Numai după ce a plâns destul, a zis corăbierilor să-1 ducă la un ostrov pustiu, care era acolo aproape. Şi aşa au scos pe cea moartă şi au pus-o într-o peşteră cu pruncul împreuna, şi acoperindu-o pe dânsa, a zis cuvintele acestea: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Maica sărmanilor şi ajutorul celor deznădăjduiţi, după cum ai născut pe Dumnezeu în chip minunat, aşa păzeşte şi pruncul acesta şi călăuzeşte-1 pe dânsul cum voieşti". 339 Aşa zicând, au intrat în corabie, şi în puţine zile au ajuns în hotarele Ierusalimului; şi ieşind din corabie s-au dus pe uscat în Sfânta cetate, şi acolo cu voia lui Dumnezeu au aflat pe Apostolul Petru şi i-au vestit cele făcute. Iar Apostolul i-a zis lui: „Pace ţie fiule care ai crezut în propovăduirea cea mântuitoare, iar pentru soţia ta, şi pentru fiul tău, să nu te întristezi, căci Domnul poate să schimbe jalea ta întru vesehe şi bucurie". Ducându-se amândoi, i-a arătat toate locurile pe unde a umblat Domnul şi a făcut minunile, adică Cina cea de Taină, grădina Ghetsimani, Golgota, şi muntele Măshnilor de pe care S-a înaltat la ceruri. Şi 1-a învatat pe dânsul din destul, toate tainele dumnezeieştii economii şi ale credinţei. Şi după ce a şezut acolo mai bine de un an, 1-a petrecut Apostolul şi s-a rugat pentru el, care cu voia Atotputernicului Dumnezeu, în puţine zile, a ajuns în ostrovul acela pustiu, unde lăsase pe cea moartă cu pruncul. Şi ducându-se în peşteră, a văzut pruncul că sugea la cea moartă, care era întreaga şi nestricată, după cum a lăsat-o, pentru care s-a înspaimântat şi a zis acestea, cu lacrimi către Domnul: „Dumnezeule Atotputemice, prin Darul Tău, care a hrănit pe pruncul acesta atâta vreme, cred că poţi să înviezi şi pe maica lui, ca să se întoarca jalea mea, întru îndoita bucurie, după mai-naintea zicerea lui Petru, Apostolul Tău. Aşa, mult milostive. Stăpâne, ascultă pe nevrednicul tău rob, pentru rugăciunile pururea Fecioarei 124. Maicii Tale şi ale roabei Tale Măria, care m-a luminat şi la cunoştinţa Ta m-a povăţuit". Aşa a zis cu lacrimi şi cu credinţă şi îndata s-a sculat moarta ca din somn şi, suspinând, a zis: „O! Preadulcea mea Stăpână, binecuvântat este numele Tău, care m-ai acoperit, şi ai hrănit atâtea zile pe fiul meu". Atunci a povestit bărbatului ei, zicând: „Să şti că toate Sfintele locuri, pe care ţi le-a arătat Sfântul Petru, şi eu le-am văzut, la care mă povăţuia îngerul lui Dumnezeu". Şi aşa le-au spus toate numele sfintelor locuri. Iar acela mai mult s-a înspaimântat şi, intrând în corabie, s-au dus în ţara lor şi, închinându- se Sfintei Marii, ce-a care le-a descoperit lor adevărata credinţă, i-au spus toate cele petrecute. Şi toţi cetăţenii s-au botezat, şi au sfărâmat pe toţi idolii, şi au zidit Sfinte biserici şi alte multe lucruri bune au săvârşit, întru slava Tatălui, şi a Fiului şi a Sfântului Duh (2, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 340 MINUNEA 291 - Un boier din Roma salvat de la înec de către Maica Domnului In părţile Romei vechi era un boier, judecător al unei cetăţi, bogat în bunătăţile cele pământeşti, însa cu sufletul sărac, lipit şi robit de voile trupului. Insă avea către Preasfânta multă evlavie şi împartea multă milostenie la săraci, cum şi tuturor celor ce aveau trebuinţă. Odată a plecat de acasă, pentru a se întâlni cu mai mulţi boieri, pentru a pleca cu toţii călare, într-o plimbare afară din cetate. Boierul acesta mai avea şi un alt obicei bun. Totdeauna când trebuia să se ducă undeva, înainte de a pleca de acasă, stătea înaintea icoanei Preasfintei, rugându-se câtva timp, zicând închinaciunea îngerului, cum şi alte rugăciuni pe care le mai ştia, cerând să-1 acopere cu darul ei şi să-1 păzească de cursele diavolului. Aşa a făcut şi în ziua când a plecat cu prietenii lui la plimbare. Insă vicleanul îl vrăjmăşuia pentru multa evlavie pe care o avea către Preane vino vata şi căuta vreme potrivită să-1 omoare. Când trecea peste un râu, a intrat diavolul în calul boierului şi 1-a sălbăticit aşa de tare, încât 1-a aruncat în cel mai adânc loc al apelor. Iar tovarăşii lui, văzând că s-a înecat în râu, s-au întristat de moartea lui. Şi plângându-1 ca pe un prieten, s-au întors 341 înapoi ca să vestească rudeniilor lui trista întâmplare, ca să pună să i se cânte prohodul, socotind că de bună seamă a murit, după cum chiar cu ochii lor au văzut. Insă ajutătoarea cea de obşte a creştinilor, grabnica ajutătoare şi mijlocitoare a păcătoşilor, nu 1-a lăsat pierzării, ci cu milostivirea Ei cea de Maică, 1-a izbăvit din moartea cea trupească şi sufletească. Boierul îndata ce a căzut în râu, a chemat pe Stăpâna, zicând: „Preasfmtă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă!". Când a ajuns în adânc a văzut-o aici stând de faţă, şi apucându-1 de perii capului 1-a scos afară, ducându-1 într-o clipă în casa lui şi zicându-i: „Iată ai scăpat cu viaţă; de-acum să nu mai greşeşti, ci mulţumind lui Dumnezeu, Făcătorul de bine, fa lucruri vrednice de pocăinţă, ca să te mântuieşti". Casnicii lui, văzându-1 pe dânsul phn de apă, şi mai mult mort, de frică, încât nici nu ştia unde se găseşte, s-au înfricosat foarte. După o bucată de timp, venind prietenii lui cu care au călătorit împreuna, văzâidu-1, cu bucurie s-au înspaimântat. Venindu-şi în sine şi povestindu-le cu de-amănuntul toate, cu toţii au slăvit şi lăudat pe Stăpâna cea preaminunată. Iar Arhiereul vremii de atunci, adunând pe toţi drept-credincioşii creştini, a săvârşit un praznic de bucurie, întru mulţumire Doamnei noastre. Şi boierul acela, nu s-a mai întors la calea cea mai dinainte, ci ducându-se într-o mănăstire a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, s-a îmbracat în chipul cel îngeresc, facându-se monah, slujind bisericii cu vieţuire îmbunatatita şi plăcută lui Dumnezeu. Şi aşa s-a învrednicit de împaratia Cerurilor (28, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 342 MINUNEA 292 - Un tânăr fiind ucis de zavistnicii iudei, a fost înviat de Maica Domnului într-o biserică oarecare, creştinii cântau oarecare stihuri şi laude în cinstea pururea Fecioarei Măria. Şi între altele, au rostit o cântare, al cărei sfârşit este aşa: „Ruşinează-se păgânii evrei". într-o zi, adunându-se drept-credincioşii creştini în biserică, au chemat pe un tânăr cucernic, care era înzestrat cu glas dulce la cântare, şi i-au zis să cânte cu mare glas acea cântare de laudă. în timp ce cânta, s-a întâmplat de a trecut pe lângă biserică, nişte iudei care, auzind cuvintele acelea pe care le cânta tânărul, spre osândirea şi ruşinea lor, s-au mâniat foarte tare şi s-au sfătuit ca să-1 ucidă, când vor afla vreme potrivită. Peste puţine zile, folosind oarecare pricină meşteşugită, l-au luat la via lor şi acolo l-au omorât, aruncându-1 într-un loc ascuns. După ce au plecat ucigaşii, a venit Stăpâna cea preaputemică şi, înviindu-1 pe dânsul, i-a poruncit ca să cânte fără frică laudele Ei. Acela mulţumindu-i, s-a dus iarăşi în biserică şi cânta în fiecare zi, cu şi mai dulce glas. Atunci ucigaşii iudei, văzându-1 pe dânsul, s-au înspaimântat şi l-au întrebat în taină, de a fost el acela, pe care ei l-au omorât şi cum a înviat? El le-a spus lor cum că pururea Fecioara, Maica lui lisus, 1-a înviat, pentru ca să-i cânte laude Ei. Din facerea acelei minuni, au crezut în Preasfânta, nu numai ucigaşii aceia, ci şi rudeniile şi prietenii lor, cum şi mulţi alţii, care s-au botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin (44, Minunile Maicii 125. Domnului de Neamţ, ediţia 1924 şi 1990).343 MINUNEA 293 - Maica Domnului înviaza o femeie, pentru a-şi spovedi păcatul ascuns Era o femeie măritată cu bărbat, însa atât de îmbunatatita cu viaţa şi aşa de cinstitoare de Dumnezeu, încât trăia la casa ei ca într-o mănăstire. Totdeauna se ducea la biserică, dădea milostenie, postea şi alte fapte bune făcea. Numai un păcat a făcut pe care niciodată nu 1-a mărturisit nimănui, ticăloasa. Şi de multe ori ar fi vrut să-1 spună duhovnicului şi se ducea înadins pentru aceasta, însa după ce-şi mărturisea celelalte păcate, se ruşina şi nu-1 spunea. Insă de multe ori stătea ea înaintea icoanei Preasfmtei de Dumnezeu Născătoarei, plângând nemângâiată şi se ruga milostivirii ei să-i ierte greşeala sa. Mai pe urmă a murit femeia aceea, fară să-şi fi mărturisit fărădelegea sa la oameni. Şi n-au îngropat-o până a treia zi, pentru că aşteptau pe o fiică a ei care era plecată de acasă într-un alt oraş. Când îi cânta prohodul în biserică, a înviat cea moartă şi a şezut în sicriu, zicând acestea: „Mare este puterea ta, pururea Preafericită, Stăpână". Apoi zicând să-i aducă pe duhovnic a mărturisit lui păcatul cel ascuns, după care a zis în auzul tuturor: „Eu, ticăloasa şi nepriceputa, fiindu-mi ruşine, n-am mărturisit un păcat pe care îl făcusem; am plâns însa amar în fiecare zi cu multă zdrobire de inimă, şi m-am rugat pururea Fecioarei Născătoarei de Dumnezeu să facă milă cu mine să nu fm muncită veşnic pentru fărădelegea aceea. îndata ce a ieşit din trup ticălosul meu suflet, ca nişte lupi turbaţi m-au răpit diavolii râzând de păcatul meu cel ascuns şi bucurându-se, căci socoteau că au să mă stăpânească. Iar dacă au ajuns cu mine în munca iadului, unde întunericul era nepătruns şi chinuirea neasemănată, iată că a venit Mijlocitoarea celor ce se pocăiesc şi împarateasa îngerilor, care strălucea mai mult decât soarele şi a gonit tot întunericul locului aceluia cu nemărginita lumină a Dumnezeirii ei. Atunci, ocărând pe spurcaţii diavoli că m-au luat fară de porunca Domnului, m-a luat din mâinile lor, zicând: „Să o ducem la Dreptul Judecător şi orice va hotărî milostivirea Lui, se va face". Apoi a zis către mine: ,Js[u te teme fiică, eu sunt ajutătoare ţie".344 Iar dacă am ajuns la Stăpânul Hristos, L-am văzut şezând pe scaunul Slavei Lui, foarte necăjit asupra mea şi pornit spre mânie, ca să mă trimită în munca cea veşnică. Atunci Stăpâna mea, cea mult lăudată, I-a zis Lui cu multă smerenie: ,JV[ă cuceresc şi rog bunătatea Ta, Preamilostivul meu Fiu şi Dumnezeule mult îndurate, pentru milostivirile îndurarilor Tale şi pentru sângele cel preascump pe care L-ai vărsat pentru păcătoşi, iartă pe acest suflet ticălos, căci ştii câtă evlavie are către mine şi câte lacrimi a vărsat înaintea icoanei mele, plângându-şi fărădelegea sa". Iar Domnul i-a răspuns: „Preaiubita Mea Maică, ştii cum că nimeni nu poate să se mântuiască fară de taina mărturisirii cea mântuitoare pe care nepriceputa aceasta a defaimat-o, iar acum nu este cu putinţă să o iert, căci în iad nu este pocăinţă". La care Stăpâna i-a răspuns: „Adevărat este. Fiul meu cel Preadulce, nimeni nu poate să se mântuiască fară de mărturisire, însa Tu eşti acela ce stăpâneşti viaţa şi moartea şi Ţie toate îti sunt cu putinţă. Rogu-mă dar Ţie, adu-ţi aminte de multele faceri de bine pe care le-a săvârşit ticăloasa şi mai ales dorirea cea înfocata, dragostea şi credinţa cea mare pe care o are către mine şi arată către dânsa milostivirea cea nemărginită care covârşeşte toate &ădelegile". Atunci El i-a răspuns: „Pentru ca să nu te supăr. O! Maica Mea, poruncesc să se întoarca sufletul în trupul ei, ca să-şi mărturisească păcatul ei şi apoi să aibă iertare". Aceste zicând Stăpânul, m-a dus îngerul meu şi am înviat după cum vedeţi şi peste puţin iarăşi am să mor. De aceea vă rog pe voi, pe toate rudeniile şi prietenii mei şi pe tine, preaiubita mea fiică, lăsaţi lacrimile căci din acestea nici un folos nu am. Liturghii cât de multe să daţi şi milostenii să faceţi pentru mine şi vă păziţi pentru dragostea lui Dumnezeu în viaţa voastră, ca să nu greşiţi nimic şi vă mărturisiţi cu de- amănuntul şi deplin toate păcatele". Acestea zicând, s-a odihnit în Domnul. Iar dacă ar întreba cineva pentru ce în partea a doua a cărţii „Mântuirea Păcătoşilor" se scrie la capitolul 7 cum că trei femei s-au muncit pentru aceeaşi pricină, 345 adică cum că fiecare a săvârşit acelaşi păcat şi fiindcă nu s-au mărturisit, de aceea s-au muncit, pentru ce n-au dobândit iertare şi acestea, ca cea arătată mai sus, mai ales că acestea erau monahii în mănăstire şi au făcut mai multe fapte bune decât aceea care a trăit în lume cu bărbat, la această întrebare vă dau răspuns, căci judecăţile lui Dumnezeu sunt nepătrunse şi nu suntem noi vrednici să întelegem judecăţile Lui. Eu, după cum le-am aflat scrise în cărţile cele tipărite greceşte, le scriu şi nu adaug de la mine nimic, după cum la cuvânt înainte v-am spus. Şi toate câte le-am scris până aici, cum şi cele pe care le voi mai scrie până la sfârşit, sunt în multe alte cărţi tipărite şi astfel pe deplin mărturisite ca adevărate. Să ştiţi că femeia cea mai sus zisă nu s-a mântuit prin posturi, prin milostenii s-au prin alte fapte bune pe care le avea, pentru că orice facere de bine ar săvârşi cineva când se află în vreun păcat de moarte nemărturisit, nu se mântuieşte, precum au păţit monahiile cele mai sus arătate, iar spre aceea s-a milostivit Marele Dumnezeu numai pentru multa dragoste şi evlavie pe care o avea către Preacurata Maica Lui. 126. Din acestea dar să cunoaştem cât de mult folos capătă acela care are evlavie către Dânsa şi după cuviinţă o cinsteşte şi se închina Ei şi se roagă în fiecare zi; şi chiar din minunea cea care urmează, a clericului celui desfrânat şi înviat din morţi, pentru multa evlavie pe care o avea către Preasfânta de Dumnezeu Născătoare, fiecare poate să se încredinteze. Ascultaţi-o şi slăviţi pe Domnul. Amin (54, Minunile Maicii Domnului, Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 346 MINUNEA 294 - Clericul desfrânat care s-a înecat, înviat de Maica Domnului Era un cleric foarte evlavios către pururea Fecioara Măria, care se ruga mult către Dânsa, zicând rugăciunile pe care le ştia, dar mai ales icoasele Acatistului, pe care le citea în fiecare zi, cu multă umilinţă şi evlavie. Insă ca fiecare om care are trup supus ispitirii, a căzut ticălosul în întinaciunea curviei. într-o zi a mers să-şi împlineasca pofta lui, şi pe când se întorcea la chilia sa, trecând peste un pod, îsi citea rânduiala ceasurilor, cum şi alte rugăciuni către Preasfânta. Iar pe când se ruga, din lucrarea diavolului, sau din oarecare pricină, a căzut podul şi înecându-se clericul în râu, diavolii i-au răpit sufletul lui ca să-1 ducă în munca iadului. Insă Stăpâna cea mult milostivă îndata s-a aflat acolo şi nu i-au lăsat, ci le-a poruncit lor să-1 ducă la Dreptul Judecător pentru ca să hotărască după a Sa voie. L-au dus cumpliţii scriitori (diavolii ce scriu păcatele oamenilor) înaintea Stăpânului şi i-au arătat toate fărădelegile lui, iar mai ales păcatul, făcut de curând, al curviei, pentru care ziceau că după dreptate nu se cuvine să se facă milă cu sufletul lui, ci să-1 dea lor pe dânsul, fiindcă a murit nemărturisit, în păcat de moarte. Atunci, folositoarea cea de obşte şi ajutătoarea noastră a păcătoşilor, Preamilostiva Stăpână, a zis: „Scris este în Dumnezeiasca Scriptură: „In ceea ce te voi afla, în aceea te voi judeca". Şi acesta, în ceasul în care s-a sfârşit, îsi citea Pravila lui şi se ruga către Mine, zicând închinaciunea îngerului, după cum avea obiceiul totdeauna, ca un rob cucernic al Meu ce era. Cu dreptate dar, nu aveţi parte la sufletul acesta, ci este al Meu, fără de vreo împotrivire". Atunci a poruncit Judecătorul unui înger să aducă acolo de faţă limba clericului. Ducându-se acolo în râu, a scos limba mortului şi aducând-o la judecată s-a găsit scris pe dânsa: „Bucură-te, Ceea ce eşti plină de dar. Mărie". Atunci a zis Domnul 347 acelui suflet: „întoarce-te în trupul tău şi pocăieşte-te îndeajuns, căci nu are demonul nici o stăpânire asupra ta, pentru evlavia pe care ai avut-o către Maica Mea, care este mântuirea neamului vostru, pe care trebuie să o cinstiţi pe cât puteţi. Propovăduieşte îndrazneala Ei cea mare, pe care o are către Mine, cum şi biruinţa şi puterea Ei asupra diavolilor". Şi aşa s-a izbăvit clericul acela de mo^ea trupului, cum şi de cea mai grozavă a sufletului, căci îngerul scoţând trupul lui din fundul apei, 1-a însufletit pe dânsul, după care s-a dus în ceruri. Acela înviind, s-a lepădat de lume şi de toate desfătările cele trupeşti, facându-se monah într-o mănăstire de obşte, unde cu dumnezeiasca putere a săvârşit mari şi multe fapte bune. Vedeţi dar, cât ajutor află cel care are mare evlavie către Stăpâna cea mult lăudată şi vă sârguiţi toţi bărbaţii şi toate femeile ca să o zugrăviţi pe Dânsa nu numai pe pereţi, pe scânduri şi pe veşminte, ci şi înauntrul inimilor voastre, mai ales, după cât puteţi; căci pe câtă dragoste şi evlavie va avea cineva către Ea, pe atâta ajutor şi sprijin va căpăta de la Dânsa, la înfi-icoşata şi Dreapta Judecată, la care Divan nu poate să ne ajute nici tată, nici mamă, nici fiică, nici rudenii, nici bogăţie, nici altceva din cele ce sunt aici, decât Stăpâna cea Preamilostivă, pentru ale cărei rugăciuni şi cu ale tuturor Sfinţilor, să ne izbăvim din focul cel veşnic. Amin (55, Minunile Maicii Domnului, Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 348 MINUNEA 295 - Maica Domnului salvează pe femeia evlavioasă din năpăstuirea uciderii de prunc O femeie oarecare îmbunatatita, cu frică de Dumnezeu şi cu mare evlavie către Preasfânta, avea de soţ pe un bărbat necredincios şi nelegiuit care, trăind în fărădelege cu altă femeie, pe cea legitimă a sa o ura şi o vrăjmăşuia (după cum fac unii ca aceştia) şi nici cele mai de trebuinţă ale ei nu i le da. Fiindcă el nu aducea cele trebuitoare în casă, ci lipsea cu zilele ca să-şi facă voile lui cele rele, sărmana femeie neavând cu ce trăi, a luat un copil al unui om bogat pentru ca să-1 alăpteze. însa, într-o noapte, pe când ea dormea, soţul ei care o ura de moarte şi voia să o piardă, a intrat pe furiş în casă şi orbit fiind de diavolul, sau mai bine zis voirea lui cea rea, a omorât copilul, socotind în mintea lui, că judecata o va găsi vinovată şi o va condamna la moarte pe soţia sa. Făcând aceasta a fugit, furişându-se binişor. Iar dimineaţa, când femeia a găsit pruncul mort, a început a plânge şi a se tângui, neştiind cum s-a întâmplat pricina. Şi adunându-se toţi vecinii, a venit şi tatăl copilului 127. care, plângând pentru că 1-a aflat mort aşa deodată, n-a crezut ce a spus femeia, ci socotind că ea 1-a omorât, a tras-o la judecată, pentru ca să fie condamnată la moarte ca o ucigaşă. Iar adevăratul ucigaş, faţămicindu-se înaintea lumii, spunea minciuni, zicând că soţia lui este o desfrânată şi se făcea că este foarte supărat pe dânsa! Şi aşa, nevinovata aceea a fost condamnată la moarte cu nedreptate. Pe când o ducea la locul osândei, pentru că n-a avut nefericita pe pământ nici un ajutor sau apărător la o nevoie ca aceea, să mijlocească la judecător pentru dânsa, a chemat puterea şi ajutorul cel de sus, zicând: „Preaslăvită şi Atotputernică Stăpână şi Doamnă a toată zidirea! Ajută-mi mie, ticăloasei, în această năpăstuire şi îndupleca pe Dreptul Judecător, ca să nu-i lase să mă omoare cu nedreptate". 349 Aşa zicând din adâncul inimii, îndata s-a arătat înaintea oamenilor o femeie cu chip preaîncuviinţat şi cinstit, foarte frumoasă la faţă şi strălucită, având un prunc în braţe, care a zis către Judecător, aşa: „Aşteaptă puţin ca Fiul Meu să facă această judecată". Atunci, Dumnezeiescul Prunc le-a zis lor: „Nu judecaţi după faţă, ci după dreptate, ca să nu luaţi de la Dreptul Judecător veşnică pedeapsă. Pentru ce, o, necunoscătorilor, aţi osândit fară dovezi, pe cea nevinovată? Aşa poruncesc legile? Aduce-ţi aici pruncul cel ucis, ca să fac Eu dreptate ucigaşului". Auzind că iese atâta întelepciune din gura unui Prunc, toţi cei ce stăteau de faţă s-au înspaimântat şi aducând pe pruncul cel mort, a zis către dânsul Fiul Cel ceresc: „în numele Domnului, ridică-te şi ne spune nouă, cine te-a ucis?". Atunci, pruncul cel mort înviind, a vorbit clar şi a zis ucigaşului pe nume, arătându-1 cu degetul, spre înfricosarea celor de faţă. După aceea, femeia cea care se arătase cu Pruncul în braţe, înaltându-se la ceruri, judecătorii au poruncit să-1 lege pe ucigaş de coada unui cal, şi să-1 târască prin toată cetatea. Târându-1 astfel pe toate străzile cetăţii, în cele din urmă şi-a dat sufletul, ticălosul. Iar nevinovata femeie fiind liberată, a mulţumit pururea Fecioarei Stăpânei noastre, ducându-se într-o mănăstire unde, trăind cu viaţă îmbunatatita, s-a săvârşit întru Hristos lisus Domnul nostru. Căruia I se cuvine slavă în veci. Amin (37, Minunile Maicii Domnului, Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 350 MINUNEA 296 - Copilul iudeului omorât de tatăl său, a fost înviat de Maica lui Dumnezeu O evreică oarecare, fiind însarcinată şi aproape să nască, avea mare durere şi multă muncă, după cum se întâmpla de multe ori femeilor. Şi oricâte feluri de doctorii i- au făcut şi i-au dat, nimic nu i-au ajutat. Nefiind cu putinţă să nască pruncul, muncindu-se cumplit, aştepta din ceas în ceas ca să-şi dea sufletul, nefericita. Atunci o femeie creştină care s-a întâmplat acolo, i-a zis: „Dacă voieşti să te uşurezi, cheamă pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, că nu poţi să găseşti alt ajutor". Bolnava, având mari dureri, cu smerită şi domoală vorbire, a zis acestea cu lacrimi: „Binecuvântată Mărie, pururea Fecioară! Eu, cea cu totul pângărită, deşi sunt nevrednică să te chem pe tine, pentru că mă trag din neamul acela care a ucis pe Fiul Tău, aud însa că mila şi milostivirea Ta se dă în dar, în fiecare zi, celor păcătoşi. Mă rog, ţie, izbăveş-te-mă din această primejdie şi făgăduiesc a primi Dumnezeiescul Botez, împreuna cu pruncul pe care îl voi naşte". Acestea zicând, a născut îndata un copil, parte bărbătească şi în scurtă vreme după ce s-a sculat din pat, s-a botezat împreuna cu copilul. Bărbatul ei în acel timp nu era acasă, fiind plecat departe într-un oraş. Venind şi auzind de cele petrecute în lipsa lui, s-a mâniat foarte şi a omorât pruncul. Iar vecinii care s-au adunat la grozăvia aceea, vrând să- 1 prindă şi să-1 ducă la judecată, el a fugit. Fiind urmărit de-aproape, a fiigit evreul până ce s-a ostenit şi văzând în drum o biserică, şi în ea a văzut o icoană a Preasfmtei Fecioare şi cu darul lui Dumnezeu luminându-se cu inima, ca să scape a grăit acestea: „O, Stăpână, mare este milostivirea Ta! Pentru că acoperi şi păzeşti pe un nemilostiv păgân care a omorât pe fiul său, dar acum stă în casa ta şi nu se deschide pământul ca să-1 înghita. Fiindcă atât de mare este bunătatea Ta, miluieşte-mă pe mine, după cum preaînduratul Tău Fiul a miluit pe Pavel prigonitorul şi iartă toate fărădelegile mele, căci cred că negrăit şi fără de stricăciune ai născut pe lisus, pe care II mărturisesc Dumnezeu şi om, a Cărui milă este nemăsurată şi iubirea de oameni este neasemănată!": Acestea zicând şi rugându- se el cu lacrimi, l-au ajuns creştinii şi, prinzându-1, l-au legat. El a zis către ei: „Mă rog vouă, pentru Domnul, duceţi-mă la un preot ca să primesc Sfântul Botez şi iau de martor pe Dumnezeu, căci aceasta nu o zic de frica morţii sau fiindcă mă tem; doresc numai să mor cu o moarte cuviincioasă, după ce mă voi lumina cu Sfântul Botez". 351 împlinind ei această dorinţă a lui, după ce s-a botezat, l-au dat judecăţii şi fiind osândit la moarte, l-au închis până a doua zi, când trebuia să-1 omoare. Iar femeia lui plângea cu amar de moartea copilului. însa pe când îl ţinea pe genunchii ei şi suspina nemângâiată, a văzut că copilul a înviat. După care auzind că bărbatul său s-a botezat, iar pentru ucidere vor să-1 omoare, luând pruncul, a alergat în grabă la judecată. Şi văzând toţi copilul, au slăvit pe Dumnezeu, eliberând pe ucigaşul. Care fiind acolo de faţă şi căutând pruncul la gât, unde ştia că-i dase lovitura cu cuţitul, a găsit rana care din iconomia Preasfmtei se cunoştea foarte bine. Şi au văzut-o toţi cei ce erau de faţă şi astfel s-a propovăduit această dumnezeiască minune. 128. Dar cu aceasta, iubiţilor, împarateasa cea preamilostivă, n-a sfârşit facerile de bine ale ei, căci o altă minune a urmat minunii. Copilului i s-a dat dar, de vorbea bine şi clar, ca un om de 20 de ani. Deschizându-şi gura lui a zis: ,JVlaica milostivirii şi a toată mângâierea. Măria cea înainte de naştere şi după naştere fecioară şi Maica lui Dumnezeu, m-a înviat pentru întoarcerea la credinţa cea dreaptă a părinţilor mei, şi spre mustrarea necredincioşilor iudei, care nu cred în întruparea lui Dumnezeu". Acestea auzindu-le cei care erau de faţă, au lăcrimat de bucurie, slăvind pe Domnul şi pe Stăpâna. Iar tatăl copilului a slujit toată viaţa Preasfintei, scriind multe cuvinte asupra necredincioşilor iudei şi spre lauda Maicii lui Dumnezeu şi mulţi s-au întors la dreapta credinţă printr-însul. Asemenea şi copilul acela crescând, a fâcut multe fapte bune cu mare dragoste de Dumnezeu ca şi tatăl şi maica sa. Iar când s-au mutat din această viaţă, s-au dus în împaratia cea Cerească (32, Minunile Maicii Domnului, Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 352 MINUNEA 297 - Maica Domnului salvează sufletul unei fecioare pentru a cărei frumuseţe, doi tineri mor în duel In ţara Aragonului era o fecioară, anume Alexandra, care avea foarte mare evlavie către Maica Preacurată, totdeauna înaltând rugăciuni către dânsa. In aceeaşi vreme şi în aceeaşi cetate vieţuiau şi doi tineri, care se trăgeau din părinţi foarte de cinste, care îndragisera foarte tare pe acea fecioară, pentru frumuseţea ei deosebită. Din această cauză, ei au început să se pizmuiască unul pe altul, care mai apoi s-a transformat în ură de moarte. Nevrând să se retragă nici unul din ei, pentru a pune capăt rivalităţii, s-au provocat reciproc la duel. în ziua şi ora stabilită, fiind pregătiţi, s-au întâlnit pe un câmp la Poedinoc. Fiind călări pe cai iuţi, şi înarmati cu suliţe, la semnalul dat, s-au îndreptat unul spre altul în goana cailor, şi în acelaşi timp împungându-se, au căzut amândoi morţi de pe caii lor, răpuşi de propriul lor dor de răzbunare. Rudele acelor tineri văzând ce s-a întâmplat, au prins pe Alexandra şi au supus-o la grele munci, după care i-au tăiat şi capul şi i l-au aruncat într-un puţ, ca şi cum ea ar fi fost vinovată de moartea acelor doi tineri. Dar ea nefiind vinovată. Maica Domnului a avut grijă de sufletul ei, căci după 208 zile, a trimis la acel puţ pe un om cu duh dumnezeiesc, care a strigat cu glas tare: „Alexandro". La această strigare îngerii au scos capul la suprafaţa apei, şi a răspuns cu glas la chemarea omului lui Dumnezeu. Fiind scos afară capul, ea a cerut să i se aducă preot să se spovedească. După ce s-a spovedit, oamenii au întrebat-o pe dânsa despre cele ce i s-au întâmplat după moarte. Iar ea le-a răspuns următoarele: „După ce mi s-a tăiat capul, duhurile cele rele au năvălit asupra mea, vrând să mă răpească şi înspaimântându-mă foarte. Dar Maica Preacurată, pe care am iubit-o din toată fiinţa mea, m-a izbăvit de acea spaimă şi primejdie şi m-a ţinut vie până în ceasul de acum, pentru ca să mă spovedesc şi să primesc dezlegare de păcatele mele". Acestea zicând, a tăcut. Punând capul la trupul ei, după două zile, au îngropat-o cu mare cinste, participând mulţime de popor (197, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 353 MINUNEA 298 - Cuviosul Atanasie înviind, a îndemnat la pocăinţă şi dragoste către Maica Domnului Cuviosul Atanasie, călugărul de la Pecersca, după ce a murit, a fost ţinut două zile neîngropat, iar a doua zi egumenul Policrat, dimpreună cu toţi fraţii, au mers să-i facă prohodirea de înmormântare. Când au venit, l-au aflat pe Atanasie plângând şi l-au întrebat cum a înviat şi ce a văzut acolo; iar el a zis numai aceste cuvinte: „Grijiţi-vă de moarte", apoi rugându-se ei multă vreme, a început a le zice iarăşi: „Ascultaţi de cei mai mari şi în toate zilele pocăiţi-vă de păcatele voastre şi vă rugaţi lui Hristos Mântuitorul nostru şi Preacuratei Maicii Lui şi Preacuvioşilor Părinţi Antonie şi Teodosie, ca să sfârşiţi viaţa voastră bine, căci Preacurata Fecioară totdeauna se roagă cu dinadinsul, pentru locul acesta şi pentru cei ce locuiesc aici". Acestea zicând, s-a închis în peşteră şi acolo a vieţuit înca 20 de ani, plângând şi rugându-se lui Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Lui, pentru îndreptarea şi iertarea păcatelor lui. După aceea, repausând în pace, s-a mutat către Domnul (315, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 354 MINUNEA 299 - Maica Domnului a înviat pe cel care o iubea Un om din localitatea Cremenetz, pe nume Nicolae, avea mare evlavie şi iubea din toată inima pe Maica lui Dumnezeu. Pentru această dragoste Sfântă, Maica lui Dumnezeu a făcut cu el o mare minune. Cu rânduiala lui Dumnezeu, repauzând (murind) mai înainte de prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, a fost adus la biserica Pecerscăi, unde i se prăznuia hramul. Seara, în ajunul praznicului, cântându-se prohodul Maicii Domnului, erau de faţă mitropolitul Kievului, Voreschil, Episcopii Isachie Voschievschi şi Avramie Stagonschie, deasemeni mulţi preoţi şi foarte mult popor. In acel timp, omul acela care în toată viaţa lui s-a rugat Maicii Preacurate, cu darul Ei a revenit la viaţă. Deschizându-şi ochii, a văzut pe Mitropolit împreuna cu Episcopii şi Preoţii, înconjurati 129. de mulţimea poporului, deasemeni lumânările şi candelele arzând. Dând cu toţii slavă lui Dumnezeu şi laudă Maicii Domnului, s-au bucurat nespus de mult, pentru marea minune ce s-a făcut. Ca drept mulţumire şi recunoştinţă, Nicolae a rămas la mănăstirea Pecersca, unde a slujit până la sfârşitul vieţii lui (328, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 355 MINUNEA 300 - Mortul înviat prin rugăciune şi făgăduinţă făcută către Maica Domnului Nicolai Scareki Joanir, care se afla sub steagul Odrivului, odinioară, plimbându-se în ceata lui pe sub Vela grecesc, pe marginea apei ce se chema Ros, a căzut de pe ţărm şi s-a înecat. Tovarăşii lui mergând în cetate au aflat nişte pescari care, urcându-se în luntre, l-au căutat timp de două ceasuri. După multă căutare, prinzându-1 cu o sculă pescărească de o coastă, l-au scos la suprafaţă. Atunci tovarăşii lui au început să se roage Maicii Domnului, să-1 întoarca din ceata celor morţi, în ceata celor vii. Iar de le va asculta şi împlini rugăciunea lor, au făgăduit că vor merge de acolo pe jos, până la Pecersca, unde închinându-se, vor rămâne să slujească acolo toată viaţa lor. Astfel, după făgăduinţa şi rugăciunea lor, mortul Nicolae a înviat şi, sculându-se, a început a vorbi şi a se strânge la rana ce i se făcuse în coaste. A doua zi au plecat cu toţii la mănăstirea Pecersca, pentru a mulţumi Maicii Preacurate şi a-şi împlini făgăduinţa lor (328, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 356 Maica Domnului salvează pe cei din primejdii MINUNEA 301 - Maica Domnului salvează din foc pe copilul de evreu care s-a împartasit cu dumnezeieştile Taine In părţile Răsăritului era un iudeu care avea un copil de şapte ani. Intr-una din zile, luându-se cu alţi copii ai creştinilor (cum se întâmpla adeseori), fără să bage de seamă, a intrat într-o biserică şi a primit cinstitul Trup şi Sânge al Domnului, după cum a văzut şi pe ceilalţi copii că au făcut, căci Preotul n-a ştiut; a crezut că e un copil de creştin şi 1-a împartasit. Iar după ce a luat şi anafora, ducându-se acasă, a spus părinţilor săi. Atunci, tatăl său, ca un vrăjmaş al lui Hristos ce era, vrând să spele ocara făcută de pruncul său, după cum socotea el, ca un rătăcit al legii lui Moise, a apucat pe nevinovatul copil şi 1-a aruncat într-un cuptor cu foc, mai adăugând înca şi multe lemne, ca mai degrab să ardă. Insă Cel ce a păzit neatinşi pe cei trei tineri în mijlocul cuptorului haldeilor, a acoperit şi pe acel binecuvântat copil şi nu a fost ars de focul ce atotmistuitor, ci şedea în foc ca şi cum ar fi stat în rouă, odihnindu-se. De aceasta auzind maica lui, a alergat cu lacrimi la cuptor, socotind că-1 va găsi prefăcut în cenuşă, însa ducându-se împreuna cu alţii care se adunaseră acolo, au văzut pe copil stând în mijlocul flăcărilor, nimic suferind, încât nici îmbracamintea, nici perii capului său nu au fost atinşi. După ce l-au scos afară, fiind toţi înspaimântati şi înfricosati, au strigat într- un glas că se cuvine să fie aruncat în cuptor tatăl lui, ca să moară cu o asemenea moarte. Şi aşa s-a şi făcut; căci legându-1 pe dânsul şi aruncându-1 înauntru, îndata a fost mistuit, ticălosul. Iar copilul fiind întrebat cum de a rămas nevătămat, a răspuns: „Femeia aceea care este în biserica unde am mâncat pâinea, şi ţine un prunc în braţele ei, şedea aproape de mine şi mă acoperea cu haina Ei şi nicidecum nu s-a apropiat văpaia de mine". 357 Atunci au înteles că Preasfânta a fost aceea care 1-a acoperit, pentru că primise darul Sfintei împartasanii. Iar evreica, cunoscând credinţa cea adevărată, s-a născut a doua oară împreuna cu pruncul ei, botezându-se în numele Sfintei Treimi. De asemenea şi alţi mulţi iudei, care au fost acolo, au crezut în Domnul nostru lisus Hristos, Căruia se cuvine slavă în veci. Amin (38, Minunile Maicii Domnului, Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). MINUNEA 302 - O mamă încredintându-şi copilul spre pază Maicii Domnului, ea îl păzeşte nevătămat de foc O femeie oarecare, care avea multă dragoste şi evlavie către pururea Fecioara Măria, săracă fiind de bogăţia cea trupească însa bogată de cea sufletească, avea un copil mic de un an. Şi într-o zi, vrând să se ducă cu de mâncare la bărbatul său care lucra în ţarină, neavând ea pe nimeni în casă cu cine să lase pruncul, s-a rugat Maicii lui Dumnezeu, zicând: „Stăpâna mea, sub acoperământul şi paza ta las pe fiul meu, căci n- am pe altcineva ca să-1 păzească, decât numai darul Tău, ceea ce eşti Maica sărmanilor". Astfel rugându-se cu credinţă, s-a dus la slujba ei, iar dacă a plecat, s-a întâmplat de a luat foc o casă a unui vecin şi de acolo s-a întins văpaia şi la casa ei. Auzind ei din ţarină, au alergat în grabă, plângând pentru moartea copilului lor. Şi ajungând acasă, au aflat toată locuinţa făcută cenuşă, afară de zidărie şi pardoseală. Femeia socotind cum că copilul a ars, plângea nemângâiată, zicând: „O! Preafericită Stăpână! Eu am dat cu credinţă pe fml meu sub acoperământul şi ajutorul Tău; cum nu l-ai păzit nevătămat, Maică a milostirii, ci l-ai lăsat de a pierit?". 358 130. însa căutându-1 pe el, 1-a aflat viu şi mult s-au înspaimântat pentru că nici un lemn sau haină din casă nu a rămas nears. Şi toţi cei de faţă au slăvit pe Dumnezeu, mulţumind pururea Fecioarei Măria, Maica sărmanilor care-i acoperă, îi păzeşte şi-i izbăveşte din multe primejdii pe cei ce se roagă ei (60, Minunile Maicii Domnului, Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). MINUNEA 303 - Salvat de Maica Domnului din noianul mării Povesteşte Vichentie în cartea „Oglinda Istoriilor", cum că mergând nişte închinatori pe mare la Ierusalim, s-a stricat corabia şi a intrat aşa de multă apă înauntru, încât oamenii nu dovedeau să o mai scoată. Stăpânul corăbiei văzând primejdia, a slobozit o barcă şi a intrat în ea cu un episcop şi cu alţi oameni mai de vază, ca să scape de primejdie; însa în graba lor cea mare, unul dintre ei a căzut în noian şi s-a afundat. Şi dacă s-a umplut barca de oameni, a zis episcopul către cei rămaşi în corabie: „Iertaţi-ne pe noi, fraţilor, şi vedeţi primejdia, că noi nu putem să vă ajutăm; mărturisiţi-vă însa unii la alţii păcatele voastre, ca să primiţi iertare de la Domnul". Făcând astfel, pe când îsi luau iertare unul de la altul, corabia s-a afundat şi toţi s-au înecat. Episcopul şi cei ce se aflau împreuna cu el, i-au plâns pe ei, rugându-se lui Dumnezeu ca să aşeze sufletele lor în loc de odihnă. Apoi, uitându-se de o parte şi de alta a mării, au văzut cum ieşea câte o borumbiţă din valuri şi se suia, zburând către înaltimea cerului; atunci au înteles că acelea erau sufletele fraţilor care s-au înecat. Şi dacă mai înainte s-au bucurat de salvare, văzând acestea, s-au întristat că n-au murit şi ei. 359 După mai multe ceasuri, ajungând şi ei la uscat, nu mai aveau nici o nădejde să mai întâlneasca pe tovarăşul lor care căzuse în mare, când au intrat ei în barcă, când deodată, înspaimântându-se, l-au văzut pe el viu şi sănătos. Plini de uimire, l-au întrebat ei cum a scăpat cu viaţă? Iar acela a răspuns: „După ce am căzut în adânc, am chemat în ajutor pe pururea Fecioara Născătoarea de Dumnezeu cu credinţă neîndoielnică şi îndata ajutătoarea cea grabnică a celor ce sunt în primejdii, s-a aflat înaintea mea şi într-un minut m-a scos la marginea mării, sănătos şi nevătămat". Ei auzind acestea, au mulţumit Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, propovăduind pretutindenea minunea cea făcută întru slava Dumnezeului nostru. Care S- a născut dintr-însa în chip negrăit. Amin (62, Minunile Maicii Domnului, Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). MINUNEA 304 - Maica Domnului a izbăvit copilul din apele râului In părţile Lombardiei era un bărbat creştin care convieţuia cu soţia sa într-o minunată întelegere. Ei săvârşeau multe fapte bune şi aveau multă evlavie către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Măria. Din multa dragostea pe care o aveau către Maica Domnului, au cheltuit mulţi bani şi au zugrăvit pe un perete al casei lor, icoana Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, foarte frumoasă şi prea minunată. Ori de câte ori treceau pe dinaintea Sfintei icoane, în oricare zi sau ceas, se închinau zicând închinaciunea cea îngereasca. Preacurata, pentru a lor bună obişnuinţă le trimitea darul ei, toate cele bune, cum şi toată veselia. Astfel, ei petreceau cu aşa fapte bune şi erau aşa de liniştiţi, necertându-se unul cu altul şi nici cu vecinii lor, încât toţi i-au numit pacinici, „oamenii păcii", „oamenii lui Dumnezeu". 360 Aceşti doi soţi aveau un prunc de trei ani. Acest prunc văzând pe tatăl său şi pe maica sa, că stăteau de multe ori înaintea Sfintei icoane şi se rugau cu credinţă şi evlavie, a luat şi el obişnuinţa a face aşa. De câte ori trecea pe acolo se închina, urmând pe părinţii lui. Când pruncul a început a vorbi, îl învata închinaciunea îngerului. Astfel, pruncul o zicea ori de câte ori trecea pe lângă Sfânta ico^ă şi se ruga, nu din evlavie, ci din obişnuinţă. Şi ca un prunc ce era, văzând pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu, stând pe un scaun (după cum era zugrăvită), socotea că aceea ar fi fost Doamna casei; pentru aceasta se temea şi se închina Ei, după cum vedea pe părinţii lui făcând. într-una din zile, jucându-se cu alţi copii la ţărmurile râului, din lucrarea urătorului de bine, a căzut în apă, iar ceilalţi copii au mers de au vestit maicii lui, că s-a înecat fiul ei. Atunci a alergat ea plângând, cu toţi vecinii şi ajungând la râu, pentru că era foarte adânc, s-au dezbrăcat toţi oamenii şi s-au dat la fiind, căutând cu sârguinţă, dar nu l-au aflat. Iar femeia uitându-se în altă parte, mai în jos, a văzut pe copil stând deasupra apei, în mijlocul râului, ca şi cum ar fi şezut pe un scaun preaminunat. întrebându-1: „Fiul meu, cum te afli?", el i-a răspuns, zicând: „Bine, maica mea, căci Doamna mă ţine şi nu mă tem". Iar femeia de bucurie n-a înteles despre cine a zis. Ridicându-1 oamenii, l-au dat maicii lui care, bucurându-se, s-a dus la casa ei, unde tocmai sosise şi bărbatul său. Şi auzind el de întâmplare, 1-a întrebat să-i spună cum a scăpat. Iar pruncul a răspuns aşa: „După ce am căzut în râu, a alergat Doamna casei noastre (şi a arătat cu degetul icoana Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu) care m-a răpit din apă şi m-a ţinut deasupra, până ce m-au luat oamenii". Auzind acestea cei ce stăteau de faţă, mult s-au minunat, mai ales când au văzut pe prunc că arată cu degetul icoana şi căzând la pământ s-au închinat. Şi au slăvit 131. darul ei, făcând toată noaptea priveghere. Căci oricine îl întreba pe copil de acea întâmplare, el răspundea clar; când era vorba de altceva, zicea cuvintele strâmbe şi îngânate, ca toţi copii mici, de care lucru se minunau toţi cei ce auzeau acestea. Aşadar, toţi aceia care cinstesc Sfintele icoane cu evlavie, ca şi pruncul acela, se izbăvesc din tot felul de primejdii vremelnice şi se învrednicesc de bucuria şi veselia cea netâlcuită. (30, Minunile Maicii Domnului, Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 361 MINUNEA 305 - Maica Domnului a izbăvit din legături vremelnice şi veşnice pe iudeul care a crezut în Hristos Un iudeu neguţător, foarte bogat şi de neam, trecea pe un drum din ţinuturile Lombardiei. Pe acela l-au atacat hoţii, jefuindu-1 de tot ce avea şi ducându-1 în robie. Legându-1 cu lanţuri de fier, l-au aruncat într-o închisoare întunecoasa, nădăjduind că vor mai scoate de la el şi alţi bani, iar dacă nu, în cele din urmă să-1 omoare. Văzându-se rob, acest ticălos iudeu, se tânguia cu amar, gândindu-se în multe feluri cum ar putea scăpa din acea nevoie. îndata şi-a adus aminte că Fecioara Măria, care face multe minuni la creştini, ar putea să-1 izbăvească şi pe dânsul, dacă va chema-o cu credinţă. Imediat s-a umilit din toată inima şi a zis aceste cuvinte, cu lacrimi: „Doamnă şi împarateasa cerului şi a pământului! Arată milele tale şi spre mine ticălosul, ca să se facă minunat darul tău, după cum de multe ori nenumărate semne şi minuni ai făcut, precum am auzit la creştini; că pe mulţi îndraciti i-ai vindecat, fel de fel de boli ai tămăduit şi pe robi cu preaslăvire i-ai slobozit. Milostiveşte-te şi spre mine cel nevrednic şi nu-ţi aduce aminte de răutatea strămoşilor mei, ci ca o Maică a milei, după cum creştinii te propovăduiesc, ajută-mi la o nevoie ca aceasta şi mă izbăveşte pe mine, ca şi eu să cred în Unul-Născut Fiul şi Dumnezeul Tău şi să propovăduiesc minunile Tale". După ce s-a rugat el astfel, adormind puţin, a văzut o împarateasa preaslăvită, strălucind mai mult decât soarele şi înconjurata de îngeri. Acei îngeri strălucitori, după porunca Ei, i-au scos lanţurile cu care era încatusat. El, de mare bucurie, deşteptându-se, a văzut, nu în vedenie ca mai-nainte, ci de faţă, cu ochii, pe Doamna noastră întru slavă şi strălucire multă, către care a zis: „Spune-mi, Stăpână, numele Tău, ceea ce ai făcut cu mine atâta bunătate, ca să cunosc pe Făcătoarea mea de bine". Ea i-a răspuns: „Eu sunt Măria, pe care ai chemat-o şi te-am ascultat. Deşi neamul iudaic este vrăjmaş Mie şi Fiului meu, ca unii ce nu cred în întruparea Lui mântuitoare. Dar deoarece cu credinţă şi cu lacrimi ai strigat, ca un Dumnezeu milostiv şi nepomenitor de rău, S-a milostivit spre tine şi a poruncit ca să te mântuiesc din două primejdii: a trupului şi a sufletului". 362 Acestea zicând, a poruncit îngerilor de l-au dus într-o prăpastie adâncă şi înfricosata foarte, în care erau nenumărate suflete ce se munceau cu negrăit chin, de unde ieşea un miros greu, de nesuferit. Văzând iudeul acestea, de frică a căzut la pământ, iar Stăpâna i-a zis: „Munca aceasta este a evreilor celor necredincioşi, care nu cred în iconomia cea în trup a Stăpânului şi a Fiului Meu, Hristos Dumnezeu". Apoi ducându-1 într-un munte înalt, a văzut un loc frumos, plin de vesehe, din care ieşea o bună şi dulce mireasmă, în care era o mulţime de popor ce cânta neîncetat, vesehndu-se. Şi mirându-se iudeul de o frumuseţe nemaivăzută ca aceea, i-a zis Stăpâna: „Aceasta este soarta sufletelor pe care le-a izbăvit Fiul lui Dumnezeu cu Sângele lui cel preascump şi preacurat. Din aceste două locuri pe care ţi le-am arătat, alege-ţi care-ţi place". Acestea zicând împarateasa a toate, s-a înaltat la ceruri. Iar iudeul acela, aflându-se în afară de închisoare, a dat laudă Stăpânei, Făcătoarei de bine. Şi s-a botezat îndata, lepădându-se de bogăţie şi de rudeniile lui. Şi facându-se monah, a slujit din inimă Făcătoarei de bine, care 1-a izbăvit şi 1-a povăţuit către credinţa cea adevărată. Şi aşa s-a învrednicit de cereasca fericire. Amin (31, Minunile Maicii Domnului, Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 363 MINUNEA 306 - Prin ajutorul Maicii Domnului s-au izbăvit de furtună In cartea „Oglinda istoriilor" se povesteşte de către Vichentie că un egumen, făcător de fapte bune, călătorea însotit de mai mulţi oameni, cu o corabie pe mare. Intr-o noapte a venit o aşa de mare furtună, încât aşteptau cu toţii moartea. Toţi credeau că au să se înece în scurtă vreme. Pentru potolirea furtunii, unii strigau pe marele făcător de minuni Nicolae, alţii pe Sfântul Apostol Andrei, alţii pe alţi sfmţi, care şi la cine avea mai multă evlavie. Egumenul văzând că n-a chemat nimeni pe împarateasa ce atotputernică, care stăpâneşte cerul, pământul şi marea, le-a zis lor: „Ce faceţi o, fraţilor! Chemaţi pe robi, iar pe împarateasa care poate mai mult decât toţi Sfinţii, aţi lăsat-o?". Atunci toţi au strigat într-un glas către Dânsa, cu lacrimi rugându-se, ca să-i izbăvească de înec. De asemenea şi egumenul care era bolnav de tulburarea valurilor şi nu mâncase de trei zile, s-a sculat cu mare greutate şi a prea-înaltat pe Preasfânta Fecioară, zicând: „Mare este numele Sfintei Treimi! Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-ne nouă!". Atunci îndata au văzut la catarg o mare şi prealuminoasă făclie care luminând toată corabia a izgonit întunericul nopţii, a îmblânzit valurile cele furioase şi s-a făcut, cu minune, linişte peste toată marea. După aceea, când s-a făcut ziuă, s-au aflat tocmai la limanul unde 132. dorea să ajungă întru mărirea Stăpânului Hristos şi a pururea Fecioarei Măria, Maica Sa, Doamna noastră (63, Minunile Maicii Domnului, Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 364 MINUNEA 307 - Doi copii au rămas vii sub dărâmături, protejaţi de Maica Domnului In anul 1507 de la patima cea mântuitoare a Domnului nostru lisus Hristos, în luna mai, s-a produs în Creta un mare cutremur. In acel timp s-au surpat multe case şi nenumărate prăvălii, înauntrul şanţului, adică în cetatea cea mare. în târgul cel mai dinafară era o prăvălie de cizmărie, pe al cărei zid era zugrăvită Preasfânta Fecioară, la care aveau evlavie cizmarii care lucrau acolo. In fiecare seară, înainte de a pleca de la atelierele lor de cizmărie, îi aprindeau lumânări şi o tămâiau, apoi se duceau pe la casele lor lăsând acolo doi copii (ucenici) pe care îi încuiau înauntru ca să păzească prăvălia. în noaptea când s-a întâmplat cutremurul, a alergat meşterul să deschidă, ca să scoată copiii. Văzând că toată prăvălia este dărâmată, a socotit că de bună seamă au fost omorâţi de dărâmături. Apucându-se să dezgroape trupurile lor, pe când săpa, i-a auzit pe dânşii vorbind dedesubtul pietrelor. Scoţându-i la lumină într-un chip îndemânatic, i-a întrebat pe dânşii cum s-a făcut de au scăpat cu viaţă? Atunci ei au răspus aşa: „Când am simţit cutremurul, am plâns înaintea Sfintei icoane aceleia şi ne-am rugat Născătoarei de Dumnezeu să ne ajute. Aşa rugându-ne, am văzut că a ieşit din icoană un acoperământ care s-a aşezat deasupra noastră. După aceea, îndata căzând pietrele şi lemnele peste acoperământul acela, am rămas acolo şi de noi nu s-a apropiat nimic. Preasfânta arătându-ni-se întocmai cum era zugrăvită, zicea către noi să nu ne temem. Ea a rămas cu noi până în ceasul în care ne-aţi dezgropat". Acestea auzindu-le cei ce erau de faţă, au slăvit pe Preasfânta Fecioară, şi au propovăduit în toată cetatea minunea aceasta. Preastrălucitul şi preaînţeleptul ascet, Ieronim Donat, ducele Cretei (un mare învatat în limbile latineşti şi greceşti) scriind-o, a poruncit de s-a zidit în locul acela o biserică; iar aceea Sfântă icoană a rămas în acel Sfânt Locaş, pentru că zidul pe care era zugrăvită Preasfânta nu s-a dărâmat. Apoi au pus de s-a făcut cu meşteşug alt zid lângă peretele acela. Pictura acelei icoane nu s-a stricat, ci a rămas după cum a fost mai dinainte şi aşa se află şi în ziua de astăzi, căci se sărbătoreşte praznic în cinstea Preasfintei în fiecare an, în nouă zile ale lunii mai, în aducerea aminte a acestei faceri de minuni. 365 Biserica aceea se numeşte „Doamna târgului". Acolo se găsesc atârnate chipurile cu minunile cele preaslăvite şi de mult preţ. Dar nu numai această minune, ci şi altele nenumărate a săvârşit, şi în fiecare zi săvârşeşte împarateasa cea Atotputernică. Pe mulţi naufragiaţi, de mari furtuni pe mare, i-a scos de la înec, pe nenumăraţi oameni tăiaţi şi răniţi, de moarte i-a izbăvit, pe bolnavi şi pe slăbănogi i-a ridicat şi din felurite şi nenumărate primejdii, pe multă lume a mântuit, după cum se poate vedea în biserica cea mai sus zisă, în care sunt zugrăvite toate minunile pe care le-a săvârşit întru slava Dumnezeului nostru care S-a născut dintr-însa negrăit. Căruia I se cuvine toată cinstea şi închinaciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (66, Minunile Maicii Domnului, Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). MINUNEA 308 - Rugăciunea către Maica Precista 1-a salvat din robie şi înec In Potleasă, la Hodorov, tătarii au prins pe Simeon al lui Mihail şi l-au vândut turcilor. Trei ani a suferit în acea grea robie, cu obezile în picioare, trăgând la catarg pe mare. Odinioară şi-a adus aminte de Sfânta icoană a Maicii Domnului, înaintea căreia s-au făcut multe minuni. In acel necaz greu al lui, s-a rugat Maicii Domnului, să-i vină în ajutor şi să-1 izbăvească de acea mare nevoie şi suferinţă. El a făgăduit de mai multe ori că, de va scăpa din acea robie grea, se va duce să se închine la locul Ei cel sfânt, într-o noapte, obezile de la mâini şi de la picioare s-au rupt singure, şi el a sărit în mare. Fiind în pericol de a se îneca, iarăşi s-a rugat Maicii Precistei, de a-i veni în ajutor. Maica Sfântă Preacurată 1-a auzit şi 1-a ascultat. Cu ajutorul Preasfinţiei Sale, a înotat până la Galata, lângă Ţarigrad, de unde a ieşit şi a venit la moşia sa (19, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 366 MINUNEA 309 - Maica Precista a scăpat fecioara de învinuirea de farmece şi de moarte Un preot din Zvitniţa, care se chema loan Zinchevici, avea o fată înfiata, care se chema Domnina, care fiind socotitoare în casa unei doamne, a fost pusă în legături, fiind acuzată de farmece şi fiind învinuita şi de alte fapte, atârna asupra ei judecată de moarte. Preotul mai sus pomenit, s-a rugat cu credinţă şi evlavie o noapte întreaga Maicii Domnului pentru fiica lui, s-o izbăvească de legătură şi de moarte, ştiind că este nevinovată. El a făcut făgăduinţă, că de-i va fi ascultată rugăciunea, ori el personal, ori prin altcineva, va trimite un dar de mare preţ la mănăstirea Pecerscăi, în cinstea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care se află aici. A doua zi a slujit şi Sfânta Liturghie cu multă evlavie, pomenind cu lacrimi pe fiica lui cea nevinovată. Din acel moment, cu ajutorul Maicii Preacurate, fiica lui a scăpat din legături şi din primejdia de 133. moarte, căci s-a dovedit nevinovăţia ei (3 1 8, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 367 MINUNEA 310 - Episcopul, mgându-se către icoana Maicii Domnului, a scăpat un om de la moarte Bogoslov Bocisa Radoslovici, Episcopul Kievului, a venit odată la un oraş, care se chema Ciomogorod. Acolo având moşiile episcopale, a făcut nişte şanţuri mari. In acea vreme fiind de faţă, s-a rupt un mal, care căzând a acoperit un om cu şase coţi de pământ. Episcopul văzând acea primejdie mare, s-a rugat Maicii Domnului, amintindu-şi de icoana cea făcătoare de minuni de la Pecersca, să ţină pe acel om viu şi nevătămat, până ce va fi scos de sub pământul surpat. Pentru acea mare binefacere, el a făgăduit că va merge pe jos până la Pecersca, pentru a mulţumi lui Dumnezeu şi Maicii Preciste, şi va da milostenii la săraci. Atunci, pentru rugăciunile Episcopului, omul acela a trăit nevătămat sub pământul căzut deasupra lui, timp de câteva ceasuri, până ce oamenii l-au dezgropat. într-adevăr, când au ajuns la el, l-au găsit viu şi sănătos. După aceea. Episcopul a venit pe jos până la mănăstirea Pecersca. Acolo şi-a împlinit făgăduinţa făcută către Maica lui Dumnezeu (327, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 368 MINUNEA 311 - Maica Domnului scapă pe creştinul evlavios de ucigaşul ascuns în biserică Un bun creştin, loan din Matelic, avea multă evlavie către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Măria. Un om oarecare, vrăjmaş de moarte al lui, voia cu orice preţ să-1 ucidă. Ştiind bine pe unde avea să treacă, s-a ascuns după cetate, într-o biserică a Maicii Domnului, ştiind că loan avea să treacă pe acolo. In timp ce se afla ascuns aici, icoana Maicii Preacurate a început a vorbi către dânsul, ca şi cum ar fi fost vie, rostind cuvinte de îngrozire, încât ucigaşul atât de cumplit s-a înspaimântat, că s-a prăbuşit cu faţa la pământ ca un mort. In acel timp, loan a trecut pe aici, fară nici o primejdie, mergând în drumul lui, ajutat şi păzit de mila şi dragostea Maicii lui Dumnezeu, către care el avea mare evlavie (359, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 312 - Prin rugăciuni către Maica Domnului, au scăpat de o jivină care omora oameni Intr-0 peşteră din marea cetate a Romei vechi, era o gadină periculoasă care omora oameni cu veninul său. Atunci, Leon al treilea. Papă al Romei, împreuna cu mulţi clerici şi popor, a făcut litie la biserica Maicii Precistei, la praznicul Adormirii Născătoarei de Dumnezeu. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, au scăpat de acea jivină ucigătoare de oameni (375, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 369 MINUNEA 313 - Rugându-se Maicii Preacurate, s-a salvat din tină şi moarte Gavriil Ostaşefschi, fiind în oastea leşească, pe când se băteau leşii cu sfezii, calul lui s-a împotmolit într-un loc mlăştinos. Nemaiputând să iasă şi să fugă de aici, sfezii l-au împresurat, şi se pregăteau să-1 omoare. Văzându-se în acea mare primejdie, el s-a rugat Maicii Domnului să-i vină într-ajutor, strigând cu glas mare: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi, că-ţi voi fi slugă în veci". Atunci, calul îndata a sărit din tină, salvându-şi stăpânul din mâinile duşmanilor săi. Văzându-se scăpat, el şi-a împlinit făgăduinţa făcută către Maica Domnului (394, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 314 - Prăznuindu-se „Adormirea Maicii Domnului", a încetat boala ciumei în Ţarigrad în zilele domniei lui lustinian, împaratul grecesc, a fost în Ţarigrad o mare molimă de ciumă. In primele trei luni, mureau câte 6.000, după aceea ajungând chiar la 10.000 de oameni pe zi. In acea vreme au murit oameni de toate stările: parte bărbătească şi femeiască, bătrâni şi tineri, precum şi bogaţi şi de cinste, cât şi scăpătaţi şi săraci. Moartea nu a cruţat şi nu a ocolit pe nimeni. Şi atât de numeroşi erau morţii încât nu avea nici cine să-i îngroape. în acea vreme s-a descoperit de la Dumnezeu, unui om evlavios, ca să se ţină de acum înainte, praznicul „Adormirii Maicii Domnului" şi vor scăpa de ciumă. Făcând ei după porunca aceasta, a contenit boala ciumei (404, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925).370 MINUNEA 315 - Vrând să şteargă chipul Venerei, a fost vătămat de diavolul, vindecat cu darul Maicii Preacurate In cetatea Amasiei, un om evlavios vroia să-şi facă din casa lui biserică în cinstea Maicii Domnului, dar în acea casă era zugrăvită Venera, zeiţa păgânească, desfrânata cea mare. Pe când zugravul s-a apucat să şteargă acel chip spurcat, pentru ca să zugrăvească în locul lui un alt chip Sfânt, duhul cel rău, care locuia în acea zugrăveală aprinzătoare de desfrâu, s-a năpustit asupra mâinii lui, vătămându-1 foarte rău, ca şi cum ar fi fost arsă cu flacără de foc. Atât de tare îl durea, şi atât de mult i s-a umflat mâna, 134. încât a trebuit să înceteze de a mai lucra. După ce mâna zugravului a fost unsă de Preoţi cu untdelemn sfinţit, s-a vindecat, facându-se sănătoasă ca şi mai înainte. Astfel, cu darul şi ajutorul Maicii Domnului, şi-a continuat lucrul, fară să mai fie vătămat cu ceva (208, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 371 MINUNEA 316 - Mergând la vânătoare, în zi de sărbătoare, a fost pedepsit, salvat de Maica Domnului In ţara Spaniei, în cetatea Andora, un preot, în ziua Dumnezeirii (Sfânta Treime), s-a dus la vânat. Văzând o gădioară (jivină) intrând într-o gaură sub pământ, şi-a vârât mâna ca să o scoată pe aceea, dar ea a pierit. Preotul vrând să o prindă, a intrat cu totul în gaură şi acolo îndata a început a se văita tare şi a plânge, zicând: „Vai, în foc sunt, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă!". Tovarăşii lui înspaimântati, au fugit, neputând să-i vină în ajutor. Peste câteva zile, acel preot despre care s-a vorbit, a venit în biserica Preacuratei Fecioare, numită Tavdalma, ca să aducă mulţumire împaratesei Cereşti, căci Sfinţia sa 1-a scăpat pe el din acea nevoie mare. Acest preot le-a povestit oamenilor despre cele întâmplate cu el, şi le-a amintit tuturor ca să prăznuiască şi să cinstească Sfintele Sărbători, mergând la biserică şi ascultând Sfânta Liturghie, ca la orice nevoie să fie şi ei ascultaţi şi ajutaţi de Preacurata Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu (280, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 372 MINUNEA 317 - O imagine a judecării sufletelor în care Maica Preasfântă se arată şi Maică a Milostivirii Un călugăr evlavios, numit Leon, a văzut în vis o imagine a înfricosatei judecăţi. îngerii trâmbiţau şi popoarele se adunau într-un câmp mare. în acel câmp se aflau două scări mari, ce se înaltau de la pământ până la cer. O scară era roşie, iar alta albă. Pe scara cea roşie, în capul ei, sta Hristos cu faţă mânioasă. Câţi oameni mergeau de se suiau pe acea scară spre cer, cădeau pe pământ. Unii cădeau de pe a treia spiţă, alţii de pe a patra spiţă, alţii de la jumătate, iar alţii de pe spiţa cea mai de sus. Atunci mulţi oameni au mers la scara cea albă, la care s-a arătat Maica Precista şi aşa pe acea scară s- au suit toţi la cer, primindu-i pe dânşii împarateasa Cerească, Maica lui Hristos, împaratul Slavei (293, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 318 - Lepădând călugăria, a fost luat de draci şi călugării nelucrători primejduiţi, scăpaţi de Preacurata Ieronim, postelnicul cel mare al craiului unguresc, s-a făcut călugăr, dar după aceea lepădând călugăria a ieşit din mănăstire. în vremea când acesta a murit, fiind noapte, nişte călugări oarecare din acea mănăstire, stând pe marginea unui râu din apropiere, se zăboveau cheltuind vremea în vorbe deşarte. In acel timp, dintr-o dată, s-a auzit pe ape un sunet deosebit, la care ei întrebara: „Cine este acolo?" şi li s-a răspuns cu glas omenesc: „Draci suntem şi ducem la iad sufletul lui Ieronim, postelnicul cel rău, care era mare slujitor al craiului unguresc, căci a lepădat călugăria". După aceea, diavolii vrând să însface şi pe călugării de pe malul apei, care petreceau pierzând vremea în deşert, s-au speriat foarte tare, şi au strigat cu glas mare: „Preasfântă Fecioară şi Maică a lui Dumnezeu, Mărie, ajută-ne nouă". Atunci diavolii le-au zis lor: ,Aţi apucat de aţi chemat în ajutor pe Preacurata, căci de nu, voiam să vă înecam şi pe voi, căci v-am aflat treji, dar vorbind cuvinte fără de treabă (deşarte)" (294, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 373 MINUNEA 319 - Chemând în ajutor pe Dumnezeu şi pe Preacurat Maică, scapă din legături şi se vindecă de răni Oarecând trei voievozi, anume: Izaslav, domnul Kievului, Sviatoslav al Cemigovului şi Vsevolod al Pereaslavului mergând oarecând la război împotriva Polovţilor, după cum a proorocit Cuviosul Antonie al Pecerscăi, au fost biruiţi la râul Altei. Oştile lor au fost risipite, mulţi căzând răpuşi de moarte, răniţi sau duşi în robie. Printre cei răniţi şi duşi în robie se afla şi Simeon, fiul lui African, domnul Varejilor. Aflându-se în acea mare primejdie, a privit spre cer şi a văzut în aer plutind o biserică minunată, care i s-a mai arătat şi altădată, pe când călătorea pe mare. încurajându-se de această minunată vedere, a strigat, rugându-se: „Doamne, izbăveşte-mă de această moarte amară, pentru rugăciunile Maicii Tale şi ale Cuvioşilor Părinţi Antonie şi Teodosie de la Pecersca". Rostind această rugăciune, cu voia lui Dumnezeu a scăpat din legături, s-a vindecat de răni şi răpit din mijlocul duşmanilor. Mergând la Pecersca a adus mulţumire Maicii Domnului, şi i-a povestit Cuviosului Antonie cele întâmplate cu el, şi despre biserica care i s-a arătat de două ori în văzduh. Cuviosul i-a proorocit că el va fi acela care va zidi în mănăstirea Pecersca o biserică măreaţă, în cinstea Maicii Domnului, proorocie care s-a împlinit mai târziu, întocmai (303, Minunile Maicii Domnului 400, de 135. profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925 şi Vieţile Sfinţilor 10 iulie). 374 MINUNEA 320 - O fecioară, fiind ispitită de diavolul, cheamă într-ajutor pe Maica Domnului şi scapă In cetatea Vovoniei, ţinutul Coloniei, trăia o fecioară, anume Athenda care s- a făcut călugăriţă. Diavolul însa o supăra cu multe ispite. Intr-una din zile, necuratul s-a arătat fecioarei în chipul unui tânăr voinic şi frumos, care i-a zis să iasă din mănăstire şi să meargă la lume, spre a se dezmierda în poftele lumeşti. Ea însa a chemat în ajutor pe Maica Precista, cântând din inimă cântarea îngereasca: „Bucură-te ceea ce eşti plină de dar. Mărie, Domnul este cu tine". Zicând acestea, duhul cel rău a fugit îndata de la dânsa. (387, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 375 MINUNEA 321 - Spini, ciulini şi curse sunt cei răi pentru credincioşi, dar Maica Domnului îi salvează A fost în Alexandria un om oarecare, iubitor de Hristos, foarte cucernic şi milostiv, care primea pe străini, spălându-le picioarele. El avea şi femeia foarte smerită, care postea în toate zilele şi o fiică de şase ani. La o vreme oarecare, acel om iubitor de Hristos, a plecat la Constantinopol, căci era neguţător, lăsându-şi femeia şi fiica şi o slugă acasă. Iar când mergea spre corabie, i-a zis lui femeia: „Cui ne laşi pe noi, stăpâne?". Şi răspunzând bărbatul, i-a zis ei: „Stăpânei noastre. Născătoarei de Dumnezeu". într-o zi, stătea femeia aceea la lucru, având şi pe copilă lângă dânsa. Iar sluga, învatata fiind de diavolul, a voit să ucidă pe femeie şi pe copilă, să ia averea lor şi să fugă. Luând cuţitul pe ascuns, mergea spre casă, unde era stăpâna sa, şi după ce a ajuns la uşă 1-a cuprins orbirea ochilor în mijlocul uşii şi nu putea să intre, nici să se întoarca. Şi multă vreme s-a trudit, silindu-se să intre, însa n-a putut, şi a început a striga pe stăpâna sa, zicând: „Vino aici". Iar ea se mira, cum sta el în mijlocul uşii şi nu venea, ci o striga pe ea, şi-i zicea lui: „Vino tu aici, mai bine", căci nu ştia că este orb şi că de aceea era oprit. Şi a început sluga a jura pe stăpâna sa ca să vină aproape de el, iar ea se jura că nu va merge la dânsul. Sluga a zis: „Lasă măcar pe copilă să vină". Insă ea nici aceasta n-a voit să o facă, ci îi zicea: „De voieşti să vii, vino tu". Sluga, văzând că nu poate să facă nimic, s-a lovit pe sine cu cuţitul şi străpungându-se, a căzut. Iar stăpâna lui, văzând ceea ce se făcuse, a strigat cu glas mare şi au venit vecinii. Au venit şi de la mai marele cetăţii şi aflară pe slugă, înca viu fiind, şi s-au înstiintat de la dânsul despre toate. Au proslăvit pe Născătoarea de Dumnezeu, care a făcut o minune ca aceea, de a izbăvit pe mamă şi pe fiica ei. Dumnezeului nostru slavă (Proloage 25 mai). 376 MINUNEA 322 - Cuviosul Teodor fiind otrăvit, este salvat de Maica Domnului Cuviosul Teodor fiind urât de oamenii de casă ai episcopiei, care luau cu nedreptate din averile bisericii, l-au otrăvit pe el. Din această cauză a zăcut cuviosul trei zile fară glas şi stătea nemişcat ca un mort; din care cauză, în cetate începuse a străbate vestea despre moartea lui. Dar după trei zile i s-a arătat Preasfânta Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea, şi i-a spus pricina bolii lui, care-i venise din otrava cea dată în taină, şi i-a spus şi pe cei ce îi dăduseră otrava; apoi scoţând din basmaua pe care o ţinea în mâini, trei boabe, i-a dat lui, zicând: „Mănâncă-le pe acestea, căci nu vei mai pătimi de acum nici un rău". Mâncând cuviosul boabele acelea, şi-a venit în simţiri, şi s-a simţit cu totul sănătos; apoi sculându-se, a mulţumit lui Hristos Dumnezeu, şi Preacuratei Maicii Lui. Iar pe acei vrăjmaşi răi nu i-a mustrat, nici nu a spus cuiva despre ei; ci a făcut rugăciune către Dumnezeu, ca să nu le socotească lor aceasta ca păcat (Vieţile Sfinţilor 22 aprilie). 377 MINUNEA 323 - Maica Domnului salvează din robia turcilor pe cei doi fii ai unei mame văduvă Pe vremea când turcii ocupau Asia Mică, în cetatea Elatia, din Eparhia Asianilor, vieţuiau doi tineri soţi. Aceştia, de frica turcilor, şi-au părăsit ţara lor şi s-au stabilit în cetatea Hrisopoli, din ţara Macedoniei. Aici soţul îmbolnavidu-se, a murit, după ce mai întâi a devenit tată a doi copii, lăsând în urmă o soţie îndurerata, înstrainata şi săracă şi doi copii mici, lipsiţi de sprijin şi de protecţie. Pe parcursul anilor care au urmat, a trebuit să sufere din greu urmările străinătăţii, care se manifesta din greu, printr-o totală izolare faţă de cei din jur, fiind trataţi ca venetici. Neavând nici o rudenie a lor, către care să-şi tânguiască soarta lor, ei şi-au pus toată nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu şi a Maicii Preacurate, către care se rugau adeseori cu lacrimi. Copiii facându-se mărişori şi întelegând cele ce se întâmpla, adeseori plângeau pentru durerea mamei lor şi pentru sărăcia în care se zbăteau. Nu după mult timp, la durerea lor cea mare, s-a mai adăugat o alta şi mai cumplită. In vremea aceea a venit poruncă de la împaratul turcilor, să adune copii, după obiceiul lor spurcat, pe care, din fii ai lui Dumnezeu, îi transformau în fii şi vase ale diavolului. Intre aceşti copii au fost luaţi şi cei doi copii ai sărmanei văduve şi duşi la Amira, care i-a închis în temniţă. După aceasta, sărmana femeie plângea şi mai 136. îndurerata, pentru luarea copiilor şi pentru văduvia, străinătatea şi sărăcia ei. Şi altă mângâiere nu avea, sărmana de ea, fără numai nădejdea spre Maica îndureratilor şi a orfanilor. Cea care a suferit mai mult decât orice mamă de pe pământ. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Măria. Pe Ea de multe ori o ruga, cu lacrimi fierbinţi, să facă milă cu fiii ei, ca să-i izbăvească din mâinile păgânilor şi să nu piară sufletul lor, aflându-se în amară robie. 378 De vreme ce nemângâiata mamă se ruga, cu multă evlavie şi credinţă şi fiindcă rugăciunea ei era plină de smerenie, a auzit-o Stăpâna Cea atotputernică, ca o milostivă şi îndurata şi a izbăvit din legături pe fiii ei iubiţi, într-un chip minunat ca acesta: Preacurata s-a arătat noaptea copiilor în chipul mamei lor, acolo unde erau închisi şi le-a zis lor: „Sculaţi-vă, iubiţii mei fii, şi-mi urmaţi mie". Atunci copiii înspaimântându-se şi fiind uimiţi, s-au sculat şi cu bucurie au urmat ei. Apoi, prin cuvântul Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, s-au deschis singure uşile temniţei şi au ieşit; după aceea în puţină vreme au ajuns la ceasul Utreniei, în cetatea Neapoli, unde era o mănăstire închinata Preasfmtei Fecioare, Născătoarei de Dumnezeu, şi a poruncit copiilor să rămână în aceea mănăstire, zicându-le: „Aici să vă tundeţi şi să îmbracati chipul monahicesc, fiii mei, să vă supuneţi egumenului şi la toată frăţimea, căci eu iarăşi voi veni la voi, ca să văd dacă sporiţi în faptele cele bune, monahiceşti". Acestea zicând, şi-a luat ziua bună de la dânşii şi s-a dus. Iar copiii, după terminarea Utreniei, s-au închinat egumenului, şi i-au vestit lui toată întâmplarea lor. Egumenul, ca un cunoscător, a înteles că o putere dumnezeiască i-a mântuit pe dânşii şi, slăvind pe Atotputernicul Dumnezeu, a dat pe copii în grija unui bătrân îmbunatatit, ca să-i învete sfinţita carte şi toată rânduiala şi petrecerea monahicească. Şi după puţină vreme, i-a făcut paraclisieri, ca să slujească bisericii, fiindcă s-au arătat plini de râvnă şi cuvioşie. Şi atâta sârguinţă puneau, încât toţi părinţii mănăstirii se minunau de dânşii, dar mai ales pentru faptele bune cele mari pe care le făceau. Şi toţi fraţii îi lăudau pe dânşii, bucurându-se de sporirea ce o aveau în nevoinţele pustniceşti. Mai ales Pilotei, unul din cei doi fraţi, care se sârguia totdeauna şi se silea ca să covârşească pe toţi fraţii în ascultare şi smerenie. Mama cea îndurerata, nu ştia nimic despre salvarea fiilor ei iubiţi. După ce a trecut puţină vreme, a primit un îndemn bun în gândul său, ca lepădându-se de lume şi de tulburările ei, să meargă la o mănăstire de fecioare şi să se călugărească. în apropiere de mănăstirea în care fii ei s-au călugărit, era o mănăstire de femei condusă de acelaşi egumen care i-a primit pe ei. Spre această mănăstire a îndreptat Dumnezeu paşii acestei 379 mame unde, fiind primită, s-a călugărit, punându-i-se numele Evdochia. însa egmenul nu ştia că Evdochia era mama copiilor, nici dânsa nu cunoştea minunea, pe care a facut-o Maica Domnului cu copiii ei. Copiii petreceau în mănăstirea în care i-a adus Născătoarea de Dumnezeu Măria şi le-a poruncit să rămână într-însa şi, unde rămânând, slujeau în biserica Domnului cu multă osârdie; iar ea în cealaltă mănăstire de fecioare, sporind în toată ascultarea, slujea feă pregetare la toate surorile. Sosind o zi în care era un praznic vestit al mănăstirii, s-au dus toate monahiile la mănăstirea de bărbaţi, şi erau împreuna cu ele şi minunata Evdochia. Apoi, după bunăvoinţa lui Dumnezeu, s-a întâmplat că după Dumnezeiasca Liturghie, s-au strigat cei doi fraţi unul pe altul pe nume, pentru oarecare slujbă a bisericii, ca nişte paraclisieri ce erau amândoi. Iar mama lor stând în nartică (pridvor), şi auzind dulcele nume al lui Pilotei, fml ei, i s-a rupt inima; şi intrând în biserică, s-a uitat cu dinadinsul la feţele lor, şi i-a cunoscut că ei sunt fiii ei. Apoi de mare bucurie a leşinat, şi după multă vreme venindu-şi în fire, i-a îmbratisat pe dânşii cu lacrimi, şi fară de saţiu îi săruta. După aceasta i-a întrebat pe dânşii: cum şi când s-au izbăvit din robie? Iar ei au răspuns, zicând: „Poate ne ispiteşti pe noi, preaiubita noastră mamă? Oare nu eşti tu, cea care ne-ai scos pe noi din mâinile ismailitenilor, şi ne-ai adus aici? Şi ne-ai poruncit să rămânem într-această mănăstire, până vei veni iarăşi să ne vezi?". Atunci femeia s-a minunat şi, întelegând minunea, vărsa lacrimi, proslăvind pe Dumnezeu, mulţumind împaratesei celei atotputemice, preamilostivei Maicii Domnului nostru lisus Hristos, care a săvârşit cu dânşii o minune înfricosata ca aceasta şi nu a trecut cu vederea rugăciunea şi lacrimile ei. Această minune s-a auzit apoi în toată mănăstirea şi se bucurau toţi fraţii de dânşii. Evdochia a rămas în mănăstirea sa, slujind lui Dumnezeu cu mai multă sârguinţă decât înainte şi mulţumind Făcătoarei sale de bine, care i-a împlinit dorinţa şi a izbăvit pe fiii ei din păgânătate. Şi aşa nevoindu-se bine şi cu plăcere de Dumnezeu, s-a dus la Cel dorit (Vieţile Sfinţilor 21 octpmbrie). 380 Minunile Maicii Domnului în apărarea cetăţilor ortodoxe, bisericilor si mănăstirilor MINUNEA 324 - Icoana Maicii Domnului opreşte pe domnul saracinilor de a intra în cetate Nimic nu se întâmpla în lumea aceasta fară voia lui Dumnezeu! Odinioară, domnul saracinilor, cu voinţa lui Leon, împaratul grecesc, mergea în Ţarigrad pe poarta ce se chema Bosforioză. Când au ajuns la poarta cetăţii, tovarăşii lui au putut intra înauntru, dar domnul saracinilor a fost oprit, căci calul lui n-a vrut nicicum să intre pe 137. poartă. Atunci căutând el în sus, a văzut deasupra porţii icoana Maicii Preacurate şi a priceput că aceea 1-a oprit nedându-i voie să intre în cetate, întrucât adeseori când se vorbea că Maica Precista apăra cetatea de dânsul, el hulea numele Ei. Domnul saracinilor a fost nevoit a se întoarce înapoi (178, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 381 MINUNEA 325 - Maica Domnului salvează cetatea Ţarigrad de împresurarea perşilor Odinioară, pe când perşii au înconjurat cetatea Ţarigradului şi dădeau război să-1 cucerească, deodată s-a văzut ieşind pe porţile cetăţii şi îndreptându-se spre ei, o Doamnă care avea înfatisare de împarateasa. Perşii au socotit că aceea este împarateasa şi merge să-i roage să facă pace cu ei. Dar acea Doamnă a fost Precista, care apăra Ţarigradul de vrăjmaşi. După aceea. Maica Precista s-a făcut nevăzută, iar între perşi a intrat atâta tulburare, încât au început a se bate între ei, încât mulţi au pierit, iar cei rămaşi în viaţă au fiigit cu multă ruşine şi frică din împrejurimile cetăţii (179, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 326 - Icoana Maicii Preacurate purtată pe ziduri, apără cetatea Novgorodului de duşmani Cândva, cetatea Suzdalului s-a sculat cu război asupra Novgorodului, amândouă cetăţile fiind sub stăpânirea împaratului de la Moscova. In acel timp Ilie, Episcopul Novgorodului, s-a rugat lui Dumnezeu înaintea icoanei lui Hristos, ca să-i apere pe dânşii de duşmani. El a auzit atunci un glas care i-a zis: „Du-te în biserica Domnului Dumnezeului nostru din uliţa Ilieşi, să iei de acolo icoana Preacuratei Fecioare Măria şi s-o duci pe zidurile cetăţii, împotriva duşmanilor. Şi aşa, prin ea vă veţi apăra". Episcopul auzind aceste cuvinte, a trimis pe diaconul său să-i aducă acea icoană a Preacuratei Fecioare, dar icoana n-a vrut să se dea lui s-o ia. Văzând aceasta Ilie, Episcopul Novgorodului, a mers dânsul împreuna cu tot soborul la icoana aceea a 382 Preasfîntei Născătoarei de Dumnezeu şi, căzând înaintea ei, s-a rugat Stăpânei noastre, zicând: „O, preamilo stivă Doamnă, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, tu eşti nădejdea, scăparea şi apărarea cetăţii noastre, zidul, acoperământul şi limanul tuturor creştinilor. Drept aceea şi noi păcătoşii spre tine nădăjduim, roagă-te, Doamnă, Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, pentru cetatea noastră şi nu ne da în mâna vrăjmaşilor noştri, pentru păcatele noastre, ci ascultă plângerea şi suspinarea robilor tăi şi scapă-ne, precum oarecând Fiul tău i-a cruţat pe niniviteni, pentru pocăinţa lor, aşijderea şi aici. Stăpână, arată-ţi mila Ta". Astfel rugându-se Sfântul, a început a cânta Paraclisul Preasfîntei Născătoarei de Dumnezeu şi pe când clericii cântau condacul după a şasea pesnă: „Ceea ce eşti folositoare neînfruntată creştinilor", îndata cinstita icoană a Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, singură de sine s-a mişcat; iar poporul văzând acea străină minune, toţi într-un glas au strigat: ,J)oamne miluieşte!". Apoi, Preasfmţitul Arhiepiscop luând în mâini acea cinstită icoană, cu dragoste a sărutat-o şi, mergând cu tot poporul, cântări de rugăciune săvârşind, au înaltat-o pe zidurile cetăţii şi a pus-o împotriva luptătorilor. Fiind al şaselea ceas din zi, potrivnicii mai tare au dat năvală asupra cetăţii, aruncând asupra ei ploaie de săgeţi. Atunci cinstita icoană a Preasfîntei Născătoarei de Dumnezeu, îndata şi-a schimbat faţa dinspre potrivnici şi a întors-o spre cetate. Această mişcare era un semn de preamare milostivire a Stăpânei noastre, pe care a arătat-o popoarelor celor ce se primejduiau de împresuratori. Privind Arhiepiscopul spre sfânta icoană, a văzut lacrimi curgând din ochii ei, ca un izvor al Raiului. Luând felonul său şi adunând într-însul lacrimile care picau de la ea, a zis: „O, minune preaslăvită! Cum din lemn uscat picură lacrimi! Iată, împarateasa, ne arăţi nouă semn de încredintare, căci cu lacrimi te rogi Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, pentru scăparea cetăţii". Şi tot poporul văzând că plângea icoana Preasfîntei Născătoarei de Dumnezeu, a strigat către Dumnezeu cu lacrimi şi cu suspinuri. Atunci, deodată a căzut frică asupra potrivnicilor, şi i-a acoperit întunericul, şi mânia lui Dumnezeu i-a tulburat pe ei, şi au început unul pe altul să se ucidă. Iar cetăţenii văzând că o tulburare ca aceea a căzut asupra lor, au deschis 383 porţile cetăţii şi ieşind înarmati, s-au repezit asupra vrăjmaşilor, pe unii tăindu-i, iar pe alţii robindu-i şi aşa au biruit toate taberele vrăjmaşilor, cu ajutorul Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu. Din acea vreme. Arhiereul lui Dumnezeu, Ilie, a aşezat praznic luminos, pentru a se prăznui acel preaminunat semn al Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, în marea cetate a Novgorodului, şi a numit ziua aceea, pe de o parte, zi de izbăvire, căci cu rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, a trimis Dumnezeu izbăvire cetăţii, iar pe de altă parte, zi de pedepsire, pentru că fraţii cei de o credinţă şi de un neam s-au sculat la război între ei, cei vinovaţi primindu-şi răsplata propriei lor răutăţi. Şi aşa, din vremea aceea, prin ocârmuirea bunului lor păstor duhovnicesc, marea cetate a Novgorodului a petrecut în pace şi linişte adâncă (Vieţile Sfinţilor 7 septembrie). MINUNEA 327 - Icoana lui Hristos, veşmântul Precistei şi lemnul Crucii apără Ţarigradul de perşi şi tătari.In vremea lui Eraclie, împaratul grecesc, Sarvar, voievodul perşilor şi hanul tătarilor, au venit cu oştile pe mare şi pe uscat până sub zidurile Ţarigradului şi, 138. înconjurându-1, se luptau să-1 cucerească. In acea vreme toţi oamenii s-au rugat Maicii Precistei. Clericii şi poporul luând icoana lui Hristos, cea nefacută de mână omenească, veşmântul Precistei şi lemnul cel de viaţă făcător al Crucii Domnului, au făcut Htanie pe zidurile cetăţii, rugându-se lui Dumnezeu să le ajute. Atunci Precista, prin icoana sa de la biserica din Vlahema, a scornit în mare valuri năvalnice încât s-au înecat toate corăbiile păgânilor. Tot atunci, cu ajutorul Sfinţiei Sale, oştile greceşti, care se afiau lângă biserica Sa care se chema Peghia, au ucis mulţi tătari care se aflau pe uscat. Grecii, văzând aceasta, au început a se îmbarbata şi astfel au biruit pe tătari. Hanul s-a speriat atât de mult, încât nu ştia ce să mai facă. Astfel, cu ajutorul Maicii Domnului au fost izgoniţi (125, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 384 MINUNEA 328 - Prin rugăciuni cu lacrimi către Maica Domnului, Moscova şi toată Rusia scapă de turci şi tătari In anul 1451, prin voia lui Dumnezeu, pentru păcatele oamenilor, au năvălit agarenii, cei fără de Dumnezeu, asupra pământului Rusiei. Un fm al împaratului saracinilor, însotit de mulţi tătari, a intrat pe pământul Rusiei, arzând satele pe unde treceau şi apropiindu-se de cetatea Moscovei, au înconjurat-o din toate părţile, vrând să o cucerească. Atunci fericitul Mitropolit lona, cu tot clerul său, luând cinstitele Cruci şi Sfintele icoane, au înconjurat zidurile cetăţii cu cântare de rugăciune, vărsând multe lacrimi din ochi în rugăciunea către Dumnezeu, pentru cetate şi pentru popor. In acel timp, căutând spre un monah, anume Antonie, care era stareţ la mănăstirea Ciudova, bărbat cucemic, pe care îl cunoştea Sfântul, şi ştia viaţa lui îmbunatatita. Mitropolitul lona i-a zis: „Fiule şi frate Antonie, roagă pe milostivul Dumnezeu şi pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu, pentru izbăvirea cetăţii şi toată credincioasa creştinătate, de agarenii cei fară de Dumnezeu". Antonie i-a zis: „Prea mare, arhiereule, mulţumim lui Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Lui, ajutătoarea noastră cea tare şi grabnică, căci a auzit rugăciunile tale şi a rugat pe Fiul său, pe Domnul nostru lisus Hristos, ca să fie mântuită cetatea aceasta şi toată credincioasa creştinătate pentru tine. Iar aceşti agareni, cu nevăzută putere vor fi biruiţi şi degrabă izgoniţi, numai eu singur voi fi rănit de ei, şi voi muri, căci judecăţile lui Dumnezeu au poruncit". Acestea zicând Antonie, iată deodată a zburat o săgeată de la tătari, şi a rănit pe acel stareţ Antonie care, bolind puţin, a murit şi a fost îngropat cu cinste de 385 Preasfmţitul Mitropolit lona şi de tot soborul. După aceea venind praznicul „punerii cinstitului veşmânt al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu", care se prăznuieşte pe ziua de două iulie, păgânii au fost cuprinşi deodată de mare frică şi cutremur, din care cauză au fugit de la cetate, fiind izgoniţi de puterea cea nevăzută a lui Dumnezeu. Iar Sfântul Mitropolit a poruncit ca degrabă să se zidească în curtea sa o biserică numită „Punerea Veşmântului Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu", întru pomenirea izbăvirii de agareni, cu rugăciunile Maicii lui Dumnezeu, căci într-acea zi s-a eliberat cetatea de împresurarea barbarilor (Vieţile Sfinţilor 31 martie). MINUNEA 329 - Maica Domnului izbăveşte cetatea Ustiog de pieire, pentru rugăciunile Sfântului Procopie Fericitul Procopie se trăgea cu neamul din nemţi. Fiind neguţător bogat, a venit cu multă marfa în marea cetate a Novgorodului. Văzând el toată rânduiala Bisericii Răsăritului, şi cunoscând că credinţa ortodoxă este bună, a iubit-o foarte mult şi dorind să o învete desăvârşit şi să o primească pe dânsa, căuta un bărbat insuflat de Dumnezeu, care să-1 învete şi să-1 lumineze prin Sfântul Botez. Auzind de Cuviosul Părinte Varlaam, care ridicase o mănăstire în apropiere de Hotin, că este bărbat iscusit şi plin de duhovnicească întelepciune, a mers la dânsul; şi învatându-se destul din dreapta credinţă creştină, a primit Sfântul Botez. Apoi şi-a împartit toată averea sa săracilor, dând şi mănăstirii aceleia o parte oarecare şi astfel singur s-a făcut sărac de bună voie pentru dragostea lui Hristos. El a trecut cu vederea nu numai lumea cu poftele ei, ci şi pe dânsul, pentru că a lepădat viaţa nebunească, facându-se înaintea oamenilor ca un om fară de minte şi nepriceput, având mintea sa adâncită în cugetarea către Dumnezeu. Aceia care îl ştiau pe dânsul, îl fericeau, văzându-i petrecerea lui, zicând astfel: „Acest om, este mare înaintea lui Dumnezeu, deoarece venind aici din alte părţi şi fiind de altă credinţă, s-a întors la dreapta credinţă, multa lui avere a împartit-o la săraci, iubind sărăcia şi s-a făcut nebun pentru Hristos". 386 De multe ori, auzind fericitul Procopie nişte cuvinte ca acestea, se mâhnea foarte mult, şi nesuferind să fie lăudat de oameni, a plecat de acolo în părţile răsăritului, primind multe supărări de la cei neînţelegători. Venind în cetatea Ustiog, a vieţuit într- însa; umblând ziua prin cetate, se pre^cea a fi nebun, pentru care era batjocorit de mulţi şi chinuit cu bătăi, mai ales de copiii cei nepricepuţi. Noaptea mergând el la biserici, se ruga Domnului cu lacrimi pentru cetate, pentru oameni, şi pentru slujitorii săi, zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta". Când avea nevoie să se odihnească de osteneală, se arunca pe gunoaie şi murdării; iar 139. iama pătimea de ger şi de zăpadă, într-o haină groasă şi ruptă, fiind pe jumătate gol. Vara răbda zăduful şi arşiţa soarelui, şi primea foarte puţină hrană de la oamenii cei temători de Dumnezeu şi aceasta nu în toate zilele. De la cei bogaţi şi fâcători de nedreptate, niciodată nu voia să ia nimic, şi adeseori petrecea multe zile fară hrană. Ducând o viaţă ca aceasta, s-a făcut mucenic de bună voie, chinuindu-se cu foamea şi cu setea şi rătăcind, umbla gol, luând ocări, bătăi şi batjocuri. El, cel ce nu-i era toată lumea vrednică, umbla prin uliţele cetăţii, lipsit, necăjit şi chinuit. Haina ruptă pe care o avea, o purta aruncată pe umăr, având spatele gol, gata spre bătăi, încât şi la dânsul se împlinea scriptura: „Spatele meu l-am dat spre bătăi, şi fălcile mele spre lovire cu palmele; iar faţa mea nu am întors-o de la ruşinea scuipărilor". Pentru o viaţă ca aceasta, s-a sălăşluit într-însul darul lui Dumnezeu, şi i s-a dat lui darul proorociei, ca mai înainte să vadă şi să spună, cele ce vor să fie, precum va arăta cuvântul ce ne stă înainte. După aceea, el a început a locui într-un foişor, lângă soborniceasca biserică a Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, rugându-se totdeauna cu lacrimi, şi cu multe îngenuncheri, cerând cele folositoare cetăţii. Rugăciunea lui era bine primită înaintea lui Dumnezeu, fiind putemică a îndeparta de la oameni dreapta mânie a lui Dumnezeu, precum vom vedea din cele ce urmează. 387 Odată, pentru înmultirea păcatelor omeneşti, a voit Dumnezeu să piardă cetatea Ustiogului, cu fulgere şi cu pietre căzute din nor, precum altă dată a ucis cu pietre din nori, pe oamenii din Amoreia, care se împotriveau lui Isus Navi. Creştinii cei păcătoşi, care nu se pocăiesc şi care se tăvălesc în fărădelegi spurcate, ca în noroiul tinei, sunt potrivnici lui lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pomindu-L pe Dânsul spre mânie şi răsplătire şi spre care Domnul ca spre vrăjmaşi se înarmeaza şi-i pierde. Aşa s-a înarmat Dreptul Răsplătitor asupra cetăţii Ustiogului, care 1-a mâniat pe El. A lăsat să vină asupra ei pedeapsa şi pierzarea, pe care Sfântul Procopie, mai înainte a vestit-o, îndemnându-i la pocăinţă, precum oarecând Proorocul lona pe niniviteni. într-o zi de duminică, fiind adunat mult popor în sfânta biserică. Sfântul Procopie a început a îndemna pe popor spre pocăinţă, zicând: „Fraţilor, pocăiţi-vă de păcatele voastre şi milostiviţi pe Dumnezeu spre voi, prin post şi rugăciuni; căci de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri prin grindină şi foc, pentru că mânia lui Dumnezeu va veni asupra voastră". Dar ei nu s-au uitat la cele zise de dânsul, ci grăiau între ei: „Acest om este fară de minte, fiindcă niciodată nu grăieşte ceva cu pricepere". După cântarea Dumnezeieştii Liturghii, Sfântul stătea în pridvor şi plângea nemângâiat, tânguindu-se ziua şi noaptea; iar oamenii care veneau la biserică, văzându-1 plângând neîncetat, îi ziceau: „De ce plângi nebunule? Care este necazul inimii tale?". Fericitul le răspundea lor: „Fraţilor, priveghiaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită". Dar ei nu socoteau întru nimic cuvintele lui. A treia zi ieşind el din pridvor, s-a dus prin cetate, propovăduind tuturor oamenilor cu multe lacrimi şi strigându-le că se apropie pedeapsa lui Dumnezeu, zicând: „Pocăiţi-vă oamenilor, plângeţi pentru greşelile voastre şi vă rugaţi, că doar îsi va întoarce Dumnezeu dreapta Sa mânie şi nu va pierde cetatea pentru înmultirea fărădelegilor, ca pe Sodoma şi Gomora". Dar oamenii cei împietriti la inimă, nu luau aminte la propovăduirea lui, ci mai ales îl batjocoreau ca pe un om fară de minte. Dar Sfântul era răbdător şi rugător fierbinte către Dumnezeu, arătându-se pe sine chip de pocăinţă pentru toţi, şi milostivind pe Dumnezeu prin neîncetate rugăciuni cu lacrimi, ziua şi noaptea. 388 In duminica viitoare, la amiază, a venit peste cetate un nor întunecos, încât s- a întunecat lumina zilei, facându-se ca o noapte întunecoasa, iar poporul văzând neobişnuita întunecare a zilei, nu se pricepea ce este, şi ziceau în sineşi: „Ce va să fie aceasta?". Apoi s-au ridicat nori mari cu fulgere neîncetate din patru părţi, năvălind asupra cetăţii. Erau tunete aşa de înfricosate, încât nu se auzea om cu om vorbind. Pământul se cutremura de înfricosatul zgomot al tunetelor, iar din fulgere s-a făcut o arşiţă mare. Atunci poporul a cunoscut că vine pierzarea sa, prin mânia lui Dumnezeu care s-a pogorât asupra cetăţii, aducându-şi aminte de proorocia şi propovăduirea fericitului Procopie. Atunci toţi au alergat la sfintele biserici, dar mai ales în biserica cea sobornicească a Preasfmtei Născătoare de Dumnezeu, unde săvârşeau rugăciuni cu lacrimi. La acea biserică alergând şi Sfântul Procopie, a căzut înaintea icoanei Preasfîntei Născătoarei de Dumnezeu, vărsând multe lacrimi şi rugându-se, ca să fie mijlocitoare către Fiul său şi Dumnezeu, pentru oamenii care au greşit şi au atras mânia lui Dumnezeu asupra lor. Rugându-se către Dumnezeu, ca proorocul Moise de demult, striga: „Iartă, Doamne, acestui popor păcatele lor, iar de nu, şterge-mă din cartea Ta în care m-ai scris". Făcându-se de Sfântul Procopie şi de tot poporul rugăciune lungă şi cu plângere către Dumnezeu şi către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, s-a arătat din icoana Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu o minune preamărită. Din chipul ei a ieşit mir care curgea ca din izvor. Din acel mir s-au umplut vasele bisericeşti, şi în ceasul acela s-a schimbat văzduhul. Norii cei înfricosati, cu ftilgerele şi cu tunetele, s-au dus în locuri pustii, ca la douăzeci de stadii depărtare de cetate şi acolo plouând pietre mari şi înfricosate, au sfărâmat multe păduri şi le-au ars, iar din oameni şi dobitoace pe nimeni n-a ucis, prin apărarea Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu şi cu rugăciunile Sfântului Procopie. 389 140. Pietrele acelea, ce din mânia lui Dumnezeu au căzut pe acele locuri pustii, se văd şi până acum, spre încredintarea şi înfricosarea neamului celui mai de pe urmă, ca păcătoşii să se întoarca la pocăinţă. Iar din mirul acela care a curs din chipul Preasfmtei Născătoare de Dumnezeu, se ungea poporul pentru binecuvântare. Cei care erau bolnavi şi pătimeau de vreo boală oarecare, aceia câştigau vindecare şi sănătate. Atunci s-a făcut bucurie mare în această cetate care s-a izbăvit de pierzare şi pentru mirul cel tămăduitor care s-a primit din darul Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu. Iar Sfântul Procopie vieţuind ani mulţi şi văzându-şi mai înainte sfârşitul său, s-a dus noaptea la mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihail şi lângă acea mănăstire s-a mutat către Domnul, neştiind nimeni de sfârşitul lui. Moartea Sfântului a fost la 8 iulie, în ziua pomenirii celui de un nume cu el, plăcutul lui Dumnezeu, Sfântul marele Mucenic Procopie (Vieţile Sfinţilor 8 iulie). MINUNEA 330 - Părinţii Cuviosului Nectarie, ajutaţi de Maica Domnului, scapă de pericolul robiei Dumnezeiescul Nectarie era din localitatea ce se chema Bitolia, iar părinţii lui au fost bine -credincioşi şi drepţi înaintea lui Dumnezeu şi aceasta se vede din următoarea întâmplare. Pe când turcii voiau să robească locul acela, mama cuviosului aflându-se la arie, a văzut în somn pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu care i-a poruncit să ia pe bărbat şi pe fiii săi şi să fugă cât mai curând din locul acela, ducându-se în altă parte, pentru că vor veni agarenii să-i robească. îndata cum s-a deşteptat, a alergat la casa lor şi a spus bărbatului ei ce a visat; apoi luând copiii lor, au fiigit din locul acela şi s-au ascuns într-o parte, unde H s-a părut lor că este mai bine. După ce barbarii au 390 prădat locul acela şi toate părţile din împrejurimi şi după ce a încetat tulburarea, după multă vreme au ieşit din locul unde se aflau ascunşi, păzindu-se nevătămaţi, prin acoperământul şi sprijinul Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, căreia i-au mulţumit din tot sufletul lor cu lacrimi de bucurie (Vieţile Sfinţilor 5 decembrie). MINUNEA 331 - Maica Domnului păzeşte biserica Sa, de tâlharii care vroiau să o prade Odinioară, au venit tâlharii noaptea, în mănăstirea Sfântului Sava, ca să prade biserica Preacuratei Maicii lui Dumnezeu. Dar pe când s-au pomit către fereastra care se afla deasupra mormântului Cuviosului Părinte Sava, li s-a arătat lor în faţă un munte mare pe care nu le era lor cu putinţă a se sui nicidecum. Apoi a căzut peste dânşii frică şi cutremur, şi renunţând la gândul lor, s-au întors ruşinaţi. Acestea toate, tâlharii însisi le- au mărturisit mai târziu, când cu pocăinţă au venit la mănăstire, unde au petrecut, până la sfârşit, viaţă bineplăcută lui Dumnezeu (Vieţile Sfinţilor 3 decembrie). 391 MINUNEA 332 - Maica Domnului izgoneşte, prin Sfânta sa icoană, pe năvălitorii agareni din pământul Rusiei In zilele bine-credinciosului şi marelui domn Vasile Dimitrievici, singurul stăpânitor al Rusiei, şi în vremea Sfântului Mitropolit Ciprian, a fost năvălirea lui Temiraxac, împaratul agarenilor, contra pământului Rusiei. Aceia sculându-se cu mare putere de la răsărit şi prădând multe împaratii, a ajuns până la părţile Rusiei. Apropiindu- se de hotarele ei, a cucerit cetatea Eleciul şi a răpit pe voievodul Eleciului şi a ucis o mulţime de creştini, căci era mare urâtor şi cumplit muncitor al neamului creştinesc. Apoi se mai lăuda că tot pământul Rusiei are să-1 pustiească, ca să dezrădăcineze credinţa creştinească. îsi pregătea drumul său spre Moscova, vrând ca să o risipească pe ea. Auzind marele domn Vasile Dimitrievici de acest lucru, şi-a adunat oastea sa şi s-a dus în cetatea Colomni. De acolo plecând, a stat la malul râului, tăbărând împotriva vrăjmaşului, iar Temiraxac a stat într-un loc 15 zile. Inştiinţându-se marele domn şi toată oastea creştinească de marea putere a păgânului împarat, care venise cu multă oştire, şi auzind şi despre scopul pe care îl avea, şi-a ridicat mâinile spre cer, împreuna cu toţi ostaşii săi şi se ruga cu lacrimi Domnului şi Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, pentru izbăvirea sa de acel agarean fără de Dumnezeu. Ei chemau în ajutor pe cei mai mari plăcuţi ai lui Dumnezeu, pe Sfinţii ierarhi Petru şi Alexe, pe Cuviosul Serghie şi pe ceilalţi Sfinţi făcători de minuni ai Rusiei. Apoi a trimis în cetatea Moscova, la părintele său duhovnicesc şi la Preasfinţitul Mitropolit Ciprian, ca să facă post şi rugăciune. După aceea să trimită în cetatea Vladimirului, ca să ia de acolo icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, să o aducă în Moscova, pentru apărarea împaratestii cetăţi a Rusiei. Mitropolitul Ciprian, mai înainte de a primi această poruncă, se gândea ca să aducă acea cinstită icoană; când i-a venit porunca aceasta, atunci a mulţumit lui Dumnezeu, că tot acelaşi gând a pus şi în inima marelui domn. Primind 392 această potrivire a gândurilor, ca o adeverire a bunăvoinţei lui Dumnezeu ca minunata icoană să se aducă la dânşii, atunci el a trimis îndata la Vladimir, oameni din duhovniceasca rânduială, să aducă cinstita icoană. Apoi adunând tot clerul şi mulţime de popor, s-au rugat împreuna pentru biruinţa asupra vrăjmaşului. El le -a poruncit tuturor să postească şi să se roage, el singur făcând slujbă şi rugându-se ziua şi noaptea cu multă vărsare de lacrimi, pentru marele domn, pentru oaste, cum şi pentru toţi drept-credincioşii 141. creştini. Când cinstita icoană a pomit de la Vladimir şi se apropia de cetatea Moscova, în 15 zile ale lunii august, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, au ieşit în întâmpinarea ei Preasfînţitul Mitropolit cu tot soborul său, împreuna cu mult popor care, văzând acea Sfântă icoană, au căzut cu faţa la pământ şi s-au închinat ei, ca însasi Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, care venise la dânşii, şi primind-o cu negrăită bucurie, vărsau multe lacrimi, privind spre dânsa şi rugându-se ca să se izbăvească de năvălirea agarenilor. Dar nu în zadar le-au fost rugăciunea şi lacrimile lor, pentru că chiar în aceiaşi zi în care a fost adusă la Moscova preacinstita icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, Temiraxac, păgânul împarat al agarenilor, îngrozindu-se de o înfricosata vedenie pe care a avut-o în vis, s-a tulburat şi a fiigit înapoi cu toată puterea sa, nefiind izgonit de nimeni. Vedenia aceea a fost astfel: înaintea sa a apărut un munte înalt, pe al cărui vârf mergeau împotriva lui mai mulţi Arhierei, aceia având toiege în mâini cu care îl îngrozeau pe el. Deasupra Arhiereilor, în văzduh, a văzut o împarateasa înconjurata de o strălucire neobişnuită şi de o slavă negrăită, îmbracata în haină de porfiră, cu raze în chip de fulger şi strălucind mai mult decât soarele. Iar împrejurul ei era mulţime de ostaşi înarmati care îi slujeau ei, şi pregătindu-se ca de război. împarateasa avea mâinile ridicate pentru rugăciune. Apoi a văzut-o pe ea ameninţându-1 cu groază, ca să se ducă din hotarele pământului Rusiei, arătându-se ca şi cum poruncea ostaşilor săi să pornească contra lui. De acea înfricosata vedenie s-a cutremurat Temiraxac, a sărit înspaimântat din pat şi a răcnit: „O, vai mie, ce înseamna această vedenie înfricosata?". Şi tremurând, se 393 temea suspinând, fiind în mare nepricepere. După un ceas, venindu-şi în fire, a chemat pe domnii şi voievozii săi, şi a început a le spune lor ceea ce a văzut, tremurând înca de frică. Aceia auzind ceea ce li se spunea, şi văzând pe împaratul lor tremurând, s-au înspaimântat şi ei asemenea, şi nepricepând întelesul celor auzite ziceau: „Ce poate să fie aceasta?". Unii ziceau: „împarateasa care s-a văzut, este Maica lui lisus Hristos, Dumnezeul creştinilor, şi se vede că voieşte să apere pe creştini, pentru că dânsa le este lor Ajutătoare şi Purtătoare de grijă". Temiraxac a zis: „Dacă creştinii au o ajutătoare ca aceea, apoi în deşert ne-am pornit asupra lor, şi fară de spor ne ostenim, căci măcar pe unul din cei ce stau înaintea ei, de l-ar trimite asupra noastră, pe toţi ne va birui, şi nici loc nu vom putea găsi unde să fugim". Astfel plângându-se acel împarat păgân, s-a întors înapoi cu toată puterea sa, fugind cu ruşine. Şi aceasta fiindcă li se părea agarenilor, că multe cete de ostaşi din pământul Rusiei, vin în urma lor, şi pentru aceea fiind cuprinşi de frică mare, unul pe altul se călca, aruncându-şi armele, prăzile şi tot ce jefuiseră ei. Astfel a fost biruinţa drept-credincioşilor creştini asupra vrăjmaşilor, fară război şi fară vărsare de sânge, cu rugăciunile Preacuratei Fecioare, Născătoarei de Dumnezeu. Acea năvălire a lui Temiraxac cu agarenii lui, şi minunata lui izgonire din pământul Rusiei, s-a întâmplat în anul de la facerea lumii 6.303 (sau 795 de la Hristos) şi din vremea aceea, în cetatea împarateasca a Moscovei, s-a aşezat praznicul întâmpinarii icoanei Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, care se numeşte Vladimirsca, întru neuitata pomenire a minunatei izbăviri de agareni. Acea izbăvire s-a făcut prin apărarea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, prin Sfânta sa icoană cea făcătoare de minuni. Dumnezeului nostru slavă, cinste şi închinaciune în vecii vecilor. Amin (Vieţile Sfinţilor 26 august). 394 Maica Domnului poartă grijă de mănăstiri şi de personalul lor MINUNEA 333 - Maica Domnului izvorăşte apă din piatră, umple jitniţele cu grâu şi vasele cu vin şi untdelemn Din cele ce ni s-au lăsat scrise prin cărţi, aflăm că pe la anul 961 se afla în Trapezunda un bărbat preaînţelept şi purtător de Dumnezeu, Avramie cu numele, care avea multă dragoste de cele dumnezeieşti. Vrând el a se depărta de lume s-a dus într-un munte care se chema Chimina, unde trăia Sfântul Mihail Maleinos. De acesta, după a sa dorinţă, fiind călugărit, a rămas în ascultare de el, păzind cu dinadinsul toată aspra petrecere şi pustnicie, mâncând numai odată pe săptămână şi împartasindu-se deseori cu Dumnezeieştile Taine. Insă sfântul bătrân i-a poruncit să mănânce numai la trei zile odată şi să doarmă pe o rogojină. In acest timp au venit la Sfântul doi fraţi, nepoţi de-ai lui, care erau boieri de neam mare: Nichifor, care era pus de împaratul Romano ca voievod peste oastea care era însarcinata a merge să bată pe agarenii din Crit, şi Leon, care era patriciu şi domestic al şcolilor Apusului. Şi a zis către ei. Sfântul: „Prea iubiţii mei fii! Eu am la mine ca ucenic un mare om, îmbunatatit cu prisosinţă, ce se numeşte Atanasie (numele cel din călugărie al lui este Avramie); ca Părinte vă sfătuiesc să vă mărturisiţi la el de-acum înainte, pentru că într-adevăr este vrednic să ocârmuiască sufletele oamenilor". Şi vorbind boierii cu el, după spusa bătrânului, s-au mirat mult de marea lui întelepciune şi pricepere, pentru care s-au şi mărturisit lui. Iar între altele, Nichifor voievodul a zis către dânsul: „Am mare dorinţă ca să mă depărtez de lume şi să mă liniştesc într-o mănăstire". La care Atanasie i- 142. a răspuns: „Bună socoteală ai, fiule, în mintea ta şi dacă te vei hotărî. Dumnezeu îti va ajuta la ceea ce-ţi este de folos". Cu aceste cuvinte i-a binecuvântat pe ei de plecare şi s-a dus la ale sale. De atunci, Mihail, pe oricâţi părinţi şi oameni mari veneau la dânsul pentru mărturisire, îi trimitea la Atanasie care locuia în afară de mănăstire. Care aflând că sfântul bătrân voia să-1 lase după moartea sa ca moştenitor în locul lui, spre folosirea fraţilor, ca un urâtor de slavă ce era, s-a dus de acolo, la Sfântul Munte al Athosului. Ajungând acolo la Căreia, a dat peste un alt bătrân, cu totul nevolnic şi liniştit, căruia i-a spus, faţămicindu-se cum că ar fi om simplu, neştiutor de carte. Bătrânul scriindu-i alfabetul, îl învata pe el. 394 Iar Nichifor, cel mai sus arătat, aflând de plecarea lui, mult s-a întristat. Şi fiindcă cunoştea duhovniceşte dorinţa lui de a se duce la Athos, a scris către mai-marele Tesalonicului ca să cerceteze cu sârguinţă în tot muntele, până ce îl va afla, arătând în scrisoare chipul feţei lui, cum şi toate semnele. Ducându-se acela şi vestind proiestosului Sfântului Munte, i s-a răspuns că trebuie să aştepte până la praznicul Naşterii Domnului, când se adună toţi fraţii la biserica Protatul şi atunci îl va căuta. Sosind momentul aşteptat, în timpul când se cânta privegherea, proiestosul a văzut pe Atanasie cel căutat, pe care 1-a cunoscut după semnele descrise de slăvitul Nichifor. Făcându-i lui metanie, 1-a rugat să citească cele după rânduială. însa el, punând pricină că nu ştie carte, proiestosul 1-a ameninţat că-1 va afiirisi, dacă nu va citi aşa după cum ştie. Atunci şi nevrând, a fost nevoit să spună adevărul; şi auzind limba lui cea preaînţeleaptă şi bine grăitoare, toţi s-au înspaimântat şi i s-au închinat lui. Iar mai ales bătrânul, stareţul lui, şi-a cerut iertare pentru necunoştinţele lui cele de mai înainte. Auzind Atanasie că Nichifor a trimis scrisoare pentru el, a rugat pe proiestosul ca să nu-1 descopere; şi aşa s-a făcut. Insă peste puţină vreme a venit Leon, fratele lui Nichifor, care, cercetând în tot muntele, 1-a aflat pe dânsul şi îmbratisându-1, s- a bucurat foarte şi s-a veselit cu duhul. Iar fraţii pustnici, văzând evlavia boierului către Cuviosul, 1-a rugat pe acesta să ceară milostenie pentru ca să zidescă biserica Protatului mai mare, căci fiind prea mică erau strâmtoraţi de multe ori. Şi în urma rugăminţii făcute de Atanasie, a dat Leon bani deajuns de au ridicat biserică mai mare din temelie. După 396 care luându-şi ziua bună de la Sfântul, s-a dus către fratele său Nichifor. Acesta auzind cele despre Cuviosul, a trimis o scrisoare către proiestoşi, să-1 trimită la el negreşit, care, văzând credinţa cea mare a lui Nichifor, l-au îndemnat pe sfântul ca să se ducă. Iar el, vrând-nevrând, a plecat şi s-a dus la Crit, unde se afla atunci binecredinciosul Nichifor pentru lupta cu agarenii. Şi cu ajutorul lui Dumnezeu, prin rugăciunile Sfântului, biruind de tot pe barbarii aceia necredincioşi şi binecredinciosului împarat vestindu-i, a zis Nichifor către Atanasie: „Iată, Părinte, prin rugăciunile tale acum s-a izbăvit Muntele de frica agarenilor. Intorcându-te, zideşte o mănăstire, ca să vin şi eu pentru linişte, după cum avem învoiala, dacă mai ţii minte, ca să mă depărtez de lume". Acestea zicând, a voit să-i dea bani, însa el nu a vrut să primească, ci i-a zis: „Fii cu frica lui Dumnezeu şi ia aminte de cursele lumii. Dacă fapta ce doreşti a o face va fi plăcută lui Dumnezeu, se va săvârşi" (Acestea le-a zis Sfântul pentru că nu voia să aibă grija zidirii). Iar evlaviosul Nichifor, întristându-se de aceste cuvinte, şi-au luat ziuă bună unul de la altul, şi s-a întors Sfântul în Munte, iar Nichifor s-a dus la Constantinopol, unde facându-i-se primire cu mare cinste pentru că a biruit pe agareni, mai pe urmă a fost ales împarat. Şi fiind el totdeauna stăpânit de dorinţa de a zidi un Sfânt Locaş Născătoarei de Dumnezeu, a trimis la Athos printr-un duhovnic cu numele Metodic, 60 de litre de aur. Văzând Atanasie multa evlavie a drept-credinciosului împarat, a primit banii şi a început a zidi mănăstirea în anii 961 de la Hristos. Iar câte împotriviri şi ispite a pătimit de la diavol, câte osteneli şi trude a îndurat până să zidească o mănăstire aşa de mare ca aceasta, după cum şi în ziua de astăzi se vede, nu se poate scrie aici, pentru că nu despre aceasta se povesteşte aici. Insă care n-a fost la Sfântul Munte şi n-a văzut acea sfântă Lavră, câtă frumuseţe are: câte izvoare cu minunate curgeri, copaci finmoşi, dătători de vesehe, turnuri înalte, chihi nenumărate, case îndestulate şi altele asemenea, să citească viaţa Cuviosului Atanasie pentru ca să se umple de mare vesehe. Iar noi, trecând peste nenumărate minuni pe care le-a săvârşit pururea pomenitul, vom scrie numai despre pururea Fecioara Măria, Născătoarea de Dumnezeu, 397 care este iconoama acestei Lavre până în ziua de astăzi, după cum aici mai jos vom arăta. Cheltuind Cuviosul aurul cel trimis de împaratul, s-a întristat că nu i-a ajuns ca să săvârşească lucrul aşa după cum îl începuse. Şi gândindu-se la aceasta, a plecat din mănăstire spre Căreia, ca să se sfătuiască cu proiestosul Muntelui, dacă n-ar fi bine să trimită la împaratul său şi pe alţi boieri, ca să ceară ajutor. Când era departe de Lavră ca la 4000 de stadii, a văzut o preafrumoasă femeie, care 1-a întrebat: „Unde călătoreşti, Atanasie?". „Dar cine eşti tu de mă întrebi?" a răspuns el înspaimântat. „Eu sunt Maica Domnului tău". Zis-a ei. Sfântul: „lartă-mă. Stăpână, dar nu cred, de nu voi vedea vreun semn; căci multe sunt cursele diavolului". Răspuns-a lui Preasfânta: „Loveşte în piatra aceasta în numele Sfintei Treimi şi cu darul celui Născut din mine, va ieşi apă preabună cu îndestulare". Şi aşa făcând, îndata a 143. izvorât din piatră mulţime mare de apă. Atunci el fiind foarte înspaimântat, a căzut cu faţa la pământ, cerând Stăpânei iertare. Care, întrebându-1 unde se ducea, i-a spus toată pricina mai sus arătată. I-a zis lui Stăpâna: „Du-te înapoi la mănăstire şi vei găsi jitniţele pline cu grâu şi vasele pline cu vin şi untdelemn, cum şi toate celelalte care îti trebuiesc; acestea toate cu ajutorul Fiului şi Stăpânului meu, îti vor ajunge până vei săvârşi mănăstirea. Dar să nu îndrazneasca nimeni şi niciodată ca să se socotească iconom al ei, pentru că eu vreau să vă port de grijă totdeauna, de cele ce vă sunt de trebuinţă, numai să nu vă leneviţi de făgăduinţele călugăriei, de slujba Utreniei şi de canonul vostru". Acestea zicând, s-a făcut nevăzută. Iar cuviosul întorcându-se la mănăstire, a aflat toate după cum a zis Stăpâna, care au ajuns cu îndestulare până s-a săvârşit dumnezeiasca biserică şi toată mănăstirea, după cum se vede până în ziua de astăzi. Minunea cu apa izvorâtă din piatră, o ştiu toţi cei ce locuiesc în Athos. Se poate vedea în biserică o icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, care este zugrăvită pe uşa dinăuntru a mănăstirii, în care se arată cum stă Sfântul dinaintea Preasfintei Fecioare, cu chip smerit, cu multă evlavie, iar Ea cu mâna dreaptă întinsa spre Cuviosul. Şi dedesubt este scris: „Maica lui Dumnezeu şi iconoama acestei 398 Lavre". Iar în câmpul cel dimprejuml icoanei, sunt scrise minunile Sfântului şi are şi aceste două zugrăveli într-una, Stăpâna îi arată cu degetul piatra, iar el loveşte cu toiagul şi izvorăşte apă, iar în cealaltă, amândouă istorisirile, cum şi mănăstirea sub care scrie aşa: „Preasfânta este rânduită ca să fie iconoama mănăstirii, iar Preacuviosul să fie paraiconom". Şi aşa din aceasta se întelege pricina pentru care nu s-a ales niciodată iconom în această Sfântă Lavră, ci numai paraiconom, până în ziua de astăzi. Dar să revenim la ceea ce mai avem de spus mai departe. După ce Cuviosul a săvârşit mănăstirea, cât a trăit el, a prăznuit pe Preasfânta, iar după moartea lui şi fraţii, de asemenea, tot pe Ea o prăznuiau. Preacurata însa, arătându-se în vedenie proiestosului, i-a zis: „De-acum înainte să nu mă mai prăznuiţi pe mine, ci pe robul meu Atanasie, care s-a ostenit pentru această casă până la moarte şi trebuie să aibă o cât de mică răsplătire şi mulţumire, pentru osteneala şi nevoinţa lui". Şi de atunci prăznuiesc cu cântare în a cincea zi a lunii lui iulie, când se adună ca la două mii de călugări cu mireni, săvârşindu-se priveghere de toată noaptea, cu preafrumoase citiri şi cântări, de la apusul soarelui până la ziuă, cântând lui Dumnezeu, Celui în Treime lăudat. Căruia I se cuvine slava, cinstea şi închinaciunea în vecii vecilor. Amin (Vieţile Sfinţilor 5 iulie; 21, Minunile Maicii Domnului, Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 399 MINUNEA 334 - O mănăstire ajungând în mare lipsă de hrană, a fost ajutată cu preaslăvire de Maica lui Dumnezeu Pe vremea când stăpâneau drept-credincioşii împarati, se afla într-un loc pustiu o mănăstire închinata pururea Fecioarei Măria, pe care monahii trăitori acolo, neîncetat o lăudau şi o slăveau. Iar creştinii ştiind evlavia lor, le trimeteau în fiecare an cele trebuitoare şi aveau cu ce trăi; pentru că nu numai poporul cel de rând, ci şi împaratii le trimeteau daruri şi îi ajutau. însa după o vreme, sculându-se cu război păgânii barbari şi biruind pe creştini, le-au luat pământurile din care mănăstirea primea venituri pe care le foloseau pentru hrană, iar împaratii nu mai aveau voie să mai trimită bani pentru cheltuială ca mai înainte. Nemaiavând cele de trebuinţă acolo, monahii s-au gândit să plece în altă parte. Şi într-una din zile, s-au sfătuit ca să săvârşească Dumnezeiasca Liturghie, să se împartaseasca toţi cu Sfintele şi Preacuratele Taine, să se ierte unul cu altul şi apoi să se ducă fiecare unde îl va îndrepta Dumnezeu. Adunându-se ei şi cântând toată slujba cu lacrimi, în timpul când se cânta: „Cuvine-se cu adevărat a te ferici pe tine. Născătoare de Dumnezeu" şi celelalte, au auzit zgomot şi lovituri în jitniţe şi ieşind trapezarul afară, a aflat toate lăzile şi toate jitniţele pline de grâu ales şi frumos; pe care văzându-1 după Liturghie fraţii, s-au bucurat cu negrăită bucurie şi au strigat cu mare glas: „Slavă Ţie, Dumnezeule! Mulţumim Ţie, Doamne, că nu ne-ai lăsat pe noi, nevrednicii robii Tăi, ci ne-ai trimis putere din înaltime". Şi nu numai minunea cu grâul a săvârşit-o Stăpâna, ci şi altele asemenea, pentru că s-au găsit toate vasele pline cu vin şi cu untdelemn, de legume şi de toate cele ce sunt spre trebuinţa trupului, cu îndestulare, încât le-a ajuns hrana aceea pe mai mulţi ani. 400 Umplându-se ei de tot binele, cu toţii s-au veselit şi s-au hotărât ca nimeni şi niciodată să nu mai pună în gând ca să plece din aceea sfinţită mănăstire, nici să se lenevească vreodată de la cântările şi laudele către Făcătoarea de bine. Şi aşa au petrecut viaţa cu fapte bune şi niciodată nu au fost lipsiţi de cele de nevoie, pentru că ori de câte ori aveau trebuinţă de ceva, le trimetea împarateasa cea preamilostivă (27, Minunile Maicii Domnului, Neamţ, ediţia 1924 şi 1990). 144. MINUNEA 335 - Nişte ostaşi, strigând către Maica Domnului, au scăpat de primejdia furtunii Un ostaş de la Zaporoji, care se chema Andrei Leahula, împreuna cu mai mulţi tovarăşi de-ai lui, se întorceau acasă de la un război purtat cu ruşii, încarcati cu prăzi. Pe când mergeau cu caiacele pe mare, s-a ridicat o furtună groaznică, încât erau în mare primejdie. Ei văzând că li se apropie moartea, au început a striga: „Preacurată Fecioară, Născătoare de Dumnezeu de la Pecersca şi Sfinte Arhanghele Mihaile, voievodul cel ceresc, milostiveşte-te spre noi". Strigând aşa, s-au făgăduit să dăruiască mănăstirii Pecersca o mulţime de daruri, numai să scape cu viaţă. Atunci li s-a arătat lor un ostaş tânăr, ce purta caftan de aur, şezând pe un cal împodobit tot cu aur, care le-a zis lor: „Nu vă temeţi, ci rugaţi-vă lui Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Lui şi vă va izbăvi din această primejdie, căci mie pentru aceasta mi-a poruncit să vin aici". Şi zicând aceste cuvinte, a început a se înalta în sus până nu s-a mai văzut. După aceea s-au potolit vânturile şi marea, şi aceşti ostaşi s-au întors cu bine la Zaporoji, împlinindu-şi apoi făgăduinţa (322, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 401 MINUNEA 336 - Cuviosul Chiril, având mare dragoste şi evlavie către Maica Domului, este ajutat în chip minunat Cuviosul părintele nostru Chirii, s-a născut în cetatea Moscovei, din părinţi drept-credincioşi şi de neam bun. Din Sfântul Botez a fost numit Cozma. Fiind dat la învatatura cărţii şi având mintea ageră, a învatat foarte uşor citirea Sfintelor Scripturi, din care luând învatatura, petrecea o viaţă minunată, plină de credinţă şi plină de fapte bune. în felul acesta, din copilărie i s-a născut în suflet dorinţa de a merge într-o mănăstire pentru a sluji lui Dumnezeu toată viaţa. Murind amândoi părinţii pe când era înca mic, el rămâne în seama unei rudenii pe nume Timotei, care era mare dregător la curtea marelui domn Dimitrie. Tânărul crescând, şi ajungând bărbat desăvârşit, este pus administrator casei lui Timotei. întrucât acesta nu ar fi fost de părere ca el să plece într-o mănăstire, el se fereşte a-i face cunoscut. Dumnezeu rânduind o împrejurare favorabilă, el pleacă în taină cu Egumenul Ştefan la o mănăstire, care se numea Mahrişteasca. Venind în această mănăstire, este pus la diferite ascultări, pe care le face cu mare bucurie, mai întâi la brutărie şi la alte ascultări grele. La scurt timp este tuns în călugărie, punându-i-se numele Chirii. După aceea este dat la bucătărie unde face ascultare timp de nouă ani, cu multă răbdare şi dragoste. Pentru viaţa lui îmbunatatita, este luat de egumenul său şi aproape fără voie este hirotonit Preot, devenind vas ales al Duhului Sfânt şi folosind pe toţi cei ce veneau la dânsul pentru sfatuire. Mai apoi este ales egumen, dar nu zăboveşte mult în această cinste, căci renunţă de bună voie la ea, dorind din tot sufletul să se retragă într-un loc pustiu şi liniştit. Având mare evlavie şi dragoste către Maica lui Dumnezeu, se ruga ei adeseori cu credinţă, să-i împlineasca această dorinţă a lui, rostind astfel: „Preacurată Maica lui Hristos Dumnezeul meu, tu ştii că după Dumnezeu, toată nădejdea mea spre tine am pus-o din tinereţile mele; însuti tu, precum ştii, povăţuieşte-mă, arată-mi calea pe care să merg şi descoperă-mi un loc lesnicios pentru mântuire". Aşa rugându-se el adeseori cu lacrimi, în scurtă vreme şi-a dobândit cererea; pentru că Domnul face voia celor ce se tem de El şi, împreuna cu Preacurata Sa Maică, ascultă rugăciunea lor. 402 Cuviosul Chiril avea obicei ca în toate nopţile să citească cântarea Acatistului Preacuratei Fecioarei Născătoarei de Dumnezeu, înaintea Sfintei sale icoane. Intr-o noapte, pe când citea el Acatistul după obicei, având în inima sa dorinţa de viaţă pustnicească, se ruga cu suspinuri şi lacrimi; dar când a juns la locul unde scria: „Străină naştere văzând, să ne înstrainam de lume, mutându-ne mintea la cer...", din rostirea acestor cuvinte, i s-a umplut inima de negrăită bucurie. Atunci, încetând de a mai citi, se gândea în sine cum Cel preaînalt. Domnul nostru lisus Hristos, din slava Dumnezeirii, s-a arătat pe pământ în trup de om smerit, ca pe cei ce se înstraineaza de lume, pentru dragostea Lui, să-i ridice spre înaltimea dumnezeieştii vedenii. De atunci s-a deşteptat într-însul o dorinţă şi mai fierbinte ca să se înstraineze cu totul de lume şi pentru dragostea lui Dumnezeu să meargă în pustie. După aceea, a început a se ruga mai cu dinadinsul Domnului şi Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ca să-1 povăţuiască spre mântuire. După aceea, îndata a auzit un glas minunat, de departe, venind din înaltimea văzduhului, care i-a zis: „Chirile, ieşi de aici şi mergi la Iezerul Alb, căci acolo vei afla bună odihnă. Acolo ţi-am pregătit un loc în care te vei mântui". Atunci, Cuviosul deschizând degrabă fereastra chiliei, a văzut o lumină mare strălucind din Cer, în partea despre miazănoapte, unde era Iezerul Alb, şi cu raza arătându-i ca şi cu degetul, locul sălăşluirii lui. Sfântul minunându-se, privea cu ochii locul arătat lui, care se afla la mare depărtare, ca şi cum ar fi fost aproape, şi s-a tot uitat la acea lumină, până ce a apus de la ochii lui. Sfârşindu-se acea minunată vedenie, şi-a simţit inima sa phnă de bucurie şi de pace, şi a înteles că Preacurata Maica lui Dumnezeu nu i-a trecut cu vederea rugăciunea lui, şi săvârşea cântarea Acatistului cu mare bucurie, petrecând toată noaptea aceea fară somn, rugându-se cu căldura duhului, şi gândind cu mirare la glasul şi vedenia ce i s-au 145. descoperit lui, se veselea şi slăvea pe Dumnezeu. Cuviosul avea în acea mănăstire un frate duhovnicesc, anume Terapont, credincios şi iubit lui, care fiisese tuns în călugărie împreuna cu Sfântul şi care era de loc de la Iezerul Alb. Pe acesta 1-a întrebat dacă la Iezerul Alb este vreun loc potrivit unde monahul să poată petrece în linişte. Terapont i-a răspuns că acolo sunt locuri bune. Sfătuindu-se amândoi, au ieşit din mănăstire şi au plecat la drum spre Iezerul Alb, nădăjduind spre Dumnezeu. 403 După câteva zile de mers pe jos, ajungând în părţile Iezerului Alb, nicăieri nu i-a plăcut Cuviosului, până ce nu a găsit locul ce i se arătase lui în vedenie şi pe care îl căuta. Ajungând acolo, îndata a cunoscut acel loc, care i-a plăcut foarte mult. După aceea făcând rugăciune, a zis: , Aceasta este odihna mea şi aici mă voi sălăşlui, fiindcă astfel a voit Preacurata Maică a Domnului nostru lisus Hristos. Binecuvântat este Domnul Dumnezeu, de acum şi până în veac, căci a auzit rugăciuea mea". Şi îndata a înfipt o cruce în locul acela, câitând canonul de mulţumire spre lauda Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu. Atunci a spus lui Terapont vedenia care i s-a arătat lui în mănăstire, despre locul acela. Amândoi mulţumind lui Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Lui, au săpat o chilie mică în pământ şi au stat împreuna; apoi, cu întelegere s-au despărţit unul de altul, deoarece fericiul Chirii dorea ca să aibă hniştea cea mai desăvârşită, iar Terapont s-a dus ca 15 stadii depărtare de acolo. El găsind un loc ce i-a plăcut, s-a sălăşluit într-însul şi adunându-se acolo mulţi fraţi, au făcut o mănăstire, zidind şi o biserică în numele Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu şi a cinstitei ei naşteri; astfel că acum, acea mănăstire, cu darul lui Dumnezeu lăţindu-se şi înmultindu-se şi bine rânduindu-se, se numeşte a lui Terapont. Locul în care cuviosul Chirii s-a sălăşuit, avea brazi şi pădure deasă, şi nu era pe aproape de locuinţele omeneşti. Spaţiul era frumos şi rotund, înconjurat cu apă de jur- împrejur, ca şi cu un zid, şi acolo vieţuia Sfântul Părinte în chilia făcută în pământ, petrecând în singurătate, cu nevoinţe pustniceşti şi luptându-se contra nevăzutului vrăjmaş. După câtva timp, doi creştini umblând prin pustia aceea, au găsit pe acest Sfânt şi s-au mirat de petrecerea lui atât de aspră şi lungă. Folosindu-se de cuvintele lui cele de Dumnezeu insuflate, au început a veni adeseori la dânsul, dorind să vadă faţa lui cea cu sfântă podoabă, să se învredniceasca de binecuvântare şi să ia folos de la dânsul. Ei aduceau stareţului cele trebuincioase, iar numele lor erau acestea: Axentie, ce se poreclea Voron, şi Matei ce se chema Cucos, care mai târziu a fost eclesiarh al acelei mănăstiri. Acei oameni au povestit acestea: Cu mulţi ani mai înainte de acea vreme, un muncitor de pământ anume Isaia, trăia aproape de locul acela unde Sfântul Chirii s-a sălăşluit. Acel Isaia şi cei ce erau împreuna cu dânsul, adeseori auzeau un sunet de clopot şi un glas de minunată cântare ce se făcea în locul acela, mai cu seamă în zilele de duminici şi praznice. Dar nu numai Isaia auzea clopote şi cântări, ci şi alţi oameni ce treceau prin locul acela. De aceea, de multe ori când auzeau acel sunet, ei veneau acolo, ca să vadă de unde se aud clopotele şi cântările; glasul se auzea, dar cu ochii nu puteau să vadă nimic. Mirându-se cu spaimă se duceau, cunoscând că acesta este un lucru Dumnezeiesc. Cu acei doi oameni: cu Axentie şi Matei, Cuviosul a înconjurat într-o zi locul acela pustiu.404 Dar vrăjmaşul, urătorul binelui, ştiind că are să fie izgonit de acolo prin Cuviosul Chirii şi neputând să-1 înfricoseze cu nici un fel de păreri şi năluciri, deoarece Cuviosul pe toate acestea le socotea mai proaste decât pânza de păianjen, a aflat asupra lui un meşteşug ca acesta: Prin voia lui Dumnezeu, a adus asupra lui un somn greu, încât Sfântul Chirii nu putea să mai meargă, şi voia să se culce, ca să se odihnească, zicând către cei ce erau cu dânsul: „Să staţi acolo până ce voi dormi puţin". Iar ei au zis: „Părinte, mergi în chilie şi te odihneşti acolo". Iar Părintele neputând să meargă, fiind biruit de somn, a văzut un loc bun pentru odihnă şi s-a culcat ca să doarmă puţin. Adormind el, 1-a deşteptat un glas înfricosat, zicându-i: „Fugi, Chirile, fugi!". Iar el deşteptându-se de neobişnuitul glas şi înspaimântându-se, a fugit, şi îndata în acel timp, un copac mare a căzut de-a curmezişul, pe locul pe care se odihnea Sfântul. Din acestea Sfântul a înteles că a fost pândire diavolească, şi din acea vreme a început a fi mai treaz şi mai osârdnic, rugându-se şi lui Hristos, şi Preacuratei Maicii Lui, ca să ia de la dânsul greutatea somnului. Acea cerere a lui i s-a împlinit întocmai. 405 Altădată, adunând găteji multe împrejurul locului aceluia, le-a aprins; iar diavolul a ridicat un vânt mare şi fumul cu văpaia a înconjurat pe Cuvios de pretutindeni, şi neştiind încotro să fugă, din pricină că fumul era gros şi acoperea tot locul. Sfântul fiind într-o asemenea primejdie neaşteptată de moarte, a strigat către Preacurata Fecioara Măria Născătoarea de Dumnezeu, grabnica ajutătoare, şi îndata i s-a arătat lui oarecine, şi luându-1 de mână i-a zis lui: „Vino în urma mea!". Scoţându-1 nevătămat din foc, s-a făcut nevăzut. Astfel, cu ajutorul Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, Sfântul Chirii a fost scăpat de primejdia cea neaşteptată. Adunându-se mulţi fraţi şi facându-şi chilii, petreceau în locul acesta pentru folosul sufletesc, având cu toţii povăţuitor pe Cuviosul Chirii. Vrând fraţii să zidească o biserică, nu se aflau între dâşii lucrători iscusiţi în prelucrarea lemnului, căci locul se afla departe de locuinţele oamenilor mireni. Cuviosul Chirii obişnuia, ca în toate nevoile şi 146. trebuinţele sale, să-şi pună toată nădejdea la voia şi purtarea de grijă a Preacuratei Fecioare Născătoarei de Dumnezeu, şi niciodată n-a fost lipsit de ce-a cerut. Tot astfel şi atunci, punându-şi nădejdea spre Preacurata Maica Lui, s-a rugat către Ea cu dinadinsul şi degrabă au venit meşterii trebuincioşi, nechemaţi de nimeni, şi s-a zidit o biserică aleasă, punându-i hramul Adormirea Maicii Domnului. Oamenii din împrejurimi auzind şi văzând că s-a zidit o biserică minunată la Iezerul Alb, au gândit că Sfântul Chirii dispune de averi mari. De aceea, un oarecare boier, pe nume Teodor, fiind îndemnat de diavolul, a trimis o ceată de tâlhari, ca năvălind noaptea asupra mănăstirii, să facă supărare şi necaz lui Chirii şi să ia averea lui. Dar tâlharii mergând noaptea şi pregătindu-se să năvălească fară de veste asupra mănăstirii şi asupra celor ce dormeau, au văzut împrejurul ei, mulţime de oameni înarmati cu arce, iar alţii cu lănci. Tâlharii stând ascunşi într-o pădure deasă, privind de departe la oamenii aceia, aşteptau ca să plece de la mănăstire. Pândind şi aşteptând până după miezul nopţii, au văzut că oamenii aceia nici nu plecau şi nici nu dormitau, ci petreceau ca nişte străjeri ai mănăstirii. Văzând aceasta, ei au plecat fară să poată face ceva. In noptea viitoare iarăşi au venit, şi au văzut şi mai mulţi oameni, înarmati ca nişte ostaşi, de care tâlharii temându-se şi mai mult, au plecat de acolo şi au spus boierului lor, ceea ce au văzut ei. Teodor a gândit că aceia sunt oamenii vreunui dregător ce a venit la Cuviosul pentru binecuvântare. Dar trimiţând oameni să se intereseze, aceia au aflat că de o săptămână nu mai fusese nimeni în mănăstire, de care lucru auzind acesta s-a îngrozit şi, venind, a mărturisit Cuviosului Chirii intenţia lui, şi şi-a cerut iertare. Cuviosul îndemnându-1 la cele bune, i-a dat iertare şi de atunci Teodor a câştigat mare dragoste către dânsul, şi adeseori venind pentru binecuvântare, îi aducea din destul cele de trebuinţă. 406 Pentru dragostea, smerenia şi ostenile lui. Cuviosul Chirii s-a învrednicit de darul umilinţei şi al lacrimilor încât, când slujea Sfânta Liturghie, sau citea, asculta pravila, sau învata pe fraţi, nu putea să-şi stăpânească lacrimile. De aceea a câştigat mare credinţă, nădejde şi dragoste către Dumnezeu şi către Preacurata Născătoare de Dumnezeu, care era patroana acestui loc binecuvântat. Şi ca drept urmare, de câte ori se întâmplau în mănăstire neajunsuri şi lipsă de cele necesare şi fraţii îl sfătuiau ca să trimită pe la oamenii iubitori de Hristos după cele trebuincioase, el le răspundea astfel: „Dacă Dumnezeu şi Maica Lui cea Preacurată ne va uita în locul acesta, apoi pentru ce ne mai aflăm în viaţa aceasta?". Astfel mângâia pe fraţi, învatându-i ca să aibă nădejde către Dumnezeu; iar la mireni să nu ceară milostenie, ca nu cumva ieşind ei din mănăstire, să fie împiedicati de vrăjmaşi prin oarecare sminteh. Pentru credinţa lui. Preacurata Maică mişca inimile multor boieri care trimiteau cu îndestulare cele de trebuinţă la mănăstire. Atât de mult iubea Maica Domnului pe acest rob al său încât, atunci când ajutorul omenesc nu putea să înlature lipsurile din mănăstire, nu zăbovea cât de puţin a-i veni în ajutor în chip miraculos, după cum vom vedea din cele ce urmează: într-o vreme nu se ajungea vinul pentru slujba bisericească iar fraţii au spus Cuviosului că nu se va putea face Sfânta Liturghie în zilele de Sâmbătă şi Duminică. Cuviosul chemând pe eclesiarhul Nifon, 1-a întrebat despre vin dacă mai este, măcar cât de puţin. Nifon i-a răspuns că şi vasul în care se ţine vinul este zvântat. Sfântul a poruncit să aducă vasul acela; iar eclesiarhul ducându-se să aducă vasul, 1-a aflat plin cu vin. Pentru aceea s-a mirat foarte mult, ştiind bine că nici o picătură de vin nu mai era în vas, dar cu darul Maicii Domnului şi cu rugăciunile Sfântului, într-o clipă s-a umplut cu vin. Toţi fraţii s- au înstiintat despre acea minune, şi pentru aceea se mirau şi slăveau pe Dumnezeu, şi lăudau pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Iar vinul acela n-a scăzut din vas multă vreme, până ce s-a adus alt vin, de către nişte oameni iubitori de Hristos. 407 Intr-un an oarecare, s-a ivit foamete mare între oameni. Poporul fiind flămând, a început a veni la mănăstirea Cuviosului, iar el a poruncit să le dea la toţi pâine, deşi mănăstirea era săracă, pentru că pe atunci nu aveau nici sate, nici averi, ci trăiau din osteneala lor şi din milosteniile trimise de iubitorii de Hristos. In acea vreme de foamete, mănăstirea nu avea decât hrana trebuincioasă fraţilor. Dar străbătând vestea prin satele dimprejur, că în mănăstirea lui Chirii primesc hrană toţi cei înfometati care merg acolo, au început a se aduna la mănăstire şi mai mulţi săraci şi scăpătaţi, iar Cuviosul egumen poruncea, să-i hrănească pe toţi. Dar pe cât le dădea hrană celor ce veneau, pe atât acea hrană se înmultea în mănăstire, prin binecuvântarea Maicii Preacurate şi cu rugăciunile Cuviosului Chirii, robul ei. S-a hrănit în acea vreme de foamete, o mulţime de popor, din mănăstirea Sfântului. Astfel, Cuviosul Chirii, cel de la Iezerul Alb, care a avut nespusă şi neţărmurită dragoste către Maica Domnului, în toată viaţa lui, fiind şi el iubit şi cinstit de Dânsa, făcând mult bine în viaţă, semne şi minuni. Ajungând la vârsta de 90 de ani, s-a săvârşit cu pace în ziua de 9 iunie, când Sfânta Biserică prăznuieşte pe cel de un nume cu el. Sfântul Chirii, Patriarhul Alexandriei la anul 1427. 408 MINUNEA 337 - Maica Domului împarte daruri celor ce se osteneau a cânta şi priveghea în biserică Cuviosul Atanasie de la Athos, zidind o frumoasă biserică în cinstea 147. Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, binevoind şi bucurându-se de acest dar, Preacurata s-a făgăduit că Ea personal va chivemisi acest Sfânt Locaş cu cele necesare, numai să-şi împlineasca moanahii datoria şi pravila lor. Preasfânta adeseori cerceta acest Sfânt Locaş şi purta grijă de starea sufletească a monahilor care vieţuiau aici, lucru care se vede foarte bine din povestirea ce urmează. Cel ce s-a învrednicit de a vedea aceea, se numea Matei, care petrecea bine în viaţa călugărească şi care avea ochii inimii curaţi şi luminaţi. Acesta stând cu frică, cu luare-aminte şi cu cucernicie la cântarea de dimineaţă în adunarea bisericii, a văzut intrând în biserică pe Preasfânta Fecioară, cea prealuminată, cu doi îngeri prealuminaţi, un înger mergea înaitea ei purtând o făclie, iar altul în urmă; apoi Ea mergea printre fraţi şi le împartea daruri. Astfel, fraţilor care stăteau în strane şi cântau, le-a dat câte un galben, iar celor ce stăteau în alte locuri în biserică, le-a dat câte 12 bani, celor ce stăteau în pridvor câte şase bani, iar la unii din fraţii cei vrednici le-a dat câte şase galbeni. Matei a văzut acestea, şi el în persoană s-a învrednicit a lua şase bani din preacuratele Ei mâini. Sfârşindu-se vedenia, fratele acela s-a dus la Cuviosul Atanasie, şi 1-a rugat să-i dea şi lui loc în ceata celor ce cântă, şi a spus Sfântului ce văzuse el. Părintele cunoscând că aceea este cercetarea Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, s-a umplut de multă bucurie duhovnicească. împartirile gabenilor la fraţi, a înteles că erau feluritele ei daruri, care s- au împartit fiecăruia din veşnicie. Pentru că, celor ce stăteau la cântare, cu rugăciuni mai fierbinţi şi cu luare-aminte, li s-a dat mai multă răsplătire, iar cei ce luau aminte mai puţin, mai puţin au şi primit. Cel ce a văzut aceea a fost asemănat cu cei mai mici, pentru ca prin lipsirea de darurile cele mai mari, să se smerească şi să spună vedenia, iar pe de alta să nu se mândrească prin asemănarea cu cei mai vrednici, ci să petreacă cu cei mai mici, în smerită cugetare. Din această arătare s-a cunoscut bunăvoinţa Preasfîntei Născătoarei de Dumnezeu, pentru Cuviosul Atanasie şi pentru mănăstirea lui (Vieţile Sfinţilor 5 iulie). 409 MINUNEA 338 - Maica Domnului ceartă aspru pe ucenicul care se bizuia pe cei trei galbeni, uitând de ajutorul Ei Cuviosul Mihail, cel din muntele Chimina, avea un ucenic cu numele Constantin, care era cântăreţ. Acela era neputincios cu trupul, dar mai neputincios cu sufletul, fiind puţin credincios; de vreme ce, având trei galbeni, îi păzea cu dinadinsul, ca să-i aibă la trebuinţa sa, la oarecare nevoie. Cuviosul Mihail îl sfătuia să nu-şi pună nădejdea într-însii, ci să-i pună la mijloc pentru cheltuielile obşteşti, şi să nădăjduiască spre Atotputernicul Dumnezeu, şi spre Preasfânta Născătoare de Dumnezeu; dar el nu primea. După câteva zile s-a întâmplat, să aibă Cuviosul trebuinţă de 12 bani, şi neavând, s-a împrumutat. Pentru aceasta. Constantin grăia de rău pe Cuviosul, zicând: „El nu are nici 12 bani, şi pe mine mă sfătuia să risipesc cei trei galbeni şi să nu-i păstrez petru nevoia mea". Rostind aceste bârfeli, a adormit, şi a văzut în vis că era sărbătoare şi se adunaseră toţi în biserică. Acolo s-a arătat Stăpâna cea cu totul fară de prihană, ţinând în braţe pe Domnul lisus. Prunc, iar de cealaltă mână o ţinea Cuviosul Mihail şi astfel umblau prin biserică. Când au ajuns în pridvor. Preasfânta a poruncit Cuviosului să-şi întinda rasa. Făcând aceasta a aruncat pe dânsa nenumăraţi galbeni, apoi s-a întors către Constantin, zicându-i: „Necredinciosule şi nemilostivule cu chipul, nu-ţi ajung aceştia să te hrăneşti?". Constantin auzind acestea, s-a sculat tremurând şi alergând către Cuviosul a aruncat cei trei galbeni şi, făcând metanie, îsi cerea iertare (Vieţile Sfinţilor 12 iulie).410 MINUNEA 339 - Cuviosul Antonie Romanul, povăţuit de Maica Domnului, călătoreşte pe mare stând pe o stâncă Cuviosul Antonie s-a născut în cetatea Romei, pe vremea când Biserica de Apus s-a dezbinat de Biserica de Răsărit. De mic a fost dat la învatatura cărţii, învatând limba latină şi greacă. Amândoi părinţii au trecut la cele veşnice pe când el era înca copilandru. Având mare dragoste pentru viaţă monahicească, îsi împarte averea la săraci, şi la vârsta de 18 ani intră într-o mănăstire îndepartata, în cetate fiind mare prigonire şi dezbinare pentru credinţă. In acea mănăstire a primit chipul monahicesc şi a vieţuit 20 de ani în deplină ascultare şi nevoinţă. Pornidu-se mare prigonire din partea latinilor împotriva celor drept-slăvitori, au avut de suferit muncire şi moarte cumplită şi vieţuitorii mănăstirilor, cei scăpaţi cu viaţă retrăgându-se în pustietăţi. Atunci şi Cuviosul Antonie plecând de acolo, a trecut prin locuri pustii şi neumblate şi găsind la marginea mării o stâncă, a început să petreacă pe ea, rugându-se neîncetat lui Dumnezeu, ziua şi noaptea. El n-avea colibă, nici vreun acoperământ, iar ca hrană avea ceea ce adusese cu sine din mănăstire şi rodul pe care îl da pustia cea de lângă mare. Din această hrană el mânca foarte puţin, odată pe săptămână, duminica. El a petrecut pe acea stâncă, un an şi două luni. în anul 1106, în ziua de 5 septembrie, s-au ridicat nişte vânturi groaznice, marea s-a tulburat foarte rău şi valurile se ridicau până la stânca pe care se afla Cuviosul. Deodată repezindu-se un val, a ridicat 148. stânca pe care se afla Cuviosul şi a început să plutească pe mare, ca o corabie uşoară. 411 Cine a văzut vreodată sau a auzit să înoate stânca pe mare? însa poruncii dumnezeieşti toate îi sunt slujitoare. Piatra înota pe mare mai presus de fire, fiind purtată de valuri, dar mai ales de puterea dumnezeiască; iar Antonie, robul lui Dumnezeu, şedea pe dânsa, rugându-se în mare nevoinţă. O! Ce fel de nădejde avea acest bărbat minunat? Cât de tare era nădejdea pusă în Dumnezeu! Fiind în aşa mare primejdie, nu s-a temut, nu s-a deznădăjduit, ci îndreptându-şi mintea către Dumnezeu, s-a lăsat în voia Lui, având înaintea ochilor pe Preacurata Fecioara Măria. Pe tot parcursul acestei înfricosatoare călătorii. Cuviosul a fost însotit de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pe care o vedea într-un nor, ţinând în braţe pe Dumnezeiescul său Prunc, pe Domnul nostru lisus Hristos. Din această cauză, el era cuprins cu totul de negrăită bucurie duhovnicească, îndulcidu-se atât de mult din acea vedere minunată a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, încât se uitase pe sine, ca fiind fără trup, astfel nebăgând în seamă acea călătorie înspaimântatoare, prin mijlocul valurilor mării. El a înotat din părţile Romei, pe deasupra apelor, trecând peste ocean, pe râul Neva, pe iezerul Ladojosc şi pe râul Volga, împotrividu-se repeziciunilor negrăite, până ce a ajuns la Novgorod; iar stânca s-a oprit noaptea la mal, unde era o mănăstire. Cuviosul a auzit clopotele de la cântările de noapte şi s-a înspaimântat, crezând că a fost dus iarăşi la Roma, neştiind unde 1-a povăţuit porunca lui Dumnezeu. A doua zi venind oamenii la malul râului, s-au minunat, văzând stânca ce nu a fost acolo mai înainte şi pe omul cel străin stând lângă ea. Ei l-au întrebat de unde este, dar el nu le-a răspuns nimic, pentru că nu cunoştea hmba slavonească, ci numai i-a salutat, făcând o închinaciune către ei. Cuviosul a petrecut pe acea piatră înca trei zile, rugându-se lui Dumnezeu să-i descopere cetatea, oamenii şi hmba care se vorbeşte aici. A patra zi, coborând de pe stâncă, a întâlnit un corăbier grec, cu care vorbind, a aflat de la el că această cetate se numeşte Novgorod, oamenii sunt ruşi, având credinţa drept- slăvitoare a Sfintei Sofii, având Arhiereu pe Nichita. Cuviosul Antonie auzind acestea s-a bucurat foarte mult şi a dat slavă lui Dumnezeu pentru această minunată rânduială. Apoi a întrebat pe acel neguţător: „Prietene, te mai rog să-mi spui, câtă depărtare este de la Roma cea veche până la această cetate?". Acela i-a răspuns: „Părinte, cetatea aceea este foarte departe, şi calea pe uscat şi pe mare este foarte mare, abia într-o jumătate de an se poate străbate". Cuviosul s-a mirat de Atotputernicia lui Dumnezeu, cum în două zile şi două nopţi a putut să străbată atâta lungime de cale. Pe mal, în dreptul acelei pietre s-a ridicat mai întâi o bisericuţă din lemn, închinata Maicii Domnului, care 1-a povăţuit pe Cuviosul Atonie până la acel loc, iar mai târziu s-a ridicat biserică mare de zid, întemeindu-se mănăstire, unde Cuviosul a petrecut până la moarte, povăţuind multe suflete la calea mântuirii. După 450 de ani, sfintele lui moaşte au fost găsite întregi şi, fiind puse în biserică, în raclă de mult preţ, izvorăsc tămăduiri, celor ce se apropie de ele cu credinţă, sărutându-le (Vieţile Sfinţilor 3 august). 412 MINUNEA 340 - Minunata descoperire care s-a făcut pentru zidirea bisericii Maicii Domnului din Pecersca Pe pământul nemţesc a fost un domn care se numea Alrican, care a avut doi fii, pe Friad şi Şimon. După moartea lui, cei doi fii ai săi au fost izgoniţi de tratele său, lacum cel orb. Unul din fii, şi anume Şimon, a venit în Rusia, la binecrendiciosul domn laroslav care, primindu-1, îl avea în mare cinste. El 1-a dat lui Vsevolod, fiul său, care, având mare dragoste faţă de el, i-a încredintat unele dregătorii. Acest Şimon a căpătat mare dragoste faţă de mănăstirea Pecersca. Oarecând năvălind polovţii asupra pământului Rusiei, s-au adunat împotriva lor cei trei fii ai lui laroslov: Izeaslav, Sviatoslav şi Vsevolod, care aveau cu sine şi pe Şimon. Aceştia mergând la Cuviosul Antonie, pentru rugăciune şi binecuvântare de 413 război, acesta le-a prevestit pierzarea care îi aştepta pe ei. Şimon auzind acestea, a căzut la picioarele Cuviosului, rugându-se să mijlocească la Dumnezeu pentru a scăpa de o primejdie ca aceasta. Atunci, fericitul Antonie, lui Şimon i-a prevestit următoarele: „O! fiule, mulţi din voi veţi cădea de ascuţişul săbiei şi, fugind de pizmaşi, vor fi călcaţi şi răniţi şi se vor îneca; iar tu fiind mântuit, ai să fii pus în biserica ce se va zidi". Scăpând în chip minunat de la moarte, Şimon a venit a doua oară la Cuviosul Antonie, la Pecersca, pentru a aduce mulţumire lui Dumnezeu şi a mărturisi următorul lucru minunat: „Tatăl meu African - povestea Simon - a făcut o Cruce foarte mare, ca de zece coţi şi pe ea a însemnat Dumnezeiescul Chip al lui Hristos. Pentru a-i face mai mare cinste, pe mijlocul ei a pus un brâu de cincizeci de grivne de aur, şi în capul lui o cunună, tot de aur. Când m-a izgonit din stăpânirea mea, lacun unchiul meu, eu am luat brâul de la Hristos, şi cununa de pe capul Lui. Atunci Chipul Domnului, întorcându-şi faţa către mine, mi-a zis: „Omule, să nu pui pe capul tău această cunună, ci s-o duci la locul pregătit ei, unde se va zidi de Cuviosul, biserica Maicii Mele, şi s-o dai în mâinile aceluia, ca s-o atâme înaintea jertfelnicului Meu". Iar eu, de frică, am căzut şi zăceam ca un mort. Apoi după aceea sculându-mă, m-am urcat într-o corabie şi am plecat din ţara mea. Pe când pluteam noi, s- 149. a făcut un vifor mare, încât noi toţi ne deznădăjduisem că vom scăpa cu viaţă. Atunci mi- am adus aminte de brâul pe care îl luasem cu mine, şi am început a striga: , J)oamne, iartă-mă, că astăzi mor pentru acest brâu, pe care l-am luat de la cinstitul Tău Chip, cel cu înfatisare omenească". Atunci deodată am văzut o biserică în văzduh, şi gândeam: „De unde este această biserică?". Atunci s-a auzit un glas, zicând: ,Aceasta este închipuirea celei ce se va zidi de Cuviosul, în numele Maicii Domnului, precum o vezi, a cărei mărime se va măsura cu brâul cel de aur; de douăzeci de brâie în lăţime, de treizeci în lungime, iar în înaltime va fi de cincizeci; iar tu vei fi pus într-însa". Făcându-se aceasta, s-a hniştit marea, iar noi toţi am preamărit pe Dumnezeu, şi ne-am mângâiat cu bucurie foarte mare, pentru că am scăpat de moarte. Părinte, până acum nu ştiam unde se va zidi biserica care mi s-a arătat, până ce nu am auzit din cinstita ta gură, că aici se va zidi, şi în ea voi fi pus eu". După ce a spus acestea, Şimon a luat brâul de aur şi 1-a dat Cuviosului Antonie, zicând: „Iată măsura temeliei acestei biserici". Asemenea, dându-i şi cununa, a zis: , Această cunună să se pună la sfântul jertfelnic". Cuviosul a lăudat pe Dumnezeu pentru aceasta, şi a zis: „Fiule, de acum înainte nu te vei mai numi Şimon, ci Simon". împreuna cu brâul şi cununa cea de aur, Simon a dăruit Cuvioşilor Părinţi Antonie şi Teodosie multe averi pentru zidirea bisericii arătate de Dumnezeu. Mai pe urmă, prin învatatura şi sfatuirea Sfântului Teodosie, a lăsat credinţa latinească şi a primit credinţa Ortodoxă a lui Hristos, cu toată casa sa, în care erau ca la trei mii de suflete cu preoţii lor. Iar aceasta s-a făcut pentru minunile ce se făceau de către Cuvioşii Părinţi Antonie şi Teodosie ai Pecerscăi. După multă vreme, când s-a întemeiat sfânta biserică a Pecerscăi, primul episcop ce s-a înscaunat aici a fost Simon, după descoperirea cea Dumnezeiască şi după proorocirea lui Antonie. 414 MINUNEA 341 - Maica Domnului în persoană, trimite meşteri zidari din Constantinopol, să zidească biserica Pecerscăi Trecând câţiva ani, după ce Simon a dat brâul şi cununa Cuvioşilor Antonie şi Teodosie, au venit din Constantinopol la Pecersca, la aceşti Cuvioşi, patru meşteri de biserici, iscusiţi în zidăria de piatră, oameni foarte bogaţi care au grăit: „Unde voiţi să începem a zidi biserica?". Ei au răspuns: „In locul unde ne va arăta Domnul". Meşterii au zis: „Minunat lucru cereţi! Vremea morţii voastre o ştiţi, iar locul bisericii nu l-aţi însemnat înca, dându-ne atâta aur spre tocmire". Cuvioşii Antonie şi Teodosie au chemat pe toţi fraţii, şi au întrebat pe greci, zicând: „Spune-ţi-ne adevărul, ce este ceea ce grăiţi?". Meşterii au răspuns: „Noi dormeam în casele noastre şi dimineaţa când a răsărit 415 soarele, a venit la fiecare din noi nişte tineri finmoşi la chip şi ne-au zis: „Vă cheamă împarateasa în Vlahema". Ducându-ne, am luat cu noi pe prietenii şi rudeniile noastre şi am ajuns la Vlahema cu toţii împreuna. întrebând pe cei de aici, am aflat cum că am fost chemaţi la împarateasa şi am recunoscut pe cei care ne-au chemat. Văzând pe împarateasa şi cu mulţime de ostaşi în jurul ei, noi ne-am închinat ei, iar ea ne-a zis: „Voiesc să-mi zidiţi o biserică în Kievul Rusiei şi vă poruncesc ca să vă luaţi aur pentru trei ani, şi să vă duceţi să începeti zidirea ei". Noi, închinându-ne, am zis: „O! Doamnă împarateasa, ne trimiţi în ţară străină, la cine vom merge?". Iar ea ne-a zis: „Iată trimit şi pe Antonie şi pe Teodosie, aceştia care stau aici de faţă". Iar noi am zis: ,Atunci de ce ne dai aurul acesta pentru trei ani? Spune-ne aceasta, pentru ca să avem hrană şi cele de trebuinţă? Că tu singură ştii cu ce ne vei dărui pe noi". Iar împarateasa ne-a zis; „Acest Antonie numai vă va blagoslovi la lucru şi se va duce la viaţa veşnică, iar Teodosie după doi ani va merge după dânsul; pentru aceea luaţi aur pentru plata voastră şi mergeţi; iar a vă dărui cineva ca mine, nu poate. Eu vă voi da cele ce ochii nu le-au văzut, urechile nu le-au auzit şi la inima omului nu s-au suit, şi însami voi veni să văd biserica şi voi locui într-însa". După aceea ne-a dat şi moaştele Sfinţilor Mucenici: Artemie, lacob. Teodor, zicându-ne: „Să puneţi acestea în temelia Bisericii". Luând noi Sfintele moaşte, aurul şi cele de trebuinţă, am întrebat pe Imprăteasa de mărimea bisericii şi ea ne-a zis: „Măsura am trimis-o, este brâul Fiului meu, după dorinţa Lui; ieşiţi afară şi vedeţi măsura ei". Noi am ieşit afară şi am văzut biserica. Intrând iarăşi, ne-am închinat împaratesei, şi am întrebat-o: „O! Doamnă, care o să fie numele bisericii?". Iar ea ne-a zis: „Vreau să o numesc cu numele meu". Noi am îndraznit s-o întrebam cum îi este numele. Atunci împarateasa însasi ne-a zis: „Biserica va fi a Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu". Şi dându-ne acestă icoană ne-a zis: „Aceasta să-mi fie locţiitoare". Noi închinându-ne ei, am plecat la casele noastre, având această icoană, pe care am luat-o din mâinile împaratesei". Auzind toţi acestea, au preamărit pe Dumnezeu şi pe cea care L-a născut pe El. Sfântul Antonie a zis meşterilor: „O, fiilor, noi niciodată n-am ieşit la voi din acest loc". Iar grecii au zis cu jurământ: ,J)in mâinile voastre am luat aurul împaratesei, 416 înaintea multor martori, ba chiar şi până la corabie v-am petrecut şi după plecarea voastră, petrecând acasă o lună, am pornit pe cale, astăzi fiind a zecea zi, de când am ieşit din Constantinopol". Cuviosul Antonie iarăşi le-a zis: „O, fiilor, de mare dar v-a învrednicit pe voi Hristos, căci sunteţi săvârşitori ai voinţei Lui. Tinerii aceia care v-au chemat pe voi sunt îngerii luminaţi, iar împarateasa cea din Vlaheme, care s-a arătat 150. vouă, este Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Măria. Ostaşii dimprejurul ei sunt, de asemenea, puteri îngeresti fară de trupuri. Asemănarea noastră şi aurul dat vouă, singur Dumnezeu le ştie cum s-au făcut, pentru robii săi. Binecuvântată este venirea voastră, căci aţi avut bună călătorie împreuna cu această icoană a Născătoarei de Dumnezeu, care v-a răsplăti vouă, precum s-a făgăduit, cu cele ce ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, iar la inima omului nu s-au suit. Nimeni nu poate să le dea, decât numai Aceea şi Fiul Ei, Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru lisus Hristos, al cărui brâu şi coroană s-au adus aici de un neamţ, care a spus măsura, lărgimea, lungimea şi înaltimea bisericii Preacuratei". 417 MINUNEA 342 - Cum s-a aflat locul unde s-a zidit biserica din Pecersca şi minunile care s-au făcut aici Meşterii zidari, auzind cele spuse de Cuvioşii Antonie şi Teodosie, au fost cuprinşi de frică şi, închinându-se lor până la pământ, i-au întrebat din nou despre locul unde vor zidi biserica. Cuviosul Antonie le -a răspuns: „Trei zile vom petrece rugându-ne, şi Domnul ne va arăta locul". La începutul acestui lucru, prin îndemnare dumnezeiască, s- au adunat pe câmp o mulţime de oameni, nechemaţi de nimeni, pentru a alege locul unde să zidească biserica, dar n-au găsit loc potrivit, unii zicând unele, iar alţii altele. Moşia domnească era aproape şi, din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, trecea pe alături de ei binecredinciosul domn Sviatoslav care, văzând atât de mult popor, a întrebat ce fac acolo, înstiintându-se el, s-a abătut din cale şi s-a apropiat de dânşii şi, ca îndemat de Dumnezeu, le-a arătat locul de pe moşia sa, şi le-a poruncit ca acolo să zidească biserica. Insă Cuvioşii s-au rugat trei zile. Cuviosul Antonie rugându-se în noaptea întâi, i s-a arătat Domnul zicându-i: „Antonie, ai aflat dar înaintea mea". Iar Cuviosul Antonie a zis: „Doamne, dacă am aflat dar înaintea Ta, să fie rouă peste tot pământul, iar locul pe care binevoieşti a-1 sfinţi să fie uscat". Dimineaţa s-a aflat locul uscat, acolo unde este acum biserica, iar peste tot era rouă. Asemenea rugându-se Cuviosul Antonie noaptea a doua, a zis: „Doamne, să fie pământul peste tot uscat, iar pe locul sfânt rouă". Mergând, a aflat aşa. A treia zi Cuviosul Antonie stând la locul acela s-a rugat, apoi binecuvântându-1, a măsurat lungimea şi lăţimea cu brâul Domnului Hristos cel de aur, adus de Simon de la nemţi, după acea măsură ce i s-a spus lui Simon din cer, pe când era pe mare. Cuviosul Antonie, ridicându-şi mâinile spre cer, a strigat cu glas mare asemeni lui Ilie: „Ascultă-mă pe mine. Doamne, ascultă-mă astăzi cu foc, ca să cunoască toţi oamenii aceştia că Tu eşti cel ce voieşti aceasta". Şi îndata a căzut foc din cer şi a ars toate vreascurile şi mărăcinii, a luat roua şi a făcut şanţ în chipul săpăturii pe locul cel 418 măsurat. Iar cei ce erau cu Sfântul, de frică, au căzut ca morţi. Astfel, cu darul lui Dumnezeu s-a adeverit desăvârşit locul cel ales de Dumnezeu, începându-se prin rugăciune de către Sfântul Antonie. Darul lui Dumnezeu se arăta trecând spre locul acela, uneori ca o văpaie, ca un curcubeu, de la biserica cea veche, iar alteori treceau îngerii ducând icoana. Astfel alegându-se locul, s-a zidit biserica cea fâcăto^e de minuni a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu din Pecersca, de către Cuvioşii Părinţi Antonie şi Teodosie, în anul de la naşterea lui Hristos 1089, pe vremea iubitorului de Hristos, Episcopul Mihail, şi a binecredinciosului domn Sviatoslav laroslavici, care cu mâinile sale a început a săpa temelia şi a dat fericitului Teodosie spre ajutor 100 de grivine de aur. Ei au pus în temelie moaştele sfinţilor mucenici, cele date meşterilor în Vlahema de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu; şi după a cărei proorocire Cuviosul Antonie, trăind puţină vreme, s-a dus în acelaşi an la odihna cea veşnică, iar Cuviosul Teodosie a plecat din această viaţă, după doi ani de la începerea zidirii acestei biserici. După Cuviosul Teodosie a luat egumenia fericitul Ştefan, care a fost martor la toate minunile care s-au făcut în legătură cu zidirea acestei Sfinte Biserici. In al treilea an, s-a terminat zidirea ei.419 MINUNEA 343 - Minunile care s-au făcut la zugrăvirea bisericii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu din Pecersca După zece ani de la sosirea meşterilor care au venit să zidească biserica din Pecersca, au venit tot din Constantinopol meşteri zugravi de icoane, la fericitul Nicon, care pe atunci era egumen al Pecerscăi, şi i-au zis: „Aduceţi-ne aici de faţă pe aceia care s-au sfătuit cu noi pentru zugrăvirea icoanelor, pentru că voim să ne întelegem cu dânşii. Aceia ne-au spus nouă că avem de zugrăvit o biserică mică, şi aşa ne-am şi tocmit cu dânşii înaintea mai multor martori, dar acum vedem că această biserică este foarte mare; luaţi-vă aurul vostru, iar noi ne vom întoarce la Constantinopol". Egumenul auzind acestea, s-a îndoit şi a zis zugravilor: „Cum arătau acei oameni care s-au tocmit cu voi?". Iar zugravii pomenindu-le înfatisarea chipului lor şi numele, unul era Antonie şi celălalt era Teodosie. Egumenul a zis către dânşii: „Fiilor, nu ni se cade nouă să vă arătăm pe aceia, că mai-nainte cu zece ani s-au dus la Domnul, şi se roagă pentru noi, păzind această biserică, ferindu-şi mănăstirea lor şi purtând de grijă celor ce se află într-insa". Acestea auzind zugravii, s-au înspaimântat şi aducând de faţă pe mai mulţi neguţători, 151. care veniseră cu dânşii acolo, au zis egumenului: „înaintea acestora ne-am tocmit cu dânşii şi am luat aur din mâinile lor şi tu nu voieşti să ni-i arăţi pe ei! De au murit, arată- ne nouă chipul lor, ca şi aceştia să-1 vadă, căci au fost şi ei cu noi". Atunci egumenul a scos înaintea tuturor icoana Cuvioşilor Părinţilor noştri. Antonie şi Teodosie ai Pecerscăi; iar grecii văzând chipul lor s-au închinat, zicând: „Aceştia sunt cu adevărt, şi noi credem cu adevărat că ei sunt vii şi după moarte. Ei pot să ajute, să apere şi să mântuiască pe cei ce aleargă la ei". Atunci neguţătorii au dat şi muşii (podoabe) pe care le aduseseră de vânzare, şi cu care după aceea au înfrumusetat Sfântul Altar; iar zugravii au început a se căi de greşeala lor, şi spuneau acestea: „Când plecam cu corabia la Caneea, am văzut biserica aceasta mare la înaltime şi am îmtrebat pe cei ce 420 erau acolo ce biserică este aceasta şi ei ne-au răspuns că este Pecersca, şi a cărei împodobitori sunteţi voi. Iar noi mâniidu-ne, căci era prea mare, vroiam să fugim înapoi în jos. într-acea noapte s-a pornit un vifor mare pe râu; iar când ne-am sculat de dimineaţă ne aflam aproape de Tripoli, şi luntrea mergea singură în susul apei, iar noi oprind-o pe ea cu anevoie, am stat toată noaptea socotindu-ne ce înseamna aceasta? Noi fără să vâslim am străbătut atâta cale într-o noapte, pe care alţii ar fi străbătut-o cu mare osteneală, abia în trei zile. în cealaltă noapte am văzut în vedenie această biserică şi această icoană făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, Namestnica (Locţiitoarea), zicându-ne nouă: „Oamenilor, de ce vă tulburaţi în deşert, nesupunându-vă Fiului Meu şi robilor Mei? De nu mă veţi asculta, şi de veţi căuta să fugiţi înapoi, vă voi lua acum luntrea voastră şi vă voi duce la biserica mea. Aceasta să o ştiţi, căci de acolo nu veţi mai ieşi". MINUNEA 344 - La Pecersca, Maica Domnului îsi zugrăveşte singură chipul şi Duhul Sfânt se arătă în chip de porumbel Pe când măiestrii aceştia împodobeau Altarului Bisericii lui Dumnezeu, atunci chipul Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei s-a închipuit singur aici. Fiind înauntru altarului, au văzut cu toţii acea minune înfricosata. Privind ei spre acel chip minunat, deodată s-a luminat mai mult decât soarele, încât neputând să privească la el, au căzut cu feţele la pământ, înspaimântati. Apoi micşorându-se acea strălucire şi vrând să privească iarăşi, deodată au văzut, cum din gura chipului Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, a zburat în sus un porumbel alb, spre chipul Mântuitorului, şi acolo s-a ascuns, iar cei care erau în biserică, priveau să vadă de va mai ieşi de acolo.in 421 timp ce priveau ei, porumbelul a zburat iarăşi, ieşind din gura Mântuitorului şi umbla prin toată biserica, zburând pe la fiecare cap al Sfinţilor, aşezându-se la unii la picioare iar la alţii pe cap. După aceea zburând în jos, a stat după icoana Namestnica (Locţiitoare), facătoarea de minuni, a Preasfmtei Născătoare, de Dumnezeu, iar cei care se aflau în biserică, voiau ca să prindă porumbelul. Punând o scară şi urcându-se pe ea, nu l-au găsit după icoană, nici după catapeteasmă, şi căutându-1 pretutindeni, nu vedeau unde s-a ascuns. Pe când priveau la icoana care se zugrăvise singură în altar, văd iarăşi cum porumbelul a zburat spre chipul Mântuitorului, ieşind din gura acelui chip al Preasfîntei Născătoarei de Dumnezeu. Cei care se aflau jos, au strigat către cei de sus care zugrăveau: „Prindeţi-L". Ei şi-au întins mâinile, vrând să-1 prindă, dar porumbelul iarăşi a zburat în gura Mântuitorului, şi iarăşi a strălucit acea icoană mai mult decât soarele. CăzMid cu toţii cu faţa în jos, s-au închinat Domnului, că s-au învrednicit a vedea lucrarea Preasfântului Duh care petrecea într-acea biserică a Pecerscăi. Meşterii zugravi de icoane, împodobind sfânta biserică, cea asemenea cerului prin facerea de minuni, se împodobeau şi ei însisi cu felurite bunătăţi sufleteşti. Ei, rămânând în această mănăstire şi vieţuind în chip monahicesc cu plăcere de Dumnezeu, şi-au sfârşit viaţa aici, asemenea făcând şi meşterii zidari. Trupurile lor sunt aşezate în pridvorul acestei biserici, care se află nestricată până acum. Astfel s-a împlinit proorocia pe care au auzit-o acei fericiţi zugravi, pe când voiau să se întoarca la Constantinopol, şi li s-a arătat lor biserica Pecerscăi, şi preacinstita icoană a Născătoarei de Dumnezeu, cea făcătoare de minuni, care le-a zis: „Nu veţi pleca de aici ci, călugărindu-vă, veţi rămâne până la sfârşitul vieţii în această mănăstire". 422 MINUNEA 345 - Minunile care s-au făcut la sfinţirea bisericii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, din Pecersca In anul întâi al egumeniei fericitului loan, pe vremea Mitropolitului care purta acelaşi nume, harul lui Dumnezeu a voit ca biserica Pecersca, cea la a cărei zidire şi împodobire s-au făcut multe şi mari minuni, şi sfinţirea să se facă tot cu nişte minuni dumnezeieşti. Rânduiala sfinţirii bisericii fiind aproape gata, nu avea piatră pentru sfântul Prestol, şi căutau mult să găsească lespedea cea de piatră, dar nu s-a aflat atunci nici un meşter care să o facă, pentru aceea au pus în loc o scândură de lemn. Dar Preasfmţitul Mitropolit loan n-a voit ca într-o biserică atât de mare ca aceea să fie scândură de lemn la sfântul Prestol, şi pentru aceasta egumenul cu fraţii erau în mare mâhnire. Trecând câteva zile fară să se facă sfinţirea, în ziua de 13 august, monahii intrând în biserică să cânte 152. după obicei Vecernia, au văzut lângă peretele din mijloc al Altarului, pusă o lespede de marmură şi stâlpişori, spre aşezarea sfântului Prestol. Ei s-au dus şi au spus MitropoHtului lucrul acela, iar el a lăudat pe Dumnezeu şi a poruncit, ca să se facă vecernia sfinţirii. Ei au căutat pretutindeni, pe apă şi pe uscat, să afle de unde şi de cine s- a adus lespedea aceea? Şi cum au băgat-o în biserică, fiind uşa încuiata? Insă nu au aflat urma nimănui; apoi au trimis trei grivne de argint la locul unde se făceau lucrări din piatră, ca să le ia meşterul pentru osteneala sa. Dar facându-se cercetare pretutindeni, nu s-a aflat lucrătorii ei pe pământ, ci a facut-o însusi lucrătorul ceresc şi purtătorul de grijă al tuturor bunătăţilor, şi a oferit-o spre punerea înainte a Preacuratului Său Trup şi a cinstitului Său Sânge, voind ca pe acea masă, pe care a dăruit-o El însusi în casa Maicii Sale, să se junghie în toate zilele, pentru toată lumea. Dar aceasta nu a fost ultima minune, căci au mai urmat şi altele. A doua zi după minunata aflare a acelei lespezi, Preasfînţitul Mitropolit loan era în mare mâhnire, căci sosise vremea sflnţirii bisericii Pecersca, şi nu era cu dânsul 423 nici un Episcop la sfinţire, ei aflându-se la mare distanţă, şi nefîind invitaţi la timp. Dar iată, cu puterea lui Dumnezeu, au sosit fară de veste şi au stat de faţă iubitorii de Dumnezeu Episcopii loan al Cemigovului, Isaia al Rostovului, Antonie al Irievului, Luca al Vilogorodiei care, nefîind chemaţi de nimeni dintre oameni, au venit să ia parte la rânduiala sfinţirii acestei biserici. Preasfinţitul Mitropolit loan s-a minunat de aceasta, pentru că nu trimisese pe nimeni după Episcopi şi, cu uimire, i-a întrebat: „Cum de aţi venit nechemţi". Episcopii au răspuns: „Stăpâne, au venit nişte tineri, trimişi de la tine, care ne-au zis: „Pe ziua de 14 august se va sfinţi biserica Pecerscăi, să fiţi cu toţii gata a participa la Liturghie, cu Mitropolitul loan. Auzind noi acestea, după cuvântul tău, iată am venit". Apoi a răspuns şi Antonie, Episcopul Irievului: „Eu eram bolnav, şi în noaptea aceea a intrat la mine un monah, şi mi-a zis: „Mâine de dimineaţă se va sfinţi biserica Pecerscăi, să fii acolo şi tu". Cum am auzit, îndata m-am însanatosit şi iată am venit aici, după porunca voastră". Mitropolitul voia să afle pe oamenii aceia care i-au chemat pe ei, dar îndata s-a auzit un glas ca acesta: „Stinsu-s-au cei ce iscodesc iscodiri". Atunci ridicându-şi mâinile către cer, a zis: „O! Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, precum la Adormirea Ta ai adunat pe Apostoli de la marginile lumii, spre cinstea îngroparii tale, tot aşa la sfinţirea bisericii tale, ai adunat pe robii tăi şi împreuna slujitorii noştri; binecuvintează-ne pe noi la acest lucru şi ne ajută nouă pentru slava Fiului tău şi a ta". Atunci toţi erau cuprinşi de spaimă, pentru atâtea minuni ce s-au făcut, al căror sfârşit nu este aici. In timpul sfinţirii, după ce au înconjurat biserica de trei ori, venind la uşi. Mitropolitul loan lovind, a strigat după datină: „Ridicaţi boieri porţile voastre, ca să intre împaratul slavei". In acel timp nimeni nu era înauntru care să răspundă: „Cine este acesta, împaratul slavei?". Pentru că uitaseră să lase pe cineva pentru aceasta. Dar facându-se tăcere, s-a auzit dinăuntru un glas îngeresc, zicând: „Cine este acesta, împaratul slavei". Făcându-se cercetare cine şi de unde sunt cântăreţii aceia, şi cum au intrat în biserică, fiind toate uşile încuiate, nu au aflat pe nimeni în biserică. Atunci toţi au cunoscut că 424 toate acestea s-au petrecut cu dumnezeiasca rânduială şi purtare de grijă pentru acea sfântă biserică, încât toţi au grăit de dânsa cu graiul Apostolului: „O, adâncul bogăţiei, al întelepciunii şi al cunoştinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de nepătrunse judecăţile Lui şi neurmate căile Lui! Cine a cunoscut mintea Domnului sau cine s-a făcut Lui sfetnic?". Astfel s-a săvârşit sfinţirea bisericii Adormirii Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, de la Pecersca, în anul de la naşterea lui Hristos 1049, în 14 zile ale lunii august, pe vremea binecredinciosului domn al Kievului, laroslavici, ajutând însusi Domnul Dumnezeu prin săvârşirea de mari minuni, cu rugăciunile Preacuratei Maicii Sale şi ale Cuvioşilor Părinţilor noştri. Antonie şi Teodosie ai Pecerscăi. Minunată este povestirea acestei sfinte biserici care, mai înainte de începutul ei, a fost arătată de Domnul şi în pământul nemţesc, care de la cinstitul Său chip i-a trimis coroana şi brâul, şi a arătat asemănarea ei. Din pământul grecesc s-a trimis de către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu icoana sa, moaştele sfinţilor mucenici şi a arătat în văzduh asemănarea bisericii ei. De la începutul ei şi până la terminare, prin cele trei chipuri: zidirea, zugrăvirea şi sfinţirea, s-a arătat lucrarea Sfintei Treimi. La începutul zidirii acestei biserici, însusi Dumnezeu-Tatăl a însemnat locul prin uscăciune, căci uscăciunea este urmarea vechimii şi a bătrâneţelor. Fiul, Care S-a pogorât ca roua pe lână, a trimis rouă. Duhul Sfânt, care în limibi de foc s-a pogorât, a trimis foc din cer. Asemenea şi în vremea împodobirii. Tatăl, care a zidit pe om după chipul Său, a zugrăvit chipul Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, fară mâini de zugravi şi sfântul Altar cu muşii 1-a împodobit. Fiul, Care este soarele dreptăţii, a umplut biserica cu strălucire. Duhul Sfânt, care S-a arătat în chip de porumbel, a arătat chipul cel de porumbel care a zburat din gura Chipului. Mai pe urmă în vremea sfinţirii: Tatăl, care odată a dat legi pe lespezi de piatră, a dăruit piatra pentru Sfântul Prestol. Fiul, care este Arhiereul cel veşnic, i-a adunat pe arhierei în chip minunat. Duhul Sfânt, Limba cea de foc, care a grăit vestirea cea bună în tot pământul, a răspuns dinăuntru bisericii, nefiind 153. acolo nici un om. Dacă prin atâtea semne. Dumnezeu, cel în Treime, a iubit a-şi întemeia 425 acestă biserică, în numele iubitei Sale Maici, este arătat că petrece într-însa cu dragoste şi împarateasa, ceea ce stă de-a dreapta Lui, Folositoarea şi Scăparea tuturor creştinilor. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, precum s-a făgăduit meşterilor din Vlahema, zicâdu-le: „Voi veni şi eu să văd biserica şi voi locui într-însa". Asemenea şi Sfinţi lui Dumnezeu, ale căror sfinte moaşte sunt aşezate sub zidurile temeliei, petrec nedespărţiţi în această sfântă biserică. Pentru ale lor sfinte rugăciuni şi ale Cuvioşilor Părinţi, Antonie şi Teodosie de la Pecersca, să ne dea Domnul Hristos, Capul Bisericii, harul şi mila Sa; căruia I se cuvine cinstea şi slava cu Părintele Lui cel fără de început, cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă dătătorul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor Amin (M. 366-371; conf Vieţile Sfinţilor 14 august). MINUNEA 346 - Maica Domnului izbăveşte de farmece pe o monahie din mănăstirea Cuvioasei Irina O femeie frumoasă şi de bun neam din cetatea Cuvioasei Irina, adică din Capadocia, era logodită cu un bărbat. Dar schimbându-şi scopul, nu 1-a mai voit, şi ca să nu o mai supere gândul, a fiigit de acolo şi s-a călugărit în mănăstirea Sfintei Irina. Diavolul zavistuind-o pe ea, şi vrând să o scoată din mănăstire, a înfierbântat pe logodnicul ei cu multă dragoste spre dânsa. Acesta, încercând să o determine de a ieşi din mănăstire, nu a reuşit, din care cauză, dorind să-şi împlineasca scopul, a apelat la un fermecător, slujitor preaiscusit al diavolului, căruia i-a făgăduit mulţi bani, dacă prin farmece va aduce pe acea femeie la voia lui, ca să-1 ia de bărbat. Fermecătorul facându-şi meşteşugul în Capadocia, deodată, femeia şi-a ieşit din minte şi înconjura toată mănăstirea, răcnind şi strigând numele logodnicului său. Ea se jura cu înfricosate 426 jurăminte, că dacă nu-i vor deschide uşa, ca să se ducă să-1 afle, se va sugruma. Auzind Cuvioasa acestea, plângea, şi bătându-se peste obraz, zicea: „Vai mie, ticăloasa, pentru că din nepurtare de grijă a păstorilor răpesc lupii oile. Dar în deşert te osteneşti, vicleanule diavol, căci Hristos nu te va lăsa să înghiti mieluşeaua Lui". Atunci adunând pe toate surorile şi învatându-le să se păzească mai dinainte de vicleşugul diavolului, le-a sfătuit să postească toată săptămâna, rugându-se către Dumnezeu pentru acea soră, şi fiecare făcând câte o mie de metanii pe zi. însasi Cuvioasa se ruga fierbite în chilia sa. A treia zi. Sfânta vedea acolo unde se ruga la miezul nopţii pe marele Vasile, care îi zicea: „Pentru ce ne prihăneşti, Irino? Oare, pentru că lăsăm de se fac în patria noastră urâciuni şi necuviinţe ca acestea? Când se va lumina de ziuă, să iei pe uceniţa ta cea bolnavă şi să o duci la biserica Vlahema, acolo va veni să o vindece Maica Stăpânului nostru Hristos, care are putere". Zicând Sfântul acestea, s-a făcut nevăzut. Luând Sfânta pe cea care pătimea, împreuna cu alte două surori mai alese şi ducându-le la numita biserică a Vlahemei, s-au rugat toată ziua cu lacrimi. Dar la miezul nopţii, au adormit de oboseală. Sfânta Irina a văzut în vis popor mult, care gătea drumurile cu haine aurite şi luminoase, împrastiind flori mirositoare şi tămâind. Sfânta i-a întrebat pe ei pentru ce fac atâta pregătire. Iar ei au zis: „Vine Maica lui Dumnezeu, pregăteşte-te a i te închina". Atunci a venit şi împarateasa tuturor, urmându-i mulţime nenumărată de purtători de lumină, iar dumnezeiasca şi cinstita ei faţă scotea atâta strălucire încât omul nu putea suporta să o vadă. După ce Stăpâna a văzut pe toţi bolnavii, a venit şi la uceniţa Irinei. Atunci ea înfricosata şi cutremurată a căzut la picioarele Preasfântei Stăpâne, şi a auzit cum a strigat Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pe marele Vasile şi 1-a întrebat de Irina, ce-i trebuie; iar el a spus toată pricina, precum e arătată mai sus. Atunci Stăpâna iarăşi a zis: „Chemaţi pe Anastasia". Când a venit, a zis către dânsa: „Duceţi-vă cu Vasile în Cezareia; cercetaţi cu sârguinţă ca să vindecaţi această fiică pentru că Fiul şi Dumnezeul meu vouă v-a 427 dăruit acest dar". Atunci Anastasia şi Vasile, închinându-se Născătoarei de Dumnezeu, s- au dus să săvârşească cele poruncite. Atunci s-a făcut un glas către Cuvioasa Irina, zicându-i: „Du-te la mănăstirea ta, şi acolo se va vindeca". Deşteptându-se, a spus vedenia celorlalte şi apoi a plecat bucurându-se. Era într-o zi de Vineri, şi la ceasul Vecerniei s-au adunat toate surorile în biserică. Cuvioasa spunându-le vedenia sa, a poruncit ca toate să ridice mâinile şi ochii spre cer şi cu lacrimi să strige din toată inima: „Doamne miluieşte". După câtva timp, când s-a udat toată faţa bisericii cu lacrimi, s-a arătat în văzduh marea muceniţă Anastasia şi Marele Vasile. Atunci s-a auzit un glas, zicând: „Irino, întinde mâinile tale şi primeşte acestea şi nu ne mai prihăni pe nedrept". Sfânta întinzând sfintele sale mâini, a primit din văzduh o legătură, care cântărea trei htre (954 grame). Dezlegând-o, a aflat într-însa fel de fel de farmece şi lucruri rele; aţă, păr, plumb, noduri şi mai multe lucruri diavoleşti. Erau mai ales doi idoli mici de plumb, unul în asemănarea bărbatului, iar celălalt în al monahiei, şi erau astfel lipiţi unul de altul, ca şi cum păcătuiau. Monahiile s-au minunat şi au petrecut toată noaptea mulţumind împaratesei celei preaputemice. Dimineaţa, Sfânta a trimis la Vlahema două monahii, împreuna cu ceea ce pătimea şi împreuna cu lucrurile 154. cele rele care s-au zis mai sus, de asemenea cu untdelemn şi cu prescuri, ca Preotul să slujească Sfânta Liturghie. După Liturghie, a miruit pe bolnavă cu untdelemn din candelă; apoi au pus farmecele pe jăratic care, arzând, s-au dezlegat şi nevăzutele legături ale monahiei, şi şi-a venit în minte, slăvind pe Dumnezeu, care a izbăvit-o. Când idoli s- au topit desăvârşit, ieşeau nişte glasuri foarte mari de pe jăratec, precum răcnesc porcii când sunt înjunghiati. Cei care erau de faţă, văzând şi auzind acestea, au fugit cutremuraţi, slăvind pe Dumnezeu, care face nişte lucruri slăvite ca acestea. După acestea, monahiile s-au întors la mănăstire, povestind către celelalte şi aceste minuni de pe urmă (Vieţile Sfinţilor 28 august). 428 MINUNEA 347 - Doi fraţi care zideau o biserică, primesc ajutor din partea Maicii Domnului pentru terminarea ei Doi fraţi, loan şi Gavriil, născuţi din părinţi bine-credincioşi, pe nume Nicolae şi Cristina, din marele oraş Novgorod, de mici au fost crescuţi în dreaptă credinţă şi frică de Dumnezeu. Datorită acestui lucru, când au ajuns la vârsta potrivită, amândoi au hotărât să îmbratiseze viaţa cea fericită a petrecerii monahiceşti. Amândoi fiind în acelaşi gând, au făcut acest mare pas, aducând cu ei şi partea de avere ce le-a rămas de la părinţi. Cu aceasta, ei s-au hotărât să zidească o mănăstire din nou. Mai întâi au ridicat o biserică de lemn în numele Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, cu hramul Bunei Vestiri, înzestrând mica chinovie cu toate cele trebuincioase. Apoi s-au sârguit să zidească o biserică de piatră, pe care începând-o, au mers cu ridicarea ei până la ferestre, dar lipsindu-le banii necesari pentru continuare, au întrerupt lucrul. Pentru aceasta fericitul loan şi fratele lui, Gavriil, se aflau în mare mâhnire şi întristare dar, având mare credinţă şi osârdire către Preacurata Născătoare de Dumnezeu, spre dânsa au alergat în mâhnirea lor, ca spre ceea ce este grabnică ajutătoare celor necăjiţi şi mângâietoare dulce pentru cei scârbiţi şi cu lacrimi s-au rugat, zicând: „Tu, Stăpână bună, ştii credinţa şi dragostea noastră, pe care o avem către Fiul tău şi Dumnezeul nostru, şi spre tine împarateasa şi Doamna noastră scumpă. De asemenea ştii credinţa şi osârdia pe care noi o avem, pentru zidirea preacinstitului tău locaş, pe care 1- am început, punându-ne toată nădejdea spre tine, o. Maică a lui Dumnezeu! Ajută-ne nouă ca să săvârşim biserica ta, trimite ajutorul tău. Stăpână, ca să nu fim ruşinaţi, noi robii tăi, căci iată am început a zidi şi nu putem a o săvârşi fară ajutorul tău". Şi aşa rugându-se şi tânguindu-se ei, li s-a arătat noaptea în vis Preacurata Maica lui Dumnezeu, cereasca împarateasa şi le-a zis lor: „De ce sunteţi cuprinşi de atâta îngrijorare şi tânguire pentru zidirea bisericii mele, iubiţii mei, şi robi ai lui Dumnezeu? 429 Nu voi trece cu vederea rugăciunea, credinţa şi dragostea voastră, ci degrabă vă voi trimite vouă cele de trebuinţă pentru săvârşirea ei, ba vă va prisosi şi pentru alte nevoi, numai sârguiţi-vă la lucru, şi nu vă împutinati în credinţă". Această vedenie având-o amândoi fraţii, deşteptându-se, s-au umplut de mare bucurie. Iar după cântarea Utreniei au spus unul altuia ce văzuseră, şi cu nădejde s-au întarit. Intr-aceeaşi zi, de dimineaţă, după rânduiala lui Dumnezeu ieşind afară din mănăstire, au văzut un cal foarte minunat, stând înaintea porţii, purtând frâu aurit şi şa ferecată cu aur, blând şi nemişcat, neavând călăreţ pe dânsul. Mirându-se mult de frumuseţea şi mărimea acestui cal, au aşteptat mult să vină de undeva călăreţul lui, dar nu a apărut de nicăieri. Văzând că nu mai vine nimeni, şi calul stătea în acelaşi loc nemişcat, s-au apropiat de el şi au văzut doi săcuşori plini, atâmând de o parte şi de alta a şeii. întelegând că de la Dumnezeu li s-a trimis lor aceasta, au luat de pe cal săcuşorii aceia, după care calul s-a făcut nevăzut de la ochii lor. Dezlegând săcuşorii, au aflat pe unul plin cu aur, iar pe celălalt plin cu argint, mirându-se de dumnezeiasca purtare de grijă, au înaltat mare mulţumită Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, care le-a trimis acestea. Apoi degrabă terminând biserica, au înfrumusetat-o cu toată podoaba cuvenită, cumpărând şi moşii pentru folosul mănăstirii, iar rămăşiţa aurului şi a argintului au dat-o egumenului şi fraţilor. Ei îmbracându-se în călugărescul chip, h s-a schimbat numele din loan-Ilie şi din Gavriil-Grigore, petreceau în mănăstirea aceea cu dumnezeiasca plăcere, în post, în rugăciune şi în toate ostenehle şi nevoinţele călugăreşti (Vieţile Sfinţilor 7 septembrie). 430 MINUNEA 348 - Maica Domnului acoperă stâlpul Cuviosului Lazăr şi-i dăruieşte înca cincisprezece ani de viaţă Cuviosul Lazăr, pustnicind în Muntele Galisiului, într-un loc pustiu, lipsit de apă şi de cele necesare vieţii, pentru nevoinţă şi viaţa lui înbunatatita, cu toată asprimea locului şi a vieţii, s-au adunat în jurul lui mai mulţi ucenici, pentru care a zidit o mică mănăstire. Cu timpul atât de mult s-au înmultit ucenicii încât acest locaş a devenit neîncăpător. Atunci Cuviosul Lazăr a rugat pe Dumnezeu cu lacrimi, multe zile, ca să-i arate de este sfânta Lui voie, să zidească o biserică mai mare şi o mănăstire mai largă, ca să locuiască fraţii care veneau să se sălăşluiască acolo, cum şi unde să pună temeliile bisericii. Drept aceea, rugându-se el într-o noapte, a auzit un glas care îi poruncea să iasă afară din chilia sa. Ieşind, a văzut un stâlp de foc, care ajungea până la cer, iar îngerii lui 155. Dumnezeu suindu-se de pe pământ, cântau o cântare dulce: „Să învieze Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui". îndata a înteles, că în locul acela unde s-a arătat stâlpul, era voia lui Dumnezeu să se zidească biserica. După aceea începând zidirea cu mare osârdie, a ridicat din temelie o biserică mare şi frumoasă, cu chilii multe şi ziduri mari împrejur. După săvârşirea mănăstirii. Cuviosul a mai zidit aproape o biserică, un stâlp înalt, descoperit, cu greu de suit şi foarte strâmt, având lăţimea numai de trei palme. El s- a suit deasupra lui, pentru nevoinţă, luând cu sine numai o haină de piele, cu capul descoperit şi desculţ, purtând pe trup fiare grele. Acolo suferea toate greutăţile iernii, ploi tulburătoare, ninsori multe, răceală şi iuţimea îngheturilor, prin care se făcea ca cristalul, de-a pururea pomenitul. Suferea înca şi fierbinţeala verii şi arşiţele cele mari, cu acestea petrecea fericitul părând ca un om fară de trup. Odată s-a pornit o ploaie atât de mare şi de tulburătoare, încât pornirea apelor duceau cu ele şi pietrele cele mari, omorând multe dobitoace şi distrugând recoltele. In acel timp, un păzitor de capre, aflându-se aproape de mănăstire, şi văzând potopul acela, 431 a alergat la mănăstire ca să scape de primejdie. Apropiindu-se de ea, şi trecând prin apropierea stâlpului, rugându-se a cerut ajutor de la Sfântul, ca să scape de primejdie. Atunci el a văzut pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Măria stând în văzduh, deasupra stâlpului, îl acoperea şi ferea de ploaie, păzind astfel pe Cuviosul Lazăr. O minune ca aceasta nu s-a mai auzit şi nici nu s-a mai văzut vreodată! Dacă pe Awa Macarie îl păzea un Heruvim, pe marele Paisie, îngerul Domnului, pe Cuviosul Lazăr însa chiar împarateasa îngerilor îl acoperea ca un nor, şi-1 păzea nevătămat pe robul său. Cât de mult iubea Maica Domnului pe Cuviosul Lazăr, se vede şi din cele ce urmează. Odinioară, îmbolnavindu-se de moarte, şi ajungând la răsuflarea cea mai de pe urmă, mulţimea ucenicilor s-au adunat în jurul Cuviosului, plângând cu negrăită jale şi tânguire pentru despărţirea de dânsul. Atunci Cuviosului facâidu-i-se milă de ucenicii săi, care ar fi rămas orfani, s-a rugat pentru dânşii către Maica lui Dumnezeu, ca să-i mai dăruiască, pentru dânşii, câtăva vreme de viaţă. Atunci Preasfânta Maică şi Fecioară, care a născut pe însusi Viaţa, a rugat pe Fiul ei, care are stăpânirea vieţii şi a morţii în mâna Lui, să lungească viaţa Cuviosului cu înca 15 ani. Drept aceea, pe când era bohiav Cuviosul, a văzut pe Născătoarea de Dumnezeu, rugând pentru aceasta pe Fiul ei. Domnul nostru lisus Hristos, care lucru s-a şi împlinit, căci îndata s-a făcut sănătos şi a mai trăit înca 15 ani (Vieţile Sfinţilor 7 noiembrie). 432 MINUNEA 349 - Maica Domnului cheamă pe Cuviosul Maxim în Athos unde i se arată, îl mângâie şi-1 apără de diavoli Cuviosul Maxim a pustnicit în Muntele Athosului, pe la anii 1320. El s-a născut în Lampsac, din părinţi de neam bun, bine -credincioşi şi îmbunatatiti cu viaţa. Ei neavând copii, Cuviosul acesta a fost mai mult fiu şi rod al rugăciunilor şi al făgăduinţei. Din Sfântul Botez i s-a pus numele Manuil. Când a ajuns la vârsta corespunzătoare, părinţii l-au lăsat să petreacă pe lângă o biserică a Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, împlinindu-şi astfel făgăduinţa făcută. La vârsta de 17 ani intră într-o mănăstire din Muntele Ganu, unde din călugărie primeşte numele de Maxim. Căutând un povăţuitor iscusit după Dumnezeu, a plecat în Constantinopol, unde s-a închinat pe la toate bisericile Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, rămânând mult timp pe lângă biserica din Vlahema, unde petrecea în foame şi sărăcie, fiind considerat de toţi ca un nebun după Hristos. După mai mult timp, a plecat în Tesalonic unde s-a închinat la moaştele Sfântului şi Marelui Mucenic Dimitrie, după care, urcând în Sfântul Munte al Athosului, s-a aşezat în lavra Cuviosului Anastasie. Fiind el în ascultarea mănăstirii şi făcând cu sârguinţă toate cele poruncite, ducea o viaţa aspră, asemenea cu cea de mai-nainte, când era în biserica din Vlahema. El nu avea chilie în lavră, şi nici vreun lucru din cele necesare pentru mângâiere trupească, ci numai hrana cea de nevoie pe care o lua de la trapeză, mâncând numai ca să trăiască. Iar în biserică locul său şi-1 avea în stranele din tindă, fiindcă se nevoia cu nedormirea şi privegherea de toată noaptea. Insă, precum muntele Sinai a chemat pe Moise, Carmelul pe Ilie, iar pustia pe loan Botezătorul, tot aşa şi pe Cuviosul Maxim 1-a chemat Athosul, floarea munţilor, ca să înfloreasca dreptul într-însul, după cum zice Psalmistul, „ca un fmic", şi să rodească roadele Duhului Sfânt. Căci în Duminica Sfinţilor Părinţi, care este după Dumnezeiasca înaltare a lui Hristos Dumnezeul nostru, i s-a arătat Născătoarea de Dumnezeu, având în 433 braţe pe Domnul, şi i-a zis: „Urmează-mi, preacredinciosule Maxime şi suie-te deasupra Atonului, ca să iei darul Duhului Sfânt, după cum doreşti". Văzând ei această vedenie de două-trei ori, a lăsat lavra cea mare, şi după şapte zile s-a suit pe creştetul muntelui, în Sâmbăta Penticostei sau a Rusaliilor, şi a petrecut toată noaptea treaz, împreuna cu alţi monahi, care s-au dus după Dumnezeiasca Liturghie. Dumnezeiescul Maxim a rămas acolo singur, trei zile şi trei nopţi, rugându-se necontenit Domnului şi Născătoarei de Dumnezeu, prin rugăciuna minţii. Dar cine poate povesti ispitele pe care le-a uneltit vrăjmaşul asupra Sfântului, ca să-1 izgonească de acolo? Astfel se arătau fulgere şi trăsnete, încât \ 156. clătina muntele Athosului şi se desfăceau pietrele şi stâncile; însa toate acestea se făceau prin nălucirea diavolilor, în vremea nopţii, ca să-1 înfricoseze. Ba înca şi ziua auzeau glasuri sălbatice şi tulburări mari, ca şi cum ar fi fost în apropiere mulţime de oameni grozavi, care se suiau pe toate părţile muntelui, spre vârf şi se porneau asupra Sfântului cu prăştii şi cu suliţe, ca să-1 pogoare din vârful muntelui; fmdcă nu sufereau, blestemaţii, să locuiască Sfântul acolo, dar toate acestea se arătau cu nălucire. Insă dumnezeiescul Maxim având în sine darul Sfântului Duh, nu se temea nicidecum, nici se îngrijea de acestea; ci se îndeletnicea şi se sârguia numai în rugăciunea minţii, rugând pe Domnul şi pe Născătoarea de Dumnezeu, ajutătoarea şi părtinitoarea lui. In acel timp de grea ispitire, i s-a arătat lui iarăşi, înconjurata de multă mărire, ca o împarateasa, având în jurul său mulţi tineri, ţinând în braţele sale pe Fiul ei, şi Ziditorul a toate... Sfântul, cunoscând-o pe ea, prin necuprinsa şi dumnezeiasca lumină care strălucea şi lumina toate împrejurimile acelea, apoi convingându-se pe deplin, că nu era amăgire diavolească, ci vedenie dumnezeiască şi arătare adevărată a Născătoarei de Dumnezeu, a grăit cu bucurie, zicând: „Bucură-te cea phnă de dar. Domnul este cu tine", şi altele ca acestea. După aceea căzând, s-a închinat Domnului şi Născătoarei de Dumnezeu, auzind acestea de la Preasfânta Născătoare: „Primeşte dar asupra diavolilor, cinstite pătimitorule, şi locuieşte în muntele Athosului; căci aceasta este voia Fiului meu, ca să te sui la vârful faptei bune şi să te faci434 dascăl şi povăţuitor al multora, ca să se mântuiască". După aceasta i s-a dat şi pâine cerească, spre hrană şi întarirea firii, fiindcă era de atâtea zile nemâncat; şi îndata ce a luat pâinea şi a băgat-o în gura sa, 1-a înconjurat de sus o lumină dumnezeiască şi a auzit laudă îngereasca; iar Născătoarea de Dumnezeu, s-a suit la ceruri. In vârful muntelui a rămas atâta strălucire şi bună mireasmă, încât Sfântul fiind uimit, nu mai vroia să se pogoare de acolo, şi să se lipsească de acea bună mireasmă şi de acea strălucire. Cu toate acestea, după trei zile s-a pogorât din porunca Născătoarei de Dumnezeu, şi s-a dus la biserica Ei care se numea Panaghia, şi petrecând acolo câteva zile, s-a suit iarăşi în vârf şi a sărutat locul acela în care a stat cu slavă Născătoarea de Dumnezeu, şi cerea iarăşi cu lacrimi dumnezeiasca Ei arătare. Lumină n-a mai văzut, dar buna mireasmă a simţit ca şi mai înaite şi s-a umplut de bucurie şi de veselie negrăită. Aceasta s-a petrecut de trei ori, când s-a suit la vârf, dar pe Născătoarea de Dumnezeu n-a mai văzut-o ca întâia oară (Vieţile Sfinţilor 13 ianuarie). 435 Minunile Maicii Domnului prin sfintele icoane MINUNEA 350 - Minunile făcute de Maica Domnului prin sfânta icoană „portăriţa" Din vremea drept-credinciosului şi pururea pomenitul împarat Constantin, a început a înflori credinţa noastră şi a creşte prin darul Domnului nostru lisus Hristos; iar capiştile idolilor se dărâmau, cetele monahilor se înmulteau şi se zideau biserici şi jertfelnice prin toate cetăţile şi oraşele. Trecând ani mulţi, s-a aflat un bărbat cinstitor de Dumnezeu şi cu fapte bune. Petru cu numele, care dorea să găsească un loc liniştit şi pustiu, unde să se depărteze de lume şi să petreacă viaţă liniştită. Şi rugând pe Dumnezeu ca să-i descopere unde să se ducă, a văzut în vedenie pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care i-a zis: „Părinte, în Muntele Athosului este odihna ta; acest loc l-am cerut ca moştenire de la Fiul şi Dumnezeul meu, ca să-1 aibă scăpare toţi câţi se depărtează de grijile şi tulburările lumii, să se pregătească pentru fapta bună, petrecând o viaţă îmbunatatita spre a dobândi fericirea cea veşnică. Eu foarte mult am dorit muntele acesta şi în puţină vreme are să se umple de călugări din toată ţara şi locul, iar mila mea şi ajutorul Fiului meu, nu va lipsi de la dânşii, ci îi voi acoperi şi păzi rugând pe Fiul meu pentru mântuirea lor". După ce s-a deşteptat Sfântul, mulţumind Domnului cu prisosinţă şi pururea Fecioarei Maicii Lui, s-a dus în muntele acela; şi asupra dracilor vitejeşte nevoindu-se, multe vedenii şi vederi de îngeri s-a învrednicit a vedea prin mijlocirile Maicii lui Dumnezeu; şi facându-se mare făcător de minuni, s-a dus către Domnul. Iar după vreo câţiva ani, a venit şi părintele nostru Anastasie, cel care a zidit Lavra cea mare. 436 In acea vreme, trăia şi părintele nostru loan, lăcaşul cel preacurat cu adevărat al Preasfântului Duh, ivirean de neam, din sânge împaratesc şi bogat care, lăsând slava, bogăţia şi toate cele ce erau ale lui, s-a dus la o mănăstire şi, dezbrăcându-se de hainele lui cele strălucite, s-a îmbracat în haină proastă şi sărăcăcioasă. Auzind el de vestea Sfântului Munte şi de Cuviosul Anastasie, s-a dus la el şi aflându-1, au început a se nevoi amândoi ca nişte fraţi, în nevoinţă cea bună şi mântuitoare. Iar după puţin timp, înstiintându-se cum că fml său Eftimie a venit în Vizantia pentru pace, s-a dus spre căutarea lui şi, aflându-l, s-au întors amândoi la hniştea cea dorită către marele Anastasie; de la care învatând filozofia, s-a făcut un nou Gură de Aur, tâlcuind toată Scriptura din greceşte în hmba Ivirilor. Iar după trecere de puţină vreme, a venit şi marele Tomichie de s-a făcut călugăr. Acesta era voievod al împaratiei Ivirilor, care făcuse multe vitejii şi purtase 157. multe biruinţe în războaie asupra vrăjmaşilor; şi pentru ale lui neobosite osteneh, a dobândit multe semne de biruinţă. In vremea aceea, neamurile cele fară de Dumnezeu ale perşilor, auzind de moartea împaratului Romano, s-au ridicat cu oaste asupra cetăţii Ţarigradului (Constantinopol). Şi având în frunte un voievod cu numele Siliar, au alergat către răsărit, robind cetăţile şi oraşele, neaflând pe nimeni care să le stea împotriva, întrucât fiii împaratului erau mici şi nevrednici. împarateasa avea multă mâhnire şi necaz, auzind că s-au apropiat barbarii, şi neavând altă nădejde, şi-a adus aminte de Tomichie, zicând: „De nu va veni la noi voievodul ivirilor, nu avem pe nimenea care să ne stea în ajutor". A trimis la Sfântul Munte scrisori poruncitoare lui Anastasie şi loan, rugându-i să trimită pe Tomichie. Insă acesta n-a voit, dar de nevoie s-a supus, ca să nu se împotriveasca Sfinţilor, şi s-a dus la Vizantia. împarateasa văzându-1 pe el s-a bucurat mult şi arătându-i pe fiii săi, i-a zis lui: „De bunătatea ta, cinstite părinte, atâmă viaţa sărmanilor acestora". Tomichie luând oaste şi, ducându-se, a tăiat toată oastea barbarilor, şi pe mulţi ostaşi luându-i robi, s-au 437 întors cu biruinţă la împaratie. Atunci tot singlitul l-au întâmpinat şi foarte l-au cinstit pe dânsul şi mai ales împarateasa, tare i-a mulţumit după cum se cădea şi a vrut să-i dea bani mulţi, dar el n-a vrut să-i ia, ci a zis: ,3u, stăpână, am lăsat pe ai mei pentru Domnul, şi cum să adun bani străini? însa dacă binevoieşte stăpânirea ta, zideşte o mănăstire în Munte, ca să aibă neamul nostru al ivirilor o mângâiere a străinătăţii lor". Iar împarateasa cu bucurie a primit şi a trimis boieri cu mare mulţime de aur, pomncindu-le să săvârşească lucrul acesta cu aşa sârguinţă, încât să nu se afle altul mai frumos, şi aşa s-a şi făcut. Şi a împodobit biserica cu vase de argint şi de aur, dăruind acestei sfinte mănăstiri şi o cetăţuie, spre sufleteasca ei pomenire. Făcând încheierea cuvântului pentru mănăstire, să începem a spune pentru sfinţita icoană Portăriţa. Pe vremea când împaratea împaratul Teofil, era multă prigonire asupra sfintelor icoane, din care cauză i s-a zis „luptătorul de icoane". Acel urâtor de Hristos a surghiunit pe mulţi drept-credincioşi şi cu multe feluri de munci i-a chinuit. A trimis ostaşi prin toate cetăţile şi oraşele, cu poruncă să cerceteze şi toate icoanele pe care le vor afla, să le pogoare de prin biserici şi de prin case şi să le ardă. In acel timp era o văduvă cu fapte bune în părţile Niceii, care avea numai un singur fiu. Şi fiind ea foarte bogată, a zidit aproape de casa ei o biserică, în care avea o icoană a Maicii lui Dumnezeu la care ţinea foarte mult şi, ca o a doua Ană, o cinstea cu adevărat. Căutând ostaşii împaratului în fiecare loc, a venit şi în casa acelei femei iubitoare de Dumnezeu, unde, căutând cu multă iscodire, de pe o fereastră a bisericii au văzut înauntru acea sfântă icoană, şi s-au bucurat nădăjduind că prin aceasta vor căpăta mulţi bani. Şi au zis către femeie: „Ori ne dai nouă bani, ori îndeplinim porunca împaratului, de a te omorî prin felurite munci". Iar înteleapta văduvă, cu smerit chip a răspuns: „Vă voi da bani mulţi, însa nu azi, ci mâine, căci nu-i am acasă". Acestea auzind ei, au plecat. Iar ea în noaptea aceea, s-a dus împreuna cu fiul ei în biserică unde, plecând genunchii, au înaltat la cer mâinile şi ochii şi s-au rugat mult timp, udând pământul cu lacrimi; după care, ridicându-se cu multă frică şi evlavie, au luat 438 icoana şi ducând-o la malul mării, iarăşi s-au rugat, zicând: „Stăpână şi Doamna lumii! Darul tău, ca o Maică a lui Dumnezeu, având stăpânire şi putere peste toate făpturile, să ne izbăvească şi pe noi de urgia împaratului celui fărădelege şi pe icoana Ta din apă". Acestea zicând şi punând icoana pe mare, nu a căzut de-a latul, ci de-a lungul, stând dreaptă deasupra apei mergea, îndreptându-se către apusul soarelui. Văzând femeia această minune şi înspaimântându-se, a mulţumit lui Dumnezeu şi Maicii Lui, după cuviinţă. Şi întorcându-se către fiul său i-a zis acestea cu lacrimi: „Preaiubitul meu fiu! Acum se va pune la încercare dragostea, credinţa către Dumnezeu şi evlavia cea către sfânta icoană a Maicii Lui. Eu, preascumpul meu fiu, sunt femeie şi nu pot să fug în ţară depărtată. De aceea voi sta aici şi mă voi ascunde, iar dacă mă vor găsi, sunt gata să mor, pentru dragostea Maicii lui Dumnezeu. Tu însa plecând, du-te în părţile Eladei, ca să nu- ţi facă rău". Acestea zic&id şi sărutându-se unul cu altul, s-au despărţit vărsând lacrimi. Tânărul s-a dus spre Tesalonic, iar de acolo în Sfântul Munte, unde, mergând la cinstita mănăstire a Ivirilor, acolo s-a făcut călugăr, cu cuvioşie petrecând, până ce s-a dus către Domnul, pe Care L-a dorit. Aceasta a fost rânduiala dumnezeiască, să se ducă tânărul acolo, pentru ca să vestească despre cele întâmplate cu această sfântă icoană, care scriindu-se, să cunoaştem despre dânsa şi noi cei de acum. Icoana pururea Fecioarei a stat în loc ascuns, neştiută de nimeni mulţi ani, pe uscat sau poate pe mare, lucru ştiut de unul singur. Acela ce ştia toate lucrurile cele slăvite şi înfricosate. Şi după trecere de multă vreme, oarecare Sfinţi bătrâni din mănăstirea Ivirilor, pe când stăteau de vorbă despre mântuirea sufletului, au văzut deodată pe mare, ceva ca o flacără, ca şi cum ar fi fost un stâlp de foc, cu vârful ajungând până la cer. Aceasta văzând ei, s-au ridicat, strigând: „Doamne miluieşte-ne!". Şi adunându-se toţi fraţii, se uitau la priveliştea aceea şi se minunau, însa ce anume era, nu puteau să înteleaga nicidecum. Iar aceasta nu numai ziua se arăta, ci şi noaptea, când 158. strălucea mai mult decât soarele. Şi toţi călugării cei din Sfântul Munte, văzând un lucru de mirare ca acesta, s-au adunat la Mănăstirea Ivirului, cu luntrele, din Lavra de la 439 Vatoped şi de la alte mănăstiri, şi apropiindu-se, au văzut sfânta icoană a Maicii lui Dumnezeu. Şi pe cât se duceau ei mai aproape, pe atât ea se depărta. Atunci, superiorul mănăstirii a poruncit de s-au adunat toţi în biserică, unde rugând cu lacrimi pe Domnul, ca să poată lua icoana Maicii Lui din mare, ca să o aibă ca mângâiere a străinătăţii lor, le- a ascultat Domnul rugăciunea şi au dobândit cererea lor. Iar aceasta s-a întâmplat în acest chip: Era în acel timp, acolo în mănăstire, un oarecare călugăr, Gavriil, ivirean de neam, cam neputincios, care iubea viaţa singuratică, şi deosebi rugându-se neîncetat lui Dumnezeu. Vara şedea în părţile cele mai înalte ale Muntelui pentru linişte, iar în vremea iernii, din cauza zăpezii prea mari, se cobora în părţile cele mai de jos. îmbracamintea lui era de păr, hrana lui buruieni sălbatice, iar ca băutură numai apă. Avea o fericită simpHtate, ca şi toţi ai neamului său şi în adevăr, era înger pământesc şi om ceresc. Acest călugăr, rugându-se şi dormind puţin, a văzut pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cu slavă multă strălucind, care-i zise lui: „Du-te la mănăstire şi vesteşte superiorului şi monahilor, că voiesc să le dau icoana mea, spre acoperământul şi ajutorul lor. Fără de îndoire să cobori la mare şi umblând pe apă, să mergi şi să o primeşti, pentru ca să cunoască toţi dragostea şi purtarea de grijă pe care o am către mănăstire, căci am venit într-adins aici pentru ajutorul vostru". Acestea zicând, s-a făcut nevăzută, iar dumnezeiescul bărbat, sârguindu-se, s-a pogorât la mănăstire şi a vestit superiorului cele văzute. Iar acela a poruncit să se adune toţi călugării la biserică, unde aprinzând făclii, au plecat cu tămâieri şi cu evlavie rugându-se. Şi ajungând la malul mării, a coborât Gavriil pe mare şi umbla pe deasupra apei. Atunci şi icoana apropiindu-se, a luat-o pe dânsa în braţe, şi a cântat, bucurâdu-se. Superiorul alergând, 1-a întâmpinat pe Sfântul bătrân. Şi ieşind la uscat, s-au umplut de bucurie şi veselie toţi călugării, trei zile priveghind şi cântând. Apoi zidind ei o bisericuţă lângă malul mării, au slujit Sfânta Liturghie, în cinstea Preasfmtei. După aceea, aducând sfânta icoană în biserica cea mare, au pus-o pe ea în partea cea mai dinăuntru a Jertfelnicului, şi iarăşi priveghind toată noaptea şi săvârşind Dumnezeiasca Liturghie, s-a dus fiecare la mănăstirea lui. 440 Iar a doua zi, aprinzătorul de candele intrând la ceasul Utreniei ca să pregătească cele după rânduială, spre citirea pravilei, n-a aflat icoana în locul în care a fost pusă; căutând pretutindenea, a aflat-o tocmai deasupra porţii mănăstirii, în zidul cetăţii, şi luând-o pe dânsa, a dus-o la locul cel mai dinainte. însa ea s-a mutat iarăşi în poartă şi tot asemenea s-a întâmplat, nu numai de două-trei ori, ci chiar de mai multe ori. Iar călugării, nedumerindu-se de aceasta, nu ştiau ce să facă. Atunci Stăpâna s-a arătat iarăşi monahului Gavriil, zicându-i: „Mergi la mănăstire şi spune călugărilor să nu mă mai supere, căci eu n-am venit aici ca să mă păziţi voi, ci pentru ca să fiu eu păzitoare vouă, nu numai acum, ci şi în veacul ce va să fie. Câţi călugări petrec în muntele acesta cu frică de Dumnezeu, cu evlavie, şi după puterea lor nu se lenevesc la toată fapta bună, să aibă îndrazneala şi nădejde la milostivirea Fiului şi Stăpânului meu, de la care am cerut-o şi pe care am şi căpătat-o. Şi vă dau vouă semnul acesta, că până ce veţi vedea în mănăstire icoana mea, nu va lipsi de la voi darul şi mila Fiului meu". Acestea auzindu-le purtătorul de Dumnezeu Gavriil, s-a pogorât la mănăstire şi a vestit superiorului, iar acela, umplându-se de negrăită bucurie, a adunat toată frăţimea şi le-a spus lor cele auzite. Apoi au zidit o biserică la poarta mănăstirii, în numele Preasfmtei Născătoare de Dumnezeu, a Portăriţei, şi au pus-o acolo, iar poarta s-a făcut în altă parte, după cum şi până astăzi se vede, spre nemincinoasa mărturie a pricinii. De atunci dar, în mănăstirea aceasta, se fac nenumărate minuni, cei îndraciti se vindecă, şchiopii umblă, orbii văd şi toată boala fuge de la cel ce pătimeşte. Iar din cele multe câte a săvârşit cea atotputernică, să spunem numai câteva, pentru ca să credeţi şi pe celelalte. într-o vreme, când au năvăht cu război neamurile cele păgâne ale perşilor asupra Ţarigradului, pe uscat şi pe mare, mulţime nenumărată, Amira voievodul lor, însiintându-se cum că în muntele Athosului sunt multe mănăstiri, a luat 15 corăbii de război şi ducându-se la acel munte, s-au oprit la Mănăstirea Ivirilor. Şi îndata au sărit înconjurând-o ca nişte fiare sălbatice şi neîmblânzite. Iar călugării văzând mulţimea 441 barbarilor şi urgia aceea fară de rânduială, intrând în dumnezeiasca biserică, au luat sfintele vase şi pe preacinstita icoană a Născătoarei de Dumnezeu şi le-au ascuns pe dânsele în tumul în care erau aşezate spre păstrare şi păzire odoarele mănăstirii, în care s- au ascuns şi ei. Iar barbarii neavând pe nimeni care să le stea împotriva, au făcut oarecare meşteşugire şi au intrat în mănăstire. Şi după ce au fâcut câte au voit, au pustiit-o desăvârşit şi au prădat-o. Au luat funiile corăbiilor şi legând stâlpii bisericii, i-au tras ca să se surpe sfânta biserică şi n-au putut. Iar călugării văzând şi auzind acestea, ziceau din adâncul inimi lor, graiurile cele prooroceşti: „Pentru ce dormi. Doamne, scoală-te şi nu ne pierde până la sfârşit. Dumnezeule, venit-au neamurile în moştenirea Ta, spurcat-au sfântă biserica Ta. Degrab ne întâmpina pe noi", şi altele ca acestea. Şi cu lacrimi 159. fierbinţi udând pământul şi sfâita icoană a Născătoarei de Dumnezeu, şi pe aceasta înaltând-o, ziceau: „O, Stăpână! Ce fel de făgăduinţă ne-ai făcut nouă? Oare nu te-ai făgăduit ca să ne fii ajutătoare şi păzitoare? Ci să nu ne părăseşti pe noi până la sfârşit, deşi suntem păcătoşi şi nevrednici, pentru ca să nu zică vrăjmaşii noştri: „Unde este Dumnezeul lor?". Acestea le ziceau călugării plângând, iar Apărătoarea cea nebiruită, cea iute şi grabnică ajutătoare a celor ce o cheamă pe dânsa pururea Fecioara Născătoare de Dumnezeu, care dădea război înainte pentru a sa mănăstire, n-a trecut cu vederea rugăciunile lor, nici făgăduinţele nu le-a arătat mincinoase, ci le-a împlinit, şi la desăvârşită prăpădenie i-a dat pe vrăjmaşi. însa cine va fi în stare a spune minunile Fecioarei? Căci după ce a înnoptat, fară de veste s-a făcut vifor înfricosat şi furtună mare, încât s-au sfărâmat toate corăbiile şi n-a rămas decât una, a lui Amira, şi aceasta, pentru ca să cunoască, nebunul, păcatul său, după cum s-a întâmplat. Căci minunea a urmat minunii. Când s-a făcut ziuă, călugării au văzut numai trupurile cele moarte ale barbarilor, care zăceau grămadă la malul mării şi toate corăbiile acelea sfărâmate. Atunci 442 voievodul perşilor văzând pierderea corăbiilor, îsi bătea faţa şi punând ţărână pe capul lui, s-a apropiat cu chip smerit, facându-se rugător binecunoscător, cel ce mai înainte era fiară şi nu om, a zis către călugări: „Rugaţi-vă, robi ai adevăratului Dumnezeu, ca să nu pier şi eu". Şi dându-le lor mulţime nenumărată de aur şi de argint, le-a zis: „Luaţi banii aceştia pentru ca să zidiţi zidurile mănăstirii voastre, şi să le faceţi înalte", după cum şi în ziua de astăzi se văd. Şi nu numai atunci mănăstirea lor a păzit-o fară de necazuri şi fară de primejdie. Preacurata Stăpână, ci totdeauna, în toată vremea. Aşa, odată fiind lipsă mare de faină şi negăsindu-se nicidecum, stareţul era în mare strâmtorare şi supărare. Iar i s-a arătat Prealăudata în somn şi i-a zis lui: „Ce te mâhneşti, fiule, pentru lipsa fainii? Du-te şi vezi hambarul plin cu faină până sus, pentru ca să cunoşti milostivirea şi purtarea de grijă pe care o am pentru voi". Iar stareţul sculându-se, s-a dus cu sârguinţă şi văzând hambarul plin de faină până sus, a adunat toată fî^ăţimea şi le-a spus lor cele întâmplate. Iar ei, înspaimântându-se, au plâns de bucurie şi au slăvit pe Domnul şi pe pururea Fecioara Măria. Altădată, având lipsă de vin, li s-a arătat Stăpâna şi le-a umplut toate vasele până sus, încât se vărsa pe deasupra, şi atâta dulceaţă şi gust avea, încât fiecare cunoştea cum că era cu adevărat făcut cu minune, şi nu firesc. In altă împrejurare, fiind lipsă de untdelemn, li s-au umplut vasele cu untdelemn, altădată cămările cu legume şi alte multe faceri de bine şi minuni s-au săvârşit în fiecare zi, în mănăstirea aceasta, prin această cinstită icoană. Şi în ziua de astăzi, în chip nevăzut şi minunat, acoperă şi păzeşte Stăpâna cea atotputernică mănăstirea aceasta slăvită şi lăudată a Ivirilor, care este mai bogată decât toate mănăstirile Sfântului Munte. Şi aceasta nu este din altă pricină, după cum socotesc, fară numai pentru multa milostenie care au dat călugării la cei străini şi săraci. Căci deşi dau şi celelalte mănăstiri şi miluiesc pe mulţi, dar acelea fac numai un praznic în fiecare an. Ivirenii însa, fac de trei ori pe an praznic: odată la Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, al doilea la Bobotează şi al treilea marţi, în Săptămâna Luminată. La aceste praznice se adună mai mult de trei 443 mii de suflete, şi îi ospătează pe străini până seara, cum şi a doua zi. Şi nu numai în aceste zile, ci şi în toate Duminicile de peste an, nu lipsesc săracii, pentru că mănăstirea fiind în mijlocul muntelui şi aproape de târgul de la Căreia, ei vin în mare număr şi toţi sunt îndestulati cu prisosinţă. Fac milostenie şi mănăstirile lui Dionisie, Lavrioţii, Simon Petru, Vatopediţii, cum şi celelalte mănăstiri, dar la aceasta nu se duce multă lume, că sunt aşezate cam de o parte, afară numai de cazul când se întâmpla să vină pe corăbii, la care toate dau milostenie după a lor putere. De asemenea, dau şi chinoviile, precum şi chiliile cele mai mici şi niciodată nu-şi întorc faţa de către săracul care vine, ca să-1 lase să se ducă neajutat. Şi acum, faţă de cele arătate până aici prin scurte cuvinte, să aducem mulţumirea cu care suntem datori împaratesei îngerilor celei prealăudate, purtătoarei noastre de grijă, mijlocitoarei şi păzitoarei celei neadormite. Tu, o! Iubitoare de bine şi iubitoare de oameni. Stăpână! Ceea ce ca o Maică iubitoare de fii şi doritoare de noi, totdeauna ai purtare de grijă, mântuind, păzind şi chivemisind pe nevrednicii robii tăi, noi în locul acestora propovăduim darurile tale, slăvim purtare Ta de grijă, mărim pronia, lăudăm folosirea, preamărim milostenia. Aducându-ne aminte de darurile tale cele din vremurile trecute, din câte primejdii ne-am izbăvit prin tine, după datorie aducem ţie această mulţumire. Iar pentru cele din timpul de faţă, care mult şi amar ne mâhnesc pe noi, ne rugăm milostivirii Tale, să nu uiţi această turmă a ta, ci stai ca o rugătoare neadormită, către Fiul tău şi Stăpânul nostru. Ajută-ne nouă celor ce ne primejduim, izbăvindu-ne pe noi de nefericirile care ne aşteaptă. Vezi, Stăpână, în câte primejdii am căzut. Ridică-ne pe noi, depărtând toate cele ce sunt pricinuitoare de necazuri, risipeşte fricile ce cad asupră-ne, înceteaza smintelile, curmă războaiele, îmblânzeste mânia ce cu dreptate se porneşte asupra noastră, potoleşte tulburările şi sfezile, şi pace tare şi temeinică ne dăruieşte nouă. 160. Aşa, mult milostivă Stăpână, adaugă şi aceasta lângă celelalte faceri de bine ale tale. Ca totdeauna şi neîncetat propovăduind milele şi minunile tale, să te slăvim pe tine, pe Dumnezeu cel ce S-a născut din tine, pe Cel fără de început al lui Părinte, cum şi pe Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Duh, în vecii vecilor. Amin (22, Minunile Maicii Domnului, Neamţ, ediţia 1924 şi 1990).444 MINUNEA 351 - Icoana Maicii Domnului dată pe apă nu s-a stricat Odinioară, luptătorii împotriva sfintelor icoane, au aruncat icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Măria, pe apă, în iazărul Azurului. Acolo, în acea mare adâncime, a zăcut icoana Preasfinţiei sale. După aceea, singură a ieşit deasupra apei şi cu nimic nu a fost vătămată de această îndelungata şedere în apă. Această sfântă icoană s-a păstrat în mănăstirea Amasiei (243, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 352 - Cel care a lovit în sfânta icoană, s-a prăbuşit la pământ şi a murit In ţara franţuzească, într-un loc care se chema Dolis, este chipul Precistei făcut din piatră. Acest chip afiându-1 doi brabanţieni, au râs de dânsul. Unul dintr-însii luând o piatră, a aruncat în cinstitul chip şi 1-a lovit cu putere. în acea clipă, din cauza loviturii, s-a rupt mâna (cea de piatră) a Pruncului Hristos şi a căzut la pământ. In acea vreme a curs sânge din umărul Pruncului lisus ca dintr-un mădular viu. Brabanţianul acela care 1-a lovit cu piatra, s-a prăbuşit la pământ şi a murit. Celălalt vrând să ridice pe 445 cel ce murea şi să-i dea ajutor a năvălit duhul rău asupra lui, 1-a torturat groaznic şi a doua zi a murit şi el. Pentru necredinţa, răutatea şi profanarea celor Sfmte, amândoi brabanţienii s-au cufundat de duhul rău în iad (379, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 353 - O icoană a Maicii Domnului fiind lovită, a curs sânge, cu care mulţi bolnavi s-au vindecat In Savavdia era o cetate care se chema Montani. In acea cetate era o icoană făcătoare de minuni, a Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Măria. Un tâlhar s-a încumetat de a lovit-o cu sabia. Atunci îndata a început a curge sânge din acel loc unde a fost lovită. Cu acel sânge curs din sfânta icoană, mulţi bolnavi s-au tămăduit de bolile lor. Aflând despre acele minuni, Emanoil, domnul acelor ţinuturi, s-a dus la acea biserică şi s-a rugat Preacuratei Maici, înaintea acelei icoane făcătoare de minuni (246, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 446 MINUNEA 354 - Maica Precistă salvează din pierzare pe fiul mamei credincioase Intr-0 cetate care se chema Hispal, era o icoană a Maicii pururea Fecioarei Măria. înaintea acelei icoane sfinte s-a rugat o femeie, ca să izbăvească pe un fecior al ei din mare primejdie şi din moarte, întrucât căzuse într-un cuptor înfocat. Maica Precista i- a ascultat rugăciunea ei. îndata s-a rugat Fiului ei iubit, apoi, intrând în foc, 1-a ţinut viu şi nevătămat şi aşa teafăr 1-a dat mamei sale (245, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 355 - Femeia, călcându-şi făgăduinţa, şi-a reluat boala La icoana Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu din Montani, s-a făcut şi această minune: Odinioară, a venit o femeie bolnavă, care a făgăduit că-şi va da hainele sale cele scumpe Maicii Domnului, dacă va scăpa de boală. Făcându-se sănătoasă, i-a părut rău de hainele sale şi nu şi-a împlinit făgăduinţa făcută. Atunci, cu rânduiala lui Dumnezeu, întorcându-i-se femeii hainele ei, i s-a întors şi boala pe care o avea (247, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 447 MINUNEA 356 - Icoana Maicii Domnului ascunsă într-un chiparos, s-a arătat oamenilor înconjurata de lumină în cetatea Smirnei era un pom de chiparos, în care nu se ştie de cine, în vremurile de demult, era ascunsă o icoană a Maicii Precistei. După foarte mulţi ani, singur chipul Precistei s-a arătat oamenilor, într-o lumină nespus de frumoasă, asemenea luminii mai multor lumânări. Un om văzând acea lumină, a aflat în chiparos icoana Precistei ascunsă. Mai târziu, în acel loc s-a ridicat o biserică în cinstea Preacuratei Fecioare Măria (248, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 357 - Prin rugăciuni la icoana Mântuitorului Hristos şi a Maicii Sale, si-a redobândit sănătatea Un ostaş, anume Ştefan Armeanul, s-a văzut cuprins de o boală grea. Acea boală îl îngrijora foarte mult. Vrând să scape cu orice preţ de ea, se încredinta Sfântului 161. Mucenic şi Mărturisitor Ştefan, rugându-se lui să-1 tămăduiască. Sfântul Arhidiacon, i-a zis: să se închine înaintea icoanei Domnului nostru lisus Hristos şi a Preacuratei Maicii Sale şi va redobândi cererea. Făcând aşa. Ştefan Armeanul s-a însanatosit (249, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 448 MINUNEA 358 - Sfânta icoană a Maicii Domnului 1-a făcut cunoscut oamenilor pe Sfântul Alexie Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu, s-a dus din Roma, de unde locuia, departe, în cetatea Edesei, vrând cu orice preţ a se tăinui de oameni şi a scăpa de slava deşartă a lumii. Acolo, în Edesa, a locuit în apropiere de biserica Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, timp de 17 ani şi s-a făcut iubit de Dumnezeu. După aceasta s-a făcut despre dânsul descoperire eclesiarhului, pentru că acesta a văzut în vedenie icoana Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, grăind către dânsul: , Adu în biserica mea pe omul lui Dumnezeu fiindcă este vrednic de cereasca împaratie; căci rugăciunea lui se suie ca nişte tămâie cu bun miros înaintea lui Dumnezeu şi precum stă coroana pe capul împaratesc, aşa se odihneşte peste dânsul Duhul Sfânt". Eclesiarhul căutând după vedenia aceea pe un om ca acela şi neaflându-1, s-a întors spre icoana Născătoarei de Dumnezeu, rugând-o să-i arate pe omul lui Dumnezeu. Şi a auzit iarăşi în vedenie, cuvânt de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu zicând: „Săracul cel ce şade în pridvor la uşa bisericii, acela este omul bisericii, acela este omul lui Dumnezeu". Aflându-1 eclesiarhul, 1-a dus în biserică, ca într-însa să rămână. Atunci aflând mulţi de viaţa lui cea sfântă, au început a-1 cinsti. Dar Sfântul Alexie fugind de slava şi cinstea lumească, s-a dus din cetatea Edesa, fară să ştie nimeni. Mergând la limanul mării, a aflat o corabie mergând spre CiHcia; s-a suit în ea, zicându-şi în sine: „Mă voi duce în cetatea Ciliciei, unde nimeni nu mă ştie, şi voi rămâne acolo, în biserica Sfântului Apostol Pavel". Corabia plutind pe mare, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-a făcut o furtună mare, care a îndreptat corabia spre Roma unde a şi ajuns. Sfântul Alexie, ieşind din corabie, şi-a zis în sine: „Viu este Domnul Dumnezeul meu, nu voi îngreuia pe nimeni, ci mă voi duce la casa tatălui meu, şi voi petrece ca un necunoscut". înfatisându-se tatălui său ca un sărac, nu 1-a recunoscut, rugându-1 să-i facă o colibă la poarta casei lui. El i-a împlinit dorinţa şi în această colibă a petrecut, în mare nevoinţă şi smerenie, până la sfârşitul vieţii lui (Vieţile Sfinţilor 17 Martie de lorgu Dumitrescu, ediţia 1905). 449 MINUNEA 359 - Un credincios află icoana Maicii Precista în locul în care i-a fost vestit In ţara Spaniei, Simon Roban a aflat într-o râpă icoana Maicii Precistei. Arătându-i-se în vis, 1-a îndemnat să meargă, să ia chipul ei de acolo, din acea râpă (253, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 360 - Icoana Maicii Precistei se arăta: galbenă, neagră şi luminoasă In vremurile de demult a fost o icoană a Maicii Precistei, în vestita cetate a Romei creştinate. Acea minunată icoană a Maicii Precistei, în vremea patimilor lui Hristos şi în Vinerea Mare, de dimineaţă până la al nouălea ceas, îngalbenea. După aceea se înnegrea şi faţa ei se făcea ca a unui mort, până în ziua de Paşti. In ziua de Paşti, faţa icoanei se lumina minunat şi era foarte veselă. Aceste trei minunate schimbări ale feţei sfintei icoane arată prin câte greutăţi trec drept-credincioşii creştini, până se învrednicesc a intra în împaratia Cerurilor (254, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 450 MINUNEA 361 - Icoana Maicii Precistei s-a arătat luminând într-un copac In ţinutul Slominului din ţara Lidviei, este un loc care se cheamă Jirovig, de la jirul care se face în acei codri, pe care îl mănâncă fiarele sălbatice. Prin acei codri, nişte păstori păscându-şi dobitoacele, au văzut un copac care ardea cu o lumină mare ca un mare foc. Mergând acolo, au aflat icoana Maicii Precistei, stând acolo sus în copac. Din icoana aceea minunată ieşeau raze ca din soare. Păstorii, luând-o de acolo din copac, au dus-o la domnul lor, ce-1 chema Alexandru Soltan comornicul (executor judecătoresc) al Lidviei (255, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 362 - Icoana Maicii Precistei nu s-a ars în foc Biserica Jiroviciului, care s-a zidit prima dată, după mai multă vreme s-a ars în foc. Durerea creştinilor a fost foarte mare. Icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Măria a rămas întreaga în mijlocul acelui foc. Nimic nu s- a stricat dintr-însa. După aceea a mers singură într-o piatră, care este la jumătatea muntelui, unde era zidită o biserică. In vremea când icoana a ieşit din acea biserică care ardea, nici un om nu a văzut-o pe ea plecând (256, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 451 162. MINUNEA 363 - Icoana Maicii Precistei răspândea în jum-i raze ca de soare Dacă a ars biserica cea dintâi a Jiroviciului, după câteva zile, copiii ieşind de la şcoală se duceau să se joace în acel loc, unde fusese biserica, iar alţii dintre ei umblau pe munte. Pe când umblau ei pe aici, au văzut de departe o fecioară îmbracata în veşminte strălucitoare, care răspândea în jurul ei raze ca soarele. Copiii au alergat şi au spus Preotului bisericii despre acest lucru. Când Preoţii au mers la acel loc, n-au văzut acolo nici o fecioară, ci numai o lumină strălucind înaintea icoanei Preacuratei Fecioare. Mai apoi Preoţii au venit cu mulţime de popor ca să ridice sfânta icoană, dar când s-au apropiat mai mult, lumina a dispărut şi icoana a rămas singură. Luând-o de acolo au pus- o mai întâi într-o casă, şi apoi au dus-o într-o biserică de lemn (257, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 452 MINUNEA 364 - Un om a văzut ieşind lumină de la sfânta icoană a Maicii Precistei şi a auzit cântare îngereasca Mihai Panamar, deşteptându-se într-o noapte, a auzit în biserică o cântare foarte frumoasă. Sculându-se şi mergând în biserică, n-a văzut pe nimeni aici, ci numai o lumină mare ieşind de la icoana Maicii Precistei şi se auzea înca acea cântare foarte frumoasă. Mihai a spus acest lucru episcopului Vasile din Măgura, care a zis că acea cântare a fost îngereasca, iar acea lumină a fost lumină cerească (258, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 365 - Tătarii care au rănit icoana Maicii Precistei au fost pedepsiţi pe loc Este în ţara rusească o cetate care se cheamă Măgura, numită astfel pentru măgura pe care este zidită cetatea. In această cetate este o icoană a Precistei, în care se află găuri. O gaură este în umărul stâng făcută de o sabie tătărească, altă gaură în mâna cea dreaptă, făcută de săgeata unui alt tătar. Tătarul care a rănit sfânta icoană cu săgeata, pentru păcatul acesta, a orbit, iar celorlalţi necredincioşi H s-au sucit capetele cu gât cu tot (214, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 453 MINUNEA 366 - Un arab săgetând icoana Maicii Precista, a picurat sânge din ea. Pedepsit cu moartea. In ostrovul Ciprului a fost pe vremuri o icoană a Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Măria. Deasupra porţii de la intrarea în curtea acelei biserici era icoana Maicii Preacurate, şezând în scaun şi ţinând pe Hristos ca Prunc, pe genunchii ei. Deoparte şi de alta se aflau zugrăviţi doi îngeri. Intr-una din zile trecând pe acolo un arab, a săgetat icoana Maicii Precistei. Atunci îndata a ieşit sânge şi pica pe pământ. Arabul văzând lucrul acesta, s-a înspaimântat groaznic şi a fugit spre casă. însa n-a putut ajunge, căci a murit pe cale (260, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 367 - Icoane ale Maicii Domnului au lăcrimat In Rusia cea mică, în cetatea Trezvovlei, în biserica grecească, icoana Maicii Preacurate a plâns câteva săptămâni, curgând lacrimi din amândoi ochii. Preoţii văzând această minune, care a mişcat şi umplut de mirare pe multă lume, au pus un vas curat dedesubt, în care se adunau lacrimile care curgeau din ochii Maicii Domnului. Această minune a durat mai multe săptămâni, în anul 1673, în zilele lui loan Cazimir, craiul leşesc (264, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). O astfel de minune s-a făcut şi cu icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, din Transilvania, ţinutul Dejului, şi de la Mănăstirea Socola din Iaşi şi cu alte sfmte icoane. In cetatea Pescov, din ţinuturile Moscovei, lângă apa Mirojiei în locaşul 454 Atotmilostivului Mântuitor, icoana Preacuratei Fecioare a plâns, vărsând lacrimi pârâu din amândoi ochii. Acesta a fost semnul că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se roagă Celui Atotputernic pentru oameni, cu lacrimi (269, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 368 - Chipul Domnului lisus Hristos şi al Maicii Lui închipuit pe o piatră scumpă In Roma era o biserică care se numea a Sfintei Măria. Acolo se aduna multă lume şi se folosea. In pridvorul acestei biserici, Sismah Patrichie ospăta pe săraci. Mai târziu, el a fost omorât de ereticul Teodoric. După ce a murit, doamna lui fiind văduvă, deasemeni hrănea pe săraci, mâncând şi ea împreuna cu dânşii. în acea vreme, a văzut în acel pridvor o piatră scumpă de safir, în care era zugrăvit chipul Preacuratei Fecioare Măria, cu Pruncul Hristos în braţe. Ea văzând acel chip al Preacuratei, 1-a dus şi 1-a arătat lui loan, papa Romei. In acel timp, toate clopotele din oraş au sunat, fară să le tragă cineva (266, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 455 MINUNEA 369 - Credinţa şi rugăciunea Preotului evlavios a înviat pe cel mort In ţinutul Valeriei, din Franţa, era un Preot evlavios cu numele Severin, care slujea la biserica 163. Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Pentru credincioşia şi faptele sale cele bune, a dobândit de la Dumnezeu şi Maica Precista, darul facerii de minuni, chiar de a învia şi morţi. Un om bolnav, din parohia sa, a trimis să vină la dânsul cât mai curând, să-1 spovedească şi să se roage lui Dumnezeu, ca să-i primească sufletul lui în cer. Preotul 1-a întors înapoi, spunându-i că va veni şi el în urmă. După ce a mai zăbovit câtva timp pe la biserică, a plecat şi el la acel bolnav. Cum mergea grăbit, 1-a întâmpinat un parohian, care i-a vestit că a murit acel bolnav. Mergând el mai înainte, l-au întâmpinat, rând pe rând şi alţi parohieni, spunându-i acelaşi lucru. Fiind încredintat astfel, de moartea bolnavului, s- a înspaimântat groaznic, s-a aruncat cu faţa la pământ şi a plâns cu amar, învinuindu-se pe sine de moartea aceluia. în acel timp, în care el se ruga cu mare smerenie şi credincioşie, a înviat mortul din morţi. Oamenii l-au întrebat cu deamănuntul: unde a fost după ce a murit şi cum a înviat? El le-a răspuns: „După ce sufletul meu a ieşit din trup, au apărut în faţa mea nişte arapi, groaznic de urâţi, care slobozeau foc din nări. Ei m-au luat şi m-au dus prin nişte locuri întunecoase. „După aceea - continuă el - a venit la mine un tânăr luminat şi a poruncit cu glas puternic, acelora care mă ţineau şi mă trăgeau în adânc: „Duceţi-1 în trup, căci Preotul Severin plânge după dânsul şi se învinuieste de moartea lui". Arapii aceia neputând să mă reţină, m-au dus în trup şi iată, cu ajutorul lui Dumnezeu sunt iarăşi viu" (276, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 456 MINUNEA 370 - Icoana Maicii Domnului izbăveşte pe tătari de vătămarea balaurilor în ţara tătărască, în cetatea Crâm, este o râpă în care, în vremurile cele de demult, erau balauri care vătămau de moarte pe oameni şi pe dobitoace. De aceea au fugit de acolo toţi oamenii şi au lăsat locul pustiu, iar grecii şi francezii, care locuiau în acea vreme acolo, au început a se ruga Precistei să-i izbăvească de acel balaur. Intr-o noapte, au văzut într-o stâncă, din apropierea gropii, o lumină mare. Mergând acolo, au aflat sfânta icoană a Precistei. Lumina ardea înaintea sfintei icoane, iar dedesubtul ei zăcea balaurul mort şi umflat pe care, luându-1, l-au tăiat şi l-au ars, aducând mare mulţumire Preacuratei, pentru că i-a scăpat de vătămarea acelui balaur grozav. După aceea, locuitorii acelor ţinuturi veneau la sfânta icoană şi înaltau rugăciuni. Văzând şi hanul tătarilor minunile care se făceau aici, a mers şi el şi s-a rugat Maicii Preacurate înaintea icoanei sale, să-i ajute lui la războiul care îl avea de purtat atunci, cu mai multe popoare. El s-a făgăduit că-i va aduce daruri multe, dacă îl va ajuta în nevoia lui, care lucru 1-a şi făcut. Căci întorcându-se acasă cu izbândă, a cumpărat ceară şi a făcut lumânări, pe care le-a dus la acea icoană, cât era de ajuns să ardă un an întreg. După aceea, hanul a adus în fiecare an acest dar, cât a trăit, urmându-i exemplul, fiii, nepoţii şi strănepoţii lui (201, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 457 MINUNEA 371 - împaratul Teofil iconoclastul, sărutând icoana Maicii Domnului, primeşte vindecare şi iertare Teofil, ajungând împarat, a depăşit pe toţi înaintasii săi în nebunia şi ura împotriva sfintelor icoane. El a condamnat la osânde şi pedepse groaznice pe mulţi dintre Sfinţii Părinţi. După ce şi-a săturat cruzimea timp de doisprezece ani, s-a îmbolnavit de boală grea; când era aproape de moarte, îsi deschidea atât de mult gura, încât i se puteau vedea măruntaiele. împarateasa Teodora era foarte întristata din pricina aceasta. Copleşită de durere, a adormit şi a văzut în vis pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu cu Pruncul cel mai înainte de veci în braţe, înconjurata de îngeri strălucitori, care loveau şi îsi băteau joc de Teofil, bărbatul ei. Când s-a sculat din somn, şi-a venit puţin în simţire şi a strigat: „Vai de mine, ticălosul! Sunt bătut din pricina sfintelor icoane!". îndata împarateasa a pus la căpătâiul lui icoana Născătoarei de Dumnezeu şi s-a rugat Ei cu lacrimi. Iar Teofil, deşi era grozav de bolnav, văzând pe unul din cei ce şedeau în jurul lui că poartă engolipion, i 1-a smuls şi 1-a sărutat. Şi îndata gura lui, care scrâşnea împotriva icoanelor, şi neruşinatul lui gâtlej, care stătea deschis, au venit la starea lor firească de mai înainte, i s-au potolit necontenitele dureri şi chinuri şi a adormit, mărturisind că bun lucru este a cinsti şi a ne închina sfintelor icoane. împarateasa scoţând din lăzile ei cinstitele şi sfintele icoane, 1-a făcut pe Teofil să le sărute şi să le cinstească din tot sufletul. După puţină vreme, Teofil a murit. Teodora a chemat pe toţi cei din surghiun, a dat drumul celor din închisori şi a poruncit să se trăiască în libertate. A izgonit de pe scaunul patriarhal pe loan, numit şi lanis, care era mai mult căpetenie vrăjitorilor şi a demonilor, decât căpetenia creştinilor. Pe scaunul patriarhal s-a suit mărturisitorul lui Hristos, Metodic, care pătimise multe mai înainte şi în groapă de viu fusese îngropat. 458 După aceea, adunându-se Sfinţii Părinţi Mărturisitori la împarateasa Teodora, ca una ce era evlavioasă şi iubitoare de Dumnezeu, scoţându-şi icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu ce-i atâma la gât şi în văzul tuturor sărutând-o, a rostit: „Să fie anatema toţi cei care nu se închina şi nu sărută icoanele, nu ca pe Dumnezeu, ci ca pe 164. nişte chipuri ale acelora care au iubit pe Dumnezeu!". Apoi împarateasa a rugat pe toţi Sfinţii Părinţi să facă rugăciuni pentru iertarea bărbatului ei, Teofil. Ei au fost înduplecati din pricina credinţei ei, cu toate că la început nu voiau. Atunci Sfântul Metodic a adunat poporul, tot clerul şi pe Arhierei în marea biserică a lui Dumnezeu, şi cu toţii au făcut rugăciuni către Dumnezeu pentru Teofil toată noaptea, rugându-se cu toţii cu lacrimi şi cu încordata şi stăruitoare rugă. Aşa au făcut tot timpul celei dintâi săptămâni a Postului Mare. Acelaşi lucru 1-a făcut şi împarateasa Teodora, împreuna cu femeile şi cu celălalt popor. în timp ce făceau aceste rugăciuni, vineri pe la revărsatul zorilor, împarateasa a adormit şi i se părea că se găseşte la picioarele Crucii şi că treceau pe cale, cu mult zgomot, nişte oameni care duceau felurite unelte de chin. In mijlocul lor era dus legat cu mâinile la spate şi împaratul Teofil. Când 1-a văzut, a mers şi ea după cei ce-1 duceau pe Teofil. Ajungând la poarta cea de aramă, a văzut un bărbat strălucitor la faţă, care stătea înaintea icoanei lui Hristos. Teofil s-a oprit înaintea lui. împarateasa s-a atins de picioarele acelui bărbat şi se ruga pentru împarat. Dar numai ce a deschis Teodora gura, că acel bărbat i-a şi zis: „Femeie, mare este credinţa ta! Află că pentru lacrimile şi pentru credinţa ta, înca şi pentru rugile şi rugăminţile robilor mei şi ale preoţilor mei, iert pe Teofil, bărbatul tău!". După aceea a spus şi celor ce-1 duceau pe Teofil: „Dezlegaţi-1 şi daţi-1 femeii lui!". împarateasa 1-a luat şi a plecat bucurându-se şi veseUndu-se. Şi îndata s-a trezit din somn. Acestea a văzut împarateasa Teodora, spre încredintarea iertării dăruită lui Teofil, bărbatul ei (Triod, Dea. Ort.). 459 MINUNEA 372 - O femeie oarbă, închinându-se icoanei Maicii Domnului, a dobândit vederea Intr-0 cetate care se chema Avela (în Macedonia), este făcută din pământ (potrivit dispoziţiei dată de turci) o biserică a Sfinţilor Mucenici, Vichentie, Savin şi Hristichit. In acea biserică se afla o icoană făcătoare de minuni, a Maicii Domnului. La acea icoană a mers odinioară o femeie oarbă care, rugându-se, a făcut făgăduinţe bune Maicii Preacurate şi a sărutat icoana Sfinţiei sale. După această rugăciune. Maica Precista i-a dăruit, pe loc, vederea ochilor ei (238, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 373 - Mântuitorul Hristos îndeamna pe un credincios a căuta icoana Preacuratei Sale Maici Odinioară, o icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, care a fost zugrăvită de Sfântul Evanghelist Luca, prin voia şi rânduiala lui Dumnezeu, a fost adusă în Roma, şi ascunsă în tumul bisericii Sfintei Muceniţe Agata. In acea vreme trăiau în Roma trei fraţi drept-credincioşi şi temători de Dumnezeu, care se numeau: Timbul, Şerbul si Gherbul. Unuia din acei fraţi, si anume lui Timbul, i s-a arătat Mântuitorul Hristos şi i-a poruncit să caute în Roma icoana Preacuratei Sale Maici şi să o aşeze în biserica care se afla aproape de locuinţa lor. Auzind aceasta, Timbul s-a sârguit cu mare râvnă şi a împlinit porunca lui Hristos. Pentru aceea li s-a dăruit celor trei fraţi a vieţui nedespărţiţi de acea biserică, până la sfârşitul vieţii lor (267, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 460 MINUNEA 374 - O icoană a Maicii Domnului strălucea ca un stâlp de foc In împrejurimile Moscovei, lângă apa Volgăi, la şapte mile (12,96 km) de la laroslov, Trifan, Arhiepiscopul Rostovului, a văzut odinioară un stâlp de foc, înalt până la cer. Apropiindu-se de acel loc, a aflat acolo o icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. El a zidit acolo o mănăstire care s-a chemat Polca, unde a aşezat icoana Preacuratei, care şi acum se află acolo (270, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 375 - Dorind să zugrăvească chipul Maicii Domnului, s-a făcut de mână îngereasca In ţara Litviei era un zugrav vestit care se făgăduise Maicii Precistei că-i va zugrăvi chipul întocmai aşa precum este cel de la Ceastochowa, şi să-1 pună într-o biserică. începând lucru şi grijindu-se cu anevoinţă de terminarea lui, se întrista şi se frământa foarte mult, căci nu putea să-şi îndeplineasca făgăduinţa sa, şi să termine lucrul început. într-o zi venind acasă, a intrat în cămara unde se aflau vopselele şi cele necesare meşteşugului său. Privind, a văzut zugrăvit foarte frumos pe o tavă chipul Maicii 461 Precistei, şi dinaintea chipului sfânt era o lumină aprinsă, apoi a auzit un glas, zicându-i „Dorinţa ta ce ai avut, ca să cinsteşti pe Maica lui Dumnezeu, am împlinit. Pentru aceea, chipul ei pe care l-ai poftit cu mare dor şi te-ai sârguit cu mare nevoinţă să-1 faci, iată, de mână de înger este zugrăvit. Ia-1 acum şi pune-1 în biserica din cetatea Socoalei". El auzind acele cuvinte, a luat icoana Maicii Precistei şi a dus-o în locul care i s-a poruncit, care este în ţara rusească, pe apa Buhului. Au dat acea icoană în mâna preoţilor ruşi şi au pus-o în biserică (271, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 165. MINUNEA 376 - Dobitoacele necuvântătoare se cucernicesc în fata icoanei Precistei, închipuita pe o piatră Intr-un sat care se numea Ghidila, din ţara leşească, un ţăran care se numea loan Tezie, ara cu plugul tras de boi, holda sa. Ajungând la un anumit loc, boii s-au oprit pe loc şi au căzut în genunchi, nevrând să mai meargă înainte. Atunci loan Tezie, a mers în faţa boilor, vrând să afle cauza pentru care boii s-au oprit. Căutând, el a descoperit o piatră pe care era închipuita Maica Precista, cu Pruncul în braţe. Dându-şi seama că din această cauză i s-au oprit boii, a luat această piatră, pe care era chipul Preacuratei Maici, acasă, şi la pus într-o ladă de haine şi rufe. în acel moment, icoana aceea sfântă a făcut atâta lumină încât, el înspaimântându-se, a fost nevoit s-o ia din acel loc necuviincios, şi a pus-o într-o altă lădiţă, în care păstra lucrurile Sfmte. După ce a fost închisa aici, nevăzându-o nimeni, a plecat de acolo şi s-a dus în ţarină, în locul unde o aflase ţăranul. Văzând aceasta, i-au ridicat acolo un stâlp de piatră în care a făcut loc icoanei şi a pus-o aici. Din acel ceas a început Preacurata Născătoarea de Dumnezeu a face minuni prin icoana sa (272, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 462 MINUNEA 377 - în Florenţa, o icoană a Bunei Vestiri a Maicii Domnului, s-a închipuit de înger In Florenţa era o icoană a Bunei Vestiri a Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, făcătoare de minuni. Zugravul care a lucrat la această icoană, a gândit şi s-a frământat mult, cum ar putea să zugrăvească, cât mai frumos, chipul şi faţa Preacuratei Fecioare Măria. Pentru a realiza acest lucru, el s-a rugat şi a închinat lui Dumnezeu această icoană. Drept urmare, pe când lucrul era deja început, venind îngerul lui Dumnezeu într-o noapte, a zugrăvit, în chip minunat, faţa Preacuratei Fecioare. Acea sfântă icoană a făcut multe minuni, fiind în mare cinste, pentru toţi locuitorii acelor ţinuturi (273, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). 463 MINUNEA 378 - Icoana Maicii Domnului fiind lovită, a curs sânge Teofil, împaratul grecesc, luptător de icoane, când a poruncit să se adune icoanele de prin biserici, să le strice şi să le ardă, a trimis ostaşi prin toate oraşele ca să împlineasca porunca lui. în acea vreme era o văduvă în laturile Niceii, care ţinea în casă icoana Preacuratei Fecioare şi o cinstea, închinându-se la ea. Iar dacă au venit ostaşii acolo şi au văzut icoana, unul dintre ostaşi a lovit-o cu arma în faţă, şi îndata a curs sânge, ca şi cum icoana Precistei ar fi fost vie (298, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediţia 1925). MINUNEA 379 - Despre ioana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, numită Odigitria După înaltarea Domnului nostru lisus Hristos, şi după pogorârea Sfântului Duh, trecând multă vreme. Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind iscusit în meşteşugul zugrăvirii de icoane, a executat pe lemn chipul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi, după ce 1-a terminat, 1-a arătat Preasfinţiei sale, fiind înca în viaţă. Ea văzând icoana care înfatisa trăsăturile feţii sale, şi-a adus aminte de proorocia sa, făcută mai înainte, „De acum mă vor ferici toate neamurile!" şi a zis aceasta: „Darul meu să fie cu icoana aceasta". Cuvântul ei, odată rostit s-a transformat în faptă, pentru că a început, cu darul Maicii Domnului, a se face negrăite minuni, de la acea sfântă icoană. Sfântul Evanghelist Luca a trimis această icoană lui Teofil, stăpânitorul Antiohiei, care primise credinţa în Hristos, către care a scris şi Evanghelia sa. Acea icoană făcătoare de minuni 464 era cinstită cu închinaciune, nu numai de Teofîl, ci şi de toţi creştinii de acolo, care vieţuiau în dreaptă credinţă. Trecând mulţi ani după moartea lui Teofil, acea icoană s-a adus mai întâi în Ierusalim, apoi în Constantinopol. împarateasa Evdochia, soţia binecredinciosului împarat Teodosie cel tânăr, fiind venită în Ierusalim, a luat această cinstită icoană, şi a trimis-o în dar surorii împaratului. Sfintei PuUieria, precum se scrie şi în viaţa ei. Sfânta Pullieria, luând-o cu dragoste, a pus-o în biserica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, care se numea Vlahema, biserică ce a fost zidită cu cheltuiala ei. Această sfântă icoană, a fost împodobirea cetăţii împaratesti, fiindcă izvorau din ea multe minuni de tămăduire. După mulţi ani, poporul a numit-o pe ea Odigitria, care se tâlcuieşte: „Povăţuitoarea şi ajutătoarea de cale". Ea a fost numită aşa, pentru minunile care s-au făcut de la dânsa, şi anume: „Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, arătându-se la doi orbi, i-a îndrumat la biserica cea din Vlahema unde, închinându-se la Icoana ei cea făcătoare de minuni, le-a dăruit vederea". Pe timpul domniei lui Iraclie, împaratul Bizanţului, Cosroe, împaratul perşilor, a văzut că împaratia bizantinilor este cu totul slăbită în urma domniei împaratului Foca, tiranul. De aceea a trimis pe unul din satrapii săi, Saravar cu numele, cu multe mii de ostaşi ca să-i supună lui răsăritul. Cosroe şi mai înainte dusese la pieire ca la o sută de mii de creştini. Cucerind satrapul Saravar tot răsăritul, a ajuns chiar până la Hrisopole, numit azi Scutari. 166. împaratul Iraclie, pentru că avea lipsă de bani în vistieria statului, a prefăcut vasele sfinte ale bisericilor, cu făgăduinţă că va da înapoi mai multe vase sfinte şi mai desăvârşit lucrate. Iraclie pomeşte cu corăbiile prin Marea Neagră şi intră în ţinuturile Persiei, nimiceşte Persia, iar Cosroe, împreuna cu întreaga sa oaste, este bătut cumplit. Nu după multă vreme, Sirois, fiul lui Cosroe, s-a răsculat împotriva tatălui său, a luat el conducerea împaratiei, a omorât pe Cosroe, tatăl lui, şi a făcut pace cu Iraclie. Hagan, conducătorul misienilor şi al sciţilor, când a auzit că împaratul Iraclie stăbate Marea Neagră spre a se duce în Persia, a stricat pacea cu bizantinii. A strâns nenumărate oşti şi a năvălit din părţile de miazănoapte asupra Constantinopolului, scoţând strigăte de hulă împotriva lui Dumnezeu. Marea s-a umplut îndata de corăbii şi uscatul de pedeştri şi călăreţi. Patriarhul Serghie îndemna poporul Constantinopolului să nu-şi piardă curajul, ci să-şi pună din tot sufletul întreaga nădejde în Dumnezeu şi în Preasfânta lui Maică, Născătoarea de Dumnezeu. La fel şi Bonos patriciul, care era pe atunci în finntea cetăţii, pregătea tot ce trebuia pentru izgonirea vrăjmaşilor. 465 „Trebuie, spunea el, ca împreuna cu ajutorul cel de sus, să facem şi noi cele ce se cuvin". Patriarhul, purtând împreuna cu tot poporul Dumnezeiasca icoană a Maicii Domnului, mergea împrejurul cetăţii, pe deasupra zidurilor cetăţii, purtând icoana cea nefacută de mână a lui Hristos, cinstitul şi de viaţă făcătorul lemn al Crucii. Hagan a năvălit pe uscat asupra zidurilor cetăţii Constantinopolului cu o mulţime nenumărată de ostaşi, înarmati foarte tare, încât un soldat bizmtin trebuia să lupte cu zece soldaţi sciţi. Dar nebiruita Apărătoare a creştinilor, a ucis pe cei mai mulţi dintre sciţi, prin puţinii ostaşi care se găseau în biserica Izvorului Tămăduirii. Din pricina aceasta, bizantinii prinzând îndrazneala şi curaj, îi biruiau mereu sub conducerea Maicii lui Dumnezeu, cea nebiruită. Cu toate că sciţii au văzut că sunt respinşi, au cerut locuitorilor Constantinopolului să ceară pace; dar ei n-au vrut. Atunci Hagan le-a răspuns: „Nu vă înselati cu Dumnezeul în care credeţi! Neapărat mâine voi lua cetatea voastră!". La auzul acestor cuvinte, locuitorii cetătăţii şi-au întins mâinile către Dumnezeu. Hagan şi Saravar s-au înteles să atace şi pe mare şi pe uscat. Dar au fost atât de cumplit bătuţi de bizantini, încât nu mai dovedeau cei vii să îngroape morţii. Corăbiile cele făcute dintr-un singur lemn, pline cu soldaţi, care se îndreptau, prin golful numit Comul de Aur, spre biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlahema, din pricina unei puternice furtuni, care s-a pornit pe neaşteptate pe mare, le-a despărţit pe unele de altele şi le-a sfărâmat împreuna cu toate corăbiile duşmanilor. Şi se putea vedea minunata lucrare a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, căci pe toţi i-a aruncat la ţărmul mării lângă Vlaheme. Poporul, deschizând iute porţile, cu femei şi cu copii, năvălind vitejeşte asupra lor, i-a ucis pe toţi fără deosebire. Conducătorii vrăjmaşilor s-au întors plângând şi tânguindu-se. Poporul cel iubitor de Dumnezeu al Constantinopolului, dând mulţumire Maicii Domnului, a făcut privegheri şi a cântat toată noaptea imnul Acatist, ca uneia ce a privegheat pentru ei şi a biruit pe duşmani prin puterea ei cea mai presus de fire. 456 Şi de atunci, spre pomenirea acestui fapt şi a minunii acesteia mai presus de fire. Biserica a rânduit să se afierosească Maicii Domnului această sărbătoare, în acest timp când a avut loc biruinţa prin ajutorul Maicii Domnului. L-au numit Acatist, pentru că întreg poporul şi clerul Constantinopolului au cântat acest imn stând în picioare. După trecerea a 36 de ani, pe timpul împaratiei lui Constantin Pogonatul, agarenii venind cu nenumărată oaste, au atacat din nou Constantinopolul. Şi au ţinut înconjurata cetatea timp de şapte ani, în care timp au iernat în părţile Cizicului, şi au murit mulţi de-ai lor. Apoi au plecat şi s-au întors cu corăbiile lor; d^ când au ajuns la locul numit Sileo, cu ajutorul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, au fost toţi înecati în mare. Dar a mai făcut Născătoarea de Dumnezeu şi o a treia minune. Pe timpul lui Leon Isaurul, mahomedanii, urmaşii lui Agar, în număr de foarte multe zeci de mii, au nimicit întâi împaratia perşilor, apoi Egiptul şi Libia şi au atacat pe indieni, etiopieni şi spanioli. Mai pe urmă au pomit cu opt sute de corăbii phne cu ostaşi şi împotriva oraşelor împaratiei. Au înconjurat Constantinopolul şi aveau de gând să-1 nimicească îndata. Poporul credincios al cetăţii, a luat cinstitul lemn al Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci şi cinstita icoană a Maicii lui Dumnezeu-Călăuzitoarea (Odigitria) şi au mers de jur împrejurul zidului cetăţii, rugând pe Dumnezeu cu lacrimi să se îndure de ei. Agarenilor le-a venit în gând să împarta oştirele în două părţi: o parte au pomit-o împotriva bulgarilor, unde au căzut mai mult de 20.000, iar altă parte a rămas ca să cucerească Constantinopolul. Fiind însa împiedicati de un lanţ de fier care se întindea de la Galata până la zidurile cetăţii, au ocolit şi au ajuns aproape de locul numit Sosten. Apoi a izbucnit un vânt de la miazănoapte, încât cele mai multe din corăbiile lor s-au sfărâmat şi 467 s-au înecat. Cei care au mai rămas, au căzut în mare foamete, încât au mâncat şi came omenească şi bălegar. Apoi au plecat şi când au ajuns în Marea Egee, toate corăbiile lor împreuna cu toţi ai lor, s-au dus în fundul mării, căci căzând din cer grindină putemică şi înfierbântând marea, a topit corăbiile lor şi aşa acel stol nenumărat de corăbii a pierit şi au rămas numai trei, ca să dea de veste. 167. Aşadar pomenirea acestor minuni cu cântare de Acatist o prăznuim în toţi anii, în sâmbăta a cincea a marelui Post, întru cinstea Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu. Se numeşte Acatist pentru că atunci întreg poporul a cântat în noaptea aceea imnul Maicii Cuvântului stând în picioare, şi pentru că la toate celelalte icoase obişnuim să şedem, în timp ce icoasele acestea ale Maicii lui Dumnezeu le ascultăm toţi în picioare. De atunci, locuitorii Constantinopolului au început a numi icoana Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, ajutătoare. Amândouă numirile, călăuzitoare şi ajutătoare de cale, în limba greacă se rostesc cu cuvântul de: Odigitria; şi astfel, acea icoană s-a numit Odigitria. După mai mulţi ani s-a ridicat în Constantinopol eresul luptătorilor împotriva sfintelor icoane. Atunci oarecare dintre bărbaţii drept-credincioşi şi sfinţi, a luat noaptea din biserica Vlahemei această sfântă icoană a Preasfîntei Născătoarei de Dumnezeu, care se numeşte Odigitria, şi a dus-o în locaşul care se numeşte Pantocrator. Acolo au ascuns- o în zidul bisericii, aprinzând candelă înaintea ei, şi rugându-se ca să nu fie batjocorită de luptătorii împotriva sfintelor icoane. Acolo a petrecut până la pieirea începatorilor acelui eres. După ce biserica a primit din nou împodobirea şi înfiiunusetarea cea mai dinainte, cu icoane sfinte, s-a făcut multă cercetare pentru această sfântă icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, pe care a zugrăvit-o Sfântul Evanghelist Luca, şi care mai pe urmă s-a numit Odigitria. Prin descoperirea de la Dumnezeu, au găsit-o ascunsă în zidul bisericii Pantocrator, şi candela au aflat-o arzând înca, prin minune dumnezeiască. Credincioşii au avut mare bucurie de aflarea ei, au luat-o şi au pus-o în locul cel de mai înainte, în biserica Vlahema. 468 Pentru rugăciunile Apărătoarei şi nebiruitei Maicii Tale, Hristoase Dumnezeule, scapă-ne şi pe noi de nefericirile care ne înconjoara, şi ne miluieşte pe noi ca singur iubitor de oameni (Triod, Sâmbăta a cincea a Postului Mare şi Vieţile Sfinţilor 26 iunie). MINUNEA 380 - Despre icoana făcătoare de minuni a Preasf intei Născătoarei de Dumnezeu, numită Românca Sfântul Apostol Petru şi Sfântul loan Cuvântătorul de Dumnezeu, mai înainte de a pleca la propovăduire în lume, precum au plecat şi ceilalţi Apostoli, ei propovăduiau pe Hristos prin cetăţile din jurul Ierusalimului. Dar când au fost în cetatea Lida, care după aceea s-a numit Diospoli şi petrecând acolo un an, au adus mult popor la credinţa în Hristos Dumnezeu. Atunci au zidit acolo o biserică, în numele Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu; pentru că atunci era linişte între creştini, încetând prigonirea după uciderea Sfântului Arhidiacon Ştefan. Cezarul Tiberie auzind multe despre Domnul Hristos şi de minunile Lui, a poruncit să nu prigonească pe creştini. Despre aceasta se aminteşte în Faptele Apostolilor, astfel: bisericile de prin toată Judeca, Galileea, şi Samaria aveau pace. Şi acea pace a fost până la sfârşitul lui Tiberie. In acea alinare. Sfinţii Apostoli Petru şi loan, zidind în Lida acea biserică, s-au dus în Ierusalim şi au rugat pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să meargă în Lida, să vadă biserica cea zidită în numele ei, să o binecuvânteze, şi să o sfinţească pe ea prin venirea sa; astfel ca rugăciunile celor ce se vor ruga într-însa să fie bine primite înaintea lui lisus Hristos, Cel ce S-a născut dintr- însa. Preasfânta Născătoare a zis către dânşii: „Mergeţi acolo bucurându-vă, şi eu voi fi cu voi!". Iar ei mergând, au aflat în biserică, pe un stâlp ce întarea zidirea, chipul 469 Preasfîntei Născătoarei, zugrăvit nu de mână, ci de Dumnezeu, având întru totul asemănarea cinstitei Ei feţe şi a cinstitelor Ei haine. Ei, văzând-o, s-au închinat acelui chip al Preasfîntei Născătoarei de Dumnezeu, nezugrăvit de mână, şi au mulţumit Cuvântului cel ce s-a întrupat dintr-însa. După aceea. Preasfânta Născătoare a mers acolo în persoană şi, văzându-şi chipul său şi mulţimea de popor care crezuse în Hristos, s-a veselit cu duhul; iar ea a dat acelui chip al său darul şi puterea facerii de minuni. Trecând mulţi ani, luhan Paravatul luând împaratia grecilor şi a Romei, a ridicat mare prigonire contra bisericii lui Hristos. Atunci s-a trimis de acel prigonitor, în Lida, o rudenie a lui ce purta acelaşi nume, ca să şteargă acel chip făcător de minuni al Preasfîntei Născătoarei de Dumnezeu, cu unelte tăietoare de piatră. Dar minunii îi urmează altă minune pentru că, tăietorii pe cât tăiau şi strujeau acel chip nezugrăvit de mână, cu ciocane şi topoare, pe atât se vedea că vopselele zugrăvelei străbăteau cu minune în adâncul stâlpului. Ostenindu-se mult şi nesporind nimic, s-au întors fară nici un rezultat. Vestea despre acest chip al Preasfîntei Născătoarei de Dumnezeu, despre minunile cele mari şi fară de număr, se răspândise în multe părţi, încât veneau în toţi anii, mulţime de credincioşi din toate părţile şi se închinau la acea icoană. După mai mulţi ani, mai înainte de a fî ales ca Patriarh al Constantinopolului, fericitul Gherman a mers la Ierusahm, ca să se închine la mormântul Domnului şi la celelalte locuri Sfinte. Trecând prin Lida, a văzut şi s-a închinat la chipul cel făcător de minuni al Preasfîntei Născătoarei de Dumnezeu şi rugându-se cu căldură, a poruncit unui zugrav ca să zugrăvească pe lemn, asemănarea chipului aceluia. El, luând icoana aceea zugrăvită, a dus-o cu sine la Constantinopol şi o avea pe aceea ca pe o visterie nepreţuită, 168. săvârşindu-şi toate rugăciunile sale înaintea ei. Sfântul Gherman a fost ridicat la treapta de Patriarh al Constantinopolului pe vremea împaratiei lui Artemie, cel numit şi Anastasie. După el luând împaratia Leon Isaurul, care se numise mai-nainte Conon, a adus eresul luptării contra sfîntelor icoane şi a ridicat prigonire cumplită contra celor drept-credincioşi, izgonind cu necinste pe 470 sfinţitul Patriarh Gherman din scaunul său. In momentul când a plecat, el a luat cu sine două sfmte icoane: a Mântuitorului Hristos şi a Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, pe cea care o zugrăvise în Lida, de pe cea făcătoare de minuni. Mai înainte de a pleca în surghiunire, a scris o scrisoare Preasfmţitului Grigorie, Episcopul Romei celei vechi, înstiintându-1 de nedreapta sa izgonire şi de muncirea cea făcută în Constantinopol celor drept-credincioşi, de împaratul cel luptător contra sfintelor icoane. Şi făcând loc în scândura icoanei lui Hristos, a băgat acolo scrisoarea aceea şi a pecetluit-o, însemnând data, ceasul şi locul; după aceea cu lacrimi a sărutat de două ori acea icoană, zicând: „Mântuitorule, Mântuitorule, mântuieşte-ne pe noi!". Apoi i-a dat drumul icoanei pe apă. Acea sfântă icoană plutind o zi şi o noapte pe mare, a ajuns la Roma cea veche, şi în acea noapte s-a făcut arătare Preasfmţitului Episcop al Romei de venirea chipului Mântuitorului. Dimineaţa, când soarele răsărea. Episcopul Romei a luat clerul său, cu lumânări şi cu cădelniţe şi, urcând într-o corabie, a plutit pe Tibru, spre mare pentru a ieşi în întânpinarea icoanei Mântuitorului. Când a fost la gura râului, unde se vărsa în mare, a văzut icoana că umbla în preajmă pe ape, şi din această pricină s-a umplut de spaimă şi de bucurie; după aceea s-a închinat cu bună-credinţă. Apoi Episcopul Grigorie, cu lacrimi a grăit către sfânta icoană: „Stăpâne, dacă ai venit la noi nevrednicii, te rugăm ca, precum ai umblat cu preaslăvire pe mare, aşa să vii tu însuti în mâinile noastre; pentru că nu îndraznim să ne atingem de Tine cu ale noastre pomiri". Zicând acestea, îndata sfânta icoană s-a ridicat din mare în văzduh şi zburând ca o pasăre, a venit în mâinile Arhiereului. Acela, sărutând-o pe ea cu lacrimi de bucurie şi lăudând-o cu vrednică cinstire, a dus-o în Roma cu cântare de Psalmi, şi au purtat-o prin toată cetatea, ca acea dumnezeiască icoană să fie văzută de toată mulţimea poporului. Apoi a pus-o pe ea în biserica cea mare a Sfântului Apostol Petru. Şi scoţând din scândură scrisoarea Patriarhului Gherman, care rămăsese neudată de apă, a citit-o, şi a înteles ce se făcea în Constantinopol de către împaratul cel rău-credincios. Din acea scrisoare s-a mai înstiintat 471 că acea icoană a Mântuitorului a venit din Constantinopol până la Roma, într-o zi şi o noapte; auzind aceasta, toţi slăveau pe Dumnezeu... Grigore, Episcopul Romei, s-a mâhnit foarte mult şi a fost cuprins de întristare mare, pentru eresul luptătorilor de icoane care se ridicase în Răsărit şi pentru izgonirea din scaun a Preasfmţitului Gherman. De aceea a scris împaratului, mustrând cu îndraznire păgânătatea lui. De la icoana Mântuitorului se săvârşeau în Roma multe minuni, multe neputinţe izgonindu-se de la oameni. Preasfînţitului Gherman a petrecut în izgonire, până când s-a apropiat de fericitul său sfârşit. In tot acest timp, sfintelor icoane li s-au făcut multă şi neîncetată necinste şi batjocură, pentru că unele erau scuipate şi sfărâmate, altele aruncate în noroi şi călcate în picioare, iar altele arse în foc. Pentru aceea el a scris o altă carte către Episcopul Romei, înstiintându-1 de cele ce se făceau. Atunci, luând icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu din Lida şi făcând un loc tăinuint în lemnul ei, a pus acolo scrisoarea sa, însemnând în ea ziua şi ceasul în care a fost scrisă. Sărutând sfânta icoană şi plângând mult, i-a zis: „Mergi, Stăpână, şi scapă acum fugind, nu ca de Irod în Egipt, ci de vrăjmaşul cel cu nume de fiară. Mergi în Roma la cei binecredincioşi, ca să te păzeşti cu cel mai-nainte de veci al tău Prunc, de urâtele mâini ale luptătorilor de icoane. Treci această mare largă, cu plutire fară de primejdie; pentru că porţi pe făcătorul cerului şi al pământului. Mergi şi scapă tu în mâinile plăcutului tău Grigore; iar pe noi, cei ce ne primejduim pentru cinstea ta, în sânurile lui Avraam ne sălăşluieşte şi în cereştile tale curţi ne pomeneşte". Astfel grăind Sfântului Gherman şi pe sfânta icoană cu lacrimi udând-o, şi sărutând-o cu dragoste, i-a dat drumul pe mare. Icoana a plutit mai iute decât zburarea vulturului, şi într-o zi şi o noapte a ajuns la Roma. In aceeaşi noapte i s-a făcut vestire Episcopului Romei de venirea icoanei împaratesti. Sculându-se degrabă, s-a dus înaintea icoanei Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ca şi înaintea icoanei lui Hristos. El a ieşit înaintea ei pe râul Tibru, cu tot clerul, cu lumânări şi cădiri. Când au ajuns la gura de vărsare a râului în mare, deodată s-a văzut de toţi icoana Maicii lui Dumnezeu, 472 venind spre ei pe apă. Atunci Episcopul Romei, întinzând mâinile sale spre dânsa, ea a venit în mâinile lui şi a primit-o pe dânsa cu mare bucurie şi închinându-se ei, a sărutat-o pe dânsa; apoi s-a întors în cetate, minunându-se de lucrurile cele mari şi minunate ale lui Dumnezeu. După aceea desfacând tăietura din scândura icoanei, a aflat scrisoarea Preasfinţitului Patriarh Gherman şi, citind-o, a înteles cum ieri dimineaţă icoana a fost trimisă la dânşii, iar astăzi a primit-o, pentru aceasta proslăveau pe Dumnezeu pentru măririle Lui. Episcopului Romei îi era jale de Sfântul Gherman, că un atât de mare luminător al Bisericii, se stinge prin atâta îngrozire de moarte, plângând pentru dânsul 169. foarte mult. Atunci el a luat icoana cea minunată a Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu şi a purtat-o prin toată cetatea, ca şi pe a Mântuitorului; apoi intrând în biserica Sfântului Petru, a pus-o înauntru Altarului, dăruind acea icoană multora, vindecare de diferite boli. După ce a trecut 100 de ani şi mai bine, împaratii luptători de icoane au pierit cu sunet şi a ajuns să împarateasca Mihail, cu maica sa Teodora. Eresul acesta s-a stins cu totul în Constantinopol. In acest timp, sfânta icoană a Maicii lui Dumnezeu a stat în acel loc unde a fost pusă de Sfântul Grigore. Dar de la un timp, ea a început să se mişte adeseori, fară să fie atinsă de nimeni, pe când priveau toţi spre ea. Aceasta s-a făcut în mai multe zile la rând, uneori la cântarea cea de dimineaţă şi de seară, alteori la Sfânta Liturghie. Romanilor nu le era puţină mirare şi frică de această minune, pentru că socoteau aceasta ca un semn de mânie dumnezeiască, ce are să vină asupra lor. în Roma era atunci Episcop Serghie şi într-un timp fiind personal în biserică la soborniceasca cântare, icoana aceea a început mai tare a se clătina. Acea mişcare văzând-o toţi, s-au spăimântat, şi încetând din cântare, au început a striga cu glas mare: „Doamne miluieşte". Mila Domnului fiind implorată de mulţi, icoana s-a oprit din mişcare, după puţin timp iarăşi ridicându-se şi făcând sunet prin mişcarea sa, s-a dus spre văzduh de la locul său. Aceasta văzând-o cu toţii, s-au adunat în Altar, vrând să o sprijinească cu mâinile, ca să nu cadă la pământ şi să se sfărâme. Dar nimeni nu putea să o ajungă şi să se atingă de ea, pentru că umbla încet prin biserică, purtându-se prin văzduh pe deasupra mâinilor 473 omeneşti. Astfel a ieşit afară din biserică, ca şi cum s-ar fi scos de mâini îngeresti. Atunci Episcopul Serghie înspaimântându-se cu tot clerul şi poporul, de acea preaslăvită minune, urmau cu cutremur după sfânta icoană. Iar ea ducându-se la râul Tibru, s-a băgat în apă şi a înotat spre mare. Poporul ce era pe mal privea la ducerea ei, petrecând-o pe ea cu ochii plini de lacrimi. Atunci Episcopul Romei vărsând lacrimi se tânguia, zicând: „O, împarateasa! Vai nouă, o Doamnă! Vai nouă, unde te duci de la noi, dumnezeiescule sicriu? In ce chip de demult pe ape ai venit la noi, acum tot pe aceeaşi cale te duci? De aceea ne temem, ca să nu ne ajungă şi pe noi, cei ce suntem în Roma, prigonirea luptăturilor de icoane, pentru care tu ai fugit din cetatea lui Constantin şi acum iarăşi fugi din Roma. O! Atotputernică, de ce nu alini acel vifor ereticesc, care tulbură Biserica lui Hristos?". Acestea şi multe altele grăia Episcopul Serghie tânguindu-se şi petrecea icoana cu privirea, care cu mare grabă depărtându-se, alerga pe apă, până s-a făcut nevăzută de vederea lor. Atunci Episcopul Romei a poruncit ca această slăvită minune să se scrie în cărţile bisericeşti, spre aducere-aminte pentru neamurile mai de pe urmă, şi spre slava Maicii Domnului nostru lisus Hristos, cel ce lucrează nişte minuni ca acestea. Acea sfântă icoană a doua zi a ajuns la Constantinopol, şi s-a găsit la liman, aproape de palatele împaratesei. Ea a fost luată de nişte oameni drept-credincioşi, care se aflau acolo şi dusă la binecredincioasa împarateasa Teodora. împarateasa socotea că icoana este dintr-acelea pe care luptătorii de icoane le aruncaseră în mare, legate cu pietre grele şi că acea icoană desfacându-se din legături, a ieşit deasupra apei. In acea vreme drept-credinciosul împarat Mihail şi Preasfînţitul Patriarh Metodic din Constantinopol au trimis la Roma, nişte oameni vestiţi din rânduiala duhovnicească şi mirenească, cu scrisori la Episcoul Romei, înstiintându-1 de soborul Sfinţilor Părinţi, ce s-a ţinut în Constantinopol, la care Sinod s-a dat anatema eresul luptătorilor de icoane şi s-a întarit iarăşi dreapta cinstire a sfintelor icoane. Ajungând la Roma acei trimişi cu acele scrisori împaratesti, a înveselit foarte mult pe Episcopul Romei şi pe toţi cei drept-credincioşi. Fiind aici, ei au aflat toate cele despre 474 icoanele cele făcătoare de minuni: a Mântuitorului nostru lisus Hristos şi a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, cum în zilele Preasfmţitului Episcop Grigore, au venit la Roma pe mare, trimise de Preasfînţitul Patriarh Gherman; apoi, cum nu de mult, icoana Preasfmtei Născătoare de Dumnezeu, s-a dus iarăşi singură de la Roma. Intorcându-se trimişii la Constantinopol, au spus despre sfintele icoane făcătoare de minuni, împaratului şi maicii lui. Teodora, precum şi Preasfmţitului Patriarh Metodic. Aceia îndata şi-au adus aminte de icoana găsită la hmanul mării şi au grăit între ei: „Oare nu este aceasta icoana cea din Roma?". După aceasta îndata s-au trimis de către Episcopul Romei, soli vestiţi la împarat şi la Patriarhul Constantinopolului, cărora arătându-le acea sfântă icoană, care a fost găsită pe malul mării, romanii îndata au cunoscut-o şi cu lacrimi au căzut înaintea ei, spunând tuturor, că aceea este icoana care a plecat de la ei din Roma. Apoi socotind ziua cea însemnata şi ceasul plecării ei din Roma şi sosirea la Constantinopol, au găsit că într- o zi şi o noapte a mers atâta cale depărtată, şi preamărind tăria cea Atotputemică a lui Dumnezeu. Atunci, Preasfînţitul Patriarh Metodic cu tot clerul, şi împaratul cu toată suita, luând acea icoană din palatul împaratesei, însotiti de tot poporul, au dus-o în Halcopatria şi a fost pusă cu cinste în biserica Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu, bucurându-se de atâta dăruire ce li s-a dat. Din acea vreme, acea icoană făcătoare de minuni, a Maicii Domnului, s-a numit Românca, pentru că venise de la Roma şi se făceau de la dânsa foarte multe minuni. Acestea s-au aflat despre acele două icoane făcătoare de minuni, care au fost în Constantinopol. Despre cea dintâi care s-a numit Odigitria, zugrăvită de Sfântul Luca 170. şi despre cealaltă care s-a zugrăvit de Sfântul Ghermano, după cea din Lida şi mai în urmă s-a numit Românca. Insă acea icoană făcătoare de minuni a Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, care a mers din Constantinopol în Rusia prin văzduh, la locul ce se numeşte Tihfmi, nu se ştie care este, Odrigitia ori Românca, sau altă icoană izvorâtoare de darul minunilor. Iar noi de lucrurile cele neştiute, neiscodind şi neispitind judecăţile cele neştiute ale lui Dumnezeu, cinstim cu bună credinţă pe fiecare icoană a Preasfmtei 475 Născătoarei de Dumnezeu. Cădem cu credinţă la ea, o sărutăm cu dragoste şi cu frică, ne închinam cu evlavie, privind spre dânsa ca spre adevăratul Fiu care împarateste la cer împreuna cu Născătoarea de Dumnezeu şi slăvim pe cel născut dintr-însa, Hristos Domnul nostru, pe cel slăvit împreuna cu Tatăl şi cu Sfântul Duh acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. (Vieţile Sfinţilor 26 iunie). MINUNEA 381 - Minunata apariţie a unei icoanei a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în pământul Rusiei In anul 1343, pe vremea marelui Domn Dimitrie loanovici, şi în zilele Preasfmţitului Mitropolit Pimen şi a lui Alexie, Arhiepiscopul marelui Novgorod, s-a arătat o minunată icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ţinând pe mâna stângă pe Pruncul cel mai-nainte de veci, pe Domnul nostru lisus Hristos. Arătarea ei a fost astfel: în hotarele marelui Novgorod, nu departe de mare, pe malurile râului Neva, nişte pescari vânau peşte. Fără de veste s-au pomenit luminaţi de o lumină strălucitoare, asemenea soarelui. Privind în sus, au văzut o icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ce răspândea raze strălucitoare, mergând prin văzduh pe deasupra apei, purtată ca de o mână nevăzută. Ei, minunându-se foarte mult de aceea şi umplându-se de spaimă şi de bucurie, şi-au lăsat lucrul şi şi-au îndreptat ochii şi mintea la acea minune care se arătase, voind să vadă în ce parte merge şi unde va sta acea icoană preaslăvită a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Dar Dumnezeu nevrând să fie după dorinţa lor, icoana a dispărut de la vederea lor. După aceasta, aceeaşi icoană s-a arătat în aceleaşi hotare ale marelui Novgorod, în satul ce se numea Vimoceniţi, lângă râul Oiti, distanţă de o sută de stadii (185 km) de Tihfini stând în văzduh şi luminând cu negrăită lumină. 476 Văzând-O oamenii din satul acela, s-au adunat cu toţii şi cu spaimă se mirau de ce se vedea, şi au început a se ruga cu dinadinsul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu. Atunci minunata icoană a Stăpânei, s-a pogorât din văzduh la acei oameni şi stătea pe pământ. Luând-o cu negrăită bucurie şi sărutând-o cu multă dragoste, i-au zidit în grabă un mic paraclis, unde mai pe urmă s-a făcut biserică în numele Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, a cinstitei şi slăvitei sale naşteri, izvorând de la acea sfântă icoană nenumărate şi negrăite minuni de vindecare a bolnavilor. însa nu după multă vreme, acea icoană a fost luată de mână nevăzută şi purtându-se în chip minunat prin văzduh, s-a arătat în locul ce se numea Cojela, aproape de râul Paşi, într-un munte ce se afla la o distanţă de 20 de stadii de Tihfîni. Ca şi în satul de mai înainte, aşa şi acolo, sfânta icoană strălucind cu minunată lumină, au văzut-o toţi locuitorii din acea parte, care, adunându-se cu mirare şi cu spaimă, au făcut multe rugăciuni către Maica lui Dumnezeu, ca să rămână la dânşii. Pentru dragostea şi rugăciunea lor călduroasă, ei şi-au dobândit cererea, căci acea icoană s-a pogorât la ei din înaltime. Atunci şi oamenii aceia i-au zidit o casă mică de rugăciune (parachs) unde mai pe urmă s-a făcut biserică în numele Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, cu hramul Sfântului ei Acoperământ. Dar n-a voit Preasfânta Născătoare de Dumnezeu nici în acel loc să petreacă prea mult timp icoana sa, căci după un timp iar s-a luat de acolo de mână nevăzută, şi mutându-se, s-a arătat în munte la Tihfîni, aproape de râul ce se numeşte Tihfîni. 477 MINUNEA 382 - Minunile făcute la Tihfini, prin sfânta icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu Icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, s-a arătat şi în Tihftini, ca şi în celelalte localităţi, stând în văzduh, fiind purtată de un nor uşor şi răspândind lumină negrăită, până departe. Văzând şi auzind acestea, s-a adunat acolo mulţime de popor de prin satele dimprejur, având în fruntea lor pe Preoţi şi Diaconi, care purtau cinstite cruci şi sfmte icoane, cu cântări de Psalmi şi rugăciuni... Atunci, poporul văzând minunea aceasta, striga cu lacrimi către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu: „împarateasa, vino la noi! Stăpână, vino la noi! Caută spre noi nevrednicii robii tăi, şi trimite asupra noastră îndurarile iubirii tale de oameni. Cercetează-ne de sus şi ne luminează pe noi cei întunecati de păcate, prin venirea ta cea cu rază luminoasă!". Rugându-se astfel cu osârdie şi văzând multe lacrimi, s-a pogorât în mâinile lor acea sfântă icoană pe care, cuprinzând-o cu bucurie, au săruta-o cu dragoste. Făcând multe închinaciuni, îndata au început a tăia lemne pentru o casă de rugăciuni, în care să aşeze sfânta ioană, pe care au şi început-o în acel loc din munte. Venind noaptea, oamenii s-au dus pe la casele lor, rămânând numai câţiva pe lângă icoana cea făcătoare de minuni, ca să petreacă toată noaptea în priveghere şi rugăcini. împlinind cu multă dragoste lucrul 171. acesta, spre ziuă însa, au adormit. In acel timp s-a făcut o foarte mare minune. Icoana aceea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ridicându-se de acolo cu temehe cu tot, de asemenea şi toate lemnele cele gătite pentru casa de rugăciune, până şi surcelele ce erau pe jos, prin dumnezeiasca voie, luându-se de mâini nevăzute, s-a mutat în altă parte, fară să vadă şi fară să audă ceva, din cei ce stăteau de veghe. Când s- au deşteptat oamenii aceia şi n-au mai văzut chipul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, nici temeha şi nici lemnele ce au fost adunate acolo, au fost cuprinşi de mare frică şi spaimă. 478 A doua zi venind poporul pentru a se închina preacuratului chip al Preasfîntei Născătoarei de Dumnezeu şi să ridice casa cea de rugăcine ce au început-o, dar negăsind nimic în locul acela, s-au înspaimântat şi au întrebat pe cei ce stătuseră acolo: „Cum şi când s-au făcut aceasta?". Ei le-au răspuns: „Petrecând toată noaptea fară somn, spre ziuă am adormit puţin şi apoi deşteptându-ne, nu se ştie cum, de cine s-au luat şi unde s-au dus cele de acolo, împreuna cu sfânta icoană". Atunci toţi s-au umplut de mâhnire şi de jale, căci s-au lipsit de o bogăţie duhovnicească mult minunată ca aceea. Au început cu toţii a plânge, a se tângui şi a face rugăciuni către Dumnezeu, strigând: „Stăpâne, iubitorule de oameni, arată-ne dumnezeiescul tău dar, pe care cu iubire de oameni şi preaslăvire, l-ai trimis în partea Rusiei, să nu ascunzi de noi acea nepreţuită comoară, prin care nădăjduiam a ne îmbogati sufleteasca noastră sărăcie! O, Stăpână, Maica Milostivirii, unde te-ai dus de la noi nevrednicii robii tăi? Ieri, prin venirea ta la noi ne-am umplut de bucurie negrăită, iar acum prin ducerea ta de la noi, ne-ai lăsat în lacrimi şi în tânguire. Te rugăm o. Maică Preacurată, arată-te nouă, lumina noastră, şi prefa-ne întristarea în bucurie". Astfel tânguindu-se, au plecat, căutând cu plângere pretutindeni, prin tot muntele acela şi prin toată dumbrava, unii privind prin văzduh, iar alţii cercetând cu dinadinsul pe pământ, pentru a afla pe Cea dorită. Ostenindu-se ei astfel, li s-a arătat spre răsărit, pe partea cealaltă a râului Tihfmului, în pustia cea întunecoasa, departe de munte ca la două stadii, o lumină minunată. Văzând poporul lumina aceea, au alergat acolo degrabă şi au găsit icoana Preasfîntei Născătoarei de Dumnezeu, împreuna cu temeUa şi cu toate lemnele şi surcelele. Temeha sta întreaga, precum era întemeiata în munte; iar sfânta icoană sta la mijlocul temeUei, pe peretele dinspre răsărit, în văzduh, nefîind cu nimic prinsă de perete, şi strălucind ca soarele. Toţi căzând şi închinându-se, cu lacrimi de bucurie, strigau: „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, slavă Ţie Maica lui Dumnezeu, pentru că nu ne-ai lăsat pe noi, robii tăi; nu ne lăsă pe noi până la sfârşit şi totdeauna să petreci cu noi, păzind şi mântuind turma cea cuvântătoare a Fiului tău". Rugându-se din destul, s-au apucat de zidire şi alegând bărbaţi cinstiţi şi 479 Binecredincioşi, i-au trimis în marea cetate a Novgorodului, la Preasfînţitul Arhiepiscop Alexie, şi la mai-marii cetăţii, ca să-i înstiinteze de preaslăvita arătare a icoanei celei făcătoare de minuni, care nu se ştie de unde a venit la dânşii, purtându-se de îngeri prin văzduh. Arhiepiscopul şi mai-marii cetăţii auzind despre cele întâmplate, s-au minunat şi s-au umplut de bucurie duhovnicească şi, mulţumind, au preamărit pe Dumnezeu şi pe Preacurata lui Maică. Apoi ei au înstiintat despre aceasta şi pe stăpânitorul lor, trimiţând vestitori în cetatea împarateasca a Moscovei. Apoi, Arhiepiscopul hirotonisind Preoţi şi Diaconi, i-au trimis la Tihfîni, împreuna cu bărbaţii cei veniţi, dându-le binecuvântarea pentru zidirea bisericii, închinata cinstitei şi preaslăvitei Adormiri a Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, precum şi Sfântul Antimis pentru sfinţirea ei. Ajungând ei la Tihfmi, au cântat rugăcini înaintea icoanei celei făcătoare de minuni şi s-au apucat cu sârguinţă de zidire şi săvârşirea bisericii, pe care în scurt timp au şi isprăvit-o. Apropiindu-se praznicul cinstitei şi slăvitei Adormiri, a trimis pe eclesiarh în satele din împrejurimi, pe distanţă de 20 de stadii şi mai bine, ca să vestească creştinilor ziua sfinţirii bisericii şi viitorul praznic al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, vestindu-le ca prin postire şi rugăciune să se pregătească pentru praznic, şi pentru sfinţirea bisericii, la care erau rugaţi să vină cu toţii. 480 Icoana Maicii Domnului din Tihfini (sau Tihvin, sau Tikhvin) - Rusia 482 MINUNEA 383 - Maica Domnului s-a arătat eclesiarhului, care a vestit despre sfinţirea bisericii din Tihfini Acel eclesiarh (paraclisier), cu numele Gheorghe, al bisericii celei din nou zidită din Tihfini, era un bărbat cu viaţă curată, cucernic şi plăcut lui Dumnezeu. Acela, împlinindu-şi datoria după porunca primită, se întorcea la biserică, în ziua dinaintea Praznicului. El fiind departe de biserică, cale de trei stadii în pustie, a simţit un miros plăcut, de tămâie şi aromate mirositoare - căci Darul Sfântului Duh prin venirea sa de faţă, a umplut acel loc de mireasmă - căci avea să se arate aici, însasi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Pe când Gheorghe mergea şi cugeta în sine de unde ar putea să vină în acea pustie, o mireasmă atât de plăcută, deodată a văzut pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu stând pe o ramură de brad şi strălucind cu lumină negrăită, şi ţinând în mâna dreaptă un toiag roşu, în care părea că se sprijină. înaintea ei se afla un bărbat 172. luminos, îmbracat în haine arhiereşti, împodobit cu cărunteţe, care după chip semăna a fi Sfântul ierarh Nicolae. Văzând eclesiarhul acea minunată arătare, s-a cuprins de frică şi spaimă şi a căzut la pământ ca un mort. Arhiereul, cel ce stătea înaintea Născătoarei de Dumnezeu, apropiindu-se de el, 1-a atins, zicându-i: „Scoală-te, nu te teme!". Iar el cu cutremur şi cu spaimă s-a sculat stând în genunchi şi având mâinile la piept, privea la ceea ce se vedea. Atunci, Preacurata Fecioară, care şedea pe ramură, i-a zis: „Omule, ducându-te la biserică, să spui Preoţilor şi oamenilor ca să nu pună crucea cea de fier, pe care vor s-o pună pe biserica mea, ci să pună O cruce de lemn; pentru că aşa am voit eu". Eclesiarhul luând puţină îndrazneala, a zis, cu frică: „Doamnă şi Stăpâna mea, nu mă vor crede pe mine". La aceasta arhiereul, i-a răspuns: „Când nu te vor crede, atunci va fi semn de încredintare!". După cuvântul acesta. Preacurata Fecioară care s-a arătat, şi arhiereul cel ce stătea înaintea ei, s-au făcut nevăzuţi. Atunci eclesiarhul a înteles că arătarea 483 Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu este adevărată, iar arhiereul care s-a arătat împreuna cu ea, este marele arhiereu, făcător de minuni, Nicolae. îngenunchind înca o dată în locul acela, a înaltat rugăcini de mulţumire lui Dumnezeu, pentru că s-a învrednicit de acea vedere preaslăvită. Mergând la biserică, a spus Preoţilor şi oamenilor cele ce a văzut şi auzit; dar aceia nu l-au crezut, ci au poruncit lucrătorilor ca să pună pe biserică Crucea cea de fier. Când unul din acei lucrători, după porunca Preoţilor, a luat Crucea de fier şi s-a suit cu ea pe biserică, şi a început să o aşeze, deodată s-a pornit un vânt tare cu vifor mare, iar pe omul cu Crucea de fier, apucându-1 cineva nevăzut, ca şi cu mâinile, 1-a pus pe pământ nevătămat, ca şi cum s-ar fi coborât singur cu picioarele lui. Atunci Preoţii şi oamenii văzând acea minune, s-au temut şi au crezut cuvintele eclesiarhului, preamărind pe Dumnezeu şi pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, şi au fericit pe marele făcător de minuni Nicolae. Apoi îndata făcând o Cruce de lemn, au pus- o pe biserică şi au prăznuit cu bucurie ziua sfinţirii bisericii, împreuna şi cu Praznicul Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Si se săvârşeau atunci multe minuni din acea icoană făcătoare de minuni a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, dându-se tămăduire celor cuprinşi de boli, dar nu numai atunci, ci şi după aceea. După sfinţirea bisericii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu din Tihfini, tot poporul s-a dus acolo, unde plăcutul lui Dumnezeu, eclesiarhul Gheorghe, a văzut pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pe făcătorul de minuni Nicolae, şi, rugându-se, au zidit o casă de rugăcini în numele Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni; iar din ramura aceea, pe care a stat Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, au făcut o Cruce şi au pus-o în casa de rugăciuni, pentru închinare, poporului celui binecredincios care venea acolo. Toate acestea s-au făcut pentru neuitata pomenire a celor de pe urmă, despre arătarea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi a ierarhului Nicolae. Multe minuni se făceau acolo, ca şi în biserica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, spre slava Domnului şi spre folosul oamenilor celor credincioşi. 484 MINUNEA 384 - Sfânta icoană din Tihfini şi Crucea făcută din ramură de brad, de două ori scapă nearse După ce au trecut şapte ani de la sfinţirea bisericii din Tihfini, prin mânia lui Dumnezeu pornită din cauza păcatelor oamenilor, şi prin nepurtarea de grijă a slujitorilor bisericeşti, într-o noapte s-a aprins biserica, de la nişte lumânări rămase nestinse, care fiind de lemn a ars toată şi s-a făcut cenuşă. Dar icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, fiind scoasă din foc, cu puterea cea nevăzută a lui Dumnezeu, s-a aflat într-un ienuper, la o depărtare de o jumătate de stadie de acel loc. Prin voia lui Dumnezeu, în acelaşi timp a ars şi casa de rugăciune din pădure, iar crucea care era făcută din ramura pe care şezuse Născătoarea de Dumnezeu, de asemenea, fară să fi căzut în foc şi să fi ars, s-a găsit întreaga şi nevătămată, la o mică depărtare, în desişul ienuperilor. După ce s-a întâmplat acel incendiu, s-a făcut a doua biserică, tot din lemn, în locul celei arse, deasemeni s-a făcut şi în pustie, în acelaşi loc, o altă casă de rugăciune. După aceea s-a pus cu cinste în biserica cea nouă, la locul său, sfânta icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, asemena şi Crucea şi-a luat locul ei, în noul locaş de rugăciune. După ce au mai trecut cinci ani, prin îngaduinta lui Dumnezeu, într-o noapte iarăşi s-a aprins biserica şi a ars toată până în temelie. Iar icoana cea făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, asemeni rugului nears din Sinai, degrabă s-a găsit în cenuşă, fără să fie cât de puţin vătămată de foc. Tot în acelaşi ceas, nu se ştie în ce împrejurare, a ars şi casa de rugăciune din pustie, dar crucea s-a găsit în cenuşă, fiind nevătămată de foc. Toţi mirându-se de nişte minuni ca acestea, preamăreau pe Dumnezeu şi pe Născătoarea de Dumnezeu şi, sârguindu-se, iarăşi au făcut o a treia biserică de lemn, mai mare şi mai frumoasă decât cea dintâi, asemenea au ridicat şi o a treia casă de rugăciune în pustie. 485 MINUNEA 385 - Minunea care s-a făcut Ia Tihfini, când s-a zidit biserica de piatră 173. A treia biserică de lemn din Tihfini, a durat mai bine de 100 de ani, până în zilele bine-credinciosului împarat a toată Rusia, Vasile loanovici. Acela cu deosebită dragoste, pornită din râvna şi osârdia ce avea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, venind oarecând şi închinându-se la icoana ei cea făcătoare de minuni, a poruncit ca să se zidească în Tihfmi, din vistieriile sale împaratesti, o biserică de piatră. în vremea când s-a lucrat la acea biserică, cu voia lui Dumnezeu s-a făcut o mare minune. Pe când pridvorul bisericii era gata de zidit şi lucrătorii începusera a tencui şi a albi pereţii, atunci, cu judecăţile pe care numai Dumnezeu le ştie, toată zidirea pridvorului s-a surpat şi a acoperit cu piatră pe cei 20 de lucrători ai bisericii. Preoţii şi tot poporul au fost cuprinşi de mare întristare, crezând cu toţii că lucrătorii îngropati sub dărâmături, au murit de greutatea pietrelor. Atunci ei au început a da pietrele la o parte, şi după trei zile de muncă, iau găsit pe toţi vii, nevătămaţi cu nimic, fiind păziţi cu milostivirea lui Dumnezeu şi cu apărarea Preasfmtei Născătoare de Dumnezeu. Când poporul a văzut aceasta, s-a umplut de bucurie şi a dat mulţumire lui Dumnezeu şi celei ce L-a născut pe El, pentru acea minune preaslăvită. Apucându-se din nou de lucru, au zidit mai frumos pridvorul acela, iar după ce a fost terminată toată împodobirea bisericii, s-a făcut sfinţirea ei de către Serapion, Arhiepiscopul marelui Novgorod. După sfinţirea bisericii. Arhiepiscopul a pus într-însa, cu cinste, icoana făcătoare de minuni a Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu. Iar în locul acela unde s-a arătat Maica Domnului împreuna cu Sfântul ierarh Nicolae eclesiarhului, s-a întemeiat o mănăstire pentru petrecerea călugărească. După aceea, însusi împaratul Rusiei, Vasile loanovici, a venit la Tihfini, pentru a se închina şi a săruta cu evlavie icoana cea făcătoare de minuni a Preasfmtei Născătoarei de Dumnezeu şi pentru a vedea biserica ce s-a zidit, cu bani din vistieriile sale. După moartea lui, urmând la împaratie fiul său, loan Vasilievici, având mare evlavie către icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu din Tihfini, a întemeiat aici o mănăstire de obşte pe care a îngradit-o cu ziduri de piatră, şi a îndestulat-o cu mari daruri împaratesti. Primul egumen al acestei mănăstiri a fost părintele Chirii, om foarte sporit în fapte bune, care avea mare evlavie către Maica Domnului. Pentru minunile cele mari şi pentru darul ce se revărsa cu îmbelsugare de la sfânta icoană, mulţi călugări îmbunatatiti şi-au părăsit locaşurile lor din pustie şi s-au aşezat în această sfântă mănăstire, în curând întemeindu-se aici o obşte foarte închegata. 196. MINUNEA 416 - Maica Domnului ajută celor condamnaţi pe nedrept Pe timpul războiului a fost închis un cetăţean nevinovat. Zi de zi aştepta cu mare teamă ceasul judecăţii. Era slab la credinţă. De aceea îl supăra tot mai mult gândul sinuciderii. Dar şi-a adus aminte de Dumnezeu şi de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi noaptea a început să se roage cu lacrimi, zicând: „Maica Domnului, scapă-mă de primejdia aceasta". Apoi a adormit. In vis a văzut o fecioară îmbracata în haine albe, că a intrat pe uşa celulei şi i-a zis: „M-ai chemat? Iată am venit! Roagă-te şi nu te teme". Apoi a păşit prin mijlocul celulei şi a trecut prin peretele celălalt. Era Maica Domnului! A doua zi, cu adevărat nu a mai fost judecat, iar după puţină vreme a fost eliberat din închisoare, ca achitat. MINUNEA 417 - Cum a vindecat Maica Domnului o femeie grav bolnavă In oraşul Vaslui, mai este înca în viaţă profesorul Dumitru Cotoran. Prin anul 1939-1940 era profesor de filozofie la Hceul din Vaslui. Şi după cum singur mărturiseşte, era un ateu convins. Soţia era însa credincioasă. Dar nu avea copii. Iată însa, că soţia i se îmbolnaveste grav şi este intemată pentru operaţie la un spital din Bucureşti. După operaţie, ajunsese în stare aproape de inconştienţă. „Domnule doctor, mai este vreo speranţă cu soţia mea?" întreaba profesorul Cotoran, la care el răspunde: „Numai Dumnezeu dacă mai face vreo minune! Altfel...". Cum a auzit cuvintele acestea, a ieşit foarte zdrobit la inimă din spital şi fară să ştie unde merge, a căutat o biserică deschisă în cale. De unde nu intrase în biserică din copilărie, iată acum întâlneste prima biserică a Sfinţilor loachim şi Ana, pe strada Traian. 551 Intră repede înauntru şi căzând în genunchi la icoana Maicii Domnului, a rostit cu lacrimi această rugăciune disperată: „Maica Domnului dacă exişti, salvează-mi soţia!". Apoi s-a întors la spital unde soţia sa se zbătea între viaţă şi moarte. Parcă dormea. S-a aşezat lângă patul ei. S-a rugat Maicii Domnului în gând, pentru ea. Deodată femeia deschise ochii şi întreba: ,J)umitre, tu eşti?". „Da, eu sunt, vrei ceva?". ,Ajută-mă să mă ridic puţin" - a zis ea, apoi a continuat: „Acum o jumătate de ceas a venit la mine o femeie în haine albe, foarte frumoasă, şi mi-a spus: Iată, aici în prăpastia aceasta, era să cazi. Dar pentru rugăciunea soţului tău, te scot deasupra... Apoi m-a apucat de mână şi m-a urcat pe un loc ridicat şi luminat". Din clipa aceea a dispărut acea fecioară, iar muribunda a început a se întari. „Vrei să te plimbi cu mine pe coridor?" a întrebat-o soţul. „Vreau, pentru că nu mă mai doare nimic!". Când l-au văzut doctorii că se plimbă cu soţia, după o operaţie aşa de grea, s-au mâniat pe profesor şi i-au zis: „Ce faci, domnule, ai înnebunit?". „Nu, domnule doctor, abia acum m-am trezit!". In câteva zile soţia s-a făcut complet sănătoasă şi s-au reîntors la Vaslui. Aici, profesorul Dumitru Cotoran şi-a schimbat cu totul viaţa, devenind un bun creştin. Era nelipsit de la biserică, unde la fiecare sărbătoare citea câte un capitol din Noul Testament şi se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi. 552 MINUNEA 418 - Prin rugăciunile mamei şi ale Maicii Domnului, fiul necredincios se întoarce la pocăinţă O creştină aleasă, Doina Militam, din comuna Greci-Măcin, judeţul Tulcea, istoriseşte acest fapt vrednic de luat în seamă: în acest sat trăia până de curând o femeie văduvă, foarte credincioasă, care avea un singur fecior, Nicolae, ca de 30 de ani şi acesta căsătorit. Feciorul, gospodar de altfel, o ajuta pe bătrână la munca câmpului şi la întretinerea casei. Dar avea un mare şi greu păcat: Nicolae nu mai vroia să creadă în Dumnezeu. De aceea nu mergea la biserică deloc, înca din copilărie nu se mărturisea, nu se închina. Ba nu putea să vadă pe Preot pe la casa lor. „Măi, Nicolae - îi zicea mama - iată mâine, va veni Părintele cu icoana prin sat, pentru că se apropie Crăciunul. Trebuie să-1 primim şi noi". „Mamă, - răspundea Nicolae - dacă intră la noi în casă, îl scot pe uşă în stradă". „Măi, Nicolae - îi spunea mama altădată - va veni Părintele cu Sfânta Agheasmă, să ne sfinţească şi nouă casa, pentru că mâine este Botezul Domnului. Nu cumva să te împotrivesti, pentru că te bate Dumnezeu". „Lasă să vină, că îi dau eu cu barda..." îi răspundea el. Şi într-adevăr, nu primea niciodată pe Părintele în casă, iar biata mamă plângea nemângâiată, să-1 întoarca la Dumnezeu pe fiul ei, la sfânta credinţă şi la pocăinţă. Ani de zile au răbdat Dumnezeu şi mama lui Nicolae, doar s-ar întoarce. Dar rugăciunea mamei şi a preotului din sat nu conteneau pentru Nicolae. Şi iată cum 1-a întors Dumnezeu la credinţă şi căinţă. De la o vreme s-a îmbolnavit Nicolae, înca aşa de grav, că a căzut la pat. După câteva zile de suferinţă, într-o dimineaţă, striga stăruitor la mama: „Mamă, mamă, adu pe Părintele Postolache, să mă spovedească şi împartaseasca, căci eu am să mor!". „Dar cum să-1 chem? Nu l-ai înjurat tu pe Părintele de atâtea ori şi ai zis că îl dai pe uşă afară?" i-a răspuns lui. „Mamă, astă-noapte am văzut pe Maica Domnului stând lângă patul meu. Era îmbracata în alb, foarte frumos şi toată noaptea s-a rugat cu lacrimi în ochi 553 pentru mine" i-a povestit Nicolae. Când a văzut biata mamă că fiul ei spune aceste cuvinte cu lacrimi, s-a bucurat mult că a auzit-o Dumnezeu şi îndata a chemat Preotul 197. satului acasă. Iar Părintele, ca un adevărat păstor al turmei lui Hristos, a venit numaidecât la cel căzut. „Părinte, 1-a întrebat, nu eşti supărat pe mine?". „De ce să fiu supărat, Nicolae?". „Păi, ţi-am făcut atâta supărare, te-am înjurat, te-am ameninţat cu bătaia, te- am...". „Nu, Nicolae, nu sunt deloc supărat pe tine. Hristos a fost răstignit de oameni şi nu s-a supărat pe ei. Eu m-am rugat todeauna pentru tine şi am avut credinţa că te vei întoarce la calea cea adevărată", i-a răspuns Preotul. „Atunci, te rog, spovedeşte-mă. Părinte, şi împartaseste-mă, căci nu mai am multe zile de trăit", a zis Nicolae. Şi mărturisindu-se cu lacrimi multe, s-a căit de păcatele sale şi a primit şi Sfânta împartasanie, iar după trei zile a murit împacat cu Dumnezeu, cu sine şi cu toţi oamenii. Astăzi, Preotul Postolache din comuna Greci-Tulcea se afiă în Brăila şi confirmă cele de mai sus. MINUNEA 419 - Maica Domnului este grabnic ajutătoare Preasfmţitul Episcop Chesarie Păunescu povesteşte că prin anul 1934, când era director la Seminarul monahal din Mănăstirea Cemica, s-a întâmplat că în iama aceea s-au terminat alimentele şi lemnele de foc la elevi. Nu mai aveau nici bani în casă, nici mănăstirea nu avea rezervă de lemne şi hrană. „Ce să fac? spunea Preasfinţitul. Nu găseam să împrumut de nicăieri, iar elevii sufereau. Atunci m-am dus la biserică, am căzut în genunchi la icoana Maicii Domnului şi am citit Paraclisul ei cu lacrimi, cerându-i ajutorul în acea grea nevoie. Şi iată că Maica Domnului nu ne-a lăsat. A doua zi dimineaţa a venit din Bucureşti la mănăstirea Cemica, o doamnă credincioasă şi a 554 întrebat: „Cine este directorul Seminarului?". , Arhimandritul Chesarie Păunescu" - i s-a răspuns. „Şi unde este chilia lui?". „In incinta mănăstirii, la etaj" i s-a răspuns iarăşi. Numai ce se pomeneşte Arhimandritul cu o doamnă la uşă, care-i zice: „Părinte director, am auzit că nu aveţi cu ce întretine Seminarul. Iată, vă donez din munca mea 5000 de lei, să procuraţi pentru elevi tot ce vă trebuie". „Bine, soră - i-a răspuns - Dumnezeu şi Maica Domnului să vă plătească! Dar spuneţi-mi numele, să vă facem un pomelnic pentru familie". „Nu, părinte, nu trebuie, ştie Dumnezeu numele meu şi de ce am eu nevoie...". MINUNEA 420 - Folosul Paraclisului Maicii Domnului Soţii Teodor şi Sultana Petre din satul Grăsani - Ialomiţa, au fost din tinereţe credincioşi, buni, milostivi, nelipsiţi de la biserică. Iată însa cu rânduiala lui Dumnezeu se îmbolnaveste greu femeia, în vara anului 1950. Intemată la Bucureşti în spital, supusă la cel mai bun tratament, boala se agrava, încât sfârşitul era inevitabil. Avea o infecţie gravă la abdomen. Doctorii nu ştiau ce medicament să-i mai dea. Vestea aceasta a îndemnat pe soţul ei să alerge la Mănăstirea Balaciu (Ialomiţa), unde de altfel veneau regulat. „Părinte stareţ, îmi moare soţia!" spunea soţul plângând. „Este aproape de comă. Nu ştiu doctorii ce să-i mai facă . ,,Să mergem, frate Teodor, în biserică cu toţii, să facem un Paraclis la icoana Maicii Domnului şi să avem credinţă, că mult poate rugăciunea Maicii Domnului înaintea Preasfintei Treimi!" i-a răspuns Părintele. Au căzut cu toţii în genunchi, au citit ParacHsul cu lacrimi, au sărutat sfânta icoană şi au cerut mila Maicii Domnului pentru cea bolnavă. In acelaşi ceas, soţul a pornit apoi repede la spital, apăsat de durere. Cum intră pe poarta spitalului Brâncovenesc, observă pe soţia sa plimbându-se încet, pe sub umbra castanilor. Se simţea mai bine chiar din ceasul când au făcut Paraclisul Maicii Domnului. 555 Pe când părinţii se rugau la Mănăstirea Balaciu, doctorii au fost inspiraţi să-i facă injecţii de penicilină cu streptomicină. Din prima injecţie s-a simţit tot mai bine, până s-a vindecat cu totul. Femeia este astăzi în viaţă, cu mila Domnului şi ajutorul Maicii Domnului. De atunci Paraclisul se face zilnic în casa lor. MINUNEA 421 - Paraclisul Maicii Domnului izbăveşte pe om de primejdia morţii Locuitorul Nicolae Gavriluţ din comuna Galu, judeţul Neamţ, ne mărturiseşte următoarele: „In vremea ultimului război mondial, mă aflam pe front. Lupte grele, atacuri ziua şi noaptea, moartea mă pândea la fiecare pas. Singura mea nădejde de scăpare mi-a fost însa Maica Domnului. Aveam la mine Paraclisul Preasfîntei Născătoarei de Dumnezeu, pe care îl citeam permanent, cu lacrimi, de câteva ori pe zi. II rosteam zi şi noapte pe dinafară. Odată a căzut un proiectil la doi metri de mine, tocmai pe când citeam Paraclisul. Explozia a fost puternică, dar toate schijele au trecut pe deasupra. Am făcut cruce şi am continuat rugăciunea către Maica Domnului. Altădată un alt proiectil mare a căzut la jumătate de metru, de tranşeul în care mă aflam. Eu citeam cu lacrimi Paraclisul sfânt. Acum Maica Domnului a făcut cu mine o adevărată minune. Proiectilul n-a explodat. S-a înfipt numai pe jumătate în pământul uscat de secetă. L-am zărit cum strălucea în soare. Dacă exploda, nu puteam scăpa de moarte. Cu ajutorul Maicii 556 198. Domnului am scăpat neatins de nici un glonte, în cei patru ani de război, în timp ce în jurul meu vedeam permanent morţi şi răniţi". După terminarea războiului, Nicolae Gavriluţ a fost călăuzit la mănăstire şi a ajuns călugăr sporit. MINUNEA 422 - Cum a izbăvit Maica Domnului o mamă de la moarte O creştină din satul Cut, jud. Neamţ, numită Elena Dumitru, a tocmit o căruţă cu cal a locuitorului Ion Vieru, din comuna Dumbrava Roşie, jud. Neamţ, ca să-i aducă lemne de foc din lunca Bistriţei. S-au urcat în căruţă omul, femeia şi fiica ei, ca de 15 ani. Trebuia să treacă prin vadul apei ca să ajungă dincolo, în lunca Bistriţei. Iată că din greşeală, au nimerit într-o groapă adâncă, de câţiva metri. în câteva clipe, s-au înecat calul, locuitorul Ion Vieru şi fiica femeii. Numai mama, singură, a scăpat, cu ajutorul Maicii Domnului. Sătenii o întrebara miraţi: „Femeie, cum ai scăpat de moarte?". Ea le-a răspuns: „In clipa când mă cufundam, am strigat din adâncul inimii la Maica Domnului, zicând: Maica Domnului, nu mă lăsa să mor, că am copil! In clipa aceea m-am văzut scoasă din apă pe malul celălalt al Bistriţei". Minunea aceasta s-a petrecut în vara anului 1965. Femeia aceasta trăieşte şi astăzi. 557 MINUNEA 423 - O creştină înviata de Maica Domnului spre a-şi mărturisi păcatele Mărturisesc bătrânii de pe valea Bistriţei că prin anii 1934-1935, în satul Izvorul Muntelui, Ceahlău, s-a petrecut un fapt cu totul neobişnuit. O fată din sat, cam de 20 de ani, necăsătorită, păştea oile pe munte. Iar din lucrarea vrăjmaşului, un cioban a căzut cu dânsa în păcat. Fiindu-i ruşine să n-o afle părinţii, şi-a ucis mai înainte de vreme pruncul. Apoi ruşinându-se şi de Preotul satului, nu şi-a mărturisit acest greu păcat al desfrânării şi uciderii. Insă sufletul acesta avea mare evlavie la Maica Domnului, înaintea căreia se ruga şi plângea ziua şi noaptea, să-i ierte păcatul acesta şi să-i ceară milă de la Domnul. După câţiva ani, fata s-a îmbolnavit şi a murit. A treia zi a venit Preotul şi mult popor şi s-a început slujba de înmormântare. După terminarea trisaghionului şi a praznicului de familie, pe când să pomească cu moarta spre biserică, iată că se deşteaptă răposata, mişcă puţin capul şi începe a striga: „Părinte, părinte, vino încoace... nu te teme! Cu sfinţia ta am treabă... Eu am făcut un păcat mare în viaţă şi m-am ruşinat să-1 spovedesc. Dar pentru că am avut evlavie la Maica Domnului, ea s-a rugat pentru mine înaintea Mântuitorului şi mi-a trimis sufletul în trup, ca să-mi spovedesc păcatul pe pământ, căci pe pământ l-am făcut...". Lumea uimită s-a retras afară, iar fata s-a mărturisit la Preot de păcatele sale, cu multe lacrimi. Apoi rudele au îmbulzit-o în jurul sicriului cu tot felul de întrebari: „Cum este dincolo? Ce ai văzut acolo? Ai văzut fericirea Raiului? Dar muncile iadului?". La aceste întrebari, ea le-a răspuns: „Cum este dincolo, nu pot să vă spun. Atât vă pot spune, că aşa cum este aici, pe pământ, unde fiecare este scris la primărie cu tot ce are, tot aşa şi dincolo, fiecare este scris cu tot ce a făcut, bun sau rău... Vă rog cu lacrimi să fiţi spovediţi fiecare de toate păcatele, că ce se dezleagă pe pământ, se dezleagă şi în cer... Dincolo nu mai este pocăinţă şi nici Maica Domnului nu se roagă pentru păcătoşi. Tot ce aţi făcut pentru mine, rugăciuni şi pomană, sunt primite. Continuaţi!". Şi a adormit din nou răposata. 558 MINUNEA 424 - O femeie, punând toată nădejdea spre Dumnezeu şi Maica Domnului, a născut cu bine O femeie din Pipirig s-a intemat la spitalul din Târgu Neamţ. Printre altele, doctorul i-a spus: „Femeie, câţi copii ai?". „Am doi copii, domnule doctor". „Bine! Iată, te-ai făcut sănătoasă. Mâine pleci acasă, dar să ţii minte ce-ţi spun eu: dumneata nu mai ai voie să naşti copii. Dacă nu mă asculţi şi mai naşti, vei muri în chinurile naşterii. Vezi să nu uiţi cuvintele mele!". In câteva zile după ieşirea din spital, femeia a venit tulburată la duhovnicul ei din mănăstire. „Părinte, ce mă sfatuieşti să fac? Eu n-am făcut niciodată avorturi. Acum iată, mi-a spus doctorul că nu mai am voie să nasc copii, dacă vreau să mai trăiesc". „Soro Mărie, eu te sfătuiesc un singur lucru: ori trăieşte cu soţul tău în curăţie, ori naşte copii. O mamă trebuie să se sacrifice. Ai credinţă în Dumnezeu. In nici un caz nu vei muri. Lasă, că de lucrul acesta răspund eu. Una din două". „Bine, părinte, vă ascult". După câteva luni se întoarce femeia la mărturisire: „Părinte, sunt însarcinata. Am încredere în cuvintele sfinţiei voastre şi nădăjduiesc la Maica Domnului. Rugaţi-vă pentru mine!". „Soră Mărie, nu te îndoi! Eu te voi pomeni zilnic la rugăciune. Domnul să te binecuvinteze!". După alte câteva luni, femeia a venit cu pruncul nou-născut, în braţe, la mănăstire: „Părinte, am născut bine, cu ajutorul Maicii Domnului. Acesta-i copilul! II cheamă Ştefan. Am venit să mulţumesc lui Dumnezeu şi sfinţiei voastre căci dacă nu mă sfatuiai, el nu era pe lume". „Slavă Domnului, soro! Vezi că Dumnezeu face minuni? El 559 este doctorul doctorilor. Dumnezeu să-1 binecuvinteze pe Ştefan, să crească mare şi sănătos! Stai în genunchi să-ţi citesc o rugăciune de mulţumire. Apoi să duci copilul în biserică şi să-1 închini la Maica Domnului". După puţină vreme, femeia s-a întâlnit cu doctorul. „Domnule doctor, ştiţi că am născut un copil? M-a păzit Dumnezeu şi l-am 199. născut uşor". „Nu cred până nu-1 văd. Vino într-o zi cu el la mine!". Când 1-a văzut, a luat copilul în braţe, 1-a sărutat şi plin de emoţie a zis: „Cu adevărat, numai o minune a fost!". Astăzi Ştefan este copil mare şi frumos. Iama merge la şcoală şi vara paşte oile pe dealurile Pipirigului. Iar din când în când mama lui îmbracata în catrinţă şi bundiţă, vine cu Ştefan să se închine la mănăstirea Sihăstria. MINUNEA 425 - Maica Domnului avertizează pe cei ce trăiesc necununaţi In comuna Bălceşti - Iaşi, doi soţi au trăit necununaţi 38 de ani şi au născut câţiva copii. Amânând mereu cununia religioasă, nu li se primeau slujbele la biserică şi nu puteau fi împartasiti cu Trupul şi Sângele lui Hristos, căci trăiau în desfrânare. într-o noapte, însa, i s-a arătat femeii în vis o împarateasa îmbracata în alb, cu cunună pe cap care, desigur, era Maica Domnului, şi i-a spus cu asprime: „Dacă nu vă cununaţi şi trăiţi mai departe în desfrânare, o să vă pedepsească Dumnezeu şi o să vă ia două suflete din cele mai dragi!". Ei însa n-au luat în seamă aceste cuvinte şi au rămas necununaţi. După aproape un an de zile de aşteptare, i-a ajuns mânia Domnului, căci le- au murit două fete într-un accident, împlinindu-se astfel cele vestite prin vedenie de Maica Domnului. Cutremuraţi de păcatul făcut şi de pedeapsa care i-a ajuns, s-au trezit ca din somn şi s-au cununat imediat la Biserică, înainte de înmormântarea fiicelor lor, spovedindu-şi păcatele şi căindu-se cu multe lacrimi de fărădelegile lor. 560 MINUNEA 426 - O femeie silită de bărbat să avorteze, rugându-se Maicii Domnului, are o vedenie înfricosata Intr-una din zile, a venit la duhovnic o femeie gravidă cu primul copil, să se mărturisească, şi a spus: „Părinte, am venit să mă mărturisesc căci am o mare tulburare şi nelinişte cu soţul meu, care este un om rău şi fară credinţă în Dumnezeu. îmi spune să nu- i fac copii, căci copiii sunt „salba dracilor!". Mă ameniţă că dacă nu avortez, mă lasă, ori are să mă omoare. Dar eu i-am spus că mai bine vreau să mor decât să fac crimă, omorând copilul pe care Dumnezeu voieşte să mi-1 dea. Eu vreau să fm mamă, nu criminală. Dar el mereu mă înjura şi mă ameninţă cu moartea şi nu mai ştiu ce să fac". „Eşti cununată cu el?" a întrebat-o Preotul „Da, Părinte". Iar el i-a zis: „Posteşte după puterea ta, roagă-te şi mergi la biserică. Prin aceste fapte ai să-1 faci bun şi pe el, după mărturia Apostolului Pavel care zice că se sfinţeşte bărbatul credincios prin femeia credinciosă şi invers!". După ce s-a mărturisit femeia curat de toate păcatele, a zis: „Părinte, te rog să-mi dai un canon să-1 fac, ca Bunul Dumnezeu să schimbe gândurile cele rele ale bărbatului meu, că doar ne-am căsătorit din dragoste şi cu bună întelegerea noastră şi a părinţilor; şi nu era aşa ca acum, că n-aş fi mers după el în veci!". Preotul i-a spus: „Soră, dacă voieşti să faci canon, te sfătuiesc să iei pe Maica Domnului ocrotitoare în viaţa ta, căci ea are mare trecere înaintea Preasfintei Treimi, mai mult decât toţi Sfinţii lui Dumnezeu. Fă cum te -am învatat şi, pe lângă acestea, să citeşti în fiecare dimineaţă Acatistul Maicii Domnului şi seara cinstitul ei Paraclis. După ce termini de citit, să pomeneşti şi pe soţul tău, să-i dea Dumnezeu gând bun şi să-1 întoarca la calea cea bună". Femeia a primit cu mare bucurie canonul şi s-a făgăduit să-1 facă cu toată sârguinţa. După două luni de zile a venit iar femeia şi a zis: „Părinte, mare minune s-a 561 întâmplat cu mine. Am făcut toate cum m-ai învatat şi am pomenit cu lacrimi 1-a rugăciune pe soţul meu loan, şi iată ce mi s-a întâmplat: într-o seară, fiind tare obosită, mi-am făcut rugăciunile de seară şi Paraclisul Maicii Domnului cu candela aprinsă înaitea sfintei icoane şi adormind puţin am avut o vedenie înfricosata: se făcea că mă aflu pe o vale finmoasă între două rânduri de munţi, care se terminau cu piscuri înalte de stânci. Intre munţi era o şosea. Mergând pe acest drum finmos şi aruncându-mi privirea am văzut că la marginea pădurii erau nişte arbori de foc şi la fiecare arbore, era legată cu funii de foc câte o femeie, toate ţipau groaznic şi se zvârcoleau, că de la spate le ardeau arborii aceia de jăratec aprins de care erau legate. Apoi am văzut că de pe munţi, au venit nişte vulturi de foc care cu ghearele lor şi cu ciocul, se aşezau pe pieptul acelor femei şi le mâncau sânii, până li se vedeau oasele, apoi zburau din nou iar prin munţi, iar ele răcneau îngrozitor şi cereau ajutor de la Dumnezeu. Sânii acelor femei în puţină vreme au crescut înapoi şi îndata vulturii aceia înfocati iar veneau şi le mâncau sânii. Femeile acelea răcneau foarte tare şi se zvârcoleau în chinurile cele mari şi amare. Eu, văzând acestea, eram foarte îngrozita şi înspaimântata, fiind singură pe acel drum. Căutând şi de cealaltă parte a şoselei, am văzut acelaşi lucru. In faţa acestei groaznice privelişti, am căzut în genunchi şi mă rugam Mântuitorului nostru lisus Hristos şi Preacuratei Sale Maici, să mă scoată de acolo, căci mă temeam foarte mult ca nu cumva acei vulturi înfocati să vină şi la mine şi să mă sfâşie ca pe femeile acelea, căci eram singură în acel loc. In timp ce mă rugam, văd venind un om în urma mea şi m-am bucurat foarte mult, sperând să-mi fie de mare ajutor în călătoria mea prin această groaznică privehşte. Când a ajuns la mine acel om, mi-a zis: „Vezi, femeie, ce se întâmpla aici?". Eu luând îndraznela 200. am întrebat: „Te rog, omule, unde sunt eu aici?". Iar el mi-a răspuns: „Aici eşti unde a binevoit Dumnezeu să fii, ca să vezi chinurile acestor femei care fac avorturi şi ucid pe copiii lor, fiind mai rele decât fiarele şi târâtoarele pământului. Căci acelea, oricât de sălbatice ar fi şi oricât de veninoase, nu numai că nu-şi omoară puii lor, ci îi şi apără 562 foarte mult, chiar cu preţul vieţii. Iată aceste femei blestemate pe care le-a ajuns urgia lui Dumnezeu, cum se ard din spate, iar din faţă le sfâşie sânii aceşti vulturi de foc ai mâniei lui Dumnezeu. Căci ele n-au voit să-şi nască copiii care s-au zămislit în pântecele lor, prin puterea lui Dumnezeu. De aceea se vor chinui în vecii vecilor. Apoi mi-a zis: „Şi tu era să te chinuieşti la fel dacă ascultai de sfatul bărbatului tău cel tiran şi fară frică de Dumnezeu. Că dacă ascultai de el şi mergeai la doctor să ucizi copilul, chiar atunci în vremea raclajului ai fi murit în mâinile doctorului, pentru mânia cea dreaptă a lui Dumnezeu. Iar dacă ai ascultat de duhovnicul tău şi te-ai rugat la Maica Domnului, ea a mijlocit pentru tine la Mântuitorul nostru lisus Hristos, să nu te lase să cazi în această crimă". Acestea mi le-a spus acel tânăr cu care mergeam. Şi privind spre dreapta şoselei, am văzut un singur arbore de foc în marginea pădurii, de care nu era legat nimeni. Atunci tânărul mi-a zis: ,Aici era locul tău, dacă ucideai şi tu pruncul pe care îl ai în pântece". Şi zicând el acestea, m-am trezit în patul meu plângând foarte. Şi auzind soţul meu din camera lui, a venit repede şi m-a întrebat: „Ce ai femeie, de ce plângi, ce ţi s-a întâmplat?". Iar eu i-am spus toate acele lucruri înfricosate, pe rând aşa cum le-am văzut şi nu mă puteam opri din plâns. Iar el mi-a zis: „Fă ce ştii, că eu de acum înainte nu te voi mai îndemna să faci raclaje, şi-mi pare rău că te-am sfătuit la acesta". Şi din ziua aceea m-a lăsat în pace. El fiind mustrat de conştiinţă, s-a dus la duhovnic şi s-a mărturisit, cerându-şi canon pentru păcatele sale şi mai ales pentru crima ce era să facă cu uciderea pruncului său. Am însemnat această povestire înfricosata, ca să fie spre folosul şi trezirea femeilor celor ce-şi ucid în pântece pruncii lor cei nevinovaţi, şi să ştie ce le aşteaptă după moartea lor. 563 MINUNEA 427 - O femeie sectantă care a ars icoana Maicii Domnului, a murit arsă de foc In vara anului 1991, o femeie sectantă din comuna Frătăuţi, jud. Suceava, s-a dus la soacra ei, o femeie foarte evlavioasă, bolnavă. Nora văzând pe perete o icoană mare, frumoasă, a Maicii Domnului, la care se ruga bătrâna ziua şi noaptea cu lacrimi, i-a zis cu mânie: „Mamă, nu te mai închina la icoane, căci icoanele sunt idoli!". Apoi, pornindu-se cu fiirie, a luat sfânta icoana de pe perete şi a aruncat-o în sobă, fiind foarte mult jăratec, şi a ars-o. Atunci bătrâna a plâns şi cu lacrimi i-a zis din patul suferinţei: „Eu sunt bolnavă şi neputinciosă, şi nu pot să-ţi fac nimic, dar o să te ardă Maica Domnului. Tu vei vedea!". Aceasta s-a întâmplat într-o sâmbătă. După o săptămână, nora sectantă făcea mâncare la o nuntă, ca bucătăreasă. Şi cum aşeza mâncarea la foc şi cocea pâine la cuptor, deodată o pară de foc a ieşit din gura cuptorului, i-a aprins hainele şi în câteva minute a ars toată, în flăcări, în strigăte cumplite de durere. Până au venit oamenii să o salveze, era deja moartă. Numai o parte din oase au putut aduna. De această grea pedeapsă s-au cutremurat toţi şi toate satele din jur. Iată cum pedepseşte Dumnezeu pe cei ce hulesc Biserica, preoţii, sfânta Cruce şi sfintele icoane. Căci acea femeie, nu numai că hulea cele Sfinte, ci a căutat să le şi profaneze şi să le distrugă. Aceiaşi soartă vor avea toţi cei ce hulesc Credinţa Ortodoxă Apostolică şi toate cele Sfinte. 564 MINUNEA 428 - Hulitorul Maicii Domnului şi distrugătorul icoanei Sale a fost pedepsit năpraznic Un bărbat sectant din Frătăuţii de Sus, judeţul Suceava, ura de moarte cele sfinte ale Bisericii, adică preoţii, icoanele, sfânta Cruce şi hulea pe Maica Domnului. Aflându-se într-un sat vecin, între mulţi creştini ortodocşi, s-a luat la discuţie cu ei, ocărându-i că se închina la idoli, pentru că cinstesc sfintele icoane. Apoi, pomindu-se din lucrarea diavolului, a luat de la cineva o icoană a Maicii Domnului şi a călcat-o în picioare înaintea tuturor, zicând: „Iată, nimeni nu are ce-mi face, căci icoanele sunt idoli. Să vedem ce o să-mi facă Măria, căci a fost o femeie ca toate femeile, cu mai mulţi copii!". Oamenii, uimiţi şi supăraţi de acest gest diavolesc, credeau că este beat sau că este stăpânit de un demon. Apoi acel hulitor s-a urcat într-o maşină mică a fratelui său şi s-a dus în satul din apropiere. Când a coborât din maşină chiar în faţa casei lui, a venit o altă maşină cu viteză, 1-a lovit greu şi i-a rupt ambele picioare, mai sus de genunchi. Rudele l-au dus repede la spitalul din Rădăuţi, dar după trei ore a decedat, dându-şi sufletul în mâinile diavolului. Aşa mor hulitorii de Dumnezeu şi ai Maicii Domnului, care urăsc Biserica şi pe Sfinţi. 565 MINUNEA 429 - Cum a izbăvit Maica Domnului de ispită pe monahul larion Prin anul 1920, a venit la Sihăstria un creştin să se facă monah, îl chema loan Ionică. Dar după câteva luni diavolul îl chinuia cu întristarea. Permanent plângea şi 201. cugeta să se ducă într-o altă mănăstire. într-o noapte, pe când era în biserică la slujba Utreniei şi se ruga cu lacrimi la icoana Maicii Domnului, a văzut cu ochii lui cum a ieşit din sfânta icoană o femeie îmbracata în alb, care semăna cu chipul Maicii Domnului şi 1-a întrebat: „De ce plângi şi eşti tulburat, frate Ioane?". „Mi-e urât şi aici şi aş vrea să plec în altă mănăstire!". „De ce ţi-e urât în casa mea? Fii liniştit, roagă-te mai mult şi fa toate cu dragoste, căci de acum nu-ţi va mai fi urât niciodată în casa mea!". Apoi acea femeie minunată 1-a însemnat cu Sfânta Cruce, s-a întors iarăşi spre icoană şi s-a făcut nevăzută. Era Maica Domnului! Din ceasul acela, fratele loan s-a izbăvit de acea grea ispită, s-a liniştit, s-a făcut călugăr iscusit şi a fost econom 20 de ani în obştea mănăstirii Sihăstria, fiind iubit de toţi, şi de fraţi şi de Dumnezeu. 566 MINUNEA 430 - Cum a vindecat Maica Domnului pe monahul Ilarion Arhimandritul Cleopa Ilie, părintele nostru duhovnicesc, ne povesteşte cum a vindecat Maica Domnului piciorul cangrenat al smeritului monah Ilarion Ionică, din mănăstirea Sihăstria şi cum i-a vestit sfârşitul cu un an înainte. în primăvara anului 1933, bătrânul călugăr Ilarion Ionică a fost trimis la pădure să aducă lemne de foc pentru obşte. Acolo a fost lovit la un picior şi rana s-a cangrenat, încât suferea mult şi era îngrijit la chilie de fratele Constantin, devenit mai târziu Arhimandritul Cleopa. Intr-o noapte plângea de durere în patul său şi se ruga cu lacrimi, zicând: „Maica Domnului, milueşte-mă şi-mi uşurează boala, căci nu mai pot răbda durerea piciorului!". După puţin timp a văzut că intră în chilia lui o femeie foarte cuvioasă, în chipul unei doctoriţe din Târgul Neamţ, şi îl întreaba: „De plângi, părinte Ilarion?". El i-a răspuns: „Doamnă doctoriţă, mi-am rupt piciorul şi mă doare greu. Simt că voi muri curând şi plâng pentru că nu m-am pocăit". După ce doctoriţa aceea minunată s-a atins cu mâna de piciorul lui, 1-a mângâiat cu aceste cuvinte: „Nu mai plânge, părinte Ilarion. De acum te vindeci la picior şi vei mai trăi înca un an de zile. După aceea te vei odihni". Apoi a plecat acea Sfântă femeie şi bătrânul a adormit liniştit. Era Maica Domnului. Dimineaţa bătrânul s-a sculat sănătos din pat, s-a dus la biserică şi a spus tuturor minunea Maicii Domnului. Mai trăind exact un an de zile, la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, părintele Ilarion şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost petrecut de obştea mănăstirii pe ultimul drum până la cimitir. 567 MINUNEA 431 - Maica Domnului ajută în ceasul morţii pe cei cu inimă curată Ieşind fratele Vasile din biserică, după terminarea Sfintei Liturghii, i-a apărut înainte o ceată de diavoli şi cu toiege de foc în mâini şi cu mare furie îl băteau şi strigau: „In zadar te mai rogi, căci nu te mântuieşti! Tu eşti al nostru, pentru că eşti păcătos!". Atunci tânărul nevoitor a strigat către Preasfânta Fecioară, zicând: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă şi mă scapă de diavoli!". In aceeaşi clipă i-a apărut Maica Domnului în văzduh, înaintea bisericii şi a alungat pe diavoli. Apoi i-a zis: „Frate Vasile, nu te teme, căci de acum mai ai trei zile şi vei veni la noi!". Părinţii, auzind strigătul lui, l-au întrebat: „Frate Vasile, de ce ai strigat aşa de tare şi te-ai înfricosat?". Iar el le-a spus cum au venit diavolii şi l-au bătut cu toiege de foc şi cum a cerut ajutorul Maicii Domnului. Apoi, deodată, căzând în genunchi, le-a zis: „Inchinaţi-vă părinţilor, căci iată Stăpâna noastră a venit! Iată Maica Domnului stă deasupra noastră cu Mântuitorul în braţe. Iată Mântuitorul ne -a binecuvântat pe toţi şi acum se înalta la cer. Mare putere şi îndrazneala are Maica Domnului nostru lisus Hristos!". Părinţii s-au închinat cu toţii Maici Domnului, iar egumenul Sihăstriei i-a zis: „Frate Vasile, să nu te însele vrăjmaşul, căci multe sunt cursele lui!". Iar către părinţi a zis: „Dacă fratele Vasile se duce la Domnul după trei zile, cum i-a spus Maica Domnului, atunci vedenia aceasta este de la Dumnezeu. Iar dacă nu, atunci este amăgit de diavolul!". După trei zile, exact la aceeaşi oră, tânărul nevoitor Vasile Ihe, fratele mai mare al părintelui Cleopa Ilie, a adormit cu pace în mai 193 1 şi a fost primit în ceata drepţilor. 568 MINUNEA 432 - Maica Domnului izbăveşte pe copii de primejdii şi de moarte O fetiţă de 13 ani, numită Amariţiei Măria, din satul Budeasa - Argeş, fiind certată de mama ei, a plecat de acasă într-o după-amiază şi s-a aşezat pe malul lacului cu acelaşi nume. Noaptea a rămas acolo, de frica părinţilor. Pe la miezul nopţii a auzit o voce înaltându-se din valuri, care îi zicea: „Hai, vino nu mai sta, căci de când te aştept!". Era glasul diavolului care o îndemna să se înece în lac. în timp ce copila se descălţa să intre în lac, a văzut lângă ea o femeie îmbracata frumos în veşmânt alb, care i-a spus cu o voce blândă: „Nu te duce. Mărie! Mergi acasă la mama ta, căci te aşteaptă plângând!". Era Maica Domnului, ocrotitoarea copiilor. In ceasul acesta, mama fetiţei plângea şi citea Acatistul Bunei Vestiri. La îndemnul Preasfmtei Fecioare îmbracata în alb, fetiţa s-a întors acasă la mama ei, povestindu-i toate cele întâmplate. Apoi mama, căzând la pământ, a dat laudă Maicii Domnului că i-a auzit rugăciunea şi i-a izbăvit copila de la moarte. (Minunile 425-432 202. sunt culese din cartea „Istorioare Duhovniceşti" de Protosinghel loanichie Bălan). 569 MINUNEA 433 - Minunile icoanei Maicii Domnului numită Evanghelistria, din insula Tinos Boala Măriei Sale Regelui Constantin In luna mai a anului 1914, M.S. Regele grecilor, Constantin, a căzut grav bolnav. Medicii greci care îl îngrijeau, i-au dat toate ajutoarele posibile pe care le dicta ştiinţa şi experienţa lor medicală. Dar toate mijloacele întrebuintate le vedeau zadarnice şi nu puteau aduce nici un folos. Augustul bolnav mergea din ce în ce mai rău şi cumplita boală de care era cuprins, îi ameninţa viaţa. Pericolul fiind mare, au fost chemaţi în ajutor şi alţi doctori străini, din Viena şi Berlin. Aceştia au venit în grabă; dar şi ei cu toată ştiinţa şi experienţa lor ce-au întrebuintat, bolnavul mergea totuşi către deznodământul fatal. Disperarea era mare şi generală. Pe lângă familia regală, întreg poporul grecesc era cuprins de groază şi deznădejde. Panica cuprinsese pe toţi, căci se temeau ca să nu piardă pe preaiubitul şi viteazul lor rege. „Dumnezeu ştie ce-o mai fi!". Intr-una din nopţi, când starea augustului bolnav se înrautatise, popor mult aştepta (cu nerăbdare şi spaimă în împrejurimile Palatului Regal), ştiri despre starea regelui. Pe la ora două, după miezul nopţii, unul dintre doctori ieşind din palat, a fost înconjurat de mulţime şi întrebat despre mersul bolii. Doctorul, ca drept răspuns, privindu-i lung şi înaltând din umeri, le-a spus: „Dumnezeu ştie..." ce-o mai fi!... ceea ce însemna starea disperată şi pericolul cel mare în care se afla regele. Răspunsul acesta cuprindea totodată şi neputinţa ajutorului ştiinţei medicale. Rugăciuni pentru însanatosirea bolnavului. în toate bisericile Regatului se făceau rugăciuni, şi afluenţa poporului umplea bisericile. Locuitorii din Atena şi Pireu erau toată ziua şi toată noaptea în biserică, la Paraclisele şi rugăciunile care se făceau. 570 In ziua de 12 mai s-a hotărât, ca la ora 19, să se facă Sfântul Maslu în biserica Mitropoliei din Atena, oficiind membrii Sfântului Sinod, cu Mitropolitul în frunte şi luând parte toţi Preoţii din Atena şi Pireu. In aceeaşi zi chiar. Mitropolitul Atenei a primit un ordin de la Palatul Regal, invitându-1 ca să ia măsurile cuvenite, pentru a fi adusă, în grabă la Palat, sfânta icoană făcătoare de minuni, Evanghelistria, din insula Tinos, pentru vindecarea augustului suferind. Sfânta icoană făcătoare de minuni din insula Tinos. După spusele ziarelor, aducerea sfmtei icoane se datoreşte visului unei pioase femei, soţia unui înalt demnitar al curţii. Acestei femei, în două nopţi la rând i s-a arătat Preasfânta Fecioară, spunându-i că: „Regele se va pierde, de nu va fi adusă sfânta icoană de la Tinos, ca să-1 scape". In insula Tinos, din Arhipelag, s-a descoperit în mod minunat, în secolul 18, o mică icoană (între 25-35 cm), care era îngropata în pământ. Icoana dovedindu-se făcătoare de minuni, pe locul unde a fost găsită s-a ridicat o biserică. Astăzi însa ea este o mare mănăstire, cu o biserică monumentală, în care se păstrează sfânta icoană, care reprezintă Bunavestire. In greceşte ea se numeşte: Evanghelismos, adică: Evanghelistria = icoana care cuprinde Bunavestire a Maicii Domnului, sau Maica Domnului buna vestitoare. La Tinos, zilnic se află sute şi mii de închinatori din tot Orientul. Creştini, musulmani, iudei, sirieni şi tot felul de neamuri, aduc daruri şi depun tot felul de lucruri preţioase şi de valoare. Biserica în care se află sfânta icoană, administrată fiind de o epitropie specială, dispune astăzi - de pe urma icoanei - de o mare avere. Ea întretine spitale, şcoli, biserici sărace, elevi la studii, studenţi la Atena şi în străinătate. înzestreaza fete sărace; întretine aziluri şi acordă tot felul de ajutoare. La hramul bisericesc şi al Icoanei Bunavestire, întotdeauna sunt acolo mii de închinatori. Deasemenea şi la al doilea hram. Adormirea Maicii Domnului (15 august), se adună mii de închinatori. Această Sfântă Icoană a fost o adevărată binefacere şi dar de la Dumnezeu pentru această insulă mică, stearpă, uscată şi cu desăvârşire săracă. Toţi locuitorii insulei trăiesc de pe urma Sfintei icoane. 571 Telegrama Mitropolitului Atenei. înalt Preasfinţia Sa, Teoclitos, Mitropolitul Atenei, a trimis atunci către epitropia bisericii din Tinos, unde se păstrează Sfânta icoană, următoarea telegramă: „Vă rog ca să se aducă aici de către Preoţi, sfânta icoană Evanghelistria, ca înaintea ei să se facă rugăciuni pentru însanatosirea M.S. Regelui nostru şi să fie depusă la patul augustului bolnav". Şi în aceeaşi zi, chiar pe când se oficia Sfântul Maslu în biserica Mitropoliei, înaltul Ierarh a primit răspunsul că: „Sfânta icoană a fost pornită din Tinos, cu vaporul de seară către Pireu". La ora 21, după terminarea Sfântului Maslu, când Mitropolitul s-a dus pentru orânduiala bisericească la palat, ca să ducă untdelemn sfinţit spre a unge pe augustul suferind, a dus şi vestea îmbucuratoare, că a doua zi dimineaţa, sfânta icoană Evanghehstria va sosi la Pireu şi va fi dusă la Palat. Ridicarea sfintei icoane de la biserica din Tinos. De la biserica din Tinos, sfânta icoană a fost ridicată de P.S. Atanasie, Episcopul Siriei, după toată pravila bisericească. Episcopul, îmbracat în veşmintele sale arhiereşti, a ridicat sfânta icoană şi, purtând-o pe braţe, a fost precedat şi urmat de Preoţi cu facHi aprinse. Era însotit de mulţime mare de popor; mergând înaintea procesiunii, eclesiastici cu simbolurile heruvimice şi serafimice. In procesiune au mers cu toţii 203. până la debarcader. 203 De aici, cu luntrele, au mers la vaporul ,Atromitos", care era ancorat în apropiere. Făcându-se cuvenitele rugăciuni, sfânta icoană a fost aşezată în salonul clasei întâi. Episcopul Siriei, Epitropii şi Preoţii bisericii au rămas pe vapor, spre a însoti icoana. Poporul din Pireu şi sfânta icoană. A doua zi de dimineaţă, vaporul, împodobit sărbătoreşte cu stindardele - a sosit la Pireu. La debarcader aşteptau: clerul Pireului, cu P.S. Spiridon, membru al Sfântului Sinod în frunte, autorităţile oraşului şi mulţime mare de popor. Sfânta icoană a fost ridicată de pe vapor în sunetul clopotelor de la toate bisericile din Pireu şi al sirenelor de la toate vapoarele comerciale şi de război aflate în portul Pireu. Preoţii din Pireu s-au dus în procesiune şi au mers la biserica Sf Treime, în cântări şi rugăciuni urmaţi de o mulţime mare de popor, purtând lumânări aprinse. La ora 9:15 a.m. a sosit în automobilul regal î.P.S. Teoclitos, Mitropolitul Atenei, care - intrând în biserică - s-a închinat şi cu evlavie a sărutat sfânta icoană. A dat voie apoi ca poporul să vină şi să se închine şi să sărute sfânta icoană.572 Procesiunea cu sfânta icoană şi înaltul cler către Atena. La ora 10 a.m. Mitropolitul, îmbracat în mantie şi mitră şi omoforul arhieresc, a ridicat sfânta icoană şi, purtând-o pe braţe, a luat loc - singur - în automobilul regal. După el urmau trăsuri cu Episcopi şi Preoţi, toţi în veşmintele lor sacerdotale şi astfel au pornit de la Pireu spre Faler, pentru Atena, urmaţi fiind de o mulţime mare de popor. Cu toate măsurile luate de autorităţile miUtare şi poliţieneşti, spre a ţine ordinea, mulţimea căuta să fie tot mai aproape de icoană. Unii din credincioşi purtau lumânări aprinse, iar alţii tămâietoare cu smirnă şi tămâie. Pe tot parcursul nu se auzea altceva decât: „Kirie eleison; Kirie soson ton Basilea!", adică: Doamne miluieşte; Doamne scapă pe rege; cântat de clerici şi de mulţimea enormă de popor, ce însotea sfânta icoană. Procesiunea a mers pe malul mării până la capătul frumoasei şosele Sigros, care are alee de o parte şi de alta, cu arbori de piper şi flori. Este cea mai frumoasă din împrejurimile Atenei şi are o lungime de 8-9 km. Abia după amiază, au putut sosi la Atena, unde au mers de-a dreptul la Mitropolie. înca din dimineaţa zilei, biserica era plină de credincioşi, care aşteptau cu nerăbdare şi evlavie sfânta icoană. Toată piaţa din faţă şi toate străzile care duceau la Mitropolie, erau pline de lume. O ordonanţă a Poliţiei, care era afişată, punea în vedere tuturor ca să-şi închida magazinele, în semn de respect către sfânta icoană făcătoare de minuni. întreg oraşul Atena era în mişcare mare. 573 La Palatul Regal. După prânz, pe la ora 14, Mitropolitul a ridicat sfânta icoană spre a o duce la Palat. îmbracat în mantie, mitră şi omofor, a luat loc în automobilul regal. înaintea sa mergeau Preoţi îmbracati în veşminte şi purtând lumânări aprinse, precedaţi de simbolurile heruvimice şi serafimice ale bisericii mitropolitane. Apoi urmau în trăsuri: membrii Sf Sinod, ministrul Cultelor şi înaltii demnitari ai statului. O mulţime mare de popor îi urma. Astfel au mers în procesiune, până la poarta grădinii palatului regal. Acolo a încetat cântarea: „Doamne miluieşte; Doamne scapă pe rege"; şi s-a făcut linişte mare. Dar când Mitropolitul s-a ridicat cu sfânta icoană, arătând- o poporului, toţi au căzut în genunchi, purtând lumânări aprinse. Toţi erau cuprinşi de un fior sacru şi de evlavie; mulţi plângeau şi se rugau ca Dumnezeu să se milostivească şi să scape pe rege. Credinţa însanatoseaza pe bolnav. Mitropolitul Teoclitos, însotit de Episcopi şi de înaltii demnitari, au intrat în palatul regal cu sfânta icoană. La intrare, aşteptau prinţul moştenitor în mare ţinută, împreuna cu principii şi principesele familiei regale. Când Mitropolitul a venit cu sfânta icoană în faţa lor, toţi au căzut în genunchi şi închinându-se au sărutat sfânta icoană. Prinţul luând sfânta icoană a dat-o Reginei Sofia, care urma să fie îngerul binevestitor. Regina a mers cu ea la augustul bolnav, care nu ştia nimic despre aducerea sfintei icoane, făcătoare de minuni. Regina Sofia, după câteva minute, găsind ocazia favorabilă, a introdus sfânta icoană în odaia regelui, care însa se afla în criza cea mare a bolii şi 1-a anunţat că i s-a adus sfânta icoană făcătoare de minuni Evanghelistria, din insula Tinos, ca să-i dăruiască sănătate. Regele Constantin, în criza bolii în care se afla, a luat în mâini sfânta icoană, pe care a sărutat-o de mai multe ori cu credinţă şi evlavie mare. 574 Săvârşirea minunii. Regele, care se afla în dureri cumplite şi în chinurile morţii, simte deodată uşurare. Din acel moment starea sa se îmbunatateste. Doctorii care îl îngrijeau constată cu surprindere schimbarea neaşteptată care s-a produs în starea augustului bolnav şi cu toţii o atribuiesc Atotputemicului Dumnezeu, care dă viaţă şi ridică din patul durerii pe cei bolnavi. Organismul slăbit şi amorţit de boală, al suveranului, s-a simţit renăscut şi s-a împuternicit în mod minunat. îmbunatatirea a venit ca un torent, căci regele chiar în momentul când a sărutat sfânta icoană, fiind foarte mişcat, a fost cuprins de puterea lui Dumnezeu, care aşa de mare influenţă a avut asupra sa, încât chiar în acel moment s-a spart şi a plesnit umflătura, care cuprindea în ea infecţia, şi tot puroiul s-a scurs cu furie afară. Minunea se săvârşise, căci din acel moment regele era scăpat. „Regele a scăpat cu viaţă" au exclamat cu bucurie doctorii când au văzut aceasta. Mulţimea de 204. puroi şi infecţia, care ducea la groapă pe augustul suveran, a ieşit din trupul său slăbit. Trupul, rămânând curat şi liber de orice piedică, a putut să-şi revină, să se îndrepte către starea sa normală şi naturală şi să poată merge spre însanatosire. Minunea aceasta, săvârşită sub ochii tuturor, a fost vestită poporului de către presă prin ediţii speciale şi toţi au simţit bucurie mare, preamărind pe Dumnezeu. Apoi icoana a fost aşezată deasupra patului, la capul regelui. Rugăciuni de recunoştinţă şi mulţumire. Rugăciunile n-au încetat a se face pentru sănătatea regelui. Ele erau acum unite cu rugăciuni de recunoştinţă şi mulţumire. Starea sănătăţii regelui mergea din ce în ce mai bine. Doctorii, cu mare 575 surprindere, constatau zi cu zi cum însanatosirea revenea. Regele era plin de speranţă şi încredere în Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care 1-a scăpat. Sfânta icoană a stat la patul augustului suferind, până la deplina sa însanatosire timp de aproape două luni (iulie). Atunci s-a hotărât plecarea regelui la Dekelia (reşedinţa de vară, aproape de Atena), iar sfânta icoană să fie transportată înapoi la Tinos. Transportarea sfintei icoane de la Palatul Regal. în ziua de joi, 2 iulie, la ora 19, A.S.R. Principele Gheorghe, după ce s-a închinat, a sărutat sfânta icoană, a ridicat-o de la patul de suferinţă (al regelui), şi urmat de întreaga familie regală s-a pogorât în grădina palatului, unde se afla Regele. Când Moştenitorul tronului, îmbracat în uniformă de amiral de marină, s-a apropiat de sfânta icoană, urmat de întreaga familie regală. Regele s-a ridicat de pe scaunul său şi închinându-se, a sărutat sfânta icoană. Acelaşi lucru l-au făcut şi toţi membrii familiei regale, cu regina Sofia în frunte. In faţa Mitropoliei, aşteptau principii Alexandru, Nicolae şi Cristofor, consiliul de Miniştrii, Mitropolitul, membrii Sfântului Sinod, înaltii demnitari civili şi mihtari ai statului, clerul mitropolitan, etc. Tedeumul de mulţumire. Mitropolitul, intrând în Mitropolie, a aşezat sfânta icoană pe iconostas. După Tedeumul de mulţumire, s-a cântat polihroniul regal. Apoi Mitropohtul a ţinut o cuvântare, din care extragem următoarele: „Da, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu. Auzi-tu-ne-ai pe noi păcătoşii şi prin minune ai ridicat pe regele nostru din patul durerii şi ni l-ai dăruit nouă în dephnă sănătate. Cu credinţă caldă ridicăm mâinile şi ne rugăm la Sfânta şi venerata ta icoană, pe care în acest moment fiul regelui vindecat, moştenitorul Gheorghe, iubitul poporului, plin de recunoştinţă a adus-o de la Palat în această biserică, ca să fie aici spre închinare pioasă, bine-credinciosului tău popor". După această rugăciune, moştenitorul tronului a îngenunchiat cel dintâi, s-a închinat şi făcând mătănii până la pământ, a sărutat sfânta icoană şi după aceea mâna Mitropolitului. Exemplul său l-au urmat şi ceilalţi principi, miniştrii şi toţi oficialii.576 Religiozitatea manifestată de locuitori. Era hotărât ca sfânta icoană să stea în biserica Mitropohei trei zile, pentru ca tot poporul din Atena, Pireu şi împrejurimi, să vină şi să se închine. Cele trei zile s-au prelungit la zece, căci închinatorii din zori de zi şi până la miezul nopţii, nu mai încetau. Este cu neputinţă de a descrie pietatea şi religiozitatea manifestată de locuitorii Atenei, Pireului şi din împrejurimi. In tot decursul celor zece zile, biserica Mitropohei, ziua şi noaptea era asaltată de mii de credincioşi, din toate treptele sociale şi de toate vârstele, nerăbdători de a se închina şi a săruta sfânta icoană. Alte două minuni. în decursul celor zece zile, s-au săvârşit şi două minuni: Copilul ofiţerului de marină Vasile Kaţirone, orb din naştere, când a fost atins de sfânta icoană i s-au deschis ochii. De asemenea o fetiţă. Măria Tzuderu, în etate de 11 ani, care de şapte ani pierduse vederea, când a fost adusă de mama ei şi a sărutat sfânta icoană, îndata a strigat cu glas mare: „Mamă, văd!"... Poporul care se afla de faţă la săvârşirea acestor minuni, a fost cuprins de un cutremur sacru. Toţi au fost cuprinşi de frică, unită cu cea mai desăvârşită evlavie. Entuziasmul a fost de nedescris. Si aceste minuni s-au anunţat imediat de către toate ziarele prin ediţii speciale, în Atena, Pireu precum şi în toată Grecia, căci un popor întreg era martor ocular la săvârşirea lor. Ultima zi de închinare. Ultima zi de închinare era ziua de 11 iulie (sâmbătă). Conform programului oficial întocmit de Ministerul Cultelor, pentru 577 transportarea sfintei icoane de la Atena la Tinos, în dimineaţa zilei de 12 iulie (Duminică) oraşul Atena, Pireu şi staţiunile Falerului vechi şi nou, erau în sărbătoare. 577 La ora şapte şi jumătate dimineaţa, erau sosiţi la Mitropolie casa civilă şi militară a M.S. Regelui, toţi înaltii demnitari ai Statului, întreg consiliul de Miniştri, etc. S-a început imediat slujba Tedeumului. La ora 8 şi jumătate, înaltul Ierarh, în veşminte arhiereşti, iese din biserică cu sfânta icoană pe braţe. întreg poporul care se afla pe scări, cât şi mulţimea care umplea piaţa din faţa Mitropoliei şi toate răspântiile, au căzut în genunchi şi s-au închinat. S-a dat semnalul ca să înceapa salvele de artilerie de la Acropole şi sunarea clopotelor tuturor bisericilor. Pe vaporul Averof . în sunetul paradei militare, al clopotelor de la toate bisericile din Atena şi al salvelor de artilerie de la Acropole, s-a format procesiunea şi a fost pornită sfânta icoană de la Mitropolie. Cele patru trăsuri regale erau precedate de către un excadron de cavalerie. Până la gara din piaţa Concordiei, soldaţii prezentau 205. arma, mulţimea de popor, care aştepta trecerea pe străzi şi pe la balcoane, avea făclii aprinse şi tămâietori. Toţi se descopereau cu respect şi stăteau în genunchi închinându-se fiecare şi rugându-se lui Dumnezeu pentru milă şi ajutor. Atât staţia cât şi piaţa de la Noul Faler erau luate cu asalt de popor înca din zorii zilei. La ora nouă şi jumătate dimineaţa, soseşte trenul regal cu procesiunea. Cel dintâi care s-a pogorât din tren a fost Mitropolitul, ţinând sfânta icoană, iar după el prinţul Alexandru, miniştri, etc. Când înaltul Ierarh, cu sfânta icoană, s-a pogorât de pe estrada cea mare şi a luat loc în vaporaşul Kilkiş (un bastiment de război), întreaga flotă greacă aflată la Faler, a început a trage salve de tunuri. Acestea au ţinut tot timpul până ce vaporaşul cu sfânta icoană, în care se mai aflau şi prinţul Nicolae, miniştri, etc, a ajuns la cuirasatul Averof La scara vaporului. Mitropolitul a fost întâmpinat de contra amiralul Kunduriotis şi Preotul vaporului în veşminte sacerdotale şi cu Sf Evanghehe, oferind-o spre sărutare şi închinare înaltului Ierarh, prinţului moştenitor, miniştrilor. Icoana a fost aşezată în 578 paraclisul vaporului. In salvele date de tunurile de pe vapor, Averof împodobit cu steaguri, a pornit spre Tinos. înaintea sa avea bastimentele de război. Pantera şi Vulturul, iar în urmă Victoria şi Aspida. Averof era la mijloc. In timpul navigaţiei, întregul echipaj al lui Averof a defilat şi închinându-se, fiecare marinar a sărutat sfânta icoană făcătoare de minuni. In biserica Evanghelistriei. La orele 16, cele cinci bastimente ancorau la Tinos. Atunci, în paraclisul vaporului, s-a făcut un Tedeum de mulţumire. Sosiţi la chei, înaltul Ierarh a încredintat sfânta icoană P.S. Episcop Atanasie al Siriei. Debarcaderul era aşternut cu tapete, iar la intrare un finmos arc împodobit cu portretele Regelui şi al Reginei. Pe arcada lui era inscripţia: „Bucură-te, împarateasa Cerului". In frunte mergând simbolurile heruvimice şi serafimice, urmând după aceea şi peste 30 de preoţi, procesiunea a pornit pe jos către biserica Evanghelistriei, unde se păstrează sfânta icoană. Astfel s-a făcut intrarea în biserica Evanghelistriei, unde se află atâta bogăţie şi daruri preţioase depuse aici, spre pomenirea minunilor ce s-au făcut prin această sfânta icoană. Dacă această minune mare, săvârşită în Grecia, nu este cunoscută absolut de toată lumea, cauza este că pe acel timp Europa întreaga era cuprinsă de marele război mondial. Dar minunea ca să o vezi, trebuie să ai credinţă în Dumnezeu şi să crezi în pronia Sa. Trebuie să fii întarit în această credinţă. Să trăieşti în ea; şi să o urmăreşti. Numai astfel se poate vedea minunea (Minunile Icoanei Maicii Domnului - Evanghehsmos - de Preot Grivas D. Cruceanu). 579 MINUNEA 434 - Maica Domnului împlineste legământul sfânt a unei copile care dorea să meargă la mănăstire In anul 1928, în ziua de 15 decembrie, în familia lui Gheorghe şi Elena Crengăniş, din comuna Andrieşeşti, judeţul Iaşi, s-a născut cea de -a treia fiică, căreia la Sf Botez i-a pus numele Virginia. Venirea ei pe lume a dezamăgit pe părinţii săi, care doreau nespus de mult să aibă un copil de parte bărbătească. Mama ei era foarte credincioasă, iar tatăl ei, cu toate că nu era un necredincios, totuşi era un om care, faţă de credinţa în Dumnezeu şi facerea faptelor creştineşti, era indiferent şi rece până la împietrire. Virginia crescând mai mărişoară, în sânul familiei, a primit de la mama sa o educaţie simplă şi curată, de credinţă nezdruncinată în Dumnezeu şi de rugăciune şi evlavie fierbinte către Maica Domnului. Pe măsură ce creştea, această copiliţă se arăta a fi deosebită de ceilalţi copiii de seama ei. Când mama ei o lăsa liberă să se joace cu copiii, ea nu era atrasă spre aceasta, ci se retrăgea întotdeauna în mijlocul oiţelor ce le aveau părinţii ei şi se juca cu mieluşeii pe care îi iubea din toată inima. Adeseori obosind de joacă, mama ei o găsea dormind în mijlocul oilor. Această apropiere a ei de oile şi mieluşeii cei necuvântători era o mai înainte-vestire că şi ea va deveni o mieluşea binecuvântată a Păstorului Hristos, prin martiriu urmând să îndure suferinţe de o viaţă întreaga. Impreună cu mama şi cu o mătuşă a ei făceau rugăciuni pe ascuns de tatăl său, care nu suporta să le vadă rugându-se, şi făcea mare scandal. După ce a început să citească, lua câte o cărticică cu rugăciuni către Maica Domnului, se ascundea într-un dud stufos şi se ruga acolo spre a nu fi văzută de tatăl ei. La vârsta de 13-14 ani, într-o zi de duminică, pe când se afla în biserică, a venit la sfânta slujbă o călugăriţă, de loc din satul vecin. Fiind rugată, a început să cânte şi ea, precum era obişnuită la mănăstire. Cântarea ei dulce şi plăcută, a mişcat atât de 580 mult pe copilă, încât i se părea că aude şi vede o persoană venită din lumea cerească. Atât de mult a fost copleşită de o emoţie deosebită faţă de această măicuţă şi de cântarea ei, încât a început să verse lacrimi cu îmbelsugare. Era pentru prima dată când a văzut şi auzit cântând o măicuţă. Din acel moment i s-a aprins inima de dorinţa de a merge şi ea la mănăstire. Când s-a întors acasă, i-a făcut cunoscută mamei dorinţa ei şi ea a consimţit la aceasta, dar tatăl s-a împotrivit cu totul, zicând că el nu poate trăi, ştiind că copilul lui se află închis între zidurile unei mănăstiri. Atunci Virginia plângând mult, a trebuit să rămână pe loc. 206. La vârsta de 15-16 ani s-a îmbolnavit de peritonită (cu lichid) şi i s-a făcut tratament acasă. In acest timp, ea ardea de aceeaşi dorinţă, de a merge la mănăstire, dar tatăl său avea acum un argument în plus spre a nu o lăsa, faptul că era bolnavă. Văzând că nu este nici o scăpare, Virginia s-a rugat cu lacrimi Maicii Domnului, făgăduind că de se va face sănătoasă, va merge la mănăstire, chiar şi fară voia părinţilor, iar de nu-şi va respecta cuvântul, sau peste voia ei va fi împiedicata de a-şi împlini făgăduinţa, s-a jurat pe sine să nu mai fie om sănătos pe toată viaţa ei. Intre timp tatăl ei a murit şi acum lucrurile s-au complicat şi mai mult căci nu a putut să mai plece din cauza mamei, pe care ar fi îndurerat-o profund. în urma rugăciunii şi a făgăduinţei solemne pe care a facut-o către Maica Domnului, situaţia sănătăţii ei a început să se înrautateasca tot mai mult. A fost nevoie de mai multe intemări: la Iaşi, la Agigea şi Bucureşti şi de 1 1 intervenţii chirurgicale. Toate încercarile au rămas zadarnice, fiind cuprinsă de tuberculoză osoasă la coloană, însotita de infecţii ale cărora focar nu s-a stins până la moarte. Astfel a fost condamnată la o zăcere cu faţa în jos, pe timp de 23 de ani în spitalul de Ortopedie Foişorul de Foc din Bucureşti, în cunoscutul salon nr. 11, după ce (mai întâi) a petrecut 11 ani, numai în intemări şi externări. Rugăciunea pe care a facut-o Maicii Domnului, prin care cerea ca, în caz de nu va putea merge la mănăstire, să nu mai fie om în toată viaţa, s-a împlinit cu exactitate. De aceea, pe parcursul anilor care au urmat, ea a primit această suferinţă fară cârtire, ca urmare a unei datorii neachitate. 581 Suferinţa ei îndelungata, însotita de rugăciune permanentă şi mare răbdare, atât de mult au purificat-o sufleteşte, încât părea mai mult o fiinţă cerească decât pământească. Devenind vas ales al lui Dumnezeu, a dobândit mult dar şi dulceaţă la cuvânt, încât uimea pe toţi cei care o vedeau şi ascultau. De aceea adeseori salonul ei era plin de personalul spitalului şi de pacienţi, vizitatori, care o ascultau cu multă atenţie şi plăcere. De asemenea era vizitată şi de foarte mulţi credincioşi din Bucureşti, iar alţii venind de la mari depărtări. Ea alina cu cuvântul suferinţele celor cuprinşi de întristare şi de mari dureri sufleteşti şi întorcea la dragostea de Dumnezeu, pe cei ce o ascultau cu sinceritate. Prin suferinţă, ea a câştigat o foarte mare sensibilitate sufletească, o profundă întelegere faţă de neputinţele omeneşti, şi statornicie în apărarea dreptei credinţe. In tot timpul acestei pironiri la pat, ea a citit foarte mult şi s-a luminat la minte prin cuvântul lui Dumnezeu. Adeseori fiind asaltată de sectanţii care încercau să o ameţească cu învataturile lor false, ea însa ştia să le răspundă politicos, uneori tăcea şi rămânea statornică în învatatura Sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Patul ei de suferinţă se afla aşezat într-un colţ al salonului 11 şi era de o construcţie specială (ce semăna a sicriu). Pe marginea dinspre perete avea o banchetă pe care erau aşezate: cărţi sfinte, icoane, candelă care ardea neîncetat şi câteva ghivece cu flori naturale. Toate acestea produceau o deosebită plăcere şi atracţie vizitatorilor care simţeau iradiind din acest colţ farmecul purităţii fecioreşti şi binecuvântarea sfinţeniei ce izvora din suferinţă. Patul acesta, pe durata celor 23 de ani de pătimire, a fost ca şi un amvon, de la care Virginia a predicat, mai puţin prin grai, cât mai ales prin viaţa şi suferinţa ei, predică ce a răsunat nu numai în salonul nr. 1 1 , ci în tot spitalul şi în afara acestuia până la mari depărtări. Toate bolnavele din salonul nr. 1 1 şi din alte saloane, se întorceau cu sufletul complet transformat, înnoit din punct de vedere duhovnicesc, socotind zilele de spitalizare ca cele mai frumoase din viaţa lor. 582 Patul său de suferinţă a fost ca o vatră caldă a credinţei creştine, care iradia căldura celei mai curate iubiri de Dumnezeu şi de oameni, la care se topea şi gheaţa cea mai groasă de pe inimile împietrite de necredinţă. Patul său de suferinţă era izvor duhovnicesc ce scăpa şi potolea setea sufletelor dogorite de arşiţa necazurilor. Era cămin părintesc, în jurul căruia toţi se regăseau ca fii ai Părintelui Ceresc şi fraţi ai Mântuitorului Hristos, Care a suferit şi S-a răstignit pentru noi. Patul său de suferinţă era ca o uzină spirituală pentru spitalul Foişor, de unde întreg personalul medical şi de serviciu, primea curentul duhovnicesc de paşnică şi călduroasă activitate binefăcătoare. Virginia era ca o farmacie duhovnicească, de unde toţi cei ce aveau pe suflet răni ascunse şi netămăduite, primeau ca o alifie vindecătoare, cuvântul mâigâietor al Evanghehei trăite, cuvânt dres cu sarea întelepciunii şi dătător de pace sufletească. Lângă patul ei s-au regăsit fraţii şi surorile întru Domnul, pentru a da slavă lui Dumnezeu, văzând această fiinţă nobilă, care prin dăruire şi răbdare s-a răstignit de bunăvoie pentru toată viaţa pe crucea suferinţei. Cine a avut fericirea să o cunoască, nu s-a mai putut despărţi de ea, de dulceaţa cuvântului său, de mireasma plăcută ce se simţea în salonul în care se afla. Era captivantă prin curăţia ei, prin dragostea faţă de aproapele, prin răbdarea şi bărbăţia cu care biruia durerile trupului. Toate aceste daruri le-a câştigat prin credinţa şi dragostea cea mare pe care o avea către Maica Domnului. Ea se ruga către Dânsa neîncetat şi-i pomenea numele cu cea mai caldă afecţiune. Dorul de casa părintească, de cele două surori şi mai cu seamă de mama care a născut-o, de care a trebuit să se despartă 207. pentru totdeauna, şi 1-a putut potoli prin neţărmurita iubire faţă de Maica orfanilor şi a săracilor. Maica celor străini şi copleşiţi de suferinţe cumplite. Maica Domnului nostru lisus Hristos. Iubind din toată inima ei feciorelnică pe Preasfânta Fecioară şi Maică, a fost şi ea iubită de Dânsa şi încarcata de minunate daruri duhovniceşti. Din rândurile ce urmează se va vedea cât de mult o iubea Maica Domnului şi de câtă purtare de grijă şi protecţie s-a învrednicit din partea Ei. 583 Era prin anul 1977, ultimul an din viaţa Virginiei, cu puţin timp înainte de cutremurul cel mare care s-a produs pe 4 martie. In acel timp, o creştină din Bucureşti, pe nume Vasilica, a avut un vis prevestitor. A văzut pe cer o cruce mare, neagră şi a auzit un glas ca de tunet care a rostit „Crezul", de la început până la sfârşit, apoi a rostit: „Credeţi în Fiul lui Dumnezeu". Această creştină fiind convertită de Virginia la o trăire cu adevărat creştinească, adeseori o cerceta şi îi cerea sfaturi în toate nedumeririle ce le întâmpina în viaţa creştinească pe care a început-o. Fiind foarte zguduită de acest vis, a mers la dânsa şi a întrebat-o ce ar putea să însemneze aceasta. Atunci dânsa i-a răspuns profetic: „Acest vis este o prevestire pentru un mare doliu ce se va abate peste toată ţara noastră". Peste câteva zile s-a produs cutremurul cel mare din 4 martie. în seara zilei în care s-a întâmplat marele cataclism, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi cu rugăciunile Maicii Domnului, salonul nr. 1 1 era plin de bolnavi, care ţinând lumânări aprinse în mâini, făceau rugăciuni cu toţii. După ce s-au rugat împreuna, în momentul premergător cutremurului, cântau o cântare duhovnicească, care avea drept refren cuvintele: „Treziţi-vă... treziţi-vă". Pe când se cântau ultimele strofe, a început să se zguduie pământul şi atunci toţi bolnavii au fugit afară şi a rămas în salon numai Virginica singură. Atunci ea a început să se roage şi să strige către Maica Domnului: „Maica Domnului... Maica Domnului... ajută-mă şi mă acoperă pe mine păcătoasa". Şi într-adevăr Maica Domnului a acoperit-o, căci din tot ce se afla în cameră şi mai ales pe lângă patul ei: cărţi, icoane, candelă aprinsă, ghivece cu flori, nimic nu s-a răsturnat, nimic nu s-a spart. Totul a rămas intact, spre uimirea tuturor. De aici se vede că Maica Domnului i-a ascultat rugăciunea şi a protejat-o în chip minunat. In acest an, 1977, prin dragostea şi bunăvoinţa credincioşilor care o iubeau, a fost dusă de trei ori la Mănăstirea Cemica, pentru a participa la Sf Maslu. Pe tot timpul oficierii rugăciunilor, ea a stat pe targă cu faţa în jos şi numai uneori ridica puţin capul pentru a fi mimită cu untdelemn sfinţit. Intr-unul din aceste momente, Preotul N.B. din această Mănăstire, mărturiseşte că a văzut faţa ei atât de luminată, încât semăna a fi mai mult îngereasca decât omenească. Apoi mărturiseşte deasemeni, cum că a văzut cu o zi înainte de repauzare, pe Virginia prin curtea mănăstirii, însotita de o gloată foarte mare. Pentru aceasta, după ce a fost înmormântata în cimitirul mănăstirii, el de bunăvoie a tămâiat mormântul 40 de zile, cu convingerea că prin aceasta slujeşte sfinţilor. 584 Fiind adusă înapoi la patul său de suferinţă, după cel de al treilea Sfânt Maslu, au fost ascultate rugăciunile Sfinţiţilor Slujitori ai Bisericii, care au cerut de la Dumnezeu iertarea şi dezlegarea păcatelor roabei Sale, Virginia. Ea simţea că se apropie cu grăbire de momentul plecării din această viaţă plină de suferinţă, spre viaţa cea fericită şi odihna cea bine meritată. Dar un singur lucru o îngrijora cel mai mult şi anume faptul că sora Felicia, femeia care o îngrijea cel mai mult şi avea toate cele pentru îngropare în seama ei, precum şi loc de veci promis, în cimitirul Cemica, era plecată la Ierusalim pentru două luni. Şi nu avea nici o posibilitate să o anunţe, spre a veni în ţară, acum când era atât de necesară prezenţa ei aici. Atunci Virginia a început să se roage Maicii Domnului, ca să o ajute în această mare nevoie în care se afla. Maica Domnului i-a ascultat rugăciunea ei curată şi a adus-o la îndeplinire în chip minunat. Pe când acea creştină se afla la Ierusalim, ascultând Sfânta Slujbă, un Preot slujitor, în timp ce tămâia s-a oprit în dreptul ei şi fară să o cunoască i-a zis, în două zile la rând: „Dumneata trebuie să te întorci în ţară numaidecât, căci te aşteaptă un necaz". Fiind foarte zbuciumată şi neştiind ce să facă, s-a sfătuit cu maicile la care găzduise şi ele au îndemnat-o să plece imediat, căci Preotul respectiv este văzător cu duhul. Ajungând la Bucureşti, a găsit pe Virginia aproape de trecerea din viaţă şi a aflat cum că ea s-a rugat Maicii Domnului să o trimită acasă, şi rugăciunea ei a fost ascultată. Fiind îngrijita sufleteşte, ea a repauzat în pace şi spre uimirea tuturor, trupul ei a răspândit bună-mireasmă. A fost condusă de foarte mulţi credincioşi şi Preoţi, cu multă cinste şi evlavie, până la Mănăstirea Cemica. După ce s-a slujit Sfânta Slujbă de înmormântare şi s-au rostit cuvinte de laudă prin care s-a cinstit nevoinţă ei cea mucenicească, a fost înmormântata în groapa dăruită de sora Felicia. Cu toţii aveau convingerea că au condus pe ultimul drum o persoană care, prin rugăciune şi suferinţa grea suportată cu îndelunga-răbdare, a dobândit de la Dumnezeu darul sfinţeniei. 585 MINUNEA 435 - Minunea de la şcoala primară din satul Saravali-Patra, Grecia Era vineri, 21 aprilie 1989, în jurul orei 10 dimineaţa. Elevii şcolii erau în recreaţie. în clasă se aflau numai câteva eleve care îsi pregăteau lecţiile. Deodată, ridicându-şi ochii la icoana care atâma pe perete, văd că ochii Domnului lisus Hristos din icoană se mişcă la dreapta şi la stânga. Lucru inexplicabil, dar neîndoielnic. Se uită din 208. nou, mai cu atenţie; aşa era cu adevărat. Fără îndoiala era o minune. îndata elevele aleargă la cancelarie şi-i spun învatatorului lor, care era şi preot, preotul Constantin Canelos. Minunea continuă. Preotul s-a străduit să-i liniştească pe copii. Mulţi din ei plângeau, fiind foarte emoţionaţi. Când, după puţin, a început lecţia (în această sală chiar preotul ţinea lecţiile cu clasele V şi VI, despre Patimile Domnului), a fost întrerupt de strigătele copiilor: „Părinte, uită-te!". Preotul s-a întors spre icoană şi vede cum buzele Domnului se închid şi se deschid, cum îsi mişcă mâinile şi degetele şi culoarea feţei i se schimbă în tonuri nemaivăzute şi cu neputinţă de descris. Părintele cheamă pe directorul şcolii, care văzând minunea s-a făcut galben ca ceara. La propunerea preotului, au fost de acord să se facă agheasmă. Copiii cuprinşi de spaimă s-au aşezat în genunchi cu fruntea la pământ, ca să nu vadă. Când preotul citea Evanghelia, copiii l-au întrerupt cu exclamaţia: „O, o, o, Dumnezeule!". Pentru că vedeau pe Hristos că vorbeşte, că a binecuvântat pe copii de trei ori, că închide şi deschide Evanghelia, şi că îsi fereşte haina ca să i se vadă rana din coastă. 586 In jurul orei 12, agheasmă s-a terminat, dar minunea continua. Despre minune a auzit şi educatoarea şcolii care, cum a intrat în clasă, văzând pe Hristos că se uită la ea cu asprime şi cu mânie, a fugit îngrozita. îndata au intrat în clasa unde era icoana şi ceilalţi învatatori. Toţi au văzut minunea, au îngenunchiat şi s-au închinat Domnului. După puţin timp, când icoana a încetat să mai facă vreo mişcare, copiii au mers la clasele lor, unde au văzut că toate hărţile ieşiseră din cuiul de sus şi atâmau în jos. Apoi în clasa a IlI-a, pe harta Greciei, apăruseră trei pete negre deasupra oraşelor Atena, Patra şi Zakintos. In jurul orei 12, minunea a încetat. Atunci preotul a luat icoana din perete şi a sărutat-o. Lumea era aşa de înfricosata, încât numai câţiva au îndraznit să-şi atingă buzele de ea. Mai pe urmă preotul a dus sfânta icoană la biserică şi a aşezat-o pe iconostas, spre închinare. Mulţi dintre copiii care văzuseră minunea, în mai multe nopţi după aceea, au avut spaime în vis. (Ziarul „Dreptatea", duminică 29 iulie 1990. După revista „Mărturie Aghioritică", nr. 4/1989). Aceasta prezentare a Minunilor Maicii Domnului, a fost re-editata de eseistul religios Constantin Calin, fara a-si aroga vre un merit desoebit. Slava lui Dumnezeu, Tatal, Fiul, Sfantului Duh si Sfintei Fecioare Maria. Slava tie Doamne! 08/28/2018. This presentation of the Wonderworks Of Mother of God was re-edited by religious essayist Constantine Calin, without any special merit. Glory to God, the Father, the Son, the Holy Spirit, and the Holy Virgin Mary. Thank You God! 08/28/2018.