BIBLIA, CARTEA CARTILOR, NOUL TESTAMENT, CAP.1.

BIBLIA, CARTEA CARTILOR, NOUL TESTAMENT, CAP.1.

AL DOMNULUI NOSTRU ISUS  CRISTOS. -------------REEDITAT DE CONSTANTIN ( COSTEL ) CALIN.

 

• NOUL TESTAMENT 
• MATEI
• MARCU
• LUCA
• IOAN
• FAPTELE APOSTOLILOR
• ROMANI
• CORINTENI 1, 2.
• GALATENI
• EFESENI
• FILIPENI
• COLOSENI
• TESALONICENI 1, 2.
• TIMOTEI 1, 2.
• TIT
• FILIMON
• EVREI
• IACOV
• PETRU
• IOAN 1, 2, 3.
• IUDA
• APOCALIPSA
• THE END, SFARSIT.   

 

Relatia intre cele doua Testamente: " In vechiul Testament gasim o interpretare a lipsurilor umane; iar in Noul Testament  ni se descopera abundenta divina cu care Dumnezeu poate umple ceia ce lipseste omului. In Vechiul Testament ni se dezvaluie inima omului asa cum este ea. In Noul testament ni se dezvaluie inima lui Dumnezeu si felul in care El poate raspunde lipsurilor umane prin Hristos ". .. G Campbell Morgan. Atunci cand idei puternice pun stapanire pe mintile oamenilor, ele produc schimbari radicale, chiar revolutionare uneori. Traim astazi intr-o lume in care mijloacele de comunicatie inlesnesc o nemaipomenita circulatie a informatiilor. Probabil ca, pe langa o doza oarecare de umor, exista si o doza mult mai mare de adevar in afirmatia ca dupa ce omul a trecut prin Epoca Glaciara, prin Epoca Pietrei, prin Epoca Bronzului, si prin cea a Fierului, acum dupa Epoca Industriala am intrat cu totii in cea ce am putea numi:." Epoca Ideologica " !

Ideile si ideologiile moderne nu ne-au adus insa fericirea. Cea mai mare si mai imperioasa actiune care ne trebuieste in acest tulbure secol al douazeci si unulea, este o intoarcere la Noul Testament. Ea ne-ar aduce un bine mult mai mare decat toti teoreticienii si toate teoriile lor economice si politice la un loc. Noul Testament merge direct la inima tuturor problemelor umane - caci inima tuturor problemelor este inima umana. Si chiar daca si alte carti au pretins-o, numai Noul Testament poate face " oameni noi " si prin aceasta poate construi si o societate noua. Crestinismul a realizat asa ceva in cel dantai secol al erei noastre si el poate face la fel si acum dupa mai mult de doua mii de ani. Privit la suprafata, acest secol 21 este mult diferit de primul, dar analizat in profunzime, el este fundamental identic. Si astazi exista aceiasi problema a inimii, si acelasi strigat deznadajduit al sufletului dupa adevar si astazi exista acelasi neschimbat si autosuficient raspuns oferit de Noul Testament. In doua cuvinte, numele acestui raspuns este : Isus Hristos. Ceia ce  ne asaza inainte, Noul Testament este in primul rand : o suma de fapte - cele mai minunate fapte din toata scurgerea istoriei. Apoi El dezvolta idei tulburatoare pe care le extrage din desfasurarea faptelor relatate. Din acestea se desprind apoi adevarurile care duc la salvarea oamenilor, la mantuire si la idealurile inalte ale crestinismului ca societate umana. Este bine sa ne fixam corect in minte aceasta secventa logica a revelatiei Noului Testament. 

IDEIA DOMINANTA- IMPLINIREA ! Ni s-a spus uneori ca este mai bine sa ne apropiem de Noul Testament fara nici un fel de idei preconcepute, ca e mai bine sa-l citim ca si cum n-am sti nimic despre el. Sfatul acesta este bun pentru cei sceptici sau sovaelnici pe care parerile altora i-au speriat in asa masura incat le este greu sa-i mai acorde Noului Testament o sansa. Pentru toti ceilalti insa si mai ales pentru cei ce vor sa profite la maximum de continutul acestei carti, este bine sa stim de la inceput cateva lucruri. Sigur, trebuie sa pastram totdeauna o minte deschisa, dar aceasta nu inseamna o minte goala. Vom pierde o sumedenie de concluzii, daca nu pornim in aceasta incursiune inarmati cu cateva idei corecte.

Deocamdata ne vom opri aici la o singura ideie, prin care, daca o vom pastra in minte inca de la inceput, vom putea sa patrundem in complexitatea evenimentelor gustand din incantarea oferita de Noul Testament de la inceput si pana la ultima lui fila. Dominand toate scrierile separate care alcatuiesc impreuna Noul Testament ceea ce le careacterizeaza dandu-le o nota de unitate este ideia de implinire. 

Stabilind chiar de la inceput tonul tuturor scrierilor, Matei repeta de 12 ori ca pe un " memento " urmatoarea fraza : " Ca sa se implineasca ce fusese vestit ". ( 1:22; 2:15, 17, 23 ; 4:14; 8:17; 12:17; 13:35:21:14; 26:56; 27:9, 33 ). In prima afirmatie inregistrata de Matei, Domnul Insusi spune: " .. acum..se cade sa implinim tot ce trebuie implinit ". ( Matei 3:15 ). Nu numai Matei este preocupat de aceasta tema. Marcu scrie : " S-a implinit vremea si Imparatia lui Dumnezeu este aproape,  " ( Marcu 1:15 ). Luca inregistreaza declaratia : " Astazi s-au implinit cuvintele acestea din Scriptura, pe care le-ati auzit" ( Luca 4:21 ). Ioan ca deobicei deosebit de ceilalti trei evanghelisti sinoptici, subliniaza aceasta ideie nu redandu-ne vorbe ale Domnului Isus, ci inregistrand reactia celor din anturajul lui. Cei ce L-au " primit " ajung la urmatoarea concluzie : " Noi am gasit pe Mesia " ( Ioan 1:41 ), " Noi am gasit pe Acela despre care a scris Moise in Lege si prooroci " ( Ioan 1:45 ). In intreg textul Evangheliei sale, el intareste aceasta ideie, scriind ca si Matei ca cele petrecute s-au intamplat : " Ca sa se implineasca scripturile " ( Ioan 12:38; 13:18 ;15:25 ; 17:12; 9:24,28,36 ). Cu mici deosebiri de frazare, la fel se petrec lucrurile si in Faptele Apostolilor si in Epistole. Noul Testament este prezentat ca o implinire a Vechiului Testament: sau, ca sa fim si mai exacti, Hristosul Noului Testament este implinirea Vechiului Testament. El implineste ceia ce au vestit profetii, ceia ce au cantat psalimistii si ceia ce au nadajduit toti cei cu inima evlavioasa. 

SIMFONIA NETERMINATA : Incercati sa va inchipuiti ca cititi si sa studiati Vechiul Testament pentru

2.

prima data. Si haideti sa ne inchipuim ca ati avea un prieten evreu care v-ar spune ; " Scripturile nostre evreiesti sant minunate; ar fi bine sa le citesti ". Tu i-ai raspunde: " vorbesti despre Biblie ? " Nu, nu despre Biblie. Ea este compusa din Vechiul Testament si Noul Testament. Noi evreii, credem numai in Vechiul Testament. El este cartea noastra sfanta. Nu pierde vremea cu ceiace crestinii numesc Testamentul cel Nou, Citeste-l numai pe cel Vechi; si nu te opri sa-l citesti numai o data, este prea frumos sa nu-l recitesti cu placere ". Deci, va pregatiti sa abordati Vechiul Testament si bineinteles ca prima sectiune pe care o traversati, citind, este Torah sau Legea- " Pentateucul " ( cele cinci carti ale lui Moise ). Lucrul care te izbeste cel mai tare, probabil, este abundenta de sacrificii ( jertfe ). Incepe inca din Gen. 4, apare din nou in Gen.9,12 si 22. Practicarea jertfelor este mai raspandita in cartea Exodul, iar in Leveticul se instaureaza o adevarata viata cultica bazata pe aducerea de jertfe, pe lucruri inchinate Domnului, pe ritualuri si ceremonii.

Pretutindeni se intelege ca aceste jertfe si ceremonii sunt numai niste simple simbolisme care trimit inspre o realitate mai inalta, ascunsa in spatele lucrurilor aparente. Totusi, o explicatie clara nu se gaseste nicaieri. Cu un sentiment de neimplinire, continui sa citesti celelalte carti sperand sa gasesti acolo o explicatie. Treci prin cartile cu caracter istoric ( Jasua pana la Estera ), prin cele cu caracter de invatatura - filosofie ( de la Iov la Cantarea Cantarilor ) si prin cele profetice ( de la Isaia la Maleahi ), dar, cu toate  ca jertfele si ceremonialele ce sant presarate in text din cand in cand, nicaieri nu se raspandeste lumina asupra subiectului care te intereseaza. Inchizi cartea dezamagit cu sentimentul ca Vechiul Testament este o carte de CEREMONIALE NETERMINATE. Totusi, ramai convins ca in ansamblu, Vechiul Testament este una dintre cele mai fascinante carti din cate ai citit, iar evreii ca neam, sunt un popor cu totul remarcabil. Sa fie oare adevarat ca ei sant " poporul ales " de Insusi Dumnezeu pentru un scop si un destin cu totul iesite din comun ? Ca sa te lamuresti, iei cartea si o citesti iarasi de la capat, Incepi iar cu Geneza. Vezi cum o intreaga civilizatie antedeluviana a fost stearsa de pe fata pamantului, ajungi la legamantul facut de Noe si la hotararea lui Dumnezeu de a nu se mai distruge lumea prin potop ; apoi treci la un alt legamant, cu implicatii mult mai cuprinzatoare, legamantul incheiat de Dumnezeu cu Avraam in Geneza 12,15,17, 22 si reanoit apoi cu urmasii lui Avraam: Isaac si Iacov. Mai departe vezi cum cum bratul intins al lui Iehova elibereaza cele 12 semintii, ale lui Israel din robia egipteana, cum ii sudeaza intr-o natiune la Sinai, dandu-le o Lege si porunci si transformandu-i intr-o teocratie. Asisti la cucerirea Canaanului si retraiesti impreuna cu ei vremea cand viitorul se deschidea luminos si promitator inainte. Dar vai, urmeaza cartea judecatorilor, plina de decadenta si nenumarate robii ca pedeapsa. 1 Samuel inregistreaza trecerea de la teocratie la monarhie. 2 Regi se termina cu ducerea celor doua imparatii in robie. 1 si 2 Cronici nu fac altceva decat sa reia pe scurt tragica istorie. In Ezra, Neemia si Estera, o adevarat ramasita se intoarce in Iudeia, dar este cu adevarat numai o ramasita. Zidurile Ierusalimului sant zidite din nou, dar tronul lui David nu mai exista. In Iudeia evreii sunt sub tutela straina, in afara granitelor sunt raspanditi in toate cele patru vanturi. Citesti apoi cartile filosofice de intelepciune, dar nu se mai spune nimc despre ce s-a intamplat mai departe ; si nici cartile profetice nu spun mai mult. Exceptie fac Hagai, Zaharia si Maleahi, dar si acolo sant departe de a fi bune cu ramasita care se intorsese. Ajungi pentru a doua oara la sfarsitul cartilor Vechiului Testament cu acelasi sentiment de curiozitate nesatisfacuta: este o carte cu SCOPURI NEANTINSE. In ciuda acestui fapt, esti convins acum de un lucru si acesta este: ceea ce da valoareVechiului Testament sant invataturile lui Spirituale. Pe drept cuvant, evreii pot fi mandri de cunostintele lor in acest domeniu ! Ca ne- evreu, cu siguranta ca nu va trebui sa mai citesti inca o data aceasta carte care-L descopera pe adevaratul Dumnezeu si-ti arata calea pe care poti ajunge in partasia Lui ! Incepi cu Geneza. Este evident ca tot ce s-a scris despre acest subiect, aceasta este cea mai pertinenta si mai sublima explicatie despre inceputul tuturor lucrurilor. traversezi apoi din nou Exodul, Leveticul, Numeri si Deutoronomul. Cu siguranta, acesta este cel mai minunat cod de legi aparut vreodata. Totusi, atentia ta este fixata de data aceasta asupra grupului de cinci carti filosofice - de intelepciune - de insiruire de la cartea lui Iov la Cantarea cantarilor scrisa de Solomon. Acestea sant cartile care care se concentreaza deosebit asupra dureroasei probleme a inimii umane. Esti sigur ca in ele vei gasi solutia ! Dar o gasesti ? Vai nu - desigur ca te intalnesti cu promisiuni, cu sfaturi frumoase, cu cugetari patrunzatoare, sclipitoare, cu lectii clare si practice, dar cumva simti ca nicaieri nu exista " solutia totala ", ca problema pacatului, a suferintei umane si la problema tenebroasa a mortii sau a ceia ce se intampla dupa moarte, nu se dau lamuriri multumitoare. Ramai sa gemi alaturi de Iov : " Oh daca as stii unde sa-L gasesc, daca as putea sa ajung pana la scaunul Sau de domnie, ...." ( Iov 23;3 ). Este drept ca in cartile profetice pe care le strabati apoi intalnesti probleme de etica si predici uimitoare, dar aceasta nu-ti rezolva cautarea spirituala. Termini a treia oara de citit Vechiul Testament, de data aceasta convins ca el este o carte de CAUTARI FARA RASPUNS. Chiar si asa, iti este greu sa te desparti de paginile ei. 

3.

Citind, te-ai transformat intr-un adevarat cautator dupa realitatea absoluta si undeva, in cartile Vechiului  Testament, te-ai intalnit cu cel mai formidabil fenomen, neintalnit in nici una din celelalte religii sau filosofii ale lumii - fenomenul profetic. La fiecare citire, acest lucru te-a privat mai mult si mai tare. Chiar daca celelalte aspecte te-au dezamagit, profetia biblica si mai ales prezicerile biblice stralucesc asemenea unui diamant neasemuit de pretios. Nici o indoiala nu poate supravietui in fata unei analize amanuntite. Ceea ce a aparut in momentul vorbirii o exprimare riscanta si putin probabila asupra soartei Egiptului, Asiriei, Babilonului si a celorlalte mari puteri s-a implinit mai apoi matematic, pana la ultimul detaliu facandu-l pe cercetatorul cinstit sa exclame : " Aceasta este pecetea pe care Dumnezeul cel viu, a pus-o asupra Scripturii " Mai mult, implinirile deja petrecute garanteaza realizarea celorlalte profetii a caror adresa este inca intr-un viitor indepartat. Continutul principal  profetic al Vechiului Testament vorbeste despre viitor asa cum n-o face nici o alta lucrare cunoscuta din literatura lumii. Relatarea lui este incununata de ideia ca va veni cineva care va da raspuns tuturor cautarilor si nazuintelor din toate veacurile. Inca din Gen. 3:15 se promisese ca "samanta femeii " va " zdrobi " capul sarpelui. Aceasta fagaduinta a "semintiei " 

fusese reinoita apoi catre Avraam, Isaac si Iacov, in capitolele 12, 17, 22, 26, 49. din Geneza. Urme ale acestei promisiuni pot fi intalnite in toate celelalte carti istorice si poetice ale Vechiului Testament. Ajungem apoi la Isaia si la ceilalti profeti. In cartile, profetiile Mesianice, care aparuse timid ca niste paraiase ajung la implinire revarsandu-se peste toata perspectiva lumii intr-o uriasa inundare. Cu toate acestea, cand ajungi la Maleahi, desi imperiile au trecut, secolele s-au retras in umbra antichitatii, iar 

" vazatorii " se odihnesc de mult sub tarana pamantului, acel " Cineva " a carui venire fusese anuntata, n-a sosit inca. " Iata, El va veni ! " ( Mal. 3:1 ), exclama si Maleahi, cel din urma dintre profeti retragandu-se si el in ceata timpului. Aici se termina  toata profetia, asa ca tu inchizi  inca o data cartea, de data aceasta cu sentimentul ca ea este o carte de PROFETII NEIMPLINITE, Da Vechiul Testament, in cele mari capitole ale continutului lui ( organizational, istoric, filosofic si profetic ) este o carte de : 1. ceremoniale neexplicate, 2. scopuri neatinse, 3. cautari fara raspuns si 4. profetii neimplinite. 

CAPODOPERA DESAVARSITA  Sa presupunem acum ca, dupa ce ai citit Vechiul Testament, te intalnesti cu un prieten crestin si el te convinge sa citesti si Noul Testament. Ce vei descoperi ? il vei citi o data, de doua ori, de trei ori si de fiecare data vei observa ca el este carte a implinirilor. Inca din primul capitol al Evangheliei lui Matei te intalnesti cu foarte curand familiarul: " Ca sa se implineasca .." Domnul Isus care " va mantui pe poporul Lui de pacatele sale " ( Matei 1:21 ) are o linie genealogica ce urca pana la regele David si chiar pana la Avraam. Prin acestia doi, Dumnezeu I-a daruit lui Israel cele doua legaminte ale " fagaduintei ". Nasterea Lui din Fecioara dezleaga imediat secretul ascuns in Isaia 7:14. " Toate acesta lucruri s-au intamplat  ca sa se implineasca ce vestise Domnul prin proorocul, care zice : " iata Fecioara va ramane insarcinata, va naste un Fiu si-i vor pune numele " Emanuel " care talmacit inseamna : " Dumnezeu este cu noi " ( Matei 1:22-23 ). Dupa Matei, citesti despre Domnul Isus ce apartine Noului Testament , a carui nastere, moarte, inviere si inaltare, revenire si domnie sant inregistrate istoric in Evanghelii, sant interpretate spiritual in Faptele Apostolilor si in Epistole si sant anticipate ca si implinite in cartea apocalipsei. Toate CEREMONIILE NEXPLICATE din Lege se lumineaza de o noua semnificatie in moartea Lui ispasitoare, in invierea si inaltarea Lui, in slujba Lui prezenta de mare Preot asezat in cer la dreapta Tatalui si in promisa intoarcere. Toate cele scrise se refereau de fapt la El - ca de exemplu cele cinci tipuri de jertfe din cartea Leveticul, randuielile de la Cort, intrarea Marelui Preot, o data pe an, in Sfanta Sfintelor cu sangele care trebuia stropit pe altar si re-intoarcerea Lui imbracat cu toate podoabele ca sa dea poporului binecuvantarea.  Cand citesti despre nasterea Mantuitorului si-l auzi pe inger vestind : " El va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Prea Inalt; si Domnul Dumnzeu ii va da scaunul de domnie al tatalui Sau David.." vezi dintr-o data ca istoriile fara finalizare din Vechiul Testament se reinoada si-si gasesc implinirea in persoana Lui. Cand citesti invataturile Lui despre Dumnezeu ca Tata si despre dragostea divina ; cand il auzi spunand : " veniti la Mine, voi cei truditi si impovarati, si eu va voi da odihna .." 

( Matei 11:28 ) ; cand il privesti nu numai inaltandu-Se, ci si trimetandu-l pe Duhul Sfant ca sa locuiasca pentru totdeauna in inimle celor rascumparati, intelegi ca acele CAUTARI FARA RASPUNS din cartile de intelepciune filosofica ale Vechiului Testament si-au gasit insfarsit o duioasa rezolvare. Cat despre PROFETIILE MESIANICE NEAMPLINITE din Vechiul Testament, ele sant realizate deplin in El, incepand cu nasterea Sa si sfarsind cu inaltarea Sa de pe Muntele Maslinilor. Mai mult, El se pretinde pe sine a fi tocmai Cel chemat ca sa le inplineasca. Ca in celebra scena petrecuta la Sinagoga: " Astazi s-au implinit toate aceste cuvinte " ( Luca 4:16-21 ). El dovedeste ca este implinitorul profetiilor, prin viata sa lipsita de pacat, prin activitatea Sa insotita de minuni si semne si mai ales, prin moartea Lui de la Calvar ; 

4.

caci la cine se refereau oare pasaje ca acelea din Isaia 53, daca nu la El, despre care Ioan Botezatorul a spus: " iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii " ? ( Ioan 2;29 ). Da, Isus este implinirea ceremoniilor, implinirea istoriei, implinirea cautarilor filosofice si implinirea profetiilor Vechiului Testament. In Vechiul Testament El trebuia sa vina. In Evanghelii El a venit luand chip de om. In Epistole El vine ianuntrul credinciosilor  prin prezenta invizibila a Duhului Sfant. In Apocalipsa, El va reveni incununat cu slava Imparatiei mondiale. Implinirile care I-au marcat cea dintaia venire au certificat caracterul divin al profetiilor din Vechiul Teastament:  si ele au mai facut ceva, au garantat ca si profetiile ramase inca neimplinite, atat din Vechiul cat si din Noul Testament, vor fi la fel de deplin implinite la vremea la care le va suna ceasul prestabilit. Noul Testament este cea mai importanta carte care a fost scrisa candva. Subiectul ei suprem este domnul Isus Hristos. Obiectul ei suprem este salvarea fiintelor umane. Proiectul ei suprem este domnia finala a Domnului Isus Hristos in Imparatia nesfarsita ca timp si ca spatiu. Ce mare dreptate si ce profunda intelegere a avut apostolul Pavel cand a exclamat: " Din El, prin El si pentru El sant toate lucrurile. A Lui sa fie slava de veci ! Amin. " ( Rom. 11:36, Col. 1:15-18 ). 

SECTE SI INSTITUTII IUDAICE : 

Cand s-a ridicat cortina pentru a lasa sa inceapa actul doi al lucrarilor lui Dumnezeu cu oamenii, decorul pregatit pentru intemeierea Noului Testament era schimbat profund. De la vremea lui Maleahi trecuse aproximativ 400 de ani. Tara trecuse succesiv sub dominarea sirienilor, asirienilor, babilonienilor, egiptenilor, grecilor, la data cand cand incepe actiunea Evangheliilor, se afla sub stapanirea romanilor. Cei intorsi din robia babiloniana s-au dezvoltat intr-o natiune numeroasa, cu traditii specifice noi. Evreii se numeau acum iudei, iar religia lor se intitutionalizase, cristalizandu-se sub numele de " iudaism ". Pe langa preoti si leviti au aparut noi secte si grupari : saducheii, carturarii, fariseii, irodianii si zilotii, " Sinagoga ", nascuta departe de Templu in robia babiloniana, s-a asezat definitiv in viata religioasa devenind centru de inchinaciune si de studiere a Legii. In Stat, sub autoritatea politica si religioasa a Romei, a luat fiinta un corp de autoritate iudaic numit " Sinedriu ". Daca ar fi sa sintetizam iudaismul in numai doua cuvinte acestea ar fi " atasamentul " fata de Lege si " asteptarea " mesianica. Nu toti iudeii aveau insa aceste doua trasaturi in aceiasi masura. Pentru a intelege climatul in care a venit Domnul Isus este bine sa descriem fiecare din noile asezaminte si grupari religioase din Israel. 

1. SINAGOGA. Desi aparuta in timpul robiei babiloniene, numele ei nu apare nicaieri in cartile Vechiului Testament. Nici macar ultimul dintre profeti nu o pomeneste. Cum trecem insa in Noul Testament Sinagoga este intalnita pretutindeni. Asezamintele ei sant comune in fiecare localitate din Israel, dar le intalnim si dincolo de granite, in comunitatile evreesti stabilite in " diaspora ". Ideea de baza a existentei Sinagogii era " studiul si educatia religioasa in textul Scripturii " ( Matei 4: 23; 9: 35: Luca 4:15, 44: Fapte 13:5; 15; 14:10; 23;19 ). Interesant este faptul ca forma de autoritate exercitata in Sinagoga era congretionala. Nu preotul, ci adunarea avea ultimul cuvant in luarea deciziilor. Cand erau prezenti, preotii se bucurau de cinste, dar nu si de privilegii speciale. functia lor era privita ca fiind legata mai mult de Templu, acolo unde slujirea lor era ereditara. Conducatorii Sinagogii nu-si puteau transmite autoritatea urmasilor lor, functiile erau hotarate prin alegerea si votul adunarii. Numele celor care conduceau era de " fruntasi " ( Marcu 5:22; Fapte 13:15 ). Pe langa acestia functionau " diaconii " care se ocupau cu lucrarile materiale. Unul dintre ei se numea " cazan " si slujba lui era sa urmareasca citirea corecta a textelor. Erau apoi altii care se ocupau cu ingrijirea sulurilor sfinte, cu sunarea din trambita, pentru a anunta intrarea in Sabat, cu aprinderea candelelor, cu curatenia si cu aplicarea pedepselor corporale. Acesti lucratori ai Sinagogii mai sant numiti in Biblie si : " ingrijitori " ( Luca 4:20 ) sau " flacaii " ( Fapte 5:6 ). Oricate defecte au avut si oricat de nevrednici au fost cei care le-au condus, Sinagogile au avut o contributie foarte pozitiva in pastrarea credintei in popor. Faptul ca acolo se citea cu regularitate Legea si se explica poporului voia lui Dumnezeu, le-a transformat in faclii spirituale care luminau in noaptea de intuneric spiritual din jur. 

2. CARTURARII. Desi apar ca unele din cele mai neatractive personaje ale Evangheliilor, carturarii au indeplinit una dintre cele mai importante slujbe spirituale din Israel. Datoria lor era sa multiplice prin copiere exemplarele scrierilor sfinte. Cu timpul ei au ajuns sa cunoasca extraordinar de bine " litera " Scripturii si treceau in popor drept o clasa chemata sa informeze si sa corecteze in probleme de invatauri  Biblice. Luca ii numeste " invatatori ai Legii " ( Luca 7:30). Orgoliul lor scolastic i-a pus repede in conflict cu Domnul Isus, care desi nu studiase in nici una din scolile lor, isi permitea sa interpreteze Scriptura in fata poporului intr-un fel nou si nemaiintalnit in " traditie ". Popularitatea " invatatorului " din Nazaret era vesnic o pricina de invidie pentru clasa carturarilor ( Matei 7:28-29 ).

3. SADUCHEII. Potrivit traditiei, numele acestei grupari se trage de la preotul Tadoc, care a functionat ca 

5.

Mare Preot pe vremea lui David si Solomon. ( 2 Cron.31:10; Ezec.40:46; 44:15; 48:11 ), in vremea Domnului Isus, numele de " saducheu " acoperea intreaga clasa a preotimii lui Israel. Ei au detinut puterea politica si au constituit grupul care a condus viata civila din iudaism in timpul dinastiei irodiene. Ca specific religios, saducheii aderau cu strictete la interpretarea literara a Legii, dar nu credeau in existenta ingerilor si spiritelor ( Fapte 23:8 ). Pare curios, dar aceasta fractiune religioasa din poporul evreu nu credeau nici in nemurirea sufletului, nici in existenta de dupa moarte. Ei simbolizeaza in grup, decadenta celor chemati sa calauzeasca spiritual poporul. Opozitia lor fata de Domnul Isus a fost fioroasa. Ana si Caiafa si-au dat mana in noapte ca sa-L rastigneasca, iar dupa inaltarea la cer, preotimea a continuat sa staruiasca in necredinta si au dezlantuit o crunta persecutie impotriva Bisericii : " Insa marele preot si toti cei care erau cu el, adica partida Saducheilor, s-au sculat plini de pizma, au pus mainile pe apostoli aruncand-ui in temnita de obste ".

 ( Fapte 5: 17 - 18 ). Necredinta lor in vesnicie ia facut sa fie " oportunistii " vremii. Compromisurile lor cu stapanirea romana i-au ajutat sa-si mentina pozitiile si puterea. Urati in taina de popor, eu au disparut de indata ce, dupa distrugerea Ierusalimului, a incetat si suportul lor din partea autoritatilor imperiale. Printr-o providentiala potrivire, preotia ca grup a incetat in Israel, tocmai in ceasul in care " Marele Preot , Isus Cristos si-a inceput misiunea in slava ( Evrei 4:14-16 ). Spre fericirea lor, nu toti au staruit in greselile Saducheilor. In cartea Faptele Apostolilor citim urmatoarele : " Cuvantul lui Dumnezeu se raspandea tot mai mult, numarul ucenicilor se inmultea mult in Ierusalim si o mare multime de preoti veneau la credinta " 

( Fapte 6 : 7 ).

 4. FARISEII : Aceasta a fost cea mai mare si mai influenta grupare din vremea Vechiului Testament. Numele lor este derivat de la verbul " paras ", " a separa ". Dorinta cea mai mare a fariseilor era sa traiasca separati de rau. Ei aveau o existenta plina de restrictii si se abtineau de la contactul cu lumea si cu persoanele sau lucrurile " necurate ". De dimineata si pana seara, fariseii treceau prin nenumarate ceremonii de curatire. Ritualul spalarii fusese ridicat de ei la acelas nivel cu practicarea rugaciunii. A fi fariseu insemna a avea un anumit punct de vedere asupra vietii. Un iudeu putea fi carturar si fariseu in acelasi timp, deoarece a fi carturar insemna a avea o anumita meserie, in timp ce a fi fariseu insemna a adera la un anumit punct de vedere. Desi carturarii si farisei sant pomeniti aproape intotdeauna impreuna, nu toti carturarii au fost farisei. Acelasi lucru se poate spune si despre farisei si preoti. Puteai sa fi preot si sa fi fariseu, dar realitatea a fost ca prea putini preoti au avut spiritul fariseilor, majorittaea lor au aderat la partida saducheilor.  Spre deosebire de saduchei, fariseii aderau la o interpretare foarte alegorica a Legii. Dincolo de textul scris, ei au adaugat o sumedenie de reguli si randuieli care au format in timp " traditia " religioasa a lui Isael. Esenta invataturii fariseilor a fost o imbinare paradoxala intre ingustimea ascetica celor care voiau sa tina cu credinciosie Legea si monumentala mandrie orgolioasa a firii pamantesti. Singura cale pentru impacarea acestor doua extreme a fost " fatarnicia " ( Matei15:1,7; 16:1-3; Matei 23:13-36). 

Fariseii tineau mortisi la respectarea " formelor " care le ascundeau trista realitate a goliciunii spirituale interioare. Dintre toate gruparile religioase, Fariseii au fost cei mai aprigi dusmani ai Mantuitorului. In ravna lor nebuna, ei il pandeau la fiecare pas sa-L prinda calcand prevederile legii. Domnul Isus I-a infruntat de multe ori in public scotandu-le la iveala superficialitatea, fatarnicia si lipsa de intelegere spirituala a Scripturilor. Dupa inaltarea Domnului Isus la Cer, un alt Fariseu, " crescut in cea mai ingusta partida " a acestui ordin, a persecutat furibund Biserica. Dumnezeu a avut insa Har si pentru dusmanii Lui . Pe drumul Damascului, Saul din Tars a fost trantit in praful pamantului si a fost mantuit printr-o totala prabusire launtrica ( Fapte 7:58; 8:1; 9:1-6; 26:4-11; Filip 3:4-6 ).

5. IRODIANI. Aceasta garda numita dupa numele dregatorului Irod era un fel de politie neoficiala a Templului. Sub ochiul ingaduitor al stapanirii romane, irodienii patrulau prin curtile Templului si prin oras cautand sa impuna norodului hotararile dregatorului. Romanii nu aveau acces in Templu si nici nu erau prea interesati in disputele religioase interne ale iudeilor, asa ca ei au ingaduit existenta acestei forte politienesti independente ( Mat. 22:16; Marcu 3:6 ).

6. ZILOTII. Membrii acestei grupari erau nationalistii fundemantalisti si fanatici ai vremii. Activand ca o miscarea de guerila sau ca o ceata de haiduci, acesti evrei erau gata sa-si dea viata pentru eliberarea Israelului de sub stapanirea romana. Virtutea lor suprema era " rascoala " si uciderea unui numar cat mai mare de romani. Modelul lor suprem de inspiratie era Iuda Macabeul, sub care se rasculase evreii cu cateva sute de ani inainte si in ciuda fortei militare nesemnificative, reusise sa scuture jugul asupririi straine. In cartea Faptele Apostolilor aflam ca multi alti patrioti evrei au incercat sa repte isprava Macabeilor si ca rascoalele lor era privite cu simpatie si nadejde de tot poporul ( Fapte 5:35-39). Domnul Isus Si-a ales din aceasta partida pe unul din cei doisprezece ucenicii ai Sai: Simon Zilotul ( Luca 6:15 ).

6.

7. SINEDRIUL. In timpul Domnului Isus, Sinedriul era tribunalul suprem si forul care reglementa si conducea treburile civile si religioase ale natiunii ( Mat. 26:59; Marcu 14:55;  15:1; Fapte 4:15; 5:21; 22:30; 24:20). Pe langa Sinedriul Central functiona o serie intreaga de sinedrii locale ( Mat. 5:22 ). Desi nebrii Sinedriului pretindeau ca se trag din astfel de organizatii fondate inca de pe timpul lui Moise, este greu sa trasam istoria acestui organism mai de vreme de revenirea din robia babiloniana. Sinedriul a luat fiinta numai dupa acel eveniment si numai din cauza ca poporul nu a mai avut un imparat sau o preotie care sa asigure unitatea si indentitatea neamului. Sinedriul este sinonim cu ceia ce intelegem astazi prin " Sinod ' sau " Senat ". In Faptele Apostolilor 5:21 acestui organism i se spune ; " Sobor ". ca organizare, sinedriul era constituit din 71 de persoane. Misna si Ghemar, doua culegeri de traditii iudaice, ne spune ca in acest total intrau: 1. marele preot, 2. douazeci si patru de " capetenii preotesti ", care reprezentau cele 24 de cete ale preotimii ( 1 Cron.24: 4,6 ), 3. douazeci si patru de " batrani ", ca reprezentanti ai populatiei civile acestia mai erau numiti si " batranii norodului "  ( Mat.21:23; Fapte 4:8, 4. douazeci si doi de " carturari ", experti cunoscatori ai prevederilor civile si religioase ale Legii. Ori de cate ori se aminteste depre Sinedriu se presupune adunarea la un loc a tuturor acestor reprezentanti ai diferitelor fractiuni din Israel. Domnul Isus se refera la Sinedriu atunci cand ii anunta pe ucenici ca : " El trebuie sa mearga la Ierusalim, sa patimeasca mult din partea batranilor, din partea preotilor celor mai de seama si din partea carturarilor ; ca are sa fie omorat si ca a treia zi are sa invieze " ( Mat. 16:21 ). Se prea poate ca Domnul Isus sa fi avut in vedere structura Sinedriului, cu un presedinte si 70 de membrii, atunci cand Si-a ales 70 de ucenici pe care ia trimis inaintea Lui prin satele lui Israel ( Luca 10:1 ). S-ar putea ca in chip simbolic, aceasta activitate sa fi anuntat trecerea autoritatii nationale in mainile Lui si ale reprezentantilor Sai. 

CARACTERUL  EVANGHELIILOR. Dincolo de aparenta lor deosebire in tratarea sau aranjarea detaliilor, cele patru evanghelii se bucura de o extraordinara unitate. Din acesata cauza, nu putin au fost aceia care au incercat sa combine continutul celor patru biografii ale Domnului Isus intr-un fel de 

" Armonie a Evangheliilor ", mai scurta ca lungime si cu evenimentele vietii Domnului Isus aranjate intr-o cronologie definitiva. In ciuda stradaniilor, acea " unica " biografie s-a incapatanat sa nu apara. Singurul lucru realizat a fost acela de a arata ca cele patru Evanghelii sant autentice in felul in care se verifica una pe alta. De fapt, nu este bine si nu este nici intelept sa " unificam " Evangheliile. Ele nu ne-au fost date cu scopul acesta. A incerca sa le combini intr-o scriere unica, inseamna a fi de acord sa lasi afara tocmai acele deosebiri care le dau identitatea specifica. Cu siguranta ca Duhul Sfant nu Le-a inspirat pentru ca ele sa fie apoi " editate " de noi. Ceia ce au scris evanghelistii nu trebuie alterat in nici un chip. Matei, Marcu, Luca si

Ioan, am putea spune noi, au fost un soi de scriitori " impresionisti ". Relatarile lor nu sant nici cronici istorice si nici jurnale zilnice ale Domnului Isus. Ele sant un fel de portrete pictate cu creionul. Intentia celor care le-au scris a fost aceia de a ne lasa fise cu date cronologice, ci aceea de a face o descriere a vietii 

Aceluia care a venit din cer sa mantuiasca pamantul. 

A incerca sa persisti in lucrarea de armonizare a evangheliilor inseamna a-ti rispii zadarnic ani pretiosi de studiu. Despre un astfel de " perseverent " incapatanat din Anglia se spune ca ar fi primit urmatoarea replica din partea unui comentator caustic : " El este cu adevarat un  " soi rar de slujitor al Bisericii ", care isi cheltuieste timpul si puterea pentru a impaca patru oameni care nu s-au certat niciodata " Totusi, de ce gasim in Noul Testament patru evanghelii ?

1. Noi credem ca Dumnezeu ne-a dat nu una, ci patru evanghelii, pentru a ne starnii interesul si curiozitatea. In acest context este bine sa ne amintim ca Noul Testament este singura carte din lume in care doctrinele sant prezentate sub forma unei insiruiri de " scrisori ". Epistolele departe de a fi expuneri formale si academice, sant scrieri pline de viata, de intriga si eveniment care sant parca acolo tocmai  pentru a ne capta interesul si pentru a ne face sa patrundem si sa retinem mai usor  " Tainele " vietii crestine. In mod asemanator, faptele vietii Domnului Isus, pe care se intemeiaza intreaga credinta crestina, sant aduse inaintea ochilor nostrii, nu prin enumerari plictisitoare, ci prin expuneri vii, putin diferite una de alta, dar toate infatisand aspecte fascinante din existenta uimitoare a Fiului lui Dumnezeu. Pe langa aceasta, este mai bine ca sant patru Evanghelii, nu numai una si pentru inima indragostita de cer. Ea poate astfel  sa-l vada mai bine in toata frumusetea Lui pe Acela care S-a coborat din slava pentru a ne duce pe toti acolo. Pe biroul unui prieten care-si iubeste foarte mult sotia, chiar in fata ochilor lui, se gaseste un suport de fotografii in care sant montate, nu una, ci patru fotografii ale ei. l-am intrebat de ce le-a asezat toate intr-un singur loc. Mi-a raspuns simplu ca nu a putut sa se opreasca la un asingura din ele. In mod singular, fiecare dintre ele reda ceva caracteristic in figura celei iubite. Exista zile cand una din ele ii mangaie mai mult inima. Alteori, o alta ii este mai draga, Desi mintea a incercat sa faca o selectie, inima nu a fost multumita 

7.

decat atunci cand toate patru au fost pastrate impreuna. Oare inima noastra nu se afla in aceiasi postura ? Ne-am mai putea lipsi astazi de vreuna dintre cele patru Evanghelii ? Si daca am vrea sa le micsoram numarul, pe care am fi gata s-o lasam la o parte ? Dumnezeu a stiut ca avem nevoie de fiecare dintre ele.

2. Exista apoi o paralela fascinanta intre specificul celor patru evanghelii si chipul celor patru " fapturi vii "

aratate in viziunea din inceputul cartii profetului Ezechiel. Cele patru " fapturi vii " sau " heruvimi " sant descrise de Ezechiel astfel : " Cat despre chipul fetelor lor era asa : inainte, toate aveau o fata de om, la dreapta lor, toate patru aveau cate o fata de leu, la stanga lor, toate aveau cate o fata de bou, iar apoi, toate patru aveau cate o fata de vultur " ( Ezechiel 1:10 ). 

Leul simbolizeaza puterea suprema, domnia; omul, inteligenta cea mai inalta; boul, slujirea cea mai umila; vulturul pluteste majestuos pe cer, pentru taina si pentru divinitate. 

In Matei ne intalnim cu Mesia - Imparatul " Leul ".

In Marcu dam de Robul Domnului venit sa slujeasca " Boul ".

In Luca il vedem pe Fiul Omului " Omul "

In Ioan ne ridicam privirea la Fiul lui Dumnezeu " Vulturul ".

Avem nevoie de toate aceste patru imagini pentru a intregi adevarul. Ca Suveran, Domnul Isus a venit sa domneasca. Ca Rob al Domnului, El a venit sa slujeasca si sa sufere. Ca Fiu al Omului, El a venit sa fie partas si sa se identifice cu noi. Ca Fiu al lui Dumnezeu, El a venit sa ni-l arate pe Tatal si ca sa ne rascumpere intorcandu-ne acasa. Cat de minunata este aceasta intrepatrundere de caractere - suveranitate si smerenie; umanitate si dumnezeire !

3. Cifra "4" este importanta si ca semnifictie. In limba originala in care au fost scrise cartile Bibliei, literele aveau si semnificatia cifrelor. Din aceasta cauza, exista o corespondenta numerica a cuvintelor. De exemplu, "3" si "7" sant reprezentative pentru persoana dumnezeirii si pentru notiunea de perfectiune. Cifra "4" este in mod special reprezentativa pentru om , creiatura terestra, iar "6" il reprezinta pe om ca pacatos. Punand aceste lucruri impreuna, intelegem cum cifra "666" din cartea Apocalipsei este simbolica pentru 

" omul pacatului care se da drept Dumnzeeu ", Anticristul. Domnul Isus are corespondent numeric valoarea "111" iar El se infrunta cu "666" pentru a reface perfectiunea creatiei dumnezeesti : "777" .

Revenind la cifra "4" ca simbol al omului asezat in circumstantele terestre este suficient sa spunem ca aproape toate sectoarele noastre de existenta sant conditionate de ea:

a. Orientarea noastra geografica este reglementata de existenta celor 4 puncte cardinale: Est, Vest, Nord, Sud. 

b. Orientarea noastra in lumea inconjuratoare este reglementata de cele 4 dimensiuni : lungime, latime, adancime, inaltime.

c. Exista 4 anotimpuri terestre: primavara, vara, toamna, si iarna ; si tot in 4 parti este impartita ziua terestra : dimineata, dupa-amiaza, seara si noaptea. 

d. Cei din vechime si-au dat seama ca traim intr-o lume compusa din patru " elemente " materiale fumdamentale : pamantul, aerul, focul si apa. 

e. tot in numar de patru sant si membrii familiei umane : tatal, mama, fiul si fiica. 

f. Si tot patru sant si fazele lunii care reglementeaza procesiunea calendaristica a lunilor anului.

g. inca de la inceputurile omenirii, relatate de cartea Genezei, ni se spune ca organizarea societatii umane ca grup se face dupa factorul numeric 4: " iata spita neamului fiilor lui Noe: ... Acestia sant fii lui... dupa familiile lor, dupa limbile lor, dupa tarile lor, dupa neamurile lor " ( Gen 10:5,20,31 ).

Aceiasi impartire dupa factorul numeric "4" o gasim mentionata de sapte ori in cartea Apocalipsei 

( Apocalipsa 5:9; 7:9; 10:11; 11:9; 13:7; 14:6; 17:15 ). Si in Geneza si in Apocalipsa, ordinea sau numirea categoriilor este uneori diferita, totusi, intotdeauna numarul lor ramane invariabil 4!

Numarul "4" asezat alaturi de Evanghelii ne trimite cu gandul la solutia pe care Dumnezeu o ofera pentru rezolvarea problemei omului. 

4. Cele patru Evanghelii imbratisaza intr-un mod semnicativ si intreaga umanitate in toate compartimentele ei rasiale si culturale. Matei, asa cum vom avea ocazia sa vedem, isi scrie Evanghelia pentru evrei. Marcu , insotitor de calatorie al lui Petru isi scrie Evanghelia avandu-i in obiectiv pe cei care care rationau potrivit cu structura romana. Luca, medicul personal si insotitorul lui Pavel, isi adapteaza relatarea la gandirea greaca. Ioan, a carui scriere ocupa o pozitie unica datorita faptului ca el depseste pozitia istoricului trecand in aceia a celui care explica semnificatiile profunde ale evenimentelor vietii lui Hristos, isi scrie Evanghelia la mult timp dupa ce celelalte trei erau in circulatie si se adreseaza prin excelenta Bisericii. Scopul lui Ioan este sa dea un raspuns ereziilor aparute in Biserica si sa-l prezinte pe Hristos " in toata majestuasa Lui 

8.

Dumnezeire ". Fara a face deosebiri rasiale, Ioan ofera intregii omeniri " Harul si Adevarul " venite la noi prin " Cuvantul, care S-a facut trup ". Inca de mult s-a facut observatia ca cele trei popoare din vechime - Iudeii, Romanii si Grecii - reprezinta, mai bine ca oricare altele, trei tipuri umane care persista sa convetuiasca in intreaga istorie a omenirii. Ele simbolizeaza religiozitatea,  cultura si administratia ( in mod special administratia legala si comerciala ). Primele trei Evanghelii au vorbit deci specific atunci si continua sa vorbeasca si astazi, in timp ce cea de a patra le incununeaza mesajul oferindu-l lumii intregi pe "Cel ce 

S-a facut Cuvant, ca o comunicare dumnezeiasca data omenirii ". 

Este evident ca scrierea lui Matei trebuie sa fie cea dintai dintre toate cele patru si trebuie asezata chiar la inceput, intrucat Evanghelia lui " leaga " continutul celor doua Testamente. La fel de clar este ca Ioan trebuie asezat la urma. Clarificarile si completarile aduse de el, la o data cand ceilalti evanghelisti lasase de mult pana din mana si cand istoricitatea lui Hristos fusese suficient de bine scrisa in cronici, trebuiesc citite cu o largire a orizontului dincolo de marginile lumii noastre intre realitatile si chemarile lumii divine. 

Este minunat ca la Matei " Evanghelia Imparatului " sa se termine cu invierea, data ca o suprema dovada de " incoronarea caracterului mesianic al Domnului Isus Cristos ". 

Este minunat ca la Marcu " Evanghelia Robului Smerit " sa se incheie cu " inaltarea Celui Smerit " spre locul de dominare in slava. 

Este minunat ca in Luca " Evanghelia Omului Desavarsit "  in fapta si caracter sa se termine cu 

" promisiunea multiplicarii acestei vieti in randul multimilor de urmasi ".

Este cu desavarsire minunat ca Ioan, in " Evanghelia desavarsitului Fiu al lui Dumnezeu "  sa se incheie 

" anuntand tuturor ca Domnul Isus va revenii ca sa-si desavarseaca lucrarea inceputa ". 

In numarul lor de patru, in specificul lor si in paralelele care le aseamana si le contrasteaza, Evangheliile alcatuiesc o capodopera de diversitate in unitate. Mesajul lor catre lumea noastra este complet si inconfundabil. La ceea ce s-a scris nu mai este nevoie sa se adauge nimic, iar din cele scrise, nimic nu trebuie eliminat. In fata acestei desavarsiri, mintea noastra se pleaca cu adoratie si cu uimire, asemenea celui care, insetat fiind, a gasit apa proaspata de izvor si o soarbe cu extatica incantare. 

                                                          MATEI 

Titlul : In originalul grec, Evanghelia poarta titlul : " Kata Mataion ", " dupa Matei. 

Autorul : Experienta convertirii lui Matei ne este data de el insusi ( Mat. 9:9-17 ). Numele lui cel vechi, 

" Levi, fiul lui Alfeu " ( Marcu 2:14 ), este inlocuit cu Matei care talmacit inseamna " darul lui Dumnezeu ".

Probabil ca aceasta porecla i-a fost data ca o amintire a Harului pe care i l-a facut Domnul Isus atunci cand L-a chemat la Sine. Aduceti-va aminte ca Matei si-a deschis inima si casa ca sa-L gazduiasca pe Domnul Isus. Nu numai atat, dar, asa cum a remarcat un comentator, Matei si-a luat cu sine si pana atunci cand a parasit vama ca sa-L urmeze pe Domnul Isus. Mainile lui care nu de mult servise inrobirea si jaful, s-au dat in intregime Domnului Isus. 

Continutul cartii : Nici una din cele 4 Evanghelii nu este o biografie in sensul modern al cuvantului. De fapt, apostolul Ioan i-si exprima indoiala ca o astfel de biografie ar fi fost posibila de intocmit vreodata : "Mai sant multe alte lucruri pe care Le-a facut Isus, daca ar fi fost scrise in amanuntime, cred ca nici chiar in lumea aceasta n-ar fi incaput toate cartile care s-ar fi scris " ( Ioan 21:25 ). Matei il prezinta pe Domnul Isus  drept Imparatul mesianic promis de Dumnezeu Israelului ( Mat. 1:23; 2:2,6; 3:17; 4:15-17; 21:5, 9; 22:44,45; 26:64; 27:11, 27-37 ). Fiind obisnuit sa tina evidente sistematice, fostul vames ne da o cronica foarte ordonata a vietii si misiunii imparatesti a Domnului Isus in debutul misunii Sale publice : ( Matei 4:23 ). Aceiasi proclamatie au fost trimisi s-o faca si cei 12 apostoli ai Domnului Isus ( Matei 10:1-7 ).

Cuvinte cheie si teme carcateristice : Numirea " imparatia cerurilor " apare de 28 de ori in textul Evangheliei lui Matei si nici o data in celelalte scrieri ale Noului Testament. Evanghelistul foloseste 130 de citate din cartile Vechiului Testament pentru a le dovedi evreilor ca Isus Hristos este Mesia. Expresia : " ca sa se implineasca ceia ce fusese vestit prin prooroci " este folosita de 9 ori de Matei si nici ea nu apare in textul vreuneia dintre celelelate Evanghelii. 

Evanghelia lui Matei este singura in care este mentionat cuvantul : " Biserica " ( 16:18; 18:17 ).

Termenul grecesc folosit " Eclesia " inseamna " adunarea celor chemati afara cu un scop ", sau " multimea celor pusi de o parte ". in Vechiul Testament, Israel fusese " poporul ales al lui Dumnezeu ". Situatia acesta incepuse o data cu chemarea lui Avraam si cu punerea lui de o parte ( Gen. 12:1; Deut.7:6-8 ). De fapt Stefan numeste natiunea lui Israel chiar cu termenul de " Biserica " atunci cand spune : "  El este acela care, in adunarea israelitilor din pustie ..." ( Fapte 7:38 ). Evreii fuse poporul " pus de o parte de Dumnezeu ". 

9.

In Noul Testament, Biserica nu mai este compusa numai din evrei . In aceasta adunare nu se mai fac distinctii rasiale ( Galat. 3:28 ). Din ea pot face parte si evreii si cei dintre Neamuri. Chiar si Matei, care scrie in mod special evreilor, are in Evanghelia lui elemente " universaliste " care ii includ si pe cei dintre Neamuri. Iata numai cateva exemple : Magi din rasarit vin sa se inchine pruncului Isus ( Matei 2:1-12 ), Domnul face minuni printre cei dintre Neamuri si chiar ii lauda pentru credinta lor ( Matei 8:5-13 ); 15:21-28 ), Imparateasa din Seba este laudata pentru osteneala pe care a depus-o ca sa vina sa auda intelepciunea lui Solomon, primita de la Dumnezeu. ( Matei 12:42 ). In ceasul hotarator al misiunii Sale, Domnul Isus se intoarce la o profetie facuta despre Neamuri ( Matei 12:14 -21 ), chiar si in pildele pe care le da, Domnul Isus arata ca binecuvantarile refuzate de Israel vor fi impartite Neamurilor ( Matei 22:8-10; 21:40-46 ). Predica rostita pe Muntele Maslinilor promite ca mesajul Evangheliei " va fi propavaduit in toata lumea, ca sa slujeasca drept marturie tuturor neamurilor " ( Matei 24:14 ), iar inputernicirea data ucenicilor dupa inviere este de a se duce sa faca ucenici " din toate neamurile " Matei 28:19-20 ). 

                                                       CUPRINSUL CARTII 

1. APARITIA IMPARATULUI 1 - 10          timpul impreuna cu grupul restrans al ucenicilor )     

A. Persoana Sa ( cap. 1-4 )                               A.Inainte de marturisirea lui Petru ( 14:1-16:12 )

B. Principiile Sale ( cap. 5-7 )                          B. Marturisirea lui Petru  ( 16:13-28 )

C. Puterea Sa ( cap. 8-10 )                                ( Cea dintai anuntare a Crucii - 16:21 ) 

" Imparatia cerurilor este aproape " ( 3:2; 4:17; 10:7 )       C. Dupa marturisirea lui Petru ( 17:1-20:34 ) 

2. RASCOALA IMPOTRIVA LUI 11-13     ( A doua anuntare a Crucii - 17:22 )

A. Mesajul Sau este respins (11:1-9 )                ( A treia anuntare a crucii - 20:17-19 ) 

B. Lucrarea Lui este negata ( 11:20-30 )           4. LEPADAREA IMPARATULUI 21 -27

C. Principiile Lui sant respinse ( 12:2-21 )        ( De aceia va spun ca imparatia lui Dumnezeu va fi luata de la voi..21:43 )

D. Persoana Lui este atacata ( 12:22-50 )          A. Prezentarea Lui ca Imparat ( 21:1-16 )

E. Urmarea : Imparatia devine o " taina " refuzata             B. Infruntarea cu conducatorii ( 21:17-23:39 )

acelei generatii ( pildele imparatiei din cap. 13 )                C. Mesajul Sau profetic ( 24-25 )         

3. RETRAGEREA IMPARATIEI 14-20       D. Suferintele si moartea Sa ( 26-27 ) 

( Domnul paraseste multimile pentru a petrece                   5. INVIEREA IMPARATULUI 28

============================================================================

                                          MARCU. 

Titlul : In originalul grec, cartea poarta titlul : " Kata Markon ", " dupa Marcu ".

Autorul : Sa trecem in revista mai intai ceea ce stim despre acest personaj : 

a. Mama lui s-a numit Maria ( Mariam - in ebraica ), iar el insusi a purtat un nume evreesc " Ioan " si unul roman " Marcus ", ceea ce ne poate arata sau ca a avut un tata roman sau ca tatal sau isi castigase ( sau cumparase cetatenie romana ( Fapte 22:28 ). 

b. Familia lui s-a bucurat de o oarecare stare materiala, subliniata de altfel si de prosperitatea unchiului sau Barnaba ( Fapte 4:37 ).

c. In casa lor s-au intalnit adeseori ucenicii Domnului Isus dupa inaltarea Invatatorului lor la cer. De fapt, Ioan Marcu a fost prins fara voia lui in lantul evenimentelor si se pare ca era cat pe ce s-o pateasca pentru amestecarea lui in anturajul care-l insotea adesea pe " Rabinul din Nazaret ". Cu siguranta ca el este acela despre care se vorbeste in Marcu 14:51-52. " Dupa El mergea un tanar, care n-avea pe el decat o invelitaore de panza de in. Au pus mana pe el : " dar el si-a lasat invelitoarea si a fugit dezbracat ".Numai Ioan Marcu putea cunoaste si scrie asemenea detalii despre propria lui patanie !

d. Despre Marcu mai aflam si ca a fost " fiul lui Petru " : " Biserica aleasa cu voi, care este in Babilon , va trimite sanatate. Tot asa si Marcu, fiul meu " ( 1 Petru 5:13 ). Aceasta exprimare plin ade afectiune ne arata doua lucruri : ca Petru l-a " nascut " pe Marcu in credinta crestina si dealungul intregii sale vieti, Marcu a continuat sa fie un fiu al lui Petru. Exista evidente clare ca intre cei doi au fost legaturi comune de slujire. Papias, unul din presbiterii Bisericii din secolul inati, scrie ca Ioan apostolul a spus urmatoarele : " Marcu, fiind traducatorul lui Petru, a notat totul cu fidelitate, nu intr-o ordine cronologica a evenimentelor, caci el n-a umblat cu Domnul, ci doar a auzit pe Petru povestind ". Se pare ca Petru, pescar, lipsit de o educatie 

10.

aleasa, a continuat sa vorbeasca cu predilectie limba aramaica si ca de cate ori a a trebuit sa vorbeasca in afara Iudeii l-a folosit pe Ioan Marcu ca interpret. Ani de-a randul deci, Ioan Marcu a fost " gura " prin care Petru a vorbit Neamurilor. Probabil ca dupa moartea marelui apostol, oamenii l-au indemnat pe Ioan Marcu sa continuie sa le povesteasca ceea ce spusese Petru. Spre batranete, Marcu, insus a asternut pe hartie pe hartie viata Domnului Isus asa cum o stia de la Petru si aceasta scriere a lui a devenit cea dea doua Evanghelie asezata in Noul Testament. Cine o va citi, stiind toate acestea, va recunoaste usor pasajele in care este evidenta contributia lui Petru si isi va explica de ce aceasta scriere " din memorie " este mai scurta decat toate celelalte trei evanghelii. 

Continutul cartii: Desi a stiut multe despre Domnul Isus, Evanghelia dupa Marcu este cea mai scurta dintre cele patru evanghelii. Toti cei care au studiat Evanghelia lui Marcu au remarcat ca este o carte de actiune. Marcu nu este preocupat nici de implinirea profetiilor si nici de de clarificarea genealogiilor. Discursurile, atunci cand apar, sant date in forme prescurate. Nu intalnim in textul lui Marcu nici un fel de genealogie a Mantuitorului. Accentul este pus pe activitatea depusa de Domnul Isus in slujba oamenilor.  

Cuvinte cheie si teme caracteristice : Evanghelia lui Marcu nu are nici un fel de introducere. Toate celelalte au un cuvant de lamurire sau un preambul care sa prezinte scopul scrierii. Marcu trece direct la redarea faptelor vietii Domnului Isus. Cuvantul caracteristic lui Marcu este : " Indata ". El este repetat mereu, de parca autorul ar fi dorit sa ne atraga atentia ca personajul pe care ni-L prezinta este mereu grabit si ocupat cu lucrarea pe care a venit sa o faca. Marcu nu reda discursurile Domnului Isus, dar ne da in schimb minunile savarsite de El. In textul Evangheliei sale gasim nu mai putinde 20 de minuni savarsite de Domnul. Tema Evangheliei lui Marcu este : " Hristos- Robul " si se gaseste in textul din Marcu 10: 45: 

" Caci Fiul omului n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-Si dea viata, rascumparare pentru multi.

                                                 CUPRINSUL CARTII

1. Slujirea lui Hristos ca Rob, 1-10                    2. Sacrificiul lui Hristos ca Rob, 11-15

A. Pregatirea, 1:1-13                                             A. Duminica, Intrarea triumfala in Ierusalim, 11:1-11

1. prin misiunea lui Ioan Botezatorul, 1:1 -13       B. Luni: Blestemarea smochinului si curatirea Templului, 

2. prin botezul Lui, 1:9-11                                     11:12-19

3. prin ispitirile Lui 1:12-13                                   C. Marti; Discursuri si invataturi, 11:20-13:37

B. Propavaduirea lui, 1:14-20                                D. Miercuri: Uns de Maria si tradat de Iuda, 14:1-11

C. Puterea Lui, 1:12-3:12                                       E. Joi: Cina si Tradarea, 14:12-52

D. Anturajul Lui 3:13-35                                        F. Vineri: Judecata si patimire, 14:53-15:47

E. Pildele Lui 4:1-34                                              3. Biruinta lui Hristos ca Rob, 16. 

F. Prerogativele Lui 4:35-9:1                                 A. Duminica; Invierea Lui, 16:1-8

G. Prevestirile Lui 9:2-50                                       B. Aratarile Lui, 16:9-18

H. Predicarea din Petru, 10:1-52.                           C. Inaltarea Lui, 16:19-20

============================================================================

                                           LUCA . 

Titlul : In originalul grec, cartea poarta titlul: " Kata Loukon ", " Dupa Luca ".

Autorul : Din introducerile pe care le gasim la inceputul " Evangheliei lui Luca " si a cartii " Faptele Apostolilor " se vede foarte clar ca ambele au fost scrise de un singur autor: " Luca " si ca amandoua au fost destinate aceluiasi om: " Teofil ". Cine a fost acest Luca ?

1. Un tovaras de calatorie al lui Pavel. Schimbarea de la " au trecut atunci prin Misia " din Fapte16:8, la 

" Dupa vedenia aceasta a lui Pavel, am cautat indata sa ne ducem in Macedonia..." din 16:10 ne spune ca Luca s-a alaturat apostolului Pavel la Troa. Dupa aceasta, Luca devine tovarasul de lucru nedespartit al lui Pavel. Cu el calatoreste in Filipi ( 16:12 ), iar sase ani mai tarziu tot cu el pleaca din Filipi ( 20:6 ). Sant impreuna la Ierusalim 12:17 ), cand multimea dezlantuita incearca sa-l linseze pe Pavel. Sant impreuna in cei doi ani de detentie la Cezarea ( 27:27 si 27:1 ). Impreuna sant si in calatoria plina de peripetii inspre Roma, cand se sparge corabia cu ei ( 27:1- 28:16 ). Impreuna sant la Roma, cu ocazia procesului judecat de Nero si tot impreuna sant, se pare, in ultimile clipe inainte de martirajul marelui apostol Pavel. ( Col.4:14; 2, Tim. 4:2 ; Filimon 24 ).

11.

2. Medic iubit de apostoli. aflam acest lucru de la incheierea scrisorii lui Pavel catre Biserica din Colose : 

" Luca, doctorul prea iubit... " ( Col. 4:14 ). Probabil ca Luca a dat ingrijiri medicale multora si in multe locuri, ajungand sa fie iubit si pretuit de Biserici. Daca citim bine vedem ca si insotirea cu Pavel in multe locuri s-a facut intr-o vreme cand Pavel avea nevoie de ingrijire medicala in urma unui atac acut de o boala de ochi ( compara " Galatia " din Fapte 16:6 cu " noi " din 6:10 si Galteni 4:13-15 ).

Continutul cartii: Evanghelia lui Luca poate denumita " Evanghelia Omului Isus Hristos. Acesta afirmatie nu este o blasfemie care neaga dumnezeirea Celui nascut in Nazaret, ci este o proclamare a " intruparii " care a facut posibila " ispasirea si rascumpararea ". Luca ni-l prezinta pe Domnul Isus ca descendent nu numai al lui Avraam ( Lucrarea lui Matei ), ci si al lui ADAM, stramosul tuturor oamenilor. ( vezi genealogia din cap. 3:23-38 ). Prin aceasta el aseaza in suvoiul scurgerii istoriei umane, ca Cel venit nu numai sa participe deplin, dar si sa reaseze omenirea in prerogativele pierdute de neascultarea lui Adam. Invierea Domnului Isus dintre cei morti este o dovada data tuturor de Dumnezeu ca " in Isus " se poate reveni " acasa ". Viata vesnica este oferita inca o data omenirii prin Golgota. Hristos a venit sa se faca pentru un timp " ca noi " pentru a putea sa se faca pentru vesnicie " ca El ".

Cuvinte cheie si teme caracteristice : Faptul ca a stat atat de mult alaturi de Pavel il face pe Luca sa fie legatura fireasca intre Dumnezeul Evreilor, prin apostolul Neamurilor catre oamenii de pretutindeni. Influenta exercitata de propovaduirea lui Pavel este evidenta in teologia Evangheliei scrisa de Luca. Remarcati cum in capitolul: " Instituirea  Cinei Domnului " asemanarile merg chiar si pana la folosirea acelorasi cuvinte. 

                                                  CUPRINSUL CARTII

 Prefata : Metoda si scopul scrierii, 1:1-4 A                                   3. Fiul Omului este lepadat, 9:51-19:27

1. Fiul omului, 1:5-4:13                                               A. Refuzat de samariteni, 9:51-56

A. Anuntarea nasterii lui Ioan Botezatorul, 1:5-25        B. Refuzat de oamenii din preajma, 9:57-62

B. Anuntarea nasterii Fiului Omului, 1:26-56                C.Trimiterea celor saptezeci, 10:1-24

C. Nasterea lui Ioan Botezatorul, 1:57-80                      D. Refuzat de un invatator al legii, 10:25-37

D. Nasterea Fiului Omului, 2:1-20                                 E. Primit in Betania, 10:38-42 

E. Pruncul Isus adus la Templu, 2:21-38                       F.  Despre rugaciune, 11:1-13

F. Copilul Isus adus la Templu, 2:39-52                        G. Refuzat de neam, 11:14-36

G. Botezul Fiului Omului, 3:1-22                                   H. Refuzat de farisei si carturari, 11:37-54

H. Genealogia Fiului Omului, 4: 1-13                            I.  Refuzat dar ii mai invata o data, 12:1-19:27

2. Slujirea Fiului Omului, 4: 14-9:50                          4. Fiul Omului este osandit, 19:28-23:56

A. Inceputurile slujirii Lui, 4:14-30                               A. Duminica : 19:28-44                               

B. Autoritatea slujirii Lui, 4:31-6:11                              B. Luni: 19: 45-48

C. Tovarasii Sai de lucru, 6:12-49                                  C. Marti: 20:1-21:38

1. Chemarea ucenicilor, 6:12-16                                    D. Miercuri : 22:1-6

2. Caracteristicile ucenicilor,                                          E. Joi : 22:7-53

( Marea piedica ), 6:17-49                                              F. Vineri : 22:54-23:55

D. Lucrarile slujirii Lui, 7:1-9:50                                   G. Sambata : 23:56

1. slujirea celor bolnavi, 7:1-10                                      5. Biruinta Fiului Omului, 24:1-53

2. slujirea celor morti, 7:11-17                                       A. Biruitor asupra mortii, 24:1-12                                 

3. slujirea celor indoielnici, 7:18-35                               B. Implinitorul profetiilor, 24:13-35

4. slujirea celor pacatosi, 7:36-50                                   C. Biruitor asupra indoelilor ucenicilor, 24:36-43

                                                                                        D. Biruitor daruit Bisericii, 24:44-48

                                                                                        E. Biruitor impartind biruinta, 24: 49

                                                                                        F. Biruitor inaltat in slava, 24:50-53

============================================================================

                                            IOAN . 

Titlul : In originalul grec, cartea poarta titlul: " Kata Ioanen ", " Dupa Ioan ".

Autorul : Despre Ioan stim ca a fost fiul lui Zebedei si frate cu Iacov. Impreuna se ocupau cu pescuitul si s-au intalnit pentru prima data cu Domnul Isus pe malul marii, pe cand isi carpeau mrejele ( Matei 4:21 ) ; 

12.

Marcu 1:19 ). Ioan a avut toata viata lui o relatie deosebita cu Simon Petru, pe care l-a cunoscut inca dinainte de a deveni ucenic al Domnului Isus. Luca 5:10 ne spune ca ei pescuiau impreuna. Probabil ca Petru era inca de pe atunci un om pe care varsta si mai ales personalitatea l-au ajutat sa ocupe o pozitie de lider intre ceillati. Marcu ne spune ca acesti pescari aveau deja creiat intre ei o anumita intimitate. : " Dupa ce a iesit din Sinagoga a intrat impreuna cu Iacov si Ioan in casa lui Simon si a lui Andrei" ( Marcu 1:29 ).

Pe Ioan si Petru ii intalnim apoi impreuna in grupul restrans de uncenici pe care ia luat Domnul Isus cu Sine peste tot ( Petru, Iacov si Ioan sant impreuna cu Domnul Isus  pe Muntele schimbarii la fata, in gradina Getsimani, etc.). Tot impreuna sant trimisi sa pregateasca Pastele inainte de rastignirea Domnului, ( Luca 22;8 ), impreuna se duc la curtea Marelui Preot ( Ioan 18:16 ), impreuna ii vedem fugind la mormant sa verifice invierea ( Ioan 20:1-10) si tot impreuna ii gasim si dupa inaltarea Domnului Isus la cer, in activitatile bisericii primare ( Fapte 3:1 ). Cei doi fusese tovarasi in meseria de pescari si Mantuitorul i-a transformat in " pescari de oameni " ( Marcu 1:17 ).

Continutul cartii : Spre deosebire de ceillati trei evanghelisti care s-au straduit sa astearna pe hartie viata Domnului Isus intr-o ordine oarecum cronologica, Ioan porneste in scrierea Evangheliei sale de la cu totul alte premize. Evanghelia lui este gandita ca o necesara " completare " a celorlate trei. Primii evanghelisti ne-au lasat scris de unde a venit Domnul Isus, in ce satuc a fost nascut, care iau fost parintii, copilaria, peregrinarile, peripetiile, lucrarile, moartea si invierea, dar, concentrandu-se preponderent asupa a ceea ce a facut Domnul Isus, ei nu ne-au spus destule despre cine a fost El de fapt. Supravietuind ca longevitate tutur celorlalti apostoli si ajungand sa traiasca intr-o epoca in care divinitatea, nu istoricitatea lui Hristos era contestata, Ioan s-a apucat sa scrie, cautand sa-si convinga cititorii ca: " Isus este " nu numai fiul Mariei si al lui Iosif, ci si " Hristosul, Fiul lui Dumnezeu ". Numai un astfel de Isus a putut aduce oamenilor mantuirea : " si crezand, sa aveti viata in Numele Lui " ( Ioan 20:31 ). Acesta este punctul central in care Ioan se deosebeste de ceilalti evanghelisti. Cei trei il prezinta pe Domnul Isus, iar el merge mai departe si - L interpreteaza. Ei ni-L prezinta pe Domnul din afara, Ioan patrunde mai adanc si ni-L arata asa cum era pe dinauntru. Cei trei subliniaza " omenescul " iar Ioan ne descopera " divinul " din viata, fiiinta si lucrarile Domnului Isus. Sinopticii sant concentrati asupra faptelor, Ioan ne lamureste doctrinele. Aceste caracteristici care ne coboara in intimitatea fiintei Domnului Isus sant factorii care ne fac sa " simtim " Evanghelia lui Ioan mai diferit decat pe celelalte Evanghelii. Comentariile asezate de Ioan in jurul 

" rostirilor " Domnului Isus sant adevarate studii care s-ar cere examinate cu cea mai mare atentie, dar de care nu ne putem ocupa in spatiul restrans al acestei introduceri. 

Cuvinte cheie si teme catacteristice : O alta nestemata a Evangheliei lui Ioan este asezarea intregului plan al mantuirii intr-o secventa de sapte miracole succesive folosite de Domnul Isus. Evanghelistul ne avertizeaza ca el nu a avut intentia sa scrie tot ceea ce stie, ci ca a " ales "anumite intamplari ca sa ajute " sa credeti ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu si crezand, sa aveti viata in numele Lui " ( Ioan 20:30-31 ).

1. Schimbarea apei in vin ( Ioan 2 )                                         " savarsirea mantuirii " ( 6:32-33 ).

" efectul primirii Cuvantului intr-o inima de piatra" ( 2-5 )    5. Umblarea pe mare ( Ioan 6 )

2. Vindecarea fiului unui slujbas ( Ioan 4)                                "un ajutor dincolo de puterile umane "( 6:21 ) 

" acceptarea prin credinta " 4:50 )                                            6. Vindecarea unui orb din nastere ( Ioan 9 ) 

3. Vindecarea ologului ( Ioan 5 )                                              " vedere noua intr-o lume noua " ( 9;3 )                                              

" un raspuns pozitiv la porunca dinvina" ( Ioan 5:8 )                7. Invierea lui Lazar ( Ioan 11 ) 

4. Inmultirea painilor ( Ioan 6 )                                              " nemuritori prin Isus Hristos ( 11:25 )

Primele trei sant ilustratii pentru conditiile mantuirii, ultimile trei sant consecintele mantuirii in viata unui credincios, iar cea de a patra este cheia intregii misiuni a lui Hristos. Pentru o intelegere mai buna a evangheliei lui Ioan, va indemnam sa cititi si comentariile  facute epistolelor scrise de el. 

Schita generala a Evangheliei lui Ioan urmareste tainic planul intrarii Marelui Preot in CORTUL INTALNIRII.. Prin " iluminare " divina  Ioan intelege ca umbrele simbolice din Vechiul Testament au fost implinite in viata Mantuitorului. Cortul dat de Dumnezeu Israelului drept loc de intalnire dintre divinitate si oameni se transforma astfel intr-o fascinanta anticipare a lucrarii lui Dumnezeu, care, prin Hristos, a vrut sa-si " impace lumea cu Sine " ( 2 Cor.5:19 ). Cei care au citit Evanghelia lui Ioan in limba greaca au ramas surprinsi si incurcati prin faptul ca la inceputul scrierii el proclama : " Si cuvantul s-a facut trup si a LOCUIT printre noi, plin de Har si Adevar. Si noi am privit Slava Lui, o Slava intocmai ca Slava singurului nascut din Tata ( Ioan 1:14 ). Acolo unde in limba romana este " a locuit ", in limba greaca  este 

" a cortuluit ", termen imposibil de tradus in limba noastra, pentru ca nu exista. Ceea ce a vrut sa faca Ioan , a fost sa atraga atentia cititorilor ca viata Domnului Isus va fi prezentata ca o " dezlegare " a misterelor 

13.

ascunse in tiparul Cortului Intalnirii ; viata Lui terestra va fi prezentata drept lucrare de Mare Preot strabatand mai intai curtea din afara, apoi Sfanta Camera a Cortului si patrunzand in Sfanta Sfintelor, cu propriul Sau sange pe care-L va turna pe Capacul Ispasirii. 

In cateva ocazii, Domnul Isus se identifica pe Sine cu acel " Eu sant ", " Iehova " prin care S-a facut cunoscut Dumnezeu lui Moise. Cateva pasaje prin care Ioan afirma categoric divinitatea Domnului Isus sant : Ioan 1:1; 8:58; 10:30;14:9; 20:28. Ca Dumnezeu intrupat, Isus Hristos se prezinta pe Sine prin cateva expresii tipice : " Eu sant painea vietii ( Ioan 6:35,48 ), " Eu sant lumina lumii " ( Ioan 8:12 ; 9:5 ), Eu sant usa " ( Ioan 10:7, 9 ), " Eu sant Pastorul cel bun "( Ioan 10:11, 14 ), Eu sant Invierea si Viata "( Ioan 11:25 )

" Eu sant Calea, Adevarul si Viata " ( Ioan 14:6 ), Eu sant Adevarata Viata " ( Ioan 15:1-5 ).

                                                   CUPRINSUL CARTII  

1. Intruparea Fiului, 1:19-4:54                         4. Reactiile lor, 12:9-11

2. Prezentarea Fiului, 1:19-4:54                        F. la Ierusalim , 12:12-50

A. De catre Ioan Botezatorul, 1:19-34                 1. Intrarea triumfala, 12:12-19

B, Pentru ucenicii lui Ioan, 1:35-51                     2. Invataturile Lui, 12:20-50

C. La nunta din Cana, 2:1-11                               4. La scoala Fiului, 13:1-16:33

D. La Templu, 2:12-25                                        A. Despre iertare, 13:1-20

E. Pentru Nicodim, 3:1-21                                   B. Despre tradare si tradator, 13:21-30        

F. Inca o data de Ioan Botezatorul, 3:22-36         C. Despre plecarea Lui, 13:31-38

G. Pentru femeia samariteanca, 4:1-42                 D. Despre cer, 14:1-14

H. Pentru un slujbas imparatesc, 4:43-54             E. Despre Duhul Sfant, 14:15-26       

3. Confruntarile Fiului, 5-12                              F. Despre pacea launtrica, 14:27-31

A. la un praznic in Ierusalim 5:1-47                     G. Despre rodnicie, 15:1-17

1, Semnul supranatural, 5:1-9                               H. Despre lume ca sistem, 15:18; 16:6

2. Reactia formalismului, 5:10-18                         I. Despre misiunea Duhului Sfant, 16:7-15

3. Cuvantarea, 5:19-47                                          J. Despre revenirea Lui, 16:16-33

B. La un Paste din Galileia, 6:1-71                       5. Mijlocirea Fiului, 17:1-26

1. Semnul supranatural, 6:1-21                             6. Rastignirea Fiului, 18:1-19:42

2. Cuvantarea, 6:22-40                                          A. Arestarea, 18:1-11

3. Reactia celor firesti, 6:41-71                             B. Judecata, 18:12-19:15

C. La un praznic al corturilor, 7:1; 10:21              1. Inaintea lui Ana, 18:12-23

1. Controversa nr. 1; cuvantarea , 7:1-29              2. Inaintea lui Caiafa, 18:24-27

2. Reactia ascultatorilor, 7:30 -36                         3. Inaintea lui Pilat, 16:28-19:16

3. Controversa nr.2; cuvantarea, 7: 37-39             C. Rastignirea, 19:17-37

4. Reactia ascultatorilor, 7:40-53                          D. Inmormantarea, 19:38-42

5. Controversa nr.3: cuvantare, 8:1-58                  7. Invierea Fiului Omului, 20:1-21:25

6. Reactia ascultatorilor, 8:59                               A. Mormantul gol, 20:1-10

7. Controversa nr.4; semnul                                  B. Aratarile Domnului cel inviat, 20:11-21:25

supranatural, 9:1-12                                              1. Pentru Maria Magdalena, 20:11-21:25

8. Reactiile 9:13-41                                               2. Pentru ucenicii fara Toma, 20:19-25

9. Controversa nr.5; cuvantarea, 10:1-18              3. Pentru ucenicii cu Toma, 20:19-25

10. Reactii impartite, 10:19-20                             4. Pentru sapte dintre ucenici, 21:1-14

D. La praznicul inoirii Templului, 10:22-42         5. Pentru Petru si pentru ucenicul iubit, 21:25

1. Cuvantarea, 1:22-30                                           8. Infinitatea Fiului, 21:25.

2. Refuzul si acceptarea, 10:31-42

E. La casa din Betania, 11:1-12:11

1. Semnul supranatural, 11:1-44

2, Reactiile lor, 11:45- 57

3. Maria il unge cu mir, 12:1-8

============================================================================

                                                             CONTINUARE. 

                                         

 14.                           

                           FAPTELE APOSTOLILOR. 

Titlul : In manuscrisele originale din limba greaca, cartea este numita : " Praxeis ", " Faptele ".  Scopul cartii este aratat in chiar titlul ei: " Faptele Apostolilor ". Unii au fost de parere ca titlul ar fi mai corect in alte variante ca : " Faptele Domnului Isus dupa inviere " ( Tinand cont de cuvintele scrise de Luca in introducere : " ... in cea dintai carte am vorbit despre tot ce a inceput sa faca Domnul Isus..... pana'n ziua cand S-a inaltat la cer ", concluzia ar fi ca cea de a doua carte cuprinde fapte facute tot de Domnul Isus dupa inaltarea la cer )

Altii ar fi preferat : " Faptele Duhului Sfant " si nu putini sant cei care remarca, asemenea lui Marshall, ca:" Nu le putem numi Faptele Apostolilor, atata vreme cat, ignorand activitatile celorlalti apostoli, ele nu vorbesc decat despre fapte petrecute numai in vietile lui Petru si Pavel. mai corect ar fi sa le numim: 

" Unlele fapte ale unor apostoli "!

Parerea noastra este ca numele pe care-l poarta cartea este cel mai potrivit, atata vreme cat asistam la activitatile unui grup de oameni, trimisi de Domnul Isus Hristos in lume, imbracati in puterea Duhului Sfant si care raspandesc mesajul lor pe temelia marturiei lor colective. 

Autorul : Este clar ca autorul acestei cronici istorice este Luca, doctorul care a scris si Evanghelia care-i poarta numele. Introducerea cartii ne spune clar acest lucru : " Teofile, in cea dintai carte a mea , am vorbit despre ce a inceput Isus sa faca si sa invete pe oameni, de la inceput, pana in ziua in care S-a inaltat la cer, dupa ce, prin Sfantul Duh, dadu-se poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese" ( Fapte 11:1-2 ). 

Data : Sf. Luca a scris aceasta cronica prin anii 62-63 D.H., pe la sfarsitul celei dantai detentii a lui Pavel in Roma. Trebuie spus ca Luca a scris probabil sub directa supraveghere a lui Pavel. Cartea nu poate fi plasata mai tarziu, deoarece nu descrie nici persecutia crestinilor din Roma sub Nero ( 64 d.H. ), nici despre moartea marelui apostol ( 68 d.H. ) si nici despre caderea Ierusalimului ( 70 d. H. ).

Continutul cartii : Cartea Faptele Apostolilor este o trecere fireasca de la evenimentele Evangheliilor la continutul epistolelor. Din structura cartii intelegem ca Duhul Sfant a inspirat scrierea acestei cronici, din cel putin doua motive majore: 1. Sa ilustreze programul de raspandire a Evangheliei: " Si- Mi veti fi martori in Ierusalim, in toata Iudeia, in Samaria si pana la marginile pamantului " ( Fapte 1: 8 ). Faptele Apostolilor debuteaza cu nasterea Bisericii in ziua de Rusalii si se incheie o data cu ajungerea lui Pavel la Roma. 

2. Sa adevereasca autoritatea apostolica a lui Pavel. Acesta autoritate a fost mult comentata si contestata in randul iudeilor. Luca scrie cronica cu gandul de a arata tuturor ca Domnul Isus este acela care L-a chemat pe Pavel, Acela care l-a invatat si Acela care L-a folosit pentru trimiterea Evangheliei la Neamuri.

Mai mult, Luca vrea sa spuna tuturor ca Pavel este egalul lui Petru in lucrarea Evangheliei. Nu incape nici o indoiala ca Luca simtea amaraciunea din sufletul lui Pavel. Epistolele acestui apostol al Neamurilor sant pline de pasaje in care el simte nevoia sa se apere si sa se justifice. In multe locuri, persoana si Evanghelia lui fusese vorbite de rau. Inarmat cu o mare doza de simpatie pentru Pavel si martor la lucrarile minunate pe care Dumnezeu le facea prin apostol, Luca s-a asternut la treaba hotarat sa dovedeasca Bisericii ca Dumnezeu l-a dat lui Pavel autoritate apostolica. Pentru a-si implinii acest de  al doilea scop, Luca isi aseaza materialul scrierii intr-un plan alcatuit minutios  si echilibrat in desfasurare. El alege din activitatile lui Petru si Pavel exact acele evenimente care ii pun pe picior de egalitate. S-ar parea ca Luca ar vrea sa spuna tuturor : " Voi il respectati pe Petru ? Ei bine, eu va voi arata ca Pavel nu este cu nimic mai prejos ". 

PETRU                                                                   PAVEL

Prima predica ( cap.2 )                                           Prima predica ( 13 )

Vindecarea slabanogului (3 )                                 Vindecarea slabanogului ( 14 )

Simon Magul ( 8 )                                                  Elima vrajitorul ( 13 )

Puterea umbrei lui ( 9 )                                          Basmale cu puteri vindecatoare ( 19 )

Punerea mainilor lui ( 8 )                                       Punerea mainilor lui ( 19 )

Inchinarea catre Petru ( 10 )                                   Inchinarea catre Pavel ( 14 )

Invierea Tabitei ( 9 )                                              Invierea lui Eutih  ( 2 )

Intemnitarea lui Petru ( 12 )                                   Intemnitarea lui Pavel ( 28 )     

In situatia in care Pavel a devenit autorul celor mai multe din epistolele Noului Testament, nu-i de mirare ca s-a parut potrivit Duhului Sfant sa-l inspire pe Luca in scrierea Faptelor Apostolilor ca sa ne arate tuturor cine este acest acest apostol si cum a aparut el in sanul Bisericii primare. Fara scrierea lui Luca, epistolele 

15.

lui Pavel ar fi fost cu mult mai greu de acceptat si de asimilat.   

3. Pentru a arata cel de al doilea refuz al Imparatiei Domnului Isus, de catre evrei.

Din predicile rostite de Petru la Rusalii si imediat dupa aceia reiese clar ca dorinta lui Dumnezeu a fost ca evreii sa se pocaiasca si sa inceapa evenimentele prevestite de proorocul Ioel : " Si acum stim fratilor, ca din nestiinta ati facut asa, ca si mai marii vostrii. Dar Dumnezeu a implinit astfel ce vestise mai dinainte prin gura proorocilor Lui, ca adica, Hristosul Sau va patimi. Pocaiti-va dar, si intorceti-va la Dumnezeu, pentru ca sa vi se stearga pacatele, ca sa vina de la Domnul vremuri de inviorare si sa trimita pe CEL ce a fost randuit mai dinainte pentru voi : " Pe Isus Hristos " ( Fapte 3:16-20 ). Dupa invierea Sa din morti, Domnul Isus a stat de vorba cu ucenicii timp de 40 de zile despre : " lucrurile privitoare la Imparatia lui Dumnezeu " ( Fapte 1:3 ). Rusaliile au inceputul semnelor prevestitoare instaurarii acestei Imparatii. Semnele, vindecarile si minunile au fost facute parte din ele din acest debut timpuriu al Imparatiei. autorul Faptelor Apostolilor ne arata insa ca evreii nu au primit mesajul apostolilor si cum, incet - incet, Dumnezeu S-a indepartat de la Israel, a facut sa inceteze iarasi semnele Imparatiei si L-a trimis pe Pavel la " Neamuri "              

( Fapte 22;21). Cronica lui Luca acopera o perioada de aproximativ 30 de ani din viata a Bisericii primare. Ea consemneaza trecerea de la iudaism, la credinta personala in Isus Cristos, Mantuitorul. Considerat la inceput doar ca " o secta iudaica ", crestinismul se desprinde incet - incet de granitele Israelului ducand vestea despre Domnul Isus Hristos pana la marginile pamantului. Evenimentele petrecute in primii 30 de ani din viata Bisericii sant foarte importante. Doctrinele si practica Bisericii primare s-au cristalizat in anii acestia de inaintare a evangheliei. Astazi, pentru ca o invatatura sau practica sa poata fi considerata valida in Biserica, ea trebuie sa fi fost subiectul unei invataturi a Domnului Isus si o practica a Bisericii primare. Iata de ce cronica lui Luca a devenit filtrul care reglementeaza invatatura si practica Bisericii crestine din toate timpurile. 

Cuvinte cheie si teme caracteristice :  Cartea " Faptelor " este o carte de tranzitie : de la Evanghelii la Epistole, de la Iudaism la Crestinism, de la Lege la Har, de la Evrei in exclusivitate la orice faptura si de la Imparatia lui Dumnezeu la Biserica lui Hristos. 

                                                   CUPRINS CARTII

1. Crestinismul la Ierusalim, 1-8:3                              Inchiderea si eliberarea lui Petru, 12:3-19

A. Domnul cel inviat, 1:1-26                                       Moartea lui Irod, 12:20-23

Domnul Isus lamureste, 1:1-5                                      Raspandirea Cuvantului, 12:24-25

Domnul Isus trimite, 1:6-11                                         3. Crestinismul - catre marginile pamantului, 

Domnul Isus alege, 1:12-26                                         13:1-28:31

B. Rusaliile: Nasterea Bisericii, 2:1-47                       A.Prima calatorie misionara, 13:1-14:28

Puterea de la Rusalii, 2:1-13                                        Evenimentele din Antiohia, 13:1-3

Predica de la Rusalii, 2:14-36                                      Evenimentele din Cipru, 13:4-12

Prozelitii de la Rusalii. 2:37-47                                    Evenimentele din cetatile Galatiei, 13:13-14:20

C. Vindecarea slabanogului, 3:1-26                             Evenimentele din drumul de intoarcere, 14;20-28

Minunea, 3:1-11                                                           B. Consiliul de la Ierusalim, 15:1-35

Mesajul, 3:12-26                                                          Deosebirea de vederi, 15:1-5

D. Inceputul prigoanei, 4L1-37                                    Discutia 15:6-18

Prigoana, 4:1-22                                                           Decizia, 15:19-29

Rugaciunea, 4:23-31                                                     Comunicarea hotararii in Antiohia, 15:30-35 

Resursele, 4:32-37                                                        C. A doua calatorie misionara, 15:36-18:22

E. Compromis si confruntare, 5:1-42                            Formarea echipei misionare,  15:36-40

Refuzarea compromisului intern, 5:1-42                       A doua vizita la Biserici, 15:41-16:5

Biruinta in confruntare externa, 5:12-42                       Trecerea in Europa, 16:6-10

F. Noi lucratori pentru noi lucrari, 6:1-7                       Lucrarea in Filipi, 16:11 - 40

G. Stefan, cel dintai martir, 6:8-8:3                               Lucrarea in Tesalonic, Berea si Atena, 17:1-34

Intaratarea norodului, 6:8-15                                         Lucrarea din Corint, 18:1-17

Infruntara doctrinara, 7:1-53                                         Incheierea calatoriei, 18;18-22

Omorarea lui Stefan, 7:54-8:3                                       D. A treia calatorie misionara, 18:23-21:26

2. Crestinismul in Palestina si Siria, 8:4-12               La Efes: Puterea Cuvantului, 18:23-21:26 

A. Imprastierea crestinilor, 8:4-40                                 In Grecia, 20:1-5

Samaritenii primesc Cuvantul, 8:4-25                           Asia Mica: Troa si presbiterii din Efes, 20:6-38

16.

Etiopianul primeste Cuvantul, 8:26-40                         Din Milet la Cezareea, 21:1-14

B. Convertira lui Pavel, 9:1-31                                     Pavel in Biserica din Ierusalim, 21:15-26

Pavel il primeste pe Domnul, 9:1-19                             E. Calatoria spre Roma, 21:27- 28:31

Biserica il primeste pe Pavel, 9:20-31                          Arestarea si cuvantarea de aparare, 21:27- 22:29

C. Convertirea celor dintre Neamuri, 9:32-11:30          Pavel inaintea Sinedriului, 22:30-23:10

Pregatirea lui Petru, 9:32- 10:22                                    Pavel escortat spre Cezareea, 23:11-35

Predica lui Petru, 11:1-18                                              Pavel se apara inintea lui Felix, 24:1-27

Apararea lui Petru, 11:1-18                                            Pavel se apara inaintea lui Festus, 25:1-27

O noua Biserica in Antiohia, 11:19-30                           Pavel se apara inaintea lui Agripa, 26;1-32

D. Irod ii prigoneste pe crestini, 12:1-25                        Calatoria pe mare si naufragiul, 27:1-44

Omorarea lui Iacov, 12-1-2                                             Pavel in Malta spre Roma, 28:1-16

                                                                                        Pavel la Roma, 28:17-31

                                    EPISTOLELE NOULUI TESTAMENT. 

Inainte de a trece la un studiu asupra fiecarei epistole in parte, se cade sa ne oprim putim si sa aruncam o privire de ansamblu asupra locului pe care il ocupa grupul de epistole in intregul Scripturii. In Biblie exista ordine si armonie. Cand vom ajunge in cer, vom continua sa ne minunam de extraordinara complexitate si frumusete a acestei Carti scrise de Duhul Sfant al lui Dumnezeu. Cei ce au studiat Vechiul Testament, stiu ca acele 66 de carti ale lui sant asezate simetric in grupe distincte. Exista un " ritm " al simetriei numerice in care a fost alcatuit Vechiul Testament. acest ritm este dat de succesiunea de de cifre 17+5+17 sau mai amanuntit: ( 5+12 ) +5+(5+12). In acest ritm, mesajul trece de la cartile istorice la cele poeto-didactice si ciclul se incheie cu cele profetice. Cine studiaza Noul Testament cautand o simetrie numerica va ramane fara o concluzie multumitoare. Cartile Noului Legamant nu curg ritmat ca cele ale Vechiului Testament, Ele se intrepatrund intr-o constructie interioara logica alcatuind un monument al biruintei Evangheliei. Am putea numi aceasta aranjare a celor 27 de carti din Noul Testament: " arcul de triumf al credintei crestine". Iata mai jos prezentarea grafica a aranjarii celor 27 de carti :

                                            

                                              1 Timotei     2 Timotei     Tit        Filimon

                                               2 Tesalonicieni                                                     Iuda

                                               1 Tesalonicieni                                                     Iacov

                                                Coloseni                                                              3 Ioan 

                                                Filipemi                                                               2 Ioan

                                                Efeseni                                                                1 Ioan

                                                Galateni                                                               2 Petru

                                                2 Corinteni                                                           1 Petru

                                                1 Corinteni                                                           Iacov          

                                                ROMANI                                                             EVREI

                                                MATEI MARCU LUCA IOAN FAPTELE APOSTOLILOR 

Aceasta aranjare ne ajuta sa exprimam cu o mare usurinta mesajul credintei crestine. Iata numai cateva din concluziile extrase din acesta prezentare :

 1. Temelia. Credinta crestina este intemeiata pe fapte concrete, nu pe iluzii sau speculatii filosofice. Apostolul Pavel le spune credinciosilor din Corint; " Va fac cunoscut, fratilor, Evanghelia pe care v-am propavaduit-o, pe care ati primit-o, in care ati ramas si prin aceasta sante-ti mantuiti, daca o tinteti asa dupa cum v-am propavaduit-o ; altfel, degeaba ati crezut. V-am invatat inainte de toate, asa cum am primit si eu: ca Hristos a murit pentru pacatele noastre, dupa scripturi; ca a fost ingropat si a inviat a treia zi, dupa Scripturi ; ca S-a aratat lui Chifa, apoi celor doisprezece. Dupa aceia S-a aratat la peste cinci sute de frati deodata, dintre care cei mai multi sant in viata, iar unii au si adormit. In urma S-a aratat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. Dupa ei toti, ca unei starpituri, mi S-a aratat si mie. Caci eu sant cel mai neinsemnat dintre apostoli ; nu sant vrednic sa port numele de apostol, fiindca am prigonit Biserica lui Dumnezeu " ( 1 Cor. 15: 1- 9 ). Istorisirea acestor evenimente se gaseste in primele 5 carti ale Noului Testament. 

2. Stapul Bisericii dintre Neamuri.

Invatatura Bisericii alese intre Neamuri ne este data noua prin Sf. Pavel, apostolul Nemurilor. Despre 

" ispravnicia lui Pavel " ca trimis al lui Dumnezeu pentru Neamuri puteti citi in multe locuri ale Noului 

17.

Testament, dar mai ales in apologia lui din Galateni 1:11- 2:10. Iata rezumatul apararii sale : " Dupa 14 ani, m-am suit la Ierusalim... si le-am aratat Evanghelia, pe care o propavaduiesc eu intre neamuri, indeosebi celor mai cu vaza, ca nu cumva sa alerg sau sa fi alergat in zadar..Cei ce sant socotiti ca fiind ceva...acestia , zic, ei cei mai cu vaza nu mi-au adus nimic. Ba dimpotriva, cand au vazut ca mie imi fusese incredintata Evanghelia pentru cei netaiati imprejur, dupa cum lui Petru ii fusese incredintata Evanghelia pentru cei taiati imprejur, caci Cel ce facuse din Petru, apostolul celor taiati imprejur, facuse din mine apostolul Neamurilor, ... mi-au dat mie... mana dreapta de insotire, ca sa mergem sa propavaduim ; noi la Neamuri, iar ei la cei taiati imprejur. " Mesajul lui Pavel a fost croit de Dumnezeu dupa specificul ascultatorilor sai dintre Neamuri si nu de putine ori, i-a deranjat pe credinciosii proveniti dintre evrei. Petru insusi a avut problemele lui Pavel. Totusi, chiar si Petru recunoaste ca Pavel si-a primit mesajul de la Domnul si ca, in esenta si Pavel si apostolii trimisi de Domnul la evrei propavaduiesc aceiasi " veste buna ": 

 " sa credeti ca indelungata rabdare a Domnului nostru este mantuire,  cum v-a scris si preaiubitul nostru frate Pavel, dupa intelepciunea data lui, ca si in toate epistolele lui, cand vorbeste despre lucrurile acestea. In ele sant unele lucruri grele de inteles, pe care cei nestiutori si nestatornici le rastalmacesc ca si celelalte scripturi, spre pierzarea lor " ( 2 Petru 3:15-16 ).

Specificul ispravniciei lui Pavel l-a constituit " taina Bisericii " despre care vorbeste el in Efeseni (3:1-21 ". Va indemnam sa citi intregul pasaj din care noi spicuim doar urmatoarele: " Iata de ce eu, Pavel, intemnitatul lui Hristos pentru voi, Neamurilor...   ( Daca cel putin ati auzit de ispravnicia Harului lui Dumnezeu, care mi-a fost data fata de voi. Prin descoperire Dumnezeiasca am luat cunostiinta despre taina aceasta... Ca adica Neamurile sant impreuna mostenitoare cu noi, alcatuiesc un singur trup cu noi si iau parte cu noi la aceiasi fagaduinta a lui Hristos Isus, prin Evanghelie.." ). Ca un desavarsit pedagog, Pavel si-a aranjat mesajul evaghelic intr-o structura simpla si clara, usor de inteles si lesne de tinut minte. Cele trei sectiuni ale mesajului propavaduit de el au fost : Credinta, Dragostea si Nadejdea . Credinta trata problemele trecutului, dragostea se ocupa de viata de inviere si de sfintire, iar Nadejdea grupa invatatatutile despre evenimentele viitoare. Aceasta metoda a lui Pavel se observa in felul in care se adreseaza Bisericilor in Epistole, atentionandu-le asupra lucrurilor in care erau deficitare. : " acum dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea " ( 1 Cor.13:13 ).     

" De aceia si eu cand am auzit despre credinta; si despre dragostea voastra...ma rog ca sa pricepeti care este nadejdea ... ( Efeseni 1:15-18). "..., am auzit despre credinta voastra ....si despre dragostea voastra.... ,din pricina nadejdii care va asteapta..." ( Col. 1:4-5 ). 

"... Caci ne aducem aminte ..., de lucrarea credintei voastre, de osteneala dragostei voastre si de taria nadejdii in Domnul nostru Isus Hristos !" ( 1 Tesal.1:3 ). 

"...credinta voastra merge mereu crescand si dragostea fiecaruia...se mareste mai mult. Aceasta este o dovada lamurita  despre dreapta judecata a lui Dumnezeu, intrucat veti fi gasiti vrednici. .." (2 Tesal. 1:3-5).

Aceasta invatatura " a Bisericii crestine " este asezata in primele 9 Epistole ale Noului Testament, grupate in stalpul din stanga al schemei prezentate. Structural primele 4 Epistole vorbesc despre Cruce, ca esenta a doctrinei despre mantuire. Deasupra lor este cladita apoi grupa ultimilor doua care prezinta Venirea Domnului ca eveninent sigur si ca sursa de motivatie pentru perseverenta sfintilor.   

3. Stalpul Bisericii evreiesti. Mesajul adresat crestinilor proveniti dintre evrei este grupa in cea de adoua parte a Noului Testament. Cei care au fost folositi de Domnul pentru acesta lucrare au fost " stalpii " bisericii din Ierusalim : Iacov, Petru, Ioan, Iuda. ( Galateni1:18-19; Fapte 15: 7, 13 ). Epistolele adresate evreilor sant tot in numar de 9, grupate in stalpul din partea dreapta a schemei prezentate. Ele incep cu cea adresata de Duhul Sfant chiar asa , " Evreilor " si culmineaza cu cea adresata de Domnul Isus, cu o 

" Apocalipsa " , " Descoperire " a evenimentelor prin care va trece pamantul. Caracterul lor crestin, fac ca aceste epistole sa fie abordabile si folositoare pentru toti crestinii. Totusi la o cercetare mai atenta, fiecare dintre ele isi va devalui aroma ei proprie evreiasca. S-a spus, de exemplu, ca " Apocalipsa " este o carte neglijata astazi de Biserica. Continutul ei este pentru multi obscur si rupt de lupta noastra de zi cu zi cu pacatul. Sant predicatori care nu citesc aceasta carte cu anii. ! Cum se explica aceasta ? 

Explicatia este simpla : Biserica traieste cu invatatura data de la Romani la Tesalonicieni. Apocalipsa este o carte a evreilor. Cand ii va veni vremea, evreii o vor intelege si o vor pretui cum se cuvine. Majoritatea evenimentelor descrise in cartea Apocalipsa se petrec dupa rapirea Bisericii si este semnificativ faptul ca numele Bisericii nici nu apare dincolo de capitolul 3 al cartii. Iacov scrie " catre cele douasprezece semintii care sant imprastiate " ( Iacov 1:1 ). Petru trimite scrisori catre " alesii care traiesc ca straini, imprastiati prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia, Bitinia " ( 1 Petru 1:1) ; 2 Petru 3:1 ). Ioan le scrie unor credinciosi 

18.

evrei ( 3 Ioan 7 ). Iuda si Apocalipsa sant evreesti in aluzii si continut. 

4. Frontonul. Cei doi stalpi ai arcului consolidati de Epistole adresate lucratorilor bisericii. ele sant asezate semnificativ chiar intre cele doua grupe de Epistole amintite anterior. In cele 4 epistole pastorale,  

" Mesterul zidar " Pavel isi instruieste colaboratorii, invatandu-i cum sa " imparta drept Cuvantul adevarului " ( 2 Tim. 2;15 ) si cum  sa se poarte in casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu " ( 1 Tim. 3-15 ). Grija de capatai a acestor lucrari din vremea Bisericii trebuia sa fie recunoasterea complexitatii situatiei, recunoasterea diferentelor dintre oameni cu care aveau de lucrat si dobandirea unei strategii de lucru care sa-i invredniceasca sa se poarte in asa fel incat " sa nu fie pricina de pacatuire nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu " ( 1 Cor. 10:32 ). Reprezentarea grafica a cartilor Noului Testament sub forma unui arc de triumf deschide orizontul unor meditatii si comentarii care ar merita scrierea unui volum intreg de studii. Noi ne marginim aici sa sugeram doar cateva din ideile generate ale unui astfel de studiu. 

a. In intregul scrierilor exista un progres continuu dinspre incununarea lui Isus  cu spinii de pe Cruce inspre momentul incununarii cu slava din Noul Ierusalim. In " Epistolele Bisericii " se desfasoara o crestere continua. Primele 4 vorbesc despre Cruce, urmatoarele 3 despre Biserica, iar ultimile 2 anunta viitoarea Venire a Domnului. In " Epistolele crestinilor evrei " cresterea este de la accentul pus pe " credinta " si "fapte " din primele 2 Epistole ( Evrei , Iacov ), la accentul pus pe " nadejde " si " crestere " in urmatoarele doua (1,2 Petru ). Urmatoarele 4 vorbesc despre " dragoste " si despre importanta luptei pentru pastrarea  

 " credintei " ( 1,2,3 Ioan, Iuda ), in timp ce " Apocalipsa " incununeaza totul, vorbindu-le celor " biruitori "                                    

  despre " rasplatire '                      

b. Intre cei doi " stalpi " ai arcului exista corespondente fascinante. Ei se contrasteaza si se completeaza reciproc. Amandoi " stalpii" pornesc cu cate un veritabil tratat de doctrine - pentru Biserica crestina aceasta este Romani, iar pentru cei dintre iudei este Epistola intitulata chiar asa : " catre Evrei ". Amandoi "stalpii " sfarsesc prin a anunta revenirea Domnului si proclamarea " ordinii viitoare " - in primul caz avem Epistolele " catre Tesalonicieni ", iar in aldoilea " Apocalipsa ". la inceputul primului stalp , apostolul Pavel prezinta pentru toti oamenii mantuirea prin Crucea Domnului Isus drept " singura cale " in timp ce stalpul evreiesc porneste din contextul legii lui Moise prezentandu-l pe Domnul Isus Hristos drept " calea cea buna " ( " un eliberator mai bun ", " o preotie mai buna " , " o jertfa mai buna ", " un legamant mai bun ", etc. ). La capatul primului stalp  Epistolele scrise catre Tesalonicieni prezinta revenirea Domnului Isus in mod special in relatie cu Biserica ( pentru Biserica ), in timp ce varianta evreeasca al celui de aldoilea stalp ni-l prezinta pe Domnul Isus Hrisos revenind pentru Israel si in relatie directa cu Neamurile lumii.

 c. Arcul ne arata ordinea in care trebuie sa predicam Adevarul crestin . Cele trei sectiuni caracteristice din grupul celor 9 Epistole ale Bisericii crestine ne arata aceasta. In primele 4, credinta crestina este indemnata sa priveasca inapoi la Cruce si sa creasca in putere. In grupul celor trei Epistole de la mijloc, dragostea este chemata sa- si indrepte privirile in sus, inspre Mirele ceresc si sa invete sa depinda numai de El, iar in ultimile 2 nadejdea este chemata sa priveasca inainte spre asteptata intalnire cu Mantuitorul. 

In adevar, cel pacatos nu are nevoie la inceput nici de doctrina despre Biserica si nici cea despre Venirea Domnului. El trebuie sa afle despre Hristosul rastignit pe Cruce, asa ca in primele 4 Epistole numite si 

" evanghelistice ". Dupa aceia, cel rascumparat prin sangele Mielului si nascut din nou prin lucrarea Duhului are nevoie sa intre in partasia minunata a Bisericii, bucurandu-se de desavarsita unitate a celor mantuiti. Intre pamant si cer, credinciosul trebuie sa afle acum despre " trupul " mistic al lui Hristos, despre 

" Mireasa " Mielului, despre Templul Duhului Sfant " si despre viata de rodire. In final, invatatura crestina  trebuie sa ne poarte inspre momentul culminant al intalnirii noastre cu slavitul nostru Domn, care  " va schimba trupul starii noastre smerite si-l va face asemenea trupului Slavei Sale " ( Filip. 3:21 ).

C. J. Ellicot comenta astfel : " in Galateni si Romani gasim ( asa cum a aratat-o si Reforma din secolul 16 ), un tezaur de adevar despre crestinismul personal ; chiar si gandul justificarii, dominant in ele, duce orice suflet in situatia de a sta fata in fata cu propriile-i pacate si cu mantuirea, in acea criza intre viata si moarte cand ramanem constienti doar de doua existente- a lui Dumnezeu si a noastra insine. Efeseni, Filipeni si Coloseni sant tezaurul de adevar despre realitatea Bisericii universale a lui Hristos. Ideia centrala este Hristos -Capul trupului mistic alcatuit din toti crestinii veacurilor. Ce mai lipseste ? 1,2 Tesalonicieni adauga adevarul despre destinul final al Bisericii, culminind istoria existentei cu intrarea in odaia de nunta a Mielului spre savarsirea unirii vesnice cu Fiul. In aceste doua epistole catre Tesalonicieni, doctrina despre Cruce si aceia despre Biserica nu apar decat foarte vag si simplist. Accentul se pune pe perspectiva intoarcerii Domnului pentru Biserica Sa. " 

19.

                                                  ROMANI.

Epistola catre romani este " magnum opus " ul apostolului Pavel. Niciuna dintre celelalte scrieri ale sale nu este la fel de bogata sau de organizata. In aceasta scriere intalnim deopotriva, " cunosintele " lui Pavel si 

" constiinta " lui in arta de a le aranja intr-un tratat de teologie sistematica. Dintre toate cartile scrise candva, aceasta este cea care a influentat cel mai mult evolutia si cursul gandirii crestine. Fiecare crestin ar trebui sa studieze continutul acestei epistole. Ea este " alfabetul " credintei, dar nu se opreste aici, ci,  in profunzimi, se dovedeste busola tuturor calatoriilor in doctrinele Bibliei. A deveni familiar cu invataturile aceste scrieri este tot una cu a fi " inradacinata " in credinta si a dobandi certitudini divine in problemele cruciale ale vietii, mortii si eternitatii. 

 Titlul: in originalul grec, cartea poarta titlul " Pro Romanias " , " Catre Romani ". Cetatea Romei a fost fondata in in 735 I.H. si ajunsese pe vremea lui Pavel sa fie cea mai mareata capitala a lumii, cu o populatie de peste un milion de oameni. 

 Data: Pavel scrie aceasta Epistola catre crestinii din Roma in anul 57 D. H., pe cand se afla in orasul Corint, in casa lui Gaiu. ( Rom. 16:23 ; 1 Cor.1:14 ). Scrierea a ajuns la Roma prin intermediul lui Fivi, diaconita a Bisericii din Chencrea, unul din cartierele portuare ale Corintului ( Rom. 16:1,2 ).

Contextul Istoric : Privind la vremea in care a fost scrisa aceasta carte, vedem ca nevoia dupa un asa tratat doctrinar era evidenta. Cand Pavel s-a apucat de scris trecuse deja aproximativ 25 de ani de propavaduire a Evangheliei de-a lungul si de-a latul Imperiului Roman. Comunitatile crestine se raspandise pretutindeni, aparand in toate colturile Imperiului. Era inevitabil ca aceasta noua invatatura sa ridice intrebari chinuitoare in inimile celor ce o intalneau pentru prima oara. Cum se impaca Evanghelia iertarii cu 

" dreptatea "  lui Dumnezeu ? Ce mai ramanea din " neprihanirea " ceruta de Dumnezeu, daca pacatosii erau iertati prin oferta gratuita " a Harului  " ? Ce fel de relatie era intre aceasta Evanghelie si " stravechea Lege a lui Moise " ? Nu-l desfiinta ea pe Moise ? Si ce mai ramanea din legamantul Avramic " ? Cum se putea ca " Neamurile " sa aiba parte de privilegiile aceluiasi legamant facut cu Evreii ? Ce se va alege din nivelul moral, daca se raspandeste acum vestea ca Dumnezeu nu-I mai priveste pe oameni prin filtrul pretentiilor Legii, ci prin usa deschisa a Harului ? Nu vor ajunge oare oamenii sa creada ca este bine sa pacatuim mai mult ca sa se inmulteasca si mai mult Harul ? Ce mai ramanea valabil din promisiunile facute de Dumnezeu Israelului ? Mai ramanea in picioare statutul de popor al " legamantului " ? Va mai avea Israelul, care l-a respins pe Mesia, un rol in istoria viitoare a lumii ? Nu cumva " legamantul cel nou " semnifica si lepadarea Israelului ca popor ? Multora dointre evreii evlaviosi li se parea ca noua " Cale " propusa de Pavel ( Fapte 22:4 ; 24:22 ) arunca pe geam tocmai traditiile si mostenirile care le erau asa de dragi. Iata deci ca pentru multi se cerea o explicatie mai clara si cumva definitiva asupra noii invaturi in Biserica crestina.

Autorul : Exista un singur om capabil de o asemenea lucrare! Dumnezeu pregatise deja un om care sa primeasca aceasta insarcinare! Lui Anania Dumnezeu ii spusese: " Du-te, caci el ( Pavel ) este un vas, pe care L-am ales, sa duca Numele Meu inaintea Neamurilor, inaintea Imparatilor si inaintea fiilor lui Israel". 

( Fapte 9:15 ). Cu pregatirea lui temeinica de Fariseu, cu constiinta lui delicata si cu credinta lui puternica in religia evreilor, Pavel isi dadu-se seama,  chiar mai mult decat impotrivitorii lui, de aspectul contradictoriu al invataturii ce-i fusese incredintata. Dumnezeu a trebuit sa-l convinga mai intai pe el insusi de temeinicia crestinismului. Faptul ca a primit " Evanghelia lui " direct prin revelatie dumnezeiasca ( Gal.1:1, 11-17 ), nu l-a scutit pe Pavel de zbucium launtric si de multa framantare sufleteasca. In Cap. 9 el face marturisirea: 

" simt o mare intristare si am o necurmata durere in inima...pentru fratii mei, rudele mele trupesti " (9:2-3 ).  

Se cuvine sa spunem ceva, pe scurt, despre apostolul Pavel. Dar cine poate spune ceva "pe scurt " despre 

 acest om extraordinar ? Iata ce scrie C.A. Fox despre marele apostol : " mai multe calitati, aparent contradictorii, au fost puse impreuna de Dumnezeu pentru a impleti fiinta launtrica a lui Pavel. Prin experienta lui personala, el combina cunostinte nemijlocite dintre trei sfere sociale care-i imparteau pe oameni pe vremea lui. A fost ales din cea mai ingusta secta a iudaismului. Ca Fariseu, cunostea legalismul evreu, pe dinauntru si pe dinafara. a fost scos dim mediul imbibat cu cea mai aleasa cunostiinta a culturii grecesti, caci si-a trait anii formarii lui intr-unul din cele mai importante centre de educatie helenistica, Tarsul Ciliciei si si-a insusit temeinic eleganta literaturii grecesti. Mai mult, inca de la nastere, s-a bucurat de privilegiile multiple ale celui cu " cetatenie Romana " .

Putem spune deci ca Pavel a fost Evreu pana in maduva, Grec in cel mai deplin sens al cuvantului si cetatean Roman prin nastere. Dincolo de toate acestea, el a unit in personalitatea lui o neobisnuita vigoare intelectuala, o mare putere a vointei, o simtire adanca si o mare compasiune pentru oameni. Spunand toate 

20.

acestea, mai trebuie sa adaugam un lucru, probabil cel mai important dintre toate, Iudaismul lui Pavel s-a frant in intalnirea directa cu Hristos pe drumul Danascului. Convertirea lui brusca si capitularea lui neconditionata, l-au facut cel mai potrivit vas pentru a demonstra evreilor ca Isus este viu si ca El este Mesia, Cel care trebuia sa vina. Experienta lui l-a ajutat sa prezinte crestinismul nu ca ceva antagonic iudaismului, ci ca pe o urmarea fireasca, ca pe o continuare si ca pe o implinire a lui. 

Destinatarii epistolei : Cand scria aceasta scrisoare, Pavel inca nu fusese la Roma. Avea insa dorinta aceasta arzatoare si planuia sa calatoreasca intra-acolo. Apostolul isi daduse seama de importanta stategica a Bisericii stabilite chiar in capitala imperiului. De acolo se puteau raspandi apoi in toata lumea invataturile noii Evanghelii. Formata din evrei si din Neamuri, comunitatea crestina din Roma crescuse foarte repede, probabil si prin venirea multor crestini convertiti din alte parti ale Imperiului. Pavel isi numeste cititorii cand evrei ( 21:17-29; 4:1; 7;1 ), cand Neamuri ( 1:13; 11;13-32; 15;15, 16, etc. ). In incheierea scrisorii, el saluta 26 de persoane, dintre care doua treimi au nume grecesti.   

Continutul cartii : Avand in vedere componenta Bisericii din Roma,Sf.Pavel construieste o prezentare maiastra a adevarurilor marete ale crestinismului, care sa-i dumireasca si pe evrei si pe cei dintre Neamuri. O schita a intregii scrisori ar cuprinde trei sectiuni terminate fiecare cu o doxologie ( 8:38- 39; 11:33-36; 16:27-27 ). Nu este nici o indoiala ca primele 8 capitole sant doctrinare ocupandu-se cu doctrinele fundamentale ale Evangheliei. Sectiunea de la mijloc are un caracter national, clarificand relatia Israelului, ca natiune, cu noua Evanghelie, iar ultima parte este o portiune devotionala, care ilustreaza pe scurt aplicarea noii invataturi la viata practica de toate zilele. 

1. DOCTRINAR : expozitie - Cum manuieste Evanghelia pe pacatosi.

2. NATIONAL: explicatie - Cum  se aplica Evanghelia Isaelului.

3. DEVOTIONAL : aplicatie - Cum se traieste Evanghelia.  

Cuvinte cheie si teme carcateristice : In faimoasa lui " Prefata la studiul epistolei catre Romani ", Martin Luther, celebrul reformator german, scrie urmatoarele : " Ca sa pornim la drum, trebuie mai intai sa lamurim cateva probleme de limbaj. Este absolut esential sa nu incepem studierea acestei epistole mai inainte de a vedea ce intelege sfantul apostol Pavel prin termeni ca : Lege, pacat, har, credinta, neprihanire, fire pamanteasca, duh, etc. Fara lamurirea acestor termeni, citirea epistolei poate ramane fara nici o valoare practica. Iata de exemplu acest cuvant mic : " Lege : . El nu trebuie luat in intelesul lui social obisnuit care defineste normele dupa care cetatenii stiu ce trebuie sa faca si ce trebuie sa nu faca. Acest aspect este valabil numai in ce priveste legile sociale omenesti in care sant judecate si apreciate faptele, fara sa se tina in socoteala atitudinea inimii. Legea lui Dumnezeu este astfel. Dumnezeu judeca dupa ceea ce este in strafundurile inimii si de aceia Legea Lui nu se opreste la aspectul exterior al faptelor. Ea se pogoara in adancimile fiintei umane prezentandu-i nu numai un anumit fel de comportament, ci si un anumit fel de simtire. Legea lui Dumnezeu pedepseste chiar si faptele aparent bune atunci cand acestea nu izvorasc dintr-o pornire sincera a inimii. Ipocrizia si minciuna nu sant tolerate. 

Psalmul 116:11 decreteaza : " Orice om este inselator ", facandu-i pe oameni mincinosi in comporatmentul lor . Intr-adevar, omul nu poate tine din toata inima Legea lui Dumnezeu. Este in natura noastra sa ne placa parca dinadins raul si sa nu ne atraga cea ce este bine. Si daca inima noastra nu-si gaseste placere in ce este bine, atunci este clar ca nici un om  nu poate tine in mod absolut Legea divina. Aceasta nu inseamna altceva decat ca omul este pacatos in strafundul naturii sale si ca aceasta stare de pacat atrage asupra noastra mania lui Dumnezeu, indiferent daca aparent traim ca niste oameni respectabili facand in exterior fapte considerate de toti ca fiind " bune " 

Concluzia pe care o trage Sf. Pavel in cuprinsul capitolului 2 din Epistola catre Romani este ca pana si iudeii sant pacatosi, caci " nu cei ce aud Legea sant neprihaniti inaintea lui Dumnezeu, ci cei ce implinesc Legea aceasta, vor fi socoti neprihaniti " ( 2:13 ). El intelege prin aceasta ca niciunul, prin faptele facute, nu este implinitor al Legii. Dimpotriva, el acuza pe toti, direct in fata, de comiterea celor mai flagrante incalcari ale Legii: " Tu care zici : " Sa nu preacurvesti ", preacurvesti/ " 1:22). " caci prin faptul ca judeci pe altul, te osandesti singur; fiindca tu, care judeci pe altul, faci aceleasi lucruri ", 21). Ce vrea sa spuna Sfantul Pavel este aceasta : " Da stiu ca tu traiesti in exterior o viata care pare sa respecte prevederile Legii si ca judeci pe ceillati care nu fac la fel ca tine; stiu ca esti foarte priceput sa vezi paiul din ochiul aproapelui tau, dar de barna care-ti impiedica vederea nu ai habar. " adevarul este ca daca tii in aparenta Legea. Atunci ce importanta mai are ca ca tu ii inveti pe altii sa nu fure, cand stim ca tu ai hotia in inima si ai fura din toata inima daca te-ai lasa dus de pornirile inimii tale ? Nu vezi cata ipocrizie se acunde in dosul unei masti de decenta ? Tu ii inveti pe altii, dar nu te poti convinge pe tine insuti. De fapt, respectand ceia 

21.

ce tu, ca evreu, numesti Lege, n-ai ajuns s-o intelegi vreodata. " Legea nu poate rezolva problemele. In capitolul 5 al Epistolei, Sfantul Pavel spune clar ca Legea nu a venit sa ne faca mai buni, ci doar sa scoata in evidenta pacatul. Cu cat Legea ne pretinde mai multe, cu atat noi ne impotrivim ei, urand-o din toata inima. 

Acesta este motivul pentru care, Sf. Pavel spune in capitolul 7:14 ca " Legea este duhovniceasca, dar eu sant rob pacatului " Cum se intelege aceasta ? iata cum : Daca Legea ar fi fost data numai pentru trupul exterior, ea ar fi putut fi satisfacuta prin fapte exterioare ; dar atata vreme cat Legea este duhovniceasca, nimeni nu o poate implini, pentru ca ne este impotriva firea noastra pacatoasa. Numai Dumnezeu ne poate schimba inima si ne poate darui una care-l poate ridica pe om la nivelul Legii lui Dumnezeu. Numai prin lucrarea de inoire facuta de Duhul Sfant putem ajunge sa dorim sa facem voia lui Dumnezeu, nu de frica pedepsei sau din obligatie, ci printr-o pornire sincera a inimii. " Legea, care este duhovniceasca " nu poate fi implinita decat de un om " duhovnicesc " prin lucrarea de inoire a Duhului. Acolo unde Duhul Sfant inca nu a aintrat, ramane in continuare pacatul, ramane impotrivirea tacita fata de Lege si dusnmania fata de prevederilei ei. 

Aceasta se intampla cu toate ca, mental, noi recunoastem ca voia lui Dumnezeu este buna, dreapta si sfanta. 

Cautati sa va familiarizati  cu felul acesta de gandire al Sf. Pavel si veti ajunge sa va dati singuri seama ca " facand faptele Legii " si " implinirea Legii " sant doua lucruri cat se poate de deosebit. Faptele Legii sant insumarea a tot ceia ce face cineva din dorinta sincera de a respecta preceptele divine prin stradaniile puterii proprii. Oricat de sincere sant aceste stradanii, ele sant insotite mereu de o stare de inversunarea a inimii si de o constrangere a pornirilor launtrice, care fac in ultima instanta faptele exterioare tot una cu ipocrizia, golindu-le de orice valoare. Aceasta este cauza care-l face pe Sf. Pavel sa scrie in Romani 3:20: " Caci nimeni nu va fi socotit neprihanit inaintea Lui, prin Faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunostinta pacatului ".

Cat de caraghiosi sant unii care ii invata pe cei din Biserici " sa se pregateasca sa primeasca Harul facand faptele necesare "! Cum ar putea un om sa se pregateasca facand faptele, atata timp cat inima i se impotriveste si-l umple de fiere amara ? Cum s-ar putea ca o astfel de " fapta " facuta din obligatie sau constrangere a inimii sa fie placuta inaintea lui Dumnezeu ?  Pe de alta parte, a implinii Legea inseamna a face faptele ei din dragoste, cu o inima voioasa si binevoitoare, fara a simtii presiunea necesitatii sau apasarea constrangerii. Aceasta atitudine voioasa si binevoitoare a inimii este produsul lucrarii Duhului Sfant in launtrul celui mantuit : " pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inimile noastre prin Duhul Sfant, care ne-a fost dat " (5:5 ). Dar Duhul Sfant nu este dat decat " prin ", " in urma " si ca 

" rezultat "  al credintei mantuitoare in Domnul Isus Hristos. Aceasta este ce spune Sfantul Pavel in introducerea sa : " Pavel... pus de o parte sa vesteasca Evanghelia lui Dumnezeu, pe care o fagaduise mai inainte  prin prooroci Sai din Sfintele Scripturi. " Ea priveste pe Fiul Sau, nascut din samanta lui David, in ce priveste trupul, iar in ce priveste Duhul, sfinteniei dovedit cu putere ca este Fiul lui Dumnezeu, prin invierea mortilor; adica pe Isus Hristos, Domnul nostru, prin care am primit Harul... " ( Romani 1:1-5 ).

Schimbarea inimii se face prin lucrarea Sfantului Duh, care la randul sau ne este data ca rezultat al credintei. Putem spune asa dar, fara nici o ezitare ca singurele fapte bune sant cele care sant o consecinta a credintei. Numai " neprihanirea care se capata prin credinta " poate implini Legea, caci numai prin meritul castigat de Hristos primim in dar lucrarea Duhului, care ne transforma inima facand-o sa-i placa lucrurile cerute de Dumnezeu. Aceasta este dealtfel si definitia Harului, care nu este un fel de certificat pentru libertatea de a face tot ceia ce pofteste inima pacatoasa. Harul este dorinta si puterea pe care ne-o daruieste Dumnezeu pentru ai implinii voia Sa sfanta. Credinta nu desfiinteaza faptele Legii, ci le face accesibile celui mantuit: " Deci, prin credinta desfiintam noi Legea ? Nicidecum. Dimpotriva , noi intarim Legea " 

( Rom. 3:31 ). " Pacatul " este un alt termen care trebuie explicat. In Sfanta Scriptura, pacatul nu este numai savarsirea faptelor care incalca prevederile Legii, ci denumeste un intreg complex de sentimente si atitudini ale inimii care ne indeamna sa calcam Legea. Dumnezeu nu se opreste la aparente, ci pune degetul direct pe rana atunci cand " nu se uita la ce izbeste ochiul, ci priveste la inima ". Inainte de a deveni fapte, pacatele noastre erau ascunse in cutele infinit de sensibile ale inimii: " Dar ce iese din gura, vine din inima si deaceia spurca pe om. Caci din inima ies gandurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtisagurile, marturiile mincinoase, hulele. Iata lucrurile care spurca pe om, " ( Matei 1:17-20 ). Prin urmare, credinta este singura noastra cale spre neprihanire, caci credinta ne aduce in inima, lucrarea Duhului Sfant. In Ioan 16:8-9, Domnul Isus spune ca singurul pacat care nu li se va ierta oamenilor este necredinta : " Cand va veni El 

( Duhul Sfant ), va dovedi lumea vinovata in ce priveste pacatul, neprihanirea si judecata . In ce priveste pacatul : " fiindca ei nu cred in Mine " . Cel ce crede are calea deschisa spre neprihanirea pornita dintr-o 

22.

inima spalata de sangele Domnului Isus si inoita de lucrarea transformatoare a Duhului Sfant. Dintr-o astfel de inima vor curge apoi ; " rauri de apa vie, cum zice Scriptura  " ( Ioan 7:38 ). Inainte de a exista fapte 

bune sau rele, exista o inima stapanita de credinta sau necredinta. Inima firii pamantesti este radacina tuturor relelor. Ea este " capul sarpelui " despre care vorbeste Scriptura si despre care i-a fost promis lui Adam ca va fi zdrobit sub picioarele semintiei lui ( Gen . 3:15 ) ".

                                                CUPRINSUL CARTII. 

EPISTOA CATRE ROMANI " Nprihanirea data in dar "

INTRODUCERE ( 1:!-17 ) 

1. Neprihanirea lui Dumnezeu este cea ce ne trebuie.

1:18-1:32 Omenirea L-a parasit pe Dumnezeu si a pierdut neprihanirea.

2:1-2:16   Neamurile, fara Lege, sant vinovate.

2:17-3 : 8 Iudeii, sub Lege sant si ei vinovati.

3:9-3:20   Rezultatul : Vinovatia intregii omeniri.

2. Neprihanirea lui Dumnezeu  ne este daruita.

3:21       Nu prin tinerea Legii.

3:22,23  Prin credinta ( calea ). 

3:24       Din Harul divin acordat ( izvorul ).

3:25,25  In urma mortii lui Hristos ( prilejul ).

3:26-31  Fara plata pentru Neamuri, ca si pentru evrei ( scopul ). 

4:1-25    Exemplificat in Avraam si in David (exemplele).

5: 1-11   Are ca urmare mari binecuvantari ( rezultatul ).

5: 12-21 Rezultatul : Mantuirea este oferita intregii omeniri. 

3. Neprihanirea lu Dumnezeu este realizata in noi. 

6: 1-13      Noi am murit fata de pacat si traim pentru Dumnezeu. 

6:14-7:25  Noi sm murit fata de Lege si traim sub Har.

8:1-13       Noi am murit fata de fire si traim prin Duhul.

4. Neprihanirea lui Dumnezeu ne este asigurata.

8:14-25   Santem fii si ne asteapta slava.

8:26-27   Mijlocirea Duhului.

8:28-34   Scopul etern al Tatalui.

8:35-39   Dragostea statornica a Fiului.

5. Neprihanirea lui Dumnezeu este la lucru pentru noi. 

Cap. 9 Israelul a fost ales in trecut.

Cap10 Israelul este indepartat in prezent.

cap.11 Israelul va fi restaurat in viitor. 

6. Neprihanirea lui Dumnezeu este aratata prin noi. 

Cap.12, 13 In cadrul activitatilor spirituale, sociale si cetatenesti.

Cap. 14-16 In cadrul partasiei si slujirii noastre crestine. 

============================================================================

                                                           1. CORINTENI.

Probabil ca nici una din epistolele Sfantului Apostol Pavel nu a fost scrisa unui mai framantat de probleme, de compromisuri cu pacatul si de lupte ca aceasta scrisoare adresata crestinilor din orasul Corint. Au existat glasuri care au spus ca Biserica din Corint poate fi numai in parte si cu greu considerata o Biserica 

"crestina ". Totusi, faptul ca Sfantul Apostol Pavel o numeste asa si mai ales faptul ca Duhul Sfant a socotit ca scrisorile adresate  de Apostol credinciosilor de acolo merita sa fie pastrate in canonul Noului Testament nu inseamna sa avem o alta parere. Este bine sa staruim cu atentie asupra acestei Biserici si sa vedem ce mesaj gasim in epistolele adresate ei pentru viata Bisericilor de astazi. 

Titlul : In originalul grec, cartea se numeste : Pros Korintius A ". " Catre Corinteni A " ( sau intaia " ).

Autorul : Sfantul Pavel este nu numai autorul acestei Epistole, ci si fondatorul Bisericii din Corint ( 1 

23.

Cor.4:14-15 ). Contextul scrierii : Corintul er aun mare centru comercial, cultural, religios si vai, un mare centru al desfraului. Intrarea Apostolului in oras s-a petrecut la mai bine de o suta de ani dupa ce Iulius Cezar reconstruise cetatea, transformand-o intr-o noua capitala a Ahaiei. Din punct de vedere maritim, Corintul era un oras situat pe promontoriul dintre doua porturi; Chencreea la est si Laceum la vest. Aceasta pozitie i-a asigurat accesul traficului maritim comercial din toata lumea. Cand spuneai Corint, spuneai afluenta materiala, tranzactii comerciale, garnizoane militare, lux, afluenta materiala si...iar afluenta materiala. Cand Pavel aminteste de : " aur, argint si pietre pretioase " in capitolul 3, el vorbeste cu oameni care cunosteau foarte bine valoarea acestor marfuri. La 16 kilometri de portile cetatii se intindeau campurile destinate jocurilor Istmice, un corespondent al jocurilor Olimpice de astazi. Din patru in patru ani veneau acolo atleti din toata lumea sa se intreaca in tot felul de jocuri dintre care cursele, boxul si luptele, erau cele mai renumite. Sfantul Pavel face aluzie la aceste intreceri la capitolul 9. Sus pe inaltimea Acropolis, dominand si la propriu si la figurat cetatea, se inalta mandru Templul Afroditei, zeita iubiri si a fertilitatii. O mie de preotese practicau prostitutia ca parte al ritualului de inchinaciune. Corintul era un oras al viciului. Pe strazi se plimbau homosexuali care isi lasase parul sa creasca ca la femei. Vorbind despre ei, Pavel scrie in 1 Cor. 11:4 : " Nu va invata chiar si firea ca este rusine pentru un barbat sa poarte parul lung.." 

Ne putem inchipui ce mare trebuie sa fi fost dezgustul Sfantului Pavel la vederea decadentei morale din jur. Nici in Antiohia nu intalnise o asa combinatie de " intelepciune " lumeasca si imoralitate animalica. In toata Biblia nu se gaseste o descriere mai vie a starii de pacat a omenirii decat acea forma facuta de Sfantul Pavel in capitolul 1 al Epistolei catre Romani. Este suficient sa spunem ca acel comentariu a fost scris pe vremea in care Apostolul se afla in cetatea Corintului. Sfantul Pavel a venit la Corint dupa ce vizitatse Atena, unde avuse-se o experienta nu prea incurajatoare cu cei ce-l ascultase ( Fapte 17:15-34 ). Probabil ca starea lui sufleteasca nu era prea buna. Grecia nu parea sa fie un camp bun pentru Evanghelie. Dupa ingamfata Atena, a urmat decazutul Corint ! Nu-i de mirare ca Dumnezeu a trebuit sa i se arate noaptea si sa-l incurajeze.: " Noaptea Domnul a zis lui Pavel intr-o vedenie: " Nu te teme; ci vorbeste si nu tacea, caci Eu sant cu tine; si nimeni nu va pune mana pe tine, ca sa-ti faca rau : vorbeste, fiindca am mult norod in aceasta cetate ". Aici a ramas un an si sase luni si invata pe Corinteni  Cuvantul lui Dumnezeu " ( Fapte 18:9-10 ). 

Primii cu care Sfantul Apostol Pavel a venit in contact au fost Aquila si Priscila, evrei crestini, victime a expulzarii evreilor din Roma sub Claudiu Cezar. Pentru ca se ocupau si ei cu facerea corturilor, casa lor a devenit si casa sfantului Pavel. Dupa ce Sila si Timotei, care fusese in Macedonia, au intregit echipa misionara, Sfantul Pavel s-a dedat cu totul propavaduirii, fiind sustinut material de ceillati. ( Fapte 18:5 ). 

In fiecare zi de sabat el predica in Sinagoga "  dovedind  evreilor ca Isus este Hristosul ". Doua convertiri notabile s-au produs ca urmare a predicarii: Iust a carui casa era vecina cu Sinagoga  si-n casa caruia s-a mutat Sfantul Pavel si Crisp, fruntasul Sinagogii, care s-a intors la Domnul cu toataca sa lui ( Fapte 18:7-8 ). Asa a luat fiinta Biserica Nou Testamentala din Corint alcatuita din barbati si femei, evrei si dintre Neamuri, sclavi si oameni liberi. Despre caracterul si caracteristicile acestei adunari gasim ceea ce spune Sfantul Pavel in cap. 1:26-31 si 6:9-11; " De pilda fratilor, uitati-va la voi care ati fost chemati: printre voi nu sant multi intelepti in felul lumii, nici multi puternici, nici multi de neam ales, ..." , " Nu stiti ca cei nedrepti nu vor mosteni imparatia lui Dumnzeu ? Nu va inselati in priviinta aceasta: nici curvarii, nici inchinatorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomitii, nici hotii, nici cei lacomi, nici betivii, nici defaimatorii, nici raparetii nu vor mostenii Imparatia lui Dumnezeu. Si asa erati unii din voi ! Dar ati fost spalati, ati fost sfintiti. , ..."

Continutul cartii : 1 Corinteni este o scrisoare plina de manie, de mustrare, de corectare si de invatatura. Dupa 18 luni petrecute la Corint, Sf. Pavel a plecat la Efes unde a stat 3 ani de zile. Fiind acolo el a primit o scrisoare din partea credinciosilor din Corint in care i se cerea parerea despre casatorie si despre carnea ramasa de la jertfele pagane. Trei foarte cunoscuti membrii ai adunarii din Corint i-au adus Sfantului Pavel, scrisoarea la Efes: Stefanos, Fortunat si Ahaic (1 Cor. 16:17,18 ). Nu incape nici o indoiala ca intre Sfantul Pavel si acesti trei frati din Corint au avut loc la discutii amanuntite din care apostolul a aflat despre starea decazuta a credinciosilor corinteni. Raspunsul lui Pavel este indreptat deci nu numai spre probleme ridicate de ei, ci inspre combaterea si corectarea tuturor relelor  despre care aflase. Situatia ar putea fi descrisa in aceste cuvinte: Cei din Corint fusese cu adevarat intorsi in Hristos si formau acum o adunare de copii ai lui Dumnezeu. Ei o rupsesera in teorie pentru totdeauna cu idolatria si cu practicile idolatre. Totusi, ei  nu puteau, peste noapte, sa se desprinda de ceea ce continua sa se intample " in jurul lor ", practica vietii lor nu se ridicase la nivelul " teoriei ". Misionarii de astazi ne povestesc de situatii asemantoare in care gasesc unii convertiti din tarile pagane. Acceptarea lui Cristos este amestecata adeseori cu forme traditionale de 

24.

idolatrie straveche. Oamenii nu se pot desprinde imediat de " formele " care le-au dat identitatea nationala 

timp de secole. Se ajunge astfel la o stare de impas, pe care unii incearca s-o depaseasca pe calea compromisurilor. Asa si-au facut loc in Biserica, de-a lungul veacurilor, tot feluri de sarbatori si de obiceiuri pagane ca : rugaciunea pentru cei morti, teama de spiritele celor morti, pomana pentru sufletul mortilor, cultul regenerarii la schimbarea anilor, descantecele si sarbatorirea unor zile preluate din carcaterele pagane. In relatia cu pacatul, compromisul inseamna insa " robie " spirituala ( 6:12 ). Corintenii au avut nevoie ca cineva sa le spuna ca nu exista nici o cale de mijloc : ori cu Dumnezeu, ori cu lumea pagana. O alegere trebuia facuta si aceasta alegere trebuia facuta repede. Acesta este in esenta mesajul din 1 Corinteni 5 si 6. Duhul Sfant este intristat intr-o adunare in care este tolerat pacatul : " Nu stiti ca voi santeti Templul lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi ? ... caci Templul lui Dumnezeu este sfant si asa sante-ti si voi " ( 3:16-17 )... sa fi fost dat afara din mijlocul vostru ", " Dati afara dar din mijlocul vostru pe raul acela " ( 5:2, 13). Caci ati fost cumparati cu un pret. Proslaviti dar pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru, care sant ale lui Dumneezeu " (6:20 ). 

 Cuvinte cheie si teme caracteristtice : Una dintre cele mai frumoase lectii pe care le da Sfantul Pavel Corintenilor, este lectia exemplului personal. Ca reprezentant al Domnului Isus intr-o lume pierduta, Apostolul se da pe sine pilda celor din greu incercata Biserica a Corintului. Sub presiunea lumii, credinciosii din toate timpurile au avut nevoie de lideri care nu numai sa le spuna ce au de facut, ci sa le si arate cum trebuie traita viata crestina. In capitolul 4:16 el spune : " de aceia va rog sa calcati pe urmele mele ", adaugand in cap. 11:1 :" Calcati pe urmele mele, intrucat eu calc pe urmele lui Hristos ". Iata cele zece pasaje in care Pavel se da drept exemplu demn de urmat :

1. Loialitate in mesaj, metoda si motivatie (2:1-5).

2. Seriozitate in punerea temeliei si in zidirea de deasupra ( 3:10-23 ).

3. Credinciosie in lucrul incredintat lui 4:1-6 ).

4. Rabdare in suferintele pentru Hristos ( 4:9-16 ).

5. Consideratie pentru fratele mai slab. ( 6:12;8:13 ).

6. Renuntare la drepturi si privilegii. ( 9:12-18 ).

7. Negare de sine pentru castigarea altora. ( 9:19-23 ).

8. Autodisciplinare a trupului si comportamentului. ( 9:27; 10:33 ).

9. Stapanire de sine in adunarile publice. ( 14:18-20 ).

10. Ravna si recunostinta. ( 15:9-10 ).

                                                            CUPRINSUL CARTII.

Introducere 1:1-9 ) 

1. MUSTRARE PENTRU DEZBINARE 1-6.

(Corintenii se complaceau in a da slava oamenilor - 1:12 )

Partidele atasate oamenilor sant rele :

- pentru ca mantuirea prin Cruce inlatura orice fel de intelepciune omeneasca ( v. 18:31 )

- deoarece adevarta intelepciune este data de Duhul Sfant, ea nu apartine oamenilor ( v. 5-13 )

- deoarece " invatatorii " nu sant " slujitori " ; puterea este a Domnului ( 3:5,6,21;4:1 ).

- atata timp cat aceasta " fala " ( 5:12 ), caci credinciosii continuau sa se complaca in mijlocul unor pacate murdare ca incestul, darile in judecata si abuzurile de tot felul. 

2. RASPUNSURI LA  PROBLEME RIDICATE 7-15.

( Corintenii i-au scris Sfantului Pavel despre aceste probleme-7:1 ), cap.7- Raspuns la problema: " casatorie sau celibat ? ", cap. 8-10- Despre carnea ramasa de la jertfele pagane. Principiul ( cap. 8 ), exemplul Sfantului Pavel (9), avertismente din Sfanta Scriptura (10), rezolvarea ( 10:23-11:1 ). Cap. 11- Tinuta femeii in adunare ( v. 2:16 ) si comportarea la Cina Domnului ( v.17-34 ). cap. 12 -14- Raspuns in problema darurilor  spirituale. Distribuite de Duhul 912), sarace fara dragoste (13 ), inferioare profetiei (14). 

cap.15- Raspuns la problema invierii sfantilor. Relatia cu invierea lui Hristos ( v. 1-19 ), perspectiva ( v.20-34 ), trupurile celor inviati ( v. 55-49), " taina " ( v. 50-58 ). Apendice -cap. 16 . 

============================================================================

                                          2. CORINTENI .

25.

" V-am scris cu multa mahnire si cu strangere ade inima, cu ochii scaldati in lacrimi, nu ca sa va intristati, ci 

ca sa vedeti dragostea mea nespus de mare pe care o am fata de voi "( 2 Cor.2:1 ).

Titlul : In originalul grec, cartea se numeste ; " Pros Korinthious B", " Catre Corinteni B " ( sau a doua ).

Autorul : S-ar putea ca alte epistole sa fie mai profunde decat aceasta, dar niciuna dintre ele nu este mai calda si mai personala ca ea. In niciuna din celelalte nu se revarsa inima lui Pavel mai plenar ca in aceasta si din nici o alta nu aflam mai multe despre viata si framantarile Apostolului. 

Data : Asa cum am vazut deja, cea dintai epistola a Sfantului Pavel catre Corinteni a fost scrisa pe cand se afla in Efes ( 1 Cor.16:8 ). La scurt timp dupa scrierea ei, el a fost obligat sa fuga din cetate din pricina rascoalei puse la cale de argintarul Dimitrie si de ceata lui idolatra. Zelul pentru Zeita lor Artemis ( Diana ) si mai cu seama preocuparea pentru castigul lor de facatori de machete ale Templului pagan, i-a ridicat pe acestia impotria Sfantului Pavel si a Sfintei Evanghelii ( Fapte 19:21 -41 ). 

De la Efes, apostolul a plecat inspre Troa, apoi a trecut prin provinciile nord-estice ale Marii Egee, pentru a ajunge la tinuturile Macedoniei. Dupa ce a vizitat bisericile de acolo, Sfantul Pavel s-a indreptat spre sud, ajungand iarasi in Grecia, vizitand din nou Ahaia si Corintul si zabovind acolo inca trei luni ( Fapte 20:1-3 )

Era a treia vizita pe care avea sa le-o faca celor din Corint ( 2 Cor. 12:14; 13:1 ). In intervalul de timp scurs intre plecarea si reintoarcerea in Corint, sfantul Pavel a scris aceasta a doua Epistola. Locul scrierii a fost probabil Filipi, iar circumstantele prin care trecea apostolul au fost dintre cele mai chinuitoare.  

Contextul scrierii : Fantul Pavel scrie aceste randuri intr-una dintre cele mai grele si mai intunecate situatii in care s-a aflat vreodata. Apostolului i-a fost dat sa experimenteze necazul si deznadejdia pentru ca sa ne poata scrie noua  si sa ne ajute sa trecem la randul nostru prin clipele noastre de incercare ( 2 Cor. 1:3-4 ).

Sfantului Pavel nu-i era indiferent de ceia ce se putea petrece in Corint. Credinciosul lui tovaras de lucru , Tit, ar fi trebuit sa-l astepte deja la Filipi, cu un raport despre cele petrecute in cetate dupa plecarea sa. Faptul ca el intarzia sa apara nu facea decat sa sporeasca si mai mult nelinistea si temerile Apostolului ( 2 Cor. 2:12 -13 ). De fapt asupra Sfantului Pavel se aruncase parca dintr-o data toate indoielile, toate dezamagirile si toate atacurile deavolului, cufundandu-l pe incercatul Apostol intr-unul din cele mai negre si mai sfasietoare momente din intreaga lui cariera de luptator pentru propasirea si apararea Evanghelii. " Caci  si dupa venirea noastra din Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihna. Am fost necajiti in toate chipurile : de afara lupte, dinauntru temeri " (7:5 ). Se parea ca cei din Corint erau cu totul porniti impotriva lui. Pe de alta parte Galatia cazuse prada ereziilor iudaizatoare si acceptase " o alta Evanghelie " ( Galat. 1:6-9 ). In Efes, scapase ca prin urechile acului din mainile lui Dimitrie si a celor ce au atatat cetatea impotriva lui. Se luptase cu oameni, dar lupta fusese atat de crunta incat apostolul o aseamana cu o lupta de gladiatori impotriva " fiarelor " ( 1 Cor. 15:32 ) . Gandul ca isi lasase mica turma de urmasi ca pe niste miei in mijlocul lupilor nu-i da odihna. Sub acest potop de griji, sanatatea lui a cedat din nou facand loc unui atac de boala, care ameninta sa-i curme viata : " in adevar, fratilor, nu voim sa va lasam in necunostinta despre necazul care ne-a lovit in Asia, de care am fost apasati peste masura de mult, mai pe sus de puterile noastre, asa ca nici nu mai trageam nadejde de viata. Ba inca ne batea gandul ca trebuia sa murim .. ( 2 Cor. 1:8-9 ).Dumnezeu avea insa alte planuri cu sfantul Pavel, Tit soseste din Corint cu vesti imbucuratoare. Ca un raspuns dat primei Episole a sfantului Pavel, prin Biserica din Corint trecuse focul curatitor al pocaintei. Asprimea condamnarilor Apostolului, disciplina anuntata de el, mustrarea si atentionarea cazuse pe un pamant bun, pregatit de Dumnezeu si care zabovise sa dea la iveala roade de pocainta ( 2 Cor. 7:6-16 ). 

Intr-atat de bucuros a fost Sfantul Pavel de raportul dat de Tit, incat s-a asezat imediat la scris si le-a trimis acesta a doua scrisoare. Tit a calatorit cu ea inapoi la Corint ca sa se desavarseasca lucrarea buna inceputa acolo ( 8:16, 17, 23 ). 

Cuprinsul cartii : Oricat de inbucurator ar fi fost raportul dat de Tit, el a cuprins si aspecte problematice care nu puteau fi trecute cu vederea. Chiar daca cei din Corint daduse dovada ca au o mare ravna in ce priveste sfintenia, nu se poate spune ca toti au primit sfaturile Sfantului Pavel, care isi exprima pozitia fata de acestia in mod clar : " De multa vreme voi va inchipuiti ca vrem sa ne aparam inaintea vostra ! Noi vorbim inaintea lui Dumnezu in Hristos si toate aceste lucruri le spunem, prea iubitilor, pentru zidirea voastra. Fiindca ma tem ca nu cumva la venirea mea, sa va gasesc asa cum n-asi vrea sa va gasesc si eu insumi sa fiu gasit de voi cum n-ati vrea. Ma tem sa nu gasesc galceava, pizma, manii, dezbinari, vorbiri de rau, barfeli, ingamfari, tulburari. Ma tem ca la venirea mea la voi, sa nu ma smereasca din nou Dumnezeul meu cu privire la voi si sa trebuiasca sa plang pe multi din cei ce au pacatuit mai inainte si nu s-au pocait de necuratia, curvia, si spurcaciunile, pe care le-au facut " ( 2 Cor. 12 :19-21 ).

Unii din corinteni incepuse sa critice unele asa zise " neajunsuri si slabiciuni " ale Apostolului. , " Persoana" 

26. 

lui Pavel era atacata in mod special. Iata cateva din lucrurile de care il invinuiau adversarii lui din Corint : 

a. Lasitate si fuga de suferinte in fata prigoanei. ( Sf. Pavel raspunde in 11: 23-33 ).

b. Sovaiala si nestatornicie in felul in care-si schimba mereu planurile ( Sf. Pavel raspunde in 1:15-23 )

c. Lipsa de scrisori de " acreditare " de la  Biserica din Ierusalim. ( Sf. Pavel raspunde in 3:1-5;12;11-13 ).  

d. Simplitatea si lipsa de elocventa a felului lui de vorbire, ( Sf. Pavel raspunde in 1:12; 10:10 si 11:6 ).

e. Aparenta lui lipsa de personalitate. ( Sf. Pavel raspunde in 10:10-13 ).

f. Placerea lui de a se muta din loc in loc. ( Sf. Pavel raspunde in 10:13-18 ).

g. Pozitia lui dubioasa in ce priveste legea lui Moise. ( Sf. Pavel raspunde in cap 3 si 4 ).

h. Ravna lui suspecta in adunarea de ajutoare materiale. ( Pavel raspunde in cap. 8; 7:2; 12:14-16 )

i. Zvonul despre anumite experiente " in spirit " care-i faceau discutabila sanatatea mentala. ( Sf. Pavel raspunde in 5: 13; 12:1-10 ). Oricat de neplacuta iar fi fost Sf. Apostol Pavel justificarea in fata oamenilor, ea trebuia facuta deoarece la mijloc era nu numai persoana sau reputatia lui, ci si lucrarea lui in Biserica din Corint si credibilitatea lui in celelate Biserici. Eficienta intregii lui lucrari depindea de felul in care il intelegeau oamenii. Iata motivele pentru care s-a nascut aceasta a doua Epistola catre cei din Corint. 

Cuvinte cheie si teme carcteristice : Aceasta Epistola este o pledoarie de aparare a Sfantului Pavel. Din ce aflam despre necazurile lui si despre felul cum era tratat de unii credinciosi din Bisericii. Epistola trece insa dincolo de lamurirea pozitiei Sfantului Pavel intre credinciosii Corintului. In textul ei gasim unele dintre cele mai frumoase pasaje de teologie crestina. Iata numai cateva dintre ele : "faptura cea noua" ( 2 Cor. 5:17-19 ), " esenta predicarii crestine " ( 2 Cor. 4:5,6; 5:17-19 ), " vasul de lut " ( 2 Cor. 4:7-18 )0, descoperirile Sfantului Pavel ( 2 Cor. 12;1-6 ) si " tepusul " trimis pentru smerenie ( 2 Cor. 12:7-10 ).

                                                         

                                                              SCHITA CARTII

Introducere ( 1:1,2 )                                                        3. Pavel raspunde criticilor ( cap. 10-13 ).

1. Pavel da socoteala de activitatea sa.                         ( Sf. Pavel Apostolul ). 

      ( Pavel lucratorul )                                                     A. critici si acuzatiile lor.

A. In ce priveste motivatia sa ( cap.1-2 ).                        Autoritatea Apostolului ( 10: 1-19 ).

Planurile Sf. Pavel ( 1:12-2:4 ).                                        Purtarea Sf. Pavel  ( 11:1-15 )                                

Iertarea celui pedepsit ( 2:5-13 ).                                     Suferintele Sf. Pavel ( 11:16-33 ).

Slujba Apostolului ( 2:14-17 ).                                         Descoperirile Sf. Pavel 12:1-6 ).

B. In ce priveste caracterul mesajului sau ( cap.3-5 ).     Tepusul Sf. Pavel ( 12 :7-10 ).   

Un mesaj al vietii noi ( 3:1-6 ).                                        Apostolul si deciziile apostoliei lui.

Un mesaj al Noului Legamant ( 3:7-18 ).                         Semnele apostoliei ( 12:11-21 ).

2. Sf. Pavel isi indeamna urmasii.                                  Indemn la pocainta ( 13:1-10 ).

    (Sf. Pavel parintele spiritual ).                                      Concluzie ( 13:11-14 ).

A. in ce priveste lucrurile spirituale ( cap. 6-7 ).

B. in ce priveste lucrurile materiale ( cap. 8-9 ).

Darnicia crestina.  

============================================================================

                                                                   GALATENI.  

" O galateni nechibzuiti ! Cine va fermecat pe voi ? Copilasii mei, pentru care iarasi simt durerile nasterii, pana ce va lua Hristos chip in voi ! " ( Galateni 3:1; 4:19 ).

Titlul : in originalul grec , cartea poarta numele : " Pros Galatas " , " Catre Galateni ".

Autorul si data : Prima vizita a lui Pavel in tinuturile Galatiei a avut loc intr-un timp de grea suferinta fizica pentru Apostol. Iata ce gasim scris : " Stiati ca in neputinta trupului v-am propavaduit Evanghelia pentru intaia oara. Si n-ati aratat nici dispret, nici dezgust pentru ce era o ispita pentru voi in trupul meu : dimpotriva, m-ati primit ca pe un inger al lui Dumnezeu, ca pe Insusi Hristos Isus.....va marturisesc ca, daca ar fi fost cu putinta, va-ti fi scos pana si ochii si mi i-ati fi dat " ( Gal. 4:13-15 ). Se prea poate ca boala lui Pavel sa fi fost o suferinta cronica a ochilor care l-au facut neplacut la vedere, In ciuda acestui fapt, galatenii l-au indragit si probabil ca Apostolul si-a petrecut convalescenta de cateva luni in mijlocul lor, predicandu-le mantuirea prin jertfa Domnului Isus Hristos. A doua vizita a Sf. Pavel n-a fost nici pe departe la fel de placuta pentru el. Credinta celor din Galatia se alterase si indreptarile cerute de Sf. Pavel nu au fost 

27.

primite deloc cu entuziasm : " Ma mir ca treceti asa de repede de la Cel ce v-a chemat prin Harul Domnului Isus Hristos, la o alta Evanghelie .... Voi alergati bine, cine v-a taiat calea ca sa nu ascultati de adevar ?"" 

M-am facut oare vrajmasul vostru pentru ca v-am spus adevarul ? ( Gal.1:6; 5:7; 4:16 ). Pe fondul acestor stari, dupa plecarea Apostolului dintre ei, apare aceasta scrisoare ( anul 56 D.H. ). Ea este mai mult o lucrare polemica decat o scrisoare obisnuita. Este pus in discutie felul de crestinism pe care l-au dezvoltat galatenii dupa ce Sf. Pavel a plecat din mijlocul lor. Un foarte potrivit inceput la studiul Epistolei catre Galateni este textul din ( 1 Cor. 3:10-15 ).: dupa Harul lui Dumnezeu, care mi-a fost dat, eu, ca mester zidar intelept, am pus temelia si un altul cladeste deasupra ...lucrarea fiecaruia va fi data pe fata... "  

Contextul scrierii : Cand Sf. Pavel a scris aceasta scrisoare a fost plin de o sfanta indignare. Inima lui de lucrator al Evangheliei era sfasiata de durere. Ca si in cazul Corintenilor, Sf. Pavel tremura pentru credinciosia celor convertiti fata de Mantuitorul lor : "  caci sant gelos pe voi cu o gelozie dupa voia lui Dumnezeu, pentru ca v-am logodit cu un barbat, ca sa va infatisez inaintea Domnului Isus Hristos, ca pe o fecioara curata ", ( 2 cor. 11: 2 ). Galatia ca si Corintul fuse vizitata de " tulburatori " veniti din Iudeia. Acesti iudaizatori raspandise pretutindeni otrava lor, rastalmacind Evanghelia si transformand-o in ceva ce Domnul Isaus nu a intentionat nici o data sa spuna sau sa faca. Atacul lor se indrepta in doua directii : Impotriva Sf. Pavel insusi si impotriva mesajului propavaduit de el. Vorbele lui sunau cam asa : " Cine este la urma urmei acest Pavel ? El nu a fost cu cei doisprezece. S-a facut " Apostol " el insusi. Nu-i de mirare ca mesajul lui este ciuntit, lasand afara parti esentiale ale Evangheliei. Haideti sa va spunem noi cum stau lucrurile..." Care era mesajul iudaizatorilor ? La prima vedere, ei pareau ca adauga numai cate putin la mesajul mantuirii. " Credeti in Hrisos ", spuneau ei, ca doar se considerau crestini, " dar sa face-ti bine sa va si taiati imprejur ". argumentul lor era ca Sf. Pavel, la inceput a recomandat si practicat acest ritual pentru cei nou convertiti. Itr-adevar in Fapte ni se aminteste ca dupa l-a luat cu sine pe Timotei, " l-a taiat imprejur, din pricina iudeilor, care erau in acele locuri; caci toti stiau ca tatal lui era grec " ( Fapte 16: 1- 3). Acum taierea imprejur nu  a fost un lucru asa de mare ca sa faca o rupere in Biserica din cauza ei, dar Sf. Pavel a vazut putin mai departe. Daca cei din Galatia acceptau sa fie taiati imprejur, aceasta nu va fi primul pas pe un drum fara intoarcere dupa revenirea la tinerea intregii Legi ( Gal. 5:3 ). Aceasta insemna pierderea libertatii ( Gal. 4:9 ), " robie spirituala " ( Gal. 5:1), parasirea Evangheliei. Evanghelia este vestea buna despre mantuirea data in dar prin Harul lui Dumnezeu. Daca adaugi ceva Harului, mantuirea nu mai este gratuita, ci se capata prin fapte. Nu-i de mirare ca Sf. Pavel era furios. Iata cateva exclamatii categorice pe care nu ne-am fi putut astepta sa le gasim in gura Apostolului : " Ma tem sa nu ma fi ostenit degeaba pentru voi " ( Gal.4:11 ). " Iata eu Pavel, va spun ca, daca va ve-ti  taia imprejur, Hristos nu va folosi la nimic " 

( Gal. 5:2 ) : " Si schilodeasca -se o data cei care va tulbura " ( Gal. 5:12 ). 

Pentru cititorul modern s-ar putea sa para ca Sf. Pavel a exagerat in contra invatatorilor veniti din Iudeia.

La urma urmei,  credeau si ei in Domnul Isus si erau frati cu toti credinciosii ! Dilema era insa cu mult mai adanca. In ceasul disputei, problema era daca noua religie a credinciosilor are caracter universal sau daca mantuirea adusa de Hristos este numai pentru cei din neamul iudeilor. Ca sa fi mantuit, era suficint sa crezi in Jertfa de la Golgota, sau trebuia mai intai sa accepti sa devi iudeu ? Trebuia sa accepti si sa-ti insusesti toate obiceiurile evreesti ? Trebuia sa te imbraci ca un evreu si sa implinesti ritualurile religiei evreilor 

( cum predicau " iudaizatorii " venit pe urmele lui Pavel ? Daca acesti " iudaizatori " ar fi fost lasati sa-si faca jocul, probabil ca noua invatatura adusa de Domnul Isus " Calea cea noua " cum o numeste Sf. Pavel ), ar fi murit de la sine in perimetrul primului secol. Dar n-a fost asa. Istoria ni-l arata pe Sf. Pavel triumfand. Biserica a inaintat cucerind intregul impreriul roman de atunci. Evanghelia nu a fost legata deTemplu, de sacrificii sau de Legea lui Moise, lucruri despre care neamurile pagane nu stiau nimic si nici nu voiau sa stie. Prin straduintele Sf. Pavel, ale Sf. Stefan si ale altor lucratori ca ei, crestinismul a iesit din gaoacea evreiasca, patronata de Biserica din Ierusalim, devenind o religie transculturala cu caracter universal. Acesta i-a fost destinul trasat de insusi intemeietorul ei : " Duceti-va in toata lumea si propavaduiti Evanghelia la orice faptura. Cine va crede si se va boteza, va fi mantuit " ( Marcu 16 : 15 ). 

Continutul cartii : Scrisoarea se desfasoara in trei miscari distincte, fiecare acoperind cate doua capitole. Primele doua capitole sant " narative "si se ocupa de Sf. Pavel insusi, autoritatea lui apostolica si natura a dumnezeiasca a Evangheliei propavaduite de el. Urmatoarele doua capitole sant o " disputa " privitoare la natura si mesajul Evangheliei crestine, iar ultimile doua capitole sant " indemnuri " adresate direct Galatenilor. Cu alte cuvinte primele doua capitole sant " personale ", urmatoarele doua sant " doctrinale", iar cele doua de la urma sant " practice " .

Cuvinte cheie si teme carcateristice : 1. Pozitia Sf. Pavel intre apostoli :  Iudaizatorii veniti din Galatia 

28.

contestau cu tarie autoritatea Sf. Pavel. Atacul era indreptat asupra calitatii lui de Apostol si asupra calitatii Evangheliei vestite de el. Intr-adevar Sf. Pavel a fost o figura controversata in miscarea crestina de la 

inceputul primului secol. Faptul ca el nu a fost de la inceput cu Domnul Isus si ca nu a fost martor la invierea Domnului il descalificau in ochii multora ca " apostol autentic ". El nu-i insotise pe apostoli " in toata vremea in care a trait Domnul Isus... cu incepere de la botezul lui Ioan si pana in ziua cand S-a inaltat la cer " . In Faptele Apostolilor ( 1:16-26 ), ni se spune ca Matia a fost " Apostol " in locul vanzatorului Iuda, exact pentru calitatile care-i lipseau Sf.Pavel si astfel cercul de 12 "martori" ai invierii " ( Fapte 1:22 )

fusese reintregit.  Pe cine reprezinta atunci acest Pavel ? Capitolele 1 si 2 sant apararea impotriva acuzatiilor aduse. In acest text gasim temelia apostoliei Sf. Pavel si specificul misiunii incredintate de Domnul. In capitolul 1, Sf. Pavel isi numeste mesajul sau " Evanghelia propavaduita de mine " ( Gal.1:11 )

recunoscand ca ea se deosebeste in unele aspecte de " Evanghelia propavaduita la Ierusalim ". Intr-adevar, in dezvoltarea Bisericii, Dumnezeu a hotarat ca Sf. Pavel sa fie acela care sa depaseasca granitele iudaismului si sa duca vestea mantuirii inspre marginile pamantului. Ucenicii Domnului s-au concentrat la inceput mai ales asupra " oilor pierdute  ale casei lui Israel " si numai impotriva vointei si incredintarii lor au acceptat uneori sa mearga la Neamuri ( vezi vizita Sf. Petru in cetatea Samariei si vizita Sf Petru in casa sutasului Corneliu ( Fapte 8 si 10-11 ).  A trebuit ca Dumnezeu S-al aleaga pe Pavel si Sa-l trimita ca 

" Apostol al Neamurilor ". Recrutat pe drumul Damasculuisi invatat direct de Domnul Isus, Hristosul cel inviat, probail in pustiul Arabiei, Sf. Pavel a starnit la inceput tulburare oriunde a si-a propavaduit mesajul numit atat de semnificativ " Evanghelia mea " ( Rom. 2:16 ) Tulburarea a fost suficient de mare pentru a provoca adunarea unui Consiliu al Bisericii din Ierusalim ( Fapte 15 ). Spre surprinderea noastra aflam din textul care consemneaza lucrarile adunatrii din Ierusalim ca in sanul Bisericii erau " unii din partida fariseilor care crezuse... si care ziceau ca Neamurile trebuie sa fie taiate imprejur si sa li se ceara sa pazeasca Legea lui Moise " ( Fapte. 15:5 ) . Nu-i de mirare ca infruntarea dintre ei si Sf. Pavel si Barnaba, a dat nastere la " multa vorba " ( Fapte 15:7 ). A trebuit ca Sf. Petru si Iacov, care " sant priviti ca stalpi " 

( Gal. 1:9 ) sa ia cuvantul si sa lamureasca lucrurile. Ce au spus ei ? " In primul rand Sf. Petru si-a amintit cu acest prilej ceia ce ar fi trebuit sa nu uite si anume ca de fapt chemarea pe care i-o daduse Dumnezeu fusese sa faca tocmai slujba pentru care era acum acuzat Sf. Pavel : " Fratilor stiti ca Dumnezeu de o buna bucata de vreme, a facut o alegere intre voi ca, prin gura mea, Neamurile sa auda cuvantul Evangheliei si sa creada " ( Fapte 15 : 7 ). Apoi Sf. Petru le aduce aminte ca in cazul lui Corneliu : " Dumnezeu care cunoaste inimile, a marturisit pentru ei si le-a dat lor Duhul Sfant ca si noua. N-a facut nici o deosebire intre noi si ei, intru-cat le-a curatit inimile prin credinta " ( Fapte 15:8-9 ). Concluzia Sf. Petru si indemnul lui a fost :

" Acum dar, de ce ispiti pe Dumnezeu si puneti pe grumazul ucenicilor un jug , pe care nici parintii nostrii, nici noi nu l-am putut purta ? Ci credem ca noi, ca si ei, santem mantuiti prin Harul domnului Isus " ( Fapte 5:10-11). Nu-i de mirare ca dupa aceste vorbe rostite de Sf, Petru " toata adunarea a tacut " si ca au ascultat cu mai multa atentie rapoartele misionare aduse de Sf. Pavel ( Fapte 15:12 ). Ultimul care a vorbit a fost Sf. Iacov. Cuvantarea lui este deosebit de importanta. Cu maturitatea care-l caracterizeaza, el explica din profetii cum Dumnezeu a hotarat o vreme in care Neamurile sa fie in centrul atentiei divine in detrimentul Israelului. Intarind cuvintele lui Sf. Petru, Sf. Icov spune : " Simon a spus cum mai intai Dumnezeu Si-a aruncat privirile intre Neamuri, ca sa aleaga din mijlocul lor un popor, care sa-I poarte Numele. Si cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor, dupa cum este scris : " Dupa aceia, ( dupa ce anume ? ) Ma voi intoarce, ( nu te poti intoarce decat daca te-ai indepartat ! ) si voi ridica din nou cortul lui David din prabusirea lui, ii voi zidi daramaturile si il voi inalta din nou ; pentru ca ramasita de oameni sa caute pe Domnul, ca si toate neamurile peste care este chemat numele Meu, zice Domnul, care face aceste lucruri si caruia ii sant cunoscute din vesnicie " ( Fapte 15:14-18 ). Sant convins ca foarte putini dintre evrei se gandise cum trebuie la profetia aceasta, dupa cum tot foarte putini o baga astazi in seama in sanul Bisericii. Importanta ei este dubla : ea i-a anuntat pe evrei ca Dumnezeu se va intoarce pentru o vreme inspre Neamuri si anunta Neamurile ca in final Dumnezeu va ridica din prabusirea lui, cortul lui David. Concluzia si indemnul lui Iacov a fost : " De aceia, eu sant de parere sa nu se mai puna greutati acelora dintre Neamuri care se intorc la Dumnezeu :..." ( Fapte 15:19 ). Cand Sf. Pavel i-si scrie scrisoarea catre Galateni, problemele nu erau inca atat de clare, Ierusalimul si " Fariseii " din Biserica isi trimeteau inca " misionarii " sa converteasca adunarile crestine nascute de Sf. Pavel. Tulburarea si confuzia domneau pretutindeni. Iata dece Apostolul simte nevoia sa se apere si sa apere adevarul mesajului Evangheliei Sale : " Fratilor va marturisesc ca Evanghelia propavaduita de mine nu este de obarsie omeneasca ; pentru ca n-am primt-o si nici n-am invatat-o de la un om, ci prin descoperirea lui Isus Cristos..." ( Gal. 1:11-23 ). Sf. Pavel 

29.

marturiseste ca desi, independent de apotolii de la Ierusalim, el n-a lucrat fara cunostiinta si incuviintarea lor ( Gal.2:1-9 ). Acesta recunoastere a Evangheliei Sf. Pavel fusese pusa la indoiala de atitudinea Sf. Petru in Antiohia : " dar cand a venit Petru in Antiohia, i-am stat impotriva in fata, caci era osandit. " ( Galateni 3:1 ) . Deosebirea pe care a facut-o Sf. Petru intre crestiniii dintre evrei si crestinii dintre Neamuri trebuia osandita pe fata si Sf. Pavel nu a ezitat s-o faca. Era in joc mantuirea multimilor care primise credinta: " Nu vreau sa fac zadarnic Harul lui Dumnezeu ; caci daca neprihanirea se capata prin Lege, degeaba a murit Cristos " ( Gal. 2;21 ).

Pentru iudaizatori, ca sa fi crestin bun trebuia mai intai sa crezi in Hristos si apoi sa ajungi sa implinesti toata Legea. Cu alte cuvinte pentru a deveni pe deplin crestin, trebuia sa devii deasemenea iudeu; sa accepti taierea imprejur, Sabatul si toate celelalte ceremonii iudaice. Pentru Sf. Pavel, asa ceva era exact contrariu crestinismului. Mantuirea s-ar fi putut obtine atunci nu prin Har, ci prin ceia ce putea face un om, printr-un semn in carne si prin abilitatea cuiva de a tine Legea. Sf. Pavel insa stia ca mantuirea se primea prin Har si numai prin credinta. Toate stradaniile omului nu puteau duce nicaieri. Ceea ce era necesar era nu implinirea Legii, ci declararea unui faliment total, abandonarea de sine la picioarele crucii lui Hristos si aruncarea in bratele iubitoare ale Mantuitorului. Iudeul era inclinat sa spuna : " Doamne uite lucrarile pe care le-am facut. Iata semnul taierii mele inprejur. Da-mi acum mantuirea pe care mi-am castigat-o. " Sf. Pavel privea asa ceva drept o blasfemie la adresa sacrificiului ispasitor al Domnului Isus Hristos. " dar spuneau iudeii, cel mai  mare lucru din viata noastra ca popor al lui Dumnezeu este Legea data noua prin Moise. Fara ea n-am fi stiut ce inseamna sa traiesti dupa placul lui Dumnezeu. Cum sa renuntam acum la ea ? Cum sa renuntam la trecutul nostru de popor al Domnului ? " Foarte bine, raspundea Pavel in capitolul ( 3:1-29 ), sa vedem atunci cine este stramosul nostru : Moise sau Avraam ? Avraam cu siguranta. Si cum a capatat Avraam trecere inaintea lui Dumnezeu, prin faptele Legii sau prin credinta ? " Avraam a crezut pe Dumnezeu si credinta acesta i-a fost socotita neprihanire " ( Gal. 3:6 ). " Scriptura de asemenea, fiindca prevedea ca Dumnezeu va socoti neprihanite pe Neamuri, prin credinta, a vestit mai dinainte lui Avraam aceasta veste buna : " Toate Neamurile vor fi binecuvantate in tine "..Si ca nimeni nu este socotit neprihanit prin Lege, este invederat , caci " cel neprihanit va trai prin credinta " ...Insa Legea nu se intemeiaza pe credinta ; ci ea zice : " Cine va facea aceste lucruri, va trai prin ele". ..Hristos ne-a rascumparat din blestemul Legii,...pentru ca binecuvantarea vestita lui Avram sa vina peste Neamuri, in Hristos Isus " (Gal.3:8-14 ). Intr-adevar , " samanta " lui Avraam este Domnul Isus Hristos in care sant binecuvantati toti credinciosii ( Gal. 3:16 ).  Pentru Sf. Pavel, Legea a functionat ca un " Pedagog spre Hristos " ( Gal. 3:24 ). Pedagogul era pe atunci sluga ce ducea elevul la scoala Maestrului sau. Rolul Pedagogului inceta o data cu aparitia Profesorului : " Dupa ce a venit credinta, nu mai santem sub indrumatorul acesta....Nu mai este nici iudeu , nici grec, nu mai este nici rob, nici slobod, fiindca toti santeti una in Domnul Isus Hristos. Si daca santeti ai lui Hristos, santeti " samanta " lui Avraam, mostenitori prin fagaduinta " ( 3:25-29 ).

Se poate spune ca iudaismul a fost " leaganul crestinismului " si noi am putea adauga  " si era gata, gata sa-i fie si mormantul ! " A trebuit ca Dumnezeu sa-l ridice pe Sf. Pavel, acest Moise al Bisericii, pentru ca prin el sa fim eliberati din robia " invataturilor incepatoare " ale Legii. Cu entuziasmul cu care Moise a ridicat poporului tablele Legii, Pavel ridica su steagul Crucii lui Hrisos Isus. Moise venise sa dea " marturia " si ne-a facut " robi ai pacatului care clocoteste in noi ". Sf. Pavel ne prezinta un Hristos al Crucii care a venit sa ne faca " cu adevart slobozi " ( Ioan 8:36 ). " toata puterea in cer si pe pamant " si poate face acest lucru !

2. Roada Duhului Sfant . Sf. Pavel scrie unei colectivitati de oameni care se ocupau cu agricultura. Din aceasta pricina el isi alege cuvintele corespunzatoare, dovedind o mare flexibilitate  in exprimare si o deosebita pricepere in adaptarea mesajului la puterile si vocabularul ascultatorilor. Vorbind despre rezultatele produse de lucrarea Crucii in viata celor credinciosi, el le numeste " ROADA " si le prezinta in contrast cu " faptele firii pamantesti " ( Ga. 5:16-26 ). Cele 17 fapte ale firii sant contrastate cu cele 9 rodiri ale Duhului Sfant. Sa nu credeti cumva ca aceasta exprimare simpla este si simplista ! Roada Duhului Sfant asa cum o prezinta aici Sf. Pavel, este asezata in trei grupe distincte de cate trei si cuprinde intr-o minunata asezare transformarea totala pe care o face Duhul lui Dumnezeu atunci cand patrunde in viata cuiva. 

Rodire catre Dumnezeu : " Dragostea, bucuria, pacea ",

Rodire catre altii : " indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine ",

Rodire fata de noi insine : " credinciosia, blandetea, infranarea poftelor ".

Concluzia acestei prezentari este cuprinsa in ( Gal. 6:7-9 ). Acest pasaj ne arata ca nu-l putem " duce " pe Dumnezeu. Fiecare isi va primi rasplata pentru alegerea pe care a facut-o : " Cine seamana in firea pamanteasca, va secera din firea pamanteasca putrezirea; dar cine seamana in Duhul Sfant, va secera din 

30.

Duhul Sfant viata vesnica " ( Gal.6:8 ). Secerisul nu se va face dupa cat de mult am stiut, ci dupa cat de mult am semanat !

3. " Semnele Domnului Isus Hristos ". Acestea sant semne pe care le purta Sf. Pavel pe trupul lui si pentru 

care il batjocoreau unii ( Gal. 6:17 ). Cuvantul folosit aici este " stigmata " si se poate traduce prin : sigiliu, semnul de proprietate asezat uneori pe spatele, pe fata, sau pe bratul unui sclav si pe pielea unor animale domestice. Care sa fi fost " stigmata " Sf. Pavel ? Erau semnele batailor si loviturior primite pentru marturia lui crestina ! '.. aratam ca santem vrednici slujitori '... " in lovituri fara numar , ...De cinci ori am capatat de la iudei patruzeci de lovituri fara una; de trei ori am fost improscat cu pietre; de trei s-a sfaramat corabia cu mine;...( 2 Cor. 6:4; 11:23-25 ). Mainile batatorite ale unor lucratori le arata osteneala, cicatricile Sf. Pavel, pentru care unii il puneau in rand cu " tulburatorii " si cu facatorii de rele, dovedeau credinciosia lui in slujirea crestina. Fata arasa de soare a capitanului de nava, ranile unui soldat si ridurile de pe fruntea unei mame, nu sant semne de dispretuit. " Semnele Domnului Isus Cristos "  purtate de Sf. Pavel pe trupul sau, nu erau temei de batjocura ! " Iudaizatorii " aveau scrisori de acreditare de la Ierusalim, Sf. Pavel purta pe trupul sau semnele unei acreditari mult mai inalte. Ce suferinte indurase " Iudaizatorii " pentru Evanghelie ? Niciuna. Ei au stiut sa-si pazeasca pielea in fata oamenilor dar nu si in fata lui Dumnezeu. Sf. Pavel in schimb devenise " dizgratios " la privit pentru ca se facuse una cu " Omul durerii " !.  

                                                         CUPRINSUL CARTII

                                                    " Eliberare prin Evanghelie " 

Cuvant de salut ( 1:1-5 ). 

1. Autenticitatea Evangheliei Sf. Pavel (1si 2 ).

Veritabila in ce priveste originea ei ( cap.1).

Veritabila in ce priveste natura ei ( cap 2 ).

2. Superioritatea Evangheliei crestine ( 3 si 4 ).

In noile relatii pe care le produce ( cap. 3 ). 

In privilegile pe care le aduce ( cap. 4 ). 

3. Adevarata slobozenie prin Evanghelie ( 5 si 6 )

Slujba iubirii pune capat robiei, Legi ( 5:1-15 ).

Duhul pune capat robiei in firea pamnteasca ( 5:16-6:10 ).

Cuvant de incheiere ( 6:11-18 ).

===========================================================================

                                                       EFESENI. 

Asa cum s-a putut observa deja, Romani si Galateni sant " visteriile " in care se gasesc comorile de adevar despre mantuirea personala prin credinta in Crucea Domnului Isus Hristos. Ele au adus lumii mesajul mantuirii prin credinta : " Dar acum se arata o alta neprihanire, pe care o da Dumnezeu, fara Lege... si anume, neprihanirea data de Dumnezeu, care vine din credinta in Domnul Isus, pentru toti si peste toti cei ce cred in El, nu este nici o deosebire " ( Rom. 3:21-22 ). Urmatoarele cele trei epistole de care ne vom ocupa in continuare, Efeseni, Filipeni, Coloseni, ne pun in fata unui tablou care depaseste cadrul mantuirii personale, ajungand sa ne descopere, dincolo de pozitia noastra in Hristos si a lui Hristos in noi, pozitia pe care o ocupa Domnul Isus Hristos, in iconomia planului pe care-L are Dumnezeu cu lumea. Ideia centrala a lor este prezentarea lui Hristos drept " Cap " al intregii crestinatati care-i formeaza " trupul ".

Titlul : Numirea " Pro Efesious ", " Catre Efeseni "  nu exista in toate copiile gasite. 

Autorul : Efeseni, Coloseni, Filimon si Filipeni sant supranumite si " epostole captivitati ", deoarece au fost scrise de Sf. Pavel in timpul cand se afla in inchisoare.  

Data: In timpul primei detentii in timpul cand se afla in inchisoare.

Contextul scrierii : Sf. Pavel se afla din nou inchis. De data aceasta nu la Cezareea, ci la Roma. Apostolul se numeste pe sine : " Intemnitatul lui Isus Hristos pentru voi " ( Efeseni 3:1 ). El isi sfatuieste cititorii cu 

31.

autoritatea unuia care este " intemnitat pentru Domnul " ( Efes. 4:1 ), devenind pentru Evanghelie " un sol in lanturi " ( Efes. 6;20 ). Epafra vine sa-l viziteze si ii aduce vesti nu prea bune despre biserica din Colose. Pavel tocmai vroia sa-l trimita la Colose pe Onisin, sclavul fugit de la stapan si acum " increstinat " de 

apostol. Profitand de aceasta " potrivire ",  Sf. Pavel se asterne iarasi la masa de scris si le adreseaza colosenilor o scrisoare in care trateaza " ratacirea " care aparuse in acesta Biserica. In timpul scrierii, apostolul isi da seama ca subiectul este mult prea important pentru a fi impartasit si celorlalte Biserici. De aici se naste hotararea lui de a dezvolta tema abordata in scrisoarea catre Coloseni, amplificand-o intr-un fel de " scrisoare circulara " catre toate biseriicile. Initial, aceasta scrisoare le-a fost adresata celor din Laodicea. Intentia Sf. Pavel a fost ca intre biserici sa se faca un schimb de scrisori astfel ca toti sa le citeasca pe toate : " Dupa ce va fi citita aceasta Epistola la voi, faceti asa ca sa fie citita si in Biserica laodicienilor ; si voi, la randul vostru, sa cititi Epistola care va veni din Laodicea " ( Coloseni 4:16 ).

Manuscrisele cele mai timpurii nu pastreaza precizarea : " catre Efeseni ", iar noi santem indreptatiti sa credem ca aceasta Epistola este de fapt o copie a acelei scrisori adresate celor din Laodiceia. Epistola ar putea purta de fapt orice nume ca destinatie, ca ea nu se adreseaza unei situatii locale, ci prezinta invatauri pe care trebuie sa le cunoasca Bisericile de pretutindeni si din totdeauna. Filipeni, Coloseni, si Efeseni pleaca deci impreuna din mana Sf. Pavel intr-un timp in care acesta se gasea in inchisoare. Scrisorile sant purtate probabil de Tihic despre care gasim scris si in Efeseni si in Coloseni ( Col.4:7-9 ; Efeseni 6:21).

Continutul cartii : Efeseni este cea mai profunda scriere a lui Sf. Pavel, " regina tuturor epistolelor " lui. Efeseni si Coloseni seamna foarte mult in limbaj una cu alta. Nu mai putin de 75 de versete din cele 155 de versete ale scrisorii catre cei din Efes se gasesc aproximativ identic in scrisoarea adresata Colosenilor. Si acest fapt intareste convingerea noastra ca, plecand de la o problema locala, apostolul a dezvoltat-o apoi intr-o lucrare adresata tuturor Bisericilor. Tema epistolei catre Efeseni este strans legata de tema epistolei scrisa Colosenilor. Gandul central din scrisoare catre cei din Colose este " autosuficienta lui Isus Hristos ".

In Domnul Isus Hristos locuiesc " toate comorile intelepciunii si ale stiintei ".( Col.2:3 ) " Caci Dumnezeu a vrut ca toata plinatatea sa locuiasca in El ". ( Col.1:19 ). " Caci in El locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii " ( Col. 2:9 ). El este singurul " prin care avem rascumpararea, prin sangele lui, iertarea pacatelor ". ( Col. 1 :14 ). Toata epistola adresata colosenilor este cladita pe ideia ca Hristos este 

" autosuficient " pentru toate nevoile noastre. Epistola scrisa Efesenilor este o dezvoltare a acestei idei. Intrega epistola poate fi rezumata la doua versete plasate in primul capitol : ... caci a binevoit sa ne descopere taina voiei sale, dupa planul pe care-l alcatuise in Sine insusi, ca sa-l aduca la indeplinire la plinirea vremurilor, spre a se uni iarasi intr-unul, in Hristos, toate lucrurile; cele din ceruri si cele de pe pamant " ( Efes. 1; 1:9-10 ). 

Mesajul central al Epistolei este : refacerea acelui " unu " cosmic dinaintea caderii; redobandirea unitatii prin Hristos ; unirea cerului cu pamantul in pozitia si lucrarea Domnului Isus Hristos. Hristos este in acelas timp si centrul in care trebuie sa se intalneasca toate lucrurile si substanta care le leaga pe toate impreuna. Toate sant unite " in El " dar " si prin El ". Exista in lume o " rupere " care a adus durere si suferinta. Pacatul neascultarii i-a separat pe cei vinovati de Dumnezeu producand o stare de tensiune, un dezechilibru in tot ceia ce exista, Scrisoarea catre Efeseni, ne ajuta sa ne dam seama mai intai de existenta acestei stari de conflict care este in natura, in om, intre oameni, in timp, in eternitate, intre neamuri, intre fiintele ceresti, intre om si Dumnezeu si ne indreapta apoi spre convingerea ca aceasta stare se poate indrepta numai atunci cand toate lucrurile, toate puterile si toti oamenii se vor uni " in Hristos ". Sarcina  suprema a Bisericii, asa cum o vede Sf. Pavel, este sa spuna tuturor celor vii ca unitatea dintre toti oamenii si dintre oameni si lumea in care traim, unitatea dupa care tanjim cu totii in familie si in societate nu poate fi realizata in afara lui Hristos. Mesajul Bisericii trebuie insotit de o demonstratie practica a realizarii unei vieti noi in perimetrul  celor ce L-au primit pe Hristos. Iata de ce Scott numeste comentariul sau in epistola catre Efeseni :

" Societatea cea noua a lui Dumnezeu ". Chiar un cititor superficial observa imediat ca 6 capitole ale scrisorii sant impartite in doua jumatati dinsticte. " Doxologia " de la capitolul 3 este un fel de piatra de hotar intre doua sectiuni clar deosebite. Prima parte a epistolei, cuprinzind capitolele de la 1 la 3, este doctrinala, iar cea de a doua jumatate, asezata in capitolele 4,5 si 6 este practica. 

Cuvinte cheie si teme carcateristice : prima parte a Epistolei se ocupa cu dezvaluirea " pozitiei " noastre in Hristos, iar a doua jumatate ne arata " practica " in care trebuie sa se evidentieze aceasta pozitie. In primele capitole vedem ce a castigat Hristos pentru noi la Golgota, iar in cele de la urma vedem ce fel de viata vrea El sa desfasoare in noi si prin intermediul nostru. Fiecare dintre cele doua sectiuni debuteaza cu cate un verset care-i anunta tema : Despre POZITIA noastra in Hristos : " Binecuvantat sa fie Dumnezeu, 

32. 

Tatal Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvantat cu tot felul de binecuvantari duhovnicesti, in locurile ceresti, in Hristos. " ( Efes. 1: 3 ). Despre PRACTICA  pe care trebuie s-o manifestam : " Va sfatuiesc dar eu , cel intemnitat pentru Domnul, sa va purtati intr-un chip vrednic de chemarea, pe care a-ti 

primit-o .." ( Efes. 4:1 ). carcateristic epistolei catre Efeseni este si " Taina ascunsa de veacuri in Dumnezeu " despre care vorbeste Sf. Pavel in ( cap. 3:4-10 ). Ea este o invatatura despre care a vorbit Domnul Isus , dar nu a explicat-o in timpul vietii Sale pamantesti. Proclamarea acestei invataturi a fost misiunea specifica pentru care l-a ales Dumnezeu pe Sf. Apostolul Pavel. Pusa in cuvinte foarte simple, " taina " descoperita este vestea ca Hristos, in in loc sa preia imediat dupa venirea pe pamant " domnia " in imparatia terestra pe care o asteptau evreii, va accepta dimpotriva sa fie lepadat, sa sufere, sa moara, pe o cruce si dupa inviere si inaltare, sa dispara complet de pe scena lumii pamantene. Taina fusese ca, dupa ce se va aseza la dreapta Tatalui, primind o autoritate si o putere superioara tuturor creiaturilor din veacul acesta sau din veacul viitor

El va strange la Sine un numar de " alesi " indiferent din ce neam fac parte, pe care ii va duce intr-o intimitate atat de mare cu Sine Insusi, incat ei nu vor mai putea fi numiti cu alti termeni decat aceia de : 

" trupul " Sau, " mireasa " Sa si ' Templul " Sau. aceste trei metafore definesc, fiecare, unitatea credinciosilor cu Hristos in viata ( " trupul " ), in dragoste ( " mireasa " ) si in slava ( " templul " ). Imaginea luptatorului imbracat cu " toata armatura lui Dumnezeu " din finalul epistolei este un tablou cum nu se poate mai nimerit pentru incheierea epistolei. In fata a tot ce a facut Dumnezeu pentru noi credinciosii, nu trebuie sa ne culcam pe perna moale a delasarii, ci trebuie sa veghem si sa ne aparam impotriva atacurilor Diavolului. Sf Pavel ne spune tuturor : " intariti-va in Domnul si in puterea tariei lui " 

( Efes. 6:10 ).  

                                                    CUPRINSUL CARTII.

Cuvant de salut  ( cap1: 1,2 ). 

1 Pozitia noastra in Hristos ( cap. 1-3 ).

a. Recunostinta pentru binecuvantarile duhovnicesti ( 1:3 -14 ).

b. Rugaciune pentru patrundere duhovniceasca a lucrurilor ( 1: 15-23 )    

c. O noua pozitie in Hristos ( 2:11-22 ).

d. O noua relatie prin Hristos ( 2:11-22 ).

e. Priceperea tainei divine ( 3: 1 -12 ). 

f. Primirea plinatatii divine ( 3: 13-21 )

2. Practica unei vietii in Hristos ( cap. 4-6 ). 

In viata Bisericii ( 4:1-16 ). 

In viata fiecarui credincios ( 4: 17-32 ). 

3. Viata crestina este o viata : 

a. Traita in dragoste ( 5:1-20 ) .

b. Traita separta de imoralitate ( 5:3-7 ).

c. Traita in lumina ( 5:8-14 ). 

d. Traita in intelepciune ( 5:15 -20 ). 

e. Traita in supunere reciproca ( 5:21 -6:9 ). 

f. Traita in biruinta ( 6: 10-20 ). 

Cuvant de incheiere ( 6 :21 -24 ). 

============================================================================

                                                                      FILIPENI.

Titlul : In originalul grec, cartea poarta numele : " Pro Filippesious " , " Catre Filipeni ".   

Autorul : Sf. Pavel a sosit pentru prima data in Filipi in preajma anului 52 D. H. Inceputurile Bisericii din Filipi sant relatate de Sf. Luca in capitolul 16 din Faptele Apostolilor. El ne spune ca Sf. Pavel a avut o vedenie in care un om din Macedonia i-a spus : " Treci prin Macedonia si ajuta-ne " ( Fapte 16:9 ). Ca raspuns la vedenie, apostolul a luat corabia din Troa pentru Neapolis " orasul nou " de pe continentul Europei si s-a indreptat repede spre cetatea Filipi. Vizita si lucrarea Sf. Pavel in cetate s-au centrat in jurul a trei persoane : Lidia, vanzatoarea de purpura, roaba cu un duh de ghicire, pe care a eliberat-o Sf. Pavel si temnicerul cetatii. Lucrarea lui Hristos in Filipi a inceput deci cu o femeie din Asia ( Tiatira ), cu o sclava din Grecia si cu un roman. Acestora li s-au adaugat cei cativa evrei reprezentati de " femeile " adunate la 

33. 

rugaciune pe malul apei. Impreuna, acestia au format nucleul noii Biserici ( Fapte 16 : 40 ). 

Data : Epistola catre Filipeni a fost scrisa in anul 62 d. H., cam la 30 de ani dupa inaltarea Domnului Isus la cer si cam la zece ani dupa ce Sf. Pavel predicase pentru prima oara in Filipi. 

Contextul scrierii : Crestinismul era inca tanar, plin de putere si de entuziasm. Biserica aparuse ca o revarsare de prospetime intr-o lume intrata in putrefactia pacatului. Totul in jur parea ca se prabuseste. Religiile de altadata nu mai erau decat umbre. Filosofiile se transformase in pareri discutabile. Deasupra tuturor se asezase, strivind totul, sandala imperiala a Romei. Forta subjugase inca o data spiritul. Carnea si pornirile ei pusese stapanire pe lume. Egoismul, cruzimea, jaful si uciderea erau raspandite la culme pe toata fata pamantului. " Ce este adevarul " nu mai preocupa aproape pe nimeni. " Adevarul " zilei era dictat de cei care detineau puterea. Religiozitatea, evlavia si infranarea nu se mai intalneau decat pe alocuri, 

" Omul " era in centrul preocuparilor lumii. Cezarul fusese declarat " Zeu " si astfel de zei dictau destinul popoarelor. In confuzia care domnea pretutindeni, Evanghelia crestina a aparut ca un fulger in noapte, brazdand intunericul care se lasase greu. Ea se prezenta ca o veste noua venita din ceruri si intr-adevar de asa ceva aveau nevoie oamenii. Invatatura si anatagonismul pretentiilor Romei care-l ridicase pe Cezar printre zei, Evanghelia prezenta calea inversa, calea prin care Dumnezeu Insusi coborase in mijlocul oamenilor. Biserica crestina prezenta lumii, nu o noua invatatura si nici o noua forma de organizare, ci o Persoana care a trait o viata exemplara. Fusese o viata traita intre oameni, dar intr-atat de deosebita, de unica in maretia ei, in iubirea ei ne-pamanteana, in absoluta ei puritate si in completa ei daruire de sine, incat aceasta viata atragea cu puterea ei de fascinatie pe toti care aflau de existenta ei. Isus, Mantuitorul, aratase lumii pentru prima data ce face si cum este Dumnezeul care a creiat universul. Viata acestui intemeietor al crestinismului nu se sfarsise o data cu moartea. Ea continua sa traisca dincolo de inviere, manifestandu-se cu putere in existenta si faptele Bisericii. Hristos traia in cer, dar si in crestinii primului secol. Filipi era un fel de Roma in miniatura. Limba oficiala era latina, dar pretutindeni pe strazi se vorbea greceste. Numele vechi al cetatii fusese mai intai Datos, iar apoi Krenides, care se poate traduce prin " izvoarele " sau " puturile ". Numele de Filipi ii fusese dat de tatal lui Alexandru Cel nare, Filip, care-si facuse o avere imensa cu aurul scos din minele din imprejurimi. Cetatea se afla intr-o regiune extraordinar de bogata. Un sol fertil si un subsol incarcat de metale pretioase ii adusese foarte curand celebritatea. Dincolo de toate acestea, plasarea orasului intr-o depresiune montana ce functiona ca o veritabila " poarta "  

intre Europa si Asia, ii adusese afluenta comerciala si-l determinase pe Cezar Augustus sa declare cetatea Filipi : " Colonie Romana ". Coloniile noi din Imperiu nu erau cuceriri noi, ca in terminologiile folosite de noi astazi. Ele erau mai degraba orase noi, formate din " Legionari " retrasi la pensie dupa implinirea datoriilor militare. Asa se explica faptul ca, in ciuda numarului de locuitori greco-macedoneni, majoritatea cetatenilor se numeau " romani " ; " I-au dat pe mana dregatorilor si au zis : " Oamenii acestia ne tulbura cetatea ; sant niste iudei, care vestesc niste obiceiuri pe care noi, Romanii, nu trebuie sa le primim, nici sa le urmam " ( Fapte 16:20-21 ). In Filipi existau putini iudei. Fara indoiala ca pe acestia ii adusese acolo, nu caracterul militar al orasului, ci comertul infloritor care-i treceau portile. Numarul mic explica de ce iudeii nu aveau o Sinagoga acolo, ci doar " un loc de rugaciune " asezat langa un curs de apa, unde se putea indeplini spalarile rituale evreesti ( Fapte 16:13 ). 

Acest grup de credinciosi a devenit imediat cea mai scumpa adunare pentru inima Sf. Pavel. Relatiile dintre apostol si cei din Filipi nu au fost niciodata tulburate de neincredere sau de pacate ascunse, asa cum a fost cazul cu alte Biserici infiintate de Sf. Pavel. " Din cea dintai zi " a existentei lor, cei din Filipi s-au alaturat eforturilor Sf. Pavel pentru inaintarea Evangheliei in lume : " Multumesc Dumnezeului meu pentru aducerea aminte pe care o pastrez pentru voi. In toate rugaciunile mele ma rog pentru voi, cu bucurie pentru partea, pe care o luati la Evanghelie, din cea dintai zi si pana acum...intrucat, atat in lanturile mele, cat si in apararea si intarirea Evangheliei, voi santeti toti partasii aceluiasi Har " ( Filipeni 1:3-9 ). Credinciosii din Filipii s-au identificat cu stradaniile si suferintele apostolului, trimetandu-i suportul lor material ori de cate ori au avut ocazia. Cel putin de doua ori iau trimis Sf. Pavel ajutor in Tesalonic. ( Filipeni 4:16 ). Apoi cand Sf. Pavel a parasit Macedonia iau trimis din nou ( Filipeni 4:15 ) si iau trimis iarasi cand avea nevoie de ajutor in sudul Greciei, acolo unde Apostolul s-a ferit sa primeasca ceva de la Corintenii care, cel putin in priviinta darniciei, aveau o cu totul altfel de inima (2 Cor. 11: 9 ). 

Din Epistola Sf. Pavel din Filipeni, aflam ca grija lor pentru Apostol a continuat sa se manifeste si dupa 

" intemnitarea " lui la Roma ( Filip.4:10-19 ). 

Continutul cartii : Aceasta scurta epistola nu este o lucrare de lamuriri doctrinare, ci pur si simplu 

" o scrisoare ". Comentatorii o numesc : " Cea mai putin dogmatica dintre toate Epistolele Sf. Pavel ".

34.

Caracterul ei este practic, nu profesoral; corectiv, nu informativ; o scrisoare de dragoste, de recomandare si de multumire. Desigur, tot textul ei este impregnat cu invatatura crestina, dar aceasta apare numai ca un fundal pentru desfasurarea ideilor si indemnurilor apostolului. Problemele din Filipii de fapt nu ajunsese sa 

fie " probleme " : doar putina mandrie, putina lipsa de unitate, putina cearta, putin murmur si un inceput de amaraciune. Cele patru capitole ale cartii au fost scrise de Sf. Pavel pentru a atinge cateva scopuri : 

a. Epistola este o scrisoare de multumire. Trecuse aproximativ 10 ani de cand se cunostea cu cei din Filipii  si acestia tot mai continuau sa-i mai trimita suport material. 

b. Epistola este o informare despre situatia lui Epafrodit, trimisul filipenilor pe langa Sf. Pavel. Se pare ca cei de la Filipii l-au trimis pe acest Epafrodit la Sf. Pavel nu numai sa-i aduca banii, ci si ca sa ramana cu el si sa-i slujasca. Din pacate, Epafrodit s-a imbolnavit foarte serios. Cand s-a vindecat, l-a cuprins dorul de cei de acasa si mai era si ingrijorat la gandul ca cei din Filipi aflase de suferinta lui. Apostolul Pavel s-a hotarat sa-l trimita acum inapoi. Nevrand insa ca unii din Filipi sa-l considere pe Epafrodit ca pe unul care si-a parasit slujirea, Pavel il trimite impreuna cu o scrisoare de recunostinta in care il lauda  : " Primiti-l deci in Domnul, cu toata bucuria: si pretuiti pe astfel de oameni. Caci pentru lucrul lui Hristos a fost el aproape de moarte si si-a pus viata in joc, ca sa implineasca ce lipsea slujbei voastre pentru mine " ( Filip. 2:29-30 ). 

c. Epistola este un indemn la trairea in unitate. Sf. Pavel aflase ca doua femei din adunarea din Filipi creiase o stare de tensiune intre frati : " Deci daca este vorba de indemnare in Hristos, ..faceti-mi bucuria deplina si aveti o simtire, o dragoste, un suflet si un gand... Indemn pe Evodia si pe Sintichia sa fie cu un gand in Domnul. Si pe tine, adevarat tovarasi de jug te rog sa vii in ajutorul femeilor acestea, care au lucrat cu mine pentru Evanghelie.. ' ( Filip 4:1-3 ).

d. Epistola este un mesaj de incurajare in fata valului de persecutie care se pornise peste crestini. De fapt, Sf. Apostol Pavel a parasit el insusi cetatea Filipi dupa ce a fost batut pe nedrept cu nuiele si pus in mod abuziv si ilegal in inchisoare. Aruncat impreuna cu Sila in " Temnita din launtru, cu picoarele in butuci " el a fost folosit in mod minunat de Dumnezeu pentru " evanghelizarea " detinutilor si pentru convertirea temnicerului. Am putea spune deci ca cei din Filipi au mostenit de la Sf. Pavel persecutia : Caci cu privire la Hristos, voua vi s-a dat harul nu numai sa credeti in El, ci si sa patimiti pentru El. ..fara sa va lasati inspaimantati de potrivnici; lucrul acesta va fi pentru ei o dovada de pierzare si de mantuirea voastra si aceasta de la Dumnezeu " ( Filip. 1:29, 28 ). 

e. Epistola este un avertisment impotriva infiltrarilor " iudaizatorilor " : " Paziti-va de cainii aceia :paziti-va de lucratorii aceia rai ; paziti-va de scrijilatii aceia ! " Caci cei taiati imprejur santem noi, care slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, care ne laudam in Hristos Isus si care nu ne punem nadejdea in lucrurile pamantesti " ( Filip.3:2, 3).

Cuvinte cheie si teme carcateristice : Exista anumite idei majore care se repeta in Epistola : 

1. Ideia bucuriei crestine ( 1:4, 18, 25; 2:16, 17, 18, 28; 3:1,3; 4:1,4). Bucuria despre care vorbeste Sf. Pavel in aceasta Epistola este " bucuria-roada a Duhului Sfant ", ce caracterizeaza toate momentele vietii crestine. Ea poate fi experimentata indiferent de vitregia imprejurarilor sau de momentele de suferinta in firea pamanteasca. Sf. Pavel si Sila s-au rugat si au cantat cantari de lauda chiar daca fusese batuti crunt cu nuiele si le erau picioarele puse in butuci ( Fapte. 16: 25 ). Un comentator din secolul trei spune ca intregul mesaj al epistolei ar putea fi rezumat in aceste cuvante : " Eu, Pavel, ma bucur ! Voi va bucurati ?'

2. Ideia " castigul in Hristos ". Lucruri contradictorii care rastoarna toate socotelile, descoperind crestinilor orizonturi noi care trebuiesc explorate ( 1:21, 23; 3:7,8,14; 4:19 ). 

                                                          CUPRINSUL CARTII.

Introducere ( 1:1-2 )

1. Scurta dare de seama                                             3. Apel la cunoastere, 3:1-21  

a. Rugaciune pentru Filipeni, 1:3-11                            a. Avertisment impotriva ereziei, 3:1-9

b. Sf. Pavel sufera pentru Evanghelie, 1:12-12            b. Pilda alergarii lui Pavel, 3:10-17

c. Filipenii sufera pentru Evanghelie, 1: 27-30            c. Avertisment impotriva trairii in pacat, 3: 17-21

2. Apel la smerenie 2:1-30                                          4. Apel la pace, 4:1-23

a. Dorinta Sf. Pavel, 2:1-4                                             a. pace intre frati, 4:1-3

b. Pilda dlui. Isus, 2:5-16                                               b. Pace cu Domnul, 4:4-9

c. Pilda Sf. Pavel, 2:17-18                                              c. Pace in orice situatie, 4:10-19

35.

d. Pilda lui Timpotei, 2: 19-24

E. Pilda lui Epafrodit, 2 :25-30                                      Incheiere, 4:20-23

===========================================================================

                                                           COLOSENI.

Scrisoarea Sf. Pavel catre Biserica din Colose s-a nascut in timpuri grele, cand invatatura curata a Evangheliei era sub atacul pervertitor al ereziilor filosofice gnostice. Din inchisoarea Romei, Sf. Pavel asterne pe hartie randuri de scriere profunda cu implicatii care trec dincolo de timp si de spatiu reprezentandu-ni-L pe Domnul Isus in coplesitaorea Lui importanta cosmica. Pentru cititorul de azi, cele scrise de Sf. Pavel pot si trebuie sa constituie un ghid spre intelegerea persoanei si lucrarii Domnului Isus.

Pentru titlu, autorul si data , vezi introducerea catre Efeseni.  

Contextul scrierii: Orasul Colose era situata la aproape 170 de kilometri distanta de Efes si isi insira locuitorii de-a lungul serpuitoarei vai a raului Licus. Pe albia raului la vale, dupa un drum de 18 kilometri, ajungeai aproape de revarsarea Licusului in raul Meander, in tinuturile oraselor Laodicea si Ierapole. Aceste doua cetati stateau fata in fata pe cele doua maluri ale raului si-si inlesneau una alteia dezvoltarea. In vremea cand scrie Sf. Pavel, toate cele trei cetati erau cuprinse in provincia romana a Asiei. Locuitorii acestor orase erau bogati si influienti atat in cele materiale cat si in cele culturale. Desi greu incercati de activitatile vulcanice din strafunduri, care le-au pricinuit adeseori cutremure devastatoare, locuitorii n-au vrut sa paraseasca aceste meleaguri ale belsugului. Mai Tarziu Sf. Ioan avea sa mustre Biserica din Laodicea pentru nevegherea ei, pentru superficialitatea credintei si pentru increderea ei in lucrurile materiale ( Apoc. 3:17-18 ). Despre Biserica din Colose stim precis ca ea nu a fost infiintata de Sf. Pavel 

( Col. 2:1 ), Se pare ca cel ce le vestise Evanghelia, fusese unul dintre discipolii si colaboratorii Sf. Pavel, Epafras ( Col. 1:6-7 ). Activitatea acestui lucrator se intindea peste toate Bisericile din valea raului Licus. ravna lui recunoscuta si laudata de Sf. Pavel ( Col.4;12-13 ). Pentru a intelege mai bine ce se intamplase in Colose este bine sa-i comparam pe cei de acolo cu exemplul pe care se straduia sa-l dea tuturor Sf. Pavel. Daca va mai aduceti aminte, Sf. Pavel marturisise celor din Filipi ca el " alearga spre tinta " cautand " sa-L cunoasca pe Domnul Isus Hristos " si sa se identifice duhovniceste cu itinerariul parcurs de Hristos in suferinta, moartea si invierea Sa. Mesajul Apostollui era marturia unuia care nu se putea opri la jumatate de drum, multumindu-se numai cu jumatati de masura. El dorea mereu mai mult si.. mai mult din Hristsos. Prin comparatie cu el, cea ce se intamplase in Colose era ca cei de acolo nu se puteau multumi numai cu Hristos ! Sf. Pavel il dorea pe Domnul, cei din Colose doreau si " altceva " pe langa  Domnul. Fara indoiala ca in aceste centre ale Asiei patrunsese invataura otravita ale gnosticilor greci. Despre aceasta filosofie si despre pretentiile ei tulburi, vom avea ocazia sa vorbim mai mult in introducerile la Epistolele scrise de Sf. Ioan, pana atunci este sufcient sa spunem ca  aceasta erezie :

a. ataca persoana si suficienta lucrarii facute de Hristos in mantuirea lumii.

b. adauga Evangheliei invataturi straine care o transformau intr-o simpla " alternativa " a celorlalte " cautari filosofice ale omenirii ". 

Gnosticismul era o scoala filosofica bazata pe cunoastere tainica ( " Gnoza " ) obtinuta printr-un proces de initiere in urma li se impartasau discipolilor cunostinte despre starea lumii si despte caile spre refacerea 

" unitatii si armoniei cosmice primordiale ". Gnosticii priveau lumea ca pe o succesiune de sapte sfere concentriceale existentei cu centrul in Dumnezeu. La mijloc era sfera prezentei divine, dupa care se insirau apoi sferele, din ce in ce mai inferioare, ale " domniilor, dregatoriilor si stapanirilor ceresti ". Nascut occidental in cea mai periferica sfera a existentei, sfera materiei, omul era chemat sa caute sa se desprinda de ea si sa traisca in spirit marea aventura a calatoriei prin " sferele ceresti " inspre " pleroma " sau locul plinatatii dumnezeirii. Formulata in termeni foarte apropiati crestinismului, aceasta invataura a gnosticilor a facut prapad in sanul Bisericilor primare. Comentatorii moderni o vad ca pe o incercare tardiva, dar energica a Deavolului de a impiedica raspandirea mesajului curat al Evangheliei mantuitoare prin jertfa de la Calvar. Redus la cateva cuvinte, avertismentul Sf. Pavel spune celor din Colose ca nu tot ce seamana a Evanghelie este Evanghelie. Aducetiva aminte ce le spusese Galatenilor : " Ma mir ca treceti asa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos, la o alta Evanghelie. Nu doar ca este o alta Evanghelie ; dar sant unii oameni care va tulbura si voiesc sa rastoarne Evanghelia Domnului Isus Hristos. Dar chiar daca noi insine sau un inger din cer ar veni sa va propavaduiasca o Evanghelie deosebita de cea pe care v-am propavaduit-o noi sa fie anatema !" Gal. 1:6-9 ). Erezia care patrunsese in Colose era o incrucisare de notiuni filosofice orientale si de restrictii alimentare iudaice. Gnosticismul reusise sa stranga sub acelasi 

36.

acoperis idei contrare si nu de putine ori contradictorii. Nu era pentru prima oara si vai, nici pentru ultima oara, cand speculatii rafinate filosofice se uneau cu regulile rigide ale unei religii a faptelor si ritualurilor 

exterioare. Extremele se ating in eroare pentru ca, asa cum spunea cineva: " daca mergi suficient de mult 

spre est, ajungi cu siguranta la vest " Biserica trebuie sa stie sa se fereasca de atacurile invataturilor gresite. Iata un pasaj din instructiunile pe care i le da Sf. Pavel mai tanarului Timotei : " Dar Duhul spune lamurit ca in vremurile din urma, unii se vor lasa de credinta, ca sa se lipeasca de duhuri inselatoare si de invataturile dracilor, abatuti de fatarnicia unor oameni care vorbesc minciuni, insemnati cu fierul rosu in insusi cugetul lor. Ei opresc casatoria si intrebuintarea bucatelor, pe care Dumnezeu Le-a facut sa fie luate cu multumiri de catre cei ce cred si cunosc adevarul " ( 1 Timotei 4:1-3 ). 

Continutul scrierii : Intrega Epistola catre cei din Colose este un raspuns dat atacului invatatorilor eretici. Mesajul central al scrisorii este : " Hristos, plinatatea Dumnezeirii ", iar intentia declarata a Apostolului este aceia de ai convinge pe cei ce L-au primit pe Hristos ca, avandu-L pe El, nu mai au nevoie de nimic altceva. Punctul central al intregii scrisori se gaseste in versetul 9 din capitolul 2. In acest text, Sf. Pavel aseaza 

" pleroma " de care vorbeau gnosticii chiar in fiinta lui Hristos : " Luati seama ca nimeni sa nu va fure cu filosofia si cu amagire desarta, dupa datina oamenilor, dupa invataturile incepatoare ale lumii si nu dupa Hristos. Caci in El locuieste trupeste toata PLINATATEA Dumnezeirii. Voi aveti totul deplin in El, care este capul oricarei domnii si stapaniri " ( Col. 2:8-10 ). Apostolul prezinta planul lui Dumnezeu de a reface 

" unitatea si armonia cosmica primordiala " nu prin ceia ce spuneau gnosticii in chiar fiinta lui Hristos : " El ne-a izbavit de sub puterea intunericului si ne-a stramutat in Imparatia Fiului dragostei Lui, in care avem rascumpararea, prin sangele Lui, iertarea pacatelor. El este CHIPUL DUMNEZEULUI CELUI NEVAZUT; cel dintai nascut din toata zidirea. Pentru ca prin El au fost facute lucrurile care sant sub ceruri si pe pamant, cele vazute si cele nevazute ; fie scaune de domnii, fie dregatorii, fie domnii, fie stapaniri. Toate au fost facute prin El si pentru El. El este mai inainte de toate lucrurile si toate se tin prin El. El este Capul trupului, Bisericii. El este inceputul, cel dintai nascut dintre cei morti, pentru ca toate lucrurile sa aiba intaetatea. caci Dumnezeu a vrut ca toata plinatatea sa locuiasca in El si sa IMPACE TOTUL CU SINE prin El, atat ce este pe pamant cat si ce este in ceruri, facand pace, prin sangele Crucii Lui" ( Col. 1:13-20 ).

Pentru Sf. Pavel, rezolvarea problemei umane, nu este " aventuroasa calatorie prin sferele ceresti ", ci primirea lui Hristos in inima, caci, intrucat omul nu pute ajnge singur la slava, Dumnezeu a coborat slava la nivelul nostru si ne-a oferit-o prin Hristos : " Vreau sa zic, taina tinuta ascunsa din vesnicii si din toate veacurile, dar descoperita acum sfintilor Lui, carora Dumnezeu a voit sa le faca cunoscut care este bogatia slavei tainei acesteia intre Neamuri si anume: " Hristos in voi, nadejdea slavei !" ( Col.1:26-27 ). Constient de existenta unor " domnii si stapaniri " care se opun lui Dumnezeu prin invatauri gresite si care vor, prin invataturi gresite, sa-I zadarniceasca planurile, Sf. Pavel scrie : " A dezbracat domniile si stapanirile si le-a facut de ocara inaintea lumii, dupa ce a iesit biruitor asupra lor prin Cruce " ( Col.2 : 15 ). In ce priveste 

" datinile religioase ", Sf. Pavel ii absolva pe crestini de necesittaea respectarii lor. : " Nimeni dar sa nu judece cu privire la mancare si bautura, sau cu privire la o zi de sarbatoare, cu privire la o luna noua, sau cu privire la o zi de Sabat, care sant umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hrists " ( Col. 2:16-23 ). Solutia tuturor problemelor de viata crestina este asezata de Sf. Pavel in viata de inviere care trebuie sa pulseze in vinele noastre. La sfintenia crestina se ajunge nu prin " inbunatatirea si disciplinarea firii pamantesti ", ci prin primirea unei naturi din Hristos care va rodi de la sine : " Daca deci ati inviat impreuna cu Hristos, sa umblati dupa lucrurile de sus, unde Hristos sade la dreapta lui Dumnezeu. Ganditi-va la lucrurile de sus, nu la cele de pe pamnat. Caci voi ati murit si viata voastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu " ( Col. 3:1-3 ).  

                                                   CUPRINSUL CARTII.

Cuvant de introducere ( 1:1:8 ) 

Rugaciune pentru " umplere " si purtare intr-un chip vrednic " ( 1:9-14 ).

1. DOCTRINA - " sa va umpleti " ( cap.1-2 ) 

Hristos- plinatatea lui Dumnezeu in creatie ( 1: 15 -18 ).

Hristos - plinatatea lui Dumnezeu in rascumparare ( 1: 19- 23 ).

Hristos - plinatatea lui Dumnezu  in Biserica ( 1:24-2:7 ).

Hristos- plinatatea  lui Dumnezeu in lupta cu erezia ( 2:8-23 ).

2. PRACTICA - " sa va purtati intr-un chip vrednic " ( cap. 3-4 ).

Viata noua - si fiecare credincios ( 3:1-11 ).

Viata noua - si credinciosii intre ei ( 3:12-17 )

37. 

Viata noua - si relatiile de familie ( 3:18-21 0.

Viata noua - si relatiile de munca ( 3: 22-4 :1 ).       Incheiere ( 4:2-18 ).

===========================================================================

                                             1 TESALONICIENI .

" Binecuvantata noastra nadejde " Cu " 1 si 2 Tesalonicieni " am ajuns la ultimile epistole dedicate Bisericii Neamurilor. De la Romani si pana la Tesalonicieni am urmarit dezvoltarea invaturilor date noua de Dumnezu prin Apostolul Neamurilor, Sf. Pavel. Incununarea invataturii Sf. Pavel despre revenirea Domnului Isus, este in  1 si 2 Tesalonicieni si se ocupa tocmai de aceasta problema.

Titlul : In originalul grec, cartea a fost numita " Pros Thessalonikeis A " deoarece ea a fost asezata pereche cu cea de a doua epistola a Sf. Pavel catre cei din Salonic. 

Autorul : In legatura cu inceputurile Bisericii din Tesalonic si cu implicatiile Sf. Pavel in dezvoltarea ei, este bine sa recitim textul din ( Fapte 17:1-14 ). O citire paralela a pasajelor din ( Fapte 17:13-16; 18:1-5) si

( 1 Tesalonicieni 3:1-8 ), ne va ajuta si mai mult sa ne formulam o imagine de ansamblu. Pe scurt ceia ce stim despre Biserica din Tesalonic este faptul ca ea a fost nascuta de Sf. Pavel, in urma propavaduirii in sinagoga evreiasca din Tesalonic. Desi numarul celor convertiti dintre iudei nu a fost prea mare, Biserica a ajuns destul de numeroasa prin adaugarea unui numar mare de credinciosi dintre Neamuri. Succesul propavaduirii Sf. Pavel a provocat invidia si alarmarea comunitatii evreesti care s-a pus in miscare ca un stup de viespi. Ei au agitat intreaga cetate, au tocmit un numar " de oameni fara capatai " si s-au napustit asupra crestinilor, intentia lor a fost sa se rafuiasca cu Pavel si Sila, insa..." Fiindca nu i-au gasit, au tarat pe Iason si pe cativa frati inaintea dregatorilor cetatii si strigau : " Oamenii acestia care au rascolit lumea, au venit si aici si Iason i-a gazduit. Ei toti lucreaza impotriva poruncilor Cezarului si spun ca este un alt Imparat: Isus " ( Fapte 17:7). Este clar ca ei au luat din Evanghelia Sf. Pavel numai ce le-a convenit, transformand ingrijorarea lor religioasa intr-o presupusa problema politica cu implicatii sociale. Viclenia lor a reusit si astfel asupra crestinilor din Tesalonic a inceput foarte de timpuriu un val de persecutie. Sf.Pavel si Sila s-au deplasat la Berea si se pare ca propavaduirea lor avea un alt efect asupra comunitatii iudaice, dar " viespile turbate " din Tesalonic au venit acolo : " Dar iudeii din Tesalonic, cand au auzit ca Sf. Pavel vestea Cuvantul lui Dumnezeu si in Berea, au venit acolo sa tulbure si sa atate noroadele " ( Fapte 17:13 ). Asa ca Sf. Pavel a trebuit sa plece din Berea, indreptandu-se spre Atena. Putem spune deci ca Biserica din Tesalonic era compusa in majoritate din credinciosi dintre Neamuri, cu un mic grup de evrei care crezuse in cele spuse de Pavel, dar cu intreaga comunitate evreiasca din sanul Sinagogii pusa in miscare intr-o aparinsa lucrare de persecutie.     

Data : Sf. Pavel scrie aceasta Epistola in preajma anului 51 d. H. in orasul Corint. 

Contextul scrierii: In timpul Sf. Pavel, Tesalonic era un port important si in acealsi timp, orasul capitala al provinciei Macedonia. Grecul Casander a intarit aceasta asezare in anul 315 I.H. si l-a numit dupa numele sotiei sale, Tesalonica, o sora vitrega a lui Alexandru Macedon. Romanii au cucerit apoi Macedonia si au reorganizat intreaga provincie stabilind capitala la Tesalonic. In timpul Domniei lui Cezar August, orasul a primit statut special de " oras liber " si a fost condus de un grup de magistrati, numiti si " patriarhi ". Populatia a crescut la peste 200.000 de oamneni, iar pozitia maritima i-a inlesnit o bunastare infloritoare. Orasul supravietuieste si astazi in Grecia, sub numele de " Salonic ". Cele doua scrisori adresate celor din Tesalonic ne prezinta pe Sf. Pavel care statuse mult de vorba cu noii convertiti despre lucrurile viitoare si mai ales despre revenirea Domnului : " Cat despre venirea Domnului nostru Isus Hristos si strangerea noastra laolalta cu El , .. nu va aduceti aminte cum va spuneam lucrurile acestea, cand eram inca la voi ? Si cum stiti bine ce-l opreste ca sa nu se descopere... ( stiti pentru ca v-am spus !-nn.) " ( 2 Tes.2:5,6 ). De fapt, fiecare capitol al celei dintai epistole se sfarseste cu o referinta la venirea Domnului, ( 1 Tes. 1:10; 2:19; 3:13; 4:17; 5:23 ). 

Continutul cartii :  Dupa ce Sf. Pavel a fost silit sa plece in graba din Tesalonic inima lui a fost preocupata de starea si progresul Bisericii de acolo. Stirile bune pe care i le-a adus Timotei in urma vizitei facute acolo, L-au facut pe Sf. Pavel sa scrie aceasta scrisoare. Continutul ei este o imbarbatare a Bisericii, un raspuns dat unei lipse de intelegere asupra starii celor morti la venirea Domnului si un indemn la o viata de sfintenie in asteptarea maretelor evenimente viitoare. Accentul Epistolei este pus pe statornicia credintei in Hristos. ( 1 Tes. 3:8 ) si pe o continua crestere in dragoste si curatie  ( 1 Tes. 1:3-10; 2:12-20; 3:10-13; 4:1-5:28 ). Cartea se ocupa si cu celelate aspecte ale vietuirii crestine, totul fiind impulsionat de toata aceasta  anticipatie fericita a revenirii Domnului Isus in slava. Nimeni nu a spus vreodata ca invataura despre 

38.

lucrurile viitoare si mai ales cea despre venirea  Domnului nu va naste greseli de interpretare si de aplicare 

in practica. Ar fi fost chiar de mirare daca Diavolul nu s-ar fi napustit cu inversunare sa anihileze extraordinarul impact al acestor invatauri. Satan are doua metode de impiedicare a planurilor lui Dumnezeu. Una este aceia de a-i opri, pur si simplu, pe oameni sa ia cunostiinta de lucrarile lui Dumnezeu, iar a doua consta in pervertirea invataturilor primite de oameni din partea lui Dumnezeu. Credinciosii din Tesalonic aflase de la Sf. Pavel despre lucrurile viitoare si despre venirea Domnului, asa ca Diavolul nu mai putea impiedica aceasta revelare. Tot ce-i mai ramasese de facut era sa incerce sa denatureze aceasta invatatura si sa-i faca pe credinciosi s-o aplice in mod gresit in practica. Problema celor din Tesalonic s-a ivit atunci cand unii dintre credinciosii adunarii au murit iar Diavolul a semanat in inimile celor ramasi deznadejdea si tristetea. Cumva, cei din Tesalonic stiau ca Domnul ii va lua la cer, dar nu le era deloc clara soarta celor care vor muri pana la venirea Domnului. Sf. Pavel le raspunde la aceasta nedumerire in ( Tes. 4:13-18 ).

Este evident ca greselile de interpretare nu se elimina prin restrangerea invataturii, ci prin mai multa invatatura. Aceasta a fost metoda folosita de Sf. Pavel. El nu a spus un fel de : " iertati-ma fratilor ! Imi dau seama ca v-am bagat in lucruri pe care nu este bine sa le stiti. Mai bine nu va spuneam despre " venirea Domnului", ci i-a condus pe cei din Tesalonic la o intelegere mai profunda. Remarcati autoritatea celor spuse de Sf. Pavel : " iata , in adevar, ce va spunem " prin cuvantul Domnului .. "  ( 1 Tes. 4:15). Aici nu mai este vorba despre pareri personale sau despre interpretari ale Sf. Pavel. Domnul Isus, personal, I-a incredintat acest mesaj pentru Biserica !

Cuvinte cheie si teme carcteristice : Epistola cuprinde descoperirea unor aspecte ale " rapirii " Bisericii la venirea Domnului, pe care nu le mai gasim in nici o alta Epistola. Textul ne da o cronologie a secventelor in care se vor petrece evenimentele legate de invierea celor morti, transformarea celor vii si ridicarea credinciosilor " in nori " pentru a-L intalni acolo pe Domnul ( 1 Tes. 4:16-18 ).

             

                                                      CUPRINSUL CARTII

                                         1 Tesalonicieni- Hristos, nadejdea noastra . 

1. PRIVIND INAPOI : Cum aui fost ei salvati ( Cap.1-3 ) 

a. CONVERTIRE EXEMPLARA ( cap. 1 ).

Au cunoscut puterea Evangheliei (5), au devenit exemple (6,7) si martori ( 8,10 ).

b. EVANGHELISM EXEMPLAR ( cap.2 ).

In motivare ( 1-6 ), in conduita (7-12 ), in mesaj ( 13-16 ).

c. PURTARE DE GRIJA EXEMPLARA  ( cap. 3 ).

Preocupare (1-5 ), crestere ( 6-8 ) , rugaciune fierbinte ( 9-13 ).

2. PRIVIND INAINTE : Cum trebuie ei sa traisca ( cap. 4-5 ). 

a. Chemare si conduita  ( 4:1-12 ). 

In lumina voiei lui Dumnezeu ).

b. Mangaiere si indemn ( 5:12-24 ).

In asteptarea venirii Domnului. 

c. Randuiala si credinciosie ( 5:12-24 ).

In trairea partasiei crestine. 

Cerere si benedictie ( 5:25 -28 ).

===========================================================================

                                     2 TESALONICIENI. 

Asa cum am aratat deja, cele doua " Epistole ale Bisericii Crestine " sant asezate intr-o succesiune de trei grupe de cate 4 epistole, 3 epistole, respectiv 2 epistole. Primele patru vorbesc despre CRUCE ca esenta doctrinei despre mantuire, urmatoarele trei vorbesc despre BISERICA ca trup spiritual armonios compus din cei care au crezut in Hristos, iar ultimile doua, asezate pereche, prezinta VENIREA DOMNULUI ca eveniment sigur si sursa de motivatie pentru perseverenta sfintilor. In primele patru, credinta priveste inapoi la Cruce si este intarita. In cele trei de la mijloc, dragostea priveste sus la Mirele ceresc si creste in devotament. In ultimile doua, cele scrise tesalonicienilor, nadejdea priveste inainte spre sfarsitul care se 

apropie si se aprinde de dor. 

Titlul : In originalul grec, cartea poarta numele " Pros Tessalinikeis B ", " Catre Tesalonicieni B " . 

39.

Autorul : Sf. Pavel scrie aceasta Epistola ca o revenire asupra unor probleme care fusese deja discutate ( 2 Tes. 2:5 ), dar fusese intre timp denaturate de interpretari mincinoase. 

Data : Probabil tot in jurul anului 51 d.H. la un anumit interval de timp dupa scrierea primei Epistole. 

Contextul scrierii : Pentru circumstantele istorice, recititi ce a fost scris in introducerea facuta primei epistole. Din punct de vedere spiritual, aceasta a doua scrisoare s-a nascut datorita unui " fals " viclean prin care " cineva " alterase invatatura despre ziua revenirii Domnului. 

Continutul cartii : Cea de adoua Epistola catre Tesalonicieni, este o urmare fireasca a celei dintai, in care Sf. Pavel le prezentase credinciosilor adevarul despre venirea zilei Domnului (1 Tes. 5:1-11). La scurta vreme dupa citirea acestei Epistole, in Biserica din Tesalonic se intamplase insa ceva neprevazut. Profitand de faptul ca Sf. Pavel nu-si scria el insusi corespondenta din cauza bolii de ochi, ci o dicta altora (Rom. 16:22; 1 Cor. 16:21 ), " cineva" s-a gasit sa scrie o " epistola " pastorala plina de erezii despre venirea zilei Domnului. Din cauza ca nu-i cunosteau scrisul de mana, pentru o vreme falsul a trecut neobservat. Cand Sf. Pavel a aflat s-a grabit sa scrie cea de a doua Epistola. Asa a aparut 2 Tesaloniceni. Cat priveste venirea Domnului nostru Isus Cristos si strangerea noastra laolalta cu El, va rugam, fratilor, sa nu va lasati clatinati asa de repede in mintea voastra si sa nu va tulburati de vreun duh, nici de vreo vorba, nici de vreo epistola, ca venind de la noi, ca si cum ziua Domnului ar fi venit chiar. Nimeni sa nu va amageasca in vreun chip :..

( 2 Tesal. 2: 1-3 ). Pentru ca lucrarea de ratacire sa nu se mai repete, Sf. Pavel vrea sa-i inarmeze pe tesalonicieni cu un semn de recunoastere si de verificare a epistolelor sale : " Urarea de sanatate este scrisa cu mana mea : Pavel. Acesta este semnul in fiecare epistola ; asa scriu eu " ( 3:17 ). Erezia adusa de scrisoarea " apocrifa" era aceia ca " ziua Domnului va fi venit chiar " Sensul era ca Domnul nu se va intoarce vizibil si trupeste, ci ar fi vorba despre o reintoarcere in " Duhul ", ca cea petrecuta la Rusalii. In aceasta interpretare , " ziua Domnului ", nu ar mai fi trebuit asteptata ca un eveniment glorios asezat in viitor, ci ea ar fi trebuit inteleasa ca o vreme de har, o perioada de " o zi " in calendarul lui Dumnezeu in care " o zi este ca o mie de ani si o mie de ani sant ca o zi ". Din aceasta perspectiva, ziua Domnului era interpretata ca fiind vremea Bisericii.. Daca ve-ti aculta cu atentie in jur, eroarea aceasta mai persista

si in zilele noastre. Corectia facuta de Sf. Pavel este energica si imediata. El spune ca " ziua Domnului ", ca eveniment unic in planul lui Dumnezeu, nu va mai veni decat dupa ce pamantul va cunoaste doua evenimente catastrofice : 

a. " lepadarea de credinta " ( 2:3 ), inteleasa ca un refuz mondial al ofertelor lui Dumnezeu de rezolvarea problemelor lumii, ca o totala apostazie in care umanitatea ii va intoarce spatele lui Dumnezeu si

b. " descoperirea omului faradelegii " numit si " fiul pierzarii " potrivnicul, care se inalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu, sau de ce este vrednic de inchinare. 

Asa ca se va aseza in Templul lui Dumnezeu, dandu-se drept Dumnezeu " ( 2:3 ). Intr-u sens foarte vag, omenirea  traia inca de pe vremea Sf. Pavel evenimentele pregatitoare acestei aparitii mondiale ; " Caci taina faradelegii a si inceput sa lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreste acum, sa fie luat din drumul ei "

( 2 Tesal. 2:7 ). Totusi, nimic din ce s-a petrecut atunci sau din ce se petrece acum nu se poate compara cu ce va fi atunci cand, .." se va arata acel Nelegiuit ", .. ( 2 Tes. 2:8 ). " aratarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne si de puteri mincinoase si cu toate amagirile nelegiuirii pentru cei ce sant pe calea pierzarii, pentru ca nu au primit dragostea adevarului ca sa fie mantuiti." ( 2:9-10 ). 

Lucrarea acestui " Anticrist " va fi ingaduita de Dumnezeu ca o pedeapsa trimsa lumii care l-a refuzat pe Hristos. Dumnezeu le va da ceia ce au cerut de-a lungul secolelor o lume fara Cuvantul lui Dumnezeu, fara oprelistele prezentei Duhului lui Dumnezeu ; o lume cufundata in paratasia celui care insumeaza toate realizarile " separarii si impotrivirii fata de Dumnezeu ". Satan insusi. Domnia lui Anticrist va fi pregatirea decorului pentru scena finala a istoriei omenirii, cand Dumnezeu va aduce pedeapsa divina asupra lumii pacatoase. Lui Satan ii va fi ingaduit sa paseasca in arena pe fata, identificandu-se cu lumea inselata de el, conducand-o si insufletind-o intr-o ultima zvarcolire impotriva dumnezeirii. " Din aceasta pricina, le trimite o lucrare de ratacire, ca sa creada o minciuna; pentru ca toti care nu au crezut adevarul, ci si-au gasit placerea in nelegiuire, sa fie osanditi " ( 2 Tes. 2:11-12 ). Dumnezeu nu va lasa nimanui sarcina de a-l confrunta pe " potrivnicul " Sau. Infruntarea finala va fi intre Diavol si Domnul Isus Insusi, iar victoria Domnului va fi deplina: " pe care Domnul Isus il va nimici cu suflarea gurii Sale, si-L va prapadi cu aratarea venirii Sale " ( 2 Tes. 2:8 ). O alta gresala a celor din Tesalonic a fost " trairea in neoranduiala ". Bazati pe faptul ca venirea Domnului este aproape, cei care aveau inclinatii spre " lene " au gasit pretext pe

pentru parasirea ocupatiilor zilnice si pentru inceperea unui trai " de pe o zi pe alta ". Astfel de oameni devenise o povara pentru adunare si o proasta marturie pentru cei de afara. Nu este de mirare ca Sf. Pavel a 

40. 

mustrat cu asprime : " Cine nu vrea sa munceasca, nici sa nu manance " ( 2 Tes. 3:6-15 ). Venirea Domnului nu este o scuza pentru lenesi. Crestinul trebuie sa-si slujeasca Domnul pana in cea din urma clipa a existentei sale. 

Cuvinte cheie si teme caracteristice : Una dintre cele mai interesante remarci ale Sf. Pavel este aceia din 

( 2 Tes. 2:7 ) : " Caci taina fradelegii a si inceput sa lucreze ; trebuie numai ca " cel ce o opreste acum ", sa fie luat din drumul ei ". Pe cine prezinta Sf. Pavel cu aceste cuvinte ? Cea mai probabila interpretare este aceia ca Sf. Pavel a vorbit aici despre prezenta si lucrarea Duhului Sfant in dispensatia Bisericii. Se cuvine sa-i multumim impreuna lui Dumnezeu pentru ca in vremea de acum a pus o " piedica " in calea Diavolului. Slava Domnului ca Satan nu poate face tot ceia ce voieste !. In timpul Mileniului, Satan va fi legat si 

" completamente ", scos din activitate si tinut pentru o vreme in " abis ", dar, pana atunci, la sfarsitul perioadei de Har in care ne aflam " cel ce o opreste acum " ii va fi luat din cale. Libertatea de lucrare a Diavolului va creste si va fi : " Vai de voi, pamnat si mare ! Caci Diavolul s-a pogorat la voi, cuprins de manie mare, fiindca stie ca are putina vreme " ( Apoc. 12:12 ). Abia atunci isi va da el toata intreaga rautate si putere de distrugere, caci nu va mai fi limitat sa caute sa-i insele pe sfinti prefacandu-se intr-un " inger de lumina " ( 2 Cor.11:14 ), ci se va putea manifesta in toata cruzimea lui : " ca un leu care ragneste si cauta pe cineva sa inghita " ( 1 Petru. 5:8 ). Atunci, el va aparea : " fiara iesita din mare " si ca " fiara iesita din pamant " cu chipul omului identificat sub taina numarului 666 ( Apoc.13 ). Intrupat in aceasta fiinta umana inputernicita cu resurse nemaivazute in istoria lumii, Diavolul va uimi intai lumea inseland-o, pentru ca apoi sa o stapaneasca chinuind-o. De ce " trebuiesc " sa se intample toate aceste ? Pentru ca numai in felul acesta omenirea, care l-a refuzat pe Hristos, va invata pe propia ei piele ce groaznica este vietuirea fara prezenta Domnului. Intr-o ultima si culminanta lectie, Dumnezeu va arata tuturor ce inseamna sa te rascoli 

" impotriva Domnului si impotriva Unsului Sau " ( Ps. 2 lamurit in Fapte. 4:25-28 ). Dar chiar atunci cand se va parea ca 666 a invins toata creatia se va arata din cer desavarsitul " 7 " al Dumnezeirii. Mantuitorul lumii se va cobora in slava, vizibil, " ca fulgerul care rasare de la rasarit si se vede pana la apus ", si-l va nimici pe Diavol " cu suflarea gurii sale si cu aratarea venirii Sale " ( 2 Tes. 2:8 ).   

                                                         CUPRINSUL CARTII

                                           " Asteptand, veghind si lucrand cu rabdare . " 

                                              Cuvant de salut ( 1:1, 2 ).

                                          1. ALINARE - in nadesjdea revenirii Lui ( cap1 ). 

                                          Odihna intr-o viata de incercari ( 3-7 ).

                                          Rasplata in viitor la venirea Lui (8-12 ).

                                          2. AVERTIZARE - in priviinta timpului venirii Lui ( cap.2 ).

                                          Cand si cum va veni ( 1-12 ). 

                                          De ce si cum sa asteptam ( 13 -17 ). 

                                          3. ANGRENARE - in pregatire pentru venirea Lui ( cap.3 ).

                                          Incurajare pentru ce este bun ( 1-5 ).

                                          Mustrare pentru ce este rau ( 6-15 ). 

                                        

                                          Benedictie si semnatura ( 3:16 -18 ).

===========================================================================

                                            1 TIMOTEI .

Titlul : in originalul grec, cartea poarta numele : " Pros Timotheon A ", " Catre Timotei A ". Despre Timotei stim ca a fost un copil nascut dintr-o casatorie " mixta  " dintre un tata grec si o mama evreica (Fapte. 16:1 ), Inca din cea mai frageda pruncie, Timotei a luat cunostinta cu scrierile sfinte evreesti prin mama lui, numita Eunice si prin bunica lui, numita Lois ( 1 Tim.1:5; 3:15 ). S-a convertit cu ocazia primei vizite a Sf. Pavel la Listra ( 1 Cor. 4:17; 2 Tim . 1:2 ). Cu ocazia celei de a doua vizite la Listra, Sf. Pavel hotaraste sa-l ia cu el si sa-l taie imprejur din pricina ideilor, ( Fapte 16:1-3 ). Este clar ca pana in ceasul acela, Timotei fusese privit de evrei ca un produs " compromis " al unei casatorii " nelegiuite " si crescut de 

un tata care nu a vrut sa respecte asezamintele traditionale ale religiei evreilor. Crescut de Sf. Pavel si ordinat in lucrarea crestina ( 1 Tim. 4:14 ; 2 Tim.1:6 ). Timotei devine colaboratorul si insotitorul 

41.

Apostolului in calatoriile sale prin Troa, Berea, Tesalonic si Corint ( Fapte 16:18; 1 Tes. 3:2, 2 ). In timpul celei de a treia calatorii misionare, Timotei lucreaza impreuna cu Sf. Pavel sau este trimis ca reprezentant al Apostolului in Efes, Macedonia si Corint. Timotei a stat cu Sf. Pavel in timpul primei lui detentii la Roma si s-a inapoiat impreuna cu Apostolul la Filipi ( Fil.2:19-23 ). Mai tarziu, Sf. Pavel il lasa la Efes pentru a supraveghea lucrarea de acolo ( 1 Tim. 1:3 ), dar cand este iarasi inchis, Apostolul il roaga sa vina alaturi de el la Roma ( 2 Tim. 4:9, 21 ). Textul din ( Evrei 13:23 ) ne spune ca Timotei insusi a calcat pe urmele Apostolului gustand din viata amara a inchisorii. Personalitatea lui Timptei este remarcabila. Bolnavicios 

( 1 Tim. 5:23 ), timid ( 1Tim. 1:7 ) si fara experienta ( 1 Tim.4:12 ), el a lucrat cu devotament alaturi de Sf. Pavel, dovedind abilitate de predicator, credinciosie de ucenic, ravna de aposol si perseverenta de misionar. 

Autorul : Epistolele pastorale sant o expresie a grijei Sf. Apostol Pavel pentru Biserici si pentru ucenicii  pe care i-a promovat in lucrarea Evangheliei. " Tu dar, copilul meu, intareste-te in in Harul care este in Hristos Isus. Si ce ai auzit de la mine in fata multor martori, incredinteaza la oameni de incredere, care sa fie in stare sa invete si pe altii " ( 2 Tim. 2:1-2 ). Extraordinara raspandire a crestinismului din primele veacuri poate fi explicata numai daca tinem seama ca atunci Biserica se raspandea nu prin " teologie ", ca astazi, ci prin " ucenicie " ( Fapte 18:23-28 ).

Data : Sf. Pavel scrie aceasta scrisoare in preajma anului 63 d. H. la putin timp dupa eliberarea lui din inchisoarea de la Roma. Trecuse 7 ani de cand ii avertizase pe prezbiterii Bisericii din Efes de pericolul " lupilor rapitori " care se vor strecura in Biserica si nu vor cruta turma ( Fapte 20:29-30 ). Temerile Apostolului se confirmase intre timp. Urmasii lui Imineu si Alexandru, pe care Sf. Pavel ii daduse pe mana Satanei, ca sa invete sa nu huleasca ( 1 Tim. 1:20-21 ), ridicase din nou capul ( 1 Tim. 4:1-3 ). Acum in Efes era lucrator Timotei iar Pavel, revine in scrisoarea pe care o trimite asupra acelorasi teme discutate cu episcopii Bisericii. 

Contextul scrierii : Timotei primeste aceste epistole ale Sf. Pavel in timpul sederii lui in Biserica din Efes. Sf. Pavel lucrase cu mult spor in orasul acela si inima lui era legata tare de credinciosii de acolo. De fapt, lucrarea lui Dumnezeu in Efes a fost asa de puternica, iar numarul convertitilor la crestinism a fost asa de mare incat intr-un interval de timp de 50 de ani, templele pagane au ramas goale si multe dintre ele au fost inchise. Iata ce gasim scris in cartea Faptele Apstolilor: " in urma, Sf. Pavel a intrat in Sinagoga, unde vorbea cu indrazneala. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucruri privitoare despre Imparatia lui Dumnezeu si cauta sa induplece pe cei ce-l ascultau. Dar, fiidca unii ramaneau impietriti si necredinciosi si vorbeau de rau Calea Domnului inaintea norodului, Sf. Pavel a plecat de la ei, a despartit pe ucenici de ei si a invatat in fiecare zi pe norod in scoala unuia, numit Tiran. Lucru; acesta a tinut doi ani, asa ca toti cei care locuiau in Asia, Iudei si Greci, au auzit Cuvantul Domnului " ( Fapte 19:8-10 ).

Fara indoiala ca expresia : " toti cei ce locuiau in Asia au auzit Cuvantul Domnului " nu inseamna ca toti locuitorii Asiei au venit ei insisi la Sf. Pavel la Efes sau ca toti s-au inscris la scoala lui Tiran. Raspandirea deosebita a Evangheliei s-a facut prin cei pregatiti de Sf. Pavel in acea scoala a lui Tiran si trimisi apoi sa propavaduiasca mai departe. Tactica lucrarii Sf. Pavel a fost sa atinga personal centrele majore din Imperiu si sa instruiasca acolo pe lucratorii care sa raspandeasca apoi in jur Evanghelia. In vremea aceia nu existau seminarii si nici scoli teologice. Metoda folosita de Sf. Pavel pentru multiplicarea numarului de vestitori ai Evangheliei este descrisa in cea de a doua Epistola catre Timotei :

" Dar tu, copilul meu, intareste-te in in Harul care este in Hristos Isus. Si ce ai auzit de la mine, in fata multor martori, daruieste-le oamenilor increderea, ca sa fie in stare sa invete pe altii. " ( 2 Tim. 2:1-2 ). Apostolul il sfatuieste pe Timotei sa preia tactica lui de lucru si sa " se multiplice " pe sine, instruind lucratori care sa poarte mai departe Evanghelia. In textul de mai sus sant cuprinse patru nivele de lucratori implicati in lucrarea crestina : 

1. Sf. Pavel- la instruit pe Timotei si pe multi altii ( " in fata multor martori " ). 

2. Timotei - este indemnat sa incredinteze la alti " oameni de incredere ", invatatuta primita de la Sf. Pavel. 

3. Acesti " - oameni de incredere" vor trebui alesi dupa capacitatea lor de a fi " in stare sa invete pe altii ".

4. Acei -" altii " necunoscuti inca, dar care se vor integra apoi in aceasta " stafeta nevazuta " a Evangheliei.

Un alt lucru pe care trebuie sa-l spunem despre caracteristicile acelei perioade este faptul ca in vremea aceia Bisericile nu aveau cladiri afectate tinerii de servicii divine. Grupurile de crestini se intruneau in casele celor credinciosi ( Rom. 16:5, 23 ), im aer liber sau in sali luate cu chirie. ( Fapte 8:10 ). Cladirile de Biserici au aparut abia dupa 200 de ani dupa moartea Sf. Pavel, cand, in urma decretului dat de Imparatul 

Constantin cel Mare, a incetat persecutia asupra credinciosilor si crestinismul a devenit religie de stat. In vremea lui Timorei, existau sute de " Biserici " mici care se adunau prin case ( Filimon 2 ), sub calauzirea 

42.

unor lideri locali numiti fie " prezbiteri ", fie " pastori ", fie " episopi " ( Fapte 20 :17, 28 ). 

Continutul cartii : Epistolele catre Timotei si Tit sant veritabile cursuri de " teologie pastorala ". Oricine vrea sa-l aiba pe Sf. Pavel drept profesor, poate citi aceste lucrari ale lui. In vremea aceea, Timotei a functionat ca reprezentant apostolic la Efes si probabil si in alte parti ale Asiei. Misiunea lui era sa " aseze prezbiteri " sa corecteze invataturile gresite si sa supravegheze viata Bisericilor infiintate de Sf. Pavel. Din textul cartii reise clar ca Epistola este o continuare a invataturilor pe care Sf. Pavel le-a dat lui Timotei prin viu grai (1 Tim. 1: 3 -4 ). Scopul urmarit de Sf. Pavel cu colaboratorii sai mai tineri este exprimat foarte clar in ( 1 Tim. 3:14-15 ) : " Iti scriu aceste lucruri cu nadejdea ca voi veni in curand la tine. Dar daca voi zabovi , sa stii cum trebuie sa te porti in casa Dumnezeului celui viu, stalpul si temelia adevarului ". Cine citeste cu atentie scrisorile pastorale scrise de Sf. Pavel observa foarte repede ca toate sant un fel de testament al apostolului. Ucenicii lui sant indemnati in mod repetat sa " pastreze " ceia ce le fusese incredintat ( 1 Tim. 1:18-19; 3:9; 6:14, 20; 2 Tim. 1:13,14; 2:2 0. Averea lasata de apostol urmasilor sai este identificata in 1 Tim. 1:11: 

" Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu care mi-a fost incredintata mie ". Epistole pastorale sant o ilustrare a schimbului de stafeta intre doua generatii de lucratori ; Sf. Pavel i-a crescut pe colaboratorii sai prin exemplu personal si prin invatatura ( Filip. 3:17; 4:9 ). Acum este randul lui Timotei sa duca stafeta mai departe. Metoda de crestere trebuie sa ramana mereu aceiasi : exemplul personal si invatatura ( 1 Tim. 4:2-13,16 ). Continutul Epistolei este foarte clar si foarte sistematic asezat: dupa o scurta explicare a motivului pentru care a fost scrisa cartea ( 1 Tim. 1;1-17 ), urmeaza indemnul Sf. Pavel pentru " pastrarea " mostenirii spirituale lasate de Sf. Pavel ( 1 Tim, 1;18-20 ) . Acest " depozit de invataura " este apoi descris in doua sectiuni carcateristice : prima parte cuprinde invataura despre Biserica si despre organizarea ei ( 1 Tim. 2 si 3 ), iar a doua parte cuprinde invataura despre lucratorul crestin si despre felul lui de compartiment fata de diferite categorii de credinciosi din Biserica ( 1 Tim . 4-6 ). 

Cuvinte cheie si teme caracteristice : Tema intregii carti este sintetizata in urmatoarea expresie : " ca sa sti cum sa te porti in Biserica " ( 1 Tim, 3:15 ).

1 Timotei si Tit sant cele doua Epistole care ne prezinta caracterul si carcateristicile liderilor spirituali ai Bisericii : ce sant ei in ei insisi ( 1 Tim. 3:2 ), ce sant ei in relatiile cu altii (1 Tim. 3:3 ), ce sant ei in familiile lor ( 1 Tim. 3:4-5 ) si ce sant ei in relatiile cu lumea din jur ( 1 Tim. 3:6-7 ). 

                                                        CUPRINSUL CARTII

                                                     " Manualul prezbiterilor " 

Introducere 1:1-17, Indemn 1:18-20.

1. Biserica si organizarea ei 2-3.

a. Lucrarea in Biserica, 2:1-7.

b. Pozitia femeii in Biserica, 2: 9-15.

c. Lucratorii Bisericii, Prezbiterii, 3:1-7. Diaconii, 3:8-14.

2. Conduita lucratorului crestin 4-6.

a. In combaterea invatatorilor mincinosi, 4:1-6.

b. In practica evlaviei, 4:7-11.

c. Intr-o pilda de viata si invataura, 4:11-16.

d. In relatiile cu cei tineri si cu cei batrani, 5:1-2.

e. In ingrijirea vaduvelor in Biserica, 4:3-16.

f. In relatiile cu ceilalti prezbiteri, 5:17-25.

g. In relatiile cu cei aflati in robie, 6:9-8.

h. In relatiile cu cei bogati, 6:9-19.

Repetarea indemnului, 6:20-21 . 

============================================================================

                                         2 TIMOTEI. 

Aceasta Epistola este cantecul de lebada al Sf. Pavel. 

Titlul : In originalul grec, cartea poarta numele: " Pros Timotheon B " Catre Timotei B ". Pentru descrierea 

raportului dintre Sf. Pavel si Timotei va rugam sa citi introducerea facuta la " 1 Timotei ". 

Autorul : Cel ce scrie aceste randuri duioase este Sf. Pavel, " tatal spiritual " al lui Timotei si al atator 

43.

altora. Batran, obosit, bolnav si aflat aproape de clipa plecarii lui la Domnul, apostolul se mai apleaca inca o data asupra foii si scrie cu " lacrimi de suflet " o Epistola de dragoste crestina. 

Data : Dupa eliberarea Sf. Pavel din prima lui detentie in inchisoarea din Roma ( Fapte . 28:30 ), Apstolul calatoreste prin Efes ( 1Tim. 1:3 ), Creta ( Tit1:5 ), Nicopli ( Tit 3:12 ), Milet ( 2 Tim. 4:20 ) si Troa ( 2 Tim. 4:13 ). Sf. Pavel avea insa de implinit o profetie ( Fapte 21:11-13 ), asa ca drumurile vietii lui il duc iarasi in inchisoarea Romei ( 2 Tim. 1:16-17 ), unde isi accepta judecata si executia ( 2 Tim. 4:6-8 ). Datele acestea fixeaza timpul scrierii celei de a doua epistole catre Timotei cam prin anul 66 d.H. spre sfarsitul imparatului Nero. 

Contextul scrierii : Inchisoarea este ultimul loc din care ne-am putea astepta sa primim o scrisoare de incurajare, iar condamnatul la moarte este ultimul om din lume de la care te astepti sa auzi cuvinte de imbarbatare. Totusi, situatiile acesta paradoxale s-au petrecut intocmai cu Timotei si cu Sf. Pavel. 

Continutul scrierii : Aceasta ultima epistola scrisa de Sf. Pavel, este un mesaj de intarire si incurajare din partea Apostolului pentru mai tanarul si mai timidul sau colaborator aflat in continuare in Efes. Departe de a se considera un invins, Sf. Pavel, ca un veritabil soldat al Crucii, ii mai face ultima instructie lui Timotei. Veteranul preda armele recrutului inaintea de lasarea la vatra ( 2 Tim. 4:6, 18 ).  

Cuvinte cheie si teme carcateristice : Tema intregii carti poate fi luata din expresia : " un bun ostas al lui Hristos "( 2 Tim. 2:3 ). Alte teme importante din Epistola sant : "Inspiratia Scripturilor " ( 2 Tim. 3:16-17 ), credinciosie pana la capat ( 2 Tim. 8:9 ), " cununa neprihanirii " ( 2 Tim. 4:6-8 ), mantuirea finala ( 2 Tim..4:18 ). Nicaieri in alta carte a Noului Testament nu gasim o descriere mai amanuntita a starii carcateristice a omenirii la vremea sfarsitului ( 2 Tim. 3:1-9; 4:3-4 ).

                                                        CUPRINSUL CARTII

                                                        Chemare la credinciosie .    

Introducere, 1:1-2.

1.Adevaratul lucrator si incercarile prezente 1-2.      2. Adevaratul lucrator si incercarile viitoare 3-4.

   Chemari personale:                                                           Chemari personale.

a. " Inflacareaza ", 1:6.                                                         a. " Fereste-te de relele lumii ", 3:1-13. 

b. " Sa nu-ti fie rusine de marturisirea Domnului ", 1:8.      b. " Ramai in Cuvantul Domnului ", 3:14-15

c. " Intareste-te ", 2:1.                                                           c. " Adu-ti aminte de pilda mea ", 3:10-11.

d. " Sufera ", 2:3.                                                                  d. " Adu-ti aminte de Scriptura ", 3:16-17.

e. " Adu-ti aminte de Domnul ", 2:8.                                    Chemari pastorale.

f. " Adu-ti aminte de exemplul meu ", 1:12; 2:9-10; 4:5-8.  a. " Propavaduieste Cuvantul ", 4:2.   

Chemari pastorale :                                                               b. " Rabda suferintele ", 4:5.

a. " Adu-le aminte ", 2:14.                                                     c. " Fa lucrul unui Evanghelist ", 4;5.

b. " Roaga-i fierbinte ", 2:14.                                                d. " Implineste-ti bine slujba ", 4:5.

c. " Imparte drept Cuvantul adevarului ", 2:15.                     e. " Adu-ti aminte de judecata si

d. " Fereste-te de vorbariile goale ", 2:16.                             Imparatia viitoare", 4:1.

e. " Fereste-te de intrebarile nebune ", 2:23.                         f. " Adu-ti aminte de cununa rasplatirii', 4:8. 

============================================================================

                                   

                                             TIT.

Titlul : In originalul grec, cartea poarta numele : " Pros Titon ", " Catre Tit.

Destinatarul acestei Epistole este unul dintre convertitii Sf. Pavel ( Tit 1:4 ) si in acelasi timp unul dintre colaboratorii sai mai tineri. Importanta lui Tit in dezvoltarea Bisericii crestine in primul veac este adesea trecuta cu vederea. Totusi, omul acesta a fost unul din pilonii lucrarii misionare intre Neamuri. Lucrarea lui misionara s-a intins pana in Dalamatia, Serbia de astzi. Tit este mentionat de 13 ori in cartile Noului Testament. El a fost primul convertit dintre Neamuri pe care Sf. Pavel l-a dat exemplu in adunarea Consiliului Bisericii din Ierusalim : " Nici macar Tit nu era cu mine, macar ca era grec, n-a fost silit sa se taie imprejur, din pricina fratilor mincinosi, furisati si strecurati printre noi, ca sa pandeasca slobozenia, pe care o avem in Domnul Isus Hristos " ( Gal. 2:1-40. Dupa ce a fost incercat in alte misiuni in care si-a dat 

ravna, maturitatea si credinciosia, Tit a primit din partea Sf. Pavel una dintr cele mai importante si dificile insarcinari : sa ramana in Creta ca sa puna " in randuiala ce mai era de randuit si sa aseze prezbiteri in 

44.

fiecare cetate " ( Tit 1:5 ). Tit a fost unul dintre constructorii edificiului Bisericii in primul veac. Ironic, numele pe care l-a purtat el a fost si numele celui care in anul 70 d.H. a distrus complet Ierusalimul si edificiul Templului: imparatul roman Titus.  

Autorul : Epistola este inca o lectie de " trilogie pastorala " pe care Sf. Pavel o da tuturor pastorilor de-a lungul veacurilor prin intermediul destinatoarului sau Tit. 

Data: Sf. Pavel scrie aceasta Epistola in aceiasi perioada in care scrie  si cea dintai  epistola catre Timitei 

( 63 d.H. ), adica in intervalul de timp cuprins intre doua detentii in inchisoarea Romei.

Contextul scrierii: Insula Creta este o fasie de pamant lunga de 230 kilometri iesita deasupra nivelului apelor acolo unde Marea Mediterana se uneste cu Marea Egee. La vremea Sf. Pavel, cultura populatiei de pe acele meleaguri era plina de mitologii si curente filosofice pagane. Traditional, insula fusese desenata ca locul de nastere al lui Zeus, patronul panteonului grecesc  si ca residenta a minotaurului, jumatate om, jumatate bou, caruia regele Minos ii aducea ca jertfa de mancare sclavi. Evanghelia s-a raspandit repede printre locuitorii insulei si adunarile au aparut poretutindeni in orasele insulei. Tit, unul dintre colaboratorii de incredere al Sf. Pavel, a primit de la Apostol sarcina, de loc usoara, de a colinda Bisericile din orasele Cretei si de a supraveghea instalarea " prezbiterilor ". Dincolo de aceasta, Sf. Pavel ii cere lui Tit sa-i invete pe toti credinciosii ca fiecare are o lucrare de facut pentru Domnul. Barbati si femei, tineri si batrini, toti trebuie sa traiasca printre oameni ca o marturie vie a credintei lor crestine. Raspandirea Evangheliei trebuia facute pe baza unei marturii colective a Bisericii. 

Continutul cartii : Epistola catre Tit este foarte asemanatoare in continut cu prima epistola trimisa lui Timotei : amandoua prezinta randuiala care trebuie instaurata in Biserici, amandoua prezinta caracterul si carcateristicile pe care trebuie sa le aiba cei ce vor sa fie promovati ca prezbiteri sau diaconi ai Bisericii si tot amandoua accentuiaza frumusetea relatiilor care trebuie sa existe intre membrii adunarii crestine. Exista insa o deosebire intre cele doua Epistole : 1 Timotei scoate in relief " invatatura  " despre organizarea Bisericii, iar Tit accentuiaza importanta " faptelor " membrilor Bisericii. Una vorbeste despre " teorie ", iar cealalta despre " practica " ( Tit 2 : 14; 3:8, 14 ).

Cuvinte cheie si teme caracteristice : Vesetul care rezuma elocvent intreaga epistola este : " Adevarat este cuvantul acesta si vreau sa spun apasat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut in Dumnezeu, sa caute sa fie cei dintai in fapte bune. Iata ce este bine si de folos pentru oameni ! ( Tit 3:8 ). Teme mai importante din continutul cartii sant : calitatile si responsabilitatile pastorale ( Tit 1;5-9 ), norme de etica in viata celor credinciosi ( Tit 2:1-10 ), revenirea Domnului Isus ( Tit 2:11-14 ) si procesul de mantuire ( Tit 3:3-7 ).

                                                         CUPRINSUL CARTII

Introducere, 1:1-4.                                                     

1. Pentru presbiterii Bisericii, 1                             3. Pentru toti membrii Bisericii 3.

a. Ca slujitori ai Bisericii- supraveghetori, 1:5,6.      a. Indemn la fapte bune, 3:1-2.

b. Ca oameni- fara prihana, 1:6-9.                             b. Fapte bune ca un rezultat al mantuirii, 3:3-7.

c. Ca lucrator- sanatosi in credinta, 1 : 10-16.           c. Fapte bune ca o marturie pentru altii, 3:8.

                                                                                   d. Separarea de cei ce produc dezbinare, 3:9-11.

2. Pentru categorii de credinciosi, 2.

a. Barbatii si femeile in varsta, 2:2-3.

b. Slujirea femeilor in varsta, 2:4.

c. Pentru femeile tinere, 2:5.

d. Pentru tineri, 2:6.

e. Importanta exemplului personal, 2:7-8.

f. Pentru cei ce sant robi, 2:9-14.

g. Importanta autoritatii apostolice, 2:15.                Incheire, 3:12-15.

============================================================================

                                                                     

    45.                                                       

                                                             FILIMON.

Titlul : In originalul grec, cartea poarta numele " Pros Philemona "- " Catre Filimon ". Destinatarul Epistolei este un om care reprezinta " paradoxurile " in care traiau crestinii primului secol. Filimon a fost un crestin stapan de sclavi. Evanghelia Domnului Isus este o forta revolutionara care trebuie sa transforme oamenii si relatiile lor sociale. Cazul prezentat de epistola Sf. Pavel catre Filimon este o ilustratie a puterii de transformare exercitata de Evanghelie asupra celor ce o primesc si i se supun. 

Autorul : Aceasta Epistola este mai scurta si mai personala de cat orice alta scriere a Sf. Pavel. Ea nu trateaza probleme de credinta, ci cauta sa rezolve o criza aparut ain relatia dintre doi membrii ai Biserici lui Hristos. Fara nici o indoiala, in afara epistolelor pe care le avem in Noul Testament, Sf. Pavel a mai scris multe scrisori ca aceasta. Filimon ne descopera latura pastorala a caracterului Sf.  Pavel, talentul lui neasemuit de a se apropia de oameni si abilitatea lui de ai apropia pe oamenii lui Dumnezeu. Continutul Epistolei nu prezinta nici un adevar doctrinar major, dar textul este plin de tact, de delicatete si de bun simt crestin. Maturitatea unui lucrtor crestin se vede din felul in care el stie sa se descurce in situatii neobisnuite si complicate. Epistola catre Filimon este o demostratie a maturitatii crestine atinse de Sf. Pavel. In ea observam o impresionanta impletire de autoritate apostolica si gingasie pastorala. 

Data : Epistola catre Filimon este un dintre cele patru Epistole scrise de Sf. Pavel in inchisoarea Romei 

( vezi introducerea la epistola catre Coloseni ). Ea a fost trimisa in acelasi timp cu Epistolele celor din Laodiceia ( Efeseni ), Colose si Filipi, adica in preajm aanului 60 d.H. Versetul 22 ne spune ca Apostolul era inchis, dar spera sa fie eliberat in curand : " pregateste-mi un loc de gazduire, caci trag nadejde sa va fiu daruit, datorita rugaciunii voastre ". 

Contextul scrierii : Cadrul social in primul secol a pus multe si chinuitoare probleme inaintea Evangheliei. Faptul ca lumea era impartita in sclavi si oameni liberi si ca tarile se aflau sub stapanirea nemiloasa a Romei a pus la grea incercare etica Bisericii crestine. Epistola catre Filimon este un astfel de exemplu. Va putea dragostea propavaduita de crestinism sa schimbe relatiile intre oameni ? Va avea ea suficienta tarie  pentru a impaca de pilda un stapan de sclavi cu sclavul fugar care se intoarce acasa ? Raspunsul il vom capata o data cu parcurgerea textului Epistolei. 

Continutul cartii: Epistola catre Filimon este o poveste de dragoste. Ea este corespondentul cartii Rut din Vechiul Testament, cu deosebirea ca in Rut avem deaface cu dragostea firesca intre oameni iar in Filimon ne intalnim cu dragostea " in Domnul " care se manifesta intre membrii colectivitatii crestine. Eroii actiunii sant in numar de trei : Sf. Pavel, Filimon si Onisim. La ceasul cand scrie aceasta scrisoare, Sf. Pavel se afla in inchisoarea Romei. Dincolo de a fi preocupat de situatia sa, el lucreaza pentru Domnul si continua lucrarea care i-a fost atat de draga : maturizarea unor caractere crestine in cei pe care i-a covertit prin Evanghelie. Actiunea cartii este simpla: Pe cand era inca in Iudeea, Sf. Pavel a predicat in multe orase si a trecut si prin casa lui Filimon care gazduia o adunarea tanara de convertiti la crestinism. Personalitatea Sf. Pavel a lasat o puternica impresie asupra lui Filimon si asupra celorlalti din casa lui. La scurt timp dupa plecarea apostolului, din casa lui Filimon a fugit unul din sclavi: Onisim. Ca sa-si piarda urma, el s-a refugiat la Roma, unde putea trece neobservat in multimea pestrita de locuitori. Prin coincidente pe care nu le cunoastem, Onisim a ajuns sa-l asculte pe Sf. Pavel in discutiile pe care le purta cu evreii din Roma. 

( Fapte 28 :17-31 ) si a fost convertit de Sf. Pavel la crestinism. Dupa ce Apostolul l-a tinut pe langa el o vreme, Onisim a fost pus in fata unui examen greu, care sa-i incerce calitatea transformarilor, pe care le-a lucrat Duhul lui Dumnezeu in inima lui. Ca o dovada de pocainta, un crestin trebuie sa caute sa indrepte raul pe care l-a savarsit inainte de convertire, asa ca Sf. Pavel ia cerut lui Onisim sa se intoarca in Iudeea si sa accepte din nou sclavia in casa lui  Filimon, rascumparand astfel " paguba " produsa de fuga lui. Sf Pavel nu-l trimite cu mana goala, ci sa-i duca lui Filimon o scrisoare din partea sa. Acesta este " Epistola catre Filimon ". Cine o citeste cu atente, i-si da repede seama ca Sf. Pavel urmarea sa vaneze doi iepuri dintr-un sigur foc. Cazul lui Onisim este folosit si pentru educarea sclavului fugit, dar si pentru educarea stapanului de sclavi in spiritul dragostei si iertarii crestine. Versetele 13 si 14 ne arata ca Sf. Pavel l-a trimis pe Onisim " doar ca sa aiba de unde veni " : " As fi dorit sa-l tin la mine, ca sa-mi slujeasca in locul tau cat sant in lanturi pentru Evanghelie. Dar n-am vrut sa fac nimic fara invoirea ta, pentru ca, binele pe care mi-l faci , sa nu fie silit, ci de buna voie ". Toata cheltuiala si timpul pierdut cu transportul lui Onisim, este suportata de apostol ca o investitie in caracterul celor doi oameni. Citita din acest unghi, epistola isi dezvaluie farmecul si frumusetea, asemenea unei flori care isi deschide petalele. A reusit Sf. Pavel ceia ce-si propuse-se ? L-a iertat Filimon pe Onisim si a acceptat el sa il trimita inapoi Sf. Pavel ? Pastrarea acestei scrisori si 

45. 

multiplicarea ei in copii care au ajuns pana in zilele noastre este o dovada clara ca raspunsul la ambele intrebari a fost afirmativ. Cazul lui Onisim a fost cunoscut in toata comunitatea crestina si a contribuit fara indoiala la rezolvarea multor altor conflicte aparute intre frati din stari sociale si materiale diferite. Urmarea a fost ca Evanghelia a faramnitat bucatica cu bucatica imperiul roman si postulatele lui nedrepte de forta pe care era asezat, contribuind astfel la prabusirea lui mondiala. 

Cuvinte cheie si teme carcateristice :  Una din temele carcateristice ale acestei Epistole este " triunghiul iubirii ". Sf. Pavel ii scrie lui Filimon cam asa : Eu te iubesc pe tine si stiu ca tu ma iubesti pe mine, dar eu il iubesc si pe Onisim, asa ca dragostea ta pentru mine trebuie sa se manifeste si in atitudinea ta fata de el " ca pe un frate prea iubit, mai ales de mine si cu atat mai mult de tine, fie in chip firesc, fie in Domnul ! Daca ma socotesti dar ca prieten al tau, primeste-l ca pe mine insumi " v. 16-17. La scara umana acest triunghi al iubirii este replica triunghiului dintre Dumnezeu si oameni ( 1 Ioan 4:20-21 ). 

============================================================================

                                                                   EVREI.

Epistola catre Evrei rasare inaintea noastra ca un maiestuos varf de munte care domina toate culmile din departare. Ea este una din cele doua tratate de teologie sistematica din Noul Testament. Prima Epistola catre Romani a marcat intrarea in sectiunea dedicata epistolelor Bisericii  Neamurilor. Epistola catre Evrei marcheaza acum trecerea la cea de a doua sectiune a epistolelor crestine : epistolele Bisericii crestine a evreilor. Ceea ce urmeaza de aici inainte ( Iacov, 1,2 Petru, 1,2,3 Ioan , Iuda si Apocalipsa ) formeaza colectia de epistole adresate prioritar evreilor. Ele sant impreuna " stalpul evreesc " din edificiul arcului de trumf al credintei crestine mentionat de noi in descrierea asezarii cartilor Noului Testament. Nici una din cele doua epistole dedicate evreilor nu sant adresate unei " Biserici ", ci evreilor ca persoane particulare ca grupuri distincte, sau ca natiune. Primul verset din Epistola catre Evrei arata aceasta schimbare de ton : " Dupa ce a vorbit in vechime parintilor nostrii prin prooroci, in multe randuri si in multe chipuri ( tipuri simbolice- nn. )  Dumnezeu, ..." Aceasta nu inseamna ca cei din Neamuri nu pot beneficia de pe urma citirii acestor Epistole. Adevarurile cuprinse in el sant universal valabile, utile si accesibile tuturor acelora care si-au pus nadejdea in Domnul. Epistola catre Evrei, de pilda ne arata clar suprematia si finalitatea revelatiei mantuitoare a lui Dumnezeu in Hristos. Nu exista nici o singura alta cale de mantuire. Nu exista nimic care sa poata fi pus alaturi de persoana si lucrarea Mantuitorului. La ce este si la ce a facut El nu mai poate fi adaugat nimic si din toate acestea nimic nu trebuie scos sau neglijat.

Titlul: In otriginalul grec cartea poarta numele : " Pros Ebraious " , " Catre Evrei ". Epistola este evreeasca in tema, in continut si in alcatuire. Terminologia folosita de text este aceia folosita in Sinagoga evreeasca. Chiar si numirea Epistolei este facuta in vocabularul tipic Sinagogii. : " va rog, fratilor, sa primiti bine acest cuvant de sfatuire, caci v-am scris pe scurt "  ( Evrei 13:22 ), Predica autorului, fiind scrisa, nu vorbita, poate fi asemuita unei parti din " Midras "  ul evreilor crestini preocupati cu talmacirea crestina aplicata unor pasaje din Vechiul Testament si mai ales in cartea Psalmilor. Numai in cuprinsul capitolului intai gasim citate din Psalmul 2, 45, 102, 104 si 110. In capitolul 2 sant citate texte din Psalmul 8:4-6. In capitolul 3 este citat Psalmul 95:7-11. In capitolele 5 si 6 gasim psalmul 110:4, iar in capitolul 10 ne intalnim cu pasaje din Psalmul 40:6-8. Unii au numit aceasta Epistola: " Cea de a cincea Evanghelie ". Primele patru descriu misiunea terestra a Domnului Isus, iar aceasta descrie misiunea Lui in cer, la dreapta Tatalui. 

Autorul: Desi este atribuita Sf. Pavel, epistola catre Evrei nu-si prezinta in nici un fel autorul si nu ne da nici un indiciu pentru identificarea lui. Impotriva parerii comform creia Sf. Pavel ar fi fost autorul acestei carti este realitatea ca Sf. Pavel a primit de la Domnul o misiune " pentru Neamuri ". discutiile pentru stabilirea numelui celui care a scris aceasta Epistola au continuat de-a lungul veacurilor pana astazi : Clement din Alexandria ( 150 - 215 d.H. ), il propune ca autor pe Sf. Pavel. Origen ( 185-253 d.H. ), a fost de parere ca gamdurile din epistola sant ale Sf. Pavel, dar redactarea este a altui autor. Tertulian l-a sugerat pe Barnaba, Luther l-a propus pe Apolo, iar alti comentatori au vorbit despre Filip, evanghelistul sau despre Aquila si Priscila. Consiliul intrunit la Cartagina in anul 397 d.H. ii atribuie Sf. Pavel scrierea in 14 Epistole, printre care si aceia scrisa evreeilor. Probanil ca si noi va trebui sa ne oprim la faimoasa remarca a lui Origem : " Numai Dumnezeu Insusi stie cine este autorul uman al Epistolei ". Cat priveste identitatea 

46.

autorului divin, acesta este Dumnezeu Insusi. 

Data : Clement al Romei Clement al Romei citeaza din aceasta Epistola in una dintre lucrarile sale, ceia ce face ca o data dipa 96 d. H. sa nu poata fi luata in consideratie. Faptul ca este citat sistemul aducerii jertfelor, far nici o aluzie la incetarea lui, ne conduce la concluzia ca Epistola a fost scrisa chiar inainte de caderea Ierusalimului si distrugerea Templului ( 70 d.H. ). Totusi,  destinatarii Epistolei par a fi fost crestini deja de multa vreme ( Evrei 5:12; 10:32-34 ), poate chiar crestini din a doua generatie ( Evrei 2:13-14 ). Aceste observatii fixeaza data scrierii Epistolei undeva intre anii 64-68 d. H. 

Contextul scrierii : La data cand a fost scrisa acesata Epistola, evreii, ca neam, il refuzase de doua ori pe Domnul Isus Hristos ca Mesia : prina data cu ocazia rastignirii si a doua oara dupa Rusalii. Totusi, multimi mari de evrei au crezut in Domnul si au format colectivitati crestine compacte si distincte de comunitatile religioase evreesti, grupate in jurul Templului si al Sinagogilor. Aceasta " ramasita " care a primit noua revelatie a lui Dumnezeu s-a aflat atacata deopotriva din doua parti: Din partea autoritatilor civile romane care s-a napustit furibubd asupra miscarii acestui " nou Imparat  " : Isus " (Fapte 17 :7) si din partea autoritatilor religioase trditionale evreesti hotarate sa stavileasca orice dezvoltare ulterioara a acestei alternative spirituale numita  : " Calea cea noua " ( Fapte 13 :25-26 : 19:9; 24 :14 , 22; Rom. 7:6 ).   

Continutul cartii : Din cauza persecutiei pornite impotriva crestinilor si din cauza presiunii exercitate de concetatenii lor religiosi, pentru multi evrei, parasirea crestinismului si intoarcerea la sistemul ritualistic iudaic parea o alternativa mai sigura si mai comoda. Iata motivul pentru care autorul acestei carti isi indeamna cititorii " sa pastreze pana la sfarsit increderea nezguduita si nadejdea " in Hrisos ( Evrei 3:6 ) si 

sa " mearga spre cele desavarsite " ( Evrei 6:1 ). Epistola catre Evrei are cel putin trei scopuri precise : 

 a. Ea vrea sa ne confirme valabilitatea crestinismului evreesc prin evidentierea faptului ca venirea Domnului Isus Hristos a implinit toate nazuintele iudaismului si ca in El au fost realizate toate profetiile si perceptele Legii din Vechiul Testament. 

b. Ea vrea sa avertizeze pe evreii care au imbratisat crestinismul asupra a doua pericole : 1. pericolul intoarcerii la iudaism si 2. paricolul cochetarii superficiale cu invatatura crestina fara luarea unei hotarari ferme si definitive. 

 c. Ea vrea sa atraga atentia crestinilor de pretutindeni asupra superioritatii si suveranitatii lui Hristos. Lucrarea Lui este superioara fata de toate ritualurile si institutiile ceremoniale iudaice, iar persoana Lui este asezata de Dumnezeu deasupra oricarei alte personalitati sau oficialitati religioase. 

Cuvinte cheie si teme carcteristice : Firul rosu care traverseaza intreg continutul este ideia " superioritatii lui Hristos " ( Evrei 1:4; 6:9; 7:7, 19, 22; 8:6; 9:23; 10:34; 11:16, 35, 40; 12:24 ). Epistola cuprinde o expunere a comparatiei si contrastului dintre lucrurile " mai putin bune " ale iudaismului si lucrurile "bune " aduse de Hristos. Domnul Isus este " mai bun " decat ingerii, de cat Moise, de cat Iosua, de cat Aaron, iar Legamantul cel Nou este mai " mai bun " de cat Legamantul Mozaic ( Evrei 8:7-13 ). Textul Epistolei catre Evrei ni-l prezinta mai clar ca oriunde pe Dumnezeul - Om, Isus Hristos, asezat ca Mare Preot la dreapta maririi lui Dumnezeu si mijlocind pentru mantuirea oamenilor ( Evrei 4:14-5:10; 6:20-8:13).

 Mesajul intregii carti poate fi rezumat in continutul a doua pasaje : " Astfel, fiindca avem un Mare Preot insemnat, care a strabatut cerurile- pe Isus, Fiul lui Dumnezeu-sa ramanem tari in marturisirea noastra. Caci n-avem un Mare Preot care sa n-aiba mila de slabiciunile noastre, ci unul care in toate lucrurile a fost ispitit ca si noi, dar fara pacat. Sa ne apropiem dar cu deplina incredere de scaunul Harului, ca sa capatam indurare si sa gasim Har, pentru ca sa fim ajutati la vreme de nevoie " ( Evrei 4:14-16 ). " Si noi, dar, fiindca santem inconjurati cu un nor asa de mare cu martori, sa dam la o parte orice piedica si pacatul care ne infasoara asa de lesne si sa ne alegem cu staruinta la alegerea care ne sta inainte " ( Evrei 12:1 ). 

                                                            CUPRINSUL CARTII. 

1. MESAGERUL " MAI BUN " : FIUL.          3. PREOTUL " MAI BUN " 

a. Superioritatea fata de profeti, 1:1-3.                  a. Comparatia cu Aaron , 4;145:4.

b. Superioritatea fata de ingeri, 1:4-14.                 b. Randuiala lui Melhisedec, 5:5-7:25.

c. Paranteza : pericolul neglijarii, 2:1-4.                Randuit, 5:7-10.

c . Intruparea, 2:5-18.                                             Autorul mantuirii, 5:7-10.

2. APOSTOLUL " MAI BUN "                          Paranteza: Pericolul imaturitatii, 5:11-6:12.

a. Superioritatea fata de Moise, 3:1-6.                   Inainte mergatorul, 6:13-20.

Paranteza : Pericolul necredintei, 3:7-19.              Un preot viu, 7:1-17.

b. Superioritatea persoanei Sale, 4:1-10.                Intarit prin juramant, 7:18-25.

Paranteza; Pericolul neascultarii, 4:11-13.             c. Relatia cu jertfele, 7:26-28.

47.

 4. LEGAMANTUL " MAI BUN "              6. CALEA " MAI BUNA " : CREDINTA .

a. Stabilitatea Legamantului, 8:1-13.               a. Necesitatea credintei, 10:32-39.                                    

b. Continutul Vechiului Legamant, 9:1-10.     b. Exemple de credinta, 11:1-40.

c. Hristos si Noul Legamant, 9:11-10.             c. Exersarea credintei, 12:18-24.

5. JERTFA " MAI BUNA "                          d. Obiectivul credintei, 12:18-24.

a. Neputinta Legii, 10:1-4.                               Paranteza: Pericolul refuzului, 12:25-29.

b. Jertfa lui Hristos, 10:5-18                            7. PRACTICAREA CREDINTEI. 

Paranteza: Pericolul respingerii, 10:19-31.      a. In relatii sociale, 13: 1-6 . 

                                                                         b. In relatii spirituale, 13:7-17.

                                                                         Salutari personale, 13:18-25.

                                                    SCHITA TEMATICA.

1 ISUS - un eliberator" mai bun".                     c. Este pecetluit cu o jertfa mai buna.

a. Isus Omul- Dumnezeu- mai bun ca ingerii.       d. Aduce rezultate mai bune.

b. Isus Noul Apostool- mai bun ca Moise,            3. CREDINTA- Calea mai buna.

c. Isus Noua Capetenie- mai bun ca Iosua.            a. Este raspunsul cerut de Dumnezeu.

d. Isus NOUL PREOT- mai bun decat Aaron..     b. A fost calea alesilor lui Dumnezeu.

GOLGOTA- Un Leagamant " mai bun ".        c. Trebuie sa priveasca acum spre Domnul.

a. Are promisiuni mai bune.                                  d. Este aratata prin trairea in sfintenie.

b. Descinde dintr-un Cort mai bun.                       Cuvant de incheiere.

============================================================================

                                                                       IACOV.

Titlul: In original , cartea poarta numele : " Iakobou Epistole " , " Epistola lui Iacov ". 

Autorul : In cuprinsul Noului Testament intalnim trei persoane care au purtat acest nume : 1. Iacov, fiul lui Zebedei si fratele lui Ioan, care a fost din numarul celor 12 apostoli si care a devenit primul Apostol martir in anul 44 d.H. ( despre el citim in Mat. 4:21; 10:2; 17:1, Luca 5:1; Fapte 12:1-2 ), 2. Iacov, fiul lui Alfeu si el unul din cei 12, dar despre el nu stim nici un fel de detalii ( Matei 10:3 ; Marcu 3:18 ; Luca 6:15; Fapte 1;13 ) si 3. Iacov, unul din cei patru frati mai mici ai Domnului Isus ( Matei 13:15; Marcu 6:3 ). Acest Iacov a fost la inceput un obstacol in calea oamenilor catre Isus ( Matei 13:55 ), apoi a cautat sa-l opreasca pe Domnul din activitatea Lui  ( Matei 12:46-50 ). Acestea s-au intamplat pentru ca Iacov n-a crezut in dumnezeirea  Domnului Isus ( Ioan 7:5 ). Dupa inviere, Domnul Isus I S-a aratat, in mod special. 

( 1 Cor. 15:7 ) convingandu-l pe deplin, alipindu-l de grupul celorlalti apostoli ( Fapte 1:14 ) si randuindu-l sa fie promovat in fruntea Bisericii din Ierusalim, alaturi  de Ioan si de Petru ( Fapte 12:17; 15:13-29; 21:17-18; Gal. 1:19; 2:9, 12; Iuda 1 ). Toate evidentele il indica pe acest al treilea Iacov, drept autor al Epistolei. 

Data : Iosif  Flavius, un istoric evreu, scrie ca Iacov fratele Domnului a fost martirizat in anul 62 d.H. asa ca trebuie sa plasam data scrierii Epistolei ceva mai de vreme. Lipsa oricaror aluzii la controversele doctrinare discutate la consiliul din Ierusalim, ne indreptateste sa plasam data scrierii probabil undeva intre anii 48-50 d. H. Daca asa stau lucrurile, atunci avem de a face cu cea mai timpurie scriere crestina  dintre toate cele care s-au pastrat pana in zilele noastre. 

Contextul scrierii : In calitatea de prezbiter al bisericii din Ierusalim, Iacov scrie aceasta Epistola catre 

" cele douasprezece semintii care sant imprastiate " ( Iacov 1:1 ). Expresia folosita identifica grupurile de evrei care traiau in afara hotarelor Palestinei. Convertitii lui Petru din ziua de Rusalii fusese si ei " iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sant sub cer" ( Fapte 2:5 ). Far nici o indoiala ca acesti noi crestini s-au inapoiat in tinuturile lor si au dus in comunitatile lor vestea despre lucrarea lui Isus, Mesia. Iacov scrie pentru membrii Bisericii care se afla in tranzitia dispre iudaismul apostolilor spre universalitatea Evangheliei vestite de Sf. Pavel. A spune ca accentul pe care-l pune Sf. Iacov pe importanta faptelor este o incercare de corectare a invataurii Sf. Pavel inseamna a face o mare gresala. La ora aceia Sf. Pavel nu-si scrisese nici Epistola catre Romani si nici Epistola catre Galateni. Asupra evreilor convertiti la crestinism se dazlantuise persecutia si prigoana. De aceia, Sf. Iacov isi incepe Epistola indemnandu-i sa reziste in 

" felurite incercari " ( Iacov 1:2 )  si o termina sfatuindu-i sa fie " indelung rabdatori" : " Fiti si voi indelung 

48.

rabdatori, intariti-va inimile, caci venirea Domnului este aproape " ( Iacov 5:7, 8 ).

Continutul cartii : Textul are cinci aspecte caracteristice : 1. Nu exista nici o referire la crestinii dintre Neamuri sau la relatia dintre crestinii evrei si crestinii proveniti dintre alte popoare, asa cum gasim in epistolele scrise la o data mai tarzie, 2. In afara de faptul ca este pomenit numele Domnului Isus, textul nu cuprinde practic nici o dezbatere sau dizertatie teologica, ceia ce ne trimite iarasi la o data timpurie cand crestinismul era considerat un fel de de iudaism mesianic, 3. Aluziile la invaturile lasate de Domnul Isus sant atat de sarace incat ne indeamna sa credem ca aceasta Epistola a fost scrisa chiar inainte de publicarea Evangheliilor, 4. Iacov foloseste termenul " sinagoga " alaturi de acela de Biserica, ( Iacov 2:2 ; 5:14 ) ceia ce arata ca evreii crestini erau organizati dupa tiparul sinplu al randuielilor asezamintelor de invataura iudaica ( Iacov 3:1; 5:14 ), si 5. Iacov nu aminteste, in nici un fel , dezbaterile sau hotararile luate de Consiliul de la Ierusalim ( Anul 49 d.H. ). Continutul Epistolei poate fi grupat sub tema : " Credinta adevarata este o credinta militanta, care se manifesta prin fapte ". Ideile majore ale Epistolei sant urmatoarele : credinta ne ajuta sa biruim toate incercarile vietii ( capitolul 1 ), credinta ne ajuta sa aratam aceiasi bunavointa fata de toti oamenii ( Capitolul 2 ), credinta, ne transforma si inima si felul nostru de vorbire ( capitolul 3 ), credinta ne invata sa traim cu evlavie in toate aspectele vietii ( capitolul 4 ) si aceasta credinta ne face sa asteptam venirea Domnului Isus ca pe o rezolvarea a tuturor suferintelor si necazurilor

(capitolul 5 ). 

Cuvinte Cheie si teme caracteristice : Epistola lui Iacov a fost inteleasa gresit de multi si considerata de o mica valoare spirituala. Verificarea calitatii credintei prin marturia faptelor exterioare ramane insa, oricat nu ne-ar place, singura omologare acceptata de Dumnezeu. : " Dupa roadele lor ii ve-ti cunoaste " ( Mat. 7:16-20 ). Faptul ca Sf. Pavel spune ca Avraam a fost socotit neprihanit prin credinta, iar Sf. Iacov afirma ca acelasi Avraam  a fost socotit neprihanit prin fapte (Iacov 2:21 ),. nu este nici un fel de contradictie. Sf. Pavel si Sf. Iacov se refera la doua evenimente succesive din viata lui Avraam. Socotit neprihanit prin credinta atunci cand " L-a crezut pe Dumnezeu pe cuvant " si a iesit din tara lui, Avraam si-a dovedit apoi calitatea credintei sale prin faptul ca L-a ascultat pe Dumnezeu si a fost gata sa-l aduca pe Isaac ca jertfa 

( Iacov 2:21 ). Inaintea lui Dumnezeu, credinta este cea care justifica omul, iar faptele sant cele care omologheaza credinta. Chiar Iacov subliniaza acesta dubla verificare atunci cand dupa versetul omologarii credintei lui Avraam prin fapte, citeaza versetul la care se va opri mai tarziu Sf. Pavel : " Astfel s-a implinit Scriptura care zice : " Avram a crezut pe Dumnezeu si i s-a socotit neprihanire " ( Iacov 2:23 ).

Unii au incercat sa spuna ca ar exista in textul Sf. Iacov doua feluri de credinta: una cu fapte si una fara fapte. O astfel de interpretare il indreptateste pe autorul acestei Epistole. Iacov nu face deosebire intre doua feluri de credinta, ci intre credinta  vie si credinta moarta, adica inexistenta. Epistola Sf. Iacov ramane si astazi o " oglinda " in care ne putem analiza calitatea credintei noastre ( Iacov 1:22-24 ). Ea trebuie citita cel putin din timp in timp, pentru a ne feri de ipocrizie si de formalismul religios, gol si lipsit in viata. O schita a cartii este greu de facut si nu este neaparat necesara. 

===========================================================================

  

                                                            1 PETRU.

" V-am scris sa va adeveresc ca adevaratul Har al lui Dumnezeu este Harul acesta, de care v-ati alipit "

Titlul : In original, Epistola incepe cu cuvintele " Petros apostolos Iesou Christou ", " Petru, Apostol al lui Isus Hristos ". De aici se trage si numele ei " Petrou A " , " Petrou B ". 

Autorul : Epistola apartine incontestabil Sf. Petru, apostolul Domnului, fratele lui Andrei si fiu al lui Iona 

( Mat16:17 ). Locul sau de nastere a fost Betsaida, sat de pescari pe malul marii Galileii ( Ioan 1;41-42 ). Sf. Petru a fost unul din cei trei ucenici care au format anturajul intim al Domnului Isus ( Marcu 5: 37 ; 9:2 ; 14 :33 ). In cateva ocazii, Sf. Petru s-a bucurat de o atentie speciala din partea Mantuitorului ( Luca 5:10; Matei 16:17; Luca 22:31-32; Ioan 13:6-10 ). Dupa Inviere si Rusalii, Petru a devenit purtator de cuvant pentru grupul apostolic. El a calatorit intens, vizitand Bisericile si exercitand asupra lor autoritatea apostolica. Toate scrierile si cuvantarile sale sant pline de autoritate si intelepciune. Mai stim despre Petru ca a fost casatorit si ca a fost insotit in calatoriile sale de sotia sa ( 1 Cor. 9:5 ). Unde nu a ajuns sa meraga personal, a trimis scrisori pastorale. Se pare ca aceasta  prima epistola a fost trimisa prin Silvanus ( 1 Petru 5:12 ). Acest colaborator apostolic a mai facut astfel de servicii si pentru Sf. Pavel ( 2 Cor. 1:19; 1 Tes. 1:1; 2 Tes. 1:1 ). 

49.

Data: Epistola a fost probabil scrisa in anul 64 d.H., cu putin timp inainte de izbucnirea prigoanelor lui Nero impotriva crestinilor.  

Contextul scrierii : Viata Sf. Petru a suferit o schimbare dramatica dupa invierea Domnului Isus, iar persoana sa a ajuns sa ocupe un loc proeminent in Biserica primara. Misiunea Sf. Petru a fost indreptata in mod special inspre poporul evreu. Iata cum clarifica Apostolul Pavel aceasta situatie : " .. mie imi fusese incredintata Evanghelia pentru cei netaiati imprejur, - caci Cel ce facuse din Petru apostolul celor taiati imprejur, facuse si din mine apostolul Neamurilor- si cand au cunoscut Harul ce-mi fusese dat, Iacov, Chifa si Ioan, care sant priviti ca stalpi, mi-au dat mie si lui Barnaba, mana dreapta de insotire, ca sa mergem sa propavaduim: noi la Neamuri, iar ei la cei taiati imprejur " ( Gal. 2:7-10 ). Dupa ce citim cuvintele Sf. Pavel

intelegem foarte clar de ce Epistolele Sfintilor Iacov, Petru si Ioan sant grupate separat intr-o sectiune dedicata scrierilor catre crestinii iudei. De fapt Sf. Petru ne spune el insusi in debutul Epistolei sale ca le scrie : " alesilor care traiesc ca straini, imprastiati prin Pont, Galataia, Capodocia, Asia si Bitinia" ( 1 Petru 1:1 ). Nu este foarte clar daca Sf. Petru s-a aflata la data scrierii  in Babilonul de la raul Eufrat ( 1 Petru 5:12 ) sau daca aceasta numire este o metafora sub care este ascunsa identitatea Romei. In orice caz, Sf. Petru devenise unul din conducatorii grupului apostolic. El a fost purtatorul lor de cuvant in ziua de Rusalii 

( Fapte 2 ) si asupra activitatii lui este concentrata atentia primelor 12 capitole din cartea Faptele Apostolilor. Dupa ce Sf. Pavel a preluat misiunea cu Evanghelia intre Neamuri, Sf. Petru a ramas sa misioneze intre evrei, dar aceasta nu insemna ca el nu s-a ocupat si de cei proveniti din alte popoare. De fapt,  majoritatea noilor Biserici crestine formate erau deja grupari mixte, in care deosebirile dintre iudei si Neamuri trecuse pe planul al doilea. 

Continutul cartii : Sf. Petru isi trimite scrisoarea catre crestinii care traiau ca " straini " intr-o lume din ce in ce mai ostila Bisericii. In mijlocul Neamurilor infuriate si al evreilor fanatici, crestinii incepuse sa sufere din cauza atasamentului lor fata de Hrisos. Sf. Petru le scrie pentru ai intari in credinta. Apostolul ii incurajeaza sa se poarte intr-un chip demn de persoana si lucrarea Mantuitorului. Fiind nascuti prin credinta la o nadejde noua, ei sant sfatuiti sa urmeze pilda lui Hristos. Sf. Petru le spune ca asemanarea lor cu Hristos trebuie sa se materializeze in doua domenii : credinta lor trebuie sa-i conduca la o viata de supunere si la o viata de acceptare a suferintei. Ca cetateni ei trebuie sa fie supusi autoritatilor, ca robi, ei trebuie sa fie supusi stapanilor lor, ca soti si sotii si ca membrii in adunare, ei trebuie sa fie supusi unii altora. In 1 Petru, credinta ii face pe cei credinciosi sa " se supuna " ( 1 Petru 2:13-19;3:1-7 ), sa " sufere " ( 1 Petru 2:19-21; 3:14, 17; 4:1, 12:16) si sa " astepte venirea Domnului " ( 1 Petru 1:3,13,21; 3:15; 4:13; 5:14 ). 

Cuvinte cheie si teme caracteristice : Duhul Sfant a randuit epistolele in grupuri semnificative. Am vazut ca dupa Credinta din Evrei au urmat Faptele din Iacov; acum vom vedea cum Sf. Petru ca autor de scrieri inspirate se distinge ca un apostol al nadejdii, tot asa cum Sf. Pavel a fost un Apostol al credintei, iar Sf. Ioan a fost un apostol al iubirii. Cuvantul " nadejde " apare in 1 Petru 1:3, 13,21; 3:15.

                                                         SCHITA CARTII  

Introducere, 1:1-2.                                         c. Ca soti si sotii, 3:1-7.

1 NADEJDEA CEA VIE.                            d. Ca straini intre oameni, 3:8-4:6 .

a. Nadejdea vie pusa in paractica, 1:3-12.     e. In relatiile dintre membrii Bisericii, 4:7-11.

b. Cuvantul viu pus in practica, 1:12-2:3.     3. " INCERCAREA DE FOC " 

c. Piatra cea vie si pozitia noastra, 2:4-10.    a. " Bucurie" si " incredere " in incercare, 4:12-19.

2.VIATA DE MARTURIE.                         b. Presbiterii credinciosi in slujba, 5:1-4.

a. Ca cetateni, 2:12-17.                                  c.  Toti sa traisca in smerenie si asteptare, 5:5-11.

b. Ca robi, 22:18-25.                                      Incheiere, 5:12-14. 

===========================================================================

                                                              2. PETRU. 

Titlul: In originalul grec, cartea poarta numele: " Petrou B ", Petru B ".

Autorul : Primul verset al cartii il prezinta pe autor drept " Simon Petru, rob si apostol al lui Isus Hristos. 

( 2 Petru 1: ). Numele de " Sinmon " este o aducere aminte a vietii lui Petru dinainte de intalnirea cu Domnul Isus, " Petru " este numele pe care l-a primit acest apostol prin Hristos. " Petru " inseamna" stanca " si desemneaza simbolic stabilitatea si statornicia. Viata si scrisorile apostolului sant marcate din plin de 

50.

aceste caracteristici, 2 Petru 3:1 ne spune clar ca Epistola este o continuare a mesajului din prima scrisoare: " Prea iubitilor, aceasta este a doua Epistola pe care v-o scriu. In amandoua caut sa va trezesc mintea sanatoasa prin instiintari ".

Data : Cea de a doua epistola a fost scrisa la putin timp dupa cea dintai, probabil in acelasi loc. Pentru mai multe detalii va rugam sa cititi introducerea facuta celei dintai Epistole a Sf. Petru. 

Contextul scrierii: Cea de a doua Epistola a Sf. Petru este o chemare la seriozitate si curatie. 1. Sf. Petru s-a ocupat cu probleme care au asaltat Biserica din afara. 2. Sf. Petru trateaza problemele care pot macina viata Bisericii dinauntru. Apostolul le scrie credinciosilor ca sa-i avertizeze de pericolul " invatatorilor mincinosi " strecurati in randul credinciosilor. El incepe prin a atrage tuturor atentia asupra vietii lor personale de umblare cu Domnul. Vietuirea crestina presupune perseverenta si sarguinta in credinta si fapte, in cunostinta si infranare in rabdare si evlavie, in dragoste de frati si in iubire de oameni. Prin contrast cu acestea , " invatatorii mincinosi "  sant dedicati placerilor, obraznici, pofticiosi si lacomi. Ei batjocoresc venirea Domnului si judecata viitoare, lansandu-se in desfrauri si petreceri. Sf. Petru vrea sa le aduca aminte tuturor ca desi este indelung rabdator, Domnul isi va implinii planurile cu pamanul si va rasplati fiecaruia dupa faptele lui. Cine stie aceasta, face bine daca traieste frumos in curatie, pregatindu-se in fiecare zi a calatoriei lui inspre lucrurile viitoare. 

Continutul cartii : Asa cum a fost aratat deja, cea de a doua Epistola a Sf. Petru este un avertisment impotriva lucrarii prooocilor mincinosi : " In norod s-au ridicat si prooroci mincinosi, cum si intre voi vor fi invatatori mincinosi, care vor strecura pe furisi erezii nimicitoare, se vor lepada de Stapanul, care i-a rascumparat si vor face sa cada asupra lor o pierzare napraznica. Multi ii vor urma in destrabalarile lor. Si din pricina lor, calea adevarului va fi vorbita de rau " ( 2 Petru 1-2 ). Aceasta a doua Epistola seamana foarte mult cu cea de a doua Epistola scrisa de Sf. Pavel lui Timotei. Si Sf. Petru ca si Sf. Pavel se aseaza la scris cu sentimentul ca viata lui se apropie de sfarsit foarte repede: " dar socotesc ca este drept, cat voi mai fi in cortul acesta, sa va tin treji aducandu-va aminte ; caci stiu ca dezbracarea de cortul meu va veni deodata, dupa cum mi-a aratat Domnul nostru Isus Hristos " ( 2 Petru 1:14; Ioan 21 : 18-19 ). Amandoua Epistolele sant luminoase, chiar daca intrevad viitoare lepadare de credinta si decadenta care va caracteriza " zilele din urma ". Secretul optimismului autorilor lor este este in faptul ca amandoi priveau dincolo de orizontul timpului, spre venirea Domnului Isus  si spre incoronarea Lui in slava. Teme importante din cuprinsul epistolei Epistolei lui Petru sant: perseverenta sfintilor ca un raspuns dat " alegerii divine " ( 2 Petru 1:4-14 ), aducerea aminte dsepre " schimbarea la fata " petrecuta cu Domnul pe munte ( 2 Petru 1:15-18 ), invatatura despre inspirarea si talmacirea Scripturilor ( 2 Petru 1:19-21 ), invataura despre venirea Domnului ( 2 Petru 3:4-13 ), precum indemnurile la vigilenta si credinciosie ( 2 Petru 3:14-17 ).

Cuvinte cheie si teme carcateristice : Tema centrala a Epistolei este " cunoasterea ". Nimic nu este mai important intr-o vreme de rataciri spirituale dacat o cunoastere adecvata a Scripturilor. Verbul " a cunoaste " si derivatele  lui apar de 13 ori in textul scrisorii. O alta caracteristica a acestei epistole este caracterul ei escatologic. Aflat el insusi in preajma mortii, Sf. Petru sfatuieste Biserica sa se increada in promisiunile Domnului si sa creada ca El isi va duce la bun sfarsit programul Sau cu lumea si ca in curand vom pasi sub cer nou pe un " pamant in care va locui neprihanirea " ( 2 Petru 1:21; 3:10-13 ). 

                                                        SCHITA CARTII. 

Introducere, 1:1.                                3. Avertizare apostolica. 

1. Indemnare apostolica.                 a. Invatatura proorocilor mincinosi, 2:1-3.

a. Promisiuni scumpe, 1:2-4.             b. Exemple de prooroci mincinosi, 2;:-9.

b. Progres spre tinta, 1:5-7.                c. Caracterul proorocilor mincinosi, 2:10-19.

c. Prioritati sfinte, 1:8-11.                   d. Soarta proorocilor mincinosi, 2:20-22.

2. Marturie apostolica.                    4. Nadejdea apostolica.

a. Marturie despre adevar, 1:12-15.    a. Cei ce se indoiesc de promisiuni, 3:1-7.

b. Traire in adevar, 1:16-18.               b. Certitudinea implinirilor profetice, 3:8-10.

c. Studiu despre adevar, 1:19-21.       c. Vietuirea in asteptarea marilor impliniri, 3:11-18. 

============================================================================

51. 

                                              1 IOAN. 

Titlul : Cu toate ca numele autorului nu apare nicaieri in text, numele acestei Epistole este in originalul grec : " Ioanou A ", " Ioan A ". ceea ce o face cea dintai Epistola dintre cele trei ale Sf. Ioan. 

Autorul : Intre Evanghelia Sf. Ioan si aceste trei Epistole atribuite lui exista o identitate de stil care nu paote fi contestata de nimeni. Apostolul Ioan a fost fiul lui Zebedei si fratele lui Iacov, cel dantai martir al Bisericii crestine. Sfintii Ioan si Iacov au fost impreuna cu Sf. Petru in cercul " celor trei " pe care Domnul Isus i-a luat pretutindeni cu Sine. la Cruce, Domnul Isus i-a incredintat Sf. Ioan ingrijirea Mamei Sale ( Ioan 19:26 ). Dupa inviere, inaltare si Rusalii, Sf. Ioan a devenit unul din stalpii spitirituali ai Bisericii din Ierusalim. 

Data : Ioan a scris aceasta Epistola catre Bisericile din Asia Mica amintite si in Apocalipsa. Probabil ca data scrierii a fost undeva intre anii 85-95 d.H. Fiind mai tanar, Sf. Ioan a supravietuit tuturor celorlalti apostoli si a ajuns sa fie privit ca aparator al credintei crestine intr-o vreme cand " ereziile " atacau crezul Bisericile crestine.

Contextul scrierii : Fara nici o indoiala, studiu cartilor Bibliei si al Epistolelor " ioanine " in special, trebuieste facut si cu ochiul in inima pacatosului, caci pe langa datele statistice, istorice, sau stilistice pe care le inregistreaza mintea exegetului, textul biblic mai inregistreaza si un mesaj preponderent personal, adresat unei adunari particulare, ( sau unui grup din adunarea ), care se afla intr-o anumita situatie: " Ei au iesit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai nostrii, caci daca ar fi fost dintre ai nostri, ar fi ramas cu noi: ci, ei au iesit ca sa se arate ca nu toti sant dintre ai nostrii " ( 1 Ioan 2:19 ). Pretutindeni forma de adresare este " eu ", " voi ", " noi " obisnuita in conversatia celor care se cunosc, iar destinatarii Epistolelor sant numiti " copilasi prea iubiti ". Autorul ii iubeste pe cei carora le scrie . Este profund preocupat de protejarea lor de influentele lumii si fata de ereziile falsilor invatatori. Doreste cresterea lor spirituala in dragoste, credinta si sfintenie. Pentru realizarea acestor deziderate, el face mereu apel la ceea ce ei sant si la ceea ce ei cunosc. Ii imbarbateaza, ii mustra, polemizeaza cu ei si ii invata. Toate aceste amanunte sant particulare activitatii unui pastor si se regasesc astazi in viata acelora pe care acelasi Mare Pastor i-a chemat invrednicindu-i sa le incredinteze o parte a turmei Sale. Fara nici o indoiala, Epistolele au si un caracter polemic.Ele nu sant in nici un caz tratate teologice scrise in linistea academica a vreunei biblioteci, ci mesaje fierbinti izvorate din necesitatea stringenta a rezovarii problemelor care se ivisera. Dintre aceste probleme care aparuse in Biserica, cea dintai Epistola a Sf. Ioan se ocupa de propaganda insidioasa a unor falsi invataori ; " Copilasilor nimeni sa nu va insele "  ( Ioan 3:7 ), " v-am scris aceste lucruri in vederea celor ce cauta sa va rataceasca " ( 1 Ioan 2:26 ). Dupa unii comentatori erezia din Biserica la care se refera apostolul Ioan poate fi incadrata in erezia " Docetismului". Numele acestui sistem deriva de la verbul grecesc " dokein "- " a aparea ", " a fi aparent ". In dogmatica lor Isus " parea " a fi om , era uman numai " in aparenta ", caci in El era o teofanie asemanatoare cu celelalte " aratari " din Vechiul Testament, care se iveau ori de cate ori Dumnezeu sau ingerul Domnului se descopereau oamenilor sub forma umana. Astazi noi cunoastem aceasta erezie in scrierile " patristice " in care " parintii bisericii " au folosit chiar aceasta prima epistola  pentru a o combate. Printre ei i-am putea cita pe Ignatius, Polycarp si Tertulian. Un studiu atent al frazeologiei Sf. Ioan ne va arata insa ca erezia din Biserica din timpul sau nu era legata asa de mult de realitatea trupului lui Hristos, ci mai mult de relatia dintre aspectul uman al lui " Isus " si apectul divin al " Fiului " si al " Hristosului ". Accentul negatiei nu se pune prea mult pe umanintatea reala a Domnului Isus , ci pe identitatea " Hristosului ". Acest lucru i-a condus pe majoritatea comentatorilor la concluzia ca ereticii pomeniti in Epistole pot si trebuie sa fie incadrati in gruparea " gnosticilor ". Sa incercam o scurta prezentare a acestui sistem . " Gnosticismul " este un termen generic care cuprinde de fapt mai multe sisteme dogmatice pagane, dar si evreesti sau chiar pseudo-crestine : " un fel de sincretism filozofico - religios prin care se creeau bazele unui sistem universal valabil, accesibil tuturor oamenilor, indiferent de climatul spiritual in care s-au nascut. La origine, gnosticismul a fost o invatatura pagana care a reusit sa combine in sine element ale intelectualismului occidental cu fondul mistic propriu orientului. Plumer rezuma acest sistem in doua coordonate fundamentale : " impuritatea materiei " si " suprematia constiintei ". 

Intra-devar preocuparea de baza a acestor " gnostici " era tocmai eliberarea spiritului de trup, pe care -l priveu numai ca o " inchisoare materiala a spiritului ".  Conceptul de " materie corupta definitiv si pacatoasa in structura " a fost comun ambelor sisteme de religie, occidental si oriental. Parerea aceasta a dat nastere unei teorii despre existenta unei succesiuni valorice de " eoni " sau emanatii din Fiinta Suprema. Aceste sfere concentrice de " eoni " se aflau la distante din ce in ce mai mari de " pleroma " sau mediul existentei 

52. 

de Sine in Fiintele Supreme, valoarea lor divina scazand direct proportional cu indepartarea de sursa de sfintenie. La periferia tuturor, ultima din ierarhia valorica a fiintarii, s-ar fi aflat lumea materiala. 

A. Trebuie sa remarcam faptul ca polemica pe care o duce Sf. Ioan cu ei are ca subiect " intruparea " posibilitatea ca Dumnezeul absolut in sfintenie sa se dezbrace de slava si sa ia chip de om. Intr-adevar religia crestina sustine ca Fiul lui Dumnezeu s-a intrupat El insusi si ca trupul fiecarui credincios devine un " Templu Sfant " al Duhului lui Dumnezeu. Departe de a putea accepta o mantuire prin " trupul jertfit de Hristos  ", gnosticii erau adeptii unei mantuiri prin " iluminarea spiritului ". Aceasta " iluminare " se putea produce orintr-o cunoastere  " esoterica " insusita in cadrul unor ceremonii speciale . Initiatii deveneau 

" psuchikoi ", oamnenii care si-au trezit puterile latente ale sufletului, ridicandu-se deasupra muritorilor de rand. Cea mai timpurie traditie asociaza Epistolele Sf. Ioan cu viata Bisericii din Asia Mica. Subscriem si noi acestei pareri cu atat mai mult cu cat se stie ca " gnosticismul " se infiltrase mai mult in miscarea crestina din acele regiuni, iar prezenta unui " mare " initiat ca Cerintinius din Efes nu putea ramne fara un raspuns public din partea apostolului Ioan. Despre Cerintius, Irineu ne spune ca el " sustinea ca Isus nu s-ar fi nascut din Fecioara, ci ar fi fost fiu natural  al Mariei si al lui Iosif, lucru care nu l-ar fi impiedicat de fel sa devina cel mai drept si mai intelept dintre toti oamenii timpului. Mai tarziu, mult mai tarziu , dupa botezul Lui, Hristosul a coborat asupra acestui om normal, sub forma unui porumbel, simbol al trimisului de la Supremul Stapan. Din acea clipa, omul Isus a inceput sa-l propavaduiasca pe Tatal " cel necunoscut " si sa infaptuiasca minuni. La sfarsitul vietii lui Isus " divinul " Hristsos l-a parasit si l-a lasat singur sa fie prins, sa sufere si sa moara. Toate acestea evenimente penibile au fost traite numai de pamantescul Isus, in timp ce Hristosul s-a detasat impasibil, senin de neatins ca orice fiinta spirituala " In esenta, erezia lui Cerintius consta in aceasta separarare categorica a omului Isus de Hristosul divin ( sau Duhul ) emanat initial si apoi reintors in " pleroma ". Un cititor atent va remarca imediat ca textul Epistolelor Sf. Ioan contine cateva expuneri de argumente indreptate tocmai impotriva ereziilor lui Cerintius. Fara a mai numi in mod expres in text, Ioan pare a se referi la el in 1 Ioan 2:22 : " Cine este mincinosul, daca nu cel ce tagaduieste ca Isus este Hristosul ? Acela este Anticristul, care tagaduieste  pe Tatal si pe Fiul ". Tot asa in 1 Ioan 4:3 si in 2 Ioan 7: " Duhul lui Dumnezeu sa-L cunoaste-ti dupa aceasta : " Orice Duh, care marturiseste ca Isus Hristos a venit in trup, este de la Dumnzeeu ; si orice duh , care marturiseste pe Isus ca

 nu este Dumnezeu, ci este duhul lui Anticrist, de a carui venire ati auzit. El chiar este in lume acum " , " Caci in lume s-au raspandit multi amagitori, care nu marturisesc ca  Isus Cristos vine in trup. Iata amagitorul, iata Anticristul ! " 

Sf. Ioan scrie in cap. 5:6 ca : El, Isus Hristos, este Cel ce a venit cu apa si cu sange; nu numai cu apa

 ( referire la epifania de la botez ), ci cu apa si cu sange " ( sangele se refera la suferintele si moartea Sa ). Cu alte cuvinte spre deosebire de Cerintius care sustinea ca " Hristosul Divin  " s-a pogorat asupra lui Isus dupa botez si ca l-a parasit inainte de moarte, Sf. Ioan accentueaza faptul ca Isus Hristos, persoana unica si unitara a trecut prin botez si prin moarte.  

B. Despre latura morala a sentimentului " gnostic " gasim iinformatii in scrierile lui Irineu si Eusebius. Conform marturiilor acestor doi autori, erezia morala a lui Cerinius a fost : " impreunarea intre barbati.. mult timp cunoscuta ca " Nicolaitism ". Despre Nicolaiti citim si in Apocalipsa 2:6, 14, 15, unde sant sant amintiti ca unii " cu fapte si cu o invatatura " pe care Dumnzeeu " le uraste ".

Acestei depravari morale, Sf. Ioan ii da raspuns in 1 Ioan 3:3,9 si mai ales in 1 Ioan 3:6 ; " Oricine are nadejdea aceasta in el, se curateste, dupa cum El este curat ", Orcine este nascut din Dumnezeu nu pacatuieste...pentru ca este nascut din Dumnezeu " si " Oricine este nascut din Dumnezeu nu pacatuieste, ...

pentru ca este nascut din Dumnezeu " si " Oricine ramane in El, nu pacatuieste; oricine pacatuieste nu L-a vazut, nici nu L-a cunoscut ".  Pentru Sf. Ioan, nasterea din Dumnezeu si trairea intr-o practica impotriva ordinii stabilite de Dumnezeu prin creatie sant incompatibile si ireconciliabile.  

C. A treia caracteristica a " gnosticilor ", incluzandu-l bine inteles pe Cerintius, pare a fi toatala lor lipsa de dragoste. Proclamandu-se un fel de " aristocratie " a iluminatilor, singurii care au ajuns sa cunoasca 

" adancimile ", gnosticii erau satapaniti de un profund dispret fata de ceilalti oameni si in primul rand fata de crestini. Sf. Ioan raspunde acestei invatauri astfel: " Cine zice ca este in lumina si uraste pe fratele sau, este inca in intuneric pana acum" ( 1 Ioan 2:9 ). Cuvantul " dragoste " este folosit de atatea ori in Epistolele Sf. Ioan incat crestinii din toate timpurile au ajuns sa-l supranumeasca " Apostolul iubitrii ". Se pare ca Sf. Ioan si-a meritat cu prisosinta acest frumos nume. Intr-unul din comentariile sale la Galateni 6:10, Ieronim ne spune ceva carcateristic despre viata " binecuvantatului Ioan evanghelistul ": " Invatatorule, de ce ne spui mereu asta  ?". Rsapunsul lui era invariabil acesta : " Pentru ca este porunca Domnului si pentru ca daca o 

53.

impliniti numai pe aceasta este de ajuns..." Concluzia tuturor celor spuse pana aici este ca impotrva ereziilor despre persoana lui Isus Cristos, impotriva indiferentismului moral si impotriva arogantei lipsite de dragoste a gnosticilor cerintieni. Sf. Ioan isi cladeste raspunsul pe trei stalpi de forta ai adevarului crestin : Credinta in Isus ca si Hristos intrupat, ascultarea de poruncile Domnului si trairea in dragoste frateasca. 

Continutul cartii : Sf. Ioan incearca sa pazeasca Biserica fata de primejdia acestor " falsi invatatori " care tulburau viata credinciosilor, atragandu-le atentia asupra a trei caracteristici ale lor: originea lor diabolica, infuenta lor draceasca si invatatura lor falsa. Iata de ce el ii numeste : 1. " falsi profeti " ( 1 Ioan 4:1 ). Un profet este un om care vorbeste sub directa influenta a unei puteri supranaturale. Profetul adevarat este 

" gura " prin care vorbeste Dumnezeu. Profetul mincinos este dimpotriva " gura " prin care se face auzit 

" duhul ratacirii ". Iata de ce examinarea invaturii unui profet este sinonima cu o " cercetare a duhurilor " (1 Ioan 4:1-6 ).  

2. " amagitori " ( 2 Ioan 7 ). Prin aceasta apostolul ii identifica cu acei care duc poporul in ratacire promitandu-le lucruri care nu exista de fapt. 

3. " anticristi " ( 1 Ioan 2:18  cf.v.22; 4:3; 2 Ioan 7 ). Mesajul invataturii lor neaga personalitatea divina-umana a Domnului Isus Cristos. 

Trebuie sa remarcam faptul ca de fiecare data Sf. Apostol Ioan ne spune ca aceste persoane nedorite in colectivitatea Bisericii erau " multi "; " multi falsi profeti "; " multi amagitori " si " multi anticristi ". Acest lucru ne este confirmat si de faptul ca ei au reusit pentru o perioada de timp sa treaca drept membrii ai Bisericii. In momentul scrierii epistolei dintai aceasta fractiune " ne- crestina " se separase de Biserica: " au iesit din mijlocul nostru " si " s-au dus in lume " ( 1 Ioan 2:19; 2 Ioan 7 ) Totusi aceasta ruptura a reusit sa-i tulbure pe multi din membrii adunarii, asa ca Sf. Ioan s-a vazut nevoit sa le scrie. El ii lauda pe cei care prin ramanerea lor in Crisos " i-au biruit " pe dusmanii adevarului ( 1 Ioan 4:4 ). 

Cuvinte cheie si teme caracteristice : Tema principala a acestei Epistole este : " Certitudinea crestina ". Verbele cele mai folosite in textul ei sant : " ginoskein "- a cunoaste, a observa, a pricepe ( de 15 ori ) si

" eidenai "- a fi sigur pe ceea ce sti . Cuvantul carcateristic acestei Epistole este: " paresia " , " indrazneala, incredere in atitudine ". Certitudinea crestina este o realitate cu doua aspecte, a. unul obiectiv ( pentru ca religia crestina este o suma de adevaruri ), si b. unul subiectiv ( pentru ca fiecare crestin a fost " nascut din nou " si are in sine arvuna vietii vesnice  " ) Epistola Sf. Ioan este tocmai o expunere si o argumentare a acestor doua aspecte ale certitudinii crestine. Cunoasterea crestina este o cunoastere absoluta si duce la o certitudine absoluta. Desigur ca este vorba despre aspectul calitativ al cunosterii, nu de cel cantitativ. Crestinul este cel care cunostea " adevarul " lucrurilor. El cunoaste adevarul despre lume si desprea starea ei ( 1 Ioan 2:10, 11, 29 ; 3:2; 5:18 ) si mai presus de toate, crestinul cunoaste adevarul despre Dumnezeu si despre Domnul Isus Hristos, ( 1 Ioan 5:20; 2:13,14; 4:6,7 ). Ca sa ajungem la certitudinea crestina despre persoana si lucrarea lui Hristos avem in primul rand : 

1.Evenimentul istoric. Domnul Isus Hristos a fost " trimis " ( 1 Ioan 4:9,10,14 ), El " a venit"( 1 Ioan 5:20 ) si " s-a manifestat " sau " a fost aratat " ( " ephanerothe " in 1 Ioan 1:2; 3:5,8; 4:9 ). Aceasta venire a Lui a fost " in trup " ( 1 Ioan 4:2;2 Ioan 7), cu " apa si sange " ( 1 Ioan 5:6 ). Toate aceste realitati iL obiectivizeaza si-L imbraca in modul cel mai absolut cu experienta nasterii, cu botezul si cu trairea mortii. Evenimentul in sine nu a putut trece neobservat. Cel care a venit in " trup " a trait printre oameni si prin relatiile lor ajungem la a doua sursa a cunoasterii:     

2. Marturia apostolilor-" Ce era de la inceput, ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostrii, ce am privit si am pipait cu mainile noastre, cu privire la Cuvantul vietii- pentru ca viata a fost aratata si noi am vazut-o si marturism despre ea si va vestim viata vesnica, viata care era la Tatal si care ne-a fost aratata ;- deci, ce am vazut si am auzit, aceia va vestim si voua, ca si voi sa aveti partasie cu noi. Partasia nostra este cu Tatal si cu Fiul sau , Isus Hristos ", " Noi am vazut si marturism ca Tatal a trimis pe Fiul sau Mantuitorul lumii " 

( 1 Ioan 1:1-3; 4:14 ). Al treilea lucru care ne da certitudine este:

3. " Ungerea Duhului Sfant ". Ea functioneaza ca al saselea simt prin care putem patrunde toate lucrurile ( 1 Cor. 2:10 ) ca sa ajungem la " gnosis ", " la cunoastere " : " Cat despre voi, ungerea pe care ati primit-o de la El ramane in voi si n-aveti trebuinta sa va invete cineva : ci, dupa ungerea Lui va invata despre toate lucrurile si este adevarata, nu este o minciuna, ramanteti in El, dupa cum v-a invatat El" ( 1 Ioan 2:20, 27 cf. 3:24, 4:13 ). Aceasta cale de cunoastere este inalauntrul crestinului si se intregeste cu dovezile exterioare ale " apei si sangelui " ( 1 Ioan 5:6,8,9 ). In demonstratia pe care o face pentru ai convinge pe credinciosi despre certitudinea vietii vesnice, Sf. Ioan este cel putin tot atat de preocupat sa aduca argumente care sa dovedeasca faptul ca cei care nu cred in Fiul lui Dumnezeu n-au viata vesnica, oricat de "iluminati " ar fi ei. 

54.

Distinctia aceasta intre adevaratii crestini pe care vrea sa-i intareasca si adversarii eretici cu care se infrunta este vizibila in tot continutul Epistolei. Pretutindeni intalnim " voi " si " ei ". aceste doua grupari distinctive exista si astazi. Unii, increzuti si plini... de ceea ce de fapt nici nu poseda, iar ceilalti, frecventatori de obicei ai Bisericilor, care nu au siguranta mantuirii si carora li se pare chiar o obraznicie sa sustii ca asa ceva poate exista ! Toti acestia trebuie sa afle ca exista o siguranta crestina, o veritabila certitudine care nu este aroganta, nici inselatoare, ci dimpotriva luminoasa si cu prisosinta  revelata  de Insusi Dumnezeu. Pentru a confirma si cerceta calitatea credintei, Sf. Ioan le propune crestinilor trei teste carcateristice : 

1. Testul teologic ( teoretic ). Prin acest test se verifica mesajul credintei noastre. Adevarta credinta sustine ca Isus este " Fiul lui Dumnezeu " ( 1 Ioan 3:23, 5:5,10,14 ) si ca Hristosul a venit in trup " ( 1 Ioan 4:2, 2 Ioan 7 ). Nici un sistem de dogme sau doctrine care neaga preexistenta eterna a lui Isus sau incarnarea Lui istorica nu poate fi acceptat ca fiind crestin : " Oricine tagaduieste pe Fiul, n-are pe Tatal " ( 2:23 ).

2. Testul moral. Testul acesta trebuie sa verifice daca noi traim in neprihanire si in pazirea poruncilor lui Dumnezeu. In Epistola Sf. Ioan, pacatul este aratat a fi total incompatibil cu natura lui Dumnezeu, care este din punct de vedere definit prin " lumina " (1: 5 ). Pacatul este un accident nedorit in lumea lui Dumnezeu, deaceia Sf. Ioan ne spune ca Fiul lui Dumnezeu " S-a aratat ca sa ia ( sa inlature ) pacatele; iar in el nu este pacat " ( 3:5 ). Concluzia limpede care reiese din aceste doua afirmatii este aceia ca oricine este nascut " din Dumnezeu " " nu pacatuieste " pentru ca a pus capat unei vieti de pacat ( 1 Ioan 3:9 ). Orice experienta 

" mistica ", presupusa a fi crestina, insotita de imoralitate trebuie imediat abandonata: " Daca zicem ca avem partasie cu El si umblam in intuneric, mintim si nu traim adevarul " ( 1:6 ). 

3. Testul social . Cel de al treilea test verifica atitudinea noastra fata de ceilalti. " Dumnezeu este dragoste " postuleaza Sf. Ion, asa ca toti cei nascuti din El trebuie sa mosteneasca aceasta aplecare plina de afectiune fata de ceillati oameni. " Prea iubitilor, sa ne iubim unii pe ceillati ; caci dragostea este de la Dumnezeu. Si oricine iubeste, este nasccut din Dumnezeu si cunoaste pe Dumnezeu. Cine nu iubeste, n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este dragoste " ( 1 Ioan 4:7,8 ). A nu fi instare sa treci aceste trei teste ale certitudinii despre viata vesnica inseamna a nu fi de fapt copil al lui Dumnezeu : " Daca zicem ca avem partasie cu El si umblam in intuneric, mintim si nu traim adevarul " ( 1:6 ). " Cine zice : " iL cunosc " si nu pazeste poruncile Lui, este un mincinos si adevarul nu este la el " ( 2:4 ). " Cine zice ca este in lumina si uraste pe fratele lui, este inca in intuneric pana acum " ( 2: 9 ). O certitudine solida despre Hristos si despre viata vesnica este singura forta care poate anima marturisirea crestina a Bisericii. 

                                                          SCHITA CARTII.

Prefata ( 1:1-4 ).

1 Mesajul apostolic si implicatiile lui morale ( 1:5-2:2),                               

Impotriva : 

a. Negarii faptului ca pacatul rupe partasia noastra cu Dumnezeu ( 1: 6,7).

b. Negarii faptului ca pacatul exista in insusi natura noastra ( 1: 8,9 ).

c. Negarii faptului ca pacatul se arata pe sine in purtarea noastra ( 1:10-2:2 ).

2. Prima aplicare a testelor ( 2:3-27 ).

a. Ascultarea sau " testul moral " ( 2:3-6).

b. Dragostea sau " testul social " ( 2:7-11).

c. O digresiune despre Biserica ( 2:13-14 ).

d. O digresiune despre lume ( 2:15-17).

3. A doua aplicare a testelor ( 2:28-4:6 ). 

a. O detaliere a testului moral = neprihanirea ( 2:28-3:10 ).

b. O detaliere a testului social = dragostea ( 3:11-18 ).

c. O digresiune despre siguranta si despre indoiala ( 3:19-24).

d. O detaliere a testului doctrinal = credinta ( 4:1-6 ). 

4. A treia aplicare a testelor ( 4: 7- 5:5 ).

a. O noua dezvoltare a testului social = dragostea ( 4:7-12 ).

b. O combinare a testelor doctrinal si social ( 4:13-21 ).

c. O combinare a celor trei teste ( 5:1-5 ).

5. Cei trei martori si siguranta pe care ne-o dau ei ( 5:6-17 ).

a. Cei trei martori ( 5:6-12 ).

b. Siguranta noastra ca o consecinta ( 5: 13-17 ). 

55. 

6. Trei afirmatii si o scurta indrumare ( 5:18-21 ). 

a. " Stim " ca neprihanirea este divina ( 5:18 ).

b. " Stim " ca lumea zace in pacat ( 5:19 ).

c. " Stim " ca Evanghelia este mantuitoare  ( 5:20 ).

d. De aceea sa ne pazim de tot ce nu este de la Dumnezeu ( 5:21 ). 

============================================================================

          

                                             2 IOAN. 

Cele trei epistole ale Sf. Ioan sant adresate in ordine : unei Biserici, unei familii si unei persoane. Cea de a doua Epistola este singura scriere din Biblie adresata unei mame crestine.

Titlul : In originalul grec, cartea poarta numele : Ioannou B ", " Ioan B" pentru a fi deosebita de cea dintai Epistola a Sf. Ioan.

Autorul : Fara nici o indoiala ca " Prezbiterul " amintit la inceputul Epistolei este apostolul Ioan. Limbajul folosit este acela al autorului celei de a patra Evanghelii. Numai el poate folosi un fond atat de reastrans de cuvinte si totusi sa exprime o gama atat de variata de adevaruri. Intr-adevar, Ioan foloseste cele mai simple cuvinte cu putinta; vocabularul lui este acela al unui copil de varsta de 5-7 ani, dar cuprinsul de informatii, bogatia de idei si imagini sant fascinant de bogate. Apostolul scrie despre ; adevar, lumina, dragoste, umblare, ramanere, viata, apa, ura si moarte. Insemnatatea acestor cuvinte trece insa cu mult peste folosul lor obisnuit, devenind ferestre spre realitati spirituale profunde. 

Data: Epistola a fost scrisa probabil in preajma anului 90 d.H.

Contextul scrierii : Este clar ca cea de a doua Epistola trebuie asezata in aceleasi circumstante spirituale si istorice ca si prima Epistola. Este interesant sa remarcam ca Duhul Sfant ne-a lasat un instructaj complet de comportament in conditii de atacuri asupra Bisericii. In 1 Ioan ni s-a spus cum trebuie sa se comporte adunarea ca intreg, in 2 Ioan ni s-a spus cum trebuie sa se comporte fiecare familie din adunare, iar in 3 Ioan ni s-a spus cum trebuie sa se comporte fiecare credincios in parte. Cei ce incerca sa spiritualizeze continutul acestei Epistole spun ca ar fi adresata unei Biserici pe care autorul o numeste conspirativ , 

" aleasa Doamna si copii ei " ( 2 Ioan 1:1 ). O citire atenta a versetului 4 si mai ales 10-13 ne va arata insa ca aceasta este o talmacire fortata. Ce fel de Biserica ar fi aceia in care numai " unii din copii tai umbla in adevar " ? Casa acestei mame crestine careia ii scrie apostolul era o casa crestina. Sf. Ioan nu pierde ocazia sa-si exprime bucuria pentru atmosfera in care erau crescuti copii acestei femei. " Umblarea " lor era " in adevar ", dar pericolul era si el aproape. Proorocii mincinosi dadeau tarcoale celor ce mergeau pe calea dreapta si cautau sa se furiseze in casele lor si sa le strecoare in suflet veninul invataturilor lor dracesti. In conditii normale, ospitalitatea este o inalta virtute crestina, dar in contactele cu " amagitorii  " ( 1 Ioan 7 ), ospitalitatea poate deveni primul pas spre dezastru. Asa cum remarca cineva: " Minciuna este un misionar plin de ravna. Ea merge din casa in casa cautand sa converteasca cat mai multe persoane '" Cu maturitatea care il caracteriza, Sf. Ioan o sfatuieste pe aceasta mama crestina sa-si pazeasca cu vigilenta " cuibul".

Continutul cartii :  In cea dintai Epistola, Sf. Ioan ne-a informat ca un grup de oameni din Biserica parasise adunarea si invataura crestina :" Ei au iesit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai nostrii. Caci daca ar fi fost dintre ai nostrii, ar fi ramas cu noi ; ci ei au iesit ca sa arate ca nu toti sant dintre ai nostri" (1 Ioan 2:19).Iesiti din adunare, acesti acesti " amagitori " colindau din casa in casa, infiltrandu-se prin Biserici si oferind crestinilor " cunostinte mai inalte de cat Evanghelia ", propavaduita in Biserica. Apostolul Ioan o avertizeaza pe aceasta mama crestina sa nu se lase tarata de erezie si sa-i refuze categoric pe cei ce vor incerca sa o indeparteze de Domnul: " Paziti-va bine sa nu va pierdeti rodul muncii voastre, ci sa primiti o rasplata deplina. Oricine o ia inainte si nu ramane in invatatura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu "

( 2 Ioan 8-9 ). Dragostea de oameni este o virtute, compromisul cu ereticii este un pacat, iar partasia cu batjocoritorii Domnului este la fel de vinovata ca si pacatuirea. 

Cuvinte cheie si teme carcteristice : Cuvantul " adevar " apare de cinci ori in primele 4 versete. Intreaga epistola este un avertisment impotriva asaltului minciunii si impotriva imposturii celor care colindau din casa in casa ca sa " buimaceasca familii intregii, invatand pe oameni pentru un castig marsav, lucruri pe care nu trebuia sa le invete " ( Tit 1:11 ). Tema generala a Epistolei este " statornicia in Evanghelia Domnului " in care trebuie sa umblati, dupa cum ati auzit de la inceput ".

56.

                                                     SCHITA CARTII.

 Introducere, 1-3. 

1. ASCULTAREA DE PORUNCA DOMNULUI.

a. Umblarea in adevar, 4-5.

b. Umblarea in dragoste, 6.

2. VEGHERE IN ASCULTARE DE DOMNUL.

a. Avertisment impotriva falsilor invataori 7-9.

b. Avertisment impotriva falsei ospitalitati, 10-11.

Incheiere, 12-13.

============================================================================

                                                             3 IOAN.

Titlul : In originalul grec, cartea poarta numele : " Ioannou G ", " gama " find  a treia litera din alfabetul grecesc. 

Autorul " acelasi " Prezbiter " care a scris si prima si cea de a doua Epistola, Sf. Ioan . De data aceasta, Sf. Ioan se adreseaza nu Bisericii si nici unei familii, ci unui frate din Biserica. 

Data : A doua si a treia Epistole ale Sf. Ioan au fost probabil scrisori de salut care au insotitit cea dintai Epistola spre destinatarii ei. Data scrierii celei de a treia Epistole a fost plasat tot in toamna anului 90 d. H. 

Contextul scrierii : Cea de a treia Epistola s-a nascut pe fondul acelorasi framantari care tulburau viata Bisericii crestine din Asia spre sfarsitul vietii Sf. Ioan. Ramas ultimul ucenic al Domnului in viata, Sf. Ioan veghiaza asupra adunarilor crestine si asupra celor care functioneaza ca lideri spirituali ai Bisericii. 

Continutul cartii: Cea de a treia Episola a Sf. Ioan este scurta in continut, dar plina de informatii care trebuiesc toate studiate. Epistola poate fi considerata o scrisoare de insotire si recomandare pentru " carausii " trimisi  sa raspandeasca Epistola scrisa de Sf. Ioan pentru apararea credintei in acele timpuri de atac furibund din partea ereticilor " gnostici " : " Vei face bine sa ingrijesti de calatoria lor, intr-un chip vrednic de Dumnezeu ; caci au plecat pentru dragostea Nuumelui Lui, fara sa primeasca ceva de la Neamuri. Este datoria noastra dar, sa primim bine pe astfel de oameni, ca sa lucram impreuna cu adevarul " ( 3 Ioan 7-8 ). 

La fel de bine insa, Epistola Epistola poate fi folosita si ca studiu in compartimentul liderilor spirituali si Bisericii. Ioan, Gaiu, Diotref si Dimitrie sant tot atatea tipuri de slujitori ai Bisericii. Sf. Ioan este 

" prezibiterul " cu autoritate apostolica, Gaiu este lucrator tanar plin de ravna care se avanta dincolo de limitele puterilor sale ( 3 Ioan 2-3 ). Crestere alui spirituala este supraveghiata direct de Sf. Ioan. In Biserica in care se afla, Gaiu este prins  intre exemplul rau dat de Diotref ( " Diotref, caruia ii place sa afle intaietatea intre ei, nu vrea sa stie de noi. Ne cleveteste cu vorbe rele, nu primeste pe frati si impiedica pe cei ce voiesc sa-i primeasca si-i da afara din Biserica " -v. 9-10) si exemplul exemplul bun dat de Dimitrie. (" Toti, chiar si Adevarul, marturisesc bine despre Dimitrie ; si noi marturisim despre el ; si stii ca marturia noastra este adevarata"- v. 12). Sfatul pe care i-l da Sf. Ioan lui Gaiu este sa nu se lase biruit de rau si sa se ia dupa exemplul bun stabilit de Dimitrie: " Prea iubitule, nu urma raul, ci binele. Cine face bine este de la Dumnezeu ; cine face rau, n-a vazut pe Dumnezeu "- v. 11. 

Cuvinte cheie si teme carcateristice : In textul acestei Epistole ne intalnim iarasi cu " umblarea in adevar " ( 3 Ioan 4), cu " umblarea in dragoste " ( 3 Ioan 1,6,7) si cu grija Sf. Ioan pentru Biserica Domnului. Intimitatea dintre Apostol si credinciosi este ilustrata cum nu se poate mai bine de expriarea dorintei Sf. Ioan de a sta de vorba cu ei " gura catre gura " ( 2 Ioan 12:3, Ioan 13 ). 

                                                     SHITA CARTII.

Introducere, 1.

1. GAIU- LUCRAREA IN ADEVAR SI IN DRAGOSTE.

Un lucrator in crestere.

a. Credinciosie fata de adevar, 3-4.

b. Slujire fata de frati, 5.

c. Umblare in dragoste, 6.

d. Colaborare cu fratii, 7-8.

2. DIOTREF, LUCRAREA IN FIREA PAMANTESCA .

57.

Un lider firesc. 

a. Ii place sa aibe intaietate, 9.

b. Nu vrea sa stie de altii, 9.

c. Ii cleveteste pe alti lucratori, 10.

d. Nu primeste pe frati, 10.

e. Crede ca este " proprietarul " Bisericii, 10.

f. Da afara pe cine vrea el, 10.

g. Va  trebui sa fie disciplinat, 10.

 h. Este un pericol pentru cresterea altora, 10.

3. DIMITRIE, LUCRAREA VORBITA DE BINE.

Un exemplu demn de urmat.

a. Sprijint pe Cuvantul lui Dumnezeu, 12.

b Vorbit de bine de fratii din Biserica, 12.

c. Comfirmat de Apostoli, 12.

Incheiere, 13-14.

============================================================================

                                              IUDA.

Titlul: cartea se numeste in original : " Iouda ", " Iuda ', dupa numele celui care a scris-o 

Autorul : Numele celui care a scris-o este dat chiar in continutul cartii (v.1 ). Acest Iuda a fost un alt frate al Domnului Isus ( Mat. 13 :55 ; Marcu 6 :3 ). El nu se considera in numarul celor 12 apostoli ( Iuda 17 ), ci se prezinta ca " un frate al lui Iacov " ( Iuda 1 ). In mod obisnuit, in vremea aceia o persoana se identifica pe sine dupa numele tatalui sau. Motivul pentru care Iuda a facut exceptie de la regula aceasta a fost probabil dublu : 1. Din modestie si respect, el nu a vrut sa faca aluzie la relatia lui de familie cu Isus Hristos si 2. El crede ca poate fi identificat foarte bine in functie de relatia cu Iacov, fratele sau mai mare, care ajunsese intre timp unul din liderii proeminenti in Biserica din Ierusalim.

Data : Epistola a fost scrisa probabil candva in perioada cuprinsa intre anii 65- 80 d.H. Erezia pe care o combate Iuda a aparut in Biserica primara destul de repede si a fost combatuta cu putere de Pavel, Ioan si Petru. De fapt, epistola lui Iuda poate fi considerata ca o reluare a celei de a adoua epistole a lui Petru . Intre 2 Petru 2:1-22 si Iuda 4 - 18 exista o asemanare imposibil de trecut cu vederea. Probabil ca Iuda a avut de confruntat aceleasi probleme ca si Sf. Petru si s-a folosit de Epistola si autoritatea Apostolului pentru a-si intari si mai mult punctul de vedere. 

Contextul scrierii : In timp ce Iuda se pregatea sa le scrie fratilor despre mantuire, el se vede nevoit sa-si schimbe subiectul pentru a combate activitatea si invatatura unui grup de oameni plini de vicii, care circulau prin Biserici si cautau " sa schimbe in desfranare harul lui Dumnezeu " ( Iuda 3-4 ) . Nu este greu sa recunoastem in acest grup de prooroci mincinosi pe " amagitorii " pe care ii prevestise Sf. Petru ( 2 Petru 2:1 ) si pe care ii combatuse cu atata putere Sf. Ioan ( v. 1 Ioan ). Aparent acesti invatatori mincinosi cautau sa-i convinga pe cei credinciosi ca harul iertarii se intinde nu numai in trecut, dar si in prezent si prezentau mantuirea ca pe un fel de pasaport spre lumea trairii in pofte si pacate. Ei negau dumnezeirea lui Hristos si reduceau crestinismul la o suma de cunostinte teoretice fara legatura cu viata de toate zilele. 

Continutul cartii : Cine citeste acesata Epistola isi da repede seama ca Iuda scrie prin excelenta evreilor. Multimea de citate si exemple din Vechiul Testament se succed fara nici o lamurire suplimentara indicand faptul ca Iuda presupunea ca cititorii lui sant de mult familiarizati cu istoria Israelului si cu continutul scripturilor. Iuda le aminteste crestinilor felul in care s-a purtat Dumnezeu in trecut cu necredinciosul Israel, cu ingerii nescultatori, cu orasele pacatoase Sodoma si Gomora si cu aceia care, asemenea lui Cain, Balam si Core, s-au razvratit impotriva Domnului ( Iuda 5,6,7,8-10,11). Dupa un scurt pasaj in care descrie imoralitatea acestor prooroci mincinosi, Iuda incheie scurta lui Epistola printr-un avertisment fierbinte, printr-o chemare urgenta la statornicie ( Iuda12-19, 20-23 ) si printr-una dintre cele mai frumoase benedictii din Biblie ( Iuda 24-25 ).

                                                             SCHITA  CARTII.

Introducere, 1,2.

58. 

1. ATACUL DUSMANILOR.               - ca pe niste pomi salbatici fara rod, 12.

a. Urgenta apelului din Epistola, 3.          - ca pe niste pomi dezradacinati, 12.

b. Doctrina invatatorilor mincinosi           - ca pe niste valuri infuriate ale marii, 13.

- schimba harul in desfranare, 4                - ca niste stele ratacitoare, 13.

- tagaduiesc dumnezeirea lui Hristos, 4.   f. iminenta lor pedepsire 

c. Soarta invatatorilor mincinosi               Profetia patriarhului Enough, 14-16.

Exemplul ingerilor cazuti, 6.                     2. LUPTA CELOR CREDINCIOSI .

Exemplul Sodomei si Gomorei, 7-8.         a. A fost vestita de apostoli, 17-19.

d. Metoda invatatorilor mincinosi             b. Trebuie practicata de credinciosi 

- pangaresc trupul, 8.                                -" ziditi-va sufleteste ", 20.                 

- batjocoresc dregatoriile, 8-10.                - " rugativa prin Duhul ", 20.      

Exemplul lui Cain, 11.                              -" tineti-va in dragostea lui Dumnezeu ", 21.

Exemplul lui Balaam, 11.                          -" asteptati indurarea Domnului nostru", 21.          

Exemplul fiilor lui Core, 11.                     -" mustrati pe cei ce se despart de voi ", 22.

e. Falsitatea invatatorilor mincinosi          -" cautati sa mantuiti pe unii ", 23.

- ca niste stanci ascunse, 12.                      -" feriti-va de compromisuri cu pacatul, 23. 

- ca niste nori fara apa, 12.                        3. NADEJDEA CELOR CREDINCIOSI 

                                                                   a. Dumnezeu poate sa-i pazeasca , 24-25.

============================================================================

           

                                                          APOCALIPSA.

Titlul : In original, cartea poarta numele : " Apokalypsis Iesou Christou "- " Descoperirea lui Isus Hristos ".

Aceasta denumire ne atrage atentia asupra Domnului Isus ca sursa si subiect general al tuturor lucrurilor tratate in textul cartii. 

Autorul : Nu incape nici o indoiala ca Cel ce ne trimite aceasta Epistola despre Sine si despre desfasurarea istoriei viitoare este Insusi Domnul Isus. Sf. Ioan este numai " instrumentul uman ", " scribul " ales pentru a ne transmite mesajul primit de la Domnul. Numele lui Ioan apare de patru ori in textul cartii ( Apoc. 1:1,4,9; 22:8). Continutul cartii adevereste si el ca cel ce a scris-o afost un evreu cunoscator, foarte versat in Scriptura, unul dintre conducatorii spirituali ai Bisericilor din Asia Mica, el insusi foarte religios si foarte convins ca miscarea inceputa de Domnul Isus Hrisos va triumfa in cuarnd asupra fortelor demonice care sant prezente in lume. Apostolul Ioan corespunde cel mai bine unei descrieri ca aceasta. 

Data: Cartea Apocalipsei a fost scrisa intr-o vreme  in care crestinismul intra intr-o perioda de grea persecutie din partea autoritatilor din Imperiul Roman. Cei mai multi comentatori sant de parere ca data scrierii trebuie sa fi fost in preajma anului 95 d. H.  

Continutul cartii : Cartea are ca scop sa-i incurajeze pe cei credinciosi sa stea tari in credinta si sa nu se plece sub presiunea momentului. Autorul ei informeaza pe cititori ca in curand se va produce confruntarea finala intre Dumnezeu si Diavol care se va solda cu zdrobirea Diavolului si biruinta glorioasa a Mielului lui Dumnezeu. Pana atunci insa, crestinii sant indemnati sa stea tare si sa se impotriveasca Diavolului chiar si cu pretul vietii. Ei trebuie sa stie ca au fost pecetluiti cu sigiliul vesniciei si ca vor fi rasbunati la venirea Domnului Isus, cand cei rai vor fi pedepsiti pe vecie, iar cei credinciosi vor primii cununa rasplatirilor si intrarea libera in eternitatea fericita a unirii desavarsite cu Fiul lui Dumnezeu. Pentru a intelege bine cartea Apocalipsei, cititorul trebuie sa stie ca ea este scrisa inntr-o forma literara specifica. Ezechel, Daniel, Isaia si unii dintre profeti cuprind si ei pasaje " apocaliptice ". Acest gen de literatura este caracterizat de elemente profund simbolice prin care se incearca sa ni se transmita cunostinte despre realitati care ne depasesc in mod normal limitele cunoasterii noastre bazate pe experienta si simturi. Cu toate ca la prima vedere viziunile si imaginile descrise de Ioan par stranii pentru cititorul modern, cartea se poate intelege deoarece textul insusi ne pune la dispozitie " cheia " unora dintre simbolurile cartii ( de exemplu: stelele sant ingeri, sfesnicile sant Biserici; Apoc.1: 20- " curva cea mare " este Babilonul, iar Ierusalimul ceresc este mireasa Mielului - ( Apoc. 21: 9-10 ). Exista patru scoli de interpretare ale cartii Apocalipsei : cea preterista, cea idealista, cea istoricista si cea viitorista. Luandu-le pe rand acestea sustin ca : 

1. Preterist - textul cartii este simbolic si legat de evenimentele care au venit asupra Bisericii in secolul 1. 

59.

Astazi cartea are doar un carcacter documentar, de marturie a ceea ce s-a intamplat deja si din care putem scoate principii vesnic valabile.

2. Idealista- textul se adreseaza unor Biserici reale, dar are numai un caracter simbolic, ilustrand lupta dintre bine si rau, cu trimful final al binelui. Apocalipsa este redusa la nivelul unei culegeri de fabule. 

3. Istoricista - textul se adreseaza unor Biserici reale, dar capata un caracter alegoric in care se poate observa o descriere a istoriei din vremea aceea si pana la vremea sfarsitului. Apocalipsa este transformata intr-o carte de istorie " cifrata " care poate rivaliza cu orice carte de istorie din scolile lumii. In dosul simbolurilor pot fi recunoscute : caderea Romei, mahomedanismul, papalitatea, reformatia, etc. 

4. Viitorista - natura textului felul in care trebuie el talmacit sant reglementate de "cheia " din (Apoc. 1:19 ): " Scrie lucrurile, pe care le-ai vazut, lucrurile care sant si cele care au sa vina dupa ele.". Apocalipsa este privita ca cronica a vietii crestine din " vremea Bisericii " si ca o anuntare a evenimentelor viitoare din perioada sfarsitului. Spre deosebire de interpretarea istoricista, aceasta interpretare nu cauta sa recunoasca istoria trecuta a lumii in textul Apocalipsei. Ea rezerva descrierile din carte pentru evenimentele inca viitoare, care isi asteapta in curand implinirea. Majoritatea celor care interpreteaza " viitorist " cartea Apocalipsei vad in scrisorile trimise celor sapte Biserici, nu numai niste epistole cu caracter local, ci descrieri ale unor etape caracteristice prin care va evoula starea crestinismului pana la vremea sfarsitului 

( Apoc.2 si 3 ). Restul cartii nu s-a intamplat inca. Evenimentele descrise incepand cu capitolul 4 al cartii se vor declansa in preajma sau chiar la cea de a doua venire a Domnului. Capitolul 20 descrie trecerea prin vremea Mileniului spre vremea judecatii omenirii, iar ultimile doua capitole descriu starea de dupa judecata, in fericirea eterna a partasiei cu Dumnezeu si cu cerul. Desi recunoastem ceva bun in cele patru feluri de interpretare, noi recomandam tuturor metoda viitorista. Ea este cel mai aproape de respectara spiritului Scripturii si se armonizeaza cel mai bine cu ceea ce stim deja din informatiile tranmise noua prin intermediul celorlalte carti profetice. Vechiul Testament a vestit, in repetate ocazii, venirea unei Imparatii in care " Cineva " venit din linia imparateasca a lui David, va domni in Ierusalim peste Israelul refacut si reinstalat in propria lui tara, extinzandu-si influenta domniei lui binefacatoare asupra tuturor Neamurilor lumii. Aceste profetii sant atat de clare si in numar atat de mare, ca a incerca sa le " spiritualizezi " pe toate, ar insemna o necinstire a inspiratiei Duhului Sfant asupra autoritatilor lor.

Mai exista si acel aspect dublu al lucrarii mesianice pe care nu l-au putut intelege o vreme evreii. Mesia trebuia sa vina si sa sufere si sa imparateasca. Astazi noi stim ca de fapt a fost vorba despre doua veniri succesive ale Domnului. Prima data El a venit in Ierusalim ca sa moara pentru pacatele lumii, iar a doua oara se va intoarce in acelasi Ierusalim ca sa-si instaureze glorioasa Lui Imparatie. Noul Testament nu ne spune cat timp va trebui sa treaca intre aceste doau veniri succesive. El ne da doar unele evenimente care vor anunta iminenta celei de a doua veniri si declansarea crizei mondiale care se va sfarsi cu biruinta finala a Mielului. ( Mat. 24:27-31; 2 Tes. 2:1-12; 2 Tim. 3 ). 

Cuvinte cheie si teme carcateristice : Istoria lumii se desfasoara intre prima si ultima carte a Bibliei. Geneza ne arata unde au inceput toate, iar Apocalipsa ne arata unde si prin ce se vor sfarsi toate lucrurile. Apocalipsa este o succesiune de serii de " sapte ". Se vorbeste despre sapte Biserici ( Apoc. 1:4,11), sapte duhuri ( Apoc. 1:4 ), sapte sfesnice de aur ( Apoc. 1;12), sapte stele ( Apoc. 1;16 ), sapte peceti ( Apoc. 5:1 ), sapte coarne si sapte ochi ( Apoc. 5:6 ), sapte trambite ( Apoc. 8:2 ), sapte tunete ( Apoc. 10:3 ), sapte semne ( Apoc. 12:1,3; 13:13-14; 15:1; 16:14; 19;20 ), sapte cununi imparatesti ( Apoc. 12;3 ), sapte plagi

( Apoc. 15;7 ), sapte potire de aur ( Apoc. 15:7 ), sapte munti ( Apoc. 17:9 ), si sapte imparati ( Apoc. 17:10 ). Cifra "7" reprezinta in simbolistica iudaica" perfectiunea divina ". Cartea Apocalipsa ni-L arata pe Dumnezeu la lucru, in toata desavarsirea intelepciunii Lui, contestat dar nebiruit, atacat dar mereu la carma istoriei, fara sa se grabeasca si fara sa intarzie, conducand totul spre implinirea planurilor Lui marete si desavarsite. Cartea Apocalipsei poate si trebuie sa fie inteleasa, Nici o alta carte a Bibliei nu este mai clara in desfasurarea mesajului ei. Primele cinci capitole descriu prima miscare a actiunii prin care Hristos este incununat pe tronul din ceruri. Partea cuprinsa intre capitolele 6 si 20 descrie cea de a doua miscare a actiunii spre incununarea lui Hristos ca Domn pe tronul terestru. Finalul cartii inalta actiunea spre apogeul incununarii lui Hristos peste toata " noua creatie ". Cu planul acesta in minte, elementele particulare ale cartii isi gasesc repede locul si semnificatia. 

                                                           CUPRINSUL CARTII. 

Introducere, 1:1-9.

1. HRISTOS - pe tronul cerului. 

60.

a. Fiul Omului intre cele sapte sfesnice, 1:10-20.

b. Scrisorile catre cele sapte Biserici, 2:1-3:22.

c. Tronul slavei si inchinaciunea din cer, 4: 1-5;14.

2. Luarea in stapanire a pamantului.                          1. Cele sapte personaje, 12-13.

d. Ruperea celor sapte peceti, 6:-17.                               ( femeia insarcinata, pruncul, balaurul rosu, 

                                                                                        Mihail, vulturul, fiara, a doua fiara  )

O paranteza :                                                                O paranteza :

Pecetluirea celor 144.000 din Israel, 7:1-8.                    Pecetluirea celor 144. 000, 14:1-5.

Multimea mantuitilor din Necazul cel Mare, 7:9-17.     Vulturul cu Evanghelia vesnica, 14:6-7.

e. Cele sapte trambite, 8:1-9;21.                                     Avertismente impotriva inchinarii la fiara, 14:8-13.

                                                                                        Motivul pentru Armaghedon, 14:14-20.

                                                                                        g. Cele sapte potire, 15-21.

                                                                                        O paranteza : 

O paranteza :                                                                 Babilonul sub mania lui Dumnezeu, 17-18.

Ierusalimul in vremea Necazului cel Mare, 10-11.          h. Imparatia de 1.000 de ani, 20:1-6.

                                               i. Ultima impotrivire si osanda lui Satan, 20:7- 10.

                                               f. Judecata cea de pe urma, 22 : 11-15.

                                               3. HRISTOS- domneste in noua creatie. 

                                                j. Un cer nou si un pamant nou, 21-22.

Extras din prefata Bibliei de catre Constantin ( Costel ) Calin. 

============================================================================

============================================================================

                                                              SFARSIT.